Grecia versus Romania. Niste comparatii

Reprezentative


prima mea vizita in Grecia trebuie ca a fost prin august-septembrie 2004, la Loutraki, o statiune aflata cam la 70 de km de Atena, un loc preferat de cei din capitala elena pentru  cea de-a doua casa. O statiune relaxata, in aparenta nespectaculoasa, situata pe malul Marii Mediterane, pierduta printre dune de nisip, maslini, portocali si stuf salbatic, si frecventata mai degraba de localnici. Acea prima vizita (si urmatoarele) avea sa-mi aduca pe langa placerile reale ale sejurului o serie de nedumeriri si intrebari care si-au gasit raspunsurile doar in ultimul an si ceva.

Din Grecia 006

Prietenul meu care avea destula treaba in zona, mi-a aranjat atunci sa petrec una din zile la plaja privata a lui Aristoteles, un fost manechin, inalt, bine facut, cu capul cam turtit, dar cu trasaturi frumoase, un pic efeminat si poate, putin gay. Una pesta alta, un personaj demn de mentionat. Plaja, o minune dupa gustul meu, ceva mai retrasa, mica, selecta, marginita de un mal inalt de pamant pe o parte si un bar acoperit cu stuf pe de alta, arata mai degraba ca un fel de plaja romantica si salbatica pe care o vezi in filme. Am intrat repede in vorba cu Ari (stoteles), si i-am marturisit plina de entuziasm, dupa ce l-am rugat sa-mi pregateasca un cocktail cum stia el mai bine, incantarea mea autentica! Caci mi se parea afacerea ideala, job-ul ideal, mai ales mie, care urasc multinationalele si slujbele care te incorseteaza in meetinguri, program fix, birou, monitor si o tinuta absolut nefeminina.

O mie de ani daca as fi incercat, in Romania n-as fi putut sa fac asa ceva. Lasa ca nu exista plaja propriu zisa, dar nici restul nu era de crezut ca putea fi facut! Unde? Langa Mamaia lui Mazare unde sezonul tine cam 2 luni??

Din Rodos 041

Dar, surpriza, Ari era blazat! Nu-mi impartasea deloc impresiile pozitive si invidia pentru un job care-ti permitea sa stai tot timpul langa mare, in aer liber, fiind in acelasi timp si propriul tau stapan. M-a anuntat, lasandu-si colturile gurii in jos a lehamite, ca e ultima vara cand mai statea acolo.

– Din iarna ma angajez la stat!
– La staat?
– Daa … aici fac doar 2000, poate 2500 de euro pe luna. 2800 intr-o luna buna. Acolo o sa iau 3000, ba poate chiar 4000.

Nu mi-a pomenit de spagi desi, probabil se gandea si la asta.

– Asa de mult? – intreb eu pe un ton neincrezator.
– Da. Acum toti ne angajam la stat.

Declaratia asta neasteptata si promisiunea acelor venituri incredibile provenite dintr-o slujba la stat m-au umilit suficient incat sa-mi iau cocktailul si s-o sterg spre sezlong. 4000 de euro la stat? Si cati greci erau angajati la stat cu salariile astea? Moama… si eu in ce tara traiasc? Nu intelegeam cum se poate asa ceva, si, pe vremea aceea inca nu castigasem atata incredere in mine incat sa-mi anunt cu voce tare toate opiniile critice si eventual sa mi le si mai argumentez. M-am gandit destul de posaca la cei de acasa, care traiau din salarii amarate, desi nu eram in criza, la doctorii si profesorii nostrii ce pluteau intr-o saracie lucie, si m-am simtit intr-un real dezavantaj.

100_1100
Serile ieseam, fireste, la restaurant. Desi am fost prevenita ca grecii mananca tarziu, n-am reusit sa ma acomodez cu programul lor in acea prima calatorie. Abia la urmatoarele – si aveam sa merg in Grecia in urmatorii ani cam de 4-5 ori pe an – am inteles mai multe. Cert e ca la acea prima cina la un restaurant bun cu specific – cum altfel? – grecesc, am mers primii, ca sa n-am eu un soc prea mare, si am plecat cam pe cand lumea buna iesea la masa.

Caci grecii isi urmau netulburati programul lor indiferent ce si cine, si aveam sa aflu asta pe propria piele, in urmatoarele calatorii. Magazinele si chiar orice fel de afacere nu se deschideau si nu incepeau inainte de ora 10.00. Daca iti programai o intalnire inainte de ora 11.00 o faceai pe barba ta. La 13.00, cam toata lumea pleca acasa sa-si faca siesta, si nu o data vanzatoarele sau proprietarele mi-au trantit indignate usa in nas!, caci nu aveau timp de mine, ele trebuiau sa  odihneasca si sa manance. Se reintorceau la munca la ora 17.00. Pe la 20.00 pleacau acasa unde se odihneau din nou pana la 22.00 cand ieseau la restaurant, deobicei cu familia largita. Petreceau cam pana la 3 dimineata cand, in fine, se duceau, poate!, la culcare.

Din Rodos 079
Multe alte lucruri mi-au atras atentia. Degajarea cu care intarziau la intalnirile de afaceri – am mai spus -; faptul ca se mandreau ca aproape niciunul nu-si platea impozitul pe casa, placerea cu care-mi aratau padurea de ace metalice care ieseau din fiecare acoperis plat, dovada ca aceea constructie nu e chipurile terminata si de aceea nu aveau ce plati. Nivelul de colectare a taxelor în Grecia face guvernul României si ANAF-ul să pare niste campioni, niste eroi. Asta e soarta noastra: noi nu sintem Grecia si trebuie sa devenim eroi ai corectitudinii si eficientei.

100_1104

Politistii circulau prin orasele antice sau medievale pe motocicleta fara casca pe cap si cu cea mai mare viteza posbila si ochelarii de soare temeinic infipti in ochi. Nesfarsitele accidente de motor sau scuter pe care le aratau non stop la televizor si nimeni nu le lua in seama. Nimeni nu taia niciunde niciun bon. Cei mai multi barbati isi petreceau dupa-amiezele la o cafea, urmarind printre genele mijite orice femeie care le intersecta privirea, cu acea obraznicie specifica doar masculilor din sud-estul europei. Mda, iti laseau senzatia ca le apartineai, daca le treceai prin fata, mai ales neinsotita. Si treceai intrebandu-te daca asta era o tara de rentieri sau daca toti cafegii adormiti aveau o insula pe undeva pe care o inchiriasera si acum isi puteau permite sa faca nimic non-stop.

Din Rodos 147

Si mai erau… si altele. Ca noi membrii ai UE, grecii au fost singurii care si-au permis sa-si treaca in pasapoarte mentiunea „crestin-ortodox”, in conditiile in care, a face diferenta intre diferitele culte religioase e socotita in uniune o discriminare si o lipsa de respect pentru valorile la care, chipurile, toti aderam. Grecia e o tara laica in teorie; in practica masiv influentata de popime. Nu neaparat de valorile moralei crestine cat de ocosenia unei tagme care confunda credinta cu puterea. Nicio dezbatere  – aproape – nu se facea fara vreun preot si indeobste acesta era si cel mai galagios. Cateodata se inclinau atat de tare inspre oponentii lor din studio incat aveam senzatia ca o sa iasa din ecran. Apoi, pe aeroportul din Atena am auzit cu stupoare si destul amuzament cum o cursa catre Istanbul a fost anuntata ca una catre Constantinopele, grecii nerecunoscand nici astazi mai noua denumire a vechii capitale bizantine. Cum de altfel socotesc ca zacusca, cafeaua frappe, saorma, pardon, cum am putut sa spun asa ceva?, gyrosul, si diverse alte bucate specifice zonei sunt inventie 100 % greceasca iar turcii sunt niste impostori in materie de bucatarit… desi, priviti de un ochi strain, intre turci si greci nu-s mari deosebiri nici la infatisare nici intr-ale gurii. Doar numele sunt diferite. Dealtminteri  ei le vad mai pe toate inventie greceasca desi, de la Aristotel, Platon si Socrate, de la Eschil, Sofocle si Euripide incoa … nu prea au mai dat ceva. Apoi, regretau drahma si trecerea la euro, care le adusese preturile la acelasi nivel cu cele de pe coasta Marii Adriatice si, in felul acesta ii pusese in competitie cu cateva noi state europene: Croatia, Cehia, Slovacia si mai stiu cine si ce. Vechii lor clienti, est-germanii se reorientasera brusc inspre niste destinatii la fel de frumoase, dar necunoscute lor si mai aproape de casa. Deci, mai ieftine. Dupa ce ani de zile grecii investisera masiv in marirea propriilor hoteluri pentru a atrage contracte babane de la marii operatori de turism de tipul TUI, acum erau fortati sa scada preturile drastic sau sa ramana cu ele goale. Ce mai! Trebuiau sa se puna pe muncit.

IMGP0962
De atunci ii urau pe nemti. Îi mai urau e nemti și pentru ca la bancile lor private s-au imprumutat si de atunci aveau sa le dea o groaza de bani inapoi. Asa ca si-au adus aminte  de datoria gogonata, care impreuna cu dobanzile facea nush cate miliarde de euro, datorata lor de germani din timpul celui de-al doilea razboi mondial. De parca germanii o sa si plateasca vreodata datoria aia chiar de-ar fi fost reala. De atunci se auzise ca de fapt masluisera rapoartele economice si intrasera pe burta in uniune. Dar criza era departe si ei pareau posesorii incredibil de norocosi ai unui stil de viata de negasit altundeva in intreaga Europa.
*
Ultima oara am fost in Grecia prin 2009. Intr-o dimineata mi-am fixat GPS-ul catre prima destinatie din peninsula, aflata in linia dreapta fata de Bucuresti: Alexandroupouli. Un oras aflat pe malul Marii Egee (Grecia e inconjurata de 3 mari: Egee, Mediteraneeana, Ionica), placut, destul de modern, departe de-a fi o destinatie turistica. I-am gasit pe greci asa cum i-am lasat. Plutind in dolce far niente. La intrarea pe autostrada faceau un concurs de masini si motociclete, sub supravegherea incantata a politistilor tot fara casca. Mi-au facut nerabdatori semn cu mana: „treci o data, avem treaba”. Treaba sa ne rupem capul pe aici. Receptionerul hotelului la care ne-am cazat se misca din doi in doi si, precum stiam, cina se servea dupa ora 10 seara. Pana atunci am flamanzit amarnic pentru ca toti bucatarii din oras dormeau.

Ah, ce viata minunata!

Din Rodos 058
Abia m-am intors acasa din acea calatorie si am aflat ca valul amagirii se rupse. Cazusera din rai, mai ales cei din Atena. In uniune, cu atatia ochi de fata, nu poti sa printezi la nesfarsit bani si sa dai mereu rapoarte false. Pana la urma s-a aflat ca deficitul lor era urias si ca traisera in ultimii ani, cum ar veni, TOTI, dintr-un fel de furat. Isi furau singuri caciula. Si apoi, nu doar eu observasem TOATE acele amanunte si multe altele. Zeci de mii de turisti germani, englezi, francezi, olandezi, belgieni, austrieci, danezi etc, vazusera acelasi lucru. Auzisera aceleasi povesti spuse cu nonsalanta. Vorba s-a dus, intr-un fel sau altul.

Si s-a intors sub forma de bumerang.

Macar la noi cand s-a taiat, s-a taiat din nimic. Ei au ramas fara miile de euroi… si fara stilul acela magnific de viata. Fara nesfarsitele mese in oras. Fara relaxarea cu care-ti tranteau usa magazinului in nas daca nu stiai programul locului. Nemtii s-au intors, dar nu sub forma de turisti ci de adminstratori draconici: le-au retezat-o din prima si, in plus, i-au invitat sa-si mai vanda din insulele alea, peste 2000 la numar. Blasfemie, nu alta! Ii tin din scurt si, dupa cate se pare n-au nicio iesire. Nici popii nu-i pot ajuta caci dupa cate stim, Dumnezeu nu-si amesteca treburile cu cele ale cezarului.

IMG_3632
La Aristotel ma gandeam, si la cel din antichitate si la cel din prezent, cand l-am auzit pe Osanza Multa Mihalache Burta Verde, mormaind furios ca el n-a fost dat afara. Nuuu. El a fost… avansat in prostie c-un sut in fundul neomenos de mare. Atat de mare incat n-a simtit sutul in fund. Nuu. A simtit asa, ceva ca o adiere. Ingamfarea si obraznicia lui mi s-au parut incredibil de nelalocul ei, mai ales intre aceste ganduri.

(Nota mea: era o perioadă în 2012 în care situația Greciei și situația lui Mihalache, cel ce e acum consilier prezidențial, erau cumva subiectul zilei. Acum, acele povești sînt uitate.)

Din Rodos 042

Sa-i spuna cineva lui Mihalache si lui Antonescu si tuturor celor ca ei din TOATE partidele, ca noi, romanii, NU ne putem compara cu grecii. Ei pot juca rolul de copii razgaiati si iresponsabili ai Europei, noi NU. Asa cum nici degetele de la mana nu sunt egale intre ele desi au toate statutul de degete, nici europenii nu sunt de fapt egali intre ei. Avem drepturi egale, cateodata sanse egale si aceleasi obligatii. Unii, precum grecii, vor beneficia de mai multa ingaduinta, dar nu va fi pentru toti la fel. In plus grecii au avantaje naturale si istorice mult, muuult peste noi. Nici macar nu suntem comparabili. In afara de cerul nespus de albastru (putine tari europene au un cer la fel de albastru ca al nostru si al Greciei), nimic nu ne apropie de pozitia geografica unica si privilegiata pe care o ocupa Grecia in Europa. Apoi, rolul lor in istorie, in arta si civilizatie… Poate, in loc sa infulece a zecea masa pe ziua asta, Mihalache Osanza Multa ar face mai bine sa faca o pauza si sa se gandeasca cat de important e rolul jucat de anticii greci in educatia clasica vestica. Stiu ca la noi nu se incepe de la Aristotel si Platon, caci Abramburica cu mintea ei n-ar putea concepe asa ceva, totusi, marile scoli ale lumii de la ei incep de sute de ani. Fara nicio exagerare, aproape TOTUL in cultura si educatia occidentala incepe de la Aristotel. Definitiile lui sunt simple si enervant de exacte pana si azi. Timp de sute de ani, greaca veche a fost predata si invatata in toata Europa. Grecii au fost mari navigatori, arhitecti, artisti. Au inventat teatrul si astfel, prin extensie, sunt la originile filmului. De la ei avem Olimpiadele. Civilizatia europeana n-ar fi aceeasi fara contributia lor. Pe cand fara noi, romanii…

IMG_0178

Noi, romanii, desi ne mandrim cu dacii nostrii priceputi oieri si agricultori facem o branza destul de proasta luand in calcul lauda asta. Mda, si Primul Oier al Tarii ar putea face o vizita prin Franta si Olanda, pe la ei pe la tara, sa vada ce branza si ce vin!, sau bere!, se face acolo. Am adus putine Europei, si daca va bazati in continuare ca Nadia, Hagi, Cioran, Enescu, Coandă si Brancusi ne vor scoate din galeata cu mediocritate va indemn sa va treziti la realitate. Treziti-va la realitate si voi, politicieni nesimtiti! Preocupati exclusiv ca ego-ul vostru sa nu fie cumva mototolit de vreo spranceana ridicata a dojana. Noi platim toate prostiile voastre, toata imbecilitatea voastra, la fel cum o platesc si grecii pe-a lor, dar fara sa avem plasa de salvare generoasa a acestora. Caci si daca pica din uniune afara, pica pana la urma tot in insulele lor, la fel de frumoase, intre miile de sit-uri arheologice realmente valoroase care impanzesc Grecia, intre maslinele lor care dau un foarte bun ulei de masline. Pica intre florile de portocal. Au de unde cadea si in ce cadea. Pe cand noi… Uitandu-ma la Mihalache imi spun a mia oara ca nici sa mancam nu stim. Cu tot sedentarismul si cu toata comoditatea lor, n-am vazut niciun grec atat de desfigurat de osanza. La doar 40 de ani! Nimeni n-o sa ne vrea daca vom fi dati afara, caci azi, nici Rusia nu pare prea incantata sa ne primeasca, ca n-are unde si n-are probabil nici cu ce. La o adica, am incredere ca am putea sa ne inecam linistiti in insula noastra de latinitate din sud-estul Europei, ignorati de toata lumea buna si am incredere in ei, occidentalii, ca pot face asta. N-avem decat culoarul ingust pe care am incaput nu stiu cum, si trebuie sa jucam in corzi. Trebuie sa incercam sa facem ceva din ce avem, iar cu minciunile nesfarsite ce duhnesc a putrezit trecut comunist nu vom ajunge prea departe. Nu mai mintiti oamenii, care da, cad usor in toata lumea in capcane din astea, ca pot trai intretinuti de stat, ca noi n-avem 2000 de insule si 5000 de ani de istorie ca sa asteptam ca nemtii sa se plictiseasca de Dubrovnik si sa revina la noi!

Treziti-va la realitate, pentru Dumnezeu, pana nu e prea tarziu!

***

UPDATE 29 IUNIE 2015: Situația Greciei s-a agravat atît de tare încît acordul cu negociatorii UE s-a rupt iar Grecia se pare că va intra în default în zilele următoare. Este deja în default intern: nimeni nu mai plătește nimic. Pe 5 iulie Tsipras cere un referendum în care grecii ar trebui să voteze dacă acceptă condițiile de austeritate ale vestului sau nu. Nu văd ce mai e de acceptat. Vestul a încheiat discuțiile cînd a văzut că nu mai are cu cine vorbi. Nu văd nici care e viitorul Greciei. Nu înțeleg nici ce vor grecii.

Dar văd și înțeleg cum te poate nenoroci corupția larg răspîndită. Politicienii lor sînt corupți și, treptat, statul i-a corupt și pe cetățeni. Și au ajuns aici.

100_1135

apropo de hipersexualizarea copiilor: leo și francesca


am avut un mag de cartier. mic. una din aventurile mele nefericite financiar dar pline de povești de film. și la magazin venea francesca, 10 ani, din blocul de vis-a-vis. la început cu blocul de desen, cu teme, faze de la școală. școală care era la 500 m de noi. că așa a și venit prima oară la magazin: de la școală să-și cumpere înghețată la 1 leu. era în clasa a IV-a. io credeam că-i copil-copil, cam ca mine la 10 ani. adică, pe vremea mea, la 10 ani băieții erau buni dacă erau de vîrsta mea și aveau biclă vara și sanie iarna.

la mag mai vine și leo, 33 de ani, proaspăt ieșit din pîrnaie unde a stat pentru furt. băiat foarte frumos de altfel, destul de educat, cu master în geografie, fiu de profesoară. să nu vă închipuiți că erau parte din vreo etnie conlocuitoare. erau români destul de blonzîi. el – șatenul ăla mai închis de pe la noi cu fața albă și cu ochii ca apa de rîu tulbure, înalt, bine proporționat, ea brunetă cu fața foarte albă și ochii negri, cam dezvoltată pentru vîrsta ei. leo stă la băute în fața magazinului că e mai ieftin. timișoreana e 2,5 lei, (era pe atunci), cu 15 lei cumpără 10 doze, se face muci toată noaptea. se cheamă că a ieșit în oraș. cu 20 de lei face și cinste. plus că e aproape de casă, e la stradă, la o intersecție mare, îl vede lumea și vede și el pe toată lumea. vara, cînd bucureștenii stau noaptea pe străzi de căldură e ca la club. leo primește oferte de ”muncă” de la unii gen nuțu sau chiar de la nuțu, nu mai știu, care i-a transmis și salutări și felicitări pentru ”liberare”. dar se mai gîndește, poate totuși pleacă în irlanda la furat de pe carduri. acolo, și dacă te prinde, faci doar cîteva luni că încă n-au legislație ca să condamne așa ceva. ce mai, un personaj!

*

cînd te aproprii de ea, banalitatea infracționalității românilor, sau poate a tuturor oamenilor, ”normalitatea”, ”umanitatea” ei e năucitoare. dacă ai văzut infractori și relații promiscue numai în filme poți să crezi că totul se întîmplă cu bum-bum, bam-bam, cu urlete, împușcături. că răul e atît de evident încît tot ce ai de făcut e s-o iei pe altă stradă. cînd colo, răul e atît de intercalat în țesutul cotidian că nici nu-l vezi pînă nu e aproape. leo era un tînăr care nu voia să muncească la stăpîn și care credea că banii se fac numa pă jmechereală. e din generația aia care a crescut cu poveștile îmbogățiților de după revoluție. și nu așa s-au îmbogățit jmecherii după revoluție? pă jmechereală? n-au furat așa milioane-milioane-milioane? sute de milioane? nu așa crede unu ca sorin ovidiu vântu? că sîntem niște proști, altfel am fi furat și noi? leo nu vrea să fie prost, vrea să fie un jmecher. doar că l-au prins odată. acum, nu s-ar fi dus să fure pentru nuțu, îl aștepta să iasă pe un pretenar cu care avea o combinație mai ambițioasă în care voia să mă bage și pe mine: ceva cu niște depozite de motorină imense și/sau o televiziune privată cu care să-i șantajăm pe unii politicieni. auzise el niște povești la facultatea jilava, deh. poveștile alea despre cum se fac banii adevărați.

povești reale, după cum vedem tot mai mult azi.

francesca era un copil prea mare pentru vîrsta ei, pe care, inconștient sau conștient a început s-o preocupe sexul și a cărei părinți sînt absenți de fapt din viața ei. bine, ei sînt acasă dar nu le pasă. cine știe de ce. un copil hipersexualizat de azi expus la viața noastră de zi cu zi și la toate realitățile ei. prin niște simple vizite la magazinul de vis-a-vis.

*

seara, francesca și leo se întîlnesc. tot mai des. francesca nu mai vine cu blocul de desen, vine să se hlizească cu leo. nu mai știu cum s-au văzut prima oară. probabil a venit ea să se joace în magazin, hm, mda, francesca se plictisește acasă, și le spune a lor ei că vine la magazin. și ăia o lasă, de ce să n-o lase, nu? se duce doar la magazin. la început nu mi s-a părut chiar așa dubioasă faza, cîte nu s-au schimbat de pe vremea mea și apoi, azi, în cartierele astea bucureștene unde să te joci? are 10 ani, 10 ani!!! în pana mea, la ce să mă gîndesc?? îi văd că vorbesc dar nu stau toată ziua cu ochii pe ei, nici n-am de ce, nu mă gîndesc eu că între un adult și un copil așa mic… nu stau cu ochii pe ei că nu e treaba mea și nici nu stau eu toată ziua în magazin, sînt patroană, vezi-doamne, am și vînzătoare. că un patron mai are un miriard de chestii de făcut, să umble după marfă și altele, nu poate sta 16 ore în magazin.

și după vreo lună, așa, observ că relația lor a avansat. cam multe glume, francesca e cam insistentă, îi ia telefonul, flirează, FLIRTEAZĂ???, îl trage de mînă, i se pune în brațe. leo se îmbată tot mai tare și se lasă tot mai tare în jocul ăsta, se ”obișnuiește cu ideea”, îl văd eu, simt eu asta, ca femeie. e și nefe de cine știe cînd, și ăsta-i un factor, că l-am auzit odată vorbind cu băieții de una din cartier care se ocupă cu cea mai veche meserie. dar nu vor să meargă la ea că e bolnavă și pe droguri. asta mică-i neîncepută, știu eu ce gînduri mijesc în capul lui. și apoi, mai și vrea. sau așa pare. știu și eu ce vrea francesca? poate vrea doar atenție, atenția pe care n-o primește acasă. eu simt că mă ia cu amețeală. ar trebui să mă duc să-i dau doo palme lu mă-sa lu francesca dar faza e că nici nu știu prea bine cum arată. aia nu vine la magazin. așa că, mă uit perplexă cum ăștia doi ”se joacă” în fața mea. cînd o aud că-i spune că i-a venit ciclul mă simt ca și cum al asista la un film pono cu minori. leo e prea beat că să-i zic ceva așa că mă iau de francesca. 

– măi fată, hai, mai valea pe-acasă.
– de ce? – face ea. mama și tata mă lasă să mai stau.
– dar nu te las eu.
– dar de ce?
– de aia, că nu vreau.
– dar de ce?
– de aia, că-i magazinul meu și fac ce vreau.

și asta după tejghele, să nu ne audă leo să iasă cu scandal.

– VALEA!

și nu, n-am făcut nicio discuție principială cu ea. că eram prea mască ca să-i zic ceva. ce să-i zic? că nu te duci să-i spui unui bărbat că ți-a venit ciclul? că ăla o să creadă că e o invitație? că… e prea mică pentru sex? că…

*

a doua zi, îl prind treaz pe leo și-i spun să nu mai calce pe acolo. îi spun și de ce.
– dar laura, ăsta nu-i copil!
– cum nu-i copil? – îmi vine mie să-i sparg capul dar îmi amintesc că are amici în pușcărie.
– nu e copil, cum am fost noi. ăsta-i altfel. ăștia sînt maturi la vîrsta asta. asta nu e cum ai fost tu, să te joci cu jucării…

– măi leo, tu ești adultul în toată situația asta.
– laura, păi ea vrea, și apoi, nu e copil. nu sînt eu de vină. ea se dă la mine. n-ai văzut ce mi-a făcut.


îl dau afară, și mai fac vînt unora cu care venise p-acolo. mi-a fost frică că o să facă și o să dreagă dar el a încercat să mă convingă prin niște vecini că nu el a fost de vină. că francesca…


mi se face rău cînd îmi amintesc că francesca se urca pe el ca o lipitoare.
să fie clar: într-o relație cu copiii ADULȚII sînt de vină în ORICE situație. ei au toată responsabilitatea. dar ce te faci cînd un copil din ăsta stă între adulți iresponsabili?
seara, francesca vine cu zîmbetul ei care mi se pare de acum cleios și întreabă de leo.


– leo nu mai vine pe aici, o reped eu și brusc mi se face milă.


faza e că nici eu n-o mai văd copil. sau e un copil hipersexualizat de 10 ani, căruia deja i-a venit ciclu, umblă după bărbați și niciun adult din lumea ei nu se întreabă unde e plecată seara de acasă. ce copil e ăla? așa sînt copiii din ziua de azi? CE NE FACEM? CE NE FACEM CU LUMEA ASTA?

***
despre așa ceva vorbim cînd vorbim de educație sexuală în școli. și despre asta.
părerea mea.

***

nu știu ce trebuie să facem dar în lumea reală se întîmplă chestii. se întîmplă chestii între blocurile astea, chestii pe care nu le vedem. răul, în realitate, se întîmplă mult mai banal, mai nespectaculos. răul are context, are ”scuze” în mintea unora. e favorizat de nevoi. și de lipsa tot mai mare de educație.

și de nepăsare.

nu știu cînd am devenit atît de nepăsători.

năstase vs. banciu sau cum totul e despre ei


ACESTA ESTE UN PAMFLET. 

^^^^^^^^^^^^^^^^^^

Deschid laptopul. Intru pe Facebook. Surfez. Dau peste cineva care comentează bălăcăreala dintre adrian ”pușcărie” năstase și nenea banciu. Intru și citesc ce-i scrie năstase lu’ banciu. Mă irită îngîmfarea lui, siguranța lui, văd dincolo de veninul pe care-l aruncă înspre banciu convingerea lui că n-a greșit cu nimic.

Comentez despre asta într-un grup pe Facebook unde sînt activă. Și citită.

Și apoi mă lovește.

Toată viața noastră este despre ei. Cum s-ajungă ei la putere. Cum să rămînă ei la putere. Cum să plece ei de la putere. Cum sînt ei hăituiți de DNA. Săracii… Cum îi aleargă Kovesi cu cătușele prin curtea școlii. Cu cine se încuscresc. Ce amante au. Cum îi cheamă pe copiii lor. Cum arată copiii lor. Cu cine se întîlnesc copiii lor. Cu cine se căsătoresc copiii lor. Cum arată nunțile lor. Cum ajung ei la închisoare, băă, năstase, ai fost la închisoare, bă. ai fost la închisoare de două ori! Ai uitat deja? uite, scriu cu bă ca tine, bă, învăț de la ăia mai mari. o fi vreo chestie aristocratică asta, să scrii cu bă tot la două vorbe, bă. Cum fac ei depresii că sînt condamnați pe nedrept. cum se împușcă pe lîngă gît. cum își riscă cariera și onoarea doctorul brădișteanu pentru ei. Cum ies ei de la închisoare. Ce fac ei după ce ies de la închisoare. Cum îi nedreptățește lumea după ce ies de la închisoare. Cum au uitat că au făcut vreodată ceva greșit. Cum ne-au dat ei înapoi pensiile și salariile, ce, bă, ce? nu sînteți mulțumiți? că puteam să nu vi le dăm nici pe alea. cum au scăzut sau au mărit ei tva-ul. cum se îmbracă ei frumos și-n țoale de firmă. cum vorbesc ei la televizor. ce mașini au. cum n-au bani pentru profesori. nici pentru spitale. nici pentru cultură. ce afaceri de succes au ei, rudele lor, pretenarii lor. tu cîte afaceri de succes ți-ai deschis în ultimii 5 ani? cum să-i dăm jos și să mai petrecem o vară prin piețe să strigăm jos ponta, jos băsescu, cum trebuie ei încurajați și periați. cum n-au avut bani să termine o autostradă nici anul ăsta. astea sînt grijile noastre. avem și noi griji. nu, nu vă bateți capul cu noi, lăsați, domniile voastre, noi sîntem niște nimicuri, o masă informă și utilă doar la alegeri. mai murim cîte unul, mai se naște unul și-l învățăm de mic să aibe griji.

între timp ni se duce viața. visele de glorie, de dragoste, totul se duce și nu ni se întîmplă aproape nimic.

noi cînd mai trăim? noi cînd mai trăim? pe noi nu ne mai întreabă nimeni de nimic. nimeni nu se gîndește la noi, ce depresii om avea, ce dureri, ce nevoi, ce îndoieli, ce tristeți. noi unde să ne plimbăm copiii? sau cățeii? unde să ne scoatem nevestele? cu ce să le îmbrăcăm? nevasta ta se îmbracă de la salvatore feragamo? da de ce fratele meu? de ce? de ce ești tu un luzăr și n-ai bani de salvatore feragamo? de ce n-ai șase case? vile? de ce nu te întreabă nimeni cum trăiești? de ce n-ai cămăși de la paul and shark? de ce n-ai lexus? de ce nu se vorbește de tine la televizor? de ce fratele meu? pentru că nu contezi? da, cred că de aia.

pentru că ne-am spălat pe cap și-n cap cu ei.

totul despre casele lor, viețile lor, femeile lor, amantele lor, copii lor, frezele lor, gîndurile lor, durerile lor, părerile lor. totul este numai despre ei.

scriu și eu, ca ei, la începutul articolului: acesta este un pamflet. pentru că e adevărat. toată viața noastră e un pamflet. nimic autentic, nimic serios, nimic adevărat.

lasă-ți copilul să se joace!


mă duc aproape zilnic într-un parc din București să fac mișcare. și de multă vreme îmi sar în ochi tot felul de comportamente parentale care mă lasă cam cu gura căscată. că sîntem în anul 2015? nu??

Ionuuuț nu mai alerga că obosești! Maria, stai liniștită că transpiri! nu te mai agita Maria, că transpiri!!

pe bune? nu te mai agita că transpiri?? nu mai alerga că obosești??? și-i bagă istețul părinte o tabletă sub nas… că pe tabletă nu obosește și nu transpiră. pfft.

IMG_0699

Mihnea, nu te du lîngă apă! Ilinca, nu sta pe iarbă că e plin de căpușe!! Ilinca, nu sta pe iarbă, am spus! e plin de căpușe! Ilinca!!!

îmi urla azi o mamă destoinică undeva pe lîngă urechea dreaptă. drept e că sînt căpușe prin iarbă, da. dar ce șanse sînt să vă muște copilul? ce șanse sînt să găsească copilul în iarbă tocmai căpușa cu boala Lyme? una la un milion? păi are șanse mai mari să moară în accident de mașină pe drumul dinspre parc înspre casă. sau să-i cadă o casă în cap în centru, că toate stau să cadă. sau să-l lovească trăznetul pe ploaie. Ilinca nu s-a mai așezat pe iarbă, în schimb s-a apropiat de apă ceea ce a stîrnit un nou val de isterie.

IMG_0637

Matei, dă-te jos din pom!! Dă-te jos A-CUM!

În pomi mi-am petrecut verile din copilărie pînă am crescut prea mare și s-a rupt o creangă cu mine și-am căzut fix în tufele cu zmeură dacă știți ce-nseamnă aia. dacă știți cît te înțeapă o tufă de zmeură. pe spate am căzut, de mi s-au reașezat organele toate. așa m-am simțit, și tot n-am nimic. am căzut eu și de pe niște acareturi din curte pe o roată de sîrmă ghimpată, pe burtă, de mi-a intrat un țep din ăla de sîrmă în burtă și tot n-am murit. și m-am înțepat și-n fiare ruginite și unele înțepături s-au mai infectat și am fost la doctor și tot n-am pățit nimic pînă la urmă. și mergeam la scăldat neînsoțiți că nu știu cum naiba da’ nu ni se întîmpla nimic. dar unii părinți din București au o fobie de apă ceva, de nedescris, de neînțeles, mai ales în Herăstrău unde-i apa lîngă mal atît de adîncă că-ți ajunge pîn’ la glezne.

Bogdan nu te apropia de apă! Ce-am discutat noi acasă, înainte să venim în parc?

ce-ați discutat, terminatule, acasă? că tu n-ai fost în stare să dai un ochi, așa de curiozitate, în iarnă sau în primăvară în lac că să vezi cît de puțin adîncă e apa? că nu l-ai învățat să înoate? că ai complexul șefului? singură am învățat să-not în Mureș, de la ceilalți copii și tineri și n-am pățit nimic, deși Mureșu-i adînc pe alocuri și învolburat și înșelător. și pînă-n ziua de azi nu mi-e frică de apă, ori cum o fi, stătătoare, curgătoare, mare, mică… dar ce talent pe-ai mei care n-au ”discutat” atîtea cu mine acasă înainte.

IMG_3233

pleacă de lîngă cîine, Sofia, pleacă de acolo că te mușcă! pleacă de lîngă cîine, AM ZIS!

numai prostii le băgați copiilor în cap, numai idioțenii. pe la10 ani m-a mușcat cîinele vecinilor de vis a vis, așa, de kikirikimiki ș-am făcut și 5 antirabice din alea mega dureroase în burtă, lîngă buric. da’ cum nimeni după aia nu mi-a spus să nu pun mîna pe cîine azi iubesc animalele și toate mă ascultă și mă urmează și rar ai să vezi vreun cîine că mă latră și foarte, foarte rar că se dă la mine. ba în plus știu cum să mă răstesc la vreunu mai nervos de să-l fac să plece sau să tacă.

apropo, și maică-mea nu s-a dus să-i facă vecinei scandal pe tema asta. că n-a fost ceva intenționat, a fost un accident. și pe atunci lumea era foarte preocupată să se simtă cu adevărat bine, nu să se ia la harță.

Andu, ai să cazi și ai să te lovești! ai grijă să nu te lovești, Andu! ce ți-am zis, Andu???

sigur că nu vrei să se lovească piciul tău dar tu nu ai fost copil vreodată? nu te-ai lovit niciodată? să mor io dacă apuca coaja de pe genunchi să se usuce și să cadă că iar cădeam și mă juleam de-mi creștea coajă peste coajă. și pe coate la fel. și-n cap am căzut. și tot trotuarul l-am luat cel puțin odată pe față. și n-am cicatrici semnificative. pe față n-am nicio urmă, zici c-am crescut în seră. nu rănile astea mi-au lăsat urme. nu de la astea am frustrări și complexe. nu aventurile copilărești, spartul țiglelor de pe casă și căzutul cu bicla m-au marcat pe viață. juliturile și loviturile, zecile, sutele de căzături din copilărie, ziua cînd era să mă înec sau cel puțin așa am crezut dar am învățat să înot singură, astea au fost printre cele mai frumoase zile din viața mea și sigur cele mai fericire din copilăria mea.

IMG_1302

lasă-ți copilul să se joace. să cadă. nu te repezi să-l ridici la fiecare alunecat. că n-o să învețe nimic. o să crești un idiot, o să-i croșetezi tu handicapuri ca să te simți important și util. du-te-n pana mea și tratează-ți complexele la un terapeut, nu le da copilului tău. destul că i-ai transmis genele tale proaste.

lasă-ți copilul să-și zdrelească genunchii! S-ar putea să fie cea mai bună amintire din copilărie!

lasă-l să COPILĂREASCĂ!

cine a omorît-o pe Elena, femeia de serviciu de pe calea victoriei?


după 35 de ore de chin petrecut pe un bloc de 8 etaje, Elena, femeia de serviciu care avea ori 53 ori 60 de ani, (arafat a zis azi că avea 53 de ani, gizăăăs, ”bătrîna” de 53 de ani!), în funcție de surse, s-a ridicat brusc în picioare și s-a aruncat pe trotuarul dintre Biserica Albă și blocul a cărui scară o curăța în fiecare zi lăsînd angajații ISU, poliția, televizioniștii și privitorii cu gura căscată.

erau și mai mulți copii de față.

IMG_1629

eram și eu acolo, fix atunci. mda. eram de fapt în drum spre o premieră la cinema studio, care e la cîteva străzi distanță, și am trecut să văd dacă, așa cum am auzit, lîngă bloc NU s-a instalat o saltea pneumatică, o plasă de siguranță, ceva. ieri m-am contrazis pe tema asta:

nu, nu se poate să nu fi pus o plasă, o saltea, așa se face, sigur e acolo, de aia stă toată lumea așa liniștită. sigur e o plasă de salvare. au adus ei o plasă de salvare de atîta timp. nu se poate să fi stat și să se fi uitat la ea cum vrea să se omoare și să nu facă nimic.

În ciuda tuturor semnalelor de alarmă pe care mi le dă de 25 de ani viața în România, mintea mea refuză să creadă sută la sută că societatea asta nu are nicio plasă de salvare. nici la propriu, nici la figurat. că, dacă mă lasă mintea, dacă mă lasă puterile, dacă nu mai îmi găsesc o sursă de bani, pot muri în cîteva zeci de ore, ”cu zile”, cum urlau rudele și prietenii femeii după ce s-a aruncat.

a murit cu zile, să știți.

Știm. IMG_1631 Dar era cald și soare, și erau Rusaliile, și ea era bătrînă, BĂTRÎNĂ la 60 de ani 53 de ani!! – că speranța de viață în România la femei e pe la 75 de ani dar noi ne considerăm bătrîni și inutili de la 40 și atunci la ce ne mai folosește speranța de viață? de la 50 de ani pînă la 75 n-ai decît să traversezi 25 de ani de inutilitate după mințile înguste și meschine de azi – și mai era și femeie de serviciu, un păcat de neiertat, o vină. Era un rebut social deci, care nu merita atîta efort. Păi nu? Nu e munca rușinoasă? Să furi zeci de milioane de euro pînă la 39 de ani ca Vâlcov, să-ți ascunzi tablourile în pereții caselor prietenilor, să jefuiești România, astea nu-s rușini. astea-s fapte de laudă. dacă pe acel acoperiș de bloc ar fi stat adrian năstase, cuprins de remușcări pentru cum și-a bătut joc de țară, adrian năstase, un sinucigaș amator după cum ne amintim, sigur nu rămînea el nesalvat. pentru așa un ticălos s-ar fi găsit, cu siguranță, idei și resurse. și-a sacrificat doctorul brădișteanu onoarea, era să-și sacrifice și cariera, a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare, în dosarul privind favorizarea deținutului, pe atunci, Adrian Năstase… nu e rușine să furi, să fii un nenorocit. poate e rușine să furi puțin, să furi o găină, aia da. dar să furi zeci de milioane de euro e ceva mi-nu-nat! rușine e să fii sărac, să fii simplu, să n-ai nu știu ce cultură. e o rușine să-ți moară copiii, să fii trist, să fii melancolic, să ai depresii, să nu știi cum să tratezi cu mîhnirea ta. astea sînt rușini în românia. nu glumesc. nu sînt metafore astea. FIX AȘA SE GÎNDEȘTE. IMG_1636 cînd am ajuns lîngă biserica albă, prea albă și prea frumoasă și PREA LINIȘTITĂ în contrast cu tragedia de lîngă ea, lumea care o păzea sau o privea era calmă și mai degrabă plictisită. am auzit de prea multe ori chicoteli, rîsete și remarci foarte crude, făcute în special de tineri. nu pentru că ăia mai bătrîni ar fi fost înzestrați cu mai multă compasiune ci pentru că, dacă mai înaintezi în vîrstă, vezi că-n viață nu e chiar ca-n filme, mai și decazi, te mai și lovești, mai ai și insuccese, nu e totul numai o ascensiune pe un drum presărat cu petale de trandafiri:

nu se aruncă odată? să se arunce odată, să terminăm circul. să se arunce odată, să plecăm acasă. asta-i nebuna aia care stă de ieri pe bloc.

forțele de ordine 11149274_438456623003016_84335479554938789_nerau și ele calme și relaxate. de fapt, dacă n-aș fi văzut ceva ce semăna cu un cap pe acel acoperiș, asta mai din depărtare, era ca și cum nimic nu s-ar fi întîmplat. poate singurii care chiar s-au stresat în această lungă cumpănă au fost cei de pe acoperiș care îi mai dădeau din cînd în cînd apă. și ea o lua, chiar dacă nu vorbea cu ei. stătea acolo și dădea din picioare. stătea cam în aceeași poziție, vreo 25 de ore a stat aplecată și cu genunchii flexați. în ce hal de disperare să fi fost femeia asta dacă a stat zeci de ore aplecată cu privirea fixată într-un punct și cu genunchii flexați?? la un moment dat s-a așezat. nu vorbea cu nimeni.

aproape nimeni nu mai credea că Elena se va arunca. eu speram că va obosi și va renunța. la un moment dat, angajații ISU au adus salteaua, vestita saltea după care s-a scotocit timp de 35 de ore pînă în Argeș – probabil au mers pe jos pînă acolo după saltea și s-au întors tot pe jos -, și au lăsat-o pe trotuar nedesfăcută. apoi au plecat. după cîteva minute s-au întors și s-au uitat la saltea. au plecat. s-au întors și au luat-o de acolo. au mai trecut cel puțin 5 minute. apoi au adus-o desfăcută și dezumflată și au plecat. și gata. IMG_1668 Elena, aflată într-un șoc continuu, într-o criză de 35 de ore, n-a mai suportat să vadă și aceste vînzoleli amatoricești, s-a ridicat brusc în picioare și s-a aruncat. S-a lovit de un balcon, s-a rostogolit în aer și s-a lovit cu un zgomot înfundat de asfalt. capul i s-a făcut țăndări, și chiar de la distanța la care mă aflam am putut vedea asta. nu ca în filme, cu mortul căzut într-o poziție drăguță și cu un firicel de sînge estetic lîngă cap. Lumea a început să țipe și să plîngă. cunoștințe și rude de-ale ei erau de față. groaznic!

erau și copii de față. 

să vadă și ei, de mici cum e viață. sau? un bărbat între două vîrste a început să strige la forțele de ordine:

n-ați făcut nimic! nimic n-ați făcut. n-ați făcut nimic! nimic! nimic!

un cameraman a început să ne filmeze. căuta avid cu camera reacțiile noastre, lacrimile, urletele, frica. un alt bărbat, care venise cu prietenii lui să vadă ce se întîmplă de puțin timp, a început să strige la cameraman:

groparule, groparule, ești un gropar, groparule!!

m-am mai uitat cîteva minute la fețele celor din jur și am plecat. mai mulți din cei prezenți s-au îndepărtat atunci. o sfîrșeală și un sentiment tîmpit de neputință plutea în aer. eram fericită că trăiesc și mă simțeam vinovată că sînt fericită. și apoi iar eram fericită. viața e un dar. cît de des apreciem? sîntem conștienți de asta? de cîteva ori în viață, poate. Pe locul unde-a căzut a rămas o pată albastră. nu roșie, albastră. de la ceva detergent sau cine știe ce.

albastră.

erau și copii de față. 

albastră. o pată albastră. IMG_1666 românia n-are plase de siguranță. de niciun fel. doar cei bogați au plase de siguranță. ăsta e adevărul. urmărind drama acestei femei simple m-am gîndit la mine și la cei apropiați. știu că n-o să ne salveze nimeni și nimic dacă vom fi vreodată la vreo nevoie. pentru ei și pentru mine va trebui să mă întăresc 100% în așa fel încît să n-am nevoie de nimic de la cei din jur. doar că atitudinea asta mă dezumanizează. ne dezumanizează. oamenii sînt făcuți și din slăbiciuni nu numai din tării. oamenii sînt făcuți să stea împreună și să trăiască împreună cu slăbiciunile și tăriile lor. cu fericirea dar și cu bolile, cu necazurile. e ca-ntr-o căsătorie: cine ne-a unit ne-a unit la bine și la rău. și cine iese din legămîntul ăsta, nu face bine, face rău. IMG_1663 puține lumînări. poate pentru că nici nu știi ce să mai zici. nu niște forțe extraterestre trebuiau s-o salveze pe Elena ci noi. pentru că noi, românii, sîntem angajați și la ISU și la poliție și la ambulanță. cînd instituțiile astea menite să-i salveze pe oameni și de ei înșiși nu funcționează, nu e vina cuiva străin. vina vine din noi. o să plătim, nu mă îndoiesc. la primul cutremur, la prima catastrofă, la prima amenințare externă. tot ce n-am făcut, tot efortul pe care nu l-am depus, toată infeciența, toată indolența, toată nepăsarea, toată impotența, toată nepriceperea, toate zilele în care n-am făcut nimic ca să ne facem viața mai sigură și mai bună, toate astea se vor răzbuna crunt pe noi. o să ne vină toate înapoi.

o să vedeți.

s-a sinucis Elena sau a omorît-o nepăsarea din noi?

*

later edit:

azi, arafat a zis că asta e, nu se putea face mai mult, că au fost probleme cu umflarea saltelei, că și așa, nu se știe dacă salteaua atenua, că poate și Elena ar fi sărit din altă poziție dacă puneau salteaua. că blablabla… dunga pe care stătea era și îngustă și puțin lată, dacă s-ar fi mișcat nu știu cît ar fi ajuns prea aproape de negociatori. ce-i drept era greu de ”agățat” cum au sugerat unii pentru că există o balustradă în spate de juma’ de metru cum se vede în fotografii. singura șansă, mică, ținînd cont că s-a lovit în cădere, era tot o plasă de salvare.

later edit 2:

că mi-am adus aminte: nu tot ISU îi căra pe păcălicii ăștia doi cu barca, prin ape de 15-20 cm? pentru ei s-a găsit o soluție??

image-2014-04-22-17089515-41-liviu-dragnea-incadrat-victor-ponta-doina-pana-barca-ulitele-din-teleorman

Din noroi până la stele: Ștefania Gabriela Iaciu


Originally posted on Atâtea lucruri de învăţat, atât de puţin timp:

stefania

Femeia din fotografie se numește Ștefania Gabriela Iaciu și locuiește într-un sat de lângă orașul Slănic din județul Prahova. Are 39 de ani și a avut o viață grea. O mamă care a crescut singură cinci fete, o soră care s-a sinucis, o tinerețe marcată de violență și abuz sexual. Povestea Ștefaniei poate să fie povestea de groază a atâtor alți oameni din lumea asta ale căror vieți par să fie un prilej continuu de chinuri și durere.

View original 1,017 more words

Aurélie Châtelain, odihnește-te în pace!


Laura:

eroii necunoscuți :(

Originally posted on Bogdan Calehari:

80fc43399ff449088b4f00192bb07

Duminică, 19 aprilie, la Villejuif (Val-de –Marne), Aurélie Châtelain a fost ucisă de teroristul musulman, Sid Ahmed Ghlam. Acesta a încercat să-i fure mașina, pentru a o folosi într-un atentat ce urma să-i aibă drept țintă pe credincioșii catolici ce participau la slujbă în două biserici din localitate.

Dacă i-ar fi dat, fără să se împotrivească, cheile mașinii, poate că Aurélie Châtelain ar fi fost astăzi în viață. Dar, profesoara de fitness, în vârstă de 32 de ani, a ales să-l înfrunte pe terorist. A fost fost ucisă cu un glonț, dar în timpul luptei care s-a dat in interiorul mașinii, ea l-a obligat pe Ahmed Ghlam să se împuște accidental de două ori. Pierzând mult sânge, teroristul s-a văzut nevoit să apeleze Serviciul de urgență. El le-a spus paramedicilor că a fost împușcat în timpul unei tentative de jaf. Conform procedurilor, aceștia au anunțat poliția. Urmărind dâra de sânge…

View original 436 more words

Bijuterii noi


Laura:

și despre mine. (cică aș fi și eu o bijuterie)

Originally posted on Doar lumea mea:

Trebuia să scriu povestea asta mai demult, doar că sunt leneșă. În plus, alerg prin atîtea dimensiuni, mă micșorez și mă măresc de atîtea ori, trec prin atîtea lumi și schimb așa de multe culori și mirosuri, încît am scuze că am întîrziat. Aș fi vrut să scriu asta la sfîrșitul anului trecut sau la începutul ăstuia, ca să se vadă clar că vorbesc de bijuterii cumpărate anul trecut.

Cînd spun bijuterii vorbesc despre podoabe adevărate și prețioase, nu gablonțuri, aur de clanță sau biju-uri de scenă, deși ș-alea-s bune, iar unele au valoare sentimentală de iubire neîmpărtășită. La bijuterii am gusturi grele. Ca la cărți și mai greu decît la haine. Mici sau voluminoase, de culori discrete sau tupeiste, detailiste sau măroaie, diafane sau impunătoare, de prințesă sau de vrăjitoare, bijuteriile mele vin de demult și fiecare-i o carte cu poze din lumi diferite. Fiecare cercel sau inel sau brățară, luate…

View original 1,364 more words