Recomandare: Jose Eduardo Agualusa


Jose Eduardo Agualusa

Un scriitor de care n-am auzit pana nu l-am citit. Am luat cartea pur şi simplu  de pe un raft obscur, din Carrefour (da, ştiu cum suna); din intuiţie şi pentru ca mi-a plăcut titlul.  O descoperire înviorătoare, revigorantă, cu parfum inedit şi primar … as zice ca … la fel ca şi Arriaga e plin de pasiune, de viata şi moarte.

Si mai e şi rodul culturii a 3 continente!

„José Eduardo Agualusa [Alves da Cunha], born 1960 in Huambo, Angola, spends most of his time in Portugal, Angola and Brazil, working as a writer and journalist.”

In romana veţi găsi tradus: „Vânzătorul de trecuturi” … .

Lectura plăcută!

*

Nu reuşesc sa-i copiez poza aici dar mai încerc! Arata într-un fel … 🙂 🙂 mmm mmm mmm!

Reclame

Recomandare: Guillermo Arriaga


Vă recomand să căutaţi cărţile scrise şi filmele ale cărui scenarist sau regizor este mexicanul Guillermo Arriaga.

Filmografie:

Guillermo Arriaga, September 2009

Proza:

*

… şi vorbim după aia 🙂

In ce tip de societate traim? … vol. 2


*

pai şi noi în ce tip de societate trăim? Daca Ash (frumoasa, bogata, faimoasa)  n-are o problema în a locui cu soţul, părinţii şi bunicii lui în aceeaşi casa ( au şi specificat ca nu e vorba de un complex de vile sau chestii separate ci fix aceeaşi casa) … noi de ce am avea?

Pentru ca la noi e cam asa … am vrut în EU dar nu suntem deloc aproape de standardul lor de viata, standard care permite copiilor sa plece de acasă imediat ce au terminat facultatea – pur şi simplu, nivelul financiar le face viata uşoară. Am vrut în EU, dar trăim ca în Orient. Am vrut în EU dar realitatea noastră arata mai degrabă ca în India. Si pana la urma, nici nu ştim dacă ne place asa de mult în EU, nu-i asa? Intre un consomme ori o crema de broccoli  şi o saorma generoasa … per total ştiu care va avea succes.

Si măcar dacă ne-am asuma condiţia asta. Ca unii nu putem – alţii nu vrem sa plecam din casa părintească! Ca unii suntem atât de tradiţionalişti, încât noul ne repugna. Ca ne e atât de frica sa facem paşi în afara zonei de confort încât preferam sa trăim toată viata înconjuraţi de mileuri şi balerine din porţelan. Alţii nu pot face mişcarea asta şi sunt nevoiţi, contrar aspiraţiilor lor, sa traiască sub acoperişul părintesc pana la adânci bătrâneţi. Oh – şi câtă frământare mai stârneşte situaţia asta în cazul lor. Cate frustrări, câte zgârieturi usturătoare pe suflet. Se simt lezaţi, se simt judecaţi, aşezaţi într-o categorie nedemna, deposedaţi de un drept care parca fusese al lor dar li s-a luat.

Dar nu! La noi, ori e o ruşine ca ai împlinit 30 de ani şi stai la mămiţica – ori eşti foarte naspa şi rebel (nebun adică) c-ai plecat de-acasă şi-ţi faci veacul printr-o camera amărâta închiriată la margine de oraş. Cei mai invidiaţi sunt aia care au furat şi şi-au luat case multe (vezi Năstase enşpe case) şi The New Generation – cei pentru care au furat părintii.

*

Asa ca, nu ştiu cum am reuşit, dar în mod straniu în loc de o formula tip win – win am ajuns sa fim pierzători în orişicare situaţie. Eşti luuuzar şi dacă stai la mama da’ şi dacă îţi dai jumate’ din venit pe o garsoniera derizorie. Si dacă ai furat de-ai rupt şi se ştie, cine sa te aprecieze? Doar prostii şi aia câţiva din grupul tău care sa măsoară-n măciuci cu tine.

Avem atâta durere şi frustrare self inflicted ca nu mai ştim ce sa facem cu ele. Nu ne învaţă nimeni ca ASTA e societatea în care trăim şi ca primul pas bun ar fi s-o acceptam şi al doilea of course s-o schimbam spre binele nostru.

*

Si în logica asta vad ca de fapt suntem foarte departe şi de marea dilema de la care am pornit. Noi în ce tip de societate trăim? Reformulez … noi în ce tip de societate am vrea sa trăim de fapt?

In care tip de societate traim?


(Un fel de introducere, preludiu, uvertura … punere în context, cum vreţi sa-i ziceţi)

… şi Oprah – pe care am ajuns s-o apreciez în comparaţie cu stupidele ei omoloage şi omologi romani – Oprah deci, zice:

– pai în seara asta o sa ne viziteze cel mai vestit cuplu din lume: doi  frumoşi, norocoşi, tineri, actori – deci faimoşi şi bogaţi, etc, etc, etc ………

Stai sa vezi ca-i bagă pe Brangelini îmi zic, chicotind,  şi ma aşez mai bine intre perne, într-o dispoziţie destul de rara de hlizit la bârfă tip televizor.

Bineînţeles ca Oprah – fata deşteaptă – mi-a înşelat aşteptările dar m-a surprins în chip plăcut.

Nu i-a invitat pe Brangelini. Nu ei sunt cei mai faimoşi, bogaţi, cunoscuţi, bla-bla-bla …. In schimb, pare-se ca aceasta poziţie e ocupata de:

Aishwarya Rai şi soţul ei Abhishek Bachchan …. who the f … are they?

*

Se pare ca mai exista o lume în afara celei din jurul blocului nostru.  Wow! Ce revelaţie! Ca Europa Unita e mare, plus America face multe dar nu cât India, China şi alte surate asiatice la un loc.  Într-un fel destabilizant pentru noi, nu bătrânul + noul continent sunt cele mai mari şi mai importante pe lume.  Deşi se împăunează şi îşi aroga în fel şi chip tot felul de titluri de glorie …. Nu NOI suntem majoritatea; în curând, după cum simţiţi, vedeţi şi auziţi nu vom mai face nici regulile.

Nu. Majoritatea e acolo, dincolo … într-un loc pe care dacă nu l-am vizitat nici nu ni-l putem imagina. Iar majoritatea oamenilor de pe glob au alţi idoli, alte icon-uri, alte principii de viata decât noi. Mănâncă altceva, asculta alta muzica, vad alte filme … şi se înamorează de alţi artisti.  Exista un alt fel de a trai; exista alternative sociale; alte istorii; alte tipuri de societăţi … altfel de zei, altfel de războaie. Da, şi în mic, alţi actori, alte filme, alte fete şi băieţi …

*

pai şi cum trăiesc ei?

– „Eu am locuit în casa părinţilor mei pana m-am măritat şi apoi m-am mutat în casa părinţilor lui”- ne povesteşte Ash în timp ce-şi tine soţul de mana (Ash e născuta în ’73 şi s-a măritat acu’ un an sau doi parca; este foarte bogata; sincer nu cred şi-a bătut vreodată capul cu creditul prima casa în speranţa ca-şi va lua o garsoniera amărâtă). La noi nici nu se pune problema sa faci altfel – continua ea zâmbind cald – noi nu ii îndepărtăm pe părinti de lângă noi când devenim maturi ci dimpotrivă, trăim cu toată familia sub acelaşi acoperiş: copii, părinti, bunici …

– Si cum e sa trăieşti cu soţul şi cu  părinţii lui în aceeaşi casa? – pune Oprah întrebarea care deja se formulase în mintea multora dintre noi.

– Dar cum e sa trăieşti fără? – răspunde soţul lui Ash sentenţios.

Vreau – Carlos Drummond de Andrade


Vreau
 
de Carlos Drummond de Andrade

 
Vreau ca în toate zilele anului
în toate zilele vieţii
din jumătate în jumătate de oră
din cinci în cinci minute
să-mi spui : Te iubesc.
 
Ascultându-te spunând : Te iubesc,
cred, pentru o clipă, că sunt iubit.
Dar în clipa de dinainte
şi în clipa de după
cum să ştiu ?
 
Vreau să-mi repeţi până la epuizare
că mă iubeşti mă iubeşti mă iubeşti.
Altfel iubirea riscă să se evapore
iar atunci spunând : Te iubesc,
tu dezminţi
şi ştergi
iubirea ta pentru mine.
 
Pretind de la tine o permanentă comunicare.
Nu-ţi cer altceva,
doar asta, însă tot mai mult şi mai mult.
 
Vreau să fiu iubit prin şi în cuvântul tău
şi nici nu ştiu altă cale
de a recunoaşte darul iubirii tale,
 
felul impecabil de a te şti iubit :
iubirea la rădăcina cuvântului
şi în interiorul emisiei sale,
iubirea
ţâşnind din limba naţională,
iubirea
făcută sunet
vibraţie spaţială. 
 
În clipa când nu îmi mai spui :
Te iubesc,
ştiu în mod inexorabil
că ai încetat să mă mai iubeşti
şi că niciodată înainte nu m-ai iubit.
 
Dacă nu îmi spui de urgenţă şi repetat
Te iubesciubesciubesciubesciubesc,
adevăr fulminant pe care tocmai l-ai inventat,
eu mă arunc în haos,
în această adunătură de obiecte de non-iubire.

In traducerea (încă nepublicata în volum) a lui Dinu FLAMAND.
 
*
 
Poezia asta ma face praf ori de câte ori o citesc 🙂

De ce ne place Mickey Rourke?


Nu ştiu. Chiar, de ce ne place Mickey Rourke? Pentru ca a dat cariera de actor pentru una de boxer obscur? Pentru ca şi-a oferit de bunăvoie şi nesilit de nimeni oscioarele fetei pentru a fi sparte, lovite, rupte, tăbăcite?

Pentru ca şi-a deformat corpul atrăgător ( amintiţi-va de „9 săptămâni şi jumătate”) cu steroizi şi hormoni artificiali?

Pentru ca a purtat cu nepăsare darurile pe care le-a primit la naştere şi după care toţi tânjim: farmec, şarm, sex appeal? Pentru ca s-a scuturat de ele ca şi cum ar fi fost o plaga, o piele urata şi respingătoare?

Pentru ca ne-am îndrăgostit de el o data, de mult şi îl iubim oricum? Si în versiunea „The Wrestler” – decăzut, singuratic, complet ratat şi terminat?

Ne identificam cu el şi speram ca şi în noi mai scapără o fărâmă de umanitate aproape înăbuşită de artificialitatea de azi, la fel cum scapără în el? Ca dacă el mai are totuşi un pic de noima şi de farmec după câte şi-a făcut, om mai avea şi noi (după câte ne-am făcut)?

Ni se pare cool asa, pe post de înger căzut?

*

Una peste alta, The Wrestler mi se pare un film de văzut; nu de alta dar Mickey joaca fin şi bine şi … foarte profesionist. Un exemplu de minimalism american, filmat intre o rulota, un streap – bar şi câteva ringuri de box aproape improvizate, incomparabil mai plin viata (de moarte şi decădere) decât filmele minimaliste româneşti.

Splendor in the grass


“though nothing can bring back the hour,
of splendor in the grass, of glory in the flower,
we will grieve not, rather find
strenght in what remains behind”

William Wordsworth

Am schimbat fundalul în urma unor critici acide care mi-au sugerat că cel vechi era mucegăios şi urâcios.

Fie! Binee! Ocheeei!

Manevra asta m-a făcut să dau puţină atenţie arhivei mele. Uau! Am o arhivă ce se întinde pe mai mulţi ani! Awsome dude! Nici eu nu ştiu cum s-a întâmplat 🙂 . Aşa am realizat că blogul n-are un început de fapt – va trebui să-l rescriu – că jumătate din postări nu-s revizuite, etichetate ş.a.m.d. ….. şi că încă îmi plac versurile lui W.W. fffff mult. Chiar dacă nu mă despart acum de nimeni … cum era cazul probabil când le-am postat prima oară 🙂

en fin …

Şi în tot gerul ăsta de afară nu pot decât să visez la un an superb şi la splendoarea din iarbă – oh, ce-aţi înţeles? pe bune acum? – la iubiri tragice – ce romantic şi nepractic! – la fluturi prin stomac, fiori, emoţii, simţuri şi simţăminte.

Bună dimineaţa! Hai la treabă, că nu ne ţine nimeni acasă să visăm la fân cosit!