liste, liste


1. anul asta s-a sfarsit nesperat ( dupa niste momente cu adevarat dramatice), intr-o nota de buna dispozitie, umor, multa energie pozitiva. Doamne!? putem s-o tinem asa, TOT anul viitor? Plizz? si s-a mai sfarsit aducandu-mi ce-mi place mai mult si mai mult … plizz, again, Doamne, putem s-o tinem non stop in acest ritm, 12 – 112 – 1112 luni de acum inainte? Plizz, plizz, plizz?

2. Surprize? Mi-am regasit, intr-un fel sau altul, multi prieteni din copilarie, cunostinte de mult pierdute, disparute aparent pe vecie in alte dimensiuni, fosti colegi, vecini … O lume intreaga care a disparut de 15-20-25 de ani din viata mea. WOW!

3. Omul anului? Pentru mine, Andrei Serban …

4. Cel mai emotionant moment? Au fost cateva, diferite ca semnificatii. Socul profund pe care l-am resimtit la manastirea aceea din Moldova, acea clipa teribila de claritate, de luciditate care mi-a adus in fata ochilor goana vesnica dupa nimic ( a mea si a multora), goana ce duce numai la disperare, neliniste nesfarsita si din ce in ce mai multa brutalitate in viata de zi cu zi, in comparatie cu sublimul linistii sufletesti a altora. Socul reintoarcerii acasa si a re-acomodarii cu viata de aici.

5. Regrete? Da. Cel mai mare: nu m-am oprit sa beau o cafea cu vecina mea indurerata de la parter, dupa moartea sotului ei. Eram tare grabita sa ma duc nu stiu unde. A murit dupa o saptamana. De dor si durere.

6. Dezamagire: lipsa interesului pentru … funeraliile lui Vasile Paraschiv. Noi romanii avem niste boli sufletesti, niste boli ale societatii de care trebuie neaparat sa ne vindecam daca vrem sa mai facem ceva pe lumea asta.

7. Realizari: O, da. Sa ma laud? Mai bine mai astept putin.

8. Lectii de viata? a) Perioadele nasoale sunt si ele parte din ce ne e dat sa traim. Nu o sa treaca daca ne ascundem capul sub plapumioara. Si b) nu prea simt aproape nicio satisfactie atunci cand sunt, in sfarsit, razbunata. De viata, de Dumnezeu, de altii, de conjuncturi. Rad 5 minute si-mi trece toata satisfactia. Care nici nu-i prea intensa.  So, trebuie sa invat sa nu ma mai framant cand o sa ma mai ciocnesc prin Univers cu niste nasparlii, nasparlete care n-au alta treaba pe lume, decat invidia, gelozia, mancatoria, ipocrizia … Toata treaba asta cu „ti-am zis eu”, nu e din lumea mea.

9. Cea mai importanta persoana? Mama …

10. Love: m-am indragostit la coada la administratia financiara, de un domn strain de aceasta tara. Si care nu intelegea nimic din ce si de ce se petrece aici. Cred ca de aia m-am indragostit. Pentru ca si eu simt la fel. Nu inteleg nimic!

Feliz Navidad! Prospero Ano y Felicidad!

Anunțuri

A Dangerous Method


un film pentru cunoscatorii istoriei psihanalizei – mi-am zis la final, nestiind cum sa-mi asez nedumeririle si impresiile amestecate mai repede in niste rafturi interioare ca sa nu se piarda. Cei ce doar au auzit de cei doi – Jung si Freud, caci in aceasta ordine ni-i prezinta filmul – au putine sanse sa inteleaga profunzimea subiectelor abordate. Ba chiar vor face confuzii regretabile legate de munca lor, ori chiar de ordinea istorica a evenimentelor – confuzii incurajate si de unele cronici deloc explicite si documentate, frunzariti-le de pilda pe cele de pe liternet.ro – si vor ajunge sa creada ca acea „metoda a vorbitului” a fost inventia totala si exclusiva a lui Jung, Freud ramanand/avand doar (cu) o canapea goala si nefolosita, aratata exact asa cum era ea in realitate, intr-un cadru din film.

*

Despre ce e filmul? Cea mai buna explicatie mi se pare a fi tot cea a lui Cronenberg – regizorul – care a spus intr-un interviu ca pur si simplu a vrut sa readuca la viata scene, momente din istorie, la care i-ar fi placut sa fie un fel de martor invizibil. Si chiar asta a facut, filmul nepropunandu-si sa judece, sa-ti arate 100 % exact din punct de vedere istoric ce s-a intamplat, sa-ti explice, sa-ti traduca in termeni actuali, sa-si impuna viziunea proprie … Vedem costume frumoase, case si mai si, lacuri impunatoare, tot felul de detalii placute ochiului, pe care se insaileaza din cand in cand, un guler impecabil brodat si imbutonat pe langa un schimb de idei explozive intre cei doi mari oameni de stiinta, si cateva scene soft sado-maso. Ce mai, poti trage concluzia la final ca plastik nu-i deloc fantastik – data fiind frumusetea si exclusivitatea tesaturilor naturale aratate cu insistenta in film (si cu asta-s TOTAL de acord, plastik sucks) – si ca putina bataie la fundulet, prin juponul de bumbac, face chiar bine la inteligenta.

*

in rest … marile intrebari ale acestui subiect gras sunt tratate cu o usurinta similara, apropiata bagatelizarii. Viziunea lui Freud asupra psihicului, si cea a lui Jung pana la un punct, au schimbat viata noastra mai multe decat cele doua razboaie mondiale insumate. Azi, copii zburda liberi si fac tot ce vor pana la cea mai oribila si nociva obraznicie, doar pentru ca cei doi, si adeptii lor, ne-au spus si ne-au aratat in ultima suta de ani, in parte foarte adevarat, ca nevrozele si nebuniile de la maturitate se coc in frageda pruncie. Da, am cunoscut si eu cazuri clinice, cum e cel descris foarte scolaresc la inceput, cel cu fixatia anala combinata cu obsesia pentru curatenie si ordine. Da, familia acelui individ era de vina pentru halul in care era. Si ingamfarea si incultura lui. Da, parintii au un impact profund si inca nemasurabil asupra dezvoltarii ulterioare a pruncilor lor. Si totusi, mai e ceva, mai trebuie sa fie ceva in afara de asta in univers – cum spunea si simtea foarte bine Jung – cel din viata reala si cel din scenariu.  Aceasta prapastie incomensurabila intre viziunile celor doi, miza reala a relatiei lor in acelasi timp stranse si incordate dar si a rupturii dintre ei, e inlocuita anemic in film de personajul (real) Sabina Spielrein, interpretat de anorexica Keira, incapabila sa joace un rol atat de complex (Sabina dezvoltase un complex maso, condimentat cu niste placeri legate de urina, urinat de la varsta de 4 ani, in ciuda acestor perversiuni reuseste sa termine o facultate si sa devina psihiatru), si, cu cateva scene de sex spicy, neconvingatoare la randul lor. Pe cand … nu asta e problema.  Who cares daca Jung avea chef sau nu sa-i faca fundul fleasca pacientei sale cu o curea mai subtire sau mai lata? Important e ca Freud ne-a lasat mostenire o lume aproape atavica, in care alergam innebuniti de vesnicul pendul intre reprimare si exprimare sexuala pe cand, Jung, a lasat o teorie prea confuza despre ce-ar putea sa fie dincolo de noi.

*

Are erosul o radacina comuna cu moartea si din ciocnirea asta apocaliptica se pot naste genii, lucruri minunate sau noi suntem, daca cultivam asta, in legatura cu o lume de „dincolo” mai bogata, mai cuprinzatoare si mai surprinzatoare decat am putea banui vreodata?

*

Noi toti cei din civilizatia de tip occidental traim influentati de aceste teorii, ce au ajuns noi valori. Chiar daca nu stim asta. Chiar daca nu credem asta. Cred ca viata de astazi e rodul – cam devastator – al acestei uniuni nereusite dintre cele doua genii. „Tatal” Freud si-a abandonat „fiul spiritual” Jung din cauza nesupunerii acestuia. Jung cauta un alt Dumnezeu, renegandu-l pe Freud, chiar daca la baza era macinat de porniri sexuale perverse si o viata in fond duplicitara – o lume atat de familiara „tatalui”. O drama clasica, freudiana. O miza enorma in context, pentru film. De asta, felul facil in care a fost atacat, tratat subiectul – altminteri imaginile, cum am zis sunt foarte faine – mi se pare chiar o abordare periculoasa.

Later edit: nu inteleg de ce cronicile romanesti se refera cumva negativ la scenele filmate aproape exclusiv in doua personaje? pai … nu asa se face psihanaliza? Din toate alegerile facute in film de catre autorii lui, asta mi se pare poate cea mai corecta.

joi


1. caut web designer priceput. Priceput la … adică da. Înalt, frumos, dacă se poate roșcat și, și, și cu ochii verzi. Niciodată să nu-i crezi. Zău. Chiar caut web designer, ce? nu mă credeți? De aia nu mai scriu aici. Pentru că n-am web designer. Pentru că am alte planuri, mai faine, mai șugubețe de viitor. Exclus amatori. Aștept provincia.
2. să te omori pentru un tip căruia îi plătești tu studiile și care drept răsplata îți îndoaie conserva o dată pe săptămîna mi se pare chiar culmea. Cu-l-mea punct. Fetelor, ați auzit vreodată de self-esteem? Aaa? Alo? Malina Olinescu? Alo? N-aveți telefon pe lumea cealaltă? Aloo? Cineva, careva? Dacă nu, veniți la moi, să vă explic cum stă treaba.
3. Cică o redacție întreagă – formată dintr-un fel de pitzipoance amatoare de pitziponci gen Botezatu, da’ nebăgate de nimeni în seamă – a fost concediată pentru rezultatele extraordinare pe care le-a(u) obținut în ultimele 8-9 luni – asta e o știre pentru cunoscători, ce-i drept. Pentru angajații Medien Holding. Și ai domnului Rus. Și ai domnului Adamescu Jr. care vine la 8.50 la serviciu și îi e frică de angajați. Nu se duce niciodată să vprbească cu ei. Să vă zic: „v-am zis eu?”. Nu vă zic, că și așa n-ați înțeles nimic. Și nici n-aveți vreo șansă să înțelegeți.
P.S.: Mi se părea mie ultima coperta a revistei Căminul (cît mai vindeți? să tot fie la fro 2000 de exemplare, așa. Nu?) cam neagră așa, trăgea a clopote de-nmormîntare; nu înțelegeam de ce atîta decor macabru acu’, taman de Crăciun.
4. Vrăjitoarea Melissa și vrăjitoarea Vanessa? E un pas înainte de la vrăjitoarea Mercedesa. Zic. Voi ce ziceți?

Hai, v-am pupat pe sub fulare. Ne vedem data aviatoare!

XxXxXxXxXxXxXxXxXxXxXxXxXxXxXxXxXxXxXxXxXxXxXxXxXxXxXxXxXxX

cam tarziu


acum cateva zile, la finalul conferintei lui Alexa Visarion de la UNATC, un student la regie se ridica si-l intreaba:

Combination of Image:Flag of Romania.svg and I...

Combination of Image:Flag of Romania.svg and Image:Nuvola apps aktion.png. (Photo credit: Wikipedia)

– de ce nu faceti ceva din scoala asta? Azi am intalnit 2 fete la vestitul tonomat de cafea de la etajul 3, una studenta la actorie, alta la regie, plangeau de mama focului pentru ca aici nu se face nimic, nu se face scoala. De ce va ganditi sa va faceti o scoala particulara de teatru dupa ce iesiti la pensie si nu faceti acum ceva din scoala asta? Deja e cam tarziu, ca sa nu spun prea tarziu.
*
ziua urmatoare a murit Alexandru „Toca” Tocilescu. Iar in ziua ce-a urmat acestor doua zile a murit Andrei Blaier.
*
e cam tarziu vorba studentului care a primit in loc de un raspuns o apostrofare. Au ramas putini creatori de teatru mari: Silviu Purcarete, Andrei Serban, Victor Ioan Frunza … iar in ultimii 20 de ani s-au format putini actori mari, care sa-i inlocuiasca pe cei care-au disparut. Nu sunt foarte sigura ca in film lucrurile stau mult mai bine, e acolo un restart mult mai viguros ca in teatru dar se pare ca si el s-a impotmolit in mlastina minimalismului si mizerabilismului (stilului) romanesc. Eu i-am inteles disperarea lui Claudiu Bleont care, intrebat de un reporter cum comenteaza moartea lui Andrei Blaier a raspuns ca e pregatit de plecare si ca s-a plictisit aici.
*
Si eu m-am plictisit aici, draga Claudiu, desi nu atat de vehement ca si tine, si da, parca cei mai buni s-au dus toti in cer si cei mai naspa au ramas aici, dar totusi … cat nu e prea tarziu, nu facem mai bine ceva, pana ajungem – care om ajunge – acolo sus, cu ei? Un teatru de exemplu?

P.S.: in antet: Claudiu Bleont si Ecaterina Nazare in filmul „Pas in doi„, regia Dan Pita