în mintea majorității există o legătură directă între corupție și prosperitate


”De ce nu votează poporul oamenii cinstiți?” se întreabă A.T. pe blogul său. Pare așa, o întrebare de campanie, dar dacă stai să te gîndești la ea și să dai niște răspunsuri…

Păi… pentru că, în mintea majorității chiar există o legătură directă între corupție și prosperitate. Și cu cît mă gîndesc mai mult cu atît mi-e mai greu să acuz populația României de prostie din cauza asta sau de hoție ca meteahnă națională. Nu, pur și simplu lumea alege calea cea mai simplă și directă în rezolvarea problemelor = corupția, alege între ușor și bine. Și mulți, foarte mulți pur și simplu nu știu și nu găsesc un alt fel de-a funcționa.

Legătura între corupție și prosperitatea imediată chiar există, și există de foarte multă vreme, chiar din timpul comunismului, dacă nu cumva dinainte. O numim elegant: influență balcanică, ”atenție”, ”ducem și noi ceva că așa-i frumos…”. O conexiune formată prin confruntarea cu exemple clare zi de zi, zi de zi timp zeci, poate sute de ani: ”vrei pe scurtătura asta? bine. nu vrei? stai acasă și mănîncă-ți principiile, morala și demnitatea”. E o conexiune care dă rezultate pe termen scurt și care are efecte extrem, extrem de nocive pe termen mediu și lung. E ca un fel de tumoare care să hrănește fix din indiferența și aprobarea tacită cu care e privită corupția mică și mare. Cît timp legătura aceasta dintre corupție și prosperitate, mă rog, iluzia ei, va exista, corupția nu va dispărea. Ea nu dispare pentru că un număr de boși din fotbal, de politicieni și moguli au ajuns la închisoare. Acești cîțiva sînt doar excrescențele cele mai vizibile, bubele cele mai urîte și mai rău mirositoare care trebuiau cumva înlăturate altfel am fi murit cu toții, rapid, corupți sau nu. Ca s-o extermini, corupția trebuie atacată în miezul ei, în convingerea aproape generală că duce la prosperitate și că, prin ea, prin corupție, îți poți rezolva mai repede și mai bine problemele curente. Altfel… Altfel, în final, corupția va duce la sărăcie generalizată și la colaps. Să-mi explic teoria:

Fiecare a dedus empiric, prin observație proprie și experiență că, uite, cutărică s-a îmbogățit ori furînd, ori mituind, ori căpușînd statul în anii 90, ori făcînd afaceri cu statul în ultimii 25 de ani, ori intrînd în politică, ori căsătorindu-se în familia care trebuie. Aceasta e o convingere aproape generală, bazată, din păcate pe fapte, exemple văzute, auzite, mirosite, simțite. Tinerii bărbați din anii 90 și-au văzut prietenele întorcînd capul după vecinul lor mai descurcăreț care a vîndut el ceva de la fabrica la care lucra, acum suspendată în limbo-ul dintre comunism și capitalism, și-a tras un BMW la mîna a doua și dă ture zgomotoase prin oraș. S-au uitat la bicla lor veche, la mașină și au suspinat. Una-două-trei din fetele astea chiar s-au dus după acel descurcăreț și duse au foste. Deja, cîteva principii au fost sacrificate: dacă nu se grăbeau să facă ceva, băieții aveau să rămînă fără mașini, fără femei… Tinerele femei au observat că mai dulce e viața lîngă un bărbat descurcăreț și mai aproape de genți, țoale și călătorii. Trebuiau doar să închide ochii la tot mai multe nereguli, furturi și învîrteli. Dacă nu închideau ochii și nu-și acceptau locul uneori sau adeseori ingrat de ”podoabe”, riscau să rămînă fără viața aia nemaivăzută, miraculoasă cu multe excursii pe meleaguri străine care se ițea la orizont. Zi de zi, presiunea creștea: rămîneai de căruță dacă nu făceai ceva și, de fapt, mulți am și rămas. Corupția a pătruns și-n zone noi, care s-au născut cu adevărat după 89, de pildă ”presa liberă” a fost cumpărată imediat cu toate că ea se prăbușește cu adevărat doar de cîțiva ani. Cred că cele mai bune poziții din presă au fost aranjată cu ajutorul dosarelor întocmite în anii 90 și a șantajelor făcute cu ele. E drept că de unii se spune că i-a ajuns moartea prin șanțuri, ca pe Dumitru Tinu, dar alții, vezi dinozaurii din industrie, sînt bogați și bine mersi. Corpul profesoral liceal și universitar s-a corupt și el. Dacă părinții îmi povestesc că și pe vremea lor se mai practica ca pentru unul mare de la partid să se ”facă” o teză de doctorat fără ca el să-și aducă aportul, dar nu era o regulă ci o excepție, azi, trebușoara asta e o industrie în sine care produce bani pentru profesori și non-valori pentru societate, o industrie al cărei cel mai cunoscut exponent e Victor Ponta. Încet, încet totul s-a viciat pînă într-acolo încît puțini sînt cei ce n-au avut niciodată nicio muscă pe căciulă.

Măcar o șpagă la un spital pentru unul din familie și tot am dat.

Și apoi, trebuia să ne îngrijoreze de mult liniștea cu care s-a privit formarea marilor averi din România. Nu numai liniștea ci și ADMIRAȚIA. Rîdem noi azi de formula ”am fost un un băiat deștept, descurăreț” a lui Voiculescu, dar adevărul e că mulți au ajuns să-i considere în timp pe acești mega-hoți niște băieți deștepți. Și să-și sacrifice în această admirație pentru hoție și corupție toate principiile și toată demnitatea. Să încerce să-i copieze. Măcar să se angajeze la ei, să stea pe lîngă ei, să le respire aerul… Practic, nu cred că există vreun bogat celebru în România care să nu poată fi acuzat de corupție într-un fel sau altul. Doar că ei nu s-au îmbogățit într-un beci, singuri, ci uneori sub privirile și cu acordul tacit a sute, mii de oameni care știau ce făceau.

Presiunea permanentă pe care au pus-o asupra populației și așa prea confuze și prea idealiste (un mare minus cu care am ieșit din comunism, idealimsul care ne-a făcut să credem că orice e posibil oricum), goana după bani, sărăcia și exemplul altora care au renunțat mai repede la principii, valori și morală au scos din ”noi”, din majoritate, un ”om nou” foarte periculos pentru el însuși în fond.

”Omul nou” din România își periclitează ziua de mîine și calitatea vieții pentru punga de mălai de azi. Și nu pentru că face parte din categoria numită cu atîta dispreț pulime sau prostime, ăsta-i un văl al îngîmfării pe care și-l trage pe față grupul celor care se simt superiori prin ceva, ci pentru că, timp de zeci de ani a văzut că așa merg lucrurile în jurul său. Corupție = o scurtătură spre prosperitate = mai mult, mai bine, mai repede. Absolut, absolut diavolesc :(.

Nu vă vine să credeți? păi… nu se crede în general că dacă dai ceva poți ajunge la un job mai bun, la un doctor mai bun, la un spital mai bun, la un pat mai bun în spital? Am avut senzația că mica corupție e accetabilă cînd, în fond e mai nocivă ca marea corupție.

Dreapta ar trebui să facă spume la gură explicînd că dimpotrivă, corupția ne-a adus aici, în momentul acesta mai degrabă mizerabil din existența României. Nu doar corupția mare: Voiculescu, Adamescu, Burci, Patriciu, Copos, Becali & Co. ci poate și mai mult corupția mică. Tăcerea noastră. Indiferența noastră. Convingerea că NIMIC nu e vina noastră, nimic nu depinde de noi. TOTUL depinde de noi. Admirația ascunsă sau fățișă pentru hoți și corupți, pentru clanurile de interlopi e devastatoare pentru sănătatea morală a României. Am ajuns să credem că nu putem rezolva lucruri arzătoare altfel (un post bun pentru copil, o admitere, o bursă, un job, o casă scoasă la executări) decît prin corupție, și, crezînd asta, ne facem doar un rău din ce în ce mai mare. Întîi ne-am pierdut averile, banii personali, apoi cei comuni prin spolierea lor de către marii bogați gen Voiculescu, apoi prezentul, acum viitorul. De ani de zile prin proliferarea corupției în invățămînt și sănătate, în cultură și cercetare, ba chiar și-n sport, ne furăm singuri viitorul. În viitor n-o să avem oameni responsabili, de nădejde, care să ne facă mîndri și să aibe grijă de noi, atunci bătrîni.

În viitor…

În condițiile astea nici nu vreau să știu cum o să fie-n viitor în România.

Reclame

de ce era mai bine atunci


tot aud povestea asta cu ”era mai bine înainte, era mai bine înainte, oamenii erau altfel, mai de calitate”. Sînt de acord. Din cîte am citit, în 1947 erau cîteva sute, poate cîteva mii de comuniști în România. Cred că exagerez cu cîteva mii, dar hai să fie, de la mine. Atît. Cîteva mii. Care au fost desemnați de un tratat internațional, semnat în miijlocul unui război odios, să conducă o națiune de cîteva milioane. 15-16 milioane? Cîți am fost atunci? Cîteva milioane de oameni închiși în menghina comunistă. Nicio scăpare. Toate granițele – țări comuniste. Poate, doritorii, eventual, doar să sară peste Marea Neagră, în Turcia sau Grecia, care era și ea să deraieze.

Așa că au strivit elitele, cîteva zeci de mii de oameni, omorîndu-i, luîndu-le averile și trimițîndu-i la închisoare. Totuși trebuiau să lucreze cu cineva. Două, trei mii de comuniști nu puteau să întrețină o țară întreagă. Ei, oricum, voiau să conducă, să fure, să spolieze. Nu să muncească. Coada satului nu s-a făcut activist de partid ca să muncească, să fim bineînțeleși. Altcineva trebuia să muncească. Și să refacă țara după război. S-o reclădească. Au fost nevoiți să permită pînă la urmă unor oameni de calitate să lucreze în instituțiile lor, între ei, cu ei. Aveau nevoie de ingineri, agronomi, tehnicieni, profesori, doctori, actori, regizori, oameni calificați. Asta la început, pînă nu s-au ales apele. În 43 de ani însă… au avut timp să-și creeze o ”clasă” numai a lor.

Pînă în 1990 au avut însă timp să strîngă suficiente scursuri, lichele și jigodii în partid, să-și înfigă toate rubedeniile pînă la al șaptelea neam peste tot, să se umple toți de impresii despre ei (vezi ”marile familii” care ne conduc azi) și n-au mai avut nevoie de oameni de calitate. Ba au făcut tot posibilul să se scape de ei în ultimii 24 de ani. Oamenii de calitate ori au plecat de mult, ori fac foamea pe salarii de mizerie, ori fac compromisuri umilitoare, ori trăiesc cu frica zilei de mîine. Cei mai mulți s-au pierdut și au fost uitați. Ce s-a ridicat din generația de 40 de ani, reprezentată din păcate de Ponta, e un segment îngrozitor. Ceilalți… vai de capul lor.

*

Da. Era mai bine. Oamenii erau altfel. Atunci. În sensul ăsta era mai bine. Acum e jale, da. Tristețe mare, urît, urîciune, inflație de prostie, agresivitate, ură, rahat. Da, exact așa. Comparativ, comunismul, reprezentat fiind doar de cîțiva indivizi identificabili, a scos – după ce s-a instalat – lucruri bune din marea masă. Făcătura asta de capitalism a scos ce-i mai prost din oameni. Ne-au păcălit și nu vrem să recunoaștem asta. Nu aducîndu-ne făcătura de capitalism ci prostindu-ne că mîine va fi mai bine. ”Dormi liniștit”. Cît cinism în reclama lui SOV! Cît cinism!! Noi am dormit liniștiți, tot sperînd și strîngînd din dinți și marile familii comuniste care au pus mîna pe putere după 90 ne-au vîndut. Familiile comuniste din care fac parte Năstase, Ponta, Puiu Popoviciu, pițiponcul Iri Columbeanu etcetera. Nu mai e nevoie în noua societate de oameni de calitate ci de oameni ieftini, bătuți în cap, care să-i voteze pe ei care deja sînt ieftini, oameni care să nu comenteze și să execute. Nu contează pentru ei cum trăim noi, n-au niciun interes să ne facă nouă un bine, să educe masele, ba mă pot gîndi că intenționat nu le educă. O masă critică și educată s-ar ridica iritată și ar întreba guvernul cîți bani s-au pierdut în economie prin dezapezirea asta dezastruoasă? Cum e posibil ca directorul ROMATSA să fie director tot la ROMATSA dar în alt departament. Cum se poate ca după 24 de ani să fi identificat 4 torționari hodorogiți și încă din ăia superminori.

NU SE POATE. BINEÎNEȚELES. Ca să nu-i ntrebe nimeni ”de ce”, trebuie să umple țara cu proști, nu cu deștepți.

Ei au trăit o viață de 7 stele și copii lor vor trăi la fel.

Noi n-am trăit și nu vom trăi bine aici prea curînd.

Pînă nu vom înțelege cu adevărat ce s-a-ntîmplat, pînă nu ne vom privi cu obiectivitate și nu vom face ceva să îndreptăm lucrurile.

 

LATER EDIT: era mai bine, oamenii erau mai altfel – ȚIN SĂ PRECIZEZ. E vorba despre cum erau oamenii mai demult – tot aud asta și din familia mea și de la prieteni – și cum sînt oamenii acum. Acum îi vedem, ne vedem cu toții da. Nu mă refer la condițiile inumane de trai, la foamete, frig, lipsa libertăților. Mă refer la oameni, tot aud că OAMENII ERAU ALTFEL, și am vrut să fac această precizare, clarificare, că da, oamenii erau altfel, și există și explicații pentru asta.

pentru cîte milioane ați sta doi ani la pușcărie?


anul trecut mi-am făcut un obicei nou: am ieșit, în fiecare zi aproape, la plimbare prin parcurile bucureștene. Herăstrăul a fost favorit pentru că are traseul cel mai lung și mai variat: aproape 8 kilometri pe care-i făceam într-o oră și 15 minute de mers alert. Mi-a făcut foarte bine la sănătate, ca să nu mai spun că pe la finalul verii nu mai aveam pic de celulită. Doamnelor, e cazul să aruncați toate cremele scumpe și abonamentele la tratamente minune pe foc. Celulita nu e veșnică, nu v-ați procopsit cu ea pe veci, există cale de întors și nu vă costă decît timp, răbdare, și cît de-un abonament de metrou, RATB sau un plin, două de benzină/motorină. Dar despre asta, altă dată.

Am fotografiat lacuri, sălcii, cerul, iarba, ramul, lebedele… am privit oamenii, am văzut cum se umplu terasele, cum crește ziua, apoi scade …

salcii

Dintre toate, ieri mi-am amintit însă, cum și unde l-am văzut pe Năstase.

Cum intri în Herăstrău pe lîngă ambasada Chinei, pe malul lacului încep să se înșire restaurante care dintre care mai arătoase și mai simandicoase. Unele sînt realmente elegante și ar putea sta cu cinste, cel puțin din punct de vedere estetic, pe orice rivieră vestită din lume. Locul fostei La Fitze, acum doar o legendă, demolată cu patriotică indignare de Oprescu imediat după ce s-a instalat în funcție, a fost luat de un spațiu verde, destul de bine aranjat. La cîteva sute de metri după parc și după Casa di David, un complex de restaurante, terase, magazine și mai știu eu ce, ocupă un spațiu absolut imens ținînd cont de locul în care se află. Nicio altă afacere de acest tip din zonă nu se poate compara în mărime cu acel loc, absolut vast. Sînt restaurantele și magazinele famigliei Năstase.

N-am poze de acolo așa că o să vă povestesc. Dacă v-ați plimbat recent prin parc și ați privit în jur cu oarecare interes o să recunoașteți locul. False coloane dorice – așa zisele coloane ornamentale romane – vă întîmpină de la intrare, apoi o să vedeți în jur trepte, izvorașe, pîrîiașe, o piscină la un alt nivel unde niște pițiponci și pițipoance fac plajă plictisiți și se mai chițăie din cînd în cînd, alte coloane ornamentale – deh, e un fel de Pantheon al zeilor de mucava, ce vreți 🙂 -, canapele și fotolii confortabile, chelneri plictisiți – și despre care am auzit că sînt plătiți execrabil, obligați să lucreze la bacșiș și, în general, tratați ca niște cîrpe – prețuri foarte mari. Am mîncat acolo, odată, de curiozitate, o înghețată. Bună, ce-i drept, sau mie îmi era sete. Acolo l-am văzut în timpul verii pe Năstase. Petrecea. Înfuleca. Calm. Netulburat. Între prieteni. Mulți. Masă mare, bogată, înconjurată de falsele coloane dorice. De falsele lor valori, de toată ipocrizia și minciuna lor. Era bine. Neatins. Neîntinat. Neobosit. Mînca cu poftă și cu superioritate.

… oamenii ăștia … oamenii ăștia au dus timp de 24 de ani o viață de 7 stele. Da, 7 stele pe scara lor, dar orișicît … n-au strîns leu cu leu pentru o vacanță în Grecia. Sau să se mute la curte. Sau să-și plătească rata la bancă. Da, o să mai stea acum 8 luni, 1 an, 2 la închisoare, apoi tot la restaurantul lui scump și chicios o să se întoarcă și o să petreacă cu prietenii. Și o să ne scuipe de acolo semințe în cap. Amicii lui politici o să dărîme terasele inamicilor politici din Herăstrău că să poată să-și construiască el o terasă și mai mare. O să se înconjoare toată viața de chinezării și imitații… pentru că atît îl duce capul și vasta lui cultură legendară, dar încep să bănuiesc că  inexistentă, dar de trăit, da!, atît cît îl duce pe el capul, tot bine o să trăiască. Și el și toată famiglia lui. Copiii lui tot acolo o să vină să petreacă cu zecile de odrasle ale celorlalți politicieni cînd o să se plictisească de REX de la Mamaia, sau n-o să aibe cine să-i bage în seamă la Monte Carlo. Lucia Hossu Longin o să-i mai dedice un memorial al durerii. Al durerii ei că n-a ajus șăfă pă undeva pă la TVR. Politicienii din barca lui o să zică că a fost condamnat politic. Mda, și Ceaușescu a fost condamnat politic. Și Troțki. Și Beria. Și comunismul l-am condamnat politic. Că din punct de vedere uman zic mulți că a fost mai bine atunci.

Închisoarea, închisoarea mai ales așa cum se aude că a făcut-o Năstase, nu va mai însemna nimic pentru el. Pentru ei. Poate a fost pe undeva, cîndva un hop mental, dar a trecut. Banii în schimb, au rămas. Pînă n-o să le luăm ȘI BANII, n-o să se simtă deloc atinși.

Noi o să trăim mai rău. Ei, tot la fel de bine. Cînd o să iasă, la vară poate, o să petreacă din nou. Cu mai multă poftă, căci în închisoare nu se poate să-i strecori chiar de toate. Și eu o să trec pe acolo și o să mă gîndesc că nu-mi permit la ora asta să plătesc o masă pentru atîția prieteni, într-un restaurant atît de scump. Știu, prietenii mei n-ar vrea să meargă tocmai acolo, dar știți ce frumos e cîteodată seara pe malul lacului Herăstrău? Ar fi așa plăcut să putem merge o dată pe lună toți, și da, să plătesc eu și să mîncăm și să bem, să ne simțim veseli și bucuroși, mulțumiți de viața noastră bună…

*

de aia poate m-am trezit de dimineață cu gîndul ăsta, ciudat: voi pentru cîte milioane ați sta 2 ani la închisoare? Pentru 5, 10, 50, 150, 500? Care e prețul vostru? Năstase, ginerele lui Angelo Miculescu fost ministrul al agriculturii în perioada 1968 – 1981, vice-prim-ministru și ambasador în China – de unde și iubirea pentru chinezării ieftine a famigliilor Năstase și Ponta -, ne-a vîndut pentru cîteva sute de milioane, dacă nu și mai mult. S-a vîndut destul de bine pentru standardele comuniste. Voi? Ce mai faceți?

LATER EDIT:

Îmi scrie pe Facebook Ecaterina Oancia:

Înainte de ’90 în parcul Herăstrau, de la intrarea dinspre ecluză, începeau bazele sportive nautice de canotaj, kaiac-canoe, yahting, pe toata partea dreaptă a lacului, pînă la restaurantul Pescăruș. Veneau copiii de la 12, 13 ani și practicau aceste sporturi. Din acești copii au provenit o parte din campionii mondiali și olimpici ai României. Mai sînt 2 sau 3 cluburi sportive acum și cîțiva copii care mai vin cu greu. În schimb au crescut cluburi și restaurante de fitze cu patroni dubioși și cu relații la nivel înalt. Trist.

Foarte trist.

Se mai face și azi ceva sport pe lacul Herăstrău. Dar nu copiii și adolescenții au parte de dotările acelor baze sportive care au mai rămas pe acolo… ci… un grup select și probabil atent selectat, din care n-am auzit vreodată să fi ieșit vreun sportiv de performanță. Deși am trecut frecvent prin zonă, nu m-am prins cum se intră sau cum te-ai putea înscrie într-un astfel de club. După ce reguli sau orar funcționează. Dar întreaga zonă nu pare a fi făcută pentru muritorii de rînd.

ÎNTREAGA ZONĂ ESTE ARANJATĂ ȘI ORGANIZATĂ TOT PENTRU EI.

sport acvatic

memorialul durerii familiei Năstase


(Încep cu o paranteză foarte lungă …….. trecerea bruscă a Luciei Hossu Longin din tabăra „gherilei” anticomuniste în cea urît mirositoare a lui Voiculescu „Il Tornatore”, m-a lăsat la vremea ei, drept să spui, cu gura căscată. Ani de zile îi ridicasem un piedestal doamnei Hossu-Longin, atît de înalt, încît atunci cînd a căzut de pe el a făcut un fel de explozie atomică.

Apoi, cînd mi s-a spus că, în fond, doamna n-a facut decît un pas înapoi, înspre zona gri-murdar unde activase pînă în ’89, gura mea căscată a rămas căscată definitiv. Cum adică? LHL fusese șefă la propagandă în TVR?

PE BUNE??
*
PĂI ȘI DE CE NU NE-AȚI SPUS PÎNĂ ACUM?
*
Nu pot să mă simt la nesfîrșit vinovată despre toate cele pe care nu le știu despre complicata elită bucureșteană în care morții se amestecă cu vii, bunii cu răii, răspopiții cu popii, marțafoii cu oneștii și tot așa, clamînd toți aceleași locuri în față. Și eu încă acumulez informații cu ușurință, din varii domenii, le clasez pe teme, nu mă simt rușinată să întreb cine?, de ce?, cum? de cînd?, și n-am crezut niciodată, și sper să nu cred vreodată, că am aflat sau am învățat destul. Eu încă m-am străduit să aflu cîte ceva despre orașul ăsta. Dar alții? Dar tinerii al căror interes s-a ofilit la 20 de ani? Dar marea masă de „provinciali” veniți aici doar să-și caute o slujbă mai bună și încă trăind după obiceiurile de acasă (cum îi acuză pe drept bucureștenii)? A cui e această responsabilitate: voi trebuie să ne spuneți cum stau lucrurile aici sau noi trebuie să căutăm să aflăm? Dar dacă habar n-ai că trebuie să cauți? De ce m-aș fi gîndit eu VREODATĂ, de ce aș fi bănuit că patima cu care Lucia Hossu Longin vorbea despre crimele comunismului e fix aceea cu care va vorbi și despre „drama familiei Năstase”? în mai noul memorial al durerii familiei Năstase? …….. am închis paranteza).
*
… căci astăzi, văzîndu-i pe cei doi trei (aflu acu’, după nu știu cîte ceasuri) membrii ai familiei Năstase încă în libertate, cum defilează înconjurați de gorile agresive și de jurnaliști cu ochii pe cale să fie învinețiți, cu o morgă desprinsă parcă din filmele anilor ’40, vrînd cu disperare să joace rolul pozitiv – adică cel al comunistului – din „Cu mîinile curate” (filmul, complet cred, aici), cei doi trei aproape că m-au făcut să rîd. Au coborît niște trepte în viață și li s-a făcut rău. Au ajuns să nu fie mai „băgați în seamă” de jurnaliști ca altădată, alții le-au luat locul, riscă să NU prindă prima pagină, cu tot blogul lui Năstase cad în fiecare zi mai jos și mai jos în iadul anonimatului; Pleșu – vă dați seama ce oroare! – la ultima ieșire în public la Humanitas-Cișmigiu a avut mult mai mulți spectatori ca ei și o audiență mult mai interesantă, așa că, trebuia făcut de urgență ceva. Ceva, cevaa dramatic. Și au găsit: i-au bagat ei în seamă pe jurnaliști. Cu pumnul! Ce roluri, ce dramoletă, ce isterie artificial creată! Mama și fii – trei pitzipoance cu talent, victime ale dictatorului Băsescu – ce-și puteau dori mai mult decît puțină pseudodramă care se la mai spele păcatele puturoase!
*
Îmi venea să strig, nu știu de ce: „dați cu sulf, dați cu sulf, că miroase mai bine!”.
*
În afară de furt la scară națională și distrugerea a tot ceea ce se clădise – cum se clădise – pînă în ’89, familia Năstase și acoliții lor – și o includ aici și pe LHL -, camarila infectă care ne-a distrus, efectiv, viața,  au mai dat ceva sociatății românești: pitzipoanca. De fapt, varianta ei superioară, „elita”: pitzipoanca de televizor.

Sînt convinsă azi că cei ce au organizat și apoi au confiscat revolta populară din 1989, aveau cîteva dorințe teribile, acumulate în ani și ani, în anii aceia în care au privit permanent cu umilință în sus și au supt puroiul partidului. Dorințe care-i rodeau grozav pe dinăuntru și pentru care au pus în scenă isteria aceea colectivă în care au murit o grămadă de oameni, dorințe pe care și le-au îndeplinit cu vîrf și îndesat în ultimii 23 de ani. Una dintre ele era să apară la televizor. Să fie ei vedetele lipsite de orice talent la care ne uităm cu toții. Să fie ei Nicu și Leana a României.

Și le-a ieșit. Mai ales familiei Năstase.

Sînt pe toate ecranele. (De aia avem atîtea televiziuni de știri: ca să aibe ei unde apărea, că doar pe un canal sau două n-ar putea încăpea toți deodată.) Se bat pentru un loc în prime-time. Se invidiază pentru paginile și numărul de cuvinte care le-a fost acordate în ziare. Se exhibă, se dau în stambă. Urlă, țipă, fac scandal. Se scălămbăie. Își pun fustele în cap. Își publică discuțiile despre sex și relații intime pe YouTube. Și Paris Hilton a apărut goală, pe internet. Nu? Ea cum poate? Ce, o fi rușine? Cum zicea tipul ăla de la PNL … „vreau să fac sex cu tine/ cu ce?/ cu ce am și eu.”

Păi nu? Păi da.

De asta nu vedem mai nimic altceva la televizor. Martori am fost cu toții în decembrie 1989, atunci cînd AU CONFISCAT ÎN PRIMUL RÎND TELEVIZIUNEA. Doar că atunci, pe moment, am crezut că e o victorie, e un lucru bun. Cînd colo, ce să vezi? Au confiscat-o pentru ei. Ce, Ceaușescu apaărea la televizor pentru că avea rating? Apărea la televizor pentru că PUTEA. Păi vezi. Ratingul oricum îl stabilesc ei, dacă vor să fie rating o să fie. Căci dacă l-ar stabili altcineva, poate cei 100 000 de frustrați semi-psihopați care se uită la Gâdea și Badea în fiecare seară n-ar conta la fel de mult pentru nicio firmă care vrea să cumpere publicitate. Nu vă întrebați vreodată de ce rating-ul e confundat cu eficiența marketării și promovării unor produse? Distrușii care așteaptă să-i întrețină Ponta de-acum contra votului lor, vor avea din iarnă mai multă putere de cumpărare? Merită să-ți faci reclamă în emisiuni care au o astfel de „audiență”? Mai că-mi vine să zic că reclama aceea în care o pitzipoancă blondă își arată întrepicioarele bancarilor BCR, este de fapt, expresia cea mai fidela a democrației românești, așa cum este ea înțeleasă de tribul neocomunist. Adică: ne puteți regula cît vreți dacă dobînzile sînt mici.

Ce cultura? C-ești nebun? Cultura lor, poate. A personalității lor, așa precum au învățat. Să ne intre bine în cap că nimic altceva nu ni se poate întîmpla. O mostră extrem de elocventă din această permanentă și chinuitoare fandare a egoului lor supra-umflat și deșucheat ca o bubă mare, care stă să plesnească, am avut în vara asta, în telenovela: „falsa sinucidere a lui Năstase”. Parcă mă așteptam atunci, în noaptea aceea în care s-a difuzat primul episod, să iasă din casa aia vro’ trei pirande de diferite vîrste, cu fuste largi și inflorate și să ne arate pe rînd, unde țin ele originea lumii. Aia, din tabloul lui Gustave Courbet (să pun o poză? Să nu pun? Uite pun un link aici.). Dar fără atîta artă și talent.

În cazul acestor nomenclaturiști, așchia n-a sărit deloc departe de trunchi. Ba, într-un fel, de teama pierderii privilegiilor pe care le-au avut, a sărit cumva ÎNAPOI ÎN TRUNCHI.

Apele se retrag la matcă, și, după 20 de ani de peregrinaj, LHL poate liniștită să facă vreo douăj de episoade despre prigoana băsistă. Și despre martirul Năstase.

Memorialul durerii familiei Nătase. Și al nătăfleților de români.
*
așa că, am două lucruri a vă spune/cere. Ba nu, trei.

1. voi cei ce știti cine ține de care trib, nu vă mai ascundeti sub falsul non-combat românesc. Povestiți. Povestiți, povestiți tot ce știti, altfel sîntem pierduți.
2. aștept ziua cînd o să renunț de tot la contractul de cablu. Aștept ziua cînd o să-mi fac destul curaj și o să mă car de aici. Nu știu ce mai aștept.
3. Cred că în decembrie n-am să mai votez. Nu mai am cu cine. Nici cu ce.

trofeul calitatii pentru cea mai proasta regie


o hiper-telenovela ruleaza de zile in sir pe multe posturi TV din Romania: „despre marirea si decaderea unui neo-comunist: Adrian Nastase”. Are absolut toate ingredientele acestui gen de serial: intorsaturi bruste de situatie, surprize, rafuieli, arme care apar din paginile unei carti, arestari care nu-s arestari, ambulante, pseudo-sinucideri, isterie, minciuna, tradare, prefacatorie, viloaie si masini de lux, si cel putin un brand cu nume greu de pronuntat pentru cei ce nu vorbesc nicio limba straina: Burberry. Hiper – din cauza duratei si a obsesiei cu care este difuzata si discutata. De catre unii. Altii, ca si in cazul telenovelelor obisnuite, isi intorc privirea si inchid televizoarele dezgustati si superiori. Politica facuta astfel le face scarba. Sincer, si mie. Doar ca scarba asta nu ne foloseste la nimic.

Povestea, pe scurt, este urmatoarea: ultima mare pitzipoanca a Romaniei, Adrian Nastase, nu vrea sa se duca la inchisoare. Desi a fost condamnat definitiv la doi ani de detentie. Punct. De fapt nu, nu punct. De fapt condamnatul Nastase tipa, urla, da din maini si din picioare, face scandal, trezeste toata ulita Zambaccian, si, cand nu mai stie ce sa faca altceva, apeleaza la reteta „tine-ma tzatzo de maini, ca altfel ma omor! Ma omoor!”. Nastase e o pitzipoanca autentica, probabil ultima mare pitzipoanca a Romaniei, pe care putem face si un studiu de caz. Are vocea potrivita: aerata si pitigaiata mai ales pe vocale, vibrante si siflante, vorbeste mereu ca si cum ar fredona ceva in falset, are aerele de superioritate necesare, stie sa se dea lebada, si, mai presus de orisice, stie sa faca mahala. Asa cum se face pe aici, pe la Bucuresti. Cred ca calitatea principala a unei pitzipoance, principala ei trasatura este aceasta abilitate de a monopoliza atentia celor din jur cu ajutorul unui scandal si a unei aplecari serioase catre dramatic si teatralitate.

Pitzipoanca nu are alte calitati in afara celor insirate mai sus. Aceasta lipsa a unor virtuti sau calitati pozitive si consistente este o alta trasatura obligatorie a pitzipoancelor. Ele sunt suficiente lor insele si, printr-un efect temporar de orbire, pentru o vreme, aceasta lipsa a calitatilor si virtutilor este suficienta si altora. Nu degeaba lui Nastase i se spunea in vremurile lui bune „el insusi”. Pitzipoancele stralucesc, intr-un fel arzator; te seaca de energie si, daca te lasi, te tampesc. N-au mama, n-au tata, nu pot exista intr-un spatiu social care nu le cade invariabil la picioare. Depind de atentia celor din jur ca de aer. In general, pitizipoancele autentice se considera deasupra tuturor legilor si regulamentelor. Sunt fascinate si interesate doar de propria importanta si postura sociala. Iar viata lor trebuie musai sa contina macar o falsa tentativa de sinucidere.

*

Ca mai toate pitzipoancele pe care le-am cunoscut, cand a ajuns la capat de linie, pitzipoanca Nastase a pus mana pe ceva ce putea sa-i fie fatal. Femeile apeleaza deobicei la folii intregi extraveral, diazepam, sau, in fine, orisice seamana cu o pilula. Cunosc o pitzipoanca care a inghitit vreo 4 folii de paracetamol. By the way, tot la Floreasca a ajuns, pentru 24 de ore. Masochistele se cresteaza, eventual cu lama (au senzatia ca e mai interesant asa, au vazut ele ceva prin filme). Cele care la un moment dat trec granita dintre prefacatorie si realitate si se ating de viata concreta, inghit furadan. Mult. Barbatii, iata, pun mana pe un pistol. Daca pitzipoanca e profesionista, va agita arma in fata unui spectator important. Nastase a excelat aici; el a facut recurs la arma in fata politistilor si, totodata in fata a zeci de jurnalisti si camere de luat vederi si a sute de mii de spectatori.

*

Niciodata o pitzipoanca adevarata nu incearca cu adevarat sa se sinucida. Ea doar creeaza un urias scandal al carei personaj principal, fie ca mai apare pe parcurs sau nu, este ea. Miza acestui scandal este recapatarea pozitiei pe care a avut-o si este, iata, in pericol sa o piarda. Ani de zile, aceste tactici au mers la fix, pitzipoancele ramanand ferme conducatoare in topul atentiei si chiar a preferintelor. Un numar incredibil de mare de oameni pun botul la asa ceva. Daca azi aceasta strategie pare sa esueze, este pentru ca societatea a mai evoluat si ca epoca pitzipoancelor e pe sfarsite.

*

Nastase a fost o pitzipoanca excelenta. Si un prim ministru odios, dar despre asta in alt articol. Si-a jucat toate cartile perfect pentru lumea pitzipoancelor.

*

De aceea am vrea astazi, sa acordam trofeul calitatii pentru cea mai proasta regie celor care au regizat aceasta „intamplare”. Aceasta hiper-telenovela. Prin toate gafele de 2 lei pe care le-ati facut, ati afectat jocul magistral al acestei gonflabile nepretuite, ultima, cum am mai spus, in lungul sir al pitzipoancelor, ce-ncepe chiar cu un personaj vestit: Zoe, a lui Trahanache si a lui Tipatescu. Si a lui Caragiale! I-ati distrus iesirea din scena, sau reintrarea in scena, cum vreti s-o luati. N-ati luat in calcul ca publicul s-a mai schimbat. Degeaba ati angajat aplaudaci, ati fost fluierati la premiera. Nasol!

*

De aceea mai vin o data si spun: Pitzi, fufi, asta, cum ii zice? asa, Nastase!, fii barbata!, mama, se poate? Te vede lumea la TEMBELIZOR!