Iranian movies: A Separation


Nader and Simin, A Separation

Nader and Simin, A Separation (Photo credit: Wikipedia)

tensiunea creștea aseară, la MȚR în NCRR, pe măsură ce acțiunea din „A Separation” se complica și ni se dezvăluia în toate complexitatea ei, tensiunea creștea, cei cîțiva zeci de oameni prezenți de abia mai respirau, și a tot crescut pînă în momentul în care filmul digial s-a „rupt”, cu vreun sfert de oră înainte de final, luminile s-au aprins, lumea a început să chicotească, organizatorii au pus filmul de la început și au început să-l deruleze pe repede înainte, în timp ce un tip din spatele meu încerca din răsputeri să-i facă pe ceilalți trei cu care a venit (două femei și un bărbat) să plece, întrucît: „n-auzi cum vorbesc ăștia <mdlfiaglablaglaba> și ăștialalți traduc: <da>. Hăhă. Ce limbă au. Hăhă. Și ăștia cum traduc. Hăhă. N-ar trebui să fie filmele mai artistice? De ce mai se numesc filme atunci? Ăsta e atît de realist încît mi-a făcut o stare de rahat. De as-ta-se-nu-me-sc-fil-me-spe-ci-ale – începe el să apese pe fiecare silabă în urechea partenerei lui (inconștient și în a mea), în speranța că-i va mișca pe însoțitorii lui – fes-ti-va-lul-de-la-Ber-lin-de-la-Can-nes-din-Pa-na-mea-pen-tru că sînt speciale! Hai să ne cărăm! Hai să ne cărăm! Hai să ne cărăm!”
*
Discursul lui n-a convins pe nimeni, cîteva apostrofări din jur l-au amuțit și uite așa, nu s-au cărat și a trebuit să înghită totul pînă la sfîrșit.
*
autoportretNu mă îndoiesc că a fost atins de acest f-i-l-m s-p-e-ci-al, mai ales că din el, cel mai șifonat iese personajul principal masculin, un bărbat între 35-40 de ani, un exemplar superb dintr-o familie bună, cu un job bun – mi-a părut că lucrează într-un fel de bancă – cu o nevastă extrem de frumoasă și de rafinată și o fiică prea inteligentă și sensibilă pentru binele ei. Tipul bărbatului de succes, cu fața mai albă ca a concetățenilor lui, (culoarea pielii mi-a părut să joace un rol important), cu casa plină de cărți, filme și muzică, printre care deslușim clar o copie a 3g08927u.1autoportretului lui Leonardo da Vinci dar și o imagine a unui native american indian care semăna foarte bine cu cea din stînga. Un om de la care ne puteam aștepta să-și ducă viața într-un anume fel, într-un fel superior, dar pe care-l descoperim plin de idei fixe și certitudini, pradă ușoară acelorași slăbiciuni ca unul mai de rînd. „Un lucru e adevărat pentru că e adevărat nu pentru că cineva spune că-i adevărat sau nu!” – (ni se traduce aproximativ, într-adevăr, tot timpul în film) o învață el într-o zi pe fiica lui, un principiu de care se va ține cu îndîrjire tot filmul.
*
Problema adevărului și cine decide ce e adevărat sau nu, și bazat pe ce, e una din temele majore ale filmului.
*
A separation începe chiar cu divorțul dintre el și soția lui, ambii reprezentanți ai unei clase superioare, privilegiate și bine situate în Iran. Ea – Simin – vrea să plece din țară pentru binele fiicei lor, el – Nader – vrea să rămînă în țară pentru binele tatălui lui bolnav de Alzheimer. Ea spune că pentru bătrîn oricum nu mai contează întrucît nu mai e conștient de ce se întîmplă în jurul lui. Soțul îi replică că poate să plece cînd vrea, el rămîne să-și îngrijească tatăl. Astfel, se separă de comun acord și, conform legii iraniene, fiica îi revine tatălui. Simin își face bagajele imediat după acest episod, în timp ce ne face cunoștință cu un alt personaj: Razieh, o femeie care venise să se angajeze pe post de infirmieră/menajeră pentru bătrînul bolnav de Alzheimer.

Razieh ne introduce într-o altă realitate iraniană, familiile mai puțin privilegiate, cele sărace, asediate de probleme, de datorii, asediate de cămătari și pline de o fervoare religioasă aproape fanatică. Familiile în care bărbații își agresează femeile și copii doar pentru că sînt nervoși. Familiile la care și noi și ei ne uităm cu condescendență.  Cu dispreț. Familii din care găsim cu miile și în România. Razieh încearcă să trăiască după TOATE regulile Coranului, în LITERA lor, așa că, ori de cîte ori are o mică îndoială sau bănuială că ar săvîrși un păcat, sună pe cineva, iar acest cineva, niciodată văzut în film, îi spune dacă ce urmează să facă e sau nu un păcat pentru ea. Obsesiva ei teamă de păcat, și urmarea legii după literă, nu după spirit, duce exact cum e de bănuit la situații absurde. Cînd bătrînul face pe el, ezită să-l spele, iar mai tîrziu, după ce s-a simțit suficient de vinovată, dă acel telefon și cere cumva voie să facă ceva pentru el. Cere de fapt o asigurare că a spăla un bărbat care nu făcea parte din familia ei, senil și aproape inconștient, de urina în care se scălda, nu e un păcat pentru ea. Cu toate acestea, pînă la finalul filmului aflăm că a făcut și ea destule păcate, dorind să-și păstreze familia, să-și protejeze soțul falit, datornic și agresiv, fiica și copilul nenăscut – căci e însărcinată. Și ea, ca și toate personajele, aproape reușește ce și-a propus, plătind pînă la urmă cel mai mult, chiar cumplit, pentru dorințele ei.

O dată separația celor doi soți produsă în fapt, adică imediat după ce Simin pleacă (e sfîșietoare despărțirea bătrînului bolnav de ea, nu vrea să-i dea drumul, repetă mecanic: Simin, Simin, Simin, poate din reflex, poate cu ultimele picături de rațiune), lucrurile se complică și necazurile încep să se adune în viețile tuturor. Astfel, Simin își demonstrează prima punctul ei de vedere, familia ei nu se descurcă nicio zi fără ea, fără să intre în vreun bucluc. Aceasta e o altă temă a filmului: fiecare are ceva de demonstrat, de obținut, de apărat, și nimeni nu e dispus să renunțe, în ciuda costurilor financiale, sentimentale, spirituale, personale, sociale ENORME. Indiferent de prețul pe care-l au de plătit, nimeni nu renunță la nimic.

Nader nu cedează niciun milimetru, se ține tare și face tot ceea ce poate pentru a-și asigura pe vecie afecțiunea fiicei lui, care părea la început că înclină înspre el. O învață cum să pună benzină, cum să nu se lasă păcălită cînd plătește, cum să ceară restul și să nu lase bacșiș cînd nu e de lăsat, face cu ea lecțiile, o învață farsi. (Aici îmi scapă nenumărate nuanțe locale, iranienii nu se consideră arabi ci persani, sau măcar o parte dintre ei, iar persanii vorbesc farsi nu arabă. E posibil deci să fie vorba de o familie persană și una arabă, de niște musulmani și cel puțin de niște descendenți zoroastrieni ..?). O duce și o aduce de la școală și, într-o zi, împreună, ajung mai devreme acasă. Găsesc ușa încuiată, nimeni nu răspunde. Cînd în sfîrșit reușesc să intre îl găsesc pe bătrîn căzut din pat, cu o mînă legată de spătar și aparent mort sau inconștient. Bătrînul își revine, dar e evident într-o stare mai proastă ca înainte. Undeva pe parcursul acestei reveniri, Razieh se întoarce de unde a fost plecată. (Nu vom afla cu certitudine unde). Între cei doi izbucnește evident o ceartă, Nader o acuză că l-a părăsit pe tatăl lui care s-a accidentat în lipsa ei, dar și că a furat, o minciună, cum va recunoaște mai tîrziu, una din multele care s-au spus și se vor spune de acum înainte în tot filmul. Cearta degenereză, Razieh se întoarce de mai multe ori pentru a-și clama nevinovăția dar și pentru a-și cere banii pentru ziua respectivă, bătrînul leșină din nou în baie, și Nader, sătul de insistențele lui Razieh și exasperat de starea tatălui său, îi dă femeii un brînci pe scări.

*

De aici încolo totul devine aproape nebunesc. Razieh pierde sarcina și doctorul îi spune că era un băiat care a murit în urma unei lovituri. Intră complet în scenă și soțul lui Razieh, Hojjat, un individ mic, urîcios, negricios, agresiv și frustrat (are corespondent identic și în societatea românească), care, desigur, nu are de gînd să trateze problema rațional ci emoțional și pînă la final caută răzbunare. Ajung la tribunal. Nader poate fi acuzat de crimă dacă se dovedește că știa că Razieh e însărcinată. Așa spune legea. De aici încolo chiar toată lumea minte puțin cîte puțin, denaturează puțin adevărul pentru a-și susține povestea, fiecare avînd altceva de cîștigat. Apar personaje secundare care mint sau manipulează și ele, sau măcar pun povestea într-o altă lumină. Bineînțeles, tot certîndu-se, reiese la iveală povestea bătrînului abandonat și așa Nader ajunge s-o acuze pe Razieh de neglijență.
*
Acest dans macabru în 4 nu se termină pînă la sfîrșit. Nimeni nu cedează. Cum am mai spus, fiecare are ceva de demonstrat, fiecare are ceva de obținut. Simin vrea să-l facă pe Nader să vină cu ea, Nader vrea s-o facă pe Simin să stea cu el și acum să-și demonstreze nevinovăția, Razieh vrea mai degrabă ca Nader să-și retragă acuzația prin care a făcut-o hoață și ar vrea să primească compensații fără să iasă din litera Coranului și Hojjit care începe prin a cere în mod violent răzbunare pentru pruncul lor mort, într-un final, s-ar mulțumi cu niște bani cu care să-și poată plăti creditorii. Toți ajung într-un final aprope de ce și-au dorit. Chiar primesc ce și-au dorit de la Allah, frecvent invocat în film. Dar cu ce preț!
*
MV5BMTM0NDE2Mzg4N15BMl5BanBnXkFtZTcwMDcxMjYyNw@@._V1._SX214_CR0,0,214,314_E un film și despre pierderea inocenței, mai grea decît un viol, pentru fiica lui Simin și Nader, și despre imposibilitatea alegerii între doi părinți care se depart pe zi ce trece mai mult, dar, într-un sens mai larg, parcă și despre inutilitatea oricărui demers care e doar un demers în sine. Toți acești oameni sînt atît de consumați de propriile ego-uri și dorințe, de propriile idei despre viață, încît uită să iubească (și în acest sens să trăiască cu adevărat). Nu iubesc pe nimeni, nu-și iubesc soții/soțiile, nu-și iubesc copii, care-s mai degrabă unelte încă ușor de manipulat, nu-l iubesc nici pe Allah, pe care-l folosesc mai degrabă ca pe o sperietoare, tot vînturînd Coranul de ici-colo și tot cerîndu-le unora și altora să jure pe el că spun adevărul. Și Allah face ce face și le dă tuturor dreptate, le face tuturor pe plac: Simin îi demonstrează soțului că nu se descurcă fără ea, Nader e absolvit de vină în final chiar de cea care pierdut copilul (există și alte posibile cauze pentru pierderea sarcinii), Razieh evită o ultimă minciună și să jure pe Coran, iar Hojjit primește banii, dar doar pentru căteva clipe … Allah le împlinește deci toate poftele pentru cîteva clipe luîndu-le imediat totul înapoi și arătîndu-le totodată care e prețul pentru toate aceste dorințe ale lor.
*
O poveste care putea să se întîmple la fel de bine și în România.
*
Vă recomand acest film cu căldură. E intimist și elegant, extrem de bine jucat, EXTREM de bine jucat și nuanțat, superb filmat. O cu totul altă imagine a Teheranului și a Iranului decît cea cu care sîntem noi obișnuiți. O lecție pentru amatorii sau specialiștii (sic) în filme minimaliste și realiste.
*

A separation / O despărțire

Regia: Asghar Farhadi
Scenariul: Asghar Farhadi

Distribuția:

Payman Maadi          …         Nader
Leila Hatami   …                   Simin
Sareh Bayat   …                     Razieh
Shahab Hosseini        …        Hojjat
Sarina Farhadi           …        Termeh

o recomandare: nu vă pierdeți vremea cu „De ce România este altfel”


Bucharest

Bucharest (Photo credit: thaiz_mm)

Urmînd un instinct care nu mă înșeală niciodată, nu am cumpărat și nici n-am împrumutat anul trecut cartea domnului Boia: „De ce este România altfel?”, intens promovată de oameni pe care în general îi stimez, îi aprob și-i urmez în alegerile lor intelectuale, și de care, indiferent de indiferența mea, s-a tot vorbit pînă la refuz.

Dar azi am primit-o prin intermediul unei platforme la care sunt abonată, în format digital. Și, ajutată de vremea îmbufnată și de niște întîlniri anulate, o citesc acum în diagonală – cum altfel? – și am ajuns pe la pagina 95.

(Cum în diagonală? – mă întreabă cineva pe Facebook, căci la pagina 95 am făcut o pauză cu dorința de a împărtăși cu lumea virtuală satisfacția intuiției, atenuată de-o urmă de mirare. Păi așa bine, în diagonală. Posed o miraculoasă însușire care mă ajută să  fotografiez un pasaj înainte de a-l citi dublată de-o capacitate de analiză rapidă; drept urmare dacă e mai degrabă un clișeu, cum sunt cele din cartea domnului Boia, îl înghit nemestecat, dacă e mai complicat zăbovesc cît e necesar …)

… da, o citesc pe diagonală din cauza nenumăratelor clișee pentru care nu am nevoie de prea mult timp ca să le înțeleg. România ca periferie, România schimbătoare, teoria formelor fără fond (insuficient explicată, dacă cartea se dorea a fi pentru niște neinstruiți), România mozaic etnic, (mie-mi spui?, am crescut în Lipova, copil al unei familii de refugiați din Austro-Ungaria, adică de pe lîngă Cluj, între nemți, unguri, bulgari catolici, sîrbi, vreo 2-3 sămînțe de italieni, cehi, și ce-o mai fi fost pe acolo), perioada interbelică care n-a fost chiar așa o fericire (dar ocolește ușor și grațios problema legionară și o execută din două fraze care încep cu „se zice că …”),  încăpățînarea cu care elita comunistă a rămas la putere, intelectualii gata să ridice în slăvi toți dictatorii, începînd cu Carol al II-lea, trecînd prin Antonescu și terminînd cu Dej sau Ceaușescu … toate sunt subiecte discutate și răsdiscutate în jurul meu în ultimii … să nu exagerez, 10 ani. Măcar în cazul mozaicului etnic să-mi dea voie domnul Boia să-i spun că a enunțat o evidență atît de clară încît e plată, iar în cazul intelectualilor osanaliști (scuze, știu, am inventat un cuvînt), să-mi amintesc că și Leonardo și Michelangelo lucrau la curțile celor mai înstăriți și mai dornici să plătească, nu la curțile celor mai morali și mai etici. Asta nu scuză delațiunea din perioada comunistă, nici compromisurile, nici anumite derapaje, dar nici nu ne face ALTFEL. Adică tocmai ceea ce dorea domnia sa să demonstreze.

ce este romania altfelÎNTREBARE adresată celor care ați citit-o deja: nu vi se pare că e o înșiruire de enunțuri la modă despre români și România și nimic mai mult decît atît? Nu găsesc nimic fundamental nou, niciun unghi surprinzător, nicio demonstrație dusă pînă la capăt, nici măcar niște statistici mai consistente, mai insistent inserate în conținut. Nu e nici măcar cu un pas înaintea valului de trezire la realitate care a început să ne cuprindă … nu e cu nimic mai presus decît unele discuții pe care le am de cîțiva ani într-un cerc ce-i drept restrîns. Discuții care din bibliotecă s-au mutat pe nesimțite la bere. Iar intensitatea acestor discuții și numărul de argumente pro și contra crește întotdeauna direct proporțional cu numărul de beri comandate. Și atunci mă mir: de ce a fost atît de promovată anul trecut? Pentru urechile cui? Dacă aș fi publicat eu astfel de reflecții personale, cum și fac adeseori pe blogul personal, aș fi fost considerată ceva mai mult decît o elitistă feministă ciudată, înfumurată și frustrată?
*
dar mi-ar publica cineva cît de cît serios așa ceva? Eu mă tem c-aș fi luată în rîs. De asta nu m-am gîndit niciodată de pildă, că aș putea să public ceva de genul ăsta, deși de-a lungul timpului am strîns cîteva milioane de caractere scrise, suficient material din care să aleg.
*
am ajuns la note bibliografice. Așa am aflat ce cărți trebuie de fapt să citesc: Bogdan Murgescu, România şi Europa. Acumularea decalajelor economice (1500–2010), Polirom, Iaşi, 2010 și sinteza Elenei Siupiur, Emigraţia: condiţie umană şi politică în sud-estul european, Editura Academiei Române, Bucureşti, 2009
*
Merită să vă pierdeți vremea cu cartea domnului Boia, doar dacă în ultimii 15 ani ați crescut 5 copii avînd în același timp două servicii obositoare. Și cred că a crește copii e în sine un full time job și un lucru nobil pe deasupra, așa încît, e absolut de înțeles că n-ați avut timp de atîta analiză și discuții despre cum și ce este România. Dacă românii sînt sau nu sînt altfel. În rest, cred că trebuie să citim cărțile menționate mai sus și altele ca ele. Ne vor fi de mult mai mult ajutor. Și asta în cazul în care nu simțim că timpul veșnicei analize în ton ironic a la Caragiale a trecut cumva de mult. Și că a venit timpul mult așteptat al acțiunii.

***

Later edit: mi s-a spus aseară că greșeala e a editurii, a celor care au promovat un eseu drept o carte. Și că am început cu stîngul în relația mea cu dl Boia, întrucît el chiar a scris niște cărți interesante. O … chei …. Totuși, nu, nu înțeleg, era nevoie de un eseu scris de un istoric reputat, (care mai apoi să fie prezentat drept carte) ca să aflăm că România e perferică? La periferia marilor imperii din zona: Austro-Ungar, Otoman, Leșesc (sau polonez, sau cum s-o fi numit) și cel rusesc? Are cineva mirări și revelații citind așa ceva? Pe buunee?? Cîți ați avut o revelație citind așa ceva? Eu așa am învățat la școală. Și apoi e suficient să mă uit pe o hartă ca să observ că nu sîntem taman în centru Europei. Sau trebuia să citesc acest eseu ca să aflu că România a fost un mozaic etnic înainte de intrarea în comunism și a ieșit din comunism mai curată? Nu. Cu asta am crescut. Cu nemții care plecau sau fugeau înspre vest. Și cu o parte din Români. Azi vorbeam cu X, mîine aflam că trecuse la sîrbi. Despre daci mai puține, cum spuneam, bine că ne mai lasă

Solar disk

Sarmisegetusa, solar disk (Photo credit: nycgeoff)

Terry Jones, în documentarul lui: „Barbarii lui Terry Jones”, o speranță că au mai supraviețuit cîțiva genocidului roman. Dar tot în documentarul acesta, lăsat la voia întîmplării de istoricii români, văd niște englezi săpînd pe la Sarmisegetusa, și aflînd despre daci că erau destul de sofisticați, cunoșteau inginerie, arhitectură, astronomie, aveau înclinații artistice ……….. Românii ori îi declară morți ori pretind că de aici s-a născut tot universul. N-ar fi mai bine să puneți mîna pe hîrleț? și să nu ne lăsați atîta loc de speculații? Aceeași englezi au transformat istoria și arheologia lor în comerț, și-i văd practic de aproape 10 ani săpînd veseli prin curți, scormind prin latrine de acum 400 de ani, analizînd fecale cu un aer doct și trăgînd și de acolo învățături: uite ce și cum mîncau. Noi, în curînd, o să turnăm cîteva tone de ciment peste sarmisegetusa, ca să facem acolo o parcare.

Mă rog … înțeleg că unii au fost complet stupefiați citind această carte-eseu și că au avut nenumărate revelații. Și mulțumirea că cineva cu patalama a spus ceva ce ei doar gîndeau în taină și cu destulă spaimă. Mi-e milă de ei. Zău. Ori eu sînt prea dezinhibată, ori ei sunt destul de ………….

din categoria serviciilor …


găsiți diferențele dintre cele două texte/întîmplări reale(?). Drept premiu o să primiți felicitările mele calde.

dilemaDilema Veche:

Mă urc într-un taxi cu un șofer cu care nu mai mersesem de ceva timp. Îmi spune, așa, deodată, pe un ton informal: „Am multe să vă povestesc, de cînd nu ne-am văzut în ultimul timp. De două ori am avut moarte clinică. Știți, m-am văzut deasupra propriului trup …” Constat că pînă și conversațiile casual cu serviciile nu mai sînt ce-au fost odată. (I.P.)

***

Ana, cea care caută prin gunoaie:Ana

„Dacă aveți un cățel, aveți cel mai sincer prieten. Am avut și eu unul, l-am luat de pe stradă, dar mi l-au împușcat nenorociții din elicopterul cu care mă urmăreau.”

***

***

***

***

… ori se întîmplă în orașul ăsta niște lucruri care întotdeauna mie mi-au scăpat. Poate pentru că-s așa neimportantă.

azi


Deutsch: Logo des Fernsehsenders BBC World News.

mă uit la BBC World News. Doi bărbați tocmai au fost linșați și spînzurați de sute, poate mii de oameni, undeva, în Egipt. Noile legi musulmane, numite pe scurt sharia, permit cred astfel de manifestări. (Sau greșesc?) După revoluția lor, nu au avansat în ceea numim valori și democrație, probabil nici măcar în prosperitate. Au regresat. Mă gîndesc la noi: cît mai avem pînă ajungem la linșări publice? Cît mai avem pînă decădem în acest tip primitiv de societate?
*
nici societatea noastră nu se manifesta atît de violent, ipocrit și mîrșav acum 23 de ani. De fapt, cred că nu numai eu, adolescentă fiind, aveam impresia că doar un grup restrîns și strîns în jurul Ceușeștilor erau răi, restul fiind toți victime. Cred că cei mai mulți dintre noi aveam impresia asta. Dar iată, evoluția sau mai degrabă involuția noastră ne arată cît de puțin departe suntem de acea societate musulmană.
*
mă îngrijorează ascensiunea unor astfel de societăți primitive, care de data asta sunt și islamice (multe de spus aici, nu-mi e clar dacă una o cauzează pe cealaltă neapărat). Nu doar femeile sunt în pericol acolo, azi au fost linșați doi bărbați tineri, femeile sunt doar mult mai vulnerabile pentru că se pot apăra mai greu singure și pentru că există deja o tradiție împotriva lor. Și asta se întîmplă la 2000 de ani după Isus, și nu, nu mă refer aici la natura lui religioasă ci la exemplele lui de atitudine socială. La reforma pe care a vrut s-o facă, sau care s-a petrecut atunci (cum vreți s-o luați). Există, nu, povestea acelei prostituate pe cale să fie linșată cu pietre (căci exact asta voiau să facă), pe care el o apăra. Poate fi doar o poveste, totuși, ideea e că de mult timp se încearcă înăbușirea acestor instincte exclusiv agresive și deloc raționale. Și doar în societățile în care această înăbușire s-a petrecut sute de ani cu îndărjire și tenacitate, s-a reușit ceva.
*
citesc încă, ÎNCĂ, cu stupefacție că Dinescu se va duce la salonul de carte de la Paris și-i va face praf pe francezi cu o demonstrație culinară. Văd că, fără nicio rușine, unii dintre noi se bălăcesc într-o mare de cretinism și penibilism, ridicat la rang de „așa trebuie”. O ciorbă și o sarma, în cazul puțin probabil în care Dinescu e în stare să facă așa ceva, vor compensa imaginea șifonată a lui Ponta în ochii occidentalilor, după mintea lui Marga. Suntem mici, foarte mici, mici, meschini și mediocri, ăsta-i adevărul. Iar pe cei ce mai pot ceva îi alungăm din toate puterile dintre noi. (De dimineața o distinsă penelistă m-a trimis la dracu și m-a invitat să mă car naibii de aici, din țară, un îndemn la care oricum cuget cu seriozitate de ceva timp).
*

Dortmund

Dortmund (Photo credit: wenedeux)

poate tocmai de aceea, tocmai mi-au căzut ochii pe o ofertă imobiliară din Dortmund, Germania. Apartamente de 3 camere, la 25 000 de euro. OK, pot așa ceva, întrebarea e: ce aș putea munci la Dortmund?

„de priveşti îndelung abisul, află că şi abisul îţi scrutează străfundul sufletului”


Domnule Turcescu, domnule Bădin, doamnelor și domnilor care lucrați în massmedia,

Eu una sunt pur și simplu scîrbită de atenția care i să dă fostului pîrnăiaș Adrian Năstase. Nici măcar presa „noastră” nu face excepție: se comportă chiar mai prost ca „a lor”, și asta MĂ MIRĂ. Nu sunt deloc, chiar deloc interesată ce vînturi a mai tras individul pe blog, nu înțeleg cum așa ceva poate să fie subiect de breaking news, mai ales cînd ziua de azi a fost pînă la jumătatea ei atît de plină de evenimente cruciale: de la întronarea papei Francisc (NU întronizarea, cum s-a titrat inept toată ziua), prezența Președintelui la ceremonie și cred că și a lui Bartolomeu, situația bancară din Cipru, pînă la moartea Irinei Petrescu …cred că sînt suficiente subiecte să umpli toate emisiunile 3 zile de acum înainte. De aceea vă rog ca în seara aceasta, în timpul emisiunilor dumneavostră să ne oferiți subiecte care ne interesează cu adevărat, care într-adevăr ne emoționează sau ne fac să ne punem întrebări, întrebări la care, din cauza importanței lor, sperăm ca  aventual să ne răspundă niște SPECIALIȘTI (nu veșnicii abonați care apar seară de seară peste tot). M-aș bucura dacă, o dată măcar, ați răspunde acestui demers venit de la publicul dumneavoastră fidel.

„Cel care se luptă cu monştrii, să ia aminte, să nu devină el însuşi un monstru. Iar de priveşti îndelung abisul, află că şi abisul îţi scrutează străfundul sufletului.” – Dincolo de bine și rău, Friedrich Nietzche

P.S.: puteți să-i scrieți lui Robert Turcescu la intrebare@b1tv.ro dacă simțiți la fel.

next. generation.


485x341>

Ieri. Film. Comedie. Clasică. Cu Alan Rickman, Colin Firth, Cameron Diaz și Stanley Tucci. Un scenariu al fraților Cohen. (Unele părți, realmente geniale). Pe numele lui: Gambit. În românește tradus cam aiurea. Tot. Cam 10 – 15 persoane în toată sala.
*
Dar înainte de film trailerele următoarelor premiere … big-big-bang-bang. Cele la care sala va fi probabil plină. Full of strange, but somehow beautiful merciless cratures. Toate pentru generația next. Toate despre non-human beings. Fie că sunt vrăjitori, vampiri, hibrizi, androizi, aliens, sau pur și simplu pixeli, următorii locuitori ai acestui pămînt, tinerii de azi, nu mai visează să fie oameni. Nici buni, nici răi. Visează să fie în general un soi de hibrizi, care păstrează aspectul unei păpuși Barbie, toți tineri, toți extrem de slabi, de fapt complet lipsiți de grăsime, doar pielea întinsă peste un mușchi bine lucrat, aproape toți albi, blonzi și cu ochii cît se poate de albaștri. Asta fiind partea umană. Desigur, partea non-umană din ei îi va ajuta să se recuperez imediat după orice fel de boală, după orice fel de accident, să nu îmbătrînească, și, eventual să capete cîteva upgrade-uri. Auz, văz mai bun, putere fizică. Presupun că în curînd oricum le vom putea descărca de pe internet. Ca apps-urile pe telefonul mobil. Presupun. Că visele de genul ăsta devin realitate.
*
evident, viața ne e marcată de ceea ce vedem (sau în rare cazuri de ceea ce citim) în copilărie și adolescență. Eu am lîngă pat Pride & Prejudice în engleză și nu e prima oară cînd îl citesc, așa că am fost în stare să apreciez citatele, da, citatele pe care le dădeau frații Cohen din Jane Austen. Am rîs cînd Colin Firth, mă rog, personajul lui îi spunea personajului interpretat de Cameron Diaz că îi lipsește „proper decorum”. (Și da, am ascultat mai mult filmul și am citit mai puțin subtitrarea, mediocră ca mai mereu, în ultimii ani). But I am from a totally different world.
*
Noroc că am fost dotată cu o curiozitate nativă și un simț aș zice rar al avangardei și a trendurilor. Înțeleg acest nou val de hibrizi care vine din viitor păstrînd doar părți din înfățișarea umană și nimic altceva. Înțeleg și nici nu mă frămîntă prea tare

thehostmoviepostercă va fi așa. Important e ca eu să nu-mi pierd dimensiunea mea umană. Și să reușesc cumva să mă și adaptez. Sînt deja un fel de vampir cu amintiri și valori din alte veacuri. Care trăiește într-o Lume Nouă … O lume în care în lipsa unei dimensiuni verticale, oamenilor nu le-a mai rămas decît să-și dorească tinerețe fără bătrînețe și viață fără de moarte. (Deși, din cu totul alte motive decît în povestea culeasă de Petre Ispirescu). Să se dezvolte deci pe un fel de orizontală 2 D. Aspect & Eternitate. Un trup perfect. Ochi albaștri, strălucitori. Pielea albă, de vampir. Fără riduri. Ridurile will be the new sins. Și toate se vor putea obține, eventual, printr-o pastilă NZT, ( dintr-un alt film, LIMITLESS, văzut recent, care tratează aceeași problemă, a depășirii limitelor corpului omenesc în cel mai scurt timp posibil și fără efort), care să ne facă perfecți în 30 de secunde.
*
Lumea de mîine se naște din visele de azi. Mîine nu vom mai fi oameni. Aș face bine să încep să mă obișnuiesc cu asta. Vom purta ochelari speciali și vom vedea realitatea 2D în 3D chiar dacă în univers există mult mai multe dimensiuni.
*
Here are some of the future film titles. Coming soon:

Croods (The Croods)    (sua, 2013, f. anim., col.)
Jack şi Uriaşii 3D (Jack the Giant Slayer)    (sua, 2013, avent., col.)
Gazda (The Host)    (sua, 2013, S.F., col.)
G.I. Joe: Represalii 3D (G.I. Joe: Retaliation)    (can.-sua, 2013, f. SF de act., col.)
Evil Dead: Cartea morţilor (Evil Dead)   (sua, 2013, horror, col.)
Oblivion. Planeta uitată (Oblivion)    (sua, 2013, f. SF de act., col.)
Tărâmul viselor (Beasts of the Southern Wild)    (sua, 2012, dramă, col.)
About Time   (engl., 2013, com. SF, col.)
Omul de oţel 3 (Iron Man 3)   (sua-chi., 2013, S.F., col.)
În întuneric 3D (Star Trek Into Darkness)   (sua, 2013, f. SF de act., col.)
Pixels   (fra., 2010, f. anim. de scurt m.)
Byzantium (sua-engl.-irl., 2012, fantasy, col.)
Regatul secret 3D (Epic)    (sua, 2013, f. anim., col.)
After Earth    (sua, 2013, S.F., col.)
Jurassic Park 3D (Jurassic Park)    (sua, 1993, avent., col.)
Man of Steel: Eroul (Man of Steel)    (sua-can., 2013, f. fantas.acţ., col.)
Ziua Independenţei 3D (Independence Day)    (sua, 1996, acţiune, col.)
Universitatea Monştrilor 3D (Monsters University)    (sua, 2013, f. anim., col.)
*
next. generation. coming. soon.