lasă-ți copilul să se joace!


mă duc aproape zilnic într-un parc din București să fac mișcare. și de multă vreme îmi sar în ochi tot felul de comportamente parentale care mă lasă cam cu gura căscată. că sîntem în anul 2015? nu??

Ionuuuț nu mai alerga că obosești! Maria, stai liniștită că transpiri! nu te mai agita Maria, că transpiri!!

pe bune? nu te mai agita că transpiri?? nu mai alerga că obosești??? și-i bagă istețul părinte o tabletă sub nas… că pe tabletă nu obosește și nu transpiră. pfft.

IMG_0699

Mihnea, nu te du lîngă apă! Ilinca, nu sta pe iarbă că e plin de căpușe!! Ilinca, nu sta pe iarbă, am spus! e plin de căpușe! Ilinca!!!

îmi urla azi o mamă destoinică undeva pe lîngă urechea dreaptă. drept e că sînt căpușe prin iarbă, da. dar ce șanse sînt să vă muște copilul? ce șanse sînt să găsească copilul în iarbă tocmai căpușa cu boala Lyme? una la un milion? păi are șanse mai mari să moară în accident de mașină pe drumul dinspre parc înspre casă. sau să-i cadă o casă în cap în centru, că toate stau să cadă. sau să-l lovească trăznetul pe ploaie. Ilinca nu s-a mai așezat pe iarbă, în schimb s-a apropiat de apă ceea ce a stîrnit un nou val de isterie.

IMG_0637

Matei, dă-te jos din pom!! Dă-te jos A-CUM!

În pomi mi-am petrecut verile din copilărie pînă am crescut prea mare și s-a rupt o creangă cu mine și-am căzut fix în tufele cu zmeură dacă știți ce-nseamnă aia. dacă știți cît te înțeapă o tufă de zmeură. pe spate am căzut, de mi s-au reașezat organele toate. așa m-am simțit, și tot n-am nimic. am căzut eu și de pe niște acareturi din curte pe o roată de sîrmă ghimpată, pe burtă, de mi-a intrat un țep din ăla de sîrmă în burtă și tot n-am murit. și m-am înțepat și-n fiare ruginite și unele înțepături s-au mai infectat și am fost la doctor și tot n-am pățit nimic pînă la urmă. și mergeam la scăldat neînsoțiți că nu știu cum naiba da’ nu ni se întîmpla nimic. dar unii părinți din București au o fobie de apă ceva, de nedescris, de neînțeles, mai ales în Herăstrău unde-i apa lîngă mal atît de adîncă că-ți ajunge pîn’ la glezne.

Bogdan nu te apropia de apă! Ce-am discutat noi acasă, înainte să venim în parc?

ce-ați discutat, terminatule, acasă? că tu n-ai fost în stare să dai un ochi, așa de curiozitate, în iarnă sau în primăvară în lac că să vezi cît de puțin adîncă e apa? că nu l-ai învățat să înoate? că ai complexul șefului? singură am învățat să-not în Mureș, de la ceilalți copii și tineri și n-am pățit nimic, deși Mureșu-i adînc pe alocuri și învolburat și înșelător. și pînă-n ziua de azi nu mi-e frică de apă, ori cum o fi, stătătoare, curgătoare, mare, mică… dar ce talent pe-ai mei care n-au ”discutat” atîtea cu mine acasă înainte.

IMG_3233

pleacă de lîngă cîine, Sofia, pleacă de acolo că te mușcă! pleacă de lîngă cîine, AM ZIS!

numai prostii le băgați copiilor în cap, numai idioțenii. pe la10 ani m-a mușcat cîinele vecinilor de vis a vis, așa, de kikirikimiki ș-am făcut și 5 antirabice din alea mega dureroase în burtă, lîngă buric. da’ cum nimeni după aia nu mi-a spus să nu pun mîna pe cîine azi iubesc animalele și toate mă ascultă și mă urmează și rar ai să vezi vreun cîine că mă latră și foarte, foarte rar că se dă la mine. ba în plus știu cum să mă răstesc la vreunu mai nervos de să-l fac să plece sau să tacă.

apropo, și maică-mea nu s-a dus să-i facă vecinei scandal pe tema asta. că n-a fost ceva intenționat, a fost un accident. și pe atunci lumea era foarte preocupată să se simtă cu adevărat bine, nu să se ia la harță.

Andu, ai să cazi și ai să te lovești! ai grijă să nu te lovești, Andu! ce ți-am zis, Andu???

sigur că nu vrei să se lovească piciul tău dar tu nu ai fost copil vreodată? nu te-ai lovit niciodată? să mor io dacă apuca coaja de pe genunchi să se usuce și să cadă că iar cădeam și mă juleam de-mi creștea coajă peste coajă. și pe coate la fel. și-n cap am căzut. și tot trotuarul l-am luat cel puțin odată pe față. și n-am cicatrici semnificative. pe față n-am nicio urmă, zici c-am crescut în seră. nu rănile astea mi-au lăsat urme. nu de la astea am frustrări și complexe. nu aventurile copilărești, spartul țiglelor de pe casă și căzutul cu bicla m-au marcat pe viață. juliturile și loviturile, zecile, sutele de căzături din copilărie, ziua cînd era să mă înec sau cel puțin așa am crezut dar am învățat să înot singură, astea au fost printre cele mai frumoase zile din viața mea și sigur cele mai fericire din copilăria mea.

IMG_1302

lasă-ți copilul să se joace. să cadă. nu te repezi să-l ridici la fiecare alunecat. că n-o să învețe nimic. o să crești un idiot, o să-i croșetezi tu handicapuri ca să te simți important și util. du-te-n pana mea și tratează-ți complexele la un terapeut, nu le da copilului tău. destul că i-ai transmis genele tale proaste.

lasă-ți copilul să-și zdrelească genunchii! S-ar putea să fie cea mai bună amintire din copilărie!

lasă-l să COPILĂREASCĂ!

Reclame

cine a omorît-o pe Elena, femeia de serviciu de pe calea victoriei?


după 35 de ore de chin petrecut pe un bloc de 8 etaje, Elena, femeia de serviciu care avea ori 53 ori 60 de ani, (arafat a zis azi că avea 53 de ani, gizăăăs, ”bătrîna” de 53 de ani!), în funcție de surse, s-a ridicat brusc în picioare și s-a aruncat pe trotuarul dintre Biserica Albă și blocul a cărui scară o curăța în fiecare zi lăsînd angajații ISU, poliția, televizioniștii și privitorii cu gura căscată.

erau și mai mulți copii de față.

IMG_1629

eram și eu acolo, fix atunci. mda. eram de fapt în drum spre o premieră la cinema studio, care e la cîteva străzi distanță, și am trecut să văd dacă, așa cum am auzit, lîngă bloc NU s-a instalat o saltea pneumatică, o plasă de siguranță, ceva. ieri m-am contrazis pe tema asta:

nu, nu se poate să nu fi pus o plasă, o saltea, așa se face, sigur e acolo, de aia stă toată lumea așa liniștită. sigur e o plasă de salvare. au adus ei o plasă de salvare de atîta timp. nu se poate să fi stat și să se fi uitat la ea cum vrea să se omoare și să nu facă nimic.

În ciuda tuturor semnalelor de alarmă pe care mi le dă de 25 de ani viața în România, mintea mea refuză să creadă sută la sută că societatea asta nu are nicio plasă de salvare. nici la propriu, nici la figurat. că, dacă mă lasă mintea, dacă mă lasă puterile, dacă nu mai îmi găsesc o sursă de bani, pot muri în cîteva zeci de ore, ”cu zile”, cum urlau rudele și prietenii femeii după ce s-a aruncat.

a murit cu zile, să știți.

Știm. IMG_1631 Dar era cald și soare, și erau Rusaliile, și ea era bătrînă, BĂTRÎNĂ la 60 de ani 53 de ani!! – că speranța de viață în România la femei e pe la 75 de ani dar noi ne considerăm bătrîni și inutili de la 40 și atunci la ce ne mai folosește speranța de viață? de la 50 de ani pînă la 75 n-ai decît să traversezi 25 de ani de inutilitate după mințile înguste și meschine de azi – și mai era și femeie de serviciu, un păcat de neiertat, o vină. Era un rebut social deci, care nu merita atîta efort. Păi nu? Nu e munca rușinoasă? Să furi zeci de milioane de euro pînă la 39 de ani ca Vâlcov, să-ți ascunzi tablourile în pereții caselor prietenilor, să jefuiești România, astea nu-s rușini. astea-s fapte de laudă. dacă pe acel acoperiș de bloc ar fi stat adrian năstase, cuprins de remușcări pentru cum și-a bătut joc de țară, adrian năstase, un sinucigaș amator după cum ne amintim, sigur nu rămînea el nesalvat. pentru așa un ticălos s-ar fi găsit, cu siguranță, idei și resurse. și-a sacrificat doctorul brădișteanu onoarea, era să-și sacrifice și cariera, a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare, în dosarul privind favorizarea deținutului, pe atunci, Adrian Năstase… nu e rușine să furi, să fii un nenorocit. poate e rușine să furi puțin, să furi o găină, aia da. dar să furi zeci de milioane de euro e ceva mi-nu-nat! rușine e să fii sărac, să fii simplu, să n-ai nu știu ce cultură. e o rușine să-ți moară copiii, să fii trist, să fii melancolic, să ai depresii, să nu știi cum să tratezi cu mîhnirea ta. astea sînt rușini în românia. nu glumesc. nu sînt metafore astea. FIX AȘA SE GÎNDEȘTE. IMG_1636 cînd am ajuns lîngă biserica albă, prea albă și prea frumoasă și PREA LINIȘTITĂ în contrast cu tragedia de lîngă ea, lumea care o păzea sau o privea era calmă și mai degrabă plictisită. am auzit de prea multe ori chicoteli, rîsete și remarci foarte crude, făcute în special de tineri. nu pentru că ăia mai bătrîni ar fi fost înzestrați cu mai multă compasiune ci pentru că, dacă mai înaintezi în vîrstă, vezi că-n viață nu e chiar ca-n filme, mai și decazi, te mai și lovești, mai ai și insuccese, nu e totul numai o ascensiune pe un drum presărat cu petale de trandafiri:

nu se aruncă odată? să se arunce odată, să terminăm circul. să se arunce odată, să plecăm acasă. asta-i nebuna aia care stă de ieri pe bloc.

forțele de ordine 11149274_438456623003016_84335479554938789_nerau și ele calme și relaxate. de fapt, dacă n-aș fi văzut ceva ce semăna cu un cap pe acel acoperiș, asta mai din depărtare, era ca și cum nimic nu s-ar fi întîmplat. poate singurii care chiar s-au stresat în această lungă cumpănă au fost cei de pe acoperiș care îi mai dădeau din cînd în cînd apă. și ea o lua, chiar dacă nu vorbea cu ei. stătea acolo și dădea din picioare. stătea cam în aceeași poziție, vreo 25 de ore a stat aplecată și cu genunchii flexați. în ce hal de disperare să fi fost femeia asta dacă a stat zeci de ore aplecată cu privirea fixată într-un punct și cu genunchii flexați?? la un moment dat s-a așezat. nu vorbea cu nimeni.

aproape nimeni nu mai credea că Elena se va arunca. eu speram că va obosi și va renunța. la un moment dat, angajații ISU au adus salteaua, vestita saltea după care s-a scotocit timp de 35 de ore pînă în Argeș – probabil au mers pe jos pînă acolo după saltea și s-au întors tot pe jos -, și au lăsat-o pe trotuar nedesfăcută. apoi au plecat. după cîteva minute s-au întors și s-au uitat la saltea. au plecat. s-au întors și au luat-o de acolo. au mai trecut cel puțin 5 minute. apoi au adus-o desfăcută și dezumflată și au plecat. și gata. IMG_1668 Elena, aflată într-un șoc continuu, într-o criză de 35 de ore, n-a mai suportat să vadă și aceste vînzoleli amatoricești, s-a ridicat brusc în picioare și s-a aruncat. S-a lovit de un balcon, s-a rostogolit în aer și s-a lovit cu un zgomot înfundat de asfalt. capul i s-a făcut țăndări, și chiar de la distanța la care mă aflam am putut vedea asta. nu ca în filme, cu mortul căzut într-o poziție drăguță și cu un firicel de sînge estetic lîngă cap. Lumea a început să țipe și să plîngă. cunoștințe și rude de-ale ei erau de față. groaznic!

erau și copii de față. 

să vadă și ei, de mici cum e viață. sau? un bărbat între două vîrste a început să strige la forțele de ordine:

n-ați făcut nimic! nimic n-ați făcut. n-ați făcut nimic! nimic! nimic!

un cameraman a început să ne filmeze. căuta avid cu camera reacțiile noastre, lacrimile, urletele, frica. un alt bărbat, care venise cu prietenii lui să vadă ce se întîmplă de puțin timp, a început să strige la cameraman:

groparule, groparule, ești un gropar, groparule!!

m-am mai uitat cîteva minute la fețele celor din jur și am plecat. mai mulți din cei prezenți s-au îndepărtat atunci. o sfîrșeală și un sentiment tîmpit de neputință plutea în aer. eram fericită că trăiesc și mă simțeam vinovată că sînt fericită. și apoi iar eram fericită. viața e un dar. cît de des apreciem? sîntem conștienți de asta? de cîteva ori în viață, poate. Pe locul unde-a căzut a rămas o pată albastră. nu roșie, albastră. de la ceva detergent sau cine știe ce.

albastră.

erau și copii de față. 

albastră. o pată albastră. IMG_1666 românia n-are plase de siguranță. de niciun fel. doar cei bogați au plase de siguranță. ăsta e adevărul. urmărind drama acestei femei simple m-am gîndit la mine și la cei apropiați. știu că n-o să ne salveze nimeni și nimic dacă vom fi vreodată la vreo nevoie. pentru ei și pentru mine va trebui să mă întăresc 100% în așa fel încît să n-am nevoie de nimic de la cei din jur. doar că atitudinea asta mă dezumanizează. ne dezumanizează. oamenii sînt făcuți și din slăbiciuni nu numai din tării. oamenii sînt făcuți să stea împreună și să trăiască împreună cu slăbiciunile și tăriile lor. cu fericirea dar și cu bolile, cu necazurile. e ca-ntr-o căsătorie: cine ne-a unit ne-a unit la bine și la rău. și cine iese din legămîntul ăsta, nu face bine, face rău. IMG_1663 puține lumînări. poate pentru că nici nu știi ce să mai zici. nu niște forțe extraterestre trebuiau s-o salveze pe Elena ci noi. pentru că noi, românii, sîntem angajați și la ISU și la poliție și la ambulanță. cînd instituțiile astea menite să-i salveze pe oameni și de ei înșiși nu funcționează, nu e vina cuiva străin. vina vine din noi. o să plătim, nu mă îndoiesc. la primul cutremur, la prima catastrofă, la prima amenințare externă. tot ce n-am făcut, tot efortul pe care nu l-am depus, toată infeciența, toată indolența, toată nepăsarea, toată impotența, toată nepriceperea, toate zilele în care n-am făcut nimic ca să ne facem viața mai sigură și mai bună, toate astea se vor răzbuna crunt pe noi. o să ne vină toate înapoi.

o să vedeți.

s-a sinucis Elena sau a omorît-o nepăsarea din noi?

*

later edit:

azi, arafat a zis că asta e, nu se putea face mai mult, că au fost probleme cu umflarea saltelei, că și așa, nu se știe dacă salteaua atenua, că poate și Elena ar fi sărit din altă poziție dacă puneau salteaua. că blablabla… dunga pe care stătea era și îngustă și puțin lată, dacă s-ar fi mișcat nu știu cît ar fi ajuns prea aproape de negociatori. ce-i drept era greu de ”agățat” cum au sugerat unii pentru că există o balustradă în spate de juma’ de metru cum se vede în fotografii. singura șansă, mică, ținînd cont că s-a lovit în cădere, era tot o plasă de salvare.

later edit 2:

că mi-am adus aminte: nu tot ISU îi căra pe păcălicii ăștia doi cu barca, prin ape de 15-20 cm? pentru ei s-a găsit o soluție??

image-2014-04-22-17089515-41-liviu-dragnea-incadrat-victor-ponta-doina-pana-barca-ulitele-din-teleorman

Aurélie Châtelain, odihnește-te în pace!


eroii necunoscuți 😦

Bogdan Calehari

80fc43399ff449088b4f00192bb07

Duminică, 19 aprilie, la Villejuif (Val-de –Marne), Aurélie Châtelain a fost ucisă de teroristul musulman, Sid Ahmed Ghlam. Acesta a încercat să-i fure mașina, pentru a o folosi într-un atentat ce urma să-i aibă drept țintă pe credincioșii catolici ce participau la slujbă în două biserici din localitate.

Dacă i-ar fi dat, fără să se împotrivească, cheile mașinii, poate că Aurélie Châtelain ar fi fost astăzi în viață. Dar, profesoara de fitness, în vârstă de 32 de ani, a ales să-l înfrunte pe terorist. A fost fost ucisă cu un glonț, dar în timpul luptei care s-a dat in interiorul mașinii, ea l-a obligat pe Ahmed Ghlam să se împuște accidental de două ori. Pierzând mult sânge, teroristul s-a văzut nevoit să apeleze Serviciul de urgență. El le-a spus paramedicilor că a fost împușcat în timpul unei tentative de jaf. Conform procedurilor, aceștia au anunțat poliția. Urmărind dâra de sânge…

Vezi articolul original 436 de cuvinte mai mult