Targuri, targuri, targuri …


Weekendul asta, Bucureştiul a fost plin de târguri.

Târgul Anticarilor în parcul Carol, fain … l-am mai văzut acum 2 luni în acelaşi loc și anul trecut în Obor.

Târgul Meşteşugarilor de-a lungul bulevardului Aviatorilor, foarte fain … am fost impresionata de unele produse, mi-am și luat câte ceva. Multe lucruri originale, direct de la producători; puţine chinezării și kitschuri.  A nu se confunda cu tarabele de pe marginea drumului (DN1 de exemplu, zona Sinaia, Predeal), de produsele de acolo ne-am saturat cu toţii. Nu. Ceramica veritabila, autentica, romanească. Modele rare, unele făcute de ultimele familii din România care fac asa ceva, icoane pe sticla foarte frumoase, pictura naiva, etc. Artizanat de bun gust, mai sic decât Ikea :). Go and see, you don’t have to believe me.

High Heels Vintagae Fair, tocmai am scris despre el … şi asta merita vizitat măcar pentru atmosfera. Si pentru chilipiruri faine, io mi-am achiziţionat o rochie foarte-n-mbulinata.

Una peste alta, un sfârşit de săptămâna cu cheltuieli și cu târguri frumoase într-un târg nu tocmai frumos cum e Bucureştiul. Ah, nu-l am la inima, nu l-am avut prea avut niciodată 😦 … totuşi în weekendurile în care lumea e plecata și sunt mai puţine maşini pe străzi parca e mai altfel, mai suportabil, acceptabil pe alocuri.

Târgurile o sa se tot repete, cel de pe lângă parcul Kiseleff o sa aibe în fiecare săptămâna alta tema, eh .. asta-i chiar o provocare. Sa vedem, o sa recidivez.

Merita vazute toate 🙂

Anunțuri

atata frumusete …


atâta frum’sete adunata la un loc :); oh, dar asta se întâmplă rar, când mai vezi asa ceva? Ma tot plimbam pe acolo, mai dădeam o tura, ma mai uitam la o tzoala, mai ascultam o poveste. Vorbeam cu fetele – una mi-a spus ca vinde rochii care-s făcute pe la 1950. Am holbaat niște ooochi! Nu credeam ca textilele sa păstrează atâta timp. Toate fetele mi se păreau draguțe … într-un fel, speciale. Fara infatuare (vădită), fără aere de prost gust, fără fitze și figuri. Alea erau fara fitze si figuri nu antifitzii pe care-i întâlnești de obicei și care miorlaie acru si frustrat: „Vaaai, da’ te duci tu acolooo, da’ porți tu aia sau ailaltă?!”, etc, etc, etc …  Feminine, delicate, chiar și cele urate. Îmbrăcate original. Apropos, se poate original și fără luiz vuton și Hermes.  Can you believe that? In plus conversația era o plăcere … haioase, relaxate, cool.

A fost weekendul acesta: High Heels Vintage Fair. Goagal it, o sa afli când, unde și ce.

Se organizeaza periodic in Bucuresti si-ti recomand sa te duci.  Nu trebuie sa cumperi nimic; nimeni n-o sa te preseze sa faci asa ceva.

Frankfurt am Main 4


… to cut a long story short:

la Frankfurt

-am vazut barbati f. f. f. misto. Bine imbracati, atletici, inalti, prezentabili, spalati, rafinati. De toate varstele. Cu si fara verigheta. Amabili. Si am vazut destui!!!! Nu erau raritati, exceptii. Ati auzit fetelor 🙂 ? Exista barbati misto … don’t worry, n-au disparut. Poate doar ne uitam in directia gresita 🙂 🙂 🙂 .

-nici femeile nu aratau ca niste mierle de  pe Radu Beller; erau bine imbracate si prezentabile si la 60 de ani

-copiii nu erau isterici; nu tipau si nu alergau prin restaurante, pe strada, prin locurile publice sub privirile ingaduitoare ale parintilor: „lasa draga, is copii, cum vrei sa se poarte?”. Probabil copiii din Frankfurt nu erau copii, pen’ ce se purtau altfel. La noi in schimb se poarta naturaletea desavarsita: copii urla, tipa, se imbrancesc, stropesc, fac pipi si caca (pe plaja) cu degajare totala. Asta cu pipi si caca pe plaja … moama, e trendu’ din ultimii ani de pe litoral. Parintii indica locu’: la 20 cm de patura, apoi arunca o mana de nisip peste umezeala

-nu stiu cum au reusit, dar nici un strain nu m-a atins pe strada, la targ, la restaurant, etc. La noi, neam de iesi pe strada fara sa se frece vreunu, vreuna de tine, fara sa simti si tu, taria unei clavicule, intensitatea unui cot …

-mancarea, of course, diferita si inspirata. Buna si la restaurantele cu autoservire de la targ. Chiar foarte buna.

-sa spun cum parem (priviti in ansamblu) in comparatie cu ei? Mai bine nu ……………………………

That’s it folks … for this time!

Frankfurt am Main 3


Din gara mai erau probabil cateva statii de autobuz sau tramvai pana in locul unde trebuia sa ajung. Totusi am gasit un indicator (fireste, nemtii nu-s zgarciti cand vine vorba de indicatoare, cum nu-s zgarciti nici alti vest-europeni), deci am gasit un indicator care-mi arata ca destinatia mea it’s on a walking distance. Si tot uitandu-ma pe harta si apoi in jur, mi-am luat ca reper un zgarie nor, de-a dreptul un zgarie nor din ala, cu varful ca un creion ascutit.

Si p-aci mi-a fost drumu’.

In 5 minute am ajuns pe niste strazi absolut linistite, fara trafic, fara agitatie si zgomot. O parte rezidentiala a Frankfurtului. Cladiri cu 2-3 etaje. Mai trecea cate unul / una pe bicicleta. Multa verdeata. Dealtfel, din avion am observat ca Germania e temeinic impadurita.

*

Pai … ia sa vedem noi, cum traiesc astia pe aici. Pai … in primul rand, desi e sambata, nu vad nicio o rufita in balcoane. Un chilotel, ceva, cu sau fara dunga galbena,  o ismanuta, un sutien. Mai sa fie … poate astia nu spala sambata, vinerea. Poate NU spala deloc. Pfiii … ne-curatilor ce sunteti! Ne-gospodarilor! Pai nu asa se face. Tre’ sa vada lumea din jur cand faceti curat. Sa vada, sa auda si sa miroasa.

A doua chestie … in fiecare cladire in parte, toate geamurile sunt la fel. Cladirile au fatade unitare si armonioase. Adica nu vezi un ochi de geam mai mic, unu’ mai mare, unu de termopan maro, altu’ alb, si altu’ cu tamplaria originala.  Neshte balcoane inchise intr-un fel, altele intr-altu’ si altele cu tencuiala gata sa-ti cada in cap. Astia n-au auzit nici de reclame, baaa, ce fraieri! Nu stiu sa-ti pui mesuri d-alea, sa-ti mai scazi niste costuri,  sa ai bani p-orma pentru mici si bere. Prin asta trag concluzia ca germanii dovedesc lipsa totala de imaginatie.  Pai sa vina ei la noi, sa vada creativitatea poporului roman, ne-am facut neshte fatadeee, muah, nici ala, cum ii zice, spaniolu’ cu gresia lui, aaaa, ala de spargea faiante si apoi le lipea pe case si credea ca-i funny, cum ii zice mah ca am un laspus, aaaa, ziiii mah, fir-ar … asa mah, da mah, Gaudi; deci nici lu’  Gaudi asta nu-i venea asa idei.

A treia chestie … in jur aud ciripit de pasarele. Nu tu o manea, niste boxe scoase pe geam, neshte muzica d-aia buna, un Michael ceva, ca tot e la moda, Dumnezo sa-l ierte, c-a murit sarac, si n-a lasat nimic la copii lui, s-au ceva-ceva sa vad si io neshte viata in ei. De-a dreptu’ plictisitor. Sa auzi tu pe strada pasarele, auzi. Ai mai auzit asa ceva?

A patra … astia nu prea au masini; si nici alea pe care le au nu-s prea mari. Si-s parcate ele cu doua roti pe trotuar da’ ai loc sa treci. Nu tre’ sa te feresti, sa baleiezi, sa-ti arati  miscarile din bazin pe care le exersezi zilnic in Bucuresti. Nu poti sa te freci si tu d-un porse caien, d-un chiu 7, nici de-un chiu mai mic, d-un bentlei ceva, pai daca becali nu s-a nascut la ei! Sa zica merci c-a ajuns in parlamentu’ european, ca nu ne-am dus noi la vot, asa sa mai vada si ei ceva distins si delicat.  D-un din ala cum are patronu meu, un maibah … pai asa are patronii, nu ca aici, pfii, am nemerit intr-un cartier de sarantoci… Pfiii … deci nu.

Ia sa ies io de pe strazile astea, ca nah, ce sa vezi aicishea …

***

… will be continued …

Frankfurt am Main 2


Trenul se oprește într-o gara mare și destul de impresionanta. Eu încă stau liniștită pe scaun pentru ca am înțeles de la recepționera ca trebuie sa cobor după 5 stații. Or trenul oprise doar în 3. Cam toata lumea se ridica și se îndreaptă înspre uși. In mintea mea începe sa se insinueze ușor gândul ca probabil nu mai exista o alta oprire.

Tânărul din fata mea răspunde gândurilor nerostite:

„This is the end of the line.”

Se uita o secunda în ochii mei măriți de atâtea senzații și imagini noi sa vadă dacă am prin mesajul apoi se ridica și pleacă. Apuc sa-i mulțumesc pe când se întoarce. Cobor și eu. Inca 5 minute îmi rămâne în minte tonul vocii lui: politicos, lipsit de aroganta sau superioritate. A priceput ca nu stiu unde sunt si a vrut sa ma ajute. Atat. Si-mi amintesc de infatuarea atât de des întâlnită la noi acasă și de bășcălia ce se simte în unii sau alții care te vad dezorientat, nedumerit. Multi romani nu stiu sa dea o mana de ajutor fara sa faca un caz din asta. Fara sa dramatizeze momentul respectiv, sa-l transforme in inspasirea tuturor pacatelor lor.

I gotta change, gotta change, have do something ……

***

… will be continued …

Frankfurt am Main


„Goood morniiig madam! Please, come in! Yes, yes, here … Are you alone or waiting for someone? Can I get you something to drink, a coffee or somethin’ …”

Cel mai simpatic afro-frankfurtez (cum o fi polically corect sa-l numești la Frankfurt???) îmi zâmbea cu toata fata, cu mâinile și cu corpul în timp ce ma îndruma convingător spre o masa mai buna și mai aproape de bufet. Pana ce, cu ochii abea mijiți de somn mi-am ales ceva de mâncare, pe măsuța mea au poposit un fresh de portocale și un capucino.Tot el îmi trage  scaunul extrem de politicos și amabil, ca eu sa ma pot așeza ca o noua prințesă (în devenire …), apoi se întoarce la treaba pe care o avea de făcut. Nimeni nu sta, nimeni nu freacă menta, nu se uita nici unul pierdut în zare (ma refer la staff); nu știu cum reușesc sa nu piardă intrarea niciunui client deși intre timp curata mesele, au grija ca bufetul sa fie mereu aprovizionat și clienții sa aibe destulă cafea pe masa. Au aud în permanenta acel „Gooood morniiiing” spus de diferite glasuri toate la fel de voioase și energice. Este exact ceea ce vreau și îmi face bine sa vad, dimineața, înaintea unei zile lungi …

Am zăbovit ceva la micul dejun, nu pentru ca mi-era lene sau foame, sau pentru ca nu ma grăbeam ori pentru ca n-aveam nimic de făcut. Aveam a lot of work for that day și o grămadă de chestii de văzut.

Totuși, micul dejun în străinătate, la hotel, e un spectacol pe care nu vreau și nu pot sa-l ratez. El îmi da măsura civilizației lor și a indolentei noastre; îmi arata calitatea vieții lor și puținătatea vieții noastre.

Iar acest gust diferit, aceasta senzația clara și rece, aceasta diferență intre doua lumi ma însoțește pe tot parcursul călătoriei mele.

Tocmai m-am întors de la Frankfurt am Main …

***

… will be continued …

Balcik


So … una din excursiile din copilărie din care nu-mi aduc aminte mare lucru e cea de la Balcik. Bine, e posibil sa fi fost într-un fel de tur al litoralului bulgăresc și amintirile de la Nisipurile de Aur sa se suprapună peste parfumul de trandafiri, salata de castraveți cu coaja și viata ( et opera …) reginei Maria.

Balcik-ul azi e un oraș cu parfum comunist, salvat de farmecul dat de peisaj și atmosfera dezintegrata a clădirilor lăsate în paragina. E bineînțeles invadat și sufocat de prăvălii pline de ieftinaturi și nimicuri, aceleași ca și cele din București sau orice alt oraș de la noi.  Termopanele albe și foarte vizibile amenință serios arhitectura; la fel și vilele noi, construite chiar în coasta fostului domeniu regal … wow, parca și vad anunțul în ziar:  „apartamente de vânzare chiar lângă castel!!” … Un imens siloz obturează o buna bucata din coasta pentru simplul motiv ca e amplasat fix pe mal. E nefolosit în prezent si arata ca un decor dintr-un film ce se petrece într-un timp post WW3. Domeniul reginei Maria (castelul de la Balcik) e în schimb bine întreținut. Am văzut și romani prin oraș, nu foarte mulți dar și alte naționalități … Bulgarii mi s-au părut amabili, unii chiar simpatici, au învățat o fraza pe de rost și ți-o repeta zâmbind după care adaugă: „magnetofon”.

Daca tot te-ai dus la mare; mai ales daca stai in Vama sau la 2 Mai sa stii ca Balcik-ul merita o dimineata din viata ta 🙂