pe cine si ce sa mai furam


va pregateam un articol despre cum am lucrat eu prima oara cu un regizor care a castigat un Oscar (Joachim Back pentru „The New Tenants„, in 2010), dar nu ma lasa astia cu politica lor sa ma ocup de arta. Pfuuu –uuu–xui.
*
deci, pe cine si ce mai furam? S-a cam terminat tot, tot ce era mai usor de furat, s-a rezolvat asta in guvernarile anterioare, inclusiv in ultima; cei ce au pus bazele acestui sistem au fost matusa Tamara si bunica Iliescu; acum nepotii lor cica scot tara din criza. Aaa … da. Cum bani de pensii si salarii pentru doctori si profi n-au, ma gandesc ca vor la guvernare doar ca sa mai roada un ciolan. Fie si mai mic. Hai, si un rest acolo; un mezelic. Sa mai suga si ei ceva.
*
dar ce? ce sa mai fie de furat?
*
De abia astept primele declaratii ale lui Ponta; ce-o sa-si mai dea in petec, ce-o sa se mai sparga ca un balon prea umflat; ce-o sa mai rad, ma bizui pe prostia lui. Si Crin! Crin o sa trebuiasca sa mearga la munca? Si somnicul de dimineata? Si cel de frumusete? Vai! Dar cum puteti sa-i faceti asa ceva lui Crin :), pe bune acuma :). El era bun in opozitie: se mai trezea din cand in cand ca dintr-un vis urat, mai boscorodea ceva incruntat si se culca la loc.  Eh, poate mai are putin timp de odihna, pana o sa fie presedinte.
*
Ah, si Androneasca, ce legi o sa mai dea! Din gradinita o sa poti merge direct la doctorat. N-o sa mai trebuiasca sa stii sa scrii si sa citesti ca sa mai ai o diploma. Ce, Elena Ceasusescu stia? Si uite cate titluri Honoris Cauza avea. Oricum, si asa … cat de bine scriu romanii, mhuahahaha! Nenorocitul ala care a pus camere de luat de vederi la bac! La beci cu el! In lanturi! Huo!
*

Logo of the Government of Romania

Logo of the Government of Romania (Photo credit: Wikipedia)

„Uraa” – urla Arabu’, acum doua ore in Antrefrig, agitand spasmodic telefonul prin aer, de atata bucurie neasteptata, dupa ce primise vestea buna; „a cazut guvernu’, se da drumu’ la graniteeee. De luni va aduc ce vrea muschiu’ vostru! La negru! La juma’ de pret. Ce vreti vooooi!”.
*
S-a dat drumul la furat. Pur si simplu. Moara trebuie sa produca faina. Marfa la negru tre’ sa intre in tara, spaga sa curga, impozitele sa NU se duca la stat. Ca sa NU fie bani de pensii. Hai sa dam vina pe FMI, pe olandezul care-l va inlocui pe Jeffrey Franks; (il cheama Erik de Vrijer, poza aici jos, in dreapta; zic sa ne pregatim de-acum textele si sa-i spunem cum nu mai cumparam noi lalele de la ei. Nuuu?). Hai sa-i falimentam pe TOTI cei ce mai faceau ceva – marfa la negru e intotdeauna sub pretul de producator din RO; sa-i distrugem deci pe aia de mai au o sera, un lan, o fabricuta ceva, da-i dreacu, de ce n-au invata sa fure, ce? era asa greu? – si dupa aia punem o bomba aici si plecam.
*
Trebuie sa fii chiar imbecil sa te bucuri ca esti tu acum la guvernare. Sa vrei sa vii la guvernare si sa faci tot la fel. Oligofren. Acum NU e momentul sa fii la guvernare – asa cum se intelege guvernarea la noi. NU-NU-NU. Intr-un fel, iar le-a tras-o Base’. Si el se bizuie pe prostia lor :).
*
Dar si concetatenii, concitadinii mei … vaaai, of, Doamne! Urat ne mai platim pacatele. Cat de cretini, distrusi pot fii …
*
Foamea pe care o au uselistii si neo-securistii, in gati, prin conturi, portofele si buzunare, combinata cu tembelizarea romanului din ultimele doua decenii … oh, ce-o sa mai iasa! Boc era doar un limitat, un tip fara imaginatie, cu vederi inguste, fare idei, fara solutii, constipat; antipatic si antipatizat; o sluga servila si loiala; astia sunt si curve. Astia sunt mamele si tatii situatiei de azi din Romania. Doar ca noi am uitat. Cred ca in Romania de abia acum INCEPE CRIZA CU ADEVARAT.

Anunțuri

Doar o plimbare. Solo quiero caminar


„Solo quiero caminar” (2008, coproductie Spania-Mexic) e filmul in compania caruia mi-am petrecut jumatate din noapte. Si ale carui imagini; post reflectii; concluzii sumare; impresii, ma urmaresc inca.
*
Pe scurt, 4 femei bune, in sensul de super pizdoase, ca sa ma exprim in concordanta cu atmosfera filmului, pun la cale o razbunare impotriva unui clan mafiot mexican. Cine erau ele? Fara sa dramatizeze vreun pic, fara sa le pese, fara sa acorde vreo valoare pozitiva sau negativa faptelor, caracterelor, autorii ni le prezinta in cele mai elocvente momente din viata lor: Aurora, (jucata impecabil de superba Ariadna Gil)

Español: La actriz española Ariadna Gil. Engli...

Español: La actriz española Ariadna Gil. English: Ariadna Gil (born January 23, 1969) is a Spanish actress. (Photo credit: Wikipedia)

buna rau, marfa, durere, bruneta, ochi negri, adanci, e la inchisoare pentru jaf. Rudele ei (surori, mame, nepoate, verisoare, ce-or fi, doar rude de sange sa fie, asa aflam din film), fac toate demersurile ca s-o scoata de acolo. Toate demersurile insemnand, logic, niste felatii prestate in grup sau pe rand, judecatorului care se ocupa de caz. Ce mai inseamna o felatie in ziua de azi? Nimic. Daca e s-o luam dupa cat de simplu ne e prezentata. Sau, dupa caz, 2, pana la 4 ani de inchisoare. In minus.

In timpul asta, Ana (jucata de Elena Anaya; ati mai vazut-o in filmele lui Almodovar: „Kika, „El Piel Que Habito”), tot o sora a celor de care va povestesc, primeste un „job”, adica un blowjob ocazional; sa-i faca o felatie (da!, cata imaginatie!), impreuna cu o colega, unui sef de cartel mexican si unui invitat al acestuia. In fata altor membrii ai gastii respective. (Se pare ca barbatii nu mai sunt interesati de altceva, cel putin in acest film). Totul se petrece intr-o vila absolut ge-ni-a-la, pe malul marii (sau al oceanului?), cu o arhitectura moderna impecabila, pe fondul azuriu al cerului pur care se uneste undeva, la capatul lumii, cu marea albastra. Poezie, ce mai! Rupere. Pictura. Arta. Catharsis estetic! Eu, cel putin, am fost impresionata. De peisaj. De liniile pure ale cladirii. De designul interior, purist, auster, care nu concura peisajul, spectacolul naturii. De materialele nobile folosite in constructie. De locatii, deci.  De costumele cu croiala fina ale mafiotilor! Altii, poate, s-au uitat la altceva. Poate au fost surprinsi, confuzi din cauza discrepantei uriase intre estetica desavarsita; intre ce e placut ochiului si odios din punctul de vedere al unor valori morale (crestine sau nu). Din partea autorilor nu primim nicio „indicatie”; treaba noastra ce gandim, ce simtim cand le vedem pe fete lingand, sugand si scuipand/inghitind. Admiratie, greata, invidie, frica, incantare, scarba? Nu ne spune nimeni. Nu ne e nimeni de ajutor. Ana isi termina „treaba” cu succes, confirmat de geamatul searbad al sefului mafiot si de o grimasa care-l face sa dea ochii peste cap; ea scuipa sperma pe jos si isi priveste in ochi „angajatorul”. Acesta o cere de nevasta. „Ce bine m-ai aranjat!” – zice el, incantat. Pfii!
*
Telenovelas?
*
Trebuie sa recunosc ca genul asta s-a rafinat. A devenit „greu”. Clasic.
*
Am uitat sa va spun: aceasta nu e o cronica, daca vreti sa vedeti filmul, poate ar fi mai bine sa nu cititi mai departe. Am de gand sa dezvalui mai multe delatii picante si poate va stric toata placerea.
*
Pana aici, o concluzie ar fi ca, o felatie facuta la timp si cui trebuie, te duce mai sus. In cariera, in societate, in ce vrei. Sau te scoate din belea.

Ha! Trebuia sa ma uit la o coproductie mexicano-spaniola ca sa aflu asta? :)). Nu. Socant e felul atragator si insidios in care ne sunt prezentate toate cele. Aproape gandeam ca mi-am gresit drumul in viata. Ce mare lucru, ce rost are sa faci atata caz cand vezi o puta iesita dintr-un slit, pe bune?!, daca poti rezolva atatea cu ea, in doua, trei minute? Te speli dupa aia pe dinti, iti clatesti gura si gata. Aaa … nu? Da? Hm.
*
In fine, Ana se casatoreste cu mafiotul. Casnicia se desfasoara dupa toate asteptarile: sotul o duce in Mexic, o bate de cate ori are chef, ca doar e curva, sau a fost, si stie ea ce-a facut, ei ii e dor de tara si familie; lui ii e lehamite de starile ei de melancolie, chagrain, deprimare, ea se imbata tot mai des si o arde prin cluburi, totul se sfarseste simplu, cand el, dupa ce-i trage doi pumni in cap, o arunca din masina aflata in mers. Ea ajunge in coma la spital si ramane acolo pana la finalul filmului. Life’s a bitch. Yeap.
*
Pe ea o vor razbuna surorile ei de sange, inclusiv Aurora care scapa din inchisoare cu cativa ani mai devreme datorita celor doua felatii salvatoare de care va spuneam mai sus. (Pun pariu ca v-ati incurcat deja intre atatea blowjob-uri, dar n-are importanta. Femeile nu simt nimic. Barbatii da.). Impreuna, fetele pun in aplicare – cu cel mai convingator sange rece pe care l-am vazut vreodata – un plan de razbunare. Ii vor jefui pe traficanti si ii vor decima.
*
Toate personajele sunt negative – inclusiv fiul uneia dintre protagoniste, Gloria Duque, intepretata de Victoria Abril, ca deobicei, excelent), minte si fura, isi insuseste o idee si un merit care nu era al lui, desi fusese avertizat sa nu faca asta. Daca alegem sa ne placa de cineva, ei bine, e pentru look, pentru abilitatea cu care supravietuieste, pentru gratia cu care suge p …, si pentru niste urme – ca niste dare fine in nisip, vorba lui Beckett – de umanitate, care mai exista pe ici pe colo. Femeile tin unele la altele si la copilul „lor”.  Asta pare sa le salveze. Sunt tari, sunt cool; iti fac pofta: sa arati ca ele, sa fii ca ele, rece pe dinafara si calda pe dinauntru; sa fii bruneta ca noaptea fara luna si far’ de stele si cu ochii de smoala inchegata, sa fii in stare sa le-o iei in gura tuturor nenorocitilor, fara sa-ti pese cat de-un scuipat, daca asta trebuie sa faci ca sa-ti duci la indeplinire un plan. Ca sa-ti atingi un scop. Sa suni dupa un gigolo (asa se zice?), un curv? curvar e altceva. Un prostituat? Un prostitut? Suna aproximativ ca substitut. Noi de ce n-avem in limba romana si variantele masculine ale acestor cuvinte? Doar barbati care se vand pe bani avem si aici – deci, sa suni dupa un din asta, ce si-o trage pe bani, cand ai chef de sex, si, in general sa nu te lasi impresionata de nimic. Sa fii frumoasa si demna pana la capat, ori cati pumni si ciocane ai lua; si, cel mai important, sa nu pui nicio baza pe barbati. Asta e concluzia generala a cinematografiei latino-americane, in ultimele decenii.
*
Intr-un mod pervers, filmul e pur si simplu atragator. Incet, incet iti place si tie crima, prostitutia, furtul, pacatul in cel mai abject mod. Pentru ca arata bine.
*
E ciudat acest curent in cinematografie. Si sincron cu tendinta generala a societatii. Si mai ales, fatarnic. La adapostul imaginilor cu adevarat bine facute, ni se livreaza la pachet o intreaga lume respingatoare. Paradisul pare a fi in natura, in arhitectura, in culori. In arta care copiaza natura. In rest, oamenii … Doamne fereste si pazaste, daca mai esti pe aici! Si printre toate minunile astea estetice, pare ca e bine sa fii curva (filmul pare o proslavire chiar, a curviei in general), sa fii o hoata, daca stii pana la urma cum sa le-o tragi tuturor. Daca stii sa iesi deasupra. Sa furi de la hoti nu-i un pacat si pana la urma, exista o ierarhie si-ntre raufacatori: unii sunt mai scarbosi ca altii. Ele, hoatele, curvele, par a fi cu un pas inainte – lucru pe care-l tot remarca in film un frumusel, Gabriel, jucat de Diego Luna, ce apare trecut in rolul principal, nu stiu de ce – si finalul, pare sa le salveze, macar pe unele. Dar totul, restul, e o manipulare spectaculoasa: cat de atragator poate fi sa ai o viata de rahat, sa o sugi mereu unor nemernici, s-o iei in bot, sa furi, s-o tragi, sa te omori in bataie, cu sisul sau pusca si pistolul … chiar daca ramai cu banii, chiar daca i-ai decimat pe toti ceilalti si ai ramas cu fizicul intact …
*
… si bine facut, dupa toate canoanele revistelor de moda moderne, tras parca din Vogue, Elle, Cosmopolitan: slab, foarte slab (foarte important!), frumos, bine proportionat, dotat cu o coama spectaculara, deasa, lunga, neagra tuci si neaparat bogata, mereu in forma si bine aranjata (tocmai a supt-o, coafura rezista!, gen), gene ireale, ochi fascinanti, demoniaci, un ten palid si, neaparat o garderoba wow.
*
Conteaza cat de lung ai parul.
Nu conteaza cat si cum gandesti.
Ci doar sa supravietuiesti.

*

TÍTULO ORIGINAL: Sólo quiero caminar
AÑO   2008
DURACIÓN: 130 min.
DIRECTOR            Agustín Díaz Yanes
GUIÓN                   Agustín Díaz Yanes
MÚSICA                 Javier Limón
FOTOGRAFÍA      Paco Femenía
REPARTO              Diego Luna, Victoria Abril, Ariadna Gil, Pilar López de Ayala,                                                 Elena Anaya, José María Yazpik, Dagoberto Gama, Everardo                                  Arzate, Jorge Roldán, Tenoch Huerta, Jorge Zárate

PRODUCTORA      Boomerang TV / Antena 3 Films / Canana Films
PREMIOS2008:   1 Premio Goya: mejor fotografía. 11 nominaciones
GÉNERO                Thriller | Secuela

Omul Nou


Candva, expresia asta producea greata. Candva. Si totusi n-a produs destula. Pentru ca Omul Nou exista, e gata, s-a facut, s-a format. Moartea comunismului s-a produs asa … ca declaratie, ca schimbare de nume si eventual scoaterea stemei de pe steag. In rest, tot ce si-a dorit comunismul s-a intamplat si s-a infiltrat pana in cea mai profunda fibra. Cine a ramas nealterat,  este anihilat azi, in vazul tuturor, cu acordul unanim al tarii.

*

In Romania de azi, daca ai peste 40 de ani, nu, daca ai peste 35 de ani, si sub 65, educatie buna si ceva in cap si nu esti intr-un post de super-conducere, asigurat prin toate mijloacele posibile, inlantuit prin legaturi de rudenie, complicitate la furturi si alte alea, esti probabil pe cale sa fi mazilit (asta in rarele cazuri in care n-ai fost inca). Aruncat, concediat, umilit, exilat la coada unui departament, la iesirea din spate a unei vieti, cu un birou care iese jumatate pe hol, cu toti tinerii proaspat angajati razandu-ti in nas (oh, si cand povestesc asta ma gandesc la un caz concret, la fostul meu coleg B., care, demis fiind din functia buna pe care o avea, a ajuns intr-un post care nu insemna nimic, stapan pe un birou ce iesea cam jumatate in holul de trecere; incomod, in calea tuturor. Intentionat pozitionat asa de cei ce aveau puterea sa faca asta. Intentionat umilit si calcat in picioare. Pentru ca era unul din putinii care aveau un punct de vedere si mai avea si curajul sa si-l sustina prin sedinte. Statea fata in fata cu cei ce l-au lucrat ani de zile pe la spate si care, in fine, i-au luat postul. De cate ori vorbeam cu el, ma intrebam, continuu-continuu-continuu, cum poate suporta asa ceva. Suporta. Asta e viata de acum din Romania si el avea 50 de ani atunci. Adica, alternativa era sa se spanzure. Probabil.) Daca esti discriminat de pe la 35 de ani, inchipuiti-va cum e cand ajungi la 50. Sau la 55. Dar cum o fi la 60? Trage-ti un glonte in cap de pe acum, nu astepta sa implinesti 60 aici.

*

„Laura, nu mai lucrez acolo, pentru ca, domnisoara X, un fel de sefuta, 23 de ani (23 de ani? un fel de sefuta? cum poti fi sefuta la 23 de ani?), si inca cateva colege, cam tot de varsta asta, m-au dat afara – imi zice tremurand inca, de furie inghitita, de amar, o amica. O saptamana am luat Xanax, ca sa pot trece peste socul asta, nici acum nu mi-am revenit. Am un copil mare, si-a facut credit la prima casa, i-am promis ca-l ajut …”

Xanax 0.25, 0.5 and 1 mg scored tablets

Xanax 0.25, 0.5 and 1 mg scored tablets (Photo credit: Wikipedia)

*

ce cunoscut imi suna! Aveam si eu o sefuta de 23 de ani. Cred ca nici 23 impliniti nu avea. Postul de redactor sef la un fel de site cu tematica de arhitectura si design interior l-a primit pentru docilitate si lipsa de cunostinte si impresii de care dadea dovada. Nu stia mai nimic. Nu era rau intentionata, era doar lipsita de orice fel de cultura. Si de o cat de mica dorinta de a-si repara hiba asta. Imi amintesc ca a trebuit sa mergem o data impreuna la o intalnire la Carturesti – Verona; a fost o experienta neverosimila. Nu stia unde e, ce e, de ce si ce se intampla acolo. Era bulversata. Nu stia nici de ce venise la intalnirea respectiva, o intalnire programata cu vreo luna inainte cu presedinta unui ONG. N-auzise de locul acela. Nici de ONG-ul respectiv. „Ce-i aici” – ma intreba sincer mirata. Nu era vreo angajata la REBU, asa ca n-am stiut CUM sa-i raspund. Era, vorba amicei mele in necaz, o „sefuta”. Nu, nu m-a dat afara. Era putin incurcata de pozitia ei, nu stia cum sa vorbeasca cu multitudinea de colaboratori pe care-i avea datorita postului; nici ce sa le ceara. Dar nu fusese angajata pentru asta. Reusea in schimb sa transmita fara ezitare ordinele „de sus”. Fara nici un fel de indoiala. Pentru asta fusese avansata.

*

„Doamna, am 30 de ani de taximetrie, stiu fiecare straduta din Bucuresti pe de rost, stiu toate scurtaturile, orele de trafic intens, spuneti-mi acum o strada de care n-a auzit nimeni, cea mai anonima fundatura, va duc acolo cat ati clipi. Si ce credeti? M-a recomandat zilele trecute un actor pe care-l duc si-l aduc de la spectacole de 15 ani, m-a recomandat la TVR, acolo, pentru un post de sofer, am sunat, si ce credeti ca m-a intrebat? Cati ani ai – zice; 49 ii raspund. Si-mi tranteste telefonul. Imi tranteste telefonul doamna!, nimic mai mult sau mai putin. Nu m-a intrebat nimic altceva. Nici buna ziua nu mi-a zis. Cum se poate asa ceva?”

*

ati fost vreodata intr-un taxi condus de vreun tanar semi-isteric, descreierat, care se ia la harta cu toti cei din jur? Eu am fost. Era sa mor in intersectia de la Perla, impreuna cu Dana, intr-un taxi. Acum vreo 4 ani. Taximetristul nostru, un tanar de vreo 20 de ani, ii scuipase pe altii, nu stiu de ce, asa, din mers. Aia s-au luat dupa noi. L-au prins la Perla. El a inceput sa se invarta in cercuri largi, cat e intersectia aia de mare, in timp ce ii chema alarmat prin statie pe colegii lui. Volanul il tinea cu o mana si un picior. Masinile franau disperate in jurul nostru, noi ne tineam de sufletul din gura …. nu stiu cum de-am scapat.

*

dar cine se uita la asta? Nu asta e viitorul pe care-l vrem?

*
N-ai 20 de ani?
Mori dreacu, ce ne stai in drum?!     

*

Discriminarea crunta, pe criterii de varsta, sex, orientare sexuala, religioasa, filozofica sau politica se practica la scara infricosator de larga. La stat, la particular. Pe strada, in scara blocului, la magazin, in familie. Oriunde. In cazul locurilor de munca, zeci de ani de experienta si cunostinte acumulate sunt aruncate pe apa Sambetei, (prea frumos spus), pentru ca niste natafleti sa poata indeplini ordinele unor distrusi ahtiati in genere dupa bani si putere. Vietile a sute de oameni au fost anihilate in ultimii ani, exclusiv din aceste motive. Si nu orice fel de oameni. IN SPECIAL cei ce mai STIAU SA FACA CATE CEVA. Amica mea (bineinteles, cu multa experienta in domeniul ei) era intr-un loc unde vedea cum anumite fonduri sunt invartite si distribuite dupa cheful unora si al altora. Sefuta ei trebuia sa se scape de aceia ce puteau intelege, observa asa ceva. Sefuta mea de pe vremuri – in mediu privat – fusese numita acolo pe criterii similare; site-ul nu valora nimic, dar, cu minciuni si evaluari mult umflate afisa un aflux de cititori mult, mult, mult peste cel real.

*

Cei mai vulnarabil sunte cei trecuti de 30, 35 de ani, cu credite la banci si copii. Pe astia poti sa-i obligi sa inghita orice rahat. O s-o faca pentru copii. Si pentru ca nu stiu o alta viata. Foarte vulnerabili cei trecuti de 45. Cei de 50. Pe astia chiar nu-i mai angajeaza nimeni niciunde. Toti stiu asta. Sunt si cel mai usor de umilit. De distrus. De pus la punct. Le pui vreun sef, vreo sefa ce n-a facut nici trei ani de faculta la Spiru Haret, vreuna umflata de de impresii si pleznind de dorinta de a-si arata muschii crescuti in loc de creier. Vreo tampita, vreun vretin care habar n-are ce vorbeste. E cel mai comun scenariu. Si cel mai sinistru.

*

Am vazut-o si pe mama mea in situatia asta. Vreo cateva luni. Ea nu are decat vreo 45 de ani de experienta in contabilitate. A „primit” intr-o zi o colega noua, de vreo 23 de ani. Din prima zi s-a asezat pe scaunul ei. Plina de importanta momentului. Din a doua vorbea despre ea plina de dispret, chiar suficient de tare sa aud si eu, daca intamplator treceam pe acolo, si patronul si femeia de serviciu, toata lumea. „N-o vezi si pe baba asta cum se misca? In reluare? Pana da drumu’ la calculator trece dimineata! Pfii … pai io … cat de tare sunt …”. Doar ca, in contabilitate, nu e chiar ca-n presa. Acolo mai trebuie sa stii cate ceva si „doamana-tanara-bengoasa-stie-tot” a belit-o dupa doua luni. Naspa. Bineinteles ca nu stia mai nimic. A fost inlaturata cu tact. Macar atat. S-a pus pe facut copii si acum se roaga sa fie primita inapoi. N-o sa fie.

*

Am patit-o si eu. Bineinteles. Aveam prea multe pareri, prea tineam la ele. Eram si sunt Atipica. Si, de pilda, anti-tabloid.  Cei din jurul meu erau, ha, normali. Cum e normalitatea acum. Erau tari, se simteau marfa. Nu puneau pret pe nimic. Ba da. Pe … Barfe, smenuri, susanele. Isi doreau. Visau la ceva gen. Ieftin si usor. Trecuse vremea subiectelor si vedetelor de carton care chiar spargeau piata. Si ce? Antologica a fost seara cand a venit tipa de la vanzari – si atunci se punea pret pe parerea unei astfel de tipe – si mi-a spus emotionata toata, „tu fata, nu simti asa, ceva, cand pui mana pe o Viva? Eu de abia astept sa ajung la pagina de vedete.” Vedetele alea … stiti voi. „Nu fata, raspund, eu daca citesc Viva, e pentru ca n-au alta revista la coafor.” A plecat infricosata. Dezgustata. A cautat febrila in sertar un anti-vomitiv. La sedinta mi-a dat un vot de blam pentru blasfemia pe care tocmai o rostisem. Alta mi-a tinut o prelegere despre cat de dezamagiti erau de mine. „Nu, nu … nu stim ce-i cu tine, ne-ai dezamagit. Ne asteptam ca tocmai tu sa intelegi mersul lucrurilor, sa vii in barca noastra …”. Poate nu era o fata rea, era doar la revista nepotrivita. N-o primisera la Viva sau la Click si esuase lamentabil la o revista de cultura, arta si design interior. Naspa. Si uite asa, s-au decis ele sa-si faca o revista (sau un ziar, dupa caz) pe masura puterilor lor; au stat pe rand la usa directorului general – vestitul Adrian Rus, cel ce n-are nicio carte in toata casa si nici nu le intelege pe astea cu citit, scoli inalte, masterate, doctorate, cah, cultura, rahat, ce-i aia? Vinde? Nu. Pai vezi?, bleah, nu-mi mai zi ca-mi vine rau, soro – au navalit peste el, i-au facut, i-au dres, el le-a ascultat, caci deh, il treceau fiori de incantare cand se gandea cum o sa faca el parte din lumea buna a unor Botezati, Daniele Crude si mai stiu eu ce ipochimeni din astia. Impreuna, m-au sanctionat pentru ca le-am spus ca gresesc daca aleg astfel de politica editoriala. Si ca o sa le scada tirajul. Ah, da. Si pentru ca am avut tupeul sa candidez la o functie de redactor sef. M-au trimis acasa doo luni si apoi m-au chemat inapoi. Sa ma invat minte. M-am invatat. I-am dat in judecata. M-au cautat pe rand toti, de la Adrian Rus pana la Viorica, directoarea-de-nu-stiu-ce, si tipa de la juridic. „Vai, dar noi n-am stiut, dar proastele alea au facut si-au dres … au mintit, au zis despre tine ca aia si ailalta. Noi am crezut ca ai plecat tu asa, ca te-ai suparat. Si tu te-ai lasat asa? De ce n-ai venit la noi? Vai, dar ne-a scazut tirajul. Dar NU, n-am zis sa pleci. Vai de mine, cum sa fi spus noi asa ceva? doar erai cea mai buna, cea mai apreciata … Si te facem si redactor sef, ce vrei tu. Iti dam ce vrei tu, numai nu … ” Intr-adevar, le-a scazut tirajul pana sub nivelul marii. Asa ca le-au dat afara si pe o parte din Pipitze. Too late.

*

Morala? Povestea merge mai departe.

*

Una dintre ele, cea mai pitzipoanca dintre toate, disperata cea mai disperata, una din proastele alea, cea care a petrecut cel mai mult timp pe la usile directorilor si prin birourile lor (si asta cere un soi de talent), cea mai putin interesata de calitate, de arta, de pictura, de sculptura … cea care cadea in extaz daca vorbea cu vreo manelista, cea mai in stare sa linga, sa scuipe, sa minta, sa prosteasca, sa se prefaca, cea mai falsa dintre toate, ce mai, mama toparlancelor din firma, data afara pana la urma pentru rezultatele deosebite obtinute in munca, si pentru falimentarea probabil definitiva a unei reviste de design interior – Caminul – aflai din intamplare, a ajuns PR Specialist, sau ceva de gen, taman la GOLDART. Anca Ghiorghiu, PR la GoldArt. Hahahahaha! Adica ceva cu arta, cu pictura, chestii de care nu NUMAI ca n-avea habar, dar erau din zona aia … cah, naspa, iecs, puah! Nu e cu manele? Cu Andreea Banica? sau cum le cheama pe cantaretele astea cu vocea facuta pe sintetizator? Deci nu e cu Botezati? Andree Marin? Bleah! Hahaha!

*

Mi se pare absolut corect. Au nevoie si galeristii de angajati capabili, nu? Au si ei bani de ascuns, opere de arta de furat – e unul din primele domenii in care s-au facut bani grosi in Romania – … doar s-au „pierdut” pinacoteci intregi din patrimoniul national, tiruri de icoane, pana si Coloana Infinitului,

The Endless Column a sculpture created by Cons...

The Endless Column a sculpture created by Constantin Brâncuşi, Târgu Jiu (Gorj County) (Photo credit: Wikipedia)

ce ne-a mai lasat Brancusi pe aici, pana si aia era vorba la un moment dat ca era pe cale sa dispara; asa ca, probabil, draga de Anca si-a gasit tocmai locul potrivit. Un loc in care astfel de aptitudini: „mint, fur, ii torn pe colegi, mananc rahat cu tona, n-am principii sau vreo chestie din asta gretoasa lipita de creier care sa ma impiedice sa fac ceva naspa si sa avansez in viata”, aptitudini care in mintea mea sunt cel putin indoielnice daca nu cumva de blamat, se pot pune in valoare. Ca sa vinzi un fals ai nevoie de talent. Sau ca sa prostesti un idiot cu bani facuti peste noapte sa cumpere cine stie ce panza colorata. In Romania e inca nevoie de astfel de oameni. E o explicatie pentru care ne merge atat de prost.

Restul fufitzelor cu care am avut de-a face, cand ma vad in public, se comporta absolut caraghios. Se dau cu capul de stalpi (la propriu, in cazul fostei art directorese care la 20 de ani de viata si 2 luni de experienta in munca avea un ego pe masura unui Bill Gates, Michelangelo, sau asta cu aifoanele, cum ii zice?, in fine. Sa-i spui ca n-a inteles sau ca a gresit? vai de mine! Mai bine iti dadeai drumul in cap, pe geam. Oricum iti facea praf articolele … daca mai si comentai … naiba te lua. Sa-i spui tu ca intr-o revista de design nu pui caseta opaca de text tocmai peste detalii de arhitectura si design? pai fulgi am mancat! naiba m-a luat! Doua saptamani nu s-a mai oprit circaraia. Ii dau eu lectii ei? In veci n-a mai paginat articolul ala. Cum adica? Mi-am permis eu, sa-i spun ei, ea care avea cam 2-3 luni de experienta si 20 de ani de viata, in total, ca a gresit? Mama mia! Dar cine ma credeam? Intr-un final, se pare ca au retrogradat-o pe un post mai potrivit varstei si mintii ei, dar dupa ce a facut praf vreo 8-10 luni o revista), ei bine tipa mai ca nu s-a dat cu capul de un stalp incercand sa ma evite prin Centrul Vechi; alta s-a bagat efectiv sub masa la Cafe Godot (Mihaela Balaban, trage-ti o punga pe cap data viitoare, se poate?, face rau la coloana sa stai atata in pozitia aia incomoda. Ah, am uitat! Tu n-ai coloana vertebrala! Si tot fara folos. Nu te-ai ascuns suficient de bine, te-am vazut, sa stii. Degeaba te-ai fofilat in spatele colegelor si ti-ai tinut ochii lipiti de telefon. Si a mai trebuit s-o stergi in graba cand s-a terminat. Pfiii …). Promit ca daca iti pui punga, data viitoare ma fac ca nu te vad :)).

Nu, nu cred ca vreun simt al rusinii le face sa se comporte asa. Nu mai stiu ele/ei de zeci de ani ce e aia. Astfel de reactii exagerate, stupide le pun seama fricii. S-o fi asteptat si Balaban sa ma cobor la nivelul ei: sa ma duc la ea la masa si sa-i torn un pahar cu ceva in cap, sa-i trag un sut in cur la iesire … stiu si eu ce le trece prin cap? Ce simt ele/ei ca merita? Ce consecinte anticipeaza? Habar n-am … minte murdara, bolnava, slinoasa, chiar nu vreau sa stiu ce e pe acolo. Si apoi, ele, ei stiu bine ce au facut si se asteapta ca intr-o zi, sa le faca cineva la fel. ( Am vesti pentru voi: da, intr-o zi o s-o patiti. Nasol. Foarte Nasol. I promise. Nu azi, maine. Atunci cand va asteptati mai putin. Cand n-o sa mai credeti ca se mai poate intampla ceva.)

*

Bine, toata astea s-au intamplat si intr-un loc in care fufaneala, prosteala, idiotenia, cretinismul, trufia, incultura, toparlanismul erau la rang inalt, inalt. Cel mai inalt. Un mini trust de presa. Medien Holding. Proprietatea familiei Adamescu. Securistii. Aia care au „mostenit” magazinul Unirea :))). Continuatorii de facto ai regimului comunist. Ne-au cumparat si pe noi, din pacate; ca nu m-am angajat eu din proprie initiativa la niste niste unii cu ascendente atat de dubioase. Au mai scris si altii despre ce se intampla acolo; am postat si eu aici scrisoarea de demisie a fostului art-director al Romaniei Libere … oh, da, acolo, si in multe alte parti, de doi, trei ani – poate chiar cinci, sase – se fac epurari masive, in special de educatie, bun simt, cultura, valori morale si/sau crestine si niscaiva neuroni. Si se cauta oameni noi. Cu creiere moi. Nealterate de vreun printip. De vreo adiere de morala. Daca vreti … daca va simtiti :), sunt locuri garla. Puteti fi mai rai ca cei ce sunt deja odiosi? Viitorul e al vostru. Ma rog, ala care este, vorba primarului indragostit. Si vanzarile scad, scad, scad, vaaai, ce tragedie, ce tragedie, lumea nu mai citeste ce scriem „noi”, si nimeni nu intelege de ce :)))))))) … dar, las’, ca mai tragem niste aer puturos in piept, mai dam o tura pe la BRAT si o spaga mica si trecem noi cumva si de luna asta :)))

*

„… pai i-au concediat pe toti cei lucrau la Vodafone Constanta de mai mult de 5 ani. Sau de 10. Aveau salarii mari, prea mari, aveau dreptul la beneficii si concedii. Costau prea mult. Au angajat numai tineret din asta cu 3 ani de faculta sau chiar fara, doar cu liceu. Pe nimica toata. Pe zece, cinspe milioane. Nu. E mult. Cinspe ia acum un sef.  Mergeti intr-un magazin sa vedeti daca mai va serveste cineva cum trebuie sau stie cineva ce si cum sa va spuna. Am plecat inainte sa ma dea afara. M-am intors la nea Marin aici, tot mai bine asa”. Cate povesti din astea n-am auzit in ultimii 10 ani!

*

Capitalism, cica. „Reteta noastra secreta” – vorba aluia. Lume nebuna. Si un viitor pe care sigur, nu vreau sa-l mai prind aici, in Romania. Sa stea ei, distrusii astia intre ei. Sa vezi atunci distractie! De abia astept sa vad momentul in care, nu le va mai ramane nimic de facut decat sa se sfasie intre ei.

*

„Laura, mi-au motivat ca vor sa formeze oameni tineri …” – imi spune inca gafaind a disperare amica mea. Te tulbura astfel de lucruri. Dar cand se va limpezi, va sti ca a fost ca un fel de compliment. „Vor sa formeze oameni tineri si eu eram prea batrana si intelegeam prea multe.”

*

Aha. Da. Normal. Pai sa-i formeze. Succesuri! Sunteti pe drumul cel bun.