democratia de tip +1


Democratia de tip 50% +1 nu functioneaza. Nu stiu daca a functionat vreodata, dar acum nu functioneaza. O vedem la alegerile din SUA, din nou, la referendumul despre Brexit, in fond, peste tot. Cu cit intelegem mai mult cum functioneaza mecanismul alegerilor, cu atit intelegem ca totul e strategie construita, pe scurt, pentru a cistiga acel +1, care e important. Restul nu are importanta.

Decizii care schimba destinul unei tari se pot schimba cu acest +1. Sigur, cind spun +1, ma gindesc ca diferenta in alegeri o pot face 10 000 de voturi sau 50 000 de voturi. Un numar mic comparativ cu numarul total al oamenilor care vor fi afectati de acel vot. Acest +1 ( sau numarul mic de voturi care decid soarta unei natii), este in general indecis si radical intr-un fel sau altul. Este un segment de votanti care pot fi influentati cu o retorica extremista, de stinga sau dreapta.

Naratiunea politica pe care o auzim azi peste tot in lume unde exista un regim democratic de tip +1, este profund influentata de aceste fapte. De aceea, naratiunea politica nu va/nu ma reprezinta. Fanteziile de rit nou socialist ma scirbesc la fel de mult ca si conservatorismul ingust la minte. Probabil si pe voi. Dar naratiunea politica nu ni se adreseaza noua. Eu de pilda cred ca socialismul este o nenorocire care a fost experimentata pe atitea sute de milioane de oameni incit nu inteleg cum mai e legal oriunde pe glob. O nenorocire responsabila de genociduri, crime, tortura, infometare, saracire, samd. Pe de alta parte capitalismul pare sa-si atinga limitele si sa se tranforme in ceva nociv. Nu exista naratiuni majore politice care sa mi se adreseze mie. Eu cad in procentul de populatie fortata sa voteze cu cineva ca sa impiedic pe altcineva sa ajunga la putere. La fel, sint convinsa, sint multi dintre voi.

In prezent, acel foarte mic procent reprezentat de +1 pare a fi mai receptiv la propuneri de tip aiuristic socialist in multe tari occidentale. Dar pot vedea un viitor cind, acel +1 se poate satura de efectele politicilor socialiste de azi, si poate inclina balanta inspre o extrema dreapta. Iar asta: un avans real al extremei drepte, tot democratie se va chema. De asta a cistigat Trump alegerile trecute: pentru ca a dus discutia in cel mai simplist mod catre o extrema: am sa fac un zid, am sa termin cu China etc. De asta poate si pierde.

Nu vad o iesire din aceasta problema atita timp cit democratia functioneaza asa: ia decizii care pot schimba destinul unei tari cu o majoritate de +1. Lucrurile nu se vor schimba pentru ca nu au de ce sa se schimbe. Cei care profita de sistem, il cunosc foarte bine si stiu sa-l manevreze. Nu-l vor schimba cu un alt sistem imposibil de mnaipulat.

Noi trebuie sa facem schimbarea, daca o vrem.

in trecere, despre colonialism si sclavagism


Nu stiu cum se face ca, in ultima vreme, cind se vorbeste despre colonialism in lumea civilizata, colonialismul suna a fi numai alb si cumva, numai crestin. La fel si despre sclavagism: pare ca numai albii i-au inrobit pe negrii (afro-americani? cum e politic corect la noi?), albii crestini si mai ales americani. Daca ai asculta discutii moderne despe sclavagism si colonialism, fara sa ai niciun fel de cunostinte despre istoria omenirii, asa ar parea.

Nu inteleg cum se pot purta discutii intre oameni teoretic ‘civilizati’, in care mema alb-suprematista, si pretentia de a fi un woke snowflake sterg orice fel de simt al echilibrului; orice logica, orice capacitate reala de analiza.

Nu am vazut deocamdata aproape nicio referire in astfel de discutii la colonialismul practicat de imperiul otoman, la sutele de batalii pe care balcanii le-au avut cu turcii, la sutele de ani in care balcanii au fost ori in vasalitate ori un fel de libertate platita intre doua razboaie. Nu aud si nu vad referinte la colonialismul japonez, ca sa dau doar doua exemple, desi sint mult, mult mai multe.

Sclavagismul nu s-a nascut in America si nu are doar dimensiunea alb-negru. Sclavia, daca te iei dupa istorie, sau, daca vrei, dupa texte vechi religioase, (Biblie, dar nu numai), s-a nascut o data cu omenirea. Au existat si exista multe forme de sclavie, de inrobire, de legare de pamint; sau sisteme extrem de discriminatorii bazate pe caste sau culoarea pielii. Scalavagismul a existat si exista pe toate continentele intr-o forma sau alta, si oameni de toate rasele si culorile au inrobit si exploatat oameni de toate rasele si culorile.

Sintem toti foarte impresionati de povestea atrocitatilor si genocidului congolez, datorat regelui Leopold al II-lea dar parca nu le masuram cu aceeasi masura cu care masuram genocidul din Rwanda, din anii ’90, sau genocidurile cu tema comunista din Asia.

Nu vom eradica sclavagismul si colonialismul daca il denuntam numai pe cel alb, crestin, atita timp cit orase moderne ca Dubai se construiesc si functioneaza cu un fel de sclavi adusi din Africa, fapte despre care, desigur nu avem voie sa vorbim

Intotdeauna exista o cale


Ieri, de ziua mea, un prieten pe care nu l-am vazut de mult mi-a urat ‘molima usoara’. A fost urarea care m-a facut sa rid cel mai mult. Ce vremuri traim! Molima usoara! Tot felul de scene din filme vechi cu si despre ciuma bubonica imi vin in minte, case care au usile si ferestrele blocate ca oamenii sa nu poata iesi afara, autoritati care fug de responsabilitati la propriu si la figurat, imi vin scene din astea in minte si imi vine sa rid. Nu rid de ei, stramosii nostri care au fost decimati de molime, rid de noi, avansatii, civilizatii… Cum sa ni se intimple ‘noua’ asa ceva?

Anyway… Va urez si eu molima usoara si vesela, de la inceputul acestei… scrieri. (Sigur, ati putea sa ma acuzati ca nu iau in serios tragedia zecilor de mii de victime ale pandemiei, sau puteti sa luati ce am scris ca pe o gluma sarcastica. Mda, traim vremi in care simt nevoia sa explic asa ceva.)

Doamneee, ca de mult n-am mai scris. Si cite s-au schimbat de cind n-am mai scris. Nicusor Dan e primarul capitalei… De Nicusor Dan am auzit prima data prin

Ce vremuri! Lupta pentru Bucuresti parea in 2009 pierduta, desi Nicusor Dan, prin Asociatia Salvati Bucurestiul deja cistigase citeva procese impotriva primariei. In niste grupuri bucurestene foarte restrinse inca, era deja faimos, dar publicul larg habar n-avea de existenta lui. Cind am auzit prima data de procesele impotriva primariei am fost uimita. Adica… chiar se pot cistiga procese impotriva primariei Bucurestiului? Exista o cale prin care caracatita aceasta mafioto-politico-nesimtita se poate opri?

Incredibil pentru mine la acea vreme, avind inca mentalitatea de victima tipic romaneasca (victima sistemului, a vremurilor, a mafiei, a vecinilor, a parcarilor, a traficului si de ce nu, a vremii cind toride, cind prea reci), citiva oameni, poate vreo 2-3 duzini la inceput, CREDEAU CA POT OPRI CARACATITA. Cum frate, ma intrebam la inceput, cred ei ca pot opri nenorocirea asta? Cum o sa-l opresti pe nenea Mafiozu, sau pe nenea Cu Pile La Primarie, care voia sa demoleze simbata noaptea o proprietate istorica pe Kiseleff, pe care o cumparase el si pe locul caruia credea ca e mai avantajos sa traga 2-3 blocusoare? (pe aia au si demolat-o). Cum sa opresti demolarile de weekend, cind nu se putea face nimic ca sa le stopezi? Cum o sa facem asta, tinind cont ca o parte a populatiei isi spunea, cu voce tare sau nu, ca ar fi facut la fel? Evident, imi doream ca ei sa poata opri totul, sa poata schimba totul dar parca era asa, de domeniul SF sa reusesti asa ceva. Iar Nicusor Dan era un ‘alien’ care reusea asta: sa puna bete in roate caracatitei.

Am fost si pe la citeva sedinte de consiliu cu oamenii aceia care incercau sa salveze Bucurestiul. Si l-am vazut pe ND in actiune cu consilierii primarie. Ah, consilierii primariei… doamne ce specimene erau alese ca si consilieri o data. Ce soc am avut cind i-am vazut… da, soc dupa soc. Asa am trait in Romania, in soc dupa soc. Incapabila sa ma adaptez la realitate. Privind in urma, habar n-am ce era in capul meu. Traiam intr-un vis? De ce eram atit de socata de realitate? Societatea romaneasca de dupa revolutie era rezultatul a zeci de ani de abuzuri plus mentalitatea comunistoida, plus cele 8-10 crize economice care s-au tinut lant in primii 15 ani de dupa revolutie. Deci, consilierii… unii, niste mediocri grobieni, cu o educatie de pospai, cine a votat asa ceva? Noi, Bucurestenii, evident. Noi cu al nostru: ne pisam pe el de vot, oricum nu schimbam nimic. Pina nu ne-a cuprins disperarea si nu am inceput sa credem vrind-nevrind ca trebuie si ca puteam schimba lucrurile, am avut tot primari si consilieri corupti, analfabeti, idioti. De Viorel Lis va mai aduceti aminte? Primari care n-au facut nimic cu anii. In orasul asta, in tara asta s-a votat in batjocura timp de 31 de ani de zile. Sa stiti ca partidele stiu asta. Analistii politici, unii consilieri. De fapt, de asta ND reusea sa cistige procesele cu primaria: se batea cu niste idioti care probabil puteau fi infrinti de mult daca am fi avut mai multa incredere in noi.

Asa ca am stat o vreme pe linga acei oameni care voiau sa salveze Bucurestiul, aparent parasutati de pe alta planeta. De pe planeta pe care Lucrurile Se Pot Schimba Cu Perseverenta Si Vointa. Am invatat de la acei oameni care incercau sa opreasca distrugerea patrimoniului construit bucurestean ca totusi, avem legi, legile ele n-ar fi asa rele si culmea, chiar primaria le incalca. Primaria insasi incalca legile. Primarii incalcau legile. Domnul acela, Opescu, va mai amintiti de el? Marele Oprescu? Care, din pacate, nu s-a putut multumi sa fie doar medic si sa ia doar spagi la spital, mari spagi, nu mici, deoarece ca director de spital care negociezi contracte pentru tot felul de chestii ai, intr-un sistem corupt, posibilitatea sa si faci bani din asa ceva; domnul Oprescu era unul care incalca legile. Ce tare era domnul Oprescu odata, va mai amintiti? BTW, domnul Oprescu a pierdut nu stiu cite procese cu Asociatia Salvati Bucurestiul. Domnul Oprescu este la inchisoare acum, asa cred.

Eu, ca si multi dintre voi, credeam pe vremea aceea ca lucrurile nu se vor mai schimba niciodata in Romania. ‘Nu ne mai facem bine’… celebra tinguiala romaneasca. Am aflat ca avem legi si ca primaria poate fi obligata prin apel la justitie sa aplice legile. Am aflat ca primaria face ce vrea pentru ca nu exista SUFICIENTI oameni care inteleg cum functioneaza o administratie locala.

Am cunoscut multi oameni deosebiti atunci, cu unii pastrez legatura pina azi. Prin intermediul lor am aflat cit de adinca e, totusi, drama Bucurestiului, orasul meu adoptiv, si de ce acest oras pe care il iubim-urim ne chinuie atit de mult. Am invatat multe despre cit a fost de mutilat in ultimii, ce sa zic?, 100 de ani, si cit arbitrare sau proaste au fost unele decizii urbanistice. Am aflat cit de adinca e tragedia acelor blocuri negre de pe Magheru de exemplu, si am inteles intr-un final de ce n-au fost demolate. A ramas pentru totdeauna cu mine interventia unui domn intr-o intilnire la GDS care reamintea tuturor printr-o alocutiune foarte emotionala despre nenorocirile retrocedarilor. Nenorocirile retrocedarilor nefacute de deplin care au inceput cu confiscarile comunistilor… cu ingineria sociala de tip comunist. Am o prietena care si-a recuperat 80% dintr-o casa construita de stramosii ei intr-o zona foarte buna a Bucurestiului, pentru ca in ceilalti 20% (un apartament) locuia o securista. Asta e un caz din zecile de mii probabil… Bucurestiul care are o austostrada care trece prin fata teatrului national dar n-are o sosea de centura ca lumea… Bucurestiul care de abia zilele trecute incerca timid sa inaugureze un tren care leaga Gara de Nord (care arata TERIBIL) cu aeroportul Otopeni.

Sint recunoscatoare ca am intilnit toti acei oameni incepind de prin 2009. De la ei am invatat ca o lupta se duce pas cu pas si ca victoriile mici, minuscule chiar, conteaza. De la Nicusor Dan putem invata nu numai ca uite, poti ajunge primar chiar si daca nu esti de la PSD sau PNL. Putem invata ca sa crezi in ceva si sa lupti pentru ceva, pentru un tel poate mai mare ca tine, poate schimba nu numai un oras, poate schimba o tara. USR, un partid pe val la ora asta in Romania s-a coagulat initial tot in jurul lui Nicusor Dan. Nicusor Dan, cu procesele lui cu primariile, atent la detalii, insistent si consecvent, si care uite, i-a facut pe toti cu creierul lui de matematician si cu rabdarea unui melc.

Am invatat de la ei, dar n-am invatat destul. De fapt, n-am invatat sa am incredere in mine, sa am incredere ca eu pot schimba lucrurile in bine. Cind situatia s-a inrautatit la Romania Libera am plecat de acolo si nu m-am intors nici cind am fost chemata. Am luat totul personal si am pus la suflet, alta celebra vorba romaneasca. Sapte ani mai tirziu plecam din Romania, abandon total. Consideram ca, in Romania, totul se rateaza, eu am sa ratez tot, daca mai stau, oricum am ratat tot. De fapt, abordarea asta emotionala a lucrurilor ne strica pe noi, romanii. Cacaturi sint peste tot, mai trebuie sa le si maturi si sa nu le bagi in seama.

Sint multe de invatat de la Nicusor Dan, dar cel mai important lucru pe care trebuie sa-l invatam este sa avem incredere in noi, sa avem incredere ca SE POATE. CA PUTEM. CA INTOTDEAUNA EXISTA O CALE.

filmul de la Colectiv II


m-am lasat si eu in emotia momentului de ieri si uite asa am scris primul articol in… 2 ani? cam asa ceva. pentru ca asa functionam mai de mult cind mai locuiam in romania si asa functionam cu totii in romania, din emotie in emotie, din intensitate in intensitate. e coplesitor, ce-i drept, sa traiesti asa, aproape ca ai senzatia ca ai un rost pe lume. da si dependenta, ceea ce e foarte nociv pe termen lung. emotia asta prelungita, vecina cu adrenalina, da dependenta si-ti ocupa tot timpul, vorba lui mircea badea, stiti voi vorba lui mircea badea: traiesc in romania si asta-mi ocupa tot timpul… singura chestie inteligenta si profunda pe care o spune el.

doar ca emotia asta, in afara faptului ca te umple pe dinauntru si-ti da senzatia ca moamaaa, ce moment intens traiesti, ce chestie importanta se intimpla, dupa aia nu te mai ajuta la nimic.

nu ajuta la nimic linsajul din social media a lui cutare si cutarica, ca au injurat la colectiv in fata, ca n-au injurat. nu ajuta sa scrii pe facebook cit de afectat esti dupa ce ai vazut filmul de la colectiv.

SINGURA chestie care ar ajuta ar fi o schimbare in masa a atitudinii populatiei, a mentalitatii romanilor, care sa sustina reforme majore si profunde a institutiilor care guverneaza romania.

asa ca, va simtiti in stare sa reformati, sa zicem, metrorex, tarom, ISU, parlamentul, RADET, directia de cultura a municipiului x, y, z si asa mai departe? reforma de toate gradele, de la reeducarea personalului existent si trierea lui in functie de performante, pina la desfiintarea si reinfiintarea institutiilor prea corupte ca sa mai fie corectate.

daca nu va simtiti in stare, emotiile astea n-au niciun rost. romania se poarta azi ca o baba amatoare de inmormintari, unde poate sa plinga si sa afiseze sentimente puternice, dramatice care de fapt n-o afecteaza pe ea, totul intr-un cadru organizat si sigur si unde poate trage si-o dusculita de tuica dupa.

dependenta de emotii mai ales negative…

Londra si chiriasii ei


(Inainte sa incep, am o intrebare, nu cumva aveti aceeasi senzatie ca si mine ca zilele blogging-ului au cam trecut si ca vlogging-ul e mult mai interesant? cine mai sta sa mai citeasca articole asa lungi, fie ele insotite si de poze?)

scriu acest articol mai mult pentru cei care n-au fost niciodata in UK, sau au fost doar intr-un weekend, in cine stie ce hotel misto din centru. mai mult pentru cei care de acum incolo planuiesc sa se mute in Franta sau in UK (in America presupun ca e cu totul alta poveste). cei care sint deja aici sau au fost pe aici au observat si experimentat pe propria piele ce o sa va povestesc in rindurile urmatoare.

IMG_3598

O masa minuscula dupa asteptarile romanesti, dar pe care cumva incap farfuriile, tacimurile, doua sfesnice, pahare samd. nu incap insa coatele si manierele de prost gust. pur si simplu la o masa asa mica n-ai loc sa te dai rotund. 

Imediat dupa 1989 in Romania au aparut citeva noi teme si dorinte in vietile oamenilor. De pilda, dorinta de a avea o casa neaparat mare, cu multe camere si multe bai, daca se poate cite o baie pentru fiecare camera, dotata cu tot ce e mai nou si mai modern de pe piata. cu aer conditionat, centrala (mai nou), televizor in fiecare camera samd. o casa care intr-un fel seamana cu un hotel, si cred ca nu e intimplatoare comparatia asta: hotelurile si motelurile sint primele ‘locuinte’ pe care le-am vazut ‘afara’. stiti modelul, nu cred ca trebuie sa va explic la nesfirsit. a inchiria ceva sau a locui intr-o casa sau intr-un apartament cu altii era si este cumva o umilinta, n-ai reusit in viata daca nu-ti permiti sa faci un credit cit de mic pentru o casa cit mai mare. cam asta este una din imaginile neaos romanesti ale succesului.

IMG_3605

un birou minuscul pe care sint ingramadite o gramada pasiuni reale, nu de nimicuri sau si mai rau, de doctorate false, carti legate in piele pe care nu le citeste nimeni si pixuri pompoase de mii de lei.

cu imaginile astea in cap nu ma indoiesc ca multi romani au avut un fel de soc cind s-au mutat in UK in cautarea unei vieti mai bune (care sa-i duca inspre casa aceea mare, cu multe camere, bai si televizoare).

englezii de rind, comparabili cu majoritatea romanilor, locuiau in camere mici, in case mici, mai multi intr-o casa. inca locuiesc asa. unii poate nu-si cumpara o casa a lor toata viata, desi au resurse sa calatoreasca prin toata lumea, de exemplu. e o alta ierarhie a valorilor. la Londra se inchiriaza camere de sute de ani, nu de azi de ieri, si nu de cind ne mutam noi prin UK. am gasit pe internet articole in jurnale scoase de universitati de prin Cambridge despre chiriasii de la 1500, link aici. unul ca Shakespeare, (1564– d. 1616), care avea o casa in Stratford upon Avon, si o familie tot acolo, probabil a trait toata viata adulta, mai ales cit a fost activ profesional, in vreo camera, maxim doua inchiriate cine stie pe unde in centrul Londrei. ca si azi, ma indoiesc ca acele camere aveau prea multe mobile. un pat, o masa, un scaun, un scrin, o perna, o patura, o farfurie, o cana, un cutit si-o furculita, eventual si o lingura si cam atit. va pare cunoscut modelul? mie da. cred ca toti cei ce inchiriaza o camera in Anglia cunosc acest model. nici piesele de teatru de pe vremea lui Shakespeare nu aveau multe ‘mobile’, mult decor, se stie asta azi, in schimb se pare ca actorii aveau costume de foarte buna calitate. Shakespeare descria realitatea inconjuratoare si concepea spectacolele in aceeasi maniera eficienta, englezeasca. cerea publicului deshis, in prologuri, sa-si imagineze multe chestii, o smecherie foarte inteligenta. in fine, nu teatrul s ubiectul de azi.

deci, camere mici, usor de intretinut, usor de incalzit!, (la ei ‘iarna’ tine din noiembrie pina in mai, citeodata iunie, si, desi n-au geruri crincene ca la noi e suficient de frig atitea luni incit sa-ti doresti sa te incalzesti cumva), mobila putina dar care tinea sute de ani, (se transmitea din generatie in generatie nu traiau ei sute de ani :)) ), haine putine dar de foarte buna calitate. pentru ca, nu-i asa, descoperi imediat ce ajungi in Anglia ca aici lumea te judeca dupa cum te prezinti. (prima impresie e fatala sau salutara dupa caz.) eficienta si durabilitate. si calitate.

IMG_3641

Lavoarul elegant din colt, cu tot cu piesele acelea furmoase din portelan, se mai gasea si in Romania, in casele vechi, pe la sfirsitul mileniului trecut. Desi nu se poate deduce asta din poza, toate mobilele sint mici, inguste, facute pentru un dormitor foarte mic.

casele construite la Londra dupa 1900 au camere ceva mai mari dar nu la inaltimea asteptarilor romanilor. casele pentru oamenii de rind nu aveau baie in casa, nici la ei si nici macar la Londra, si o sa fiti surprinsi sa aflati ca toaleta a fost pe afara pina foarte, foarte tirziu. englezii au inceput sa construiasca case cu toaleta in casa dupa primul razboi mondial iar primele role de hirtie igienica s-au pus in vinzare pe la 1928. dar am avazut recent intr-un film englezesc toaleta afara si-n anii 70, deci… nu sintem chiar asa in urma. doar cu vreo 50 de ani… :))

poate merita observat ca marea parte a igienizarii Romaniei au facut-o comunistii, surprinzator, da. se pare ca dictatura ne-a ordonat cumva si ne-a obligat sa invatam sa fim mai curati. postcomunismul ne-a adus o distrugere si mai accentuata a trecutului si ambitia unor case mari, cu bai linga fiecare camera, case imposibil de intretinut dintr-un venit normal, in general cu o arhitectura oribila si fara valoare si care nu stiu ce utilitate isi vor gasi in curind, in afara de a fi inchiriate cu camera, intr-un viitor ipotetic in care Romania va fi atit de prospera incit lumea intreaga va vrea sa se mute aici. visele astea diforme si neconforme cu realitatea cred ca sint si ele o mostenire comunista, cind toti am inceput sa fim atinsi de demonul grandomaniei, nu numai ceasusescu cu casa poporului. deh, framintarile din timpul schimbarii si reasezarii unei societati.

IMG_3616

casa pe care am vazut-o ieri, la vestita adresa Baker Street 221b, care este azi muzeul Sherlock Holmes, este un exemplu perfect pentru aceste observatii. camerele erau ca marime ceva la nivelul unui apartament confort 2 sau 3, ceva inimaginabil pentru tinerii din Romania de azi. aveau seminee originale, de pe la 1850, mici si ele, mult mai mici de cum va par in fotografie. asta insemna ca focul se putea intretine si camera sa putea incalzi cu foarte putini carbuni, principala resursa folosita pentru incalzire pe vremea aceea. camerele sint atit de mici si de izolate (cladirea e intr-un sir de cladiri) incit se simte pina si caldura a doua luminari. cine traieste in Anglia stie ca sa urci un etaj intr-o casa englezeasca, din camerele de mincat si de stat inspre dormitoare, inseamna o diferenta sesizabila de 2-3 grade Celsius, foarte utila iarna. mobila de pe la 1800 se poate folosi si azi pentru ca a fost facute sa tina generatii. in societatea consumerista din prezent ‘lucrurile’ in care ne investim timpul si citeodata sanatatea sint facute sa dureze un sezon, doua, trei. n-ai cum sa acumulezi avere intr-o astfel de societate. marile averi, cele adevarate, se mostenesc, (si se inmultesc), cum se mosteneste si o casa sanatoasa si o mobila de calitate. daca o generatie face un efort sa construiasca o casa, o face din piatra si in asa fel incit generatia urmatoare nu mai trebuie sa faca efortul asta. civilizatia occidentala a gindit asa sute de ani si-n Franta, si-n Italia, si-n Spania, si-n Anglia. romanii au gindit la fel? ce i-a facut pe romani sa-si faca in special case din lemn si paianta, si nu din piatra, cind piatra avem destula in Romania? englezii nu au piatra si uite ca au descoperit caramida, ce-i drept mai plictisitoare si mai urita, dar mai durabila. …

ferestrele sint mari, ca sa permita luminii sa intre in casa. asta insemna economie la luminari, nu numai estetica, desi ferestrele astea numite frantuzesti sint si foarte frumoase. tavanele sint joase, tot pentru economie. in toata cladirea nu exista spatii de prisos, totul este folosit la maxim. exista o toaleta in pod, (dar va spun din nou, asa ceva in casa aveau doar oamenii bogati), dar si niste ‘toalete’ portabile, asa numitele la noi țucaluri, niste olițe pentru oameni mari, daca a avut cineva asa ceva in copilarie pe la bunici. birourile sint incarcate de carti si de instrumente stiintifice: termometre, barometre, microscoape, harti, machete, ierbare etc. timpul lor liber era folosit pentru studiu sau pentru ‘entertainment’ de calitate. in sensul asta cred ca oamenii de pe la 1800 si cei dinaintea lor chiar, ne erau net superiori. pentru ei ‘distractia’ insemana intotdeauna un mini concert live, multi, mai multi ca noi, stiau sa cinte la un instrument si din gura, si mai toate tinerele femei care veneau dintr-o familie cu cit de cit un venit acolo nu erau considerate ‘accomplished’ daca nu cintau la pian sau la harpa, dansau sau brodau. distractia insemna dans, poezie, pictura, cititul si analizatul poemelor si romanelor la moda si citeodata jocuri elaborate de carti nu neaparat pe bani. pentru noi distractia inseamna a te transforma intr-o leguma in fata televizorului. ei voiau sa-si creasca mintea cu orice pret, noi vrem sa ne-o adormim ca sa nu mai fim nelinistiti de golul vietii moderne.

IMG_3632

casele moderne sint facute dupa aceleasi principii, plus baia in casa. casele englezesti, chiar si cele moderne, n-au zece wc-uri in casa, de aia auziti povesti cu 10 oameni la coada la baie. daca exista o toaleta pe nivel e mult. deobicei e doar o baie in toata casa si atit. camerele nu sint foarte mari, bucataria si dinningul fiind poate cele mai mari incaperi din casa. cind inchiriezi cu camera primesti si ai foarte putine, dar cumva intelegi foarte repede ca ai tot ce ai nevoie. e ceva ce NU intelegi cit traiesti in Romania. Romania e inca o tara saraca in care se practica excesul si risipa. foarte paguboasa combinatie.

casele din Londra sint facute din piatra sau caramida, sau mai nou prefabricate. s-a trecut pe aceste materiale de constructie mai ales dupa marele incendiu al Londrei din 1666, care a durat 4 zile, de duminica 2 septembrie pina miercuri 5 septembrie 1666.  tocmais e implinesc 350 de ani de atunci. Din scrierile timpului se intelege ca inca de pe vremea aceea exista o lege care interzicea constructiile din lemn si paianta, tocmai pentru prevenirea unui incendiu de proportii, legi care nu au fost respectate. eh, se pare ca dupa acest incendiu, pe aici, ca si prin toata Anglia s-a construit majoritar din materiale durabile si intr-un fel care rezista pina azi. asta spune ceva despre intarirea institutiilor lor: primarii, prefecturi, politie, pompieri, spitale, scoli etc, ceva ce noi am inceput sa facem timid, doar in ultimii 10-15 ani.

cel putin asa a fost pina acum vreo 30 de ani. trendul actual si aici este sa construiesti din materiale moderne, otel si sticla, tot felul de cladiri aiurite sau ‘originale’ care ma indoiesc ca vor tine pina secolul urmator. e o arhiectura de consum care se practica la nivel mondial si care eu banuiesc ca e foarte trecatoare. (in acest context, Dubaiul e un oras artificial caruia nu-i vad nici un viitor. n-are nicio sursa de apa potabila in apropiere, nu are niciun trecut, e facut tot din arhitectura care da, te lasa cu gura cascata dar n-are cum sa tina 500 de ani, un oras care n-are cum sa aibe vreun viitor.)

IMG_3500

orasul de piatra versus orasul de sticla

13509022_10153730381903379_667139993297682430_n

asa ca, atunci cind ajungeti la Londra si va inchiriati o camera atit de mica incit va e rusine sa povestiti prietenilor cum traiti pe aici, sinteti doar un chirias normal al Londrei. asteptarile au fost gresite si imaginea voastra despre vest este bazata pe filme cu duci, printi si regine care intr-adevar aveau resedinte impresionante dar care in toate timpurile au fost poate mai putin de 1% din populatie. in realitate, oamenii normali, milioane de oameni au trait asa inaintea voastra, sute de ani, si milioane traiesc si acum. nu e nimic de rusine, ba dimpotriva, abia acum aveti sansa sa va dezvoltati calitati reale, sufletesti, aptitudini reale si utile si sa nu va mai sprijiniti in fals si-n trecator, in ceea ce va puteti cumpara azi de la mall ca sa  sa aveti ce arunca miine. acum vad si eu ca nu-mi trebuie dulapurile de haine de acasa si-mi vine sa mai arunc si parte din ce am pe aici. acum ma gindesc citi ani si cit timp am investit in nimicuri, toale si alte prostii, care nu-mi folosesc nici mie, nici altora. acum ma gindesc ca un apartament normal de 2-3 camere in Bucuresti e OK, doar asteptarile noastre nu sint OK si ne mai fac sa ne simtim si neimpliniti  si nefericiti pe deasupra. nu va mai simtiti umiliti de pomana, nici daca stati 2 intr-o camera si 7 intr-o casa la Londra. simtiti-va mindri ca ati putut pleca de acasa, v-ati putut smulge dintr-un fals comfort si va puteti incerca puterile intr-o tara in care concurenta e mare si reala dar si recompensele pot fi mai mult decit interesante.

IMG_3291

spre ogoirea mindriei romanesti ranite de toate comparatiile cu ce e la vest de noi, va marturisesc ca, spre dezamagirea mea, mie mi se pare ca englezii se afla intr-o perioada a lor cind merg inapoi, nu inainte, in timp ce noi am inghitit o parte mare din distanta ce se afla intre noi si vest in anii 90. ceva lectii vor invata romanii din locuitul aici, chiar daca nu vor veni acasa educati ca niste lorzi englezi. la asta sa nu va asteptati ca nu e posibil. la Londra e mai multa ‘taraneala’ decit in Bucuresti, e plin de ‘tarani’ veniti din toate colturile lumii, din zone mai inapoiate decit va puteti imagina, asa repede, acum. dar despre asta, poate, intr-un alt articol.

deci capul sus, nu va mai vaicariti atit, sintem pe drumul cel bun desi momentan nu vedem asta.