Despre Laura

Me, myself & I

schimbarea in cultura


Am inceput ‘parcursul meu profesional’ (ce ridicol imi suna mie fraza asta), in unele din cele mai proaste timpuri cu putinta, in anii 90 cind falimentele pe lateral, (intregi industrii) erau trimestriale, si inflatia ajunsese atit de mare incit primeam salarii in milioane cu care nu imi permiteam sa-mi cumpar o pereche de sandale. Plus am avut infatuarea sa cred ca pot pleca dintr-un mic oras de provincie, cu o istorie mai veche ca a Bucurestiului, fara sa cunosc pe nimeni in Bucuresti, si sa cuceresc Bucurestiul.

Primii ani in Bucuresti au fost marcati de saracie, abuzuri (profesionale dar si in general), si dezamagire. Foarte grei. Am intilnit multi oameni care erau de-a dreptul niste caricaturi – rai, incrincenati, frustrati sau beti de o putere noua, necunoscuta, data de schimbare si accesul la noi functii si bani pe care nu le avusesera in trecut. Am fost deziluzionata si confuza ani de zile. Nu intelegeam nici ce trebuie sa fac si nici de lumea e cum e. Sint convinsa acum ca toti copiii anilor 90 au trecut prin asa ceva, si chiar nu inteleg cum. Cum ati trecut prin anii aia si ati ramas sanatori la cap? Mama mi-a spus ca lucrurile o sa se schimbe, ca o sa faca ‘ei’ ceva. Mama are in general dreptate, si are niste observatii de viata foarte adinci. Daca o prinzi in toane potrivite, iti face ea o analiza a unei situatii ca te lasa cu gura cascata cum poate cineva gindi asa profund si in acelasi timp detatasat. Din nefericire pentru mine, cu ‘o sa faca ei ceva’, a gresit.

‘O sa faca ei ceva’ – este o mentalitate catastrofala, adinc implementata in constiinta noastra sociala, o mentalitate care din nefericire, (iar), persista si azi. Presupun ca vine din comunism, cind initiativa era descurajata si adunarile spontane in cluburi si grupuri de ‘interese comune’ erau interzise. Doar partidul decidea directii, strategii, si alcatuia norme, reguli etc. Pe vremea aia, da, ‘o sa faca ei ceva’ era suma laconica a starii de fapt. Ei faceau ce facea si noi, restul eram victime sau beneficiari, dupa caz.

32 de ani mai tirziu, insa, tot mai asteptam ca ‘ei sa faca ceva’. Ei, ministerul culturii, de pilda, sau primariile – ca am inceput sa scriu asta de la o postare a lui Marius Manole despre o numire in managementul cultural a primarului Nicusor Dan.

Sigur, nu ne place persoana numita de Nicusor Dan ca manager al respectivei institutii sau directii culturale (sau de Firea, sau Basescu, sau cine a mai fost primar). Cite nominalizari avem noi, aia buni, pentru posturile respective? Citi candidati viabili avem azi pentru Teatrul National Bucuresti sau pentru Opera Nationala Iasi, unde abuzurile probabil continua? Cite persoane care stiu ceva despre cultura si nu sint disperate sa stea pe scena sau sa regizeze, am descoeprit in cercurile sau prin intermediul cerucrilor noastre inultimii 30 de ani?

Nu exista niciun alt mod de a rezolva situatiile astea decit dinspre interior, ‘Breasla’ ca atare nu accepta ‘parveniti’. Accepta dictatori tupeisti si in multe cazuri sexisti pentru ca altceva nu a cunoscut. Nu exista nici un alt mod de a reforma institutiile culturale romanesti decit prin a ne reforma pe noi. Noi trebuie sa ne adunam si sa cautam oameni care pot face management asa cum noi ni-l dorim. ‘Ei’ n-o sa faca niciodata asta pentru noi. Noi trebuie sa gasim acele persoane care au cunostinte culturale potrivite si cunostinte manageriale si care pot ocupa posturile astea care sint mereu in discutie. Criza asta manageriala a teatrelor din tara nu va fi niciodata rezolvata din afara.

Asta e una. Alta fateta a problemei teatrale ar fi, bazat pe experienta mea recenta engleza, ca daca vreti ca teatrul si filmul sa aibe spectatori instruiti, public vibrant si mult mai multa sustinere financiara, teatrul si filmul trebuie predate din scoala. Cursurile de film si teatru trebuie sa fie prezente in scoala de la virsta de 7-8 ani. Cluburile de teatru si film trebuie sa fie larg reapindite, la fel si festivalurile de teatru pentru tineri. Cluburile de teatru de amatori trebuie incurajate pentru ca acolo se mentine interesul pentru teatru mare. Acolo se vor duce cei cu pasiune pentru teatru dar care nu reusesc sa faca bani din teatru. Un public educat si care poate face teatru si film la nivel amatoricesc, dar organizat, va ridica nivelul cinematografiei si teatrului in general.

In sfirsit dar nu in ultimul rind, procedurile de infiintare a unei trupe de teatru si implicit a unei firme, si cele de administrare a unei fime, trebuie simplificate la maximum; dar asta e o problema generala a Romaniei.

Asa ca, ce spuneti despre liste publice de genul: 10 pentru Teatrul National, 10 pentru Opera Nationala Iasi, 10 pentru Directia de Cultura Bucuresti…? (sau, pe scurt, descurajarea nu ajuta la nimic).

democratia de tip +1


Democratia de tip 50% +1 nu functioneaza. Nu stiu daca a functionat vreodata, dar acum nu functioneaza. O vedem la alegerile din SUA, din nou, la referendumul despre Brexit, in fond, peste tot. Cu cit intelegem mai mult cum functioneaza mecanismul alegerilor, cu atit intelegem ca totul e strategie construita, pe scurt, pentru a cistiga acel +1, care e important. Restul nu are importanta.

Decizii care schimba destinul unei tari se pot schimba cu acest +1. Sigur, cind spun +1, ma gindesc ca diferenta in alegeri o pot face 10 000 de voturi sau 50 000 de voturi. Un numar mic comparativ cu numarul total al oamenilor care vor fi afectati de acel vot. Acest +1 ( sau numarul mic de voturi care decid soarta unei natii), este in general indecis si radical intr-un fel sau altul. Este un segment de votanti care pot fi influentati cu o retorica extremista, de stinga sau dreapta.

Naratiunea politica pe care o auzim azi peste tot in lume unde exista un regim democratic de tip +1, este profund influentata de aceste fapte. De aceea, naratiunea politica nu va/nu ma reprezinta. Fanteziile de rit nou socialist ma scirbesc la fel de mult ca si conservatorismul ingust la minte. Probabil si pe voi. Dar naratiunea politica nu ni se adreseaza noua. Eu de pilda cred ca socialismul este o nenorocire care a fost experimentata pe atitea sute de milioane de oameni incit nu inteleg cum mai e legal oriunde pe glob. O nenorocire responsabila de genociduri, crime, tortura, infometare, saracire, samd. Pe de alta parte capitalismul pare sa-si atinga limitele si sa se tranforme in ceva nociv. Nu exista naratiuni majore politice care sa mi se adreseze mie. Eu cad in procentul de populatie fortata sa voteze cu cineva ca sa impiedic pe altcineva sa ajunga la putere. La fel, sint convinsa, sint multi dintre voi.

In prezent, acel foarte mic procent reprezentat de +1 pare a fi mai receptiv la propuneri de tip aiuristic socialist in multe tari occidentale. Dar pot vedea un viitor cind, acel +1 se poate satura de efectele politicilor socialiste de azi, si poate inclina balanta inspre o extrema dreapta. Iar asta: un avans real al extremei drepte, tot democratie se va chema. De asta a cistigat Trump alegerile trecute: pentru ca a dus discutia in cel mai simplist mod catre o extrema: am sa fac un zid, am sa termin cu China etc. De asta poate si pierde.

Nu vad o iesire din aceasta problema atita timp cit democratia functioneaza asa: ia decizii care pot schimba destinul unei tari cu o majoritate de +1. Lucrurile nu se vor schimba pentru ca nu au de ce sa se schimbe. Cei care profita de sistem, il cunosc foarte bine si stiu sa-l manevreze. Nu-l vor schimba cu un alt sistem imposibil de mnaipulat.

Noi trebuie sa facem schimbarea, daca o vrem.

in trecere, despre colonialism si sclavagism


Nu stiu cum se face ca, in ultima vreme, cind se vorbeste despre colonialism in lumea civilizata, colonialismul suna a fi numai alb si cumva, numai crestin. La fel si despre sclavagism: pare ca numai albii i-au inrobit pe negrii (afro-americani? cum e politic corect la noi?), albii crestini si mai ales americani. Daca ai asculta discutii moderne despe sclavagism si colonialism, fara sa ai niciun fel de cunostinte despre istoria omenirii, asa ar parea.

Nu inteleg cum se pot purta discutii intre oameni teoretic ‘civilizati’, in care mema alb-suprematista, si pretentia de a fi un woke snowflake sterg orice fel de simt al echilibrului; orice logica, orice capacitate reala de analiza.

Nu am vazut deocamdata aproape nicio referire in astfel de discutii la colonialismul practicat de imperiul otoman, la sutele de batalii pe care balcanii le-au avut cu turcii, la sutele de ani in care balcanii au fost ori in vasalitate ori un fel de libertate platita intre doua razboaie. Nu aud si nu vad referinte la colonialismul japonez, ca sa dau doar doua exemple, desi sint mult, mult mai multe.

Sclavagismul nu s-a nascut in America si nu are doar dimensiunea alb-negru. Sclavia, daca te iei dupa istorie, sau, daca vrei, dupa texte vechi religioase, (Biblie, dar nu numai), s-a nascut o data cu omenirea. Au existat si exista multe forme de sclavie, de inrobire, de legare de pamint; sau sisteme extrem de discriminatorii bazate pe caste sau culoarea pielii. Scalavagismul a existat si exista pe toate continentele intr-o forma sau alta, si oameni de toate rasele si culorile au inrobit si exploatat oameni de toate rasele si culorile.

Sintem toti foarte impresionati de povestea atrocitatilor si genocidului congolez, datorat regelui Leopold al II-lea dar parca nu le masuram cu aceeasi masura cu care masuram genocidul din Rwanda, din anii ’90, sau genocidurile cu tema comunista din Asia.

Nu vom eradica sclavagismul si colonialismul daca il denuntam numai pe cel alb, crestin, atita timp cit orase moderne ca Dubai se construiesc si functioneaza cu un fel de sclavi adusi din Africa, fapte despre care, desigur nu avem voie sa vorbim

Intotdeauna exista o cale


Ieri, de ziua mea, un prieten pe care nu l-am vazut de mult mi-a urat ‘molima usoara’. A fost urarea care m-a facut sa rid cel mai mult. Ce vremuri traim! Molima usoara! Tot felul de scene din filme vechi cu si despre ciuma bubonica imi vin in minte, case care au usile si ferestrele blocate ca oamenii sa nu poata iesi afara, autoritati care fug de responsabilitati la propriu si la figurat, imi vin scene din astea in minte si imi vine sa rid. Nu rid de ei, stramosii nostri care au fost decimati de molime, rid de noi, avansatii, civilizatii… Cum sa ni se intimple ‘noua’ asa ceva?

Anyway… Va urez si eu molima usoara si vesela, de la inceputul acestei… scrieri. (Sigur, ati putea sa ma acuzati ca nu iau in serios tragedia zecilor de mii de victime ale pandemiei, sau puteti sa luati ce am scris ca pe o gluma sarcastica. Mda, traim vremi in care simt nevoia sa explic asa ceva.)

Doamneee, ca de mult n-am mai scris. Si cite s-au schimbat de cind n-am mai scris. Nicusor Dan e primarul capitalei… De Nicusor Dan am auzit prima data prin

Ce vremuri! Lupta pentru Bucuresti parea in 2009 pierduta, desi Nicusor Dan, prin Asociatia Salvati Bucurestiul deja cistigase citeva procese impotriva primariei. In niste grupuri bucurestene foarte restrinse inca, era deja faimos, dar publicul larg habar n-avea de existenta lui. Cind am auzit prima data de procesele impotriva primariei am fost uimita. Adica… chiar se pot cistiga procese impotriva primariei Bucurestiului? Exista o cale prin care caracatita aceasta mafioto-politico-nesimtita se poate opri?

Incredibil pentru mine la acea vreme, avind inca mentalitatea de victima tipic romaneasca (victima sistemului, a vremurilor, a mafiei, a vecinilor, a parcarilor, a traficului si de ce nu, a vremii cind toride, cind prea reci), citiva oameni, poate vreo 2-3 duzini la inceput, CREDEAU CA POT OPRI CARACATITA. Cum frate, ma intrebam la inceput, cred ei ca pot opri nenorocirea asta? Cum o sa-l opresti pe nenea Mafiozu, sau pe nenea Cu Pile La Primarie, care voia sa demoleze simbata noaptea o proprietate istorica pe Kiseleff, pe care o cumparase el si pe locul caruia credea ca e mai avantajos sa traga 2-3 blocusoare? (pe aia au si demolat-o). Cum sa opresti demolarile de weekend, cind nu se putea face nimic ca sa le stopezi? Cum o sa facem asta, tinind cont ca o parte a populatiei isi spunea, cu voce tare sau nu, ca ar fi facut la fel? Evident, imi doream ca ei sa poata opri totul, sa poata schimba totul dar parca era asa, de domeniul SF sa reusesti asa ceva. Iar Nicusor Dan era un ‘alien’ care reusea asta: sa puna bete in roate caracatitei.

Am fost si pe la citeva sedinte de consiliu cu oamenii aceia care incercau sa salveze Bucurestiul. Si l-am vazut pe ND in actiune cu consilierii primarie. Ah, consilierii primariei… doamne ce specimene erau alese ca si consilieri o data. Ce soc am avut cind i-am vazut… da, soc dupa soc. Asa am trait in Romania, in soc dupa soc. Incapabila sa ma adaptez la realitate. Privind in urma, habar n-am ce era in capul meu. Traiam intr-un vis? De ce eram atit de socata de realitate? Societatea romaneasca de dupa revolutie era rezultatul a zeci de ani de abuzuri plus mentalitatea comunistoida, plus cele 8-10 crize economice care s-au tinut lant in primii 15 ani de dupa revolutie. Deci, consilierii… unii, niste mediocri grobieni, cu o educatie de pospai, cine a votat asa ceva? Noi, Bucurestenii, evident. Noi cu al nostru: ne pisam pe el de vot, oricum nu schimbam nimic. Pina nu ne-a cuprins disperarea si nu am inceput sa credem vrind-nevrind ca trebuie si ca puteam schimba lucrurile, am avut tot primari si consilieri corupti, analfabeti, idioti. De Viorel Lis va mai aduceti aminte? Primari care n-au facut nimic cu anii. In orasul asta, in tara asta s-a votat in batjocura timp de 31 de ani de zile. Sa stiti ca partidele stiu asta. Analistii politici, unii consilieri. De fapt, de asta ND reusea sa cistige procesele cu primaria: se batea cu niste idioti care probabil puteau fi infrinti de mult daca am fi avut mai multa incredere in noi.

Asa ca am stat o vreme pe linga acei oameni care voiau sa salveze Bucurestiul, aparent parasutati de pe alta planeta. De pe planeta pe care Lucrurile Se Pot Schimba Cu Perseverenta Si Vointa. Am invatat de la acei oameni care incercau sa opreasca distrugerea patrimoniului construit bucurestean ca totusi, avem legi, legile ele n-ar fi asa rele si culmea, chiar primaria le incalca. Primaria insasi incalca legile. Primarii incalcau legile. Domnul acela, Opescu, va mai amintiti de el? Marele Oprescu? Care, din pacate, nu s-a putut multumi sa fie doar medic si sa ia doar spagi la spital, mari spagi, nu mici, deoarece ca director de spital care negociezi contracte pentru tot felul de chestii ai, intr-un sistem corupt, posibilitatea sa si faci bani din asa ceva; domnul Oprescu era unul care incalca legile. Ce tare era domnul Oprescu odata, va mai amintiti? BTW, domnul Oprescu a pierdut nu stiu cite procese cu Asociatia Salvati Bucurestiul. Domnul Oprescu este la inchisoare acum, asa cred.

Eu, ca si multi dintre voi, credeam pe vremea aceea ca lucrurile nu se vor mai schimba niciodata in Romania. ‘Nu ne mai facem bine’… celebra tinguiala romaneasca. Am aflat ca avem legi si ca primaria poate fi obligata prin apel la justitie sa aplice legile. Am aflat ca primaria face ce vrea pentru ca nu exista SUFICIENTI oameni care inteleg cum functioneaza o administratie locala.

Am cunoscut multi oameni deosebiti atunci, cu unii pastrez legatura pina azi. Prin intermediul lor am aflat cit de adinca e, totusi, drama Bucurestiului, orasul meu adoptiv, si de ce acest oras pe care il iubim-urim ne chinuie atit de mult. Am invatat multe despre cit a fost de mutilat in ultimii, ce sa zic?, 100 de ani, si cit arbitrare sau proaste au fost unele decizii urbanistice. Am aflat cit de adinca e tragedia acelor blocuri negre de pe Magheru de exemplu, si am inteles intr-un final de ce n-au fost demolate. A ramas pentru totdeauna cu mine interventia unui domn intr-o intilnire la GDS care reamintea tuturor printr-o alocutiune foarte emotionala despre nenorocirile retrocedarilor. Nenorocirile retrocedarilor nefacute de deplin care au inceput cu confiscarile comunistilor… cu ingineria sociala de tip comunist. Am o prietena care si-a recuperat 80% dintr-o casa construita de stramosii ei intr-o zona foarte buna a Bucurestiului, pentru ca in ceilalti 20% (un apartament) locuia o securista. Asta e un caz din zecile de mii probabil… Bucurestiul care are o austostrada care trece prin fata teatrului national dar n-are o sosea de centura ca lumea… Bucurestiul care de abia zilele trecute incerca timid sa inaugureze un tren care leaga Gara de Nord (care arata TERIBIL) cu aeroportul Otopeni.

Sint recunoscatoare ca am intilnit toti acei oameni incepind de prin 2009. De la ei am invatat ca o lupta se duce pas cu pas si ca victoriile mici, minuscule chiar, conteaza. De la Nicusor Dan putem invata nu numai ca uite, poti ajunge primar chiar si daca nu esti de la PSD sau PNL. Putem invata ca sa crezi in ceva si sa lupti pentru ceva, pentru un tel poate mai mare ca tine, poate schimba nu numai un oras, poate schimba o tara. USR, un partid pe val la ora asta in Romania s-a coagulat initial tot in jurul lui Nicusor Dan. Nicusor Dan, cu procesele lui cu primariile, atent la detalii, insistent si consecvent, si care uite, i-a facut pe toti cu creierul lui de matematician si cu rabdarea unui melc.

Am invatat de la ei, dar n-am invatat destul. De fapt, n-am invatat sa am incredere in mine, sa am incredere ca eu pot schimba lucrurile in bine. Cind situatia s-a inrautatit la Romania Libera am plecat de acolo si nu m-am intors nici cind am fost chemata. Am luat totul personal si am pus la suflet, alta celebra vorba romaneasca. Sapte ani mai tirziu plecam din Romania, abandon total. Consideram ca, in Romania, totul se rateaza, eu am sa ratez tot, daca mai stau, oricum am ratat tot. De fapt, abordarea asta emotionala a lucrurilor ne strica pe noi, romanii. Cacaturi sint peste tot, mai trebuie sa le si maturi si sa nu le bagi in seama.

Sint multe de invatat de la Nicusor Dan, dar cel mai important lucru pe care trebuie sa-l invatam este sa avem incredere in noi, sa avem incredere ca SE POATE. CA PUTEM. CA INTOTDEAUNA EXISTA O CALE.

filmul de la Colectiv II


m-am lasat si eu in emotia momentului de ieri si uite asa am scris primul articol in… 2 ani? cam asa ceva. pentru ca asa functionam mai de mult cind mai locuiam in romania si asa functionam cu totii in romania, din emotie in emotie, din intensitate in intensitate. e coplesitor, ce-i drept, sa traiesti asa, aproape ca ai senzatia ca ai un rost pe lume. da si dependenta, ceea ce e foarte nociv pe termen lung. emotia asta prelungita, vecina cu adrenalina, da dependenta si-ti ocupa tot timpul, vorba lui mircea badea, stiti voi vorba lui mircea badea: traiesc in romania si asta-mi ocupa tot timpul… singura chestie inteligenta si profunda pe care o spune el.

doar ca emotia asta, in afara faptului ca te umple pe dinauntru si-ti da senzatia ca moamaaa, ce moment intens traiesti, ce chestie importanta se intimpla, dupa aia nu te mai ajuta la nimic.

nu ajuta la nimic linsajul din social media a lui cutare si cutarica, ca au injurat la colectiv in fata, ca n-au injurat. nu ajuta sa scrii pe facebook cit de afectat esti dupa ce ai vazut filmul de la colectiv.

SINGURA chestie care ar ajuta ar fi o schimbare in masa a atitudinii populatiei, a mentalitatii romanilor, care sa sustina reforme majore si profunde a institutiilor care guverneaza romania.

asa ca, va simtiti in stare sa reformati, sa zicem, metrorex, tarom, ISU, parlamentul, RADET, directia de cultura a municipiului x, y, z si asa mai departe? reforma de toate gradele, de la reeducarea personalului existent si trierea lui in functie de performante, pina la desfiintarea si reinfiintarea institutiilor prea corupte ca sa mai fie corectate.

daca nu va simtiti in stare, emotiile astea n-au niciun rost. romania se poarta azi ca o baba amatoare de inmormintari, unde poate sa plinga si sa afiseze sentimente puternice, dramatice care de fapt n-o afecteaza pe ea, totul intr-un cadru organizat si sigur si unde poate trage si-o dusculita de tuica dupa.

dependenta de emotii mai ales negative…