unde ni-i tezauru’?


dom’le, postez ieri pe feisbuc, ca n-avui ce face, o apreciere (pozitiva) despre calitatea dezbaterilor din parlamentul englez. Cele transmise in direct la CNN. Pe problema siriana. Admiram eleganta luarilor de cuvint, claritatea, concizia, etc. Lipsa glumitelor de mahala. Faceam o comparatie cu Parlamentul României. Si-mi dadea cu rest. Si ma lamentam la final ca, de cite ori vad asa ceva, asa diferente … intre „noi” si „ei”, imi pare rau ca m-am nascut in.
*
Cine m-a pus?
*
Pai unde ne e tezaurul? – imi raspunde iritat un domn, fix pe linga subiectul discutiei. Pina sa apuc eu sa iau sinapsa cu sinapsa si sa fac legatura intre dezbaterea pe problema siriana din parlamentul englez si tezaurul românesc, domnul continua ceva gen: ca nenorocitii de ingleji imperialisti au garantat pentru tezaurul românesc gazduit de rusi, dar au garantat doar din gura, de facut n-au facut nimic. Si iaca rusii, nu ni l-au dat nici azi inapoi. Pai nu-s nenorociti inglejii? Comentez si eu ca doar nu era sa inceapa un razboi mondial pentru asta si fandacsia-i gata.
*
Cum ziceam: cine m-a pus?
*
pe scurt, din comentariile astea (au mai intervenit si altii, si mi-au dat in cap cu wikipedia, un fel de Biblie contemporana a tuturor comentatorilor si aparatorilor gliei strabune), inteleg ca de cind sintem pe lumea asta (nimeni nu stie dar s-ar putea, S-AR PUTEA, ca noi, românii, sa fim mama si tata tuturor europenilor. Bine, da’ ei nu vor sa recunoasca asta, de ingimfati ce sint.), deci, de cind sintem pe lumea asta, toti, dar TOTI au vrut sa ne fure tezauru’. Auru’. Toti + românii care sapa pe la Sarmisegetusa si vind bratarile dacice, de le rascumpara guvernu’ pe milioane de pe la americani. (De la mine de pe blog, suna a afacere buna. Cit or fi comisioanele? Ne bagam si noi? Mi-e teama ca am ratat si ocazia asta de-a ne imbogati. In fine. Ce ne facem cu hotii de ingleji? Care ne fura tara.)

Bratara_Dacica_2aa

Traian (născut în Italica Santiponce, o localitate de prin Andaluzia, Spania de azi) e unul

The amphitheatre at Itálica.

The amphitheatre at Itálica. (Photo credit: Wikipedia)

din primii care ne-a furat tezauru’, aaa, auru’, de aia i-au si pus statuia aia penibila in fata Muzeului National de Istorie. Sa vedem si fizic cum a iesit cu aurul de acolo si dus a fost, la Roma. Ne-a lasat niste maidanezi in schimb. Vreo 150 000 de mii doar in Bucuresti. Ultimul il tine in brate, cit pe ce sa-l lase jos. Nu-i bai, ca ne-am repliat, contraatacam (bine ca nu-i Pitzi antrenor si aici, ca ramineam pe veci in defensiva): am trimis avangarda in ultimii ani prin Spania si Italia, prin Franta si Marea Britanie si s-a inceput recuperarea. Se intoarce auru’ inapoi in tara sub forma de salbe … colane, d-astea, cum le zice?

statuia_lui_traian_c9e6602ef3

Apoi au fost multi altii: goti, vizigoti, pana mea. Cu ungurii a fost mai greu ca ei au si ramas. Cu ei impartim nu numai aurul dar deja si singele, si ADN-ul e amestecat. Bine, dar nu ziceti nimanui ca ne-am amestecat ADN-ul cu ungurii si ei cu noi ca iese razboi civil.

Apoi au venit rusii. Adica ne-am dus noi la ei. Sau cum o fi fost ca nimeni nu vrea sa stie. Acuma, wikipedia zice ca ei au luat tezauru’, au zis mersi si gata. Pe bune, chiar asa zice? Eu am citit si prin alte parti, EREZIE!, stiu, si ma intreb daca nu cumva, tezaurul in chestiune e cel de la Cucuteni, un sit arheologic inca insuficient explorat si care se intinde practic pe teritoriul a vreo 3 tari: Romania, Moldova si Ucraina. (Biblia Wiki zice ca ajunge tamaan, pina-n Rusia! Asta-i nasol. Sa nu spuneti la nimeni ca nu ne mai dau aia tezauru-n vecii vecilor amin. Aleluia si-un praz verde. Sau mai bine nu mai citati din wikipedia. Incercati un Pavel Corut 🙂 ). Ce ziceti de faza asta:

„The Cucuteni-Trypillian culture, also known as Cucuteni culture (from Romanian), Trypillian culture (from Ukrainian) or Tripolye culture (from Russian), is a Neolithic–Eneolithic archaeological culture which existed from approximately 4800to 3000 BC, from the Carpathian Mountains to the Dniester and Dnieper regions in modern-day Romania, Moldova, and Ukraine, encompassing an area of more than 35,000 km2 (14,000 sq mi). During the Trypillia BII, CI, and CI-II phases, populations belonging to the Cucuteni-Trypillian culture built the largest settlements in Neolithic Europe, some of which contained as many as 1,600 structures. However, the majority of Cucuteni-Trypillian settlements consisted of high-density, small settlements (spaced 3 to 4 kilometers apart), concentrated mainly in theSiret, Prut, and Dniester river valleys.

One of the most notable aspects of this culture was the periodic destruction of settlements, with each single-habitation site having a roughly 60 to 80 year lifetime. The purpose of burning these settlements is a subject of debate among scholars; some of the settlements were reconstructed several times on top of earlier habitational levels, preserving the shape and the orientation of the older buildings. One particular location, the Poduri site (Romania), revealed thirteen habitation levels that were constructed on top of each other over many years.” – zice wikipedia.en . 

*
Last BUT NOT LEAST, ne-a mai ramas aurul de la Rosia Montana. Pe asta vad ca-l apara tot mai putini. Nici unul dintre vajnicii aparatori ai aurului românesc (aia de pe feisbuc ) nu s-a grabit sa zica ca-i taie, ca-i face, ca-i drege pe canadienii care vor sa-l fure ACUM, pe asta. Si sa ne lase niste cianuri in schimb. Ei se ocupa de rusi si de ingleji. Ca pe Traian l-au facut tatal nostru. Unul din ei. Că noi sintem un popor cu doi tati si fara nicio mama. Asta e, ce sa-i faci. Bine, unul din tati nu prea ne recunoaste si celalat s-a sinucis. Karma grea. Freud a zis ceva de treaba asta?

(Sa mai zica cineva ca noi nu recunoastem drepturile minoritatilor. Pai dupa cum vedeti, NOI LE-AM INVENTAT! Acum 2000 de ani! Dupa ce-am inventat toate poparele europene si alte citeva de prin lume. Dintr-un cuplu de barbati: un spaniol naturalizat in Italia si un dac, s-a nascut de-a dreptul un popor. Bine, unu’ era cam mort, cum ziceam, in timpul facerii, da’ ce mai conteaza un amanunt ca asta in momentul genezei unui popor ca al nostru. Probabil de aici ni se trage si Miorita. In fine. Bine ca ne tragem din italieni. Aa, din spanioli. Aaa … din pana mea mai stie!! )

Dar sa nu divagam de la incilceala si brambureala generala. Cum ziceam in comentariile mele de pe feisbuc, dezastrul in general, in ultimii zeci de ani n-a fost creat de nenorocitii de imperialisti ingleji, franceji, olandeji. Rusii s-au macelarit intre ei, noi intre noi – intrebati-l pe Visinescu, el stie! – sirienii se omoara intre ei, sirbii s-au omorit cu albanezii si bosniacii. Englezii au profitat si eu cum au putut – cel mult – de povestile astea, pentru ca au fost lasati sa profite. Si ei s-au omorit intre ei sute de ani, cu irlandezii, cu scotienii, dar tot de sute de ani nu prea mai intervine nimeni pe acolo. Ca n-au permis ei sa se bage altii in supa lor. Ah, si ca iar vorbim de ingleji, stiti ca romanii au stat cam 100 si ceva de ani in România si vreo 400 in insulele britanice? Nu stiu daca scrie despre asta pe wikipedia dar merita sa cautati. Proportional, cit aur sa fi luat de aici si cit de acolo? A! Englezii is niste rupti in cur, vai mama lor, doar muntii nostrii aur poarta, noi furam din poarta in poarta?
*
Se vede, pe bune.
*
Concluzia e trista.

Sinapsele poporului român nu functioneaza si basta. Nu stiu daca in timpul vietii mele am sa mai vad altceva in tara asta. Cunosc putini oameni care se pot tine de o idee timp de 30 de secunde, in general conversatiile sint asa cum am stabilit: eu zic ca ce frumos discuta aia in parlamentul englez si restul imi raspund: ba p-a ma-tii, unde ni-i tezaurul?

Pe gardul palatului Buckingham??
*
BREF: Parlamentul britanic NU a aprobat interventia militara in Siria. Asta era de fapt subiectul. Despre asta vorbeam. Bine, doar eu.

Anunțuri

Recomandare: LSD Theater Show la Godot (Cafe Teatru)


Acum doi ani cînd am revăzut-o pe Isabela Neamțu după multă vreme era cam neagră de supărare: teatrul din Piatra Neamț unde era angajată se închisese pentru renovare pe termen nedeterminat. Acum două săptămîni cînd ne-am întîlnit după spectacolul ei de la Godot (Cafe Teatru), era veselă și fericită: trecuse hopul. Așa că am sporovăit și noi ca fetele puțin, despre viața noastră artistică:

IsaIsabela, ce mai faci zilele astea? Ce-ai făcut de cînd ai venit de la Piatra Neamț?

Bine, mulțumesc! Sînt bine, muncesc din nou, muncesc cu spor și ăsta e unul din lucrurile care mă face să fiu bine. M-am întors de la Teatrul Tineretului din Piatra-Neamț, intrat în renovare acum doi ani și uite că am reușit să intru într-un ritm normal. Asta înseamnă că am schimbat iar sistemul, am revenit în independent, am pus bazele Asociației Culturale Doctor’s Studio și am scos primele două productii, iar în cea de-a doua și joc.

Povestește-ne despre Doctor’s Studio.

Doctor’s Studio poartă numele unui coleg drag mie, Daniel Popa, zis și Doctoru’, cu care am lucrat în spațiul independent ani buni, în echipa Anei Margineanu și a lui Ștefan Peca. Ne-am întîlnit într-un moment bun, amîndoi întorși în București, el din New York, eu de la Piatra-Neamț și ne-am gîndit că a venit momentul să ne asumăm existența unui ONG prin care să ne exprimăm și care să devină motorul activității noastre artistice. Am cooptat-o pe Marta Bănescu cu multă experiență pe partea de PR și comunicare și iată-ne acum cu două spectacole la activ: ‘Colibri’ în regia lui Florin Piersic Jr. și ‘LSD Theatre Show’, în regia lui Horia Suru.

Te-am văzut acum cîteva zile într-un spectacol la Godot: LSD Theater Show. Este ultimul tău proiect?LSD 1

LSD Theatre Show este primul meu proiect independent după revenirea în București.  Eu și Matei Chioariu voiam să lucrăm ceva împreună, am găsit un text foarte potrivit pentru asta, iar ce a urmat a venit de la sine. S-a format o echipă frumoasă (cu Horia Suru la regie, scenograful Marian Vasii, Rufi – Live Sound Designer-ul nostru, Alexandra Andrieș -grafician). Ne-am implicat cu toții în producție, concept, promovare. A fost o muncă foarte diferită de tot ceea ce ești învățat în școală sau cu care te întîlnești în teatrele de stat. Dar și satisfacția este pe măsură.

Teatrul independent te obligă se te implici mai mult ca deobicei? Joci în acest spectacol, asta am văzut, dar ai mai făcut și altceva pentru această producție?

Am făcut tot, de la shopping în Dragonul Roșu, pînă la discuții cu electricianul, vopsit panouri și ridicat moralul echipei atunci cînd era cazul. Și munca mea, de fapt, nu s-a terminat. Între show-uri, mă ocup să fac cunoscut spectacolul ăsta și să îl pregătesc pe următorul. Sper să nu rămînă actoria la coadă, dar deocamdată, asta e.

1098360_10201203935713533_1426715563_n

Cum faci reclamă unui astfel de spectacol? Cum află spectatorii unde se joacă?

Ne ocupăm destul de intens de promovarea spectacolui, de avanpremierele de dinaintea premierei oficiale din 22 septembrie. Am împănzit Facebook-ul cu postări și poze, am cîțiva prieteni în presă care sper să mă ajute, așa, ca tine, și apoi sper că show-ul va avea o viață a lui proprie.

Cît costă un bilet? Se pot cumpăra înainte de spectacol?

Biletul costă 30 RON Și da, majoritatea spectatorilor le iau înainte de spectacol, în urma rezervării la telefon. Ceea ce ne dă destule emoții, dar pînă acum a fost super ok.

Mai ai spectacole și în alte săli independente din București?

Nu chiar. Mai am un spectacol la Teatrul Național din Timișoara. Sînt Aneta Duduleanu într-o montare originală și modernă a unui text românesc savuros, ‘Gaițele’, alături de Alina Ilea și Claudia Ieremia, două actrițe la care țin foarte mult.

Colaborezi și cu teatrele de stat din București?

În octombrie, voi avea premiera spectacolului ‘Pescărușul’, un laborator condus de Antoaneta Cojocaru, un alt proiect drag mie, tot independent, dar susținut de data asta de un teatru prestigios, L.S. Bulandra.

Ce proiecte de viitor ai?

Ne gîndim deja la următorul spectacol. Avem cîteva texte, rămîne doar să găsim formula cea mai bună pentru unul dintre ele.

Pleci în vacanță?

1002577_10201203965114268_1606370496_n

Am furat cîteva zile de vacanță vara asta … și probabil tot așa, mai urmează cîteva la început de septembrie. Poți să-ți iei vacanță oricînd în meseria noastră, asta-i partea ei frumoasă … Nu e niciodată totală, dar poți să-ți iei cîte o pauză scurtă, de reîncărcare de baterii.

Un gînd bun de încheiere …

Îmi doresc să fim sănătoși și curajoși ca să tinem piept vremurilor, să avem cît mai mult public la spectacolele asociației noastre și să ne bucurîm împreună de viața!

*

Vă recomand să vedeți LSD Theater Show. Următoarea reprezentație este pe 29 august, la MȚR, în cadrul festivalului de teatru independent Undercloud. Premiera oficială e programată pe 22 septembrie la Godot Cafe Teatru (strada Blănari, nr. 14).

Preț bilet: 30 RON

Tel rezervări: 021 31 61 682 / 0736 414 244

cerșetorii vs. random act of kindness


l-am văzut de departe. Avea în jur de 70 de ani, era înalt, slab, se ținea drept ca bradul. Era îmbrăcat curat, într-o cămașă deschisă la culoare și niște pantaloni de stofă. Avea o față respectabilă, de om care a fost altceva, cîndva. Avea o geantă pe umăr. Și ținea 5 cărți în mînă. Cumva am reușit să adun toate aceste detalii printre umerii și capetele zecilor de oameni care ne înghesuiau aseară în Centrul Vechi în cîteva secunde. Poate chiar mai puțin.

– de ce vă vindeți cărțile?
– ca s-o ajut pe soția mea. E bolnavă. Are cardiopatie ischemică.

Mîna mea era deja în portofel. Am scos 10 lei, i-am dat, n-am luat nicio carte și am plecat.
*
Peste un minut mă întrebam deja dacă n-am fost păcălită.
*
Un om în vîrstă, cu o față respectabilă, îmbrăcat curat, care-și vinde cărțile pentru a-și ajuta soția bolnavă – e fix scenariul care mă poate păcăli pe mine. Exact genul de poveste care mă impresionează. Dar …
*
Amintiri vechi au dat navălă și m-au rupt de realitate. Abia am ajuns întreagă la mașină. Pe drum, neatentă, m-am împiedicat de două ori. Mi-am adus aminte de cerșetorul de pe trepte de la Universitate căruia i-am dat bani în fiecare zi, după ce am ajuns în București, cu autentică milă. Dacă aveam doi lei în portofel, și de multe ori am avut doar atît, se întîmpla ades să-i dau lui unul. Și să nu-mi pară rău. Pînă într-o zi cînd, cam adormită pe la 9 dimineața, căutam un xerox prin prejurul facultății de arhitectură. Un claxon strident m-a scos din moțăială urgent. Iar gestul nervos al șoferului mi-a atras atenția asupra chipului lui. Am înțepenit pe locul de parcare pe care voia să-l ocupe. Era cerșetorul meu, pe care-l miluiam în fiecare dimineață. Într-o mașină nou-nouță. Întîrziase probabil la „serviciu”. Peste încă cîteva luni și-a vîndut locul de cerșit pentru o sumă record pentru vremea aceea, cîteva milioane de lei, și s-a retras în glorie. Poza și povestea i-au apărut în mai multe ziare. Era plin de bani. Și bani de-ai mei.

Doi-trei ani mai tîrziu mă mutasem vis-a-vis de Cașin. Aveam o terasă superbă, de dimensiunile unui apartament de două camere. Aveam tot mai multe pisici. Și stăteam mult împreună cu ele pe terasă. Îi urmăream distrată pe cei 3 cerșetori ce se aciuaseră în fața bisericii: doi bărbați și o femeie. Își tîrau țurloaiele pe la geamul oricărei mașini care se oprea la stopul din intersecție. Pînă într-o zi. O zi în care am stat suficient pe terasă. Atunci l-am văzut pe „managerul” lor. Stătea ascuns „la vedere”, în fața altei case, sub crengile lăsate ale unui pom. A profitat de un moment în care nicio mașină nu trecea pe acolo, niciun pieton nu zăbovea pe vreun trotuar. Avea lucruri să le spună. Indicații de dat. Texte de schimbat. Cerșetorii trebuiau îmboldiți: nu erau suficient de convingători, nu își scoteau în evidență suficient de mult diformitățile, nu se tînguiau suficient de tare. Am fost îngrozită.
*
Nu pentru că ani de zile am dat bani unor mafioți. Unei organizații criminale care trebuia de mult eradicată. Nu pentru c-am fost păcălită atunci și poate și aseară. Ci pentru că astfel de revelații au pocit în mine pentru totdeauna imboldul natural de a-i ajuta pe cei cărora le merge rău. Mi-au stricat mila. Compasiunea. De-a lungul anilor am devenit tot mai greu de impresionat. Fac extrem de rar gesturi ca cele de aseară și apoi, întotdeauna, mă suspectez de prostie. După, n-am sufletul ușor și nici senzația că am făcut musai un bine. Poate am făcut rău.
*
Cerșetoria organizată e o crimă. O crimă împotriva puținelor lucruri bune care au mai rămas în noi.
*
„Mîna întinsă care nu spune o poveste nu primește pomană.” Mda. Și ce poveste spunea mîna aia! Mîna aia bătrînă, tremurîndă. Am înțeles tot, dintr-o privire. Ce act artistic, ce putere de sugestie. TOATE simbolurile care ne dor acum, adunate într-un gest, într-un singur personaj cu replici puține. Piesele mele cu pretenții de sofisticăraie nu fac doi bani pe lîngă „piesa” ce-am văzut-o aseară. CE POVESTE! Dar era adevărată?