Entry for May 21, 2009 Murături la borcan 2


…. acu, să-mi iertați ieșirile cu iz poetic şi (dez)iluziile de versificatoare. N-am pretenții că le am cu rimele, dar unor aşa exemplare nu li se potriveau decât niște versuri compuse pe genunchi, cu pixu’ pe șervețel, după ce-ai scuturat vro’ doăăă firimituri pe jos, în pauza de masă.

Şi de unde atâta inspirație? Păi de dimineața, căutam pe internet blogurile unor oameni serioși (asta ca să dau niște exemple unui amic care are o părere proastă înspre foarte proastă despre bloguri și probabil si despre bloggeri ……… persoanele de faţă se exclud, fireeeeşteeee …. sic); deci oameni serioși, ăi’ de umbla cu CFO şi CEO atașat de ultima vertebră din dotare – de le-o mai fi rămas vertebre dopă atâtea temenele făcute ca să acumuleze aşa consoane pe lângă litera „E”.

Si tastând „blog” in căsuța respectiva oferită de fratele Google, ce-mi apare … si-mi răsare … în zare??? Nici măcar n-am dat Enter … ci acolo, ca opțiuni din … tastare?

„blog mircea badea”

… aşa ajunsei să văd, ultima creatie a luceafărului de seară al mass mediei românești.

Cel mai mult m-au distrat comentariile. Jur ca erau/sunt sticky and sweet fix ca-n turneuuu Madonnei.

Despre ce e blogul lui Mircea Badea? Cât am avut răbdare să citesc, despre nimic. Aaa, am aflat ca la cererea cititorilor „Mogulul” (patronu’ lui adicatelea …) i-a aranjat de-un aer condiționat. M-am uitat şi pe site-ul mogulului. Confirmă și el. Ma rog, scribu’ lui, ăl’ de se ocupă de postări.

… dar, normal, totul e acru. Pardon. Tonul e acru pe alocuri, semn că murătura își urmează destinul. Eeee, da, încă nu se prea vede, musiu luceafăru’ de seară wannabe are pielea întinsă și neridată. Mușchii lucrați de la sport … bine tonifiați … în relief … oh, uh, ah, ih, câte doamne și don’şoare mai suspină pe blogu ‘mnealui …. dar nah, ce să-i faci n-au brumă de succes la el.

Să nu mai umplu spațiul virtual degeaba. Pe scurt, nu înțeleg de ce românii se uită la neshte unii ce pompează direct în creieru’ telespectatorului la nesfârşit acreala, sastiseala, ura și plictiseala prin toți pixelii micului ecran, în format HD sau nu.

N-avem destulă parte de asta, în real life in fiecare zi?

Entry for May 21, 2009 Muraturi la borcan


Ce le-o placea romanilor la vesnicele acrituri ce apar la teveu, nu stiu. Si daca vechile teveruri, generatiile pre-plasmatice, ar putea fi asemuite cu niste mari borcane, si acriturile ce se inghesuie prin ele ar putea fi, prin consecinta de egalitate, neshte vajnice muraturi.

Rar de vezi o fata vesela si zambitoare. Vreun, vreo cineva care sa-ti trasmita o stare buna. Nooo … De la incruntatul de CTP, pana la detractorul lui din ultima vreme, Mircea Badea, toti apasa pe aceeasi pedala de acceleratie: acreala nesfarsita si tot mai inraita. A reaparut in cadru, ce-i drept mai marginal, si regele sictirelii acide: musiu Gheorghe. Andrei Gheorghe. Parca mai acid si mai infumurat ca niciodata. Sau m-am dezobisnuit eu?

Io as face un top, cu statusu’:

„Oglinda oglinjoara,
Cine-i cel mai cel mai cel …
Si mai acru din tara?
Cine-i cel mai revoltat,
Afectat, infumurat?
Imbacsit si incruntat?
Cine n-are nicio solutie,
Nici macar o revolutie ….
Sta pe scaun, da din gura
Plin de ura, plin de ura ……”

Mm?

Entry for May 21, 2009 Indragostita fara speranta


Orice zi de filmare, mai ales ca cea de ieri, ma pune deobicei in contact cu o lume, o viata, un vis, un fel de-a trai care m-a tinut cu indarjire, cateodata cu invartosare in sah. Sunt ca o indragostita perpetua, mereu refuzata, sporadic acceptata, atat cat sa ma re-indragostesc din nou. Ca un indragostit care-si linge ranile, jura ca nu mai face, nu mai incearca, nu mai vrea, s-a lecuit, dar la primul si cel mai vag semn, da navala, alearga, e vindecat si ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat.

Si trecand prin diverse faze ale indragostelii reale ma intreb daca, ce-ar fi daca as invinge, as ajunge, as cuceri. Ce-ar fi daca mi-ar reusi? Mi-ar mai trebui cu adevarat? As mai vrea, as mai fi indragostita? Mi-ar mai placea? Sau s-ar dovedi ca totul n-a fost decat o incapatanare copilareasca, un capriciu, o dorinta cauzata de permanentul si probabil aparentul refuz?

Entry for May 14, 2009 Mileul si iutuul


Pana azi cele doua notiuni erau incompatibile in mintea mea. Mileurile … alea da, cunoscute noua din copilaria noastra (in cazul norocos, in ala nenorocos le mai vedem si azi in casa parinteasca) amplasate strategic pe teveu, radio, masina de spalat, masute mari si mici ….. acele mileuri in combinatie cu formatia … U2. Cu sarmanul Bono, intai metrosexual, apoi ubersexual, acum cine mai stie ce … Bono si mileul. Poate si macrameul ….

Dar azi le-am intalnit reunite in aceeasi casa: mileul pe o masuta si o farama din Bono in biletele pe care gazdele si le luasera la concertul U2 de la Paris. Pe cel de la Amsterdam l-au scapat, asa mi-au povestit.

Langa amandoua, tronau 2 vitrine, achizitionate de la Mobexpert, pline de … chestii de sticla si portelan; n-am indraznit sa ma uit mai atent.

Entry for May 06, 2009 The best job in the world


The best job in the world … s-a dat acum cateva ore. Amuzanta slujba: sa te plimbi, sa iei notite, sa faci poze, sa filmezi, sa iti faci un blog (si eu fac toate astea !!!!!!!!) … sa primesti oaspetii, vizitatorii zambind. Astea-s atributiile unui administrator de insula, de nu stiu de unde de prin lume care va primi 100 000 $ pentru 6 luni de vis.

Cea mai importanta slujba din lume – totusi – mi se parea a fi azi-dimineata (in timp ce mergeam inspre serviciu), aceea de sofer de ambulanta in Bucuresti. Apoi, in egala masura aceea de medic pe ambulanta, asistent pe ambulanta, etc. Cati soferi pe ambulanta din Bucuresti trebuie sa strangem ca sa facem 100 000 $ pe 6 luni?

Cate slujbe cu adevarat importante sunt foarte prost platite, cate slujbe inutile, de fanfaronada, de linie moarta au salarii colosale?

Cat de mult dispretuim maturatorii de strada (dar cat de mult ne-am dori mai multa curatenie) si cat de mult ii admiram pe politicieni? Pe vecinul descurcaret, care a pus mana pe o slujba pentru care nu face nimic dar primeste o gramada de bani? Pe maestrul invartelilor, cel ce la ora 12.00 e la sala, dar are in portofel mereu, salariul tau pe 6 luni?

Care-i cea mai buna slujba din lume? Dar cea mai importanta?

Pentru ca cea mai buna slujba nu-i aceeasi cu cea mai importanta. Cea mai buna nu e cea mai folositoare. Nu-i cea care ofera servicii importante comunitatii. Nici produse. Nu cercetatorii, invatatorii, profesorii sunt importanti. Nu-s importanti cei ce fac ceva util ci altii ce au dezvoltat alte abilitati, la prima vedere chiar caraghioase.

Daca vrei sa ai o slujba importanta, cu adevarat folositoare, pregateste-te sa nu te imbogatesti niciodata. Vorbesc prostii. Nici prin gand sa nu-ti treaca. In loc de bani, o sa dormi linistit si multumit ca ai facut fapte bune. Nu-i asa?

Entry for May 02, 2009 Nemuritorii


Românii se poartă de parcă ar fi nemuritori. Toți, de la mic la mare, de la opincă la vlădică. Și Becali, și Borcea, și Băsescu (ca să încep cu litera B) dar și nea Vasile instalatoru’, și taximetristu’ acru din stație de la Mega. Și Moni se crede nemuritoare și ucigător de frumoasă, și Nicoleta, și Valentina Pelinel. Toți trecem prin viață de parcă zilele nu se vor termina niciodată. Ne permitem să fim acri și grețoși unul cu altul, ne permitem să ne purtăm urît. Ne permitem să fim indiferenți, să fim urîcioși sau superficiali. Ne permitem să nu fim atenți unul la altul, să fim îngîmfați și răutăcioși. Ne îngăduim multe vicii (iar suma viciilor trebuie să fie mereu constantă, nuu?). Ne îngăduim să fim mediocri. Să nu mergem la sală. Să mîncăm prost. Să trăim prost. Nu avem noțiunea de „calitate a vieții”. Nu mai citim – n-avem răbdare pentru așa ceva. Nu încercăm să lăsăm ceva în urma noastră. Nimic. Nici în sufletele celor din jur. De fapt nu ne pasă ce urme lăsăm în sufletele celor din jur. De parcă am mai trăi o mie de ani și am avea timp să remediem asta. Nu iubim decît superficial și frugal. De parcă iubirea ar fi peste tot și am putea-o apuca oricînd de o ureche, s-o aducem acasă. Nici pentru noi înșine nu facem destule. Renunțăm repede la orice vis; cam după 20 și ceva de ani. De parcă am mai avea încă 1000 de ani ca să învățăm să trăim cum ar trebui să trăim.

Ne purtăm de parcă am fi toți nemuritori și secolul ăsta ne îngăduim să fim, așa, nașpa.