nebunul sobaru


există o teorie foarte interesantă despre nebunie care spune cam așa: ”nebunul, (sau cel care face pe nebunul), este de fapt curajosul. este cel care preia asupra sa nebunia familiei din care face parte, a grupului social, a orașului sau a țării sale. este cel care are curajul s-o accepte și s-o arate public, nu numai s-o țină în interior. este cel care le dă celorlalți o șansă la ne-nebunie, la un fel de normalitate. el ia asupra sa dezechilibrele profunde care-l înconjoară și-i afectează pe toți, și-i face pe ceilalți să se simtă mai normali”. (Citez în rezumat din cîteva cărți citite pe acest subiect, din cîteva discuții avute cu psihoterapeuți…)

sobaru

așa și cu sobaru. el să de cu oiștea-n gard și noi ne simțim mai normali discutînd despre asta. uitînd în secunda 1,2 că pînă să-l vedem făcînd asta și noi fantazam la fel: ce-ar fi dac-ar fi și dacă le-am dat foc la toți politicienii ăștia, că uite că niciunul n-a făcut nimic pentru țară.

unde ești tu, Țepeș Doamne
ca punînd mîna pe ei
să-i împarți în două cete
în nebuni și în mișei.
Și în două temniți large
cu de-a sila să-i aduni,
să dai foc la pușcărie
și la casa de nebuni.

nu? NU? NUUU? nu gîndim mai toți așa?

doar că, în cazul lui sobaru, bariera dintre fantasme și gînduri de genul ăsta, negative în cazul nostru, nu mai există. văd că el își pune în acord interiorul cu exteriorul, ceea ce pe el îl face nebun și pe noi, care doar gîndim și fatasmăm, dar nu ne ducem la îndeplinire fanteziile, niște oameni sănătoși, normali, echilibrați.

hm… cum e? cum e judecata asta? unde e adevărul? care e adevărul? care e nebunul dintre noi? cel care mimează disperarea, o afirmă dar o înăbușe sau cel care o trăiește fix atîta cîtă e?

*

public, după a doua ispravă publică a lui sobaru, cea de ieri cînd a rupt bariera uneia din intrările guvernului cu mașina și a intrat în curte pare-se și îmbibat în ceva combustibil, toată lumea s-a îmbulzit, cum e obiceiul la noi, să-l declare nebun. toată lumea pe la teveuri, pentru că aceea e singura lume care ”pare” că există. mai ales lumea ”bună” de la teveuri a strîmbat din nas, primii fiind foștii săi pretini de la antene și rtv, apoi, încet și realitatea și b1tv. unii chiar au fost ușurați să poată face asta, ba poate chiar toți. cei de pe dreapta pentru că uite așa s-a mai dărîmat un simbol al antibăsismului, cei din stînga pentru că avea prea multe pretenții și nu se mulțumise să rămînă un pion comod.

masina_sobaru_62472300

paranteză: oh, am văzut aseară șoul plictisit și plictisitor al lui Rareș Bogdan de la realitatea, care l-a avut invitat pe prietenul lui Cozmin Gușă. Cozmin Gușă a vorbit la rîndul lui despre prietenii lui din politică și televiziune, despre oameni pe care-i cunoaște bine, suficient de bine încît să-și dea o părăre. un șou de părerologie și bîrfă, bîrfă nene, doar bîrfă, decît bîrfă cum e la modă să faci azi mișto, decît bîrfă, înețelegeți?, ca la scara blocului, doar că făcut de doi bărbați chelioși, bine între două vîrste, plini de impresii despre ei, dar plini de dau pe-afară, îmbrăcați în costume mai scumpe ca tricourile și jeanșii șoferilor de autobază care sparg seara o sămînță lîngă un pet de timișoreana la discuții cu vecinii, cîteodată mult mai interesante ca șourile astea de doi bani de televizor. fac pariu că are o audiență mortală, adică mortală pentru rareș bogdan așa o emisiune. de ce este el acolo? nu știu, întrebați serviciile, partidele… despre toți ăștia care n-au nimic de zis, dar au prieteni care au prieteni și vorbesc mereu de prietenii lor, de prietenii prietenilor, sau care citesc doar pe bloguri, sau doar se comentează pe ei și prietenii lor puteți întreba serviciile. pentru că ăsta nu-i jurnalism. asta-i bîrfotecă televizată, chirăială și isterie de mahala. ăștia nu-s nebuni, maică, ha? îs oameni culți, din elite, nu-i așa? am închis paranteza.

sobaru are mari probleme, mari-mari probleme – au tras, pe rînd toți, concluzia de data asta suspect de unanimă. în 2012 gestul lui a fost aplaudat la scenă deschisă de unii. de cei ce-și doreau demiterea guvernului boc – să le spunem pe nume. ieri a fost blamat de toți cei ce apar la televizor. repet televizor, pentru că, nu știu ce e de fapt în sufletul oamenilor.

unanimă pentru că sobaru a devenit de ieri, periculos. cît a jucat doar într-o tabără era simplu: erou pentru unii și caraghios pentru alții. acum, cînd iese din schemă și dă în toți, e nebun, posibil un nebun periculos. și asta pentru că, evident, nimeni nu mai știe din ce tabără face parte sau cum l-ar putea controla.

1200adrian-sobaru-1

*

dar oamenii ce cred? cred la fel despre sobaru? oare ce s-ar întîmpla dacă sobaru ar fi și x și y și z, dacă sobaru ar fi mai mulți, dacă sobaru am fi aproape toți? ar mai fi sobaru un nebun? nu cumva cel de-al doilea lui gest chiar creează nițică frică? dacă se molipsesc și alții? dacă oamenii și-ar face curaj să-și exprime cu adevărat nemulțumirea generalizată? dacă ar ieși cu răzmeriță? cu deranj? cu judecăți generale, nu doar particulare și partizane? dacă toți guvernanții ar fi judecați după ce-au făcut, cu dreaptă măsură? ar fi chiar iritant. ar fi nasol. ar fi chiar primejdios pentru mulți dintre ei. așa ceva, deci, s-a spus pe toate goarnele politicii în unanimitate, nu poate fi încurajat.

“Eu cred că acest caz nu trebuie mediatizat. E vorba de un om care are nevoie de ajutor, de un caz social. Genul acesta de gesturi, amplificate si mediatizate ii stimuleaza si pe altii sa faca la fel”, spus Radu Tudor.

Ca părere personală, gesturile astea nu rezolvă nimic. Lucrurile nu s-au schimbat şi, după părerea mea, nu se pot schimba. Sărăcia din România este sărăcia unei colonii şi asta nu se poate vindeca”, a declarat Ilie Şerbănescu.

Adrian Sobaru, electrician iluminare filmare în cadrul Serviciului Energo-Tehnologic al Televiziunii Române, se afla în afara programului de lucru în timpul incidentului de la Guvern în care a fost implicat, au declarat miercuri, pentru MEDIAFAX, reprezentanţii TVR. „La fel ca şi ceilalţi angajaţi ai Serviciului, Adrian Sobaru are program de lucru fracţionat şi, conform programării, era în timpul liber”, au mai spus reprezentanţii TVR.

 

Reclame

eu nu sînt robert turcescu


– eu sînt robert turcescu.
– eu sînt robert turcescu, eu, nu el
– eu sînt adevăratul robert turcescu.
– ba eu sînt robert turcescu.
– ba eu.
– ba eu.
– fariseilor, EU sînt robert turcescu.
– nu-i adevărat.
– ce nu-i adevărat?
– eu sînt robert turcescu.
– eu sînt originalul.
– eu sînt robert turcescu.
– bine, eu sînt robert turcescu, am fost deghizat pînă acum în ofițer sub acoperire.
– eu sînt robert turcescu.
– și eu sînt robert turcescu.
– și eu sînt robert turcescu.
– noi sîntem robert turcescu.
– și noi sîntem robert turcescu.
– toți sîntem robert turces……
*
nici chiar așa.
eu nu sînt robert turcescu.
și nu semăn deloc cu cei ca el.
cu cei ce au parvenit ca el.
mințind.
înșelînd.
manipulînd.
vînzînd.
VÎNZÎNDU-SE ÎNTR-UN FEL SAU ALTUL.
trădînd.
bleah.
unii n-avem nimic în comun cu el.
sau cu țara asta în care ne-am născut din întîmplare.
cu acest popor.
cu obsedații de servicii, spioni, spionite, lovituri, cacialmale, cu ochii și mintea și sufletul lipite de teveu. obsedații de combinații și îmbîrligătorii, de scenarite și turnători. de sforari și păpușari. adepții unui sistem în care poți reuși ca robert turcescu: nu prin propria valoare ci prin propria curvăsăreală și aia penibil mărturisită la o oră de maximă audiență pe propriul tău post tv. care ți s-a făcut aproape cadou, la un moment dat, ca să ai și tu unde lucra.
robert turcescu n-o să demonstreze nimic, în final, în afara faptului că niciun job de doamne ajută nu se obține în țara asta fără un gen de prostituție. fără să te vinzi, fără să te mînjești.
asta a demonstrat CLAR, aseară.
robert turcescu demonstrează prin toată activitatea lui că a sta pe bară, fără bani și fără notorietate e un lucru de laudă. în țara asta. să nu faci nimic a ajuns în țara asta ceva mai valoros ca orice demers. pentru că măcar nu te mînjește. ești sărac și bolnav dar undeva într-un for interior mai sănătos ca restul.
în țara asta.
unii doar ne-am născut aici, dar nu ne mai recunoaștem în nimic din ce ne înconjoară.
sîntem niște apatrizi cu pașaport și cu țară.
o țară pe care-am da-o pe oricare altă țară.

o scoție independentă sau nu, și un referendum


mă întreb azi în ziua în care scoțienii decid prin referendum dacă vor să facă parte în continuare din UK sau vor să fie independenți la ce folosește un referendum care oricum ai da-o împarte țara în două. rezultatele sondajelor de opinie sînt fifty-fifty așa că nici nu se poate face o predicție după ele, deci, n-ar fi prea speculativ să gîndim că, de fapt, independența sau apartenența scoției va fi decisă de un număr foarte mic de indivizi. așa-i cu referendumurile pe teme ATÎT de importante care se decid prin majoritate de 50 % +1 din cei prezenți la vot. după ce rezultatele referendumului vor fi publice și efectele vor începe să se instaleze, va da jumătate de țară vina pe cealaltă? se vor urî profund pentru opțiunile lor? se vor blestema în gînd sau cu voce tare?

Glencoe-Glencoe-Scotland

și de unde această tendință prezentă văd în tot mai multe țări, de profundă divizare socială?

pe de altă parte, cîteodată, ceea ce-și dorește majoritatea nu e neapărat benefic și viabil pentru viitor. vezi și cazul româniei care s-a prăbușit într-o băltoacă confuză și defetistă tot mergînd pe tendințele majoritate. nimic nu se mai poate la noi, oricum ai da-o tot rău e. niciun partid nu e bun, niciun politician, nicio soluție politică și pe deasupra nici noi nu putem face nimic.

întrebările pe care le va pune referendumul scoțian oricare va fi rezultatul lui se învîrt în jurul unei probleme ceva mai complicat de enunțat (dar totuși am să încerc): mai este suficient azi votul democratic pentru a decide ce e bine și ce e rău pentru o țară? 

 

 

în mintea majorității există o legătură directă între corupție și prosperitate


”De ce nu votează poporul oamenii cinstiți?” se întreabă A.T. pe blogul său. Pare așa, o întrebare de campanie, dar dacă stai să te gîndești la ea și să dai niște răspunsuri…

Păi… pentru că, în mintea majorității chiar există o legătură directă între corupție și prosperitate. Și cu cît mă gîndesc mai mult cu atît mi-e mai greu să acuz populația României de prostie din cauza asta sau de hoție ca meteahnă națională. Nu, pur și simplu lumea alege calea cea mai simplă și directă în rezolvarea problemelor = corupția, alege între ușor și bine. Și mulți, foarte mulți pur și simplu nu știu și nu găsesc un alt fel de-a funcționa.

Legătura între corupție și prosperitatea imediată chiar există, și există de foarte multă vreme, chiar din timpul comunismului, dacă nu cumva dinainte. O numim elegant: influență balcanică, ”atenție”, ”ducem și noi ceva că așa-i frumos…”. O conexiune formată prin confruntarea cu exemple clare zi de zi, zi de zi timp zeci, poate sute de ani: ”vrei pe scurtătura asta? bine. nu vrei? stai acasă și mănîncă-ți principiile, morala și demnitatea”. E o conexiune care dă rezultate pe termen scurt și care are efecte extrem, extrem de nocive pe termen mediu și lung. E ca un fel de tumoare care să hrănește fix din indiferența și aprobarea tacită cu care e privită corupția mică și mare. Cît timp legătura aceasta dintre corupție și prosperitate, mă rog, iluzia ei, va exista, corupția nu va dispărea. Ea nu dispare pentru că un număr de boși din fotbal, de politicieni și moguli au ajuns la închisoare. Acești cîțiva sînt doar excrescențele cele mai vizibile, bubele cele mai urîte și mai rău mirositoare care trebuiau cumva înlăturate altfel am fi murit cu toții, rapid, corupți sau nu. Ca s-o extermini, corupția trebuie atacată în miezul ei, în convingerea aproape generală că duce la prosperitate și că, prin ea, prin corupție, îți poți rezolva mai repede și mai bine problemele curente. Altfel… Altfel, în final, corupția va duce la sărăcie generalizată și la colaps. Să-mi explic teoria:

Fiecare a dedus empiric, prin observație proprie și experiență că, uite, cutărică s-a îmbogățit ori furînd, ori mituind, ori căpușînd statul în anii 90, ori făcînd afaceri cu statul în ultimii 25 de ani, ori intrînd în politică, ori căsătorindu-se în familia care trebuie. Aceasta e o convingere aproape generală, bazată, din păcate pe fapte, exemple văzute, auzite, mirosite, simțite. Tinerii bărbați din anii 90 și-au văzut prietenele întorcînd capul după vecinul lor mai descurcăreț care a vîndut el ceva de la fabrica la care lucra, acum suspendată în limbo-ul dintre comunism și capitalism, și-a tras un BMW la mîna a doua și dă ture zgomotoase prin oraș. S-au uitat la bicla lor veche, la mașină și au suspinat. Una-două-trei din fetele astea chiar s-au dus după acel descurcăreț și duse au foste. Deja, cîteva principii au fost sacrificate: dacă nu se grăbeau să facă ceva, băieții aveau să rămînă fără mașini, fără femei… Tinerele femei au observat că mai dulce e viața lîngă un bărbat descurcăreț și mai aproape de genți, țoale și călătorii. Trebuiau doar să închide ochii la tot mai multe nereguli, furturi și învîrteli. Dacă nu închideau ochii și nu-și acceptau locul uneori sau adeseori ingrat de ”podoabe”, riscau să rămînă fără viața aia nemaivăzută, miraculoasă cu multe excursii pe meleaguri străine care se ițea la orizont. Zi de zi, presiunea creștea: rămîneai de căruță dacă nu făceai ceva și, de fapt, mulți am și rămas. Corupția a pătruns și-n zone noi, care s-au născut cu adevărat după 89, de pildă ”presa liberă” a fost cumpărată imediat cu toate că ea se prăbușește cu adevărat doar de cîțiva ani. Cred că cele mai bune poziții din presă au fost aranjată cu ajutorul dosarelor întocmite în anii 90 și a șantajelor făcute cu ele. E drept că de unii se spune că i-a ajuns moartea prin șanțuri, ca pe Dumitru Tinu, dar alții, vezi dinozaurii din industrie, sînt bogați și bine mersi. Corpul profesoral liceal și universitar s-a corupt și el. Dacă părinții îmi povestesc că și pe vremea lor se mai practica ca pentru unul mare de la partid să se ”facă” o teză de doctorat fără ca el să-și aducă aportul, dar nu era o regulă ci o excepție, azi, trebușoara asta e o industrie în sine care produce bani pentru profesori și non-valori pentru societate, o industrie al cărei cel mai cunoscut exponent e Victor Ponta. Încet, încet totul s-a viciat pînă într-acolo încît puțini sînt cei ce n-au avut niciodată nicio muscă pe căciulă.

Măcar o șpagă la un spital pentru unul din familie și tot am dat.

Și apoi, trebuia să ne îngrijoreze de mult liniștea cu care s-a privit formarea marilor averi din România. Nu numai liniștea ci și ADMIRAȚIA. Rîdem noi azi de formula ”am fost un un băiat deștept, descurăreț” a lui Voiculescu, dar adevărul e că mulți au ajuns să-i considere în timp pe acești mega-hoți niște băieți deștepți. Și să-și sacrifice în această admirație pentru hoție și corupție toate principiile și toată demnitatea. Să încerce să-i copieze. Măcar să se angajeze la ei, să stea pe lîngă ei, să le respire aerul… Practic, nu cred că există vreun bogat celebru în România care să nu poată fi acuzat de corupție într-un fel sau altul. Doar că ei nu s-au îmbogățit într-un beci, singuri, ci uneori sub privirile și cu acordul tacit a sute, mii de oameni care știau ce făceau.

Presiunea permanentă pe care au pus-o asupra populației și așa prea confuze și prea idealiste (un mare minus cu care am ieșit din comunism, idealimsul care ne-a făcut să credem că orice e posibil oricum), goana după bani, sărăcia și exemplul altora care au renunțat mai repede la principii, valori și morală au scos din ”noi”, din majoritate, un ”om nou” foarte periculos pentru el însuși în fond.

”Omul nou” din România își periclitează ziua de mîine și calitatea vieții pentru punga de mălai de azi. Și nu pentru că face parte din categoria numită cu atîta dispreț pulime sau prostime, ăsta-i un văl al îngîmfării pe care și-l trage pe față grupul celor care se simt superiori prin ceva, ci pentru că, timp de zeci de ani a văzut că așa merg lucrurile în jurul său. Corupție = o scurtătură spre prosperitate = mai mult, mai bine, mai repede. Absolut, absolut diavolesc :(.

Nu vă vine să credeți? păi… nu se crede în general că dacă dai ceva poți ajunge la un job mai bun, la un doctor mai bun, la un spital mai bun, la un pat mai bun în spital? Am avut senzația că mica corupție e accetabilă cînd, în fond e mai nocivă ca marea corupție.

Dreapta ar trebui să facă spume la gură explicînd că dimpotrivă, corupția ne-a adus aici, în momentul acesta mai degrabă mizerabil din existența României. Nu doar corupția mare: Voiculescu, Adamescu, Burci, Patriciu, Copos, Becali & Co. ci poate și mai mult corupția mică. Tăcerea noastră. Indiferența noastră. Convingerea că NIMIC nu e vina noastră, nimic nu depinde de noi. TOTUL depinde de noi. Admirația ascunsă sau fățișă pentru hoți și corupți, pentru clanurile de interlopi e devastatoare pentru sănătatea morală a României. Am ajuns să credem că nu putem rezolva lucruri arzătoare altfel (un post bun pentru copil, o admitere, o bursă, un job, o casă scoasă la executări) decît prin corupție, și, crezînd asta, ne facem doar un rău din ce în ce mai mare. Întîi ne-am pierdut averile, banii personali, apoi cei comuni prin spolierea lor de către marii bogați gen Voiculescu, apoi prezentul, acum viitorul. De ani de zile prin proliferarea corupției în invățămînt și sănătate, în cultură și cercetare, ba chiar și-n sport, ne furăm singuri viitorul. În viitor n-o să avem oameni responsabili, de nădejde, care să ne facă mîndri și să aibe grijă de noi, atunci bătrîni.

În viitor…

În condițiile astea nici nu vreau să știu cum o să fie-n viitor în România.

alegerile prezidențiale și ”cartea” războiului


Monica Macovei și echipa ei pot și ar trebui să joace cartea războiului cu toate încrederea și cu toată convingerea, fără șovăieli, fără menajamente și fără bravadă – evident – la aceste alegeri prezidențiale. De cînd sînt oameni pe pămînt, organizați în grupuri mai mari sau mai mici, supraviețuirea grupului și apărarea lui a fost asigurată de cel mai bun lider cu putință. În funcție de ev, acel lider a fost ori cel mai bun la lupte fizice, ori cel mai crud, ori cel mai rezistent la cine știe ce încercări. Azi, însă, cel mai abil jucător, cel mai hotărît și convingător conducător, ne-ar putea duce ori spre vest ori spre….. haosul din est.

Am încercat noi să ne convingem după 1990 că nu vor mai fi războaie, că gata și cu războiul rece și cu înarmarea și cu bombele atomice, dar uite că nu e chiar așa. Trebuie, văd, să uităm repede bunele intenții pacifiste, nesfîrșita toleranță și să începem să ne închipuim războiul.

Iar cum președintele României devinde extrem, EXTREM de important în caz de război, cartea războiului poate deveni atuul unui prezidențiabil sau al altuia în toamna aceasta.

Nu e nicio rușine, nu noi ațîțăm lucrurile, nu noi aprindem conflictul. Noi, în schimb, putem suferi de pe urma lui.

Nu e nicio rușine, rușine ar fi să picăm de proști din nou în plasa rusească sau să ne milogim penibil pe la curți mai mari, pe unde ne-am milogim toată istoria noastră, să ne dea un ajutor.

Nu e nicio rușine să privești cu hotărîre un viitor posibil în față. N-are rost s-o dai cotită sau să vorbești cu subînțelesuri. Putin a spus-o clar: Rusia e o superputere atomică și el, dacă vrea, în două ore cucerește Kievul. Nu e ca și cum un vecin îți aruncă o corcodușă-n cap, sînt ditai amenințările la granița noastră. N-are rost să ne ascundem într-o poziție neutră, AMINTIȚI-VĂ!, de cîte ori am încercat neutralitatea am eșuat lamentabil și a fost și mai rău pentru noi.

Timpul poziționărilor călduțe a trecut, nu mai putem și cu stînga și cu dreapta, și la est și la vest. De data asta va trebui să alegem o tabără și mă tem că va fi cam definitiv pentru noi.

Sînt două alegeri, la est ne așteaptă Rusia cu îmbrățișarea ei de fier, să ne picurăm într-o societate nebună, nebună, nebună, în degringolada, dezmățul și isteria pe care o practică mai toți sub masca imobilă a lui Putin. La vest ne așteaptă o societate în care trebuie să ne afirmăm: n-o să primim nimic de-a gata, n-o să ne ia nimeni în brațe, n-o să ne mîngîie nimeni pe căp(uț), n-o să ne laude nimeni iar dacă vrem să fim egali cu ei trebuie să luptăm, să arătăm, să demonstrăm. Dar măcar avem o șansă. În Nuova Rossia nu e decît disperarea și goliciunea sufletească a unui popor care și-a perdut identitatea, nici el nu mai știe cînd și cum, un popor în stare de cele mai mari grozăvii cu putință. Căci dacă ar fi să compar naziștii cu rușii, naziștii au atacat alte popoare, rușii și-au trimis în gulag propriul popor. Cu toate miile de biserici reconstruite după 1990 nu cred că Rusia are ceva sfînt pe lumea asta.

Monica Macovei, ce ai de gînd? Vreau și eu să știu dacă mai rămîn pe aici. Sau plec.

”este un război, prostule” – garry kasparov către obama


cînd îi aud pe români cum se înfășoară ei în mantia confortabilă a gîndului că o să ne apere UE și NATO de invazia rusă, devin altă persoană, vorba reclamei ăleia: cînd ți-e foame nu ești tu. cînd văd atîta prostie și indolență în jurul meu nu mai sînt eu. nu mai sînt femeie, nu mai sînt o doamnă, nu mai predic non-violența, nu mai am simțul măsurii, nu mai am răbdare, uit că-l disprețuiesc profund pe badea pentru ura și veninul pe care le împroașcă în jur, uit că n-am mușchii atît de bine dezvoltați și mă dezlănțui, cel puțin în imaginație: mă văd dîndu-i cîțiva pumni în cap invidului care spune rînjînd satisfăcut: ne apărăăă UE, doar sîntem membri.

îmi vine să-i rearanjez puținii neuroni din cap, poate așa o să priceapă ce-i spun:

1. vă închipuiți că vreun francez, german, olandez, belgian, spaniol sau italian o să iasă din casă și o să se bată cu rușii pentru noi? n-au ieșit pentru cei 193 de olandezi morți în avionul doborît în zona separatistă din Ucraina, o să iasă pentru 500 de români morți? sau 1000? băbăieți, sînteți chiar idioți? NICIODATĂ în decursul istoriei noastre NU NE-AU APĂRAT ȚĂRILE ASTEA DIN VEST. Maaaxim am făcut parte, și o parte nebăgată în seamă, dintr-o coaliție care se lupta cu turcii. Ați auzit voi vreodată de vreo țară care să sară să lupte cu noi? PENTRU NOI?? Sau vă amintiți doar de lecțiile de istorie în care ne otrăveam fîntînile, dădeam foc la grîne, ne luam nevestele, copiii, bătrînii și vitele și fugeam în munți?
2. am făcut tot posibilul în ultimii 25 de ani să ne creăm relații proaste cu vecinii cu care ne-am putea alia. Pe sîrbi i-am vîndut în anii ’90 PE NIMIC, pe bulgari cică nu-i suportăm, DE CE?, ca să se ducă românii la Mamaia să-l vadă pe mazăre cum face circ??, pe unguri nici atît, deși Ungaria-i faină, are super legături cu Austria și va fi mai repede apărată în cazul unei invazii… iar ultrași naționaliști există în special la noi, întreținuți de politică, nu reflectă cu adevărat relațiile existente azi între cele două etnii (există și excepții dar în general lumea face eforturi să se înțeleagă și să trăiască în pace). Pe polonezi nici nu-i băgăm în seamă, ucrainienii ne put, deși uite, sîntem fix în aceiași găleată, iar pe moldoveni nu-i înțelegem de ce nu vin să se milogească de-o unire la noi. Cu cine ne vom alia și ne vom apăra? Doar ÎNTREB…
3. granița istorică și psihologică a Europei civilizate trece prin Țările Baltice, Polonia, Ungaria, Serbia, Croația, cu indulgență prin Ardeal și Banat dacă vor să se dezlipească din România și să se ducă la ei. Pentru confortul lor psihologic, vesticii o să accepte ca la est de Carpați, cam pînă la Nistru să existe o zonă de tampon, un no man’s land, un pămînt mitic al lui Dracula, care n-are decît să iasă din coșciug și să ne apere că altcineva nu ne va apăra. Cam ăsta e rolul pe care-l putem avea azi: un tampon între occidentali și Nuova Rossia. Nu ne-am zbătut deloc să însemnăm altceva pentru ei. A, cine sînt ei să ne zbatem noi să-i impresionăm? Chiar așa!! Ei n-au auzit de penicilină, de savarină de Tesla care nu-i român, nici aromân, nici meglenoromân, e croat de-a dreptul dar ce contează?? Au auzit. Și?? Păi bine, lasă, o să-i impresionăm pe ruși atunci. De sub bocanc. România va fi ultima redută pierdută de UE (după aia se îngroașă gluma și pentru ei) și Rusia se poate mulțumi pentru cîțiva zeci de ani cu o graniță aproape de Ungaria.
4. vă mai amintiți lecțiile despre al doilea război mondial? fără propaganda ceaușistă care am senzația că se predă și azi în școli? compromisurile îngrozitoare pe care le-am făcut, dansul haotic ba cu nemții, ba cu rușii, ba așa, ba invers? alianța cu germania nazistă, dictatura legionară, pogromurile și apoi trădarea aliaților germani ne-au costat și atunci și ne costă și azi. Vă mai amintiți oamenii de stat care au trebuit să-și ia asupra lor decizii infecte, da, la Antonescu mă refer, păcate abominabile, ca să salveze cumva ce mai putea fi salvat, oameni pe care i-am executat fără milă și rușine și pe care nu i-am re-evaluat cu bune și rele niciodată cu adevărat? Vă mai amintiți de toate compromisurile pe care le-am făcut și încă le mai facem ca să… ca să ce? Cu toate compromisurile astea nenorocite n-am ieșit cu teritoriul întreg din război, plîngem și azi după regiuni istorice pe care nu cred că le vom mai recupera vreodată, după tezaurul care în veci va rămîne în alte visterii, după demnitatea noastră, după imaginea noastră ingrată și pătată  în lume. Sîntem poporul care nu știe ce vrea, pe care nu te poți baza și care s-a aliat cu cine nu trebuie cînd nu trebuia, poporul care nu are discernămînt, nu ia decizii bune, poporul care s-a dezis în ultima clipă de aliații lui ca să se alieze cu dușmanii de acum o oră și asta fără să clipească și apoi nici nu s-a căit pe bune vreodat’ ci s-a lăudat zeci de ani cu asta. Poporul care nu și-a asumat nimic din ultimul război mondial: avem imbecili ca șova care cred că holocaustul n-a existat, oricum, sigur nu la noi. Credeți că istoria asta s-a uitat în vest?? Atunci n-ați vorbit niciodată cu occidentali normali. Înainte să te întrebe de rromi, pe care și ei îi au, și ai lor se poartă cam ca ai noștri, occidentalii medii cu ceva școală te întreabă de partea cui ai fost în al doilea război mondial. Pentru că asta spune multe despre tine.
5. vin americanii să ne apere? pe bune? rîd cu lacrimi. Auziți? În ce țară din lume ambasada Americii mai e construită de la zero, ca o cazemată cu ziduri de 1 metru și cine știe cîte buncăre sub pămînt, pe un cîmp, ÎN AFARA ORAȘULUI, LÎNGĂ DOUĂ AEROPORTURI? Și dacă o iau la fugă prin bălării, tot ajung la prima pistă în juma’ de oră americanii. Asta dacă nu aterizează enșpe mii de elicopetere pe cîmpurile virane de lîngă, să-i ducă și mai repede afară din zona de conflict. A, și cei ce lucrează la ambasadă sînt cazați într-un complex rezidențial din pădurea Băneasa. CE COINCIDENȚE, dom’le, ce coincidențe.

*
sîntem în prag de război, nu vreți să vedeți asta. și o să plătim scum pentru nesăbuința, nesocotința și indolența noastră. cum am plătit și în trecutul din care n-am învățat nimic. în funcție de cît de grave vor fi lucrurile în viitor, se poate ajunge pînă la absorbția poporului român în diverse alte imperii.

ceea ce unii din români chiar și vor. decît să se străduiască ei, mai bine ne predăm prințului Charles. desigur, nu ne întrebăm dacă chiar ne vrea cineva. în afară de rusia.

**

”este un război, prostule” i-a transmis garry kasparov lui obama. vedeți și voi cît îl ia în serios, cît îi ia europa și america pe ucrainieni în serios.

*****

LATER EDIT:

”și tu ce vrei” – mă întreabă cineva. ce-aș putea să vreau? să ne gîndim cum ne-am putea apăra singuri?

și mai vreau ceva.

O declarație de la fiecare candidat la președenție legată de situația din Ucraina. Ce crede despre ce se întîmplă acolo și ce are de gînd să facă. În caz că.

cum își rezolvă problemele românii


cînd îi faci un pocinog cuiva, mai ales unui coleg sau amic, îi faci un rău voluntar și după aia, cînd îl vezi, te simți tu de căcat, nu ezita, dă vina pe el. băi, ce te-a enervat! nu? ți-a stat în cale, ți-a ieșit din cuvînt, și-a permis, din astea. i-ai îndoit mașina, te-ai dat la femeia lui, la bărbatul ei, l-ai nedreptățit, l-ai încurcat, l-ai bîrfit, i-ai luat ceva al lui, un contract, un proiect, l-ai plagiat, l-ai furat și acum nu știi ce să faci cu senzația aia de disconfort cînd îl vezi sau îți amintești de el? fii bărbat adevărat, dă vina pe el, nu ezita, sigur a făcut ceva de merita ce i-ai făcut. să nu cumva să faci tu primul pas să rezolvi problema, lasă-l pe fraier să vină la tine și atunci uită-te prin el, eventual nici nu-i răspunde la salut. anofelul, te faci să te simți foarte nașpa doar prin prezența lui, deci, dacă ai fi mai barbar, dar nu ești, ai trece la singura măsura potrivită în acest caz: l-ai extermina. ce noroc pe capul tîmpitului că nu mai trăim în evul mediu!

din păcate, dai nas în nas cu el în diverse locuri pe care le-ați frecventat oricum împreună, și atunci ai următoarele variante:

1. treci pe partea celaltă ca să-i arăți că nu poți sta pe același trotuar cu un om căruia ar trebui să-i ceri scuze, de fapt oamenii ăștia ar trebui omorîți, dar în fine, ești tu milos și-i lași să trăiască
2. îți bagi capul sub braț, sigur nu te vede, o să creadă că prin fața lui trece un om fără cap.
3. dacă vă nimeriți pe aceeași terasă, la wc nu te mai duci sau dai un ocol de trei străzi, timp în care te rogi să plece. dacă trebuie să pleci și nu vine chelnerul, pleci fără să plătești, dă-i încolo de bani, nu te fac ei pe tine, decît să treci pe lîngă ăla, mai bine nu te mai duci pe terasa aia ever
4. dacă rîde și e bine dispus rîzi și tu să nu cazi de prost. de fapt de ce rîde prostul ăla? sigur rîde forțat că n-are de ce să rîdă. cu siguranță e devastat și trăiește doar cu amintirea a ceea ce i-ai făcut tu
5. dacă te ai bine cu patronul, te duci și-i spui patronului să-l dea afară
6. îl bîrfești tuturor cunoștințelor comune și inventezi povești despre el: de fapt e o ființă îngrozitoare și tu n-ai făcut decît să lupți împotriva unui rău social
7. transformă-l în mintea ta în inamicul tău, așa totul începe să aibe sens: el e abuzatorul și tu ești o nevinovată, inocentă și virgină victimă

și GATA, totul s-a rezolvat 🙂