prima mea vizita in Grecia trebuie ca a fost prin august-septembrie 2004, la Loutraki, o statiune aflata cam la 70 de km de Atena, un loc preferat de cei din capitala elena pentru cea de-a doua casa. O statiune relaxata, in aparenta nespectaculoasa, situata pe malul Marii Mediterane, pierduta printre dune de nisip, maslini, portocali si stuf salbatic, si frecventata mai degraba de localnici. Acea prima vizita (si urmatoarele) avea sa-mi aduca pe langa placerile reale ale sejurului o serie de nedumeriri si intrebari care si-au gasit raspunsurile doar in ultimul an si ceva.
Prietenul meu care avea destula treaba in zona, mi-a aranjat atunci sa petrec una din zile la plaja privata a lui Aristoteles, un fost manechin, inalt, bine facut, cu capul cam turtit, dar cu trasaturi frumoase, un pic efeminat si poate, putin gay. Una pesta alta, un personaj demn de mentionat. Plaja, o minune dupa gustul meu, ceva mai retrasa, mica, selecta, marginita de un mal inalt de pamant pe o parte si un bar acoperit cu stuf pe de alta, arata mai degraba ca un fel de plaja romantica si salbatica pe care o vezi in filme. Am intrat repede in vorba cu Ari (stoteles), si i-am marturisit plina de entuziasm, dupa ce l-am rugat sa-mi pregateasca un cocktail cum stia el mai bine, incantarea mea autentica! Caci mi se parea afacerea ideala, job-ul ideal, mai ales mie, care urasc multinationalele si slujbele care te incorseteaza in meetinguri, program fix, birou, monitor si o tinuta absolut nefeminina.
O mie de ani daca as fi incercat, in Romania n-as fi putut sa fac asa ceva. Lasa ca nu exista plaja propriu zisa, dar nici restul nu era de crezut ca putea fi facut! Unde? Langa Mamaia lui Mazare unde sezonul tine cam 2 luni??
Dar, surpriza, Ari era blazat! Nu-mi impartasea deloc impresiile pozitive si invidia pentru un job care-ti permitea sa stai tot timpul langa mare, in aer liber, fiind in acelasi timp si propriul tau stapan. M-a anuntat, lasandu-si colturile gurii in jos a lehamite, ca e ultima vara cand mai statea acolo.
– Din iarna ma angajez la stat!
– La staat?
– Daa … aici fac doar 2000, poate 2500 de euro pe luna. 2800 intr-o luna buna. Acolo o sa iau 3000, ba poate chiar 4000.
Nu mi-a pomenit de spagi desi, probabil se gandea si la asta.
– Asa de mult? – intreb eu pe un ton neincrezator.
– Da. Acum toti ne angajam la stat.
Declaratia asta neasteptata si promisiunea acelor venituri incredibile provenite dintr-o slujba la stat m-au umilit suficient incat sa-mi iau cocktailul si s-o sterg spre sezlong. 4000 de euro la stat? Si cati greci erau angajati la stat cu salariile astea? Moama… si eu in ce tara traiasc? Nu intelegeam cum se poate asa ceva, si, pe vremea aceea inca nu castigasem atata incredere in mine incat sa-mi anunt cu voce tare toate opiniile critice si eventual sa mi le si mai argumentez. M-am gandit destul de posaca la cei de acasa, care traiau din salarii amarate, desi nu eram in criza, la doctorii si profesorii nostrii ce pluteau intr-o saracie lucie, si m-am simtit intr-un real dezavantaj.
Serile ieseam, fireste, la restaurant. Desi am fost prevenita ca grecii mananca tarziu, n-am reusit sa ma acomodez cu programul lor in acea prima calatorie. Abia la urmatoarele – si aveam sa merg in Grecia in urmatorii ani cam de 4-5 ori pe an – am inteles mai multe. Cert e ca la acea prima cina la un restaurant bun cu specific – cum altfel? – grecesc, am mers primii, ca sa n-am eu un soc prea mare, si am plecat cam pe cand lumea buna iesea la masa.
Caci grecii isi urmau netulburati programul lor indiferent ce si cine, si aveam sa aflu asta pe propria piele, in urmatoarele calatorii. Magazinele si chiar orice fel de afacere nu se deschideau si nu incepeau inainte de ora 10.00. Daca iti programai o intalnire inainte de ora 11.00 o faceai pe barba ta. La 13.00, cam toata lumea pleca acasa sa-si faca siesta, si nu o data vanzatoarele sau proprietarele mi-au trantit indignate usa in nas!, caci nu aveau timp de mine, ele trebuiau sa odihneasca si sa manance. Se reintorceau la munca la ora 17.00. Pe la 20.00 pleacau acasa unde se odihneau din nou pana la 22.00 cand ieseau la restaurant, deobicei cu familia largita. Petreceau cam pana la 3 dimineata cand, in fine, se duceau, poate!, la culcare.
Multe alte lucruri mi-au atras atentia. Degajarea cu care intarziau la intalnirile de afaceri – am mai spus -; faptul ca se mandreau ca aproape niciunul nu-si platea impozitul pe casa, placerea cu care-mi aratau padurea de ace metalice care ieseau din fiecare acoperis plat, dovada ca aceea constructie nu e chipurile terminata si de aceea nu aveau ce plati. Nivelul de colectare a taxelor în Grecia face guvernul României si ANAF-ul să pare niste campioni, niste eroi. Asta e soarta noastra: noi nu sintem Grecia si trebuie sa devenim eroi ai corectitudinii si eficientei.
Politistii circulau prin orasele antice sau medievale pe motocicleta fara casca pe cap si cu cea mai mare viteza posbila si ochelarii de soare temeinic infipti in ochi. Nesfarsitele accidente de motor sau scuter pe care le aratau non stop la televizor si nimeni nu le lua in seama. Nimeni nu taia niciunde niciun bon. Cei mai multi barbati isi petreceau dupa-amiezele la o cafea, urmarind printre genele mijite orice femeie care le intersecta privirea, cu acea obraznicie specifica doar masculilor din sud-estul europei. Mda, iti laseau senzatia ca le apartineai, daca le treceai prin fata, mai ales neinsotita. Si treceai intrebandu-te daca asta era o tara de rentieri sau daca toti cafegii adormiti aveau o insula pe undeva pe care o inchiriasera si acum isi puteau permite sa faca nimic non-stop.
Si mai erau… si altele. Ca noi membrii ai UE, grecii au fost singurii care si-au permis sa-si treaca in pasapoarte mentiunea „crestin-ortodox”, in conditiile in care, a face diferenta intre diferitele culte religioase e socotita in uniune o discriminare si o lipsa de respect pentru valorile la care, chipurile, toti aderam. Grecia e o tara laica in teorie; in practica masiv influentata de popime. Nu neaparat de valorile moralei crestine cat de ocosenia unei tagme care confunda credinta cu puterea. Nicio dezbatere – aproape – nu se facea fara vreun preot si indeobste acesta era si cel mai galagios. Cateodata se inclinau atat de tare inspre oponentii lor din studio incat aveam senzatia ca o sa iasa din ecran. Apoi, pe aeroportul din Atena am auzit cu stupoare si destul amuzament cum o cursa catre Istanbul a fost anuntata ca una catre Constantinopele, grecii nerecunoscand nici astazi mai noua denumire a vechii capitale bizantine. Cum de altfel socotesc ca zacusca, cafeaua frappe, saorma, pardon, cum am putut sa spun asa ceva?, gyrosul, si diverse alte bucate specifice zonei sunt inventie 100 % greceasca iar turcii sunt niste impostori in materie de bucatarit… desi, priviti de un ochi strain, intre turci si greci nu-s mari deosebiri nici la infatisare nici intr-ale gurii. Doar numele sunt diferite. Dealtminteri ei le vad mai pe toate inventie greceasca desi, de la Aristotel, Platon si Socrate, de la Eschil, Sofocle si Euripide incoa … nu prea au mai dat ceva. Apoi, regretau drahma si trecerea la euro, care le adusese preturile la acelasi nivel cu cele de pe coasta Marii Adriatice si, in felul acesta ii pusese in competitie cu cateva noi state europene: Croatia, Cehia, Slovacia si mai stiu cine si ce. Vechii lor clienti, est-germanii se reorientasera brusc inspre niste destinatii la fel de frumoase, dar necunoscute lor si mai aproape de casa. Deci, mai ieftine. Dupa ce ani de zile grecii investisera masiv in marirea propriilor hoteluri pentru a atrage contracte babane de la marii operatori de turism de tipul TUI, acum erau fortati sa scada preturile drastic sau sa ramana cu ele goale. Ce mai! Trebuiau sa se puna pe muncit.
De atunci ii urau pe nemti. Îi mai urau e nemti și pentru ca la bancile lor private s-au imprumutat si de atunci aveau sa le dea o groaza de bani inapoi. Asa ca si-au adus aminte de datoria gogonata, care impreuna cu dobanzile facea nush cate miliarde de euro, datorata lor de germani din timpul celui de-al doilea razboi mondial. De parca germanii o sa si plateasca vreodata datoria aia chiar de-ar fi fost reala. De atunci se auzise ca de fapt masluisera rapoartele economice si intrasera pe burta in uniune. Dar criza era departe si ei pareau posesorii incredibil de norocosi ai unui stil de viata de negasit altundeva in intreaga Europa.
*
Ultima oara am fost in Grecia prin 2009. Intr-o dimineata mi-am fixat GPS-ul catre prima destinatie din peninsula, aflata in linia dreapta fata de Bucuresti: Alexandroupouli. Un oras aflat pe malul Marii Egee (Grecia e inconjurata de 3 mari: Egee, Mediteraneeana, Ionica), placut, destul de modern, departe de-a fi o destinatie turistica. I-am gasit pe greci asa cum i-am lasat. Plutind in dolce far niente. La intrarea pe autostrada faceau un concurs de masini si motociclete, sub supravegherea incantata a politistilor tot fara casca. Mi-au facut nerabdatori semn cu mana: „treci o data, avem treaba”. Treaba sa ne rupem capul pe aici. Receptionerul hotelului la care ne-am cazat se misca din doi in doi si, precum stiam, cina se servea dupa ora 10 seara. Pana atunci am flamanzit amarnic pentru ca toti bucatarii din oras dormeau.
Ah, ce viata minunata!
Abia m-am intors acasa din acea calatorie si am aflat ca valul amagirii se rupse. Cazusera din rai, mai ales cei din Atena. In uniune, cu atatia ochi de fata, nu poti sa printezi la nesfarsit bani si sa dai mereu rapoarte false. Pana la urma s-a aflat ca deficitul lor era urias si ca traisera in ultimii ani, cum ar veni, TOTI, dintr-un fel de furat. Isi furau singuri caciula. Si apoi, nu doar eu observasem TOATE acele amanunte si multe altele. Zeci de mii de turisti germani, englezi, francezi, olandezi, belgieni, austrieci, danezi etc, vazusera acelasi lucru. Auzisera aceleasi povesti spuse cu nonsalanta. Vorba s-a dus, intr-un fel sau altul.
Si s-a intors sub forma de bumerang.
Macar la noi cand s-a taiat, s-a taiat din nimic. Ei au ramas fara miile de euroi… si fara stilul acela magnific de viata. Fara nesfarsitele mese in oras. Fara relaxarea cu care-ti tranteau usa magazinului in nas daca nu stiai programul locului. Nemtii s-au intors, dar nu sub forma de turisti ci de adminstratori draconici: le-au retezat-o din prima si, in plus, i-au invitat sa-si mai vanda din insulele alea, peste 2000 la numar. Blasfemie, nu alta! Ii tin din scurt si, dupa cate se pare n-au nicio iesire. Nici popii nu-i pot ajuta caci dupa cate stim, Dumnezeu nu-si amesteca treburile cu cele ale cezarului.
La Aristotel ma gandeam, si la cel din antichitate si la cel din prezent, cand l-am auzit pe Osanza Multa Mihalache Burta Verde, mormaind furios ca el n-a fost dat afara. Nuuu. El a fost… avansat in prostie c-un sut in fundul neomenos de mare. Atat de mare incat n-a simtit sutul in fund. Nuu. A simtit asa, ceva ca o adiere. Ingamfarea si obraznicia lui mi s-au parut incredibil de nelalocul ei, mai ales intre aceste ganduri.
(Nota mea: era o perioadă în 2012 în care situația Greciei și situația lui Mihalache, cel ce e acum consilier prezidențial, erau cumva subiectul zilei. Acum, acele povești sînt uitate.)
Sa-i spuna cineva lui Mihalache si lui Antonescu si tuturor celor ca ei din TOATE partidele, ca noi, romanii, NU ne putem compara cu grecii. Ei pot juca rolul de copii razgaiati si iresponsabili ai Europei, noi NU. Asa cum nici degetele de la mana nu sunt egale intre ele desi au toate statutul de degete, nici europenii nu sunt de fapt egali intre ei. Avem drepturi egale, cateodata sanse egale si aceleasi obligatii. Unii, precum grecii, vor beneficia de mai multa ingaduinta, dar nu va fi pentru toti la fel. In plus grecii au avantaje naturale si istorice mult, muuult peste noi. Nici macar nu suntem comparabili. In afara de cerul nespus de albastru (putine tari europene au un cer la fel de albastru ca al nostru si al Greciei), nimic nu ne apropie de pozitia geografica unica si privilegiata pe care o ocupa Grecia in Europa. Apoi, rolul lor in istorie, in arta si civilizatie… Poate, in loc sa infulece a zecea masa pe ziua asta, Mihalache Osanza Multa ar face mai bine sa faca o pauza si sa se gandeasca cat de important e rolul jucat de anticii greci in educatia clasica vestica. Stiu ca la noi nu se incepe de la Aristotel si Platon, caci Abramburica cu mintea ei n-ar putea concepe asa ceva, totusi, marile scoli ale lumii de la ei incep de sute de ani. Fara nicio exagerare, aproape TOTUL in cultura si educatia occidentala incepe de la Aristotel. Definitiile lui sunt simple si enervant de exacte pana si azi. Timp de sute de ani, greaca veche a fost predata si invatata in toata Europa. Grecii au fost mari navigatori, arhitecti, artisti. Au inventat teatrul si astfel, prin extensie, sunt la originile filmului. De la ei avem Olimpiadele. Civilizatia europeana n-ar fi aceeasi fara contributia lor. Pe cand fara noi, romanii…
Noi, romanii, desi ne mandrim cu dacii nostrii priceputi oieri si agricultori facem o branza destul de proasta luand in calcul lauda asta. Mda, si Primul Oier al Tarii ar putea face o vizita prin Franta si Olanda, pe la ei pe la tara, sa vada ce branza si ce vin!, sau bere!, se face acolo. Am adus putine Europei, si daca va bazati in continuare ca Nadia, Hagi, Cioran, Enescu, Coandă si Brancusi ne vor scoate din galeata cu mediocritate va indemn sa va treziti la realitate. Treziti-va la realitate si voi, politicieni nesimtiti! Preocupati exclusiv ca ego-ul vostru sa nu fie cumva mototolit de vreo spranceana ridicata a dojana. Noi platim toate prostiile voastre, toata imbecilitatea voastra, la fel cum o platesc si grecii pe-a lor, dar fara sa avem plasa de salvare generoasa a acestora. Caci si daca pica din uniune afara, pica pana la urma tot in insulele lor, la fel de frumoase, intre miile de sit-uri arheologice realmente valoroase care impanzesc Grecia, intre maslinele lor care dau un foarte bun ulei de masline. Pica intre florile de portocal. Au de unde cadea si in ce cadea. Pe cand noi… Uitandu-ma la Mihalache imi spun a mia oara ca nici sa mancam nu stim. Cu tot sedentarismul si cu toata comoditatea lor, n-am vazut niciun grec atat de desfigurat de osanza. La doar 40 de ani! Nimeni n-o sa ne vrea daca vom fi dati afara, caci azi, nici Rusia nu pare prea incantata sa ne primeasca, ca n-are unde si n-are probabil nici cu ce. La o adica, am incredere ca am putea sa ne inecam linistiti in insula noastra de latinitate din sud-estul Europei, ignorati de toata lumea buna si am incredere in ei, occidentalii, ca pot face asta. N-avem decat culoarul ingust pe care am incaput nu stiu cum, si trebuie sa jucam in corzi. Trebuie sa incercam sa facem ceva din ce avem, iar cu minciunile nesfarsite ce duhnesc a putrezit trecut comunist nu vom ajunge prea departe. Nu mai mintiti oamenii, care da, cad usor in toata lumea in capcane din astea, ca pot trai intretinuti de stat, ca noi n-avem 2000 de insule si 5000 de ani de istorie ca sa asteptam ca nemtii sa se plictiseasca de Dubrovnik si sa revina la noi!
Treziti-va la realitate, pentru Dumnezeu, pana nu e prea tarziu!
***
UPDATE 29 IUNIE 2015: Situația Greciei s-a agravat atît de tare încît acordul cu negociatorii UE s-a rupt iar Grecia se pare că va intra în default în zilele următoare. Este deja în default intern: nimeni nu mai plătește nimic. Pe 5 iulie Tsipras cere un referendum în care grecii ar trebui să voteze dacă acceptă condițiile de austeritate ale vestului sau nu. Nu văd ce mai e de acceptat. Vestul a încheiat discuțiile cînd a văzut că nu mai are cu cine vorbi. Nu văd nici care e viitorul Greciei. Nu înțeleg nici ce vor grecii.
Dar văd și înțeleg cum te poate nenoroci corupția larg răspîndită. Politicienii lor sînt corupți și, treptat, statul i-a corupt și pe cetățeni. Și au ajuns aici.
verzi și uscate s.r.l. 