oamenii care vor sa placa tuturor

… imi par destul de dubiosi. Orice atitudine „programata” in acest sens presupune multe compromisuri. In fond, daca-i placi lui „A” care e semidoct si poate aproape-comunist, n-o sa-i placi lui „B” care a avut rude ce au suferit pe vremea fostei dictaturi. Daca te ridici profesional mergand la Zumba cu o parte a angajatilor – cum se facea de exemplu la MH, fostul meu loc de munca – atunci sigur n-o sa te placa: „C”, „D” si „E” care n-au venit cu tine la Zumba. Daca „X” e incult si pupincurist  si devii prietenul lui, n-o sa te mai poti imprietenii pe bune cu „Y” care e educat si principial. Practic nu poti sa le impaci pe toate fara sa lasi mereu de la tine. Fara sa joci un fel de v-ati-ascunselea printre pareri. Ai nevoie de convingeri supra-elastice, de o morala de carton si de un vid al memoriei. De obraz gros, mai gros ca pielea de hipopotam. Trebuie sa-i zici bravos si celui ce-si toarna un prieten, un coleg, pentru un pas inainte, si celui ce nu e de acord cu asta. Si curvei si sfintei, si baiatului de casa si celui de oras.

*

Asa ca, de ani de zile, refuz sa ma afiliez rapid vreunei cauze sau unei persoane cand intru intr-un grup nou. Mi se pare stupid sa faci nenumarate greseli de orientare dupa o anumita varsta. E ca si cum ai trai perpetuu intr-o adolescenta neinteleasa si rebela. Vreau sa raman independenta si echidistanta. Sa am timp sa-mi formez clar parerile inainte sa pasesc.

*

Dar nici asa nu e bine. Exista categorii de romani – cei ce mizeaza in viata pe o aparenta de baieti si fete bune – care sunt foarte ofuscati daca nu ii iei imediat de mana. Daca nu te „dai cu ei”, validandu-le astfel comportamentul discutabil. Uite, vezi!, ei nu te-au injurat, ti-au zambit larg si cuceritor si tu … nesuferito!, nu vrei sa faci echipa. Te dai mai cu staif, ai nasul in vant si nu stii sa „conlucrezi”. Esti egoista.  Ai mai cu carte iti reproseaza ca suferi de individualism. Vrei sa iei tu tot caimacul in loc sa-l imparti, cum se face, tuturor.

*

„Stii ce, mie nici nu imi plac oamenii ( … ca mine vroia sa zica) care vin mereu la fix si sunt tot timpul pregatiti si … si … punctuali. Imi plac oamenii mai naturali asa, care sunt mai spontani, mai intarzie si ei, le fac pe toate din mers … ca toata lumea” – imi arunca sageti printre gene si dinti, plina de naduf o colega care n-a ajuns de cand o stiu la nicio intalnire, niciun curs si aproape niciun examen la timp. Si asta dupa ce facuse cateva incercari de imprietenire. De cucerire cu postura de fata buna. Daca eram fata buna si eu, cooperam. Lucram in echipa. Lasam de la mine. Treceam cu vederea. Ea ma placea pe mine si eu pe ea. Schimb egal. A win-win situation, nu? Si asa ea nu s-ar mai fi simtit judecata. Poate vreodata aveam si eu nevoie de indulgenta …? Si sa ma placa cineva asa cum sunt …

*

… iar eu chiar sunt o fata buna, dar nu tin deloc, chiar deloc sa ma placa toata lumea. Dificil caracter! Ce te faci cu asa o persoana? Ca n-ai de unde s-o mai apuci :))))))))

Curatenia de primavara

Angajatii primariei (sau a unei firme angajata de primarie) fac curat … iar barbatii care stau si beau la coltul blocului, ma rog, uneori mai joaca sah, table, stau la o barfa, stau cu cateii … asteapta cativa metri mai departe de locul unde se aduna de obicei, usor nerabdatori, ca angajatii primariei sa-si termine treaba. Adica, sa termine de strans mizeria aruncata acolo, o iarna intreaga, de acelasi grup iubitor de sah dar si de efecte bahice. Sticle de plastic, sute de capace metalice sau dopuri de plastic, tone de seminte, mii de mucuri, pachete goale de tigari, pungi de snacks-uri, en fin, stiti si voi din ce se compune mizeria din Romania …

*

n-au serviciu dar dupa atitudinea lor degajata nici nu isi bat capul cu asa lucruri mici. Sa-i tina statul – ce! aveti intrebari? Daca nu vrea sa-i tina, sa le gaseasca tot statul de lucru. Ca asa era pe vremuri: statul iti dadea, iti facea, iti aducea … Si nu orice serviciu, sa fim bunintelesi, ca ei sunt niste baieti fini, klar? Ii privesc pe muncitorii care acum grebleaza pamantul si mai inlocuiesc un pomisor ofilit, pe care nimeni nu s-a gandit sa-l ude vara trecuta. Pai … nu era treaba lor? De ce n-a venit primaria sa-l stropeasca cu apa? Ha? Ca doar din taxele noastre traieste primaria. Bine, nu dintr-ale lor, dar cum va spuneam, sa le gaseasca statul serviciu si ei se duc … Ma rog. Ii privesc deci, indulgenti, rabdatori pe cei patru barbati angajati de primarie sa faca curat. Poate si un pic dispretuitor: vezi unde ajungi daca n-ai grija? Daca n-ai noroc in viata? Ei n-ar face niciodata asa ceva. Nu e la nivelul lor. Hai, ca mai e un pic si se termina … Pana la urma, li se pare corect: sa le faca primaria curat la locul de adunare, sa le dea ajutoare, de mancare, si asa mai departe. Ei sunt de gasca si nu cauta neaparat scandal, sunt mereu aproape veseli, ii auzi cand treci pe langa ei in drum spre magazin chicotind ca niste fetiscane, sau dand noroc plini de voie buna. Sughitand degajat, cu satisfactie. Pe la ei criza n-a ajuns si atata timp cat mai pot sta in acelasi loc fara sa se inece in propriul gunoi si cat mai pot tine in mana o sticla de bere, viata e frumoasa si merita traita.

*

Jos guvernul asta de incapabili. Hai sictir! Sa vina ceilalti, poate ne dau ajutoare sociale mai mari!

P.S.: Nu, nu locuiesc intr-o spelunca nenorocita, ci intr-un cartier absolut normal din Bucuresti.

huiduieli la Brussels, Severin rezista!

Pai nu? Pai da! Ce mai avea nevoie occidentul de la noi? De o confirmare ca suntem asa cum ne descriu: delasatori, corupti, lasi, cu morala dubioasa! Asa ca domnul Severin, in ciuda demiterilor din tot felul de comitete si comitii, a huiduielilor si cererilor exprese nu vrea sa demisioneze. Le arata el europenilor cum mladita romaneasca nu se rupe ci se mladie! Si apoi e obisnuit cum e la noi: orice magarie faci, te dai la fund 2-3 zile, maaaxim 2-3 saptamani si apoi, poti sa reapari, cu „imaginea” curatata pe la toate evenimentele, emisiunile … fara sa ti se intample chiar nimic. Ba chiar o pata asa, doua-trei-cinci-zece pe trecutul tau te fac sa arati mai uman, mai naturel, mai de-al nostru!

*

Toata clasa politica de la noi mi se pare cam la fel. Inutila, dubioasa, vicioasa, hrapareata (hulpava chiar), inculta. Nu mai inteleg de ce trebuie sa-i sponsorizam perpetuu din banii nostri, de ce ne agatam de un sistem care e perimat, uzat, incapabil, si care nu-si intelege nici macar 5% din indatoriri. Nici cei mai multi dintre noi nu le inteleg. Nu intelegem corect rolul si rostul politicului. Dat fiind hiatusul asta mare intre ce e si ce ar trebui sa fie, felul prost, nociv in care s-a inceput aceasta treaba, as renunta de tot la politic. La oamenii politici. Nu ne-au ajutat cu absolut nimic. Nu fac decat sa fure, sa ne faca de ras, sa se bata reciproc pe burta, si apoi, intre doua scobituri in nas, sa se intrebe lenes, cum si ce pot fura mai pe departe. Politica n-a mers niciodata prea bine aici, traditie n-avem, eu nu stiu ce principii stau la baza republicii actuale traim rau si pare ca n-avem niciun viitor …

*

De ce sa nu trecem noi la o republica democratica … administrativa? Fara politicieni, fara monarhi, fara dictatori? Cu guvernanti tehnocrati, cu ministri alesi exclusiv pe criterii de profesionalitate si excelenta in munca; cu presedinte demn, prezentabil si care musai – de exemplu – sa vorbeasca 3 limbi straine la perfectie? As vrea sa vad o doamna bine cu un doctorat obtinut la Oxford sa zicem, ministru. Sau un domn bine, cu studii aprofundate in management ca ministru al … educatiei. De ce nu renuntam de TOT la sistemul actual si nu-l inlocuim cu altul, care chiar sa functioneze?

La ce ne folosesc politicienii? Rareori am auzit mai mari idiotenii decat cele spuse de Titus Corlateanu aseara, in legatura cu razboiul din Libia si coalitia care a intervenit acolo, e clar ca nu intelege nimic sau daca intelege e pur si simplu pervers si vrea sa ne faca sa vedem lucrurile intr-un mod cat se poate de idiot. Fireste ca nu ma simt reprezentata de un presedinte care se coboara la nivelul unor ironii ieftine si care rade infundat si cand trebuie si cand nu. Dar nu ma simt „reprezentata” de niciunul din politicienii de azi, toti imi pari niste impostori ipocriti si periculosi, mai interesati de cat si cand o sa apara la teveu decat de ce si cum sa mai faca ca noua sa ne fie mai bine.

*

Nu am nicio incredere in ei. Nimeni nu are. Dar cel putin pe sticla, toti se prefac ca sistemul inca merge.

Un om extraordinar

Nu-i vedem pe cei de langa noi. Indiferent cat ne-am propune, cat de avertizati ne-am crede vreodata, cat de acord cu principiul: „traieste aici si acum”. Indiferent cat ne-am inarma cu aceasta incredere in noi si-n puterea noastra de-a ne bucura de viata. Nu ne bucuram. Indiferent cate carti am citi, cat am invata. Indiferent cate ppt-uri plicticoase am primi, majoritatea cu acest subiect: traieste, iubeste, aminteste-ti sa-ti celebrezi viata.

Dupa 5-10 minute, atentia noastra va zbura inspre alt gand. Alti demoni ne-or ocupa mintea, ai trecutului sau ai viitorului … Trecem pe langa oameni si nu-i vedem. Trecem pe langa viata si n-o simtim.

– da, da, da, o sa trec maine pe la ea, o sa vorbesc mai mult cu ea data viitoare, data viitoare o sa ma opresc o clipa din drumul meu, o sa stau chiar sa beau o cafea, o sa-i tin de urat, o sa-i alung gandurile negre, da, da, da, maine, poimaine, astazi n-am timp.

*

Acum cateva saptamani, vecinul meu de la parter a murit. Scurt. Repede. Am auzit cateva vorbe pe scara, cum c-ar fi in spital, cum ca doctorii nu stiu ce are, ca moare cu zile, ca nu mai vrea sa traiasca. Sotia lui stia, desi nimanui nu-i venea sa creada, stia in felul acela ciudat in care intelepciunea adanca a cerului si pamantului ii ajuta pe unii sa aibe masura exacta a vietii lor:

– se duce, sigur se duce, nu se stie de ce … nu mai are zile …

*

Dupa inmormantare m-am intalnit intr-o zi cu ea in hol. Tinea usa deschisa, parca astepta pe cineva. A intrat prietenos cu mine in vorba cum a facut intotdeauna. Am intrat cu ea in casa. Era indurerata, privea pe geam si-mi spunea cu aceeasi voce inceata cu care vorbea mereu, parca un pic tematoare sa nu deranjeze, sa nu-ti tulbure sirul gandurilor atat de importante:

– stau aici, la geam si ma uit si tot astept sa se intoarca de la magazin cu ziarul sub brat si punga cu cumparaturi in mana cealalta. A fost un om extraordinar, niciodata nu mi-a zis nici du-te incolo, nu m-a intrebat ce tin pe aici prin bucatarie, nu m-a controlat, puteam sa fac ce vreau, am avut o viata extraordinara cu el, o viata extraordinara, extraordinara, stau aici si tot astept sa vina, si nu pot sa cred ca n-o sa mai vina niciodata. Cum sa nu mai vina niciodata, nu pot sa cred ca n-o sa-l mai vad pe geam cum vine de la magazin cu ziarul sub brat si plasa in mana …

*

Eu ma grabeam undeva. Unde? Dumnezeu stie. Eu nu mai stiu. Ce era atat de important in ziua aceea de n-am stat jumatate de ora cu ea? Nimic, pentru ca nu-mi aduc aminte.

Pur si simplu am crezut ca o sa mai am multe zile inainte in care o sa ma pot revansa; o sa pot bea altadata cafeaua aia, o sa stam altadata mai mult de vorba, o sa recuperam. Am invitat-o calduros pe la mine, ea m-a invitat pe la ea, am prins-o tandru de brat, am privit-o cu reala compasiune in ochi, mi-era mila de ea, dar eram grabita si ea-si tot intorcea ochii inspre geam, astepta, si eu eram atat de grabita, atat de grabita, trebuia sa fiu urgent undeva, altfel lumea s-ar fi oprit in loc. Am zambit si am plecat.

*

Vecina mea de la parter a murit ieri dimineata, la doar cateva saptamani dupa sotul ei. Pur si simplu nu l-a mai putut astepta, n-a putut sa mai stea singura in bucatarie, n-a putut sa se mai uite pe fereastra cum a facut atatia ani, asteptand sa-l vada cum vine de la magazin cu ziarul sub brat …

*

O sa bem cafeaua aceea pe lumea cealalta.

*

Un om extraordinar? Doi oameni extraordinari pe care nu mi-am facut niciodata timp sa-i cunosc. Doi oameni discreti, zambareti, linistiti. O poveste de dragoste rara pe care nu v-o pot povesti pentru ca n-am avut timp s-o ascult, eram foarte grabita, ma duceam undeva sa rezolv ceva foarte important, foarte urgent, care nu suferea amanare, ceva, ceva, ceva, nu-mi amintesc ce anume, si n-am avut timp sa stau sa ascult povestea, eram grabita, trebuie sa fi fost ceva foarte important, nu? Nu-mi amintesc …

stirile Realitatea si stirile CNN

… sunt de pe doua planete diferite, in continuare. Antenele transmit din aceeasi „zona” cu Realitatea, doar ca la ei chiar nu ma uit decat rar. Cred ca groaznicul cutremur ne-a aruncat pe orbite ireconciliabile. Noi romanii pe dreapta, in Cosmos, lumea civilizata la stanga. Printre problemele secuilor sau ale Oanei si ale lui Pepe, pe eterna banda rosie de breaking news, breaking news, breaking news, Realitatea ne anunta ca reactorul nuclear de la Fukushima s-a topit. Gata. E clei, muci, piftie, ce mai! Tot ei stiu ca politia japoneza a estimat deja cam 10 000 de morti (zece mii).

*

CNN – ul a avut un interviu in direct cu purtatorul de cuvant al primului ministru nipon care a insistat, a INSISTAT, ca reactorul nu s-a topit. Au – normal dupa un cutremur care dupa ultimele lor estimari are de fapt 9 grade pe scara Richter – au probleme la centrala aceea nucleara; din cauza unei acumulari de hidrogen acoperisul uneia dintre cladirile construie deasupra reactoarelor a explodat (de aici si imaginile cu fum alb).

Japonezii, citati de cei de la CNN, nu stiu decat de vreo 1000 de morti si cred ca acest numar se va ridica in curand la aproximativ 1800. Vorbesc intr-adevar de 10 000 de „unaccounted” – un termen englezesc incomod de tradus in limba romana. Dar cum in engleza exista si variantele: dead (morti) si missing (disparuti), unaccounted nu poate fi tradus prin niciunul din cuvintele mentionate mai devreme (morti, disparuti). Unaccounted e un fel de „nu putem da socoteala despre”, „nu putem spune unde sunt”. Si asta desigur are un motiv foarte clar: zona respectiva a fost distrusa de tsunami.

*

Cum spuneam, pe banda rosie de breaking news care s-a lipit de fruntea ecranului Realitatii apar tot felul de stiri devastatoare, cutremuratoare. Romania traieste un fel de apocalipsa si e bine sa stim asta, ca nu cumva sa trecem pe langa ea, nestiutori, nepasatori.

Iri e enervat ca Moni face circ si vrea sa-si ia hainele de acasa; ii transmite prin intermediul foarte amabililor nostri ziaristi ca cele 78 de CD -uri si cartile despre sex pe care le-a uitat acasa i le trimite el miercuri, pana atunci sa nu mai faca tambalau pe la el pe la porti (care deja sunt doar ale lui, si nu mai sunt si ale ei desi divortul nu s-a pronuntat si e foarte-foarte la inceput), ca el s-a saturat de fitzele ei, si oricum nu-i acasa. Deh si fitzele se mai demodeaza. Trebuia sa stie sa faca fitze noi, sa-i tina dara atentia treaza. Oana e crizata ca Pepe i-a furat actele caselor; Pepe i-a transmis Oanei tot prin intermediul acestei benzi miraculoase de breaking news ca ii da si apartamentul lui numai sa taca d…… din gura. In Japonia „noastra” sunt 10 000 de morti si suntem in pragul unui cataclism nuclear. La noi e Apocalipsa Acum (mai ales ca si cuplurile astea intens mediatizate divorteaza, ceea ce inseamna ca vom avea un an cu adevarat malefic).

*

Restul lumii se ocupa cu alte chestii. De exemplu se pregateste de nunta (in Anglia), iar stirile nu-s despre o fosta „solista” la bara care divorteaza de un batranel obsedat sa faca senzatie la teveu cu scene si faze din ce in ce mai dubioase. Lumea musulmana se revolta, se reformeaza, incearca sa scape de dictatori si politicieni corupti – dar noua ce ne pasa?

*

pana si cancan-urile lumii civilizate, barfele cu iz de budoar sunt despre Paris Hilton sau Charlie Sheen ……… totusi, cred ca nu sufera comparatie.

*

Cum va spuneam, traim in universuri diferite.

*

Later edit

Breaking News: la gradina Icoanei s-au adus mai multe icoane facatoare de minuni. Credinciosii romani se roaga pentru japonezi:

Doamne, da undo la ce-ai facut, ca prea a iesit nasol!