alegerile neputinței


se lasă așa un val de neputință peste români, de neputință tot mai conștientă ea însăși, cum n-am mai văzut în timpul vieții mele. O mai fi fost, da’ prin alte vieți. Cum se vor motiva oamenii să se ducă la vot, scremut-gemut, după așa o campanie electorală, habar n-am. De acum îi felicit pe cei care vor face asta. Da, dreptul la vot a fost cîștigat prin moartea unora dintre noi, ce dacă n-au făcut parte din familiile noastre, asta le micșorează jertfa? Absolut deloc. Și cine nu profită de asta ia totul mult prea de-a gata.

Pe de altă parte, înțeleg și greața unora de-a mai legitima această clasă politică. Chiar înțeleg. Clasa asta politică ne-a distrus toată încrederea în viitor, ne-a făcut pilaf moralul și morala, ne-a tîmpit. Visez și eu ca alte zeci de mii de români niște mari țepe în Piața Universității pregătite pentru un ritual de purificare. Și de groază. Și eu îi trag la proțap, le strig măscări, îi batjocoresc, îi țin în cuști ani de zile cum l-a ținut Tamerlan cel Mare pe Baiazid… și? Și ce, oricum nu vom face asta. Sau, Doamne ferește să ajungem în halul ăla de isterie de masă.

Da, clasa politică… ce nenorocire pe capul nostru!

Dar noi? Noi nu sîntem o nenorocire, cumva, pentru noi?

Gîndul celor care nu vor să legitimeze această clasă politică e corect doar pe jumătate. Căci după ce-au stat cu brațele încrucișate în ziua votului, marș, mă, de-aici, gen, de-a doua zi ar trebui să se coaguleze toți într-o mișcare națională care să dea jos toată clasa politică pe care nu mai vor s-o legitimeze și să propună altceva. Aproape niciunul din acești nihiliști nu face așa ceva. Nici măcar nu intenționează, nici în vis, nici ca-n visele cu țepele și proțapul. De fapt, visele alea groaznice sînt mai aproape de noi ca vreo imagine, vreo situație ideală în care am putea schimba ceva. Mai toți cei ce refuză să voteze se învăluie în mantia neputinței și-și pun pe cap coroana disprețului suveran:

– nooooi? păi ce? noi facem politică? să facă ei ceva.
– care ei? nu tocmai i-am dat jos și i-am tras în țeapă?
– păi… să vină cineva, să facă ceva.
– cine?

*

problema este că noi sîntem cei ce trebuie să vină. Nu vine nimeni altcineva, români. Noi trebuie să venim și dacă nu venim e numai vina noastră. Cine vreți să vină? Chiar vreți să vină altcineva?? Aveți vise erotice cu prințul Charles?? E BINE că nu vine nimeni altcineva. Cînd a ales altcineva pentru noi ultima oară am tîrîit-o prin comunism aproape 50 de ani. Am întîlnit la un moment dat niște oameni frumoși, de-o vîrstă înaintată, care plîngeau la bătrînețe că toată tinerețea și-au trăit-o într-un lagăr experimental. Că s-au făcut experimente pe ei. Că cineva, mai mulți, odată, au decis să experimenteze un sistem socio-politic pe un număr de națiuni, fără să le întrebe. Asta vreți? Să vină cineva să experimenteze iar pe noi ceva? Cam cum se mai face încă în Coreea de Nord.

– nooo, că noi nu putem ajunge așa.

Pe bune? De unde știți? Dacă acceptați cu așa ușurință ca alți oameni să decidă pentru voi, la ce vă puteți aștepta? Și nu vă mai faceți că nu vă amintiți s-au n-ați auzit cum era comunismul. Fiecare avea o casă în comunism? Chiar așa?? Atunci de ce n-avem și azi fiecare o casă, din moment ce 4 milioane sînt plecați, natalitatea a scăzut și s-a construit non stop în ultimii 25 de ani? Pînă la ora asta trebuia să avem fiecare două case, nu numai candidații la președenție, dacă mitul ăsta ar fi fost adevărat. Fiecare avea un serviciu? Și toți lucreau unde voiau, ce voiau? Așa e, unii au lucrat 5-10 ani și la canal, alții au fost mutași din Banat în Bărăgan peste noapte, lăsați 5 ani în cîmp și apoi mutați înapoi și cîte și mai cîte. Da, munceau toți. Unii turnau pe la securitate, alții erau doar prietenoși și se aveau bine cu toată lumea, aham. Aveau toți ce mînca? Eu am avut ce mînca, că nu m-am născut în București, și-ai mei aveau grădini – da, mai multe – și erau extrem de buni gospodari. Dar pe aici aud că se făcea o foame legendară, ostoită numai după 4-5 cozi pe zi cu niște creveți vietnamezi. Am văzut primii blugi pe la 12-13 ani și cînd primeam o sticlă de pepsi o țineam și 3 luni în vitrină. Bibelou. Cînd ne veneau prietenii nemți în vizită, din ăia plecați în Germania, îmi aduceau juma de kil de bomboane și gume, din alea ce să găsesc azi pe toate drumurile și le drămuiam de-mi ajungeau un an. O ciocolată o mîncam într-o săptămîna-două-trei, în funcție de cît de rară era marca. Și eu am trăit puțin și bine în comunism. Vreți la ruși? Să ne scopească ăia și de ultimele oo, după cîteva găleți de Stalinskaya? Vreți la chinezi? Să mîncăm tăiței de plastic? Să ne transformăm într-o țară lohn? dar vreți ceva, dragi români, în afară să fim neputincioși și plini de spume?

E rău azi, nu? A fost dezamăgitor postcomunismul. Știu, doar și eu am greșit direcția la 18 ani și în loc s-o iau spre vest am luat-o spre est. Doar că nu putem da la nesfîrșit vina pe niște conspirații extraordinare, pe niște conjucturi planetare nefericite care se împotrivesc poporului român. În ăștia 25 de aveam tot timpul să ne trezim la realitate. Și să-ncepem să ne facem o viață așa cum vrem. Sîntem săraci, sîntem dezumflați, flasci, nu mai vrem nimic… da, știu, dar cine să vină să ne scoată din asta în afară de noi? Căci tot noi ne-am băgat aici.

Eu sînt de acord să nu mai legitimăm actuala clasă politică. Dar nu sînt de acord să stăm cu mîinile în sîn și să așteptăm să vină cineva să facă ceva. Să dăm din gură de pe margine permanent nemulțumiți de tot și toate dar neîncercînd vreodată să facem vreun pas cît de mic spre o rezolvare, spre un alt viitor. Dacă nu ieșiți la vot și nu votați în așa fel încît puterea să NU SE ADUNE TOATĂ LA UN SINGUR PARTID-STAT, atunci vă aștept pe stradă, de pe 3 noiembrie, pentru că înseamnă că sînteți gata de o revoluție.

Ce ziceți? Vă doare suficient de tare ca să faceți ieșiți din comdul rol al victimei? Sau vreți să muriți așa, neîmpliniți și nemîngîiați. Se duce viața pe lîngă noi, pe lîngă voi… cît? Cît mai lăsăm de la noi?

 

Reclame

Să vină cineva, să facă ceva


poate pentru că nu ne amenință nimeni cu o armă pe stradă, chiar fățiș, pentru că nimeni nu ne dă o palmă, nici măcar metaforică pentru cîte reguli încălcăm zi de zi cu credința fermă că totul ni se cuvine, avem senzația, mulți dintre noi, că putem să trăim viața noastră oricum. Suferim de un complex de imortalitate, invincibilitate și ceva ce numim libertate dar e de fapt o defulare a tot ce ne-a fost sau ni se pare interzis să trăim. Și cînd vreo întîmplare din viață ne arată că nu sîntem chiar așa, ne prăvălim în valea plîngerii de unde se aude tare: SĂ VINĂ CINEVA, SĂ FACĂ CEVA!

IMG_6017

Cine credeți că o să vină? Și o să facă ce?

*

de cînd au scăpat de ceaușescu, românii se comportă ca și cum ar fi nemuritori. Am mai spus asta. Și invincibili. Mănîncă și beau pînă crapă ficatul și toate alea prin ei, nu fac sport, nu fac nimic pînă devin bolnavi și atunci brusc, au revelația că-s niște bieți neputincioși care au neapărată nevoie de mila statului și a noastră. Sînt nemuritori și invincibili pînă nu mai pot da nicio ”lovitură” și atunci fac un salt către cealaltă extremă: devin sclavi incompetenți, incapabili și indolenți, dependenți de stăpînii lor: niște oameni murdari și corupți, aflați într-o poziție de putere. Devin brusc cerșetori. Veșnic văicăricioși. Sînt niște moși și babe începînd de la 30 de ani și se pensionează pe caz de boală înainte de 40. ÎNCĂ SE MAI PENSIONEAZĂ PE CAZ DE BOALĂ ÎNAINTE DE 40-50 DE ANI. Doar în blocul meu sînt cîțiva pensionați pe caz de boală sub 50 de ani. De fapt unul are sub 25 de ani și are pensie. Are într-adevăr o problemă la un picior, e mereu bandajat și cred că a suferit cîteva intervenții chirurgicale în ultimii ani, dar restul membrelor sînt perfect sănătoase. Își petrece viața în spatele blocului jucînd table, mîncînd semințe și bînd bere la pet. Pentru asta n-are handicap mental, pentru muncă are.

Românii mai sînt nemuritori, liberi și invincibili pînă sînt condamnați și atunci toți plîng, sînt grav bolnavi și evident niște îngeri nevinovați condamnați pe nedrept și viitori subiecți în memorialul durerii. Și devin cel puțin bloggeri, dacă nu scriitori. Cu cele două cărți scrise prin pîrnaie cred că Adrian Năstase poate intra și-n Uniunea Scriitorilor dacă vrea. NU?

IMG_5935

Românii sînt nemuritori și invincibili pînă se duc în vacanță all-inclusiv la Albena și-i lovește o catastrofă naturală. Atunci devin instant niște debili maltratați fizic și psihic de vecinii răuvoitori: 24 de ore au stat fără hrană caldă, o nenorocire în condițiile în care acasă mănîncă doar de la o stea Michelin în sus. TOȚI și-au adus minte că-s bolnavi, TOȚI copiii lor sînt bolnavi și, în general: SĂ VINĂ CINEVA, SĂ FACĂ CEVA! Suferă foarte grav de lipsa oricărei compasiuni: UNUL n-a spus că a pus și el mîna să-i ajute pe nenorociții ăia care totuși s-au mobilizat și i-au mutat repede prin alte hoteluri. Doar se văicăreau necontenit pentru că o zi au mîncat doar pîine cu brînză, salam și roșii. Asta pentru că ei nu s-au dus în rezervația naturală Bălțata – în care se află Albena – la plajă, la explorat împrejurimi. Mă îndoiesc și c-au observat că se află într-o rezervație naturală.

IMG_5995

 

Nu, ei s-au dus la mîncat all inclusiv, fiecare cu cîte 8-10 farfurii pe masă de persoană și nimic altceva. S-au dus să se bată pe lîngă tăvi pentru ciosvîrta cea mai mare, pentru cea mai mare bucată de tort, pentru întreg tortul. Pe care l-au mociorlit și l-au lăsat pe masă. Că nu l-au putut mînca pe tot nici cu o cutie de colebil. Am văzut scenele astea în Bulgaria. De mai mule ori, în mai multe locuri, nu numai la Albena.

IMG_5963

Românii suferă cumplit și de sindromul nebăgatului în seamă. ”NU NE-AU BĂGAT ÎN SEAMĂ CA PE RUȘI ȘI PE GERMANI.” Pentru că singura voastră grijă era să vă puneți cît mai mult în farfurii n-ați observat că rușii dau tipsuri generoase și nici că germanii își cumpără pachete de vacanță cu mai multe opțiuni – tratamente-chestii-trestii -, deci mai scumpe ca voi. Și nemții se poartă altfel, mult mai ordonat și civilizat. Și uite așa ați aflat că descurcăreți sînteți numai la furat în rest, nu vă descurcați singuri. Nici să ajungeți singuri în țara vostră, aflată la 60 d ekilometri depăratere.

”Nu ne-a ajutat nimeni cu nimic, a trebuit să ne ajutăm între noi. 

Asta a fost declarația sezonului. A anului. A deceniului.
Cît adevăr spus inconștient.
Păcat că nu vă dați seama că ĂSTA-I ADEVĂRUL: NIMENI nu ne ajută, NIMENI nu are de ce să ne ajute, trebuie să ne ajutăm noi pe noi și între noi.
”Nu ne-a ajutat nimeni cu nimic, a trebuit să ne ajutăm între noi. 
HAHAHAHAHA!
Groaznic.
Și eu aș fi îngrozită dacă ar fi să rămîn la mîna conaționalilor mei.

IMG_3245

SĂ VINĂ CINEVA SĂ FACĂ CEVA. Ăsta ar trebui să fie primul vers al noului imn național.

e așa o iluzie asta în care trăim. Deși vremea analizelor a trecut de mult și e nevoie urgentă de FAPTE, mai bune, mai proaste dar să se întîmple ceva, aproape nimeni nu vrea să privească adevărul în față. Mai toți am greșit, fie și prin inacțiune sau prin naivitatea nesfîrșită în care am crezut că o să vină CINEVA și o să facă CEVA. Să vină Charles, Isus, un tiran luminat, oricine, să facă ceva. Că noi stăm călare pe țara asta frumoasă și nu știm ce să facem cu ea.

Au venit rușii nah, odată, și-au făcut ceva… mai vreți? Și minerii… Mai vreți să vină cineva?

Să vină CINEVA, să facă CEVA! – e o sintagmă care ne caracterizează. Un motto, un principiu călăuzitor… SÎNTEM TOȚI COMPLICI ÎN EA, DE AIA NU PUTEM LUA ATITUDINE, DE AIA NU NE REVOLTĂM.

să vină cineva, să facă ceva……….
dracu o să mai vină, cine credeți că o să vină?
NU VINE NIMENI. NOI trebuie să ieșim SINGURI din mocirla în acre tot SINGURI ne-am băgat.
of, m-am plictisit,aș vrea să mă uit în jur și să pot scrie despre altceva. Să pot trăi altceva. Aș vrea să văd și contraexemple, eroi și nu dătători din gură, ceva cu care să mai echilibrez avalanșa asta de articole negative.
Poate în altă țară. Poate în Bulgaria.

IMG_2960

P.S.: Toate fotografiile sînt făcute de mine la Albena, o stațiune foarte frumoasă unde m-am simțit minunat. Și unde i-am evitat în permanență pe toți românii. Bulgarii mi s-au părut mai interesanți. Și nemții. Oricine altcineva.