mitul Elenei cea în stare să înnebunească un bărbat

mitul Elenei, cea în stare să înnebunească un bărbat, să-l facă din rațional irațional, din om neom, a revenit în forță odată cu alegerea Alinei Gorghiu în fruntea vechiului PNL. E amanta lui cutărică și a lui cutărică și iată că tocmai pe ea s-a grăbit s-o sprijine Iohannis făcînd din PNL un partid de toleranță. Fiecare președinte cu pupila lui, cu elena lui – s-au grăbit să comenteze toți păreriștii de feisbuc, toți cei nebăgați în seamă deloc sau de o vreme, toți nenumiții în funcții, toți cei ce n-au ajuns la sinecura mult visată. Dacă ar fi susținut un barbat cu care a făcut afaceri suspecte Bogdan Olteanu, ar mai fi fost la fel de mare agitația? Sau furtul nu e un păcat așa de mare ca adulterul?

Trec repede peste observația că orice adulter are nevoie de 2 persoane și că n-ai cum să pui vina numai pe o parte, eventual numai pe femei în oricare parte ar fi ele. Partea sau părțile căsătorite, căci pot fi amîndoi căsătoriți, caută activ o scăpare din mariaj de aia ajung într-o relație adulteră sau descoperă cu ocazia adulterului că aveau o problemă majoră în familie, cu ei înșiși, cu locul lor în viață ș.a.m.d. Dar în niciun caz nimeni nu te poate forța să intri într-o relație adulterină. Trec repede iarăși peste faptul că în politică probabil amantlîcurile sînt frecvente și păstrate în interiorul partidelor tocmai pentru a rămîne în familie. Sau peste gîndul că, așa cum e azi politica la noi, oricum trebuie să plătești cumva, să fii a cuiva, ca să faci politică.

Și ajung la mitul Elenei cea atotcorupătoare de suflete perfecte de bărbați.

Mie mi se pare că dragostea împărtășită e foarte rară. Adică acea întîmplare cînd găsești o persoană care nu e numai atractivă fizic dar și din alte puncte de vedere, cu care ai o chimie extraordinară și social și profesional și financiar, persoana aia care îți trebuie ție, ȘI, după ce ai găsit-o realizezi cu un fel de șoc că și persoana aceea simte și gîndește la fel și e și dispusă, ca și tine, să înceapă o relație. În general trebuie cam trei minuni ca asta să se întîmple: să fii în același loc, în același timp și în aceeași dispoziție sufletească cu acea persoană. Și cu posibilitatea ca ea chiar să existe, așa cum îți trebuie ție, tailor fit, iată că se fac patru minuni. Unora ni se întîmplă odată în viață, altora niciodată, puțini cred că au parte de două ori de așa ceva. Așa că dacă un bărbat își întîlnește Elena lui și aceasta e gata să fugă cu el, și ei fug împreună chit că asta distruge lumea din jurul lor, eu cred că aceasta e o relație în care amîndoi au intrat de bunăvoie și relația e atît de puternică încît orice gînd rațional dispare. E o relație care greu poate fi terminată rațional, tocmai pentru că e atît de rară și puternică. Dacă vă mai amintiți cum e să iubești, ei bine, atunci și numai atunci granițele firești dispar, legile lumii în care trăim pot fi și uneori trebuie încălcate, neputințele sînt uitate, găsim în noi rezerve care măcar temporar ne fac să ne simțim ca niște super eroi… asta e dragostea: e încrederea că împreună cu persoana iubită poți face orice. Mai amintesc că în povestea originală, Elena era cea căsătorită cam fără voia ei și Paris corupătorul, și el manipulat de zei, dar vedeți voi, tot femeia e de vină în percepția generală. De parcă ei nu i s-ar putea întîmpla să se îndrăgostească, căsătorită sau necăsătorită fiind și să înnebunească pentru un bărbat. Să fie înnebunită de un bărbat.

Și mi se mai pare că după acest mit, unii bărbați își ascund neputința lor de a evolua dincolo de un anumit proiect, de o anumită fază existențială. Mi se pare că unii bărbați scuză alți bărbați așa: l-a înnebunit aia de cap, nu era așa. Ba, așa era, doar că înainte nu se vedea.

Dacă TB și-a găsit elena lui, atunci a găsit acea persoană într-o viață de om, atunci i s-au întîmplat cele 3+1 minuni. Cu greu va scăpa de asta și pentru el personal nici nu știu dacă trebuie să ne dorim ca să scape. Pentru noi, însă, să ne bucurăm că am scăpat cu atît. Dacă se iubesc atît de tare, bine că și-au făcut partidul lor. Dacă nu se iubesc, TB va scăpa de Elena în curînd.

Și tot pentru noi, pentru calitatea vieții noastre, ar trebuie să mai țesălăm din miturile și clișeele cu care ne populăm mintea de atîta amar de ani. Ne țin pe loc, credeți-mă. Dacă tot rostogolim cu mintea și cu vorba aceleași clișee n-avem cum să obținem alte rezultate, să evoluăm. Ba, mi se pare cîteodată că mai degrabă involuăm.

Aș vrea să întîlnesc și eu o elenă în stare să înnebunească un bărbat fără voia lui. Voi nu? Ar fi ca o întîlnire cu o vrăjitoare adevărată…

Later Edit: De politicieni e ușor să scapi: dai cu puțin ignore peste ei și gata, arivederci și n-am cuvinte. Vin localele și europarlamentarele, nu vă mai îngrijorați din cauza unei pasiuni, dacă TB nu vine cu proiect real care să poată să facă opoziție, partidul lui cu tot cu elena lui o să dispară în neant. Desigur, dacă învățăm pînă atunci să folosim funcția asta ignore cu care sîntem dotați

alegerile neputinței

se lasă așa un val de neputință peste români, de neputință tot mai conștientă ea însăși, cum n-am mai văzut în timpul vieții mele. O mai fi fost, da’ prin alte vieți. Cum se vor motiva oamenii să se ducă la vot, scremut-gemut, după așa o campanie electorală, habar n-am. De acum îi felicit pe cei care vor face asta. Da, dreptul la vot a fost cîștigat prin moartea unora dintre noi, ce dacă n-au făcut parte din familiile noastre, asta le micșorează jertfa? Absolut deloc. Și cine nu profită de asta ia totul mult prea de-a gata.

Pe de altă parte, înțeleg și greața unora de-a mai legitima această clasă politică. Chiar înțeleg. Clasa asta politică ne-a distrus toată încrederea în viitor, ne-a făcut pilaf moralul și morala, ne-a tîmpit. Visez și eu ca alte zeci de mii de români niște mari țepe în Piața Universității pregătite pentru un ritual de purificare. Și de groază. Și eu îi trag la proțap, le strig măscări, îi batjocoresc, îi țin în cuști ani de zile cum l-a ținut Tamerlan cel Mare pe Baiazid… și? Și ce, oricum nu vom face asta. Sau, Doamne ferește să ajungem în halul ăla de isterie de masă.

Da, clasa politică… ce nenorocire pe capul nostru!

Dar noi? Noi nu sîntem o nenorocire, cumva, pentru noi?

Gîndul celor care nu vor să legitimeze această clasă politică e corect doar pe jumătate. Căci după ce-au stat cu brațele încrucișate în ziua votului, marș, mă, de-aici, gen, de-a doua zi ar trebui să se coaguleze toți într-o mișcare națională care să dea jos toată clasa politică pe care nu mai vor s-o legitimeze și să propună altceva. Aproape niciunul din acești nihiliști nu face așa ceva. Nici măcar nu intenționează, nici în vis, nici ca-n visele cu țepele și proțapul. De fapt, visele alea groaznice sînt mai aproape de noi ca vreo imagine, vreo situație ideală în care am putea schimba ceva. Mai toți cei ce refuză să voteze se învăluie în mantia neputinței și-și pun pe cap coroana disprețului suveran:

– nooooi? păi ce? noi facem politică? să facă ei ceva.
– care ei? nu tocmai i-am dat jos și i-am tras în țeapă?
– păi… să vină cineva, să facă ceva.
– cine?

*

problema este că noi sîntem cei ce trebuie să vină. Nu vine nimeni altcineva, români. Noi trebuie să venim și dacă nu venim e numai vina noastră. Cine vreți să vină? Chiar vreți să vină altcineva?? Aveți vise erotice cu prințul Charles?? E BINE că nu vine nimeni altcineva. Cînd a ales altcineva pentru noi ultima oară am tîrîit-o prin comunism aproape 50 de ani. Am întîlnit la un moment dat niște oameni frumoși, de-o vîrstă înaintată, care plîngeau la bătrînețe că toată tinerețea și-au trăit-o într-un lagăr experimental. Că s-au făcut experimente pe ei. Că cineva, mai mulți, odată, au decis să experimenteze un sistem socio-politic pe un număr de națiuni, fără să le întrebe. Asta vreți? Să vină cineva să experimenteze iar pe noi ceva? Cam cum se mai face încă în Coreea de Nord.

– nooo, că noi nu putem ajunge așa.

Pe bune? De unde știți? Dacă acceptați cu așa ușurință ca alți oameni să decidă pentru voi, la ce vă puteți aștepta? Și nu vă mai faceți că nu vă amintiți s-au n-ați auzit cum era comunismul. Fiecare avea o casă în comunism? Chiar așa?? Atunci de ce n-avem și azi fiecare o casă, din moment ce 4 milioane sînt plecați, natalitatea a scăzut și s-a construit non stop în ultimii 25 de ani? Pînă la ora asta trebuia să avem fiecare două case, nu numai candidații la președenție, dacă mitul ăsta ar fi fost adevărat. Fiecare avea un serviciu? Și toți lucreau unde voiau, ce voiau? Așa e, unii au lucrat 5-10 ani și la canal, alții au fost mutași din Banat în Bărăgan peste noapte, lăsați 5 ani în cîmp și apoi mutați înapoi și cîte și mai cîte. Da, munceau toți. Unii turnau pe la securitate, alții erau doar prietenoși și se aveau bine cu toată lumea, aham. Aveau toți ce mînca? Eu am avut ce mînca, că nu m-am născut în București, și-ai mei aveau grădini – da, mai multe – și erau extrem de buni gospodari. Dar pe aici aud că se făcea o foame legendară, ostoită numai după 4-5 cozi pe zi cu niște creveți vietnamezi. Am văzut primii blugi pe la 12-13 ani și cînd primeam o sticlă de pepsi o țineam și 3 luni în vitrină. Bibelou. Cînd ne veneau prietenii nemți în vizită, din ăia plecați în Germania, îmi aduceau juma de kil de bomboane și gume, din alea ce să găsesc azi pe toate drumurile și le drămuiam de-mi ajungeau un an. O ciocolată o mîncam într-o săptămîna-două-trei, în funcție de cît de rară era marca. Și eu am trăit puțin și bine în comunism. Vreți la ruși? Să ne scopească ăia și de ultimele oo, după cîteva găleți de Stalinskaya? Vreți la chinezi? Să mîncăm tăiței de plastic? Să ne transformăm într-o țară lohn? dar vreți ceva, dragi români, în afară să fim neputincioși și plini de spume?

E rău azi, nu? A fost dezamăgitor postcomunismul. Știu, doar și eu am greșit direcția la 18 ani și în loc s-o iau spre vest am luat-o spre est. Doar că nu putem da la nesfîrșit vina pe niște conspirații extraordinare, pe niște conjucturi planetare nefericite care se împotrivesc poporului român. În ăștia 25 de aveam tot timpul să ne trezim la realitate. Și să-ncepem să ne facem o viață așa cum vrem. Sîntem săraci, sîntem dezumflați, flasci, nu mai vrem nimic… da, știu, dar cine să vină să ne scoată din asta în afară de noi? Căci tot noi ne-am băgat aici.

Eu sînt de acord să nu mai legitimăm actuala clasă politică. Dar nu sînt de acord să stăm cu mîinile în sîn și să așteptăm să vină cineva să facă ceva. Să dăm din gură de pe margine permanent nemulțumiți de tot și toate dar neîncercînd vreodată să facem vreun pas cît de mic spre o rezolvare, spre un alt viitor. Dacă nu ieșiți la vot și nu votați în așa fel încît puterea să NU SE ADUNE TOATĂ LA UN SINGUR PARTID-STAT, atunci vă aștept pe stradă, de pe 3 noiembrie, pentru că înseamnă că sînteți gata de o revoluție.

Ce ziceți? Vă doare suficient de tare ca să faceți ieșiți din comdul rol al victimei? Sau vreți să muriți așa, neîmpliniți și nemîngîiați. Se duce viața pe lîngă noi, pe lîngă voi… cît? Cît mai lăsăm de la noi?

 

în mintea majorității există o legătură directă între corupție și prosperitate

”De ce nu votează poporul oamenii cinstiți?” se întreabă A.T. pe blogul său. Pare așa, o întrebare de campanie, dar dacă stai să te gîndești la ea și să dai niște răspunsuri…

Păi… pentru că, în mintea majorității chiar există o legătură directă între corupție și prosperitate. Și cu cît mă gîndesc mai mult cu atît mi-e mai greu să acuz populația României de prostie din cauza asta sau de hoție ca meteahnă națională. Nu, pur și simplu lumea alege calea cea mai simplă și directă în rezolvarea problemelor = corupția, alege între ușor și bine. Și mulți, foarte mulți pur și simplu nu știu și nu găsesc un alt fel de-a funcționa.

Legătura între corupție și prosperitatea imediată chiar există, și există de foarte multă vreme, chiar din timpul comunismului, dacă nu cumva dinainte. O numim elegant: influență balcanică, ”atenție”, ”ducem și noi ceva că așa-i frumos…”. O conexiune formată prin confruntarea cu exemple clare zi de zi, zi de zi timp zeci, poate sute de ani: ”vrei pe scurtătura asta? bine. nu vrei? stai acasă și mănîncă-ți principiile, morala și demnitatea”. E o conexiune care dă rezultate pe termen scurt și care are efecte extrem, extrem de nocive pe termen mediu și lung. E ca un fel de tumoare care să hrănește fix din indiferența și aprobarea tacită cu care e privită corupția mică și mare. Cît timp legătura aceasta dintre corupție și prosperitate, mă rog, iluzia ei, va exista, corupția nu va dispărea. Ea nu dispare pentru că un număr de boși din fotbal, de politicieni și moguli au ajuns la închisoare. Acești cîțiva sînt doar excrescențele cele mai vizibile, bubele cele mai urîte și mai rău mirositoare care trebuiau cumva înlăturate altfel am fi murit cu toții, rapid, corupți sau nu. Ca s-o extermini, corupția trebuie atacată în miezul ei, în convingerea aproape generală că duce la prosperitate și că, prin ea, prin corupție, îți poți rezolva mai repede și mai bine problemele curente. Altfel… Altfel, în final, corupția va duce la sărăcie generalizată și la colaps. Să-mi explic teoria:

Fiecare a dedus empiric, prin observație proprie și experiență că, uite, cutărică s-a îmbogățit ori furînd, ori mituind, ori căpușînd statul în anii 90, ori făcînd afaceri cu statul în ultimii 25 de ani, ori intrînd în politică, ori căsătorindu-se în familia care trebuie. Aceasta e o convingere aproape generală, bazată, din păcate pe fapte, exemple văzute, auzite, mirosite, simțite. Tinerii bărbați din anii 90 și-au văzut prietenele întorcînd capul după vecinul lor mai descurcăreț care a vîndut el ceva de la fabrica la care lucra, acum suspendată în limbo-ul dintre comunism și capitalism, și-a tras un BMW la mîna a doua și dă ture zgomotoase prin oraș. S-au uitat la bicla lor veche, la mașină și au suspinat. Una-două-trei din fetele astea chiar s-au dus după acel descurcăreț și duse au foste. Deja, cîteva principii au fost sacrificate: dacă nu se grăbeau să facă ceva, băieții aveau să rămînă fără mașini, fără femei… Tinerele femei au observat că mai dulce e viața lîngă un bărbat descurcăreț și mai aproape de genți, țoale și călătorii. Trebuiau doar să închide ochii la tot mai multe nereguli, furturi și învîrteli. Dacă nu închideau ochii și nu-și acceptau locul uneori sau adeseori ingrat de ”podoabe”, riscau să rămînă fără viața aia nemaivăzută, miraculoasă cu multe excursii pe meleaguri străine care se ițea la orizont. Zi de zi, presiunea creștea: rămîneai de căruță dacă nu făceai ceva și, de fapt, mulți am și rămas. Corupția a pătruns și-n zone noi, care s-au născut cu adevărat după 89, de pildă ”presa liberă” a fost cumpărată imediat cu toate că ea se prăbușește cu adevărat doar de cîțiva ani. Cred că cele mai bune poziții din presă au fost aranjată cu ajutorul dosarelor întocmite în anii 90 și a șantajelor făcute cu ele. E drept că de unii se spune că i-a ajuns moartea prin șanțuri, ca pe Dumitru Tinu, dar alții, vezi dinozaurii din industrie, sînt bogați și bine mersi. Corpul profesoral liceal și universitar s-a corupt și el. Dacă părinții îmi povestesc că și pe vremea lor se mai practica ca pentru unul mare de la partid să se ”facă” o teză de doctorat fără ca el să-și aducă aportul, dar nu era o regulă ci o excepție, azi, trebușoara asta e o industrie în sine care produce bani pentru profesori și non-valori pentru societate, o industrie al cărei cel mai cunoscut exponent e Victor Ponta. Încet, încet totul s-a viciat pînă într-acolo încît puțini sînt cei ce n-au avut niciodată nicio muscă pe căciulă.

Măcar o șpagă la un spital pentru unul din familie și tot am dat.

Și apoi, trebuia să ne îngrijoreze de mult liniștea cu care s-a privit formarea marilor averi din România. Nu numai liniștea ci și ADMIRAȚIA. Rîdem noi azi de formula ”am fost un un băiat deștept, descurăreț” a lui Voiculescu, dar adevărul e că mulți au ajuns să-i considere în timp pe acești mega-hoți niște băieți deștepți. Și să-și sacrifice în această admirație pentru hoție și corupție toate principiile și toată demnitatea. Să încerce să-i copieze. Măcar să se angajeze la ei, să stea pe lîngă ei, să le respire aerul… Practic, nu cred că există vreun bogat celebru în România care să nu poată fi acuzat de corupție într-un fel sau altul. Doar că ei nu s-au îmbogățit într-un beci, singuri, ci uneori sub privirile și cu acordul tacit a sute, mii de oameni care știau ce făceau.

Presiunea permanentă pe care au pus-o asupra populației și așa prea confuze și prea idealiste (un mare minus cu care am ieșit din comunism, idealimsul care ne-a făcut să credem că orice e posibil oricum), goana după bani, sărăcia și exemplul altora care au renunțat mai repede la principii, valori și morală au scos din ”noi”, din majoritate, un ”om nou” foarte periculos pentru el însuși în fond.

”Omul nou” din România își periclitează ziua de mîine și calitatea vieții pentru punga de mălai de azi. Și nu pentru că face parte din categoria numită cu atîta dispreț pulime sau prostime, ăsta-i un văl al îngîmfării pe care și-l trage pe față grupul celor care se simt superiori prin ceva, ci pentru că, timp de zeci de ani a văzut că așa merg lucrurile în jurul său. Corupție = o scurtătură spre prosperitate = mai mult, mai bine, mai repede. Absolut, absolut diavolesc :(.

Nu vă vine să credeți? păi… nu se crede în general că dacă dai ceva poți ajunge la un job mai bun, la un doctor mai bun, la un spital mai bun, la un pat mai bun în spital? Am avut senzația că mica corupție e accetabilă cînd, în fond e mai nocivă ca marea corupție.

Dreapta ar trebui să facă spume la gură explicînd că dimpotrivă, corupția ne-a adus aici, în momentul acesta mai degrabă mizerabil din existența României. Nu doar corupția mare: Voiculescu, Adamescu, Burci, Patriciu, Copos, Becali & Co. ci poate și mai mult corupția mică. Tăcerea noastră. Indiferența noastră. Convingerea că NIMIC nu e vina noastră, nimic nu depinde de noi. TOTUL depinde de noi. Admirația ascunsă sau fățișă pentru hoți și corupți, pentru clanurile de interlopi e devastatoare pentru sănătatea morală a României. Am ajuns să credem că nu putem rezolva lucruri arzătoare altfel (un post bun pentru copil, o admitere, o bursă, un job, o casă scoasă la executări) decît prin corupție, și, crezînd asta, ne facem doar un rău din ce în ce mai mare. Întîi ne-am pierdut averile, banii personali, apoi cei comuni prin spolierea lor de către marii bogați gen Voiculescu, apoi prezentul, acum viitorul. De ani de zile prin proliferarea corupției în invățămînt și sănătate, în cultură și cercetare, ba chiar și-n sport, ne furăm singuri viitorul. În viitor n-o să avem oameni responsabili, de nădejde, care să ne facă mîndri și să aibe grijă de noi, atunci bătrîni.

În viitor…

În condițiile astea nici nu vreau să știu cum o să fie-n viitor în România.

patimile românilor. versiunea 2014

Selecția informațiilor și interpretarea pur subiectivă. Pe an ce trece observ că anumite trăsături ale românilor se accentuează (și, evident, altele pălesc). Românii citesc sau ascultă selectiv. Informațiile pe care le primesc de la celălalt (autor, interlocutor), trec printr-o sită. La ei ajung numai anumite informații – ce au ei chef să audă, în general puțin și meschin – și pe alea le interpretează fix cum vor. Le scot din context. Geaba încerci să le spui că tocmai!, n-ai spus ce pretind ei c-au auzit. Să le mulțumim pentru asta ”formatorilor de opinie”, opiniologilor de serviciu, apăruți după ’89 ca o variantă post comunistă a activiștilor de partid, de la tartori (Cristoiu, Tinu, CTP) în jos (Badea, Banciu)? Că ei fac așa. Filtrează informațiile, faptele, le scot din context și le interpretează subiectiv. E posibil să se modeleze mintea unei nații după o schemă simplă de genul ăsta aplicată de TOȚI opiniologii, indiferent de culoarea politică?

Am tot mai multe cunoștințe care nu mai pot ”ține” o conversație. Nici măcar 10 minute. Nu sînt atenți la ce le spui, te întrerup în mijlocul frazei, sar de la una la alta. În general toți au probleme, țin să ți le spună și au nevoie să faci tu ceva pentru ei. Dacă vrei să le spui că și tu ai probleme, dau din umeri și-și amintesc că-s ocupați. Și te mai sună ei, da, da… Același lucru se observă în comentariile postate la diverse articole, de la reportaje, jurnale de călătorie sau simple articole de opinie: nu se încheagă o dezbatere după. Cei mai mulți postează un comentariu care n-are decît o legătură firavă cu articolul la care, chipurile, face referire.

Comunicarea. La pămînt. Răspund tot mai greu la telefoane și mesaje, și așteaptă ”să-i cauți”. Să ”insiști”. Chiar și-ntr-o relație profesională. Asta-i face în sfîrșit, să se simtă speciali, tari, ”cineva”: ”sînt căutat băh, sînt pe val, dar acum n-am cum sau n-am chef să răspund la telefon”. Și să auzi ce epitete-ți trag cînd îi suni în legătură cu o problemă pe care o aveți de rezolvat în comun… mai bine nu auzi, de fapt. Și tu suni. Și ei nu răspund. Nu, nu răspunde, de ce să răspunzi. Că de aia ți-ai luat telefon mobil. Să te dai mare că ești căutat și nu răspunzi tu la mesajele oricui. Și oricînd. O atitudine perfectă. Sigur o să iasă ce ne-am propus împreună dacă faci așa.

Agresivitatea tip mahala. Aia izvorîtă din plictiseală și lipsă telenovele interesante. S-a terminat Suleyman? Că parcă s-a intensificat în ultima vreme, țîfna asta. Oricum, în mahalalele care se formează în România acum, în favelele noastre made in RO, sînt telenovele care bat toate filmele românești sau străine. Bine, pe alea românești e și ușor să le bați. Nu reflectă decît realitatea unor oameni cu orizont foarte, foarte îngust și foarte plicticos. Mai nou (sau mai vechi, poate nu știu eu), agresivitatea e foarte vizibilă și la femei. Agresivitatea. Da, ați auzit bine. Se te ferească cine te-o feri să te atingi de ”ceva” al lor că jihadul se va dezlănțui asupra ta. În forma unor matracuci uneori surprinzător de tinere, care vin la ușa ta cu o falcă-n cer și cu alta-n pămînt și nu ascultă nimic din ceea ce le spui. Dar își dau ochii peste cap: ”ce băă, pînă și eu știam asta, eu care n-am… carnet”, să zicem. Nu rezolvă nimic, tu poate ai crezut că ăsta era scopul: să rezolvați presupusa problemă, dar ai greșit, nu era, căci ele pleacă satisfăcute acasă doar pentru că ți-au zis-o. Adică ți-au urlat-o la ușa ta. Presupun că-n lumea lor asta înseamnă că ele – alea de se dau în spectacol – sînt cineva, pe cînd tu, care te-ai ținut cu dinții de bruma de educație care ți-a mai rămas după atîtea mototoliri post-comuniste și ai răspuns politicos ești varză. Poate chiar ești.

Reducerea discernămîntului la reflexe simple, de tip Pavlov. Exemplu: dacă zice cineva Băse, altcineva va urla Ponta. Și invers. Iar mă gîndesc la teveuri și acei nici prea tineri nici prea neliniștiți care ne vorbesc seară de seară de acolo. Se mai gîndește cineva că ei au creierul spălat și atent selecționat? Că fac doar propagandă? Că da, televiziunea poate fi un instrument de manipulare? Că mai bine ar fii să culegi fapte și informații din jurul tău, singur, și să le mai și analizezi?

Lipsa nuanțelor. Tribalizarea. Ori băsist ori uslamist. Ori cu noi ori împotriva noastră. Ori intelectual ori teleectual. Ori ortodox ori nimic. Ori sfîntă ori curvă. Și mai adăugați și voi.

Întruparea problemelor personale în ceva exterior. Pe sistemul biblic: scoatem dracii din om și-i băgăm în porci. În prezent, în cîini. ”Da’ un copil nu puteai să crești, fă? – și îi mai dau un ou sau un cartof în cap mamei mele cînd își plimbă bichonul. Cîini nu prea mai sînt pe străzi, dar atitudinea a rămas. Și furia. S-au măcelărit niște animale, uneori pe stradă, altora li s-a dat foc, au bătut la ei de-au rupt, recent am văzut un cîine cu nasul tăiat, mi s-a făcut rău, ce contează, dar… n-ajunge. N-ajunge atîta să compenseze frustrările acumulate în 25 de post comunism + aprox 50 de ani de comunism ratat. În curînd, oamenii, vor căuta noi ”diavoli” pe care să se poată răzbuna pentru neputința lor. Să vedem pe cine va cădea beleaua.

PREJUDECĂȚILE. My God, și eu care credeam că m-am născut prea devreme? Că am trăit între niște bărbați cam înapoiați și prea legați de fustele mamelor lor? Unii care sufereau profund dar niciodată conștient de complexul madonna/prostituată? Și că dacă mă nășteam în mileniul trei poate prindeam mai mult o societatea mai evoluată?? Păi să-i auziți pe tinerii de azi cum vorbesc… ce PREJUDECĂȚI au, cît a renăscut misoginismul, ANTIfeminismnul, homofobia, greața de bătrînețe și bătrîni. Toți cei ce sînt trecuți de 35 de ani sînt ”moși” și ”babe”, homofobia este virulentă, toți vorbesc urît unii despre alții și se poartă urît pînă și între ei. Recent, o tînără mi-a povestit de agresiunile fizice și verbale de care are parte în București… m-am îngrozit. Și eu am avut parte de multă agresiune de tipul ăsta, dar acum s-a ajuns la cazuri tip Roxana Babenco, cu pagini întregi pe feisbuc, care o umilesc și o miștocăresc public fără ca feisbucul sau oricine altcineva să ia vreo măsură.

Nici autoritățile în cauză – asistența socială – nu pare a se fi sesizat în cazul acestei fete de vreo 15 ani care, (se pare că), s-a îmbătat și drogat și s-a dus acasă cu 5 băieți de vîrste aproapiate de a ei care au violat-o, filmat-o și au postat totul pe internet. Nimănui nu-i pasă de nimic. Și oricum ea, violata, e de vină, în opinia multora. ”Și-a cerut-o, curva…”. Așa zic adolescenții, tinerii… O mare lume, asta care construiește acum. Mare de tot. O să trăim niște zile… nemaipomenite. O să vedeți. Pînă una alta, încă îmi dau cu părerea: eu nu i-aș învinui și condamna numai pe cei care au violat-o și umilit-o public. Părinții ei n-au scăpat cumva frîiele dacă fata aia a ajuns chiar așa? Apropo de ce ziceam mai sus, FETELE și FEMEILE sînt victime istorice și probabil sînt următoarele pe lista vînătorilor de vrăjitoare cu creierii mici și încinși.

MÎNDRIA. DUAMNEE, ce s-a mai umflat rînza-n români. Cu cît le merge mai prost cu atît sînt mai îngîmfați, mai agresivi și mai complexați, desigur. Pentru că sîntem în săptămîna patimilor, să vorbim de patimi. Și despre cele ale BOR, de exemplu. Aș vrea să le amintesc pe această cale că ei, angajații acestei instituții intens finanțate de stat ȘI DE OAMENI, care nu dă socoteală nimănui cică, numai lui Dumnezeu, că n-au terminat facultatea de construcții sau de arhitectură, sau și mai rău, de managementul finanțelor, ci pe cea de teologie, și că menirea lor nu e aceea de a strînge bani ca să construiască diverse clădiri, care vor fi în general goale și atît de inestetice încît nu vor putea funcționa nici măcar ca muzee precum catedralele din Occident. NU. Menirea lor e să se ocupe de sufletul omului și se vede cu ochiul liber ce treabă ”bună” au făcut și fac. MÎNDRIA, le reamintesc, e primul păcat. Ăla, a lu’ nenea Lucifer. De i-a dat Dumnezeu un bobîrnac de l-a țîpat din rai. Catedrala Neamului ne lipsește, a? Pe bune? Numa’ asta??

LIPSA SOLIDARITĂȚII. E cumva rezultatul a ceea ce am scris mai sus. Solidaritatea se manifestă numai extrem și numai în formații de tip gașcă, trib. Și unde presupune renunțarea la individualitate în favoarea personalității de grup. Foarte, foarte vizibilă la grupările politice, dar nu numai. În domeniul nostru, fiecare știm cum s-a format și cum activează gașca care e acum la putere. Lipsa solidarității există la toate categoriile de vîrstă dar e șocantă la cei foarte tineri care, cu mîndria mai gonflată ca oricine, și susținută doar de hormoni și nimic altceva, aplică toate cele descrise mai sus la extrem. Cu cei mai în vîrstă nu se înțeleg pentru că le-au lăsat o moștenire otrăvită, deși nici ei, ca și predecesorii lor pe care-i disprețuiesc, n-au chef să facă ceva s-o îndrepte, dar culmea, se vezi cum le sare țandăra între ei. Am văzut în discuțiile între foarte tineri (23-25 de ani) niște explozii de mîndrie și mînie urmate de plecări indignate de-am rămas cu gura căscată. Foarte interesanți ăștia care vin din urmă, buni de studiat. ”(…) să-i împarți în două cete (…)”. Pe ăia mai bătrîni măcar poți să-i împarți în mai multe cete, mai sînt și lașii, și leneșii și visătorii incurabili, sinecuriștii, sinucigașii ratați, comuniștii ratați, turnătorii rămași fără ob’ectul muncii…

ÎNGĂDUINȚA FAȚĂ DE APROAPE ȘI INTRASIGENȚA FAȚĂ DE CEILALȚI. Dacă e al tău, poa’ să facă ce vrea. Da’ ce mare lucru a făcut la urma urmei? A omorît pe cineva? Și dacă a omorît, n-a fost el de vină, sigur. Dacă e un străin însă… să dăm în el cu ce putem. Extrem de vizibilă în politică, massmedia… și tot mai aplicată și în societate. Dacă fi-tu îi dă un brînci copilului din vecini e ceva de mare hai prin casă: ”ia zi tată, deci cum ai făcut? și-a plîns? hahaha? i-au curs mucii? un mototol, ca și ta-su, nu ca noi…”. Dar dacă al vecinului îi dă un brînci puradeului tăi și-a dat foc la valiză, ăăă, ăsta, la mașină, nooo? De la un dublu standard s-a ajuns aproape la schizofrenie. Dar cine mai stă să numere, nu? Eu, uite.

INCAPACITATEA DE-A MAI FACE DEDUCȚII SIMPLE.

– ”Da, a furat Mazăre (și alții ca el) da’ uite, a făcut ceva pentru amărîții ăia.”
– Da’ de unde a furat?

Pauză.

– Nu tot din buzunarul nostru a furat?

Pauză.

– Dar de Becali ce crezi?
– Eu l-aș elibera.
– De ce?
– Păi ce, alții n-au furat? Ei de ce nu-s închiși?
– Păi pentru că alții nu-s încă închiși tu i-ai elibera și pe ăia care-s prinși, dovediți și închiși?

Pauză.
Pauză.
Pauză.

*

În mintea românilor se formează tot mai multe ”pauze”. Urmate de zvîrcoliri în general isterice. Ce să mai zici?

*

Eu o să mă scot cu scrisul din toate poveștile astea încîlcite, îngrozitoate și murdare, poate – dacă-mi ies – cu un film, două, am materiale pentru încă 5-6 piese de teatru și vreo 2-3 romane, dar restul nu știu cu ce vă alegeți din realitatea asta.

*

Gîndiți-vă la patimi și la ce fac din om, nu doar la cît o să mîncați și-o să beți de sîmbătă încolo. Mîncăm și bem în fiecare zi. Nu e nimic special în asta.

*

Paște… mai înțelept, vă doresc. Dacă se mai poate.

„In a free society, government reflects the soul of its people”

In a free society, government reflects the soul of its people. If people want change at the top, they will have to live in different ways. Our major social problems are not the cause of our decadence. They are a reflection of it – Cal Thomas.

Într-o societate liberă, guvernarea reflectă sufletul poporului său. Dacă oamenii vor schimbări la vîrf, ei trebuie să trăiască diferit. Problemele noastre sociale majore nu sînt cauza decadenței noastre. Sînt o reflecție a ei. **

*

Nu guvernul ne face cu adevărat probleme ci noi. Noi am luat de 23 de ani cele mai proaste decizii cu putință și acum nu facem decît să trăim consecințele. Nu ne fură niște extratereștri, tot noi ne furăm de regulă singuri căciula, nu niște zombie sînt corupți, românii sînt corupți, adică tot noi, și pînă și diavolul poate să stea cu mîinile în sîn văzînd cît de ușor ne-am aruncat peste bord valorile și principiile pentru un pumn de dolari.

Vreți o analiză a celor afirmate mai sus? Pe bune? Nu credeți că timpul analizelor nesfîrșite a trecut? N-ați analizat și judecat destul 23 de ani? N-ați întors-o pînă la tocire pe toate fețele? Eu nu mai vreau să analizez nimic. Nu mai am nimic de analizat. E simplu: te trezești și constați în ce realitate trăiești. Și încă mai ai de ales dacă schimbi ceva în bine sau nu. Cît o să mai ai.

În loc să trecem pe antivomitive de fiecare dată cînd ieșim din casă sau ne uităm la televizor, sau deschidem feisbucul, mai bine ne-am gîndi ce-am putea schimba în noi.

*

Imaginea de mai sus e de la protestele de aseară, din fața Guvernului, unul din zecile, poate sutele de proteste organizate în capitală începînd din 2011, proteste despre care presa, în general, nu spune nimic. Pînă și această presă coruptă e tot opera noastră: alegem în contiuare să ne uităm la televizor, ba chiar PLĂTIM pentr asta, deși știm cu toții că toți mint, manipulează, distorsonează în grade care diferă de la grav, grosolan, impertinent, obraznic pînă la omisiune pur și simplu. Cît timp nu facem nimic în această privință, nu se va schimba nimic.

*

citiți și: Tehnici pentru manipularea forumurilor

**

L-am citat pe Cal Thomas dar asta nu înseamnă că sînt de acord cu tot ceea ce spune el. Mi se pare însă că acest citat exprimă clar și concis exact ceea ce gîndesc și eu în privința relației toxice dintre popor-probleme-politică. Ceea ce e sus e și jos, ceea ce e jos e și sus, și oglindirea asta este veșnică.

Related articles

• The Pope Disses Capitalism (lexingtonlibertarian.wordpress.com)