Să vină cineva, să facă ceva


poate pentru că nu ne amenință nimeni cu o armă pe stradă, chiar fățiș, pentru că nimeni nu ne dă o palmă, nici măcar metaforică pentru cîte reguli încălcăm zi de zi cu credința fermă că totul ni se cuvine, avem senzația, mulți dintre noi, că putem să trăim viața noastră oricum. Suferim de un complex de imortalitate, invincibilitate și ceva ce numim libertate dar e de fapt o defulare a tot ce ne-a fost sau ni se pare interzis să trăim. Și cînd vreo întîmplare din viață ne arată că nu sîntem chiar așa, ne prăvălim în valea plîngerii de unde se aude tare: SĂ VINĂ CINEVA, SĂ FACĂ CEVA!

IMG_6017

Cine credeți că o să vină? Și o să facă ce?

*

de cînd au scăpat de ceaușescu, românii se comportă ca și cum ar fi nemuritori. Am mai spus asta. Și invincibili. Mănîncă și beau pînă crapă ficatul și toate alea prin ei, nu fac sport, nu fac nimic pînă devin bolnavi și atunci brusc, au revelația că-s niște bieți neputincioși care au neapărată nevoie de mila statului și a noastră. Sînt nemuritori și invincibili pînă nu mai pot da nicio ”lovitură” și atunci fac un salt către cealaltă extremă: devin sclavi incompetenți, incapabili și indolenți, dependenți de stăpînii lor: niște oameni murdari și corupți, aflați într-o poziție de putere. Devin brusc cerșetori. Veșnic văicăricioși. Sînt niște moși și babe începînd de la 30 de ani și se pensionează pe caz de boală înainte de 40. ÎNCĂ SE MAI PENSIONEAZĂ PE CAZ DE BOALĂ ÎNAINTE DE 40-50 DE ANI. Doar în blocul meu sînt cîțiva pensionați pe caz de boală sub 50 de ani. De fapt unul are sub 25 de ani și are pensie. Are într-adevăr o problemă la un picior, e mereu bandajat și cred că a suferit cîteva intervenții chirurgicale în ultimii ani, dar restul membrelor sînt perfect sănătoase. Își petrece viața în spatele blocului jucînd table, mîncînd semințe și bînd bere la pet. Pentru asta n-are handicap mental, pentru muncă are.

Românii mai sînt nemuritori, liberi și invincibili pînă sînt condamnați și atunci toți plîng, sînt grav bolnavi și evident niște îngeri nevinovați condamnați pe nedrept și viitori subiecți în memorialul durerii. Și devin cel puțin bloggeri, dacă nu scriitori. Cu cele două cărți scrise prin pîrnaie cred că Adrian Năstase poate intra și-n Uniunea Scriitorilor dacă vrea. NU?

IMG_5935

Românii sînt nemuritori și invincibili pînă se duc în vacanță all-inclusiv la Albena și-i lovește o catastrofă naturală. Atunci devin instant niște debili maltratați fizic și psihic de vecinii răuvoitori: 24 de ore au stat fără hrană caldă, o nenorocire în condițiile în care acasă mănîncă doar de la o stea Michelin în sus. TOȚI și-au adus minte că-s bolnavi, TOȚI copiii lor sînt bolnavi și, în general: SĂ VINĂ CINEVA, SĂ FACĂ CEVA! Suferă foarte grav de lipsa oricărei compasiuni: UNUL n-a spus că a pus și el mîna să-i ajute pe nenorociții ăia care totuși s-au mobilizat și i-au mutat repede prin alte hoteluri. Doar se văicăreau necontenit pentru că o zi au mîncat doar pîine cu brînză, salam și roșii. Asta pentru că ei nu s-au dus în rezervația naturală Bălțata – în care se află Albena – la plajă, la explorat împrejurimi. Mă îndoiesc și c-au observat că se află într-o rezervație naturală.

IMG_5995

 

Nu, ei s-au dus la mîncat all inclusiv, fiecare cu cîte 8-10 farfurii pe masă de persoană și nimic altceva. S-au dus să se bată pe lîngă tăvi pentru ciosvîrta cea mai mare, pentru cea mai mare bucată de tort, pentru întreg tortul. Pe care l-au mociorlit și l-au lăsat pe masă. Că nu l-au putut mînca pe tot nici cu o cutie de colebil. Am văzut scenele astea în Bulgaria. De mai mule ori, în mai multe locuri, nu numai la Albena.

IMG_5963

Românii suferă cumplit și de sindromul nebăgatului în seamă. ”NU NE-AU BĂGAT ÎN SEAMĂ CA PE RUȘI ȘI PE GERMANI.” Pentru că singura voastră grijă era să vă puneți cît mai mult în farfurii n-ați observat că rușii dau tipsuri generoase și nici că germanii își cumpără pachete de vacanță cu mai multe opțiuni – tratamente-chestii-trestii -, deci mai scumpe ca voi. Și nemții se poartă altfel, mult mai ordonat și civilizat. Și uite așa ați aflat că descurcăreți sînteți numai la furat în rest, nu vă descurcați singuri. Nici să ajungeți singuri în țara vostră, aflată la 60 d ekilometri depăratere.

”Nu ne-a ajutat nimeni cu nimic, a trebuit să ne ajutăm între noi. 

Asta a fost declarația sezonului. A anului. A deceniului.
Cît adevăr spus inconștient.
Păcat că nu vă dați seama că ĂSTA-I ADEVĂRUL: NIMENI nu ne ajută, NIMENI nu are de ce să ne ajute, trebuie să ne ajutăm noi pe noi și între noi.
”Nu ne-a ajutat nimeni cu nimic, a trebuit să ne ajutăm între noi. 
HAHAHAHAHA!
Groaznic.
Și eu aș fi îngrozită dacă ar fi să rămîn la mîna conaționalilor mei.

IMG_3245

SĂ VINĂ CINEVA SĂ FACĂ CEVA. Ăsta ar trebui să fie primul vers al noului imn național.

e așa o iluzie asta în care trăim. Deși vremea analizelor a trecut de mult și e nevoie urgentă de FAPTE, mai bune, mai proaste dar să se întîmple ceva, aproape nimeni nu vrea să privească adevărul în față. Mai toți am greșit, fie și prin inacțiune sau prin naivitatea nesfîrșită în care am crezut că o să vină CINEVA și o să facă CEVA. Să vină Charles, Isus, un tiran luminat, oricine, să facă ceva. Că noi stăm călare pe țara asta frumoasă și nu știm ce să facem cu ea.

Au venit rușii nah, odată, și-au făcut ceva… mai vreți? Și minerii… Mai vreți să vină cineva?

Să vină CINEVA, să facă CEVA! – e o sintagmă care ne caracterizează. Un motto, un principiu călăuzitor… SÎNTEM TOȚI COMPLICI ÎN EA, DE AIA NU PUTEM LUA ATITUDINE, DE AIA NU NE REVOLTĂM.

să vină cineva, să facă ceva……….
dracu o să mai vină, cine credeți că o să vină?
NU VINE NIMENI. NOI trebuie să ieșim SINGURI din mocirla în acre tot SINGURI ne-am băgat.
of, m-am plictisit,aș vrea să mă uit în jur și să pot scrie despre altceva. Să pot trăi altceva. Aș vrea să văd și contraexemple, eroi și nu dătători din gură, ceva cu care să mai echilibrez avalanșa asta de articole negative.
Poate în altă țară. Poate în Bulgaria.

IMG_2960

P.S.: Toate fotografiile sînt făcute de mine la Albena, o stațiune foarte frumoasă unde m-am simțit minunat. Și unde i-am evitat în permanență pe toți românii. Bulgarii mi s-au părut mai interesanți. Și nemții. Oricine altcineva.

 

Anunțuri

Roland Garros, versiunea ”intuitiv proiectivă”


Simona-Halep-s-a-calificat-în-optimi-la-Roma

Aseară părea că toată lumea s-a uitat la finala feminină de la Roland Garros s-o vadă pe Simona și a văzut-o pe Sharapova. Și domnii, mă rog, să le zicem așa, discutau aseară pe febe și pe anumite bloguri, oare cum face Sharapova cînd…, dacă pe teren face așa. Părerea mea e că dacă aplică aceeași tactică și-n dormitor, și ați fi acolo printr-un noroc colosal – ați dat de peștișorul de aur, de lampa lui Aladin, ceva gen, altfel n-o să ajungeți niciodată nici măcar să-i faceți patul sau să-i curățați tenișii de praf – ați aflla ce-nseamnă să fii femeie în fața unui killer maniac. Și sînt delicată. Sînt delicată pentru că altfel m-aș întreba: cum naiba se face că vă gîndiți doar la astfel de lucruri în astfel de momente. Nu cum de v-a trecut prin cap, probabil e inevitabil să-ți treacă, (ne-a trecut prin minte tuturor, doar ne-a trecut, n-a și rămas), dar cum de-ați insistat pe gîndul ăsta și numai pe el? Ce-a rămas din mintea voastră? O masă instabilă de hormoni? Aveți preocupările unor adolescenți de 13-14 ani și vă mîndriți cu asta? Sînt mîndru că sînt un român necopt la minte și mă mîndresc cu asta?? aaah, baaah! Nu găsiți nimic interesant de povestit din viața voastră adultă? Maturitatea nu v-a adus nimic? Niciun alt gînd, nicio altă preocupare,niciun alt punct de vedere? PĂCAT.

sharapova

*

Altminteri și eu am văzut-o pe Sharapova. Mai mult pe Sharapova. Tot mai mult pe Sharapova. Jocul ei l-am văzut, l-am înțeles și l-am reținut deși nu joc tenis. Dar era clar, simplu, concis și pentru Simona imbatabil. Într-un final, n-am avut cum să nu-l admir. Pe al Simonei nu l-am prea văzut. Dorința ei am văzut-o, auzit-o și simțit-o, pe a Simonei…. mmm… Am văzut că Simona poate ceva, mai știe cîte ceva, a mai scos-o din ritm de cîteva ori pe Sharapova, că are anumite talente, dar multe din punctele pierdute Sharapova au fost pe greșelile ei, un număr considerabil de greșeli neforțate cum tot repeta obsesiv din studio un Țopescu complet ieșit din formă atît fizic cît și profesional. (Vai, ce urît îmbătrînim! Groaznic. Ne-au lovit acest 25 de ani mai rău ca un tren. Pe toți, indiferent de vîrstă și numărul zerourilor conturilor din bancă). Mi-a fost milă de el, cînd l-am văzut, după meci, în studio și am și închis televizorul. Și oricît de tare m-a deranjat Hădăru, celălalt comentator, pe care m-am străduit să-l ignor în permanență…… închipuiți-vă: mă uitam la meci, ascultînd și urmărind cu încordare jucătoarele și încercînd să nu aud ce spun comentatorii care mai bine tăceau de tot – printre multele idioțenii pe care le spunea, el, cititorul în body language – românii, dacă nu se pot lăuda cu ceva calități normale, au capacități extrasenzoriale, ați observat? – a zis ceva în final, ce merita analizat: ”Sharapova joacă intuitiv. S. își închipuie cum va fi următoarea lovitură, își proiectează asta în mine apoi joacă fără să gîndească. Se spune că prin intuiție se pot accesa (nu știu cîte) milioane de informații”. Cam așa… Sharapova a jucat dincolo de statistici, dincolo de greșeli. Nu s-a concentrat să NU greșească, s-a concentrat SĂ CÎȘTIGE. Nu a zăbovit deloc asupra greșelilor personale, asupra amenzii primite de la arbitru, asupra momentelor în care părea că pierde controlul. Nu. Mintea ei era cîteva mutări înainte, parcă, într-o altă realiatate pe care o forța să devină prezentă. Multe se joacă astăzi altfel. Pare un secol care vrea să lase rațiunea din brațe în favoarea a altceva. A intuiției, a accesului spre o ”bază de date” mai mare decît poate oferi rațiunea omenească care este limitată. Într-un fel am văzut un Roland Garros unde statisticile n-au mai funcționat. Un Roland Garros varianta ”intuitiv proiectivă”.

simona-halep

Simona… ah, în Simona, am văzut din nou, o mare parte parte din galeria noastră de clișee de neputință. Da, Simona a ajuns foarte, foarte sus, a făcut o dublă masectomie, a muncit. Indubitabil. De necontestat. E numărul 3 ATP, cu puțin noroc, da, dar e nevoie de noroc în toate. Da, se vede. Am văzut și eu, am văzut toți. S-au văzut însă și tarele naționale: ”dă-mi un motiv ca să mă întind pe jos și să mor și așa am să fac”. Lua-o-ar naiba de Miorița, zici că-i sădită în genele noastre. S-a scos din programa școlară? Știu că a fost o companie acum cîțiva ani, dar nu știu ce rezultat a avut. A fost îndeajuns un singur moment la finalul meciului în care arbitrul să-i consteste o minge și să i-o dea Sharapovei, ca Simona să depună armele. După meci a recunoscut asta într-un interviu. Sharapova era în avantaj dar meciul nu era cîștigat. După faza aceea cred că Sharapova a căștigat în 5 minute. Se poate? Se poate ca după atîția ani de cînd vedem, conștientizăm buba asta națională, slăbiciunile astea ale noastre să nu facem nimic să le îndreptăm? Nici la un nivel atît de mare? Înaintea acestei finale Sharapova a avut o perioadă foarte proastă, cu multe înfrîngeri, cu o accidentare, dar a tras de ea, a schimbat două seturi de antrenori și a învins. DIN NOU! Primul trofeu de Grand Slam l-a cîștigat la 17 ani, la Wimbledon, acum 10 ani(!), deci nu vă mai amăgiți că Simona este foarte tînără. Pentru acest sport nu este.

*

1401475324000-Maria-Sharapova

 

AND THAT KILLER LOOK! Imposibil să n-o fi remarcat. Eu o țin minte de acum cîțiva ani, de cînd Sharapova i-a făcut semn unei chinezoaice, pe teren, că-i ia gîtul. ”Te tai, te omor, te distrug!” – și a cîștigat, firește. E un joc, da, dar nu-i o joacă. În timp ce Sharapova m-a convins că era gata să moară pe teren pentru cupa asta, Simona, deși nu s-a lăsat ușor, nu părea prea convinsă că merită să moară. Nu, nu merge cu sîntem mîndri că sîntem români, bravo, ai pierdut frumos, uite, toate ziare au scris cît de frumos ai pierdut – chiar au scris! – NU CONTEAZĂ. AI PIERDUT. Sper, Simona, că n-o să cazi în clișeul tîmp românesc, repetat azi pînă la îngrețoșare, care confundă realismul și analiza punctelor slabe și a celor bune cu pesimismul. ”Să fim optimiști, e o campionă în devenire” – o să fi o campioană în devenire pînă la 50 de ani dacă n-o să fi și mai severă cu tine de acum încolo. Ce mai poate fi îndreptat? Ăăă… Totul?

2104014511

of. Înainte de setul 3 am căutat pe internet date fizice despre cele două jucătoare, pentru că ceva îmi dădea cu rest. Surprinzător (pentru mine), Sharapova este cu 20 de cm mai înaltă ca Simona și la fel de grea:  Sharapova: 1,88 / 59 kg, Simo: 1,68 / 60 kg. Sharapova e foarte, foarte rapidă. Poate după meciul ăsta ar trebui să slăbești? Să cari după tine 5,10 kilograme de care poate nu ai nevoie, pe teren, 3 ore, în timpul celui mai mare efort posibil probabil e foarte greu. Și inutil. Sharapova, la proporțiile ei lovea mingea mai tare ca Simona. Sharapova se mișca ușor stînga-dreapta, Simona nu. În afara expresiei faciale, Sharapova avea grația unei balerine, Simona nu. Poate e ceva ce ar trebui regîndit. Dacă ai mers atît de departe încît să-ți faci o dublă masectomie, mergi pînă la capăt. Nu cumva greutatea aia musculară nu-ți folosește atît de mult? Nu cumva ar trebui să-ți schimbi antrenorii, care, deși o știau pe Sharapova, și tu o știai, doar ai mai jucat cu ea, n-au pregătit cu tine 3-4-5 variante de joc. Nu există sacrificii, există numai învingători. De învinși puțini își mai aduc aminte. Și numai luzării se laudă la nesfîrșit cu finalele pe care le-au pierdut.

AH! Avem atîta nevoie să ne schimbăm starea de spirit! La finalul acestui meci, Sharapova a devenit modelul meu, nu Simona. Pentru că Sharapova și-a depășit condiția și ”miorița” din genele ei: nu are emoționalul instabil al rusului de rînd și din moștenirea ei genetică a ales doar sadismul. Ăsta-i folosește. Bravo ei.

*

Hai, Simona, mai sus, mai departe! Sîntem tot alături de tine. Avem nevoie de tine. Avem nevoie disperată să vedem măcar în altă parte că cineva, un român poate să-și învingă tarele naturale și să facă un salt reușit în imposibil. Nu ca să ne mîndrim tîmp cu tine ci ca să ne mai recîștigăm încrederea în noi. Tot cu tine o să țin și data viitoare, poate reușești tu în locul nostru, al tuturor. Dacă tu reușești, AM SĂ ÎNCEP SĂ CRED CĂ AM SĂ REUȘEȘSC ȘI EU!! În orice! Dar îmi scot pălăria invizibilă în fața Sharapovei. Un om de la care am de învățat!