exceptia devine normalitate


… când excepția devine normalitate … pai atunci e ca acum. Adică am ajuns sa trăim zilele alea. Pai și care-i excepția-normalitate? Pai simplu … la ce se uita lumea mai abitir si cu mai multa admirație invidioasa (pentru ca nu uitați! Invidia e bunaa, e bunaaa, e bunaaaaa!!!).

Moni se căsătorește cu Iri sub privirile invidioase („încă o data, repet” – vorba pleonastica a șefului meu, care e platit printre altele pentru calitatile lui scriitoricesti, „invidia e bunaa, e bunaaa, e bunaaaaa”)  a mii, zeci de mii de telespectatori; apoi da la facultate și intra cu brio (sic!!!!!!!!!!!).  In câțiva ani o sa-și dea masterul și apoi doctoratul (și, de ce nu, membra a academiei pana la 30 de ani??). Azi e mai ușor ca niciodată sa faci un master; o fosta colega care nu era în stare sa scrie un sfert de pagina (word) fără 3-4 greșeli, a luat cu brio un masterat în științele comunicării.

Pentru a deveni prezentatoare TV s-au introdus noi reguli, standarde. Întâi trebuie sa te dezbraci în vr’o 2-3-4 ziare, magazine, oricât de low ar fi. Apoi sa te bagi cu tam-tam în căsătoria vreunuia și sa-l desparți. E ușor. Ei de abia așteaptă sa fie despărțiți. Daca are și copil și îi lași fără tata, e cu atât mai bine. Cu cât e mai mare rahatu’ pe care-l faci cu atât cresc șansele de succes.

Pentru a deveni prezentator – formator de opinie (ați observat nu? femei formatoare de opinii nu prea … vedem. Cel puțin nu-s numite asa) e indicat sa-ți iei un laptop, pe care mai târziu, când te-ai lansat poți sa-l faci praf în direct ca oricum îți dau niște prosti altu’. In laptop sa ai multe failuri audio.  Se poarta formatoru’ de opinie artist complet: în afara sa citești pe prompter trebuie sa poți traduce în direct versurile unor șlagăre internaționale, sa dai probe despre condiția fizica cu un spagat ceva, niște bicepși, ori sa-ți lingi foarte bine și mult șefii în kur.

Pentru a ajunge manager la 30 de ani, cu neshte bani in cooont, in cazul in care nu ți i-a dat tac’tu ori nu ti-a facilitat el vreo afacere, e suficient sa te fi angajat in ultimii ani în vânzări sau la vreo banca. Acu’ e cam târziu ca e criza, daar … dacă ai fost dăshtept și ai făcut-o deja de câțiva ani, acum ai marele privilegiu de-a fi șef peste unii mai prosti decât tine. Da, da. Se fabrica unii și mai prosti deja. Ca sa fii șef azi, nu trebuie sa citești, sa te informezi prea mult, sa fii într-un fel, civilizat. E chiar indicat sa spui ca n-ai mai deschis o carte din liceu – ca sa se poată identifica aia mici cu tine – ori, varianta mai elevee asa, sa spui ca tu citești online. Treaba ta ce citești ca încă nimeni n-a reușit sa-i dea de cap internetului și p-acolo poți găsi orice.

Ca sa faaaci bani, nu-ți trebuie școala. Luați exemplu de la Becali, Borcea, Vanghelie. Trebuie doar sa-ti fi petrecut copilăria intre oi, la o margine de București.  Școala multa, cărțile din biblioteca, mai ales alea citite, te trag în jos. Atârna ca un balast în mintea ta si nu te lasă sa faci „afaceri” … ma rog, afaceri in stilul … acela … .  Cărțile alea citite au marele dezavantaj ca prind glas dom’le, după un timp, poți sa-ți închipui asa ceva? Si-ți vorbesc: „aia nu-i bine, aia nu-i frumos, nu se cade sa faci asa, nu se face …, sa furi e rău, e foarte rău, și sa umbli cu cioara vopsita e nasol, nu minți! nu delapida! nu fura! (statul nu suporta concurenta, cum ar zice cineva).

Poți fi vestit fara sa ai nimic in cap, sa nu te remarci cu nimic.

BREF: Caci bine zise o clasica in viata, pe numele ei de scena Sexy Braileanca: „In Romania, ca sa apari la televior trebuie sa spui numai prostii”.

Oh yeeeee …

Anunțuri

normalitatea devine exceptie


… de când ma uitam la emisiunea aceea,  femeia a vorbit de 3 ori. N-a deschis degeaba gura. A SPUS ceva. Mi-a transmis o informație. Wow! WOW!!!  Nu mai știu de când n-am mai văzut asa ceva la teveu. Am văzut asa ceva la teveu vreodată? In copilărie poate, la televiziunea ceaușistă, care vorba lui Mihaiu, ne-a salvat de la spalarea pe creieras care se practica azi cu un zambet larg pe buze, afisat deasupra dintilor cat mai bine aliniati. Invidia e bunaa, e bunaaa, e bunaaaa … genul ala … stiti voi.

Normalitatea devine exceptia … asa e, asa eee, asaaa eee, inganam o data cu ea, ingrozita de oficializarea – iata – prin intermediul teveului, a unor temeri mai vechi d-ale mele. Normalul este rar, prin urmare devine exceptional – am spus-o si eu cu alte ocazii, in serile petrecute cu prietenii, seri in care ne plangeam pe rand si ordonat frustrarile de peste zi. Si ei au spus-o cu aceleasi cuvinte sau altele. Uite, vezi – zice si ea la fel! – am atentionat-o pe mama.

Normalitatea devine exceptie in timp ce exceptiile sunt deja normalitate.

Nu pot trai asa. Cum poti trai asa?

Sunt normala, prin urmare sunt o exceptie care isi doreste sa fie normala si sa intalneasca oameni normali. Adica niste exceptii.

What?????

Aaaa, pai tu vrei sa te mariti!


… și mai e câte unul, care atunci când simte în glasu-ți o doză clară de seriozitate,  se uită la tine încruntat și îngrețoșat și te ceartă cum ceartă un lucrător la deparazitare un gândac încăpățânat și netrebnic:

Aaa, păi tu vrei să te măriți!

… și fălcile i se schimonosesc întru veșnicia celibatului și a amorului liber. Hoo băieți, că demult nu se mai ard vrăjitoarele pe rug. Ş-apoi deh, căsătoria E celula de bază a societății, cred că n-au scos asta din constituție (sau …??).  O grămadă de lume consideră uniunea de genul ăsta un gest normal și firesc, chiar romantic (nu te strâmba! nu mai da a lehamite din umeri! nu te mai uita la mine de parcă ți s-au strepezit brusc dinții!!!).  E OK să NU vrei să te căsătorești, NU e OK să-i admonestezi pe cei ce vor, pe cei ce caută aşa ceva și speră. Acrelile pe care mi le verși pe post de comentarii cinico-istețe, apropo de femeile care abia așteaptă să te lege cu un inel … mi se par la fel de insipide cum ți se pare ție sexul o dată pe săptămâna cu aceeași persoană și în rest doar cu tine însuţi. Si apoi, de ce ai senzația că o femeie care arată că vrea să se mărite, te-a ales tocmai pe tine, dintre toți cipăndeii de pe lumea asta, drept preopinent şi candidat, a? Doar pentru că ea vrea să se mărite te simți și tu vizat? Câteodată e bine să te crezi buricu’ pământului, face bine la self istimuu ăla, da’ nici chiar aşa fratee …

A! Ţi s-au strepezit dinții pentru că tocmai ai realizat că trufandaua după care ți-au curs balele în ultima jumătate de oră nu prea pare a fi disponibilă categoriei motanilor vagabonzi? Astea’s riscurile meseriei, ce să-i faci.

Ori tu interpretezi conceptul de libertate numai în interesul tău? Libertate e doar pentru cei neînsurați? Si cine nu e liber (în sensul aplicat de tine) e prost?

*

Eu nu înţeleg o treabă foarte simplă … Care-i problema dacă cel din faţa ta, pe care nici măcar nu l-ai cunoscut de mult timp, are alte planuri în viaţă decât ai vrea tu? De ce tre’ să-i arăţi prin schimonoseli şi strâmbături că nu se încadrează în scenariul tău?

I can see …


I can see who you are … din felul in care te porti cu mine. Stiu cu cine te-ai intalnit mai demult din felul in care ma tratezi.  Stiu ce te-au invatat celelate femei – invatatura lor se simte mai tare decat mirosul unei oale cu sarmale.  Stiu si cum au fost ele,  si pot aproxima si cate … in timp se arata, se reliefează, se diferenteaza.  Stau in permanenta in jurul tau. Aproape ca-mi vorbesc: „eu l-am lasat sa faca asta, l-am invatat ca poate trai asa sau asa, ca-si poate permite sa spuna, sa zica … sa pretinda, sa astepte asta sau ailalta”.  In scurt timp se arata si ai tai si prin tine intind spre mine mainile lor, parerile, conceptiile, principiile.  Vor sa ma educe si pe mine la fel cum te-au educat pe tine. Ii vad pe prietenii tai, chiar de nu-s prezenti. Imi dau seama daca-ti conduc viata sau nu, daca te influenteaza, conditioneaza, dirijeaza. Le aud vorbele, barfele, comentariile. In timp, tu devii mai mic – daca ASTA alegi – si toti acestia devin mai mari, mai plini, mai prezenti.

*

Vad ce sentimente ai dupa cum intri pe usa. Stiu daca ma iubesti din ceea ce faci nu din ceea ce spui. Poti sa-mi versi la picioare o galeata de te iubeeesssc, daca nu vad asta in ochii tai, in bratele tale, in călcâiul tau si-al lui Ahile, e egal cu zero. Poti sa-mi declami in fiecare zi ca nu mai poti daca nu ma vezi – daca atunci cand ma vezi nu te intereseaza decat cum te simti tu si cum arati tu in lume, nu cred nimic.

Nu cred nimic daca tu nu crezi si n-are rost sa te spetesti sa minti.

Toți bărbații sînt la fel?


Chiar toți, toți … toți?

Eh … eu aș putea să spun un vajnic NU. Și nu înțeleg femeile care afirmă ca toți bărbații sînt la fel și o mai și cred.

Am întîlnit bărbați de toate felurile. Cu opinii suficient de diferite. Prea diferite.  Cu stiluri de viață diametral opuse. Unora le place VW Passat (ori Skoda, pe sistemul „îmi iau Skoda, e foarte bună), altora le plac Mercedes-urile. Sau Dacia Sandero. Unii m-au lăudat cînd mi-am luat mașină nouă, alții m-au criticat și m-au certat: „de ce n-ai întrebat și tu pe cineva care știe, înainte să faci gestu’ asta fatal? La banii ăștia îți luai un beamveu antîia ” – second hand bineînțeles. Și îi plătea el benzina/motorina, impoztul și asigurările. Unii vor să stea mai mult în casa. Alții se plictisesc teribil dacă nu ies. Unii se simt bine doar înconjurați de prietenii lor. Cînd rămîn doar cu tine, perspectiva li se ofilește ca o floarea de cactus dimineața. Alții nu suportă lume în jurul lor și vor să-ți dedice doar ție, toate gîndurile din tărtăcuță.

„e sub-turata” – „e supra-turata”.
„Virajul ăsta trebuia să-l iei mai strîns.”
„Nu e nimeni pe șosea. De ce iei așa strîns virajele?”
„Am fost o singura dată în Vama. E pentru drogați și rockeri nespălați”
„Nu merg decît în Vama și la 2 Mai. Nu-mi plac fitzele de la Mamaia și Neptun.”
„Arăți bine, nu mai trebuie să slăbești. Ai o problema cu asta? Nu înțeleg de ce ești așa stresată.”
„Dacă mai slăbești 5-6 kilograme, o să arăți fix cum trebuie”
„Îmi place cum te îmbraci …”
„ce-i cu tzoalele astea? De ce te îmbraci așa?”
„îmi plac prietenele tale …”
„frustratele alea? Și aia … cum o cheamă? … aia cu teoriile ei …”
‘Stai liniștită, doar nu te-am invitat în oraș să platești tu” – sau – „ce impresie și-o fi făcut despre mine prietena ta? Ca n-am bani să plătesc?”

(….. am intalnit și inversul, bineînțeles, deși doar unul pînă acum:) „ție ți se pare normal să nu plătești, să fii așa, o întreținută? Dacă aștepți să-ți plăteasca cineva e ca și cum te-ai vinde.”
„sînt întreținută pentru că plătești tu un ceai? M-ai cumpărat cu un ceai?”
„da, ție nu ți se pare?”
„nu”
……….
„Vrei prea multe.”
„Fii și tu mai demanding, ce naiba.”
„Ai prea multe fitze-n capu’ ăla”
„pentru nivelu’ tău ar trebui să umbli doar în anumite locuri și să frecventezi doar anumiți oameni”
„Nu te-ai măritat pînăăă acuuum???”
„Foarte bine ai făcut că nu te-ai măritat”
„Mă irită femeile care dau prea mult din gură”
„Mai zi și tu ceva. Nu mai zici nimic?”
………………………………….
Cred că aș mai putea scrie încă pe atat. Concluziile de bază sînt:

Nu toți bărbații sînt la fel.
Nu doar aia buni sînt dați/luați.

Nu poți să-i multumești pe toți. Dealtfel ar fi o prostie să încerci, pentru că ar trebui să schimbi radical, o grămadă de lucruri în viața ta, o dată cu apariția oricărui nou Gigi, Nae ori Vasile.  Așa că … ascultă, urmărește … dar nu te grăbi să te faci blondă doar pentru că domnul s-a uitat mai lung la un poster cu Paris Hilton. Celuilalt domn s-ar putea să-i placă Angelina Jolie.

Invidia e buna?


De cand invidia e buna?

De cand „publicitarii” nu mai au idei … si nici proprietatea termenilor. De cand ignoranta e bunaa, e bunaaa, e bunaa.

Or fi vrut sa spuna ca ambitia e buna sau spiritul de competitie; intrecerea, dorinta de autodepasire. Dar invidia? Invidia??? Cand a fost vreodata invidia buna?

In afara ca a stricat prietenii, tovarasii, casnicii; ca a subrezit iubiri si sentimente frumoase; ca a otravit suflete; ca a deformat personalitati … la ce-a fost buna invidia vreodata?

Mi-e tare sila cand aud sloganuri din astea, cretinoide si in fond periculoase. Al’ sau a’ de le-a facut or fi incompetenti … dar dupa ei sau inaintea lor sunt la fel toti restul???? Nimeni nu triaza, nu gandeste, nu selectioneaza???

Orice stupizenie care ne trece prin cap poate capata un megafon sau un microfon si trebuie neaparat sa ajunga in urechile populatiei???

Eforie Sud. Copiii nostri


fetiţa se încordă și slobozi brusc un șuvoi auriu fix întocmai ca un băiat. Din de-a-n-picioarelea. Adică … înspre înainte și oblic în jos, aşa, ca la 45 grade …  și nu pur și simplu în jos. Taman peste pistoalele cu apa. Am urmărit fenomenul fascinată de tehnica aceea nemaivăzută.  Vă garantez, eu nu pot face aşa ceva. Nici măcar nu-mi propun sa încerc. Tatăl își puse mâinile în cap dar nu zise nimic. Luă niște nisip în ambele mâini și acoperi umezeala. Cam la fel cum face o pisică. Apoi se întoarse spre fata lui și spuse destul de calm:

„de ce-ai făcut asta?”

Fără să mai aştepte un răspuns se întoarse și se duse la apă să se spele. În mare. Şi să spele și jucăriile.

„tataaa … îmi vine să fac pipi” – îl informează băiatul când se întoarce la pătura. Tatăl îi arata un tufiș, cam la vreo 20 m depărtare. Băiatul îl asculta docil.

„tataa, îmi pare rău. Mi-a venit asa din greșeală.” – se scuza perfect inocent și amuzant fetita.

Bufnesc în ras.

Tata o iartă instantaneu. De fapt nici n-a fost supărat. În fond ce-a făcut? Pipi pe plaja la Eforie Sud. Care-i problema …………….