un carambol de acum 10 ani


Acum vreo 10 ani am fost și eu implicată într-un carambol împreună cu alte 9 mașini, într-o seară, pe Valea Oltului. Era înspre iarnă, nu ningea cînd am plecat de acasă, nici nu erau anunțate ninsori, dar pe drum a început să burnițeze, apoi burnița s-a transformat în lapoviță. Apoi s-a format polei. Am început să patinăm dar am sperat că trecem de defileu. N-am apucat. Am văzut cum un tir se ondulează în fața noastră și cîteva secunde mai tîrziu ne-am izbit de el. Am apucat să ne dăm jos în timp ce un alt tir care venea în urma noastră se străduia cu disperare să nu ne strivească cu remorca. Îmi amintesc cum m-am uitat în prăpastie și m-am gîndit că dacă sar, am mai multe șanse să trăiesc. Să-mi rup picioarele dar să trăiesc. În ultima sutime de secundă am văzut că remorca tirului va trece prin fața noastră și n-am mai sărit. A trecut la juma’ de metru de nasul meu. Mașina mea a fost făcută terci între cele două tiruri. Am scăpat pur și simplu printr-o minune, din noroc chior, cum vreți s-o luați.

*

Totul a durat cîteva secunde. De reținut: dacă nu vă pierdeți cu firea, mintea vă ajută într-un mod neașteptat în astfel de situații limită: timpul se dilată și ai timp să faci cîteva calcule care pot, sau nu, să-ți salveze viața. Eu am început să plîng și să țip la vreo 10 minute după ce s-a terminat totul, cînd eram în siguranță. Pînă atunci mintea se setase singură pe modul: salvează-te cu orice preț.

*

A, dar era pe vremea cînd asta nu era un subiect de breichin niuz. De fapt, nu-mi amintesc să fi fost menționat niciunde în presă. Era doar un accident. ȘOC: accidente se mai întîmplă, mai ales în preajma iernii.

IMG_5227

N-a venit nici Arafat să ne salveze. Nici nu știu dacă Arafat era Arafat pe atunci. Și totuși ne-am descurcat și fără. Au venit doar ambulanțele, poliția, descarcerarea, mă rog, autoritățile locale, cele care trebuiau să acționeze în caz de așa ceva. Destul de repede, din cîte îmi amintesc, în 10-15 minute au fost acolo, deși era pe valea Oltului, între nicăieri și niciunde. A fost un accident foarte complicat cu multe mașini și tiruri și camioane făcute praf, fără victime din fericire, dar care a oprit circulația pe acel drum foarte circulat preț de cîteva ore. Și totuși, NE-AM DESCURCAT. Am pus toți mîna, inclusiv cei ce stăteau în coada care atinsese cîțiva kilometri, să tragem, să împingem, mă rog, ce trebuia făcut. Toți… vreau să spun toți bărbații, cum e și firesc. Femeile, copii și bătrînii s-au înghesuit prin mașini străine, la căldură, într-un bar de parcare de tiruri care era la cîteva sute de metri, ș.a.m.d. Lumea s-a comportat cam cum trebuie să se poarte într-un astfel de caz. Fără dramatisme inutile, fără atîtea isterii, fără milă inutilă. FĂRĂ CELULĂ DE CRIZĂ OFICIALĂ. FĂRĂ TRANSMISIUNI ÎN DIRECT. FĂRĂ JURNALIȘTI. FĂRĂ POLITICIENI. Frate, nu mai înțeleg nimic: cum au putut poliția, ambulanțele și descarcerarea (adică un tractor și încă ceva pe aproape) să se descurce fără cele două comisii și para-comisii ale lui Ponta?? Pe la mijlocul nopții eram complet dărîmată. Circulația fusese restabilită. Noi, cei implicați în accident am rămas în barul din acea parcare de tiruri, mai aveam încă kilometri de declarații de dat. Un șofer de tir care nu fusese implicat în accident ne-a oferit mie și prietenului meu unul din paturile din cabina lui de tir (un Mercedes nou pentru vremurile alea, apropo). El l-a ocupat pe celălalt împreună cu o clientă de-a locului. Nu s-a întîmplat nimic kinky, dacă vă întrebați, sau eram prea terminată de șoc și oboseală ca să mai observ ceva. Și nici nu era treaba mea.

*

N-am văzut niciun picior de așa zis jurnalist, deși am stat pe-acolo aproape 24 de ore. Nu era chiar așa o știre sau o noutate, nu? Se formează polei, mașinile mai derapează, se mai lovesc… de ce să faci din asta un breaking news? E anormal să prezinți asta ca și cum ar o știre de interes pentru toată țara. Dar… azi nu mai e așa. Față de cum se desfășoară astăzi lucrurile, acea întîmplare care a fost atît de aproape să fie tragică, are așa UN AER DE NORMALITATE!

*

E o poveste pe care o mai povestesc cîteodată amicilor, dar nici ei nu o ascultă prea interesați. Daaar cînd e arătat, acum, azi, la televizor un caz asemănător, milioane stau cu ochii lipiți. Ce s-a întîmplat de atunci cu România? S-a prostit uitîndu-se la televizor? ȘOC: E IARNĂ. ȘOC: NINGE. SUPER-MEGA-ȘOC: VISCOLEȘTE. ȘOC: A RĂSĂRIT SOARELE. PE BUNE???

*

Azi, cînd văd cum se comportă lumea din jur, vreau să le mulțumesc anonimilor care au ajutat atunci. Fără să aștepte sau să primească vreo răspală. Șoferului din tirul care a venit după noi și care a rupt capul tractor trăgînd de tir în disperare înspre pădure, ca să nu ne strivească. Și care s-a dat jos din tir țipînd: unde-s cei din Dacie, unde-s cei din Dacie? Celor care ne-au ajutat să ne scoatem mașina dintre tiruri și s-o tragem din drum, celei care încerca să mă consoleze la o cafea cam lălîie, celui care a luat-o pe mama în mașină și a dus-o pînă la Sibiu (trebuia să ajungă urgent la Arad), șoferului care mi-a oferit un pat pe cînd eram gata să leșin de șoc și oboseală. Niște anonimi. Ne-am întîlnit cu ocazia unui accident, ne-am mobilizat, fiecare a ajutat cît a putut și apoi fiecare a luat-o pe drumul lui. Și gata.

Sînt puține lucruri care trebuiau îmbunătățite. Autoritățile au reacționat destul de repede. În cazul unor accidende cu victime poate ar fi contat, sau nu?, 5-10 minute. Dar vedeți? vorbim de minute care trebuiau cîștigate, cînd colo s-au pierdut ore. Apoi, am plecat cam ușor, fără să fim obligați să mergem la un consult medical riguros. Adevărat, aveam doar cucuie, contuzii, vănătăi, dar, dar… bine că n-a fost mai mult. Și apoi, șocul: aproape 2 ani n-am trecut pe lîngă niciun tir, în mașină fiind, fără să-mi vină să închid ochii și să mă bag sub bord. Poate puțină consiliere ar fi ajutat? Puține lucruri trebuiau îmbunătățite, dar în loc să le îmbunătățim…………..

*

Mass-media prostește, oameni buni, distruge tot. Și-a pierdut de mult sensul, menirea, rolul. Acum e doar un instrument eficient de spălat creiere. Cum îmi scria J.M. pe Facebook:

De atunci, cei mai multi romani si-au pierdut viata personala, o traiesc pe cea distribuita la televizor. De atunci oamenii au pierdut bucuriile simple ale vietii: prietenia, iubirea, contemplarea unui apus de soare, bucuria unei seri in pat, citind o carte buna, am pierdut simtul masurii, simtul responsabilitatii si toata bucuria vietii simple in famile cu sot, cu copii, cu catel si purcel.

*

Nu vă e dor să fim oameni, din nou? Nu vă e dor de normalitate?

*

IMG_5223

Reclame

pentru cîte milioane ați sta doi ani la pușcărie?


anul trecut mi-am făcut un obicei nou: am ieșit, în fiecare zi aproape, la plimbare prin parcurile bucureștene. Herăstrăul a fost favorit pentru că are traseul cel mai lung și mai variat: aproape 8 kilometri pe care-i făceam într-o oră și 15 minute de mers alert. Mi-a făcut foarte bine la sănătate, ca să nu mai spun că pe la finalul verii nu mai aveam pic de celulită. Doamnelor, e cazul să aruncați toate cremele scumpe și abonamentele la tratamente minune pe foc. Celulita nu e veșnică, nu v-ați procopsit cu ea pe veci, există cale de întors și nu vă costă decît timp, răbdare, și cît de-un abonament de metrou, RATB sau un plin, două de benzină/motorină. Dar despre asta, altă dată.

Am fotografiat lacuri, sălcii, cerul, iarba, ramul, lebedele… am privit oamenii, am văzut cum se umplu terasele, cum crește ziua, apoi scade …

salcii

Dintre toate, ieri mi-am amintit însă, cum și unde l-am văzut pe Năstase.

Cum intri în Herăstrău pe lîngă ambasada Chinei, pe malul lacului încep să se înșire restaurante care dintre care mai arătoase și mai simandicoase. Unele sînt realmente elegante și ar putea sta cu cinste, cel puțin din punct de vedere estetic, pe orice rivieră vestită din lume. Locul fostei La Fitze, acum doar o legendă, demolată cu patriotică indignare de Oprescu imediat după ce s-a instalat în funcție, a fost luat de un spațiu verde, destul de bine aranjat. La cîteva sute de metri după parc și după Casa di David, un complex de restaurante, terase, magazine și mai știu eu ce, ocupă un spațiu absolut imens ținînd cont de locul în care se află. Nicio altă afacere de acest tip din zonă nu se poate compara în mărime cu acel loc, absolut vast. Sînt restaurantele și magazinele famigliei Năstase.

N-am poze de acolo așa că o să vă povestesc. Dacă v-ați plimbat recent prin parc și ați privit în jur cu oarecare interes o să recunoașteți locul. False coloane dorice – așa zisele coloane ornamentale romane – vă întîmpină de la intrare, apoi o să vedeți în jur trepte, izvorașe, pîrîiașe, o piscină la un alt nivel unde niște pițiponci și pițipoance fac plajă plictisiți și se mai chițăie din cînd în cînd, alte coloane ornamentale – deh, e un fel de Pantheon al zeilor de mucava, ce vreți 🙂 -, canapele și fotolii confortabile, chelneri plictisiți – și despre care am auzit că sînt plătiți execrabil, obligați să lucreze la bacșiș și, în general, tratați ca niște cîrpe – prețuri foarte mari. Am mîncat acolo, odată, de curiozitate, o înghețată. Bună, ce-i drept, sau mie îmi era sete. Acolo l-am văzut în timpul verii pe Năstase. Petrecea. Înfuleca. Calm. Netulburat. Între prieteni. Mulți. Masă mare, bogată, înconjurată de falsele coloane dorice. De falsele lor valori, de toată ipocrizia și minciuna lor. Era bine. Neatins. Neîntinat. Neobosit. Mînca cu poftă și cu superioritate.

… oamenii ăștia … oamenii ăștia au dus timp de 24 de ani o viață de 7 stele. Da, 7 stele pe scara lor, dar orișicît … n-au strîns leu cu leu pentru o vacanță în Grecia. Sau să se mute la curte. Sau să-și plătească rata la bancă. Da, o să mai stea acum 8 luni, 1 an, 2 la închisoare, apoi tot la restaurantul lui scump și chicios o să se întoarcă și o să petreacă cu prietenii. Și o să ne scuipe de acolo semințe în cap. Amicii lui politici o să dărîme terasele inamicilor politici din Herăstrău că să poată să-și construiască el o terasă și mai mare. O să se înconjoare toată viața de chinezării și imitații… pentru că atît îl duce capul și vasta lui cultură legendară, dar încep să bănuiesc că  inexistentă, dar de trăit, da!, atît cît îl duce pe el capul, tot bine o să trăiască. Și el și toată famiglia lui. Copiii lui tot acolo o să vină să petreacă cu zecile de odrasle ale celorlalți politicieni cînd o să se plictisească de REX de la Mamaia, sau n-o să aibe cine să-i bage în seamă la Monte Carlo. Lucia Hossu Longin o să-i mai dedice un memorial al durerii. Al durerii ei că n-a ajus șăfă pă undeva pă la TVR. Politicienii din barca lui o să zică că a fost condamnat politic. Mda, și Ceaușescu a fost condamnat politic. Și Troțki. Și Beria. Și comunismul l-am condamnat politic. Că din punct de vedere uman zic mulți că a fost mai bine atunci.

Închisoarea, închisoarea mai ales așa cum se aude că a făcut-o Năstase, nu va mai însemna nimic pentru el. Pentru ei. Poate a fost pe undeva, cîndva un hop mental, dar a trecut. Banii în schimb, au rămas. Pînă n-o să le luăm ȘI BANII, n-o să se simtă deloc atinși.

Noi o să trăim mai rău. Ei, tot la fel de bine. Cînd o să iasă, la vară poate, o să petreacă din nou. Cu mai multă poftă, căci în închisoare nu se poate să-i strecori chiar de toate. Și eu o să trec pe acolo și o să mă gîndesc că nu-mi permit la ora asta să plătesc o masă pentru atîția prieteni, într-un restaurant atît de scump. Știu, prietenii mei n-ar vrea să meargă tocmai acolo, dar știți ce frumos e cîteodată seara pe malul lacului Herăstrău? Ar fi așa plăcut să putem merge o dată pe lună toți, și da, să plătesc eu și să mîncăm și să bem, să ne simțim veseli și bucuroși, mulțumiți de viața noastră bună…

*

de aia poate m-am trezit de dimineață cu gîndul ăsta, ciudat: voi pentru cîte milioane ați sta 2 ani la închisoare? Pentru 5, 10, 50, 150, 500? Care e prețul vostru? Năstase, ginerele lui Angelo Miculescu fost ministrul al agriculturii în perioada 1968 – 1981, vice-prim-ministru și ambasador în China – de unde și iubirea pentru chinezării ieftine a famigliilor Năstase și Ponta -, ne-a vîndut pentru cîteva sute de milioane, dacă nu și mai mult. S-a vîndut destul de bine pentru standardele comuniste. Voi? Ce mai faceți?

LATER EDIT:

Îmi scrie pe Facebook Ecaterina Oancia:

Înainte de ’90 în parcul Herăstrau, de la intrarea dinspre ecluză, începeau bazele sportive nautice de canotaj, kaiac-canoe, yahting, pe toata partea dreaptă a lacului, pînă la restaurantul Pescăruș. Veneau copiii de la 12, 13 ani și practicau aceste sporturi. Din acești copii au provenit o parte din campionii mondiali și olimpici ai României. Mai sînt 2 sau 3 cluburi sportive acum și cîțiva copii care mai vin cu greu. În schimb au crescut cluburi și restaurante de fitze cu patroni dubioși și cu relații la nivel înalt. Trist.

Foarte trist.

Se mai face și azi ceva sport pe lacul Herăstrău. Dar nu copiii și adolescenții au parte de dotările acelor baze sportive care au mai rămas pe acolo… ci… un grup select și probabil atent selectat, din care n-am auzit vreodată să fi ieșit vreun sportiv de performanță. Deși am trecut frecvent prin zonă, nu m-am prins cum se intră sau cum te-ai putea înscrie într-un astfel de club. După ce reguli sau orar funcționează. Dar întreaga zonă nu pare a fi făcută pentru muritorii de rînd.

ÎNTREAGA ZONĂ ESTE ARANJATĂ ȘI ORGANIZATĂ TOT PENTRU EI.

sport acvatic