nebunul sobaru


există o teorie foarte interesantă despre nebunie care spune cam așa: ”nebunul, (sau cel care face pe nebunul), este de fapt curajosul. este cel care preia asupra sa nebunia familiei din care face parte, a grupului social, a orașului sau a țării sale. este cel care are curajul s-o accepte și s-o arate public, nu numai s-o țină în interior. este cel care le dă celorlalți o șansă la ne-nebunie, la un fel de normalitate. el ia asupra sa dezechilibrele profunde care-l înconjoară și-i afectează pe toți, și-i face pe ceilalți să se simtă mai normali”. (Citez în rezumat din cîteva cărți citite pe acest subiect, din cîteva discuții avute cu psihoterapeuți…)

sobaru

așa și cu sobaru. el să de cu oiștea-n gard și noi ne simțim mai normali discutînd despre asta. uitînd în secunda 1,2 că pînă să-l vedem făcînd asta și noi fantazam la fel: ce-ar fi dac-ar fi și dacă le-am dat foc la toți politicienii ăștia, că uite că niciunul n-a făcut nimic pentru țară.

unde ești tu, Țepeș Doamne
ca punînd mîna pe ei
să-i împarți în două cete
în nebuni și în mișei.
Și în două temniți large
cu de-a sila să-i aduni,
să dai foc la pușcărie
și la casa de nebuni.

nu? NU? NUUU? nu gîndim mai toți așa?

doar că, în cazul lui sobaru, bariera dintre fantasme și gînduri de genul ăsta, negative în cazul nostru, nu mai există. văd că el își pune în acord interiorul cu exteriorul, ceea ce pe el îl face nebun și pe noi, care doar gîndim și fatasmăm, dar nu ne ducem la îndeplinire fanteziile, niște oameni sănătoși, normali, echilibrați.

hm… cum e? cum e judecata asta? unde e adevărul? care e adevărul? care e nebunul dintre noi? cel care mimează disperarea, o afirmă dar o înăbușe sau cel care o trăiește fix atîta cîtă e?

*

public, după a doua ispravă publică a lui sobaru, cea de ieri cînd a rupt bariera uneia din intrările guvernului cu mașina și a intrat în curte pare-se și îmbibat în ceva combustibil, toată lumea s-a îmbulzit, cum e obiceiul la noi, să-l declare nebun. toată lumea pe la teveuri, pentru că aceea e singura lume care ”pare” că există. mai ales lumea ”bună” de la teveuri a strîmbat din nas, primii fiind foștii săi pretini de la antene și rtv, apoi, încet și realitatea și b1tv. unii chiar au fost ușurați să poată face asta, ba poate chiar toți. cei de pe dreapta pentru că uite așa s-a mai dărîmat un simbol al antibăsismului, cei din stînga pentru că avea prea multe pretenții și nu se mulțumise să rămînă un pion comod.

masina_sobaru_62472300

paranteză: oh, am văzut aseară șoul plictisit și plictisitor al lui Rareș Bogdan de la realitatea, care l-a avut invitat pe prietenul lui Cozmin Gușă. Cozmin Gușă a vorbit la rîndul lui despre prietenii lui din politică și televiziune, despre oameni pe care-i cunoaște bine, suficient de bine încît să-și dea o părăre. un șou de părerologie și bîrfă, bîrfă nene, doar bîrfă, decît bîrfă cum e la modă să faci azi mișto, decît bîrfă, înețelegeți?, ca la scara blocului, doar că făcut de doi bărbați chelioși, bine între două vîrste, plini de impresii despre ei, dar plini de dau pe-afară, îmbrăcați în costume mai scumpe ca tricourile și jeanșii șoferilor de autobază care sparg seara o sămînță lîngă un pet de timișoreana la discuții cu vecinii, cîteodată mult mai interesante ca șourile astea de doi bani de televizor. fac pariu că are o audiență mortală, adică mortală pentru rareș bogdan așa o emisiune. de ce este el acolo? nu știu, întrebați serviciile, partidele… despre toți ăștia care n-au nimic de zis, dar au prieteni care au prieteni și vorbesc mereu de prietenii lor, de prietenii prietenilor, sau care citesc doar pe bloguri, sau doar se comentează pe ei și prietenii lor puteți întreba serviciile. pentru că ăsta nu-i jurnalism. asta-i bîrfotecă televizată, chirăială și isterie de mahala. ăștia nu-s nebuni, maică, ha? îs oameni culți, din elite, nu-i așa? am închis paranteza.

sobaru are mari probleme, mari-mari probleme – au tras, pe rînd toți, concluzia de data asta suspect de unanimă. în 2012 gestul lui a fost aplaudat la scenă deschisă de unii. de cei ce-și doreau demiterea guvernului boc – să le spunem pe nume. ieri a fost blamat de toți cei ce apar la televizor. repet televizor, pentru că, nu știu ce e de fapt în sufletul oamenilor.

unanimă pentru că sobaru a devenit de ieri, periculos. cît a jucat doar într-o tabără era simplu: erou pentru unii și caraghios pentru alții. acum, cînd iese din schemă și dă în toți, e nebun, posibil un nebun periculos. și asta pentru că, evident, nimeni nu mai știe din ce tabără face parte sau cum l-ar putea controla.

1200adrian-sobaru-1

*

dar oamenii ce cred? cred la fel despre sobaru? oare ce s-ar întîmpla dacă sobaru ar fi și x și y și z, dacă sobaru ar fi mai mulți, dacă sobaru am fi aproape toți? ar mai fi sobaru un nebun? nu cumva cel de-al doilea lui gest chiar creează nițică frică? dacă se molipsesc și alții? dacă oamenii și-ar face curaj să-și exprime cu adevărat nemulțumirea generalizată? dacă ar ieși cu răzmeriță? cu deranj? cu judecăți generale, nu doar particulare și partizane? dacă toți guvernanții ar fi judecați după ce-au făcut, cu dreaptă măsură? ar fi chiar iritant. ar fi nasol. ar fi chiar primejdios pentru mulți dintre ei. așa ceva, deci, s-a spus pe toate goarnele politicii în unanimitate, nu poate fi încurajat.

“Eu cred că acest caz nu trebuie mediatizat. E vorba de un om care are nevoie de ajutor, de un caz social. Genul acesta de gesturi, amplificate si mediatizate ii stimuleaza si pe altii sa faca la fel”, spus Radu Tudor.

Ca părere personală, gesturile astea nu rezolvă nimic. Lucrurile nu s-au schimbat şi, după părerea mea, nu se pot schimba. Sărăcia din România este sărăcia unei colonii şi asta nu se poate vindeca”, a declarat Ilie Şerbănescu.

Adrian Sobaru, electrician iluminare filmare în cadrul Serviciului Energo-Tehnologic al Televiziunii Române, se afla în afara programului de lucru în timpul incidentului de la Guvern în care a fost implicat, au declarat miercuri, pentru MEDIAFAX, reprezentanţii TVR. „La fel ca şi ceilalţi angajaţi ai Serviciului, Adrian Sobaru are program de lucru fracţionat şi, conform programării, era în timpul liber”, au mai spus reprezentanţii TVR.

 

eu nu sînt robert turcescu


– eu sînt robert turcescu.
– eu sînt robert turcescu, eu, nu el
– eu sînt adevăratul robert turcescu.
– ba eu sînt robert turcescu.
– ba eu.
– ba eu.
– fariseilor, EU sînt robert turcescu.
– nu-i adevărat.
– ce nu-i adevărat?
– eu sînt robert turcescu.
– eu sînt originalul.
– eu sînt robert turcescu.
– bine, eu sînt robert turcescu, am fost deghizat pînă acum în ofițer sub acoperire.
– eu sînt robert turcescu.
– și eu sînt robert turcescu.
– și eu sînt robert turcescu.
– noi sîntem robert turcescu.
– și noi sîntem robert turcescu.
– toți sîntem robert turces……
*
nici chiar așa.
eu nu sînt robert turcescu.
și nu semăn deloc cu cei ca el.
cu cei ce au parvenit ca el.
mințind.
înșelînd.
manipulînd.
vînzînd.
VÎNZÎNDU-SE ÎNTR-UN FEL SAU ALTUL.
trădînd.
bleah.
unii n-avem nimic în comun cu el.
sau cu țara asta în care ne-am născut din întîmplare.
cu acest popor.
cu obsedații de servicii, spioni, spionite, lovituri, cacialmale, cu ochii și mintea și sufletul lipite de teveu. obsedații de combinații și îmbîrligătorii, de scenarite și turnători. de sforari și păpușari. adepții unui sistem în care poți reuși ca robert turcescu: nu prin propria valoare ci prin propria curvăsăreală și aia penibil mărturisită la o oră de maximă audiență pe propriul tău post tv. care ți s-a făcut aproape cadou, la un moment dat, ca să ai și tu unde lucra.
robert turcescu n-o să demonstreze nimic, în final, în afara faptului că niciun job de doamne ajută nu se obține în țara asta fără un gen de prostituție. fără să te vinzi, fără să te mînjești.
asta a demonstrat CLAR, aseară.
robert turcescu demonstrează prin toată activitatea lui că a sta pe bară, fără bani și fără notorietate e un lucru de laudă. în țara asta. să nu faci nimic a ajuns în țara asta ceva mai valoros ca orice demers. pentru că măcar nu te mînjește. ești sărac și bolnav dar undeva într-un for interior mai sănătos ca restul.
în țara asta.
unii doar ne-am născut aici, dar nu ne mai recunoaștem în nimic din ce ne înconjoară.
sîntem niște apatrizi cu pașaport și cu țară.
o țară pe care-am da-o pe oricare altă țară.

o scoție independentă sau nu, și un referendum


mă întreb azi în ziua în care scoțienii decid prin referendum dacă vor să facă parte în continuare din UK sau vor să fie independenți la ce folosește un referendum care oricum ai da-o împarte țara în două. rezultatele sondajelor de opinie sînt fifty-fifty așa că nici nu se poate face o predicție după ele, deci, n-ar fi prea speculativ să gîndim că, de fapt, independența sau apartenența scoției va fi decisă de un număr foarte mic de indivizi. așa-i cu referendumurile pe teme ATÎT de importante care se decid prin majoritate de 50 % +1 din cei prezenți la vot. după ce rezultatele referendumului vor fi publice și efectele vor începe să se instaleze, va da jumătate de țară vina pe cealaltă? se vor urî profund pentru opțiunile lor? se vor blestema în gînd sau cu voce tare?

Glencoe-Glencoe-Scotland

și de unde această tendință prezentă văd în tot mai multe țări, de profundă divizare socială?

pe de altă parte, cîteodată, ceea ce-și dorește majoritatea nu e neapărat benefic și viabil pentru viitor. vezi și cazul româniei care s-a prăbușit într-o băltoacă confuză și defetistă tot mergînd pe tendințele majoritate. nimic nu se mai poate la noi, oricum ai da-o tot rău e. niciun partid nu e bun, niciun politician, nicio soluție politică și pe deasupra nici noi nu putem face nimic.

întrebările pe care le va pune referendumul scoțian oricare va fi rezultatul lui se învîrt în jurul unei probleme ceva mai complicat de enunțat (dar totuși am să încerc): mai este suficient azi votul democratic pentru a decide ce e bine și ce e rău pentru o țară? 

 

 

în mintea majorității există o legătură directă între corupție și prosperitate


”De ce nu votează poporul oamenii cinstiți?” se întreabă A.T. pe blogul său. Pare așa, o întrebare de campanie, dar dacă stai să te gîndești la ea și să dai niște răspunsuri…

Păi… pentru că, în mintea majorității chiar există o legătură directă între corupție și prosperitate. Și cu cît mă gîndesc mai mult cu atît mi-e mai greu să acuz populația României de prostie din cauza asta sau de hoție ca meteahnă națională. Nu, pur și simplu lumea alege calea cea mai simplă și directă în rezolvarea problemelor = corupția, alege între ușor și bine. Și mulți, foarte mulți pur și simplu nu știu și nu găsesc un alt fel de-a funcționa.

Legătura între corupție și prosperitatea imediată chiar există, și există de foarte multă vreme, chiar din timpul comunismului, dacă nu cumva dinainte. O numim elegant: influență balcanică, ”atenție”, ”ducem și noi ceva că așa-i frumos…”. O conexiune formată prin confruntarea cu exemple clare zi de zi, zi de zi timp zeci, poate sute de ani: ”vrei pe scurtătura asta? bine. nu vrei? stai acasă și mănîncă-ți principiile, morala și demnitatea”. E o conexiune care dă rezultate pe termen scurt și care are efecte extrem, extrem de nocive pe termen mediu și lung. E ca un fel de tumoare care să hrănește fix din indiferența și aprobarea tacită cu care e privită corupția mică și mare. Cît timp legătura aceasta dintre corupție și prosperitate, mă rog, iluzia ei, va exista, corupția nu va dispărea. Ea nu dispare pentru că un număr de boși din fotbal, de politicieni și moguli au ajuns la închisoare. Acești cîțiva sînt doar excrescențele cele mai vizibile, bubele cele mai urîte și mai rău mirositoare care trebuiau cumva înlăturate altfel am fi murit cu toții, rapid, corupți sau nu. Ca s-o extermini, corupția trebuie atacată în miezul ei, în convingerea aproape generală că duce la prosperitate și că, prin ea, prin corupție, îți poți rezolva mai repede și mai bine problemele curente. Altfel… Altfel, în final, corupția va duce la sărăcie generalizată și la colaps. Să-mi explic teoria:

Fiecare a dedus empiric, prin observație proprie și experiență că, uite, cutărică s-a îmbogățit ori furînd, ori mituind, ori căpușînd statul în anii 90, ori făcînd afaceri cu statul în ultimii 25 de ani, ori intrînd în politică, ori căsătorindu-se în familia care trebuie. Aceasta e o convingere aproape generală, bazată, din păcate pe fapte, exemple văzute, auzite, mirosite, simțite. Tinerii bărbați din anii 90 și-au văzut prietenele întorcînd capul după vecinul lor mai descurcăreț care a vîndut el ceva de la fabrica la care lucra, acum suspendată în limbo-ul dintre comunism și capitalism, și-a tras un BMW la mîna a doua și dă ture zgomotoase prin oraș. S-au uitat la bicla lor veche, la mașină și au suspinat. Una-două-trei din fetele astea chiar s-au dus după acel descurcăreț și duse au foste. Deja, cîteva principii au fost sacrificate: dacă nu se grăbeau să facă ceva, băieții aveau să rămînă fără mașini, fără femei… Tinerele femei au observat că mai dulce e viața lîngă un bărbat descurcăreț și mai aproape de genți, țoale și călătorii. Trebuiau doar să închide ochii la tot mai multe nereguli, furturi și învîrteli. Dacă nu închideau ochii și nu-și acceptau locul uneori sau adeseori ingrat de ”podoabe”, riscau să rămînă fără viața aia nemaivăzută, miraculoasă cu multe excursii pe meleaguri străine care se ițea la orizont. Zi de zi, presiunea creștea: rămîneai de căruță dacă nu făceai ceva și, de fapt, mulți am și rămas. Corupția a pătruns și-n zone noi, care s-au născut cu adevărat după 89, de pildă ”presa liberă” a fost cumpărată imediat cu toate că ea se prăbușește cu adevărat doar de cîțiva ani. Cred că cele mai bune poziții din presă au fost aranjată cu ajutorul dosarelor întocmite în anii 90 și a șantajelor făcute cu ele. E drept că de unii se spune că i-a ajuns moartea prin șanțuri, ca pe Dumitru Tinu, dar alții, vezi dinozaurii din industrie, sînt bogați și bine mersi. Corpul profesoral liceal și universitar s-a corupt și el. Dacă părinții îmi povestesc că și pe vremea lor se mai practica ca pentru unul mare de la partid să se ”facă” o teză de doctorat fără ca el să-și aducă aportul, dar nu era o regulă ci o excepție, azi, trebușoara asta e o industrie în sine care produce bani pentru profesori și non-valori pentru societate, o industrie al cărei cel mai cunoscut exponent e Victor Ponta. Încet, încet totul s-a viciat pînă într-acolo încît puțini sînt cei ce n-au avut niciodată nicio muscă pe căciulă.

Măcar o șpagă la un spital pentru unul din familie și tot am dat.

Și apoi, trebuia să ne îngrijoreze de mult liniștea cu care s-a privit formarea marilor averi din România. Nu numai liniștea ci și ADMIRAȚIA. Rîdem noi azi de formula ”am fost un un băiat deștept, descurăreț” a lui Voiculescu, dar adevărul e că mulți au ajuns să-i considere în timp pe acești mega-hoți niște băieți deștepți. Și să-și sacrifice în această admirație pentru hoție și corupție toate principiile și toată demnitatea. Să încerce să-i copieze. Măcar să se angajeze la ei, să stea pe lîngă ei, să le respire aerul… Practic, nu cred că există vreun bogat celebru în România care să nu poată fi acuzat de corupție într-un fel sau altul. Doar că ei nu s-au îmbogățit într-un beci, singuri, ci uneori sub privirile și cu acordul tacit a sute, mii de oameni care știau ce făceau.

Presiunea permanentă pe care au pus-o asupra populației și așa prea confuze și prea idealiste (un mare minus cu care am ieșit din comunism, idealimsul care ne-a făcut să credem că orice e posibil oricum), goana după bani, sărăcia și exemplul altora care au renunțat mai repede la principii, valori și morală au scos din ”noi”, din majoritate, un ”om nou” foarte periculos pentru el însuși în fond.

”Omul nou” din România își periclitează ziua de mîine și calitatea vieții pentru punga de mălai de azi. Și nu pentru că face parte din categoria numită cu atîta dispreț pulime sau prostime, ăsta-i un văl al îngîmfării pe care și-l trage pe față grupul celor care se simt superiori prin ceva, ci pentru că, timp de zeci de ani a văzut că așa merg lucrurile în jurul său. Corupție = o scurtătură spre prosperitate = mai mult, mai bine, mai repede. Absolut, absolut diavolesc :(.

Nu vă vine să credeți? păi… nu se crede în general că dacă dai ceva poți ajunge la un job mai bun, la un doctor mai bun, la un spital mai bun, la un pat mai bun în spital? Am avut senzația că mica corupție e accetabilă cînd, în fond e mai nocivă ca marea corupție.

Dreapta ar trebui să facă spume la gură explicînd că dimpotrivă, corupția ne-a adus aici, în momentul acesta mai degrabă mizerabil din existența României. Nu doar corupția mare: Voiculescu, Adamescu, Burci, Patriciu, Copos, Becali & Co. ci poate și mai mult corupția mică. Tăcerea noastră. Indiferența noastră. Convingerea că NIMIC nu e vina noastră, nimic nu depinde de noi. TOTUL depinde de noi. Admirația ascunsă sau fățișă pentru hoți și corupți, pentru clanurile de interlopi e devastatoare pentru sănătatea morală a României. Am ajuns să credem că nu putem rezolva lucruri arzătoare altfel (un post bun pentru copil, o admitere, o bursă, un job, o casă scoasă la executări) decît prin corupție, și, crezînd asta, ne facem doar un rău din ce în ce mai mare. Întîi ne-am pierdut averile, banii personali, apoi cei comuni prin spolierea lor de către marii bogați gen Voiculescu, apoi prezentul, acum viitorul. De ani de zile prin proliferarea corupției în invățămînt și sănătate, în cultură și cercetare, ba chiar și-n sport, ne furăm singuri viitorul. În viitor n-o să avem oameni responsabili, de nădejde, care să ne facă mîndri și să aibe grijă de noi, atunci bătrîni.

În viitor…

În condițiile astea nici nu vreau să știu cum o să fie-n viitor în România.

alegerile prezidențiale și ”cartea” războiului


Monica Macovei și echipa ei pot și ar trebui să joace cartea războiului cu toate încrederea și cu toată convingerea, fără șovăieli, fără menajamente și fără bravadă – evident – la aceste alegeri prezidențiale. De cînd sînt oameni pe pămînt, organizați în grupuri mai mari sau mai mici, supraviețuirea grupului și apărarea lui a fost asigurată de cel mai bun lider cu putință. În funcție de ev, acel lider a fost ori cel mai bun la lupte fizice, ori cel mai crud, ori cel mai rezistent la cine știe ce încercări. Azi, însă, cel mai abil jucător, cel mai hotărît și convingător conducător, ne-ar putea duce ori spre vest ori spre….. haosul din est.

Am încercat noi să ne convingem după 1990 că nu vor mai fi războaie, că gata și cu războiul rece și cu înarmarea și cu bombele atomice, dar uite că nu e chiar așa. Trebuie, văd, să uităm repede bunele intenții pacifiste, nesfîrșita toleranță și să începem să ne închipuim războiul.

Iar cum președintele României devinde extrem, EXTREM de important în caz de război, cartea războiului poate deveni atuul unui prezidențiabil sau al altuia în toamna aceasta.

Nu e nicio rușine, nu noi ațîțăm lucrurile, nu noi aprindem conflictul. Noi, în schimb, putem suferi de pe urma lui.

Nu e nicio rușine, rușine ar fi să picăm de proști din nou în plasa rusească sau să ne milogim penibil pe la curți mai mari, pe unde ne-am milogim toată istoria noastră, să ne dea un ajutor.

Nu e nicio rușine să privești cu hotărîre un viitor posibil în față. N-are rost s-o dai cotită sau să vorbești cu subînțelesuri. Putin a spus-o clar: Rusia e o superputere atomică și el, dacă vrea, în două ore cucerește Kievul. Nu e ca și cum un vecin îți aruncă o corcodușă-n cap, sînt ditai amenințările la granița noastră. N-are rost să ne ascundem într-o poziție neutră, AMINTIȚI-VĂ!, de cîte ori am încercat neutralitatea am eșuat lamentabil și a fost și mai rău pentru noi.

Timpul poziționărilor călduțe a trecut, nu mai putem și cu stînga și cu dreapta, și la est și la vest. De data asta va trebui să alegem o tabără și mă tem că va fi cam definitiv pentru noi.

Sînt două alegeri, la est ne așteaptă Rusia cu îmbrățișarea ei de fier, să ne picurăm într-o societate nebună, nebună, nebună, în degringolada, dezmățul și isteria pe care o practică mai toți sub masca imobilă a lui Putin. La vest ne așteaptă o societate în care trebuie să ne afirmăm: n-o să primim nimic de-a gata, n-o să ne ia nimeni în brațe, n-o să ne mîngîie nimeni pe căp(uț), n-o să ne laude nimeni iar dacă vrem să fim egali cu ei trebuie să luptăm, să arătăm, să demonstrăm. Dar măcar avem o șansă. În Nuova Rossia nu e decît disperarea și goliciunea sufletească a unui popor care și-a perdut identitatea, nici el nu mai știe cînd și cum, un popor în stare de cele mai mari grozăvii cu putință. Căci dacă ar fi să compar naziștii cu rușii, naziștii au atacat alte popoare, rușii și-au trimis în gulag propriul popor. Cu toate miile de biserici reconstruite după 1990 nu cred că Rusia are ceva sfînt pe lumea asta.

Monica Macovei, ce ai de gînd? Vreau și eu să știu dacă mai rămîn pe aici. Sau plec.