în mintea majorității există o legătură directă între corupție și prosperitate


”De ce nu votează poporul oamenii cinstiți?” se întreabă A.T. pe blogul său. Pare așa, o întrebare de campanie, dar dacă stai să te gîndești la ea și să dai niște răspunsuri…

Păi… pentru că, în mintea majorității chiar există o legătură directă între corupție și prosperitate. Și cu cît mă gîndesc mai mult cu atît mi-e mai greu să acuz populația României de prostie din cauza asta sau de hoție ca meteahnă națională. Nu, pur și simplu lumea alege calea cea mai simplă și directă în rezolvarea problemelor = corupția, alege între ușor și bine. Și mulți, foarte mulți pur și simplu nu știu și nu găsesc un alt fel de-a funcționa.

Legătura între corupție și prosperitatea imediată chiar există, și există de foarte multă vreme, chiar din timpul comunismului, dacă nu cumva dinainte. O numim elegant: influență balcanică, ”atenție”, ”ducem și noi ceva că așa-i frumos…”. O conexiune formată prin confruntarea cu exemple clare zi de zi, zi de zi timp zeci, poate sute de ani: ”vrei pe scurtătura asta? bine. nu vrei? stai acasă și mănîncă-ți principiile, morala și demnitatea”. E o conexiune care dă rezultate pe termen scurt și care are efecte extrem, extrem de nocive pe termen mediu și lung. E ca un fel de tumoare care să hrănește fix din indiferența și aprobarea tacită cu care e privită corupția mică și mare. Cît timp legătura aceasta dintre corupție și prosperitate, mă rog, iluzia ei, va exista, corupția nu va dispărea. Ea nu dispare pentru că un număr de boși din fotbal, de politicieni și moguli au ajuns la închisoare. Acești cîțiva sînt doar excrescențele cele mai vizibile, bubele cele mai urîte și mai rău mirositoare care trebuiau cumva înlăturate altfel am fi murit cu toții, rapid, corupți sau nu. Ca s-o extermini, corupția trebuie atacată în miezul ei, în convingerea aproape generală că duce la prosperitate și că, prin ea, prin corupție, îți poți rezolva mai repede și mai bine problemele curente. Altfel… Altfel, în final, corupția va duce la sărăcie generalizată și la colaps. Să-mi explic teoria:

Fiecare a dedus empiric, prin observație proprie și experiență că, uite, cutărică s-a îmbogățit ori furînd, ori mituind, ori căpușînd statul în anii 90, ori făcînd afaceri cu statul în ultimii 25 de ani, ori intrînd în politică, ori căsătorindu-se în familia care trebuie. Aceasta e o convingere aproape generală, bazată, din păcate pe fapte, exemple văzute, auzite, mirosite, simțite. Tinerii bărbați din anii 90 și-au văzut prietenele întorcînd capul după vecinul lor mai descurcăreț care a vîndut el ceva de la fabrica la care lucra, acum suspendată în limbo-ul dintre comunism și capitalism, și-a tras un BMW la mîna a doua și dă ture zgomotoase prin oraș. S-au uitat la bicla lor veche, la mașină și au suspinat. Una-două-trei din fetele astea chiar s-au dus după acel descurcăreț și duse au foste. Deja, cîteva principii au fost sacrificate: dacă nu se grăbeau să facă ceva, băieții aveau să rămînă fără mașini, fără femei… Tinerele femei au observat că mai dulce e viața lîngă un bărbat descurcăreț și mai aproape de genți, țoale și călătorii. Trebuiau doar să închide ochii la tot mai multe nereguli, furturi și învîrteli. Dacă nu închideau ochii și nu-și acceptau locul uneori sau adeseori ingrat de ”podoabe”, riscau să rămînă fără viața aia nemaivăzută, miraculoasă cu multe excursii pe meleaguri străine care se ițea la orizont. Zi de zi, presiunea creștea: rămîneai de căruță dacă nu făceai ceva și, de fapt, mulți am și rămas. Corupția a pătruns și-n zone noi, care s-au născut cu adevărat după 89, de pildă ”presa liberă” a fost cumpărată imediat cu toate că ea se prăbușește cu adevărat doar de cîțiva ani. Cred că cele mai bune poziții din presă au fost aranjată cu ajutorul dosarelor întocmite în anii 90 și a șantajelor făcute cu ele. E drept că de unii se spune că i-a ajuns moartea prin șanțuri, ca pe Dumitru Tinu, dar alții, vezi dinozaurii din industrie, sînt bogați și bine mersi. Corpul profesoral liceal și universitar s-a corupt și el. Dacă părinții îmi povestesc că și pe vremea lor se mai practica ca pentru unul mare de la partid să se ”facă” o teză de doctorat fără ca el să-și aducă aportul, dar nu era o regulă ci o excepție, azi, trebușoara asta e o industrie în sine care produce bani pentru profesori și non-valori pentru societate, o industrie al cărei cel mai cunoscut exponent e Victor Ponta. Încet, încet totul s-a viciat pînă într-acolo încît puțini sînt cei ce n-au avut niciodată nicio muscă pe căciulă.

Măcar o șpagă la un spital pentru unul din familie și tot am dat.

Și apoi, trebuia să ne îngrijoreze de mult liniștea cu care s-a privit formarea marilor averi din România. Nu numai liniștea ci și ADMIRAȚIA. Rîdem noi azi de formula ”am fost un un băiat deștept, descurăreț” a lui Voiculescu, dar adevărul e că mulți au ajuns să-i considere în timp pe acești mega-hoți niște băieți deștepți. Și să-și sacrifice în această admirație pentru hoție și corupție toate principiile și toată demnitatea. Să încerce să-i copieze. Măcar să se angajeze la ei, să stea pe lîngă ei, să le respire aerul… Practic, nu cred că există vreun bogat celebru în România care să nu poată fi acuzat de corupție într-un fel sau altul. Doar că ei nu s-au îmbogățit într-un beci, singuri, ci uneori sub privirile și cu acordul tacit a sute, mii de oameni care știau ce făceau.

Presiunea permanentă pe care au pus-o asupra populației și așa prea confuze și prea idealiste (un mare minus cu care am ieșit din comunism, idealimsul care ne-a făcut să credem că orice e posibil oricum), goana după bani, sărăcia și exemplul altora care au renunțat mai repede la principii, valori și morală au scos din ”noi”, din majoritate, un ”om nou” foarte periculos pentru el însuși în fond.

”Omul nou” din România își periclitează ziua de mîine și calitatea vieții pentru punga de mălai de azi. Și nu pentru că face parte din categoria numită cu atîta dispreț pulime sau prostime, ăsta-i un văl al îngîmfării pe care și-l trage pe față grupul celor care se simt superiori prin ceva, ci pentru că, timp de zeci de ani a văzut că așa merg lucrurile în jurul său. Corupție = o scurtătură spre prosperitate = mai mult, mai bine, mai repede. Absolut, absolut diavolesc :(.

Nu vă vine să credeți? păi… nu se crede în general că dacă dai ceva poți ajunge la un job mai bun, la un doctor mai bun, la un spital mai bun, la un pat mai bun în spital? Am avut senzația că mica corupție e accetabilă cînd, în fond e mai nocivă ca marea corupție.

Dreapta ar trebui să facă spume la gură explicînd că dimpotrivă, corupția ne-a adus aici, în momentul acesta mai degrabă mizerabil din existența României. Nu doar corupția mare: Voiculescu, Adamescu, Burci, Patriciu, Copos, Becali & Co. ci poate și mai mult corupția mică. Tăcerea noastră. Indiferența noastră. Convingerea că NIMIC nu e vina noastră, nimic nu depinde de noi. TOTUL depinde de noi. Admirația ascunsă sau fățișă pentru hoți și corupți, pentru clanurile de interlopi e devastatoare pentru sănătatea morală a României. Am ajuns să credem că nu putem rezolva lucruri arzătoare altfel (un post bun pentru copil, o admitere, o bursă, un job, o casă scoasă la executări) decît prin corupție, și, crezînd asta, ne facem doar un rău din ce în ce mai mare. Întîi ne-am pierdut averile, banii personali, apoi cei comuni prin spolierea lor de către marii bogați gen Voiculescu, apoi prezentul, acum viitorul. De ani de zile prin proliferarea corupției în invățămînt și sănătate, în cultură și cercetare, ba chiar și-n sport, ne furăm singuri viitorul. În viitor n-o să avem oameni responsabili, de nădejde, care să ne facă mîndri și să aibe grijă de noi, atunci bătrîni.

În viitor…

În condițiile astea nici nu vreau să știu cum o să fie-n viitor în România.

Reclame

contemporanii mei


aveți vreodată sentimentul că nu v-ați născut în timpul potrivit? În epoca potrivită? Că mai bine vă nășteați mai devreme sau mai tîrziu … aveți vreodată un sentiment de alienare? vă întrebați: ce fac eu aici? în orașul ăsta? în țara asta … între oamenii ăștia? De ce oamenii ăștia sînt contemporanii mei? Ce legătură am eu cu ei? Ce legătură am eu cu ei cînd nu pot să am nicio legătură? … adică de ce a trebuit să fiu contemporană cu oamenii ăștia, să-mi umplu gîndurile cu șantejele mediocre și vulgare ale trustului Intact, cu scălămbăielile demne de ospiciu a lui Badea … (m-am uitat 10 minute asera și m-am îngrozit. Asta credeam eu că puteam să fac în locul meseriei mele, într-unul din nenumăratele momente cînd teatrul și filmul nu-mi ofereau niciun venit? De fapt nu credeam că pot face așa, ca Badea, dar se pare că așa trebuie să faci ca să te angajezi la televiziune. Nu, de fapt eram foarte departe de a fi ceea ce trebuie pentru o televiziune … eu credeam că trebuie să fiu serioasă, să mă antrenez continuu intelectual, mental, să citesc, să mă documentez ca să am ce spune, ca să am de ce să fiu acolo, în spatele unei camere de luat vederi … WRONG!! ) Eu sînt contemporană cu Jiji cel care are numărul de telefon al lui Dumnezeu și-l sună cînd vrea, cu Piți cartoforul, tată care nu-și recunoaște copii (și asta nu miră și nu indignează pe nimeni, nimeni nu-i pune la îndoială moralitatea și discernămîntul doar pentru așa ceva) și în timpul liber antrenor al echipei naționale de fotbal, cu Felix Voiculescu care și-a turnat familia la Secu’ și drept răsplată a ajuns unul dintre cei mai puternici oameni din România, cu Patriciu, cu Vadim, cu Dan Diaconescu, cu sereseul, cu Morsa Competentă, cu pastorul Gâdea, cu tot felul de pițipoance de televizor, cu oameni care-și parchează limuzinele pe trotuar și apoi, eventual, te mai și scuipă dacă te uiți întrebător la ei, cu toți șoferii dezaxați din București și de oriunde, cu tinerii care lovesc o femeie de 50 de ani cu mașina și apoi fug unde văd cu ochii fără să verifice dacă mai respiră (și cu televiziunile care o numesc „o bătrînă”), cu oamenii care se pensionează de la 40 de ani pentru că-s bătrîni și bolnavi și nu mai vor să muncească și să facă odată Ponta ceva, să le dea ceva pe gratis, să-i țină și pe ei cineva că ei nu mai au chef, nu mai pot, nu mai știu …, cu tipii din cartierul meu care i-au ars motocicleta unuia pentru și-o lega de gard, lîngă intrarea în bloc, și pentru că le stătea lor în gît treaba asta, că el are motocicletă și ei n-au; cu toți cîinii aruncați pe străzi și necastrați care apoi sînt acuzați că sînt pe străzi și se înmulțesc, cu Oprescu și Onțanu care visează telegondole în loc de o șosea de centură sănătoasă care să absoarba traficul din București, cu Mazăre și carele lui alegorice … de ce sînt contemporană cu toți oamenii ăștia? Și de ce printre ei îi văd atît de rar și tot mai departe, tot mai departe pe Liiceanu, HR Patapievici, Cărtărescu ………………….

*

mă puteți acuza că mă uit în direcția nepotrivită și că mai sînt și alții care suferă și ei. Da. Dar cîți? Dacă sunăm acum adunarea și ne dăm întîlnire în … Piața Victoriei, cîți o să ne adunăm? Cîteva sute?

„de priveşti îndelung abisul, află că şi abisul îţi scrutează străfundul sufletului”


Domnule Turcescu, domnule Bădin, doamnelor și domnilor care lucrați în massmedia,

Eu una sunt pur și simplu scîrbită de atenția care i să dă fostului pîrnăiaș Adrian Năstase. Nici măcar presa „noastră” nu face excepție: se comportă chiar mai prost ca „a lor”, și asta MĂ MIRĂ. Nu sunt deloc, chiar deloc interesată ce vînturi a mai tras individul pe blog, nu înțeleg cum așa ceva poate să fie subiect de breaking news, mai ales cînd ziua de azi a fost pînă la jumătatea ei atît de plină de evenimente cruciale: de la întronarea papei Francisc (NU întronizarea, cum s-a titrat inept toată ziua), prezența Președintelui la ceremonie și cred că și a lui Bartolomeu, situația bancară din Cipru, pînă la moartea Irinei Petrescu …cred că sînt suficiente subiecte să umpli toate emisiunile 3 zile de acum înainte. De aceea vă rog ca în seara aceasta, în timpul emisiunilor dumneavostră să ne oferiți subiecte care ne interesează cu adevărat, care într-adevăr ne emoționează sau ne fac să ne punem întrebări, întrebări la care, din cauza importanței lor, sperăm ca  aventual să ne răspundă niște SPECIALIȘTI (nu veșnicii abonați care apar seară de seară peste tot). M-aș bucura dacă, o dată măcar, ați răspunde acestui demers venit de la publicul dumneavoastră fidel.

„Cel care se luptă cu monştrii, să ia aminte, să nu devină el însuşi un monstru. Iar de priveşti îndelung abisul, află că şi abisul îţi scrutează străfundul sufletului.” – Dincolo de bine și rău, Friedrich Nietzche

P.S.: puteți să-i scrieți lui Robert Turcescu la intrebare@b1tv.ro dacă simțiți la fel.

Valori comuniste versus orice altceva


trebuie sa scriu aceste randuri, altfel vad ca nu reusesc sa ma linistesc. Circul declansat de moartea lui SN mi se pare un exemplu extrem de elocvent al lipsei de discernamant in care s-a afundat Romania ultimilor 23 de ani. Sigur ca el a avut parte de o reala notorietate, sigur ca am crescut cu filmele lui, sigur ca a avut o cariera bogata. Dar raul pe care l-a facut in Romaniei este enorm, incomparabil mai mare ca binele, si el discutabil acum ca incercam sa ne schimbam felul de-a vedea lucrurile, valorile comuniste cu cele occidentale, si in general, felul de-a trai. Ne vom lupta cu consecintele actiunilor lui foarte multi ani de acum inainte si nu stiu cat vom izbandi. In cinematografie si-a turnat cu patriotica indignare colegii de breasla: Pintilie, Ciulei, Visarion, sau a facut tot posibilul ca sa n-aibe bani de filme (Daneliuc).

„Sergiu Nicolaescu a făcut în anul 1981 antecameră la dictatorul Nicolae Ceaușescu pentru a face o turnătorie prin care-i acuza pe Lucian Pintilie și Alexa Visarion, cum că aceștia ar face acte de anti-patriotism. Sergiu Nicolaescu a scris o notă scurtă dictatorului pe care a trimis-o Comitetului Central (CC) al PCR, care era de fapt o cerere de primire în audiență. El ar fi dorit să-i prezinte lui Nicolae Ceaușescu „o serie de probleme de mare importanță pentru existența și dezvoltarea cinematografiei naționale”. Atașat cererii, exista și un rezumat al ideilor pe care domnia sa dorea să le expună.

Prin filmul său „Reconstituirea„, Lucian Pintilie dăduse o lovitură de imagine regimului ceaușist și tocmai pregătise spre difuzare filmul „De ce trag clopotele Mitică?”. Alexa Visarion a declarat Evenimentului Zilei că ar fi o victimă colaterală deoarece ar apărea pe nota lui Nicolaescu din cauză că actorii pe care i-a folosit el în spectacolul „O noapte furtunoasă” au jucat în filmul lui Pintilie.” – Wikipedia

Apoi, cred ca e principalul vinovat pentru nasterea acestui „nou val”, al „minimalismului romanesc”, deloc inghitit de marea majoritate a populatiei. Nici eu nu ma dau in vant dupa minimalism, chiar deloc. Dar, pe undeva ii inteleg pe tinerii regizori. Cred ca pot sa afirm fara sa gresesc ca minimalismul s-a nascut ca reactie la formele inghetate si deloc originale ale unor grei ai cinematografiei, precum Nicolaescu. Sigur, Nicolaescu a facut filme cu priza la public, dar a facut asta copiind ce se intampla atunci in strainatate. A introdus oficial impostura ca mod de creatie, si va invit ca, de cate ori vizionati filme noir americane din anii 40 sa va ganditi la filmele lui. Sau cand revedeti filme frantuzesti cu Jean Paul Belmondo si Alain Delon, in special policier-urile. In tara a furat fara rusine muzica celor de la Phoenix (imaginati-va scenele preferate din „Nemuritorii” fara muzica), povestirile lui Cartarescu („Zaraza”, „Ruletistul”, etc), si, in general, tot ce i se parea interesant. Dupa modelul boierilor comunisti, prelua fara sa mentioneze autorul sau sa plateasca, in mod cinstit, drepturi de autor. Si asta pentru ca boierilor comunisti li se cuvenea, ei promovand dupa cum va amintiti, o societate in care proprietatea era o notiune precara, mai precara pentru unii ca pentru altii. Valori de care ne chinuim din greu sa scapam, mai ales azi sub mult mai tanarul plagiator Victor Ponta.
*
In viata politica, rolul lui a fost si mai nociv. A fost participant activ la evenimentele din decembrie 1989. A condus Comisia Senatorială „Decembrie 1989″ în perioada 1990-1992, iar până în 1996 a fost vicepreşedintele acestei comisii.

„Comisiile Senatoriale pentru Cercetarea Evenimentelor din Decembrie 1989, în care Sergiu Nicolaescu a fost preşedinte şi apoi vicepreşedinte, nu au reuşit să dezlege marile mistere ale acelor zile. Deşi au avut la dispoziţie resurse uriaşe şi şase ani la dispoziţie, senatorii au prezentat rapoarte care nu clarifică nimic. Sergiu Nicolaescu a avut însă un traseu politic liniştit, fiind 23 de ani senator al României.”ADEVARUL

 si …

…”A făcut asta pentru că, în mod indirect, a fost responsabil de moartea acestora. Cinci oameni şi-au pierdut viaţa pentru că regizorul Sergiu Nicolaescu a insistat să aducă de la Ploieşti la Bucureşti 1.600 de militari neinstruiţi pentru lupta urbană. Militari pe care să-i controleze după bunul plac, o simplă masă de manevră. Chiar la intrarea în Bucureşti, în 22 decembrie 1989, aceştia au ucis cinci oameni care nu făceau altceva decât să meargă cu Daciile pe stradă. Numeni nu a plătit pentru moartea lor.” – ADEVARUL
*
Toate aceste lucruri au revenit in discutie, o data cu moartea lui neasteptata. Cu concursul neprofesionistilor din toate televiziunile, aceste subiecte dense de dezbatere de interes national s-au transformat intr-un veritabil circ mediatic, asezonat ca deobicei cu huiduieli si rabufniri cel putin natange. Pe Facebook, discutiile au durat ore in sir, de o parte fiind argumentele si nervozitatea starnita de amintirea „maestrului” pe de alta, emotia viscerala atat de cunoscuta a romanilor. Putin si-au pus mintea la contributie ca sa discearna faptele de impresii. „Un bun national”, „maestrul”, „cel care a dat glas cinematografiei romanesti”, „despre morti numai de bine”, „eu ma uit la filme nu la scadalurile din spate”, „sa va vedem pe voi, tinerii, de ce sunteti in stare”, „ce draga, esti frustrata ca te-a refuzat in vreun rol” – sunt numai cateva din cliseele idioate care s-au scuipat din gusa pana la refuz in perioada asta. Pot sa fac un efort si pot sa inteleg ca e greu sa te desparti de ceva ce o data ti-a placut si a avut alta valoare pentru tine. Dar, pe de alta parte, toti in copilarie ne scobeam in nas, ne jucam in nisip sau noroi (si ne placea!!), si, in nici un caz nu ne-am nascut stiind cum se foloseste hartia igienica si bideul. AM INVATAT ca lucrurile astea se fac altcumva sau deloc, NE-AM EDUCAT, AM FOST EDUCATI, pentru a ne transforma din niste mici si simpatice lighioaie care fac pe ele si urla de fiecare data cand le e foame, in niste fiinte bipede capabile sa-si duca mana la gura sau sa se sterga la fund.

Trebuie sa ne despartim de SN si de „opera” lui? DA. A facut filme, da, si au fost simpatice o data. Tocmai. Odata. Odata cand n-aveam informatii si puncte de referinta. S-ar mai putea face altele la fel? DA. Altele mai bune si mai putin manipulatoare (o alta vina extrem de perfida a lui este ca a manipulat grosolan anume aspecte istorice). Trebuie doar sa ne schimbam atitudinea fata de cultura. Daca nu ne incanta minimalismul romanesc hai sa-i sprijinim SI pe cei ce NU sunt minimalisti dar stiu sa faca filme, sa picteze, sa sculpteze, sa compuna. Haideti sa incepem sa alegem intre mit si realitate, intre impresie si fapte si sa gandim ceva mai departe decat ne duce burta.

Hadeti sa nu mai fim ATAT de lipsiti de discernamant. Disperarea cu care multi se agata de valorile comuniste si la 23 de ani dupa, aproape ca ma sperie.


O recomandare negativa: „Adevărata faţă a lui Traian Băsescu”


O carte despre dicotiledonate

un articol de: Vanesa Paradiz

S-o spun din capul locului. De mult n-am mai citit o carte atât de proastă. Nu că nu s-ar scrie cărţi proaste, cu duiumul, ci pentru că în principiu,  faci mereu o selecţie când dai bani pe cărţi şi alegi, după subiect şi, mai ales, după numele autorului. În vremurile de azi, şi după preţ, dar în cazul cărţii de care vorbesc, acesta nu constituie chiar un criteriu decisiv, fiindcă publicată de trustul Intact, ca supliment al Jurnalului naţional, aud că lucrarea a costat 2,5 lei, cât o pâine relativ ieftină şi  că a ieşit în tiraje succesive, generoase, ca să ajungă pentru tot poporul.Numai Mihai Beniuc s-a mai bucurat  de o aşa glorie, prin anii 50, când cerea editorilor să-i facă opusurile de dimensiunile unui buzunar de salopetă, să o poarte cu ei toţi oamenii muncii şi să o citească în pauza de masă.

Ca să mă întorc la Adevărata faţă a lui Traian Băsescu, fiindcă despre această carte semnată Marius Oprea vreau să vorbesc, am putea-o socoti o biografie. Expeditivă la maximum în această privinţă şi bazându-se exclusiv pe surse deja publicate în diverse ziare, reviste, apărute la diverse televiziuni, latura de documentare în biografia personajului este totuşi sporadică, şi mai ales, foarte selectivă. La drept vorbind  cred că avem de-a face, iar titlul ne sprijină supoziţia, cu o demascare. O scoatere deci a măştii de pe faţa actuală a lui Traian Băsescu, operaţie în care  incursiunile în biografia lui vin doar cu fapte care servesc acestei demascări: ”Camionul cu margarină” de la care a început fulminanta carieră de om de afaceri a lui Traian Băsescu, blugii, casetofoanele şi cafeaua pe care el le aducea şi soţia le comercializa, pe vremea comuniştilor (urât şi nedemn atac la adresa acestei adevărate First Lady!), tatăl lui, ofiţer, şi fost subordonat cândva al Vasile Milea (veţi vedea ce relevanţă are apropierea!), din nou Doamna Maria Băsescu plângându-se la o vecină că soţul o lasă singură când merge pe mare (altă grosolană ingerinţă, de data asta chiar fără relevanţă, toţi navigatorii îşi lasă soţiile singure, cum ar putea face altfel?), şi în fine, mai aproape de zilele noastre, tot despre Doamna,  care şi acum e singură, când vine la Bucureşti spălând vase şi făcând curat. (Aici parcă i-ar fi suflat Dana Grecu informaţia!) ; salariul lui la Navrom, comparat cu salariile din epocă ale tuturor categoriilor profesionale, de la profesori la femei de serviciu ( ca să vedem ce bine trăia el anume, comparativ cu restul ţării) ; şi în fine, în detaliu,  ce aducea actualul preşedinte acasă şi deci cum trăia această familie. Iar aici, îmi cer iertare, trebuie să dau un citat amplu:

”Pentru români, 1985, anul abia încheiat nu fusese tocmai unul al biruinţei. « Practica agricolă» a studenţilor şi elevilor (nu erau lăsaţi deoparte nici copii de zece ani),«muncile agricole» ale militarilor, civilii «concentraţi» la Canal, alături de brigăzile de «utecişti» erau formele de robie care asigurau «construirea socialismului», sau, după expresia de departe a Comandantului Băsescu de pe «Biruinţa», «succesele obţinute de poporul nostru în anul care a trecut».

Rostul acestei lungi fraze nu cred că vă scapă: în 1985, când TB era comandant pe Biruinţa, a trimis în această calitate o telegramă lui Nicolae Ceauşescu! Ce i-a scăpat în avântul lui demascator,  lui Marius Oprea însuşi, istoric, este că în mai 1984, Canalul Dunăre Marea Neagră fusese deja inaugurat. Nu ştiu dacă Traian Băsescu fusese şi acolo.

Știu însă că tot în contul domniei sale sunt puse, tot în acest an, şi următoarele injustiţii care se petreceau în România lui Ceauşescu: raţionalizarea alimentelor, autorul le înşiră (ulei, zahăr,ouă, făină, mezeuri); sărăcia mărfurilor din magazine, înregistrate şi ele cu o acurateţe demnă de un istoric: mazăre, oţet, creveţi vietnamezi; autorul dă cu destulă precizie  şi lista celor lipsă, pe care nu o mai înşir, fiindcă, sunt de acord cu Marius Oprea, erau multe. Vine la rând raţionalizarea căldurii, luminii, programul de televiziune de două ore, demolările de biserici, şi chiar moartea inginerului Gheorghe Ursu. Avorturile sunt şi ele amintite, dar în alt context, tot legat de bunăstarea familiei Băsescu.

Nu pot să urmăresc soliditatea demonstraţiei privind  marile ”probleme” din biografia lui Băsescu, vânzarea flotei şi colaborarea cu Securitatea, nu sunt specialistă. Am să dau însă citate din care rezultă că nici autorul nu este. Și că toate informaţiile legate de aceste două aspecte cruciale în demascarea lui Traian Băsescu, sunt ambalate, prudent, în formele retorice ale prezumtivului: un subaltern prins cu furtişagul ”ar fi vrut” să ceară (p. 80) azil politic în Belgia şi comandantul a prevenit dezertarea, raportând despre caz (p.80); un document anume ”ar fi autorizat” Navromul să transporte echipamente  militare occidentale supuse embargoului, cât Traian Băsescu era acolo (p.82) în biroul lui Milea, cel sinucis, ”s-ar fi găsit” o notă prin care se solicita pentru ofiţerul acoperit Traian Băsescu , aprobarea de trecere în structurile de spionaj ale securităţii (p.83),  o firmă olandeză, ”nu ar fi străină” de ”aceste acţiuni” ale lui Traian Băsescu.(p.84); în fine într-o zi, la Sinteză zilei, Cristoiu a prezentat un document potrivit căruia un anume Vasile Stanciu ”ar fi fost” ofiţer sub acoperire la Bruxelles, unde era, ”posibil”, legătura lui Traian Băsescu.(p.91). Nu ne rămâne decât să-i vedem argumentele, dar, de pildă, despre legăturile cu ofiţeri dovediţi, atunci când un Silvian Ionescu declară că ştie că Băsescu era la Anvers în 1989, dar că l-a cunoscut doar în 1995, autorul  se întreabă cum e posibil din moment ce erau amândoi în acelaşi oraş(p.87).

Încă o dată,  e greu să-l urmăreşti, să-l contrazici pe Oprea care ştie Securitatea ca pe propriile buzunare, dar nu e obligatoriu să fii receptiv nici la argumente de genul că tot în Belgia era şi un nod de transporturi speciale de armament şi chiar de trafic de droguri şi prostituţie, şi că în acel moment Băsescu se afla acolo. Iar aici nici nu mai osteneşte să adauge un ”se pare”. Mai e un fapt care nu e pus sub sigla prezumtivului, şi pe bună dreptate, anume că navele Navromului aduceau în ţară creveţii vietnamezi pomeniţi mai sus, de care ni se acrise la toţi, iar la Navrom lucra Traian Băsescu.

Cum cred că scopul mi l-am atins, acela de a incita lumea să cumnpere şi să citească,  ca şi din grijă pentru spaţiul tipografic ocupat, mă opresc aici cu citatele.

Prin anii 70-80 era foarte popular la unicul post de televiziune, care emitea, cum exact spune autorul, două ore pe zi, un scheci cu un elev care, cam fuşerea îndatoririle şcolare şi venise să-şi ia corijenţele, nepregătind bine decât lecţia despre castravete. Și nici măcar pe aceea, în întregime, ci doar prima frază. Anume că respectiva legumă face parte din familia dicotiledonatelor. Indiferent ce era întrebat, că era o temă de istorie, latină, matematică, anatomie ori muzică, corigentul nostru se întorcea la dicotiledonate.

Cam aşa stau lucrurile cu Adevărata faţă a lui Traian Băsescu, apărută la  trustul Intact şi semnată de istoricul Marius Oprea.

Am fost tentată să spun „regretatul  istoric al Securităţii, Marius Oprea”, într-atât conversiunea acestuia într-un publicist prezent la televiziunile celui mai de succes securist al zilelor noastre şi acum, iată, într-un autor lamentabil, este consternantă şi dureroasă. Oricât ai întoarce pe toate feţele fenomenul, el se refuză încadrărilor: Marius Oprea nu are un băiat căpătuit la Ministerul de Externe ca doamna Zoe Petre. Nu este bolnav de arghirofilie ca Stelian Tănase. Nu este nici atât de  răsucit în vrej şi egolatru ca C. T. Popescu. Aş mai putea continua, dar nu vreau să mi-i pun pe toţi o dată în  cap. Aşa că mi-este mai confortabil să presupun pur şi simplu că, de fapt, cartea de care vorbesc nu e semnată de acel Marius Oprea, ci de un altul.

Și totuşi, nu avem ca scriitori, mai buni sau mai proşti, fiecare după cum ne ţin puterile,  nimic mai preţios decât numele nostru. Ca să şi-l protejeze, Marius Oprea ar fi avut o singură opţiune: să nu semneze mizeria asta nu numele Marius Oprea. Să-şi găsească un pseudonim, iar pe acela să-l lase, nepătat, doar pe coperta unor cărţi precum Banalitatea răului, sau Moştenitorii securităţii.

Oare de ce n-a făcut-o? Să fie vorba de copilăroasa, iniţial, dar enorma lui vanitate (nu-i place lui să se compare cu  Avram Iancu? nu s-a autointitulat el „vânătorul de securişti”, ca şi cum Vasile Paraschiv, de exemplu, ca să nu amintesc decât de această uzurpare, dar mai sunt şi altele, n-ar fi existat? N-a spus el, de pe poziţia unui funcţionar guvernamental că  „nu-i e frică de căcaţii de la putere”?  Nu a spus el că se duce la Antena fiindcă alţii nu-l cheamă, ca şi cum nu mai poate respira decât într-un studio de televiziune? Idem, n-a spus el că a făcut foame cât n-a fost director la Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului,  ca şi cum s-ar  fi născut funcţionar guvernamental?) Vanitatea, atunci când este combinată cu acea perseverare în greşeală, care se dovedeşte diabolică, poate să-l fi dus unde l-a dus.  (De cele mai multe ori, când spui A spui şi B, şi de exemplu, fiica născută în munţi a celui mai superb  cuplu de partizani, s-a trezit pe la tot felul de evenimente, din recunoştinţă, alături de Lucia Hossu Longin, care s-a trezit, dânsa ştie de ce, alături de Voiculescu, unde şi domnia-sa pare să se simtă foarte bine, iar acesta e doar un exemplu). În cazul lui Marius Oprea, ar mai fi de luat în calcul un aspect, deloc neglijabil, dacă nu cumva hotărâtor: anume veneraţia, transformată în ură, faţă de un fost idol profesional, Vladimir Tismăneanu, şi litigiul din jurul Institutului respectiv, unde mai tânărul istoric  n-a suportat, se pare, subordonarea, nici măcar sub forma girului ştiinţific, faţă de mult mai proeminentul confrate.

Sunt acestea motive suficiente ca să scrii o carte atât de nedemnă de propriul tău nume şi renume? Uite că sunt. În tot cazul Marius Oprea a scris-o.

*

N.R.: Alte articole pe aceeași temă:

https://laurailica.wordpress.com/2012/10/06/un-bilet-de-multumire-adevarata-fata-a-lui-traian-basescu/

Vladimir Tismăneanu vorbeşte despre aceeaşi carte aici:

http://tismaneanu.wordpress.com/2012/10/05/marius-oprea-traian-basescu-si-istoria-contemporana-a-romaniei/

şi aici:

http://hydepark.ro/articol/articol/marius-oprea-traian-basescu-si-istoria-contemporana-a-romanei-1095.html

 

*
P.S.: In urma articolului Vanesei Paradiz, de care trebuie sa va povestesc o data, e o tipa pe cinste, mi-am facut rost si eu de carte si o sa revin cu propria mea cronica. Parca nici nu-mi vine sa cred ca Marius Oprea a reusit sa incalceasca in asa hal avorturile cu casetele video si vinderea flotei cu Maria Basescu. Care e umilita in toate felurile posibile, dupa cate inteleg. DE CE?? Deci, NU CUMPARATI cartea, adica nu mai imbogatiti trustul Intact, dupa ce o termin am sa v-o imprumut eu.

Doina Jela: Cu consternare şi durere, foştilor mei prieteni, chinezii


     La început, în vremuri totuși calme, evitam cu prudență subiectul, punând dezacordurile noastre pe seama diferențelor de opinii, a apolitismului, a neutralității. Erau prietenii mei, sau pur și simplu oameni pe care îi prețuiam, îmi plăcea să-i întâlnesc, să-i ascult, să mă asociez cu ei, îi creditam și simțeam că avem, în general aceleași valori din sfera onestității intelectuale, cu toate idiosincraziile pe care, din motive subiective, fiecare, nu ni le depășeam și nu era cazul să ne cerem să le depășim. ”Cine nu e cu mine e împotriva mea” este, în general, o atitudine în capcana căreia, nimeni, onest intelectual, cu excepția marilor fanatici, nu-și dorește să cadă.

Așadar, aveam o listă de oameni cărora le citeam cărțile, le urmăream evoluția, cariera, le încredințam cu plăcere opiniile mele și le ascultam pe ale lor. Despre Băsescu nu mai vorbeam de câțiva ani buni. Nu-l puteau suferi. Dreptul lor. Erau oameni subțiri, iar tipul se hăhăia, ceva de groază. Ei citiseră  tone de cărți, iar el nu știa cine este Cărtărescu. Și această ultimă obiecție este de înțeles: aflat la a treia-a patra generație de vorbitori, scriitori și consumatori de limbă română cu alfabet propriu, intelectualul român are o oroare specială, de oamenii necultivați. Există excepții, desigur. Una dintre aceste excepții, un om enervat de cât de frecvent se gargarisesc oamenii subțiri din România cu cuvântul ”elite”, a precizat că pentru el ”elită” înseamnă acea categorie de oameni, de indiferent ce profesie, agricultori, vânzători, tâmplari, profesori, medici, care-și fac treaba cât pot ei de bine. Care nu pot, nu concep s-o facă prost cu bună-știință.

Mă intorc deci: se hăhăie, nu a citit, se poartă golănește cu femeile, ziariste obraznice și indiscrete; în general, este autoritar și grăbit, poate chiar violent. Îi plac femeile, ceea ce este evident după câte femei frumoase și nu tocmai virtuoase a promovat. Țineam pentru mine observația că astea sunt cel mult criteriile după care îți alegi un soț, nu un președinte de țară. De dragul de a ne păstra prietenia. În chestiunea că nu  ascultă părerile altora și este prea încrezător în părerile proprii, mai aveam și eu câte o observație, care mi se părea de bun simț: când l-a numit pe H.R.Patapievici, i-a cerut și a ascultat sfatul lui Andrei Pleșu. La fel, când l-a promovat pe Mihai Răzvan Ungureanu. L-am văzut o dată într-o emisiune, în care o mare ziaristă îl critica, iar el o asculta respectuos, cu capul plecat, ca un școlar codaș pe diriginta clasei, aspră dar dreaptă.

În fine, ne aflăm azi, și eu și prietenii mei, într-o situație extremă. Două tabere se înfruntă sub ochii noștri și pe socoteala noastră. De o parte este Voiculescu, de cealaltă parte, Băsescu. De o parte Toni Greblă, de alta Monica Macovei. De o parte clanul Butoane, de alta Toader Paleologu, Sever Voinescu, Andrei Cornea, Sorin Alexandrescu și Ion Vianu, de o parte panouri de 20 de metri pătrați: ”I-AI FUNCȚIA!” cu Radu Mazăre, de alta, toate instituțiile și personalitățile europene. De o parte un plagiator și un aventurier susținuți de același Voiculescu, fiindcă Vântu s-a dezumflat, dispărând ca o bășică de săpun, de alta, în fine, acest președinte autoritar, hăhăit și care tot n-a reușit să-l citească pe Cărtărescu. Nu mai sunt vremuri să fii neutru. Iar prietenii mei nu mai sunt. Și în virtutea aceluiași drept la opinie, ei s-au aliniat în spatele lui Voiculescu, firește, despărțiți sanitar de el, prin girul unor nume onorabile, nu-i așa: Lucia Hossu Longin, Marius Oprea (Marius Oprea!!!!). Iar asta e o dramă pentru mine, indiferent ce se va întâmpla după duminică: prietenii aceștia ai mei, sau, mă rog, oameni pe care îi stimez, îmi plăcea să-i citesc, îmi inspirau încredere și, în ultima vreme, îi înțelegeam: unora le tăiase salariile, ca bugetari, altora le lăsase fără slujbă, soții/ soțiile – bugetari/bugetare, se află acolo. Unora, le-am spus că de pildă, dacă cineva a scris cu titlu de o șchioapă, în ziare, în timp ce era funcționar public: NU MI-E FRICĂ NICI DE SECURIȘTI, NICI DE CĂCAȚII ĂȘTIA DE LA PETERE (sic și pardon!), era cam de așteptat, să i se ia funcția. Că acest om, adevărată legendă a luptei antisecuristică, a trebuit să facă foame, îmi pare rău, firește,  dar că alt loc de muncă, decât în subordinea unui guvern pe care l-au  tratat astfel, n-a putut cu nici un chip să mai ocupe, n-am mai înțeles. Că acum trage în securiști cu gloanțe furnizate de Dan Voiculescu mi se pare halucinant.

Dar nu mă doare. Ce nu te omoară, te întărește, zicea un filosof. Mă doare însă că neutralitatea aceasta, în vremurile noatre de criză, când nu ești totuși, pus să alegi între ciumă și holeră, ci între ciumă bubonică și un guturai, nu a mai funcționat în cazul prietenilor mei; și îi văd zilele acestea alegând, senin, ba chiar cu convingere, – dreptul inalienabil al fiecăruia la alegere, nu? –  , ciuma bubonică. Nu-mi amintesc să fi trăit vreodată coșmarul de acum, când îmi văd prietenii, sau mă rog, prietenii de idei, aliniindu-se, senin, în spatele Antenelor, a lui Voiculescu, a lui Victor Ponta și a lui Antonescu, cauționând, e prea mult spus senin, dar n-am alt cuvânt, fărădelegile lor, minciunile lor, dublul lor limbaj, proasta lor calitate umană și intelectuală, lipsa lor de onestitate și de caracter. Nimic din tot ce-am înșirat eu aici să nu aibă pentru ei vreo valoare  nici înainte și eu să fi crezut asta?

Imediat după mineriadele din 1990, dacă nu mă înșel, eminentul critic Valeriu Cristea a scris un articol în care-și exprima compasiunea și înțelegerea pentru….Ion Iliescu. Monica Lovinescu, care-l prețuia foarte mult pe Valeriu Cristea, a scris atunci, consternată și îndurerată, un articol care se intitula ”Valeriu Cristea este un chinez”.  Era absolut pentru prima dată, când această femeie de o probitate morală și de o capacitate de înțelegere ieșite din comun, își exprima totala neputință de a înțelege.

Sunt convinsă că nu sunt singura care, în aceste zile, nu-și mai înțelege prietenii.  În ce mă privește,  minții mele total blocate i-ar fi cred mult mai ușor să înțeleagă un chinez-chinez, care-și vorbește în fața mea limba maternă, din care nu știu semnificația nici unui sunet. Și cât de bine mi-i înțelegeam, până mai ieri, pe prietenii mei…

*

DOINA JELA  este  scriitoare, autoare a unui important numar de volume care investigheaza si analizeaza regimul comunist din Romania, cum ar: „Cazul Nichita Dumitru, încercare de reconstituire a unui proces comunist”- 1995- Humanitas, Bucureşti, „Telejurnalul de noapte”, Polirom, Iaşi,  1997, ( Ediţia a II-a Vremea, 2005), „Această dragoste care ne leagă”, Humanitas, Bucureşti, 1998, ( ediţia a II-a Humanitas, 2004), „Drumul Damascului. Spovedania unui fost torţionar”,  Humanitas, 1999, (Ediţia a II-a, Humanitas, 2002), carte ecranizată de Lucian Pintilie în „După amiaza unui tortionar”, 2001), „Lexicomul negru, Unelte ale represiunii comuniste”, Humanitas, 2001; „Afacerea Meditaţia Transcendentală”,  în colaborare cu Cătălin Strat şi Mihai Albu,  „Reuşeşti sau mori” – convorbiri emailate cu Vladimir Bukovski; „Ungaria 56, Revolta minţilor şi sfârşitul mitului comunist” în colab. cu Vladimir Tismăneanu(Curtea Veche, 2006); „O suta de zile cu Monica Lovinescu„, editura Vremea, 2008.

A îngrijit ca editor la Humanitas si apoi Curtea Veche Publishing numeroase volume de acelasi profil.  A fondat si a fost multi ani  secretar al Asociaţiei Ziariştilor Independenţi din România (AZIR), filiala românească a Asociaţiei Jurnaliştilor Europeni  cu sediul la Bruxelles (AEJ).

Romania, o societate tribala?


nu inteleg ce vor romanii. Nu un grup sau altul, nu grupul – largit – din care fac parte, nu. Romanii in general. Ce vor romanii? Ce vor romanii de la viata? Cum vor sa-si traiasca viata asta? Vor o tara ca afara – un slogan usor idiot dupa parerea mea, dar in fine – vor o tara ca afara dar sa vina altcineva sa le-o faca asa, sau cum? Sa vina Sfanta Vineri si sa dea cu niste licoare de ierburi descantate sa se faca asa peste noapte? Sa-i dau un telefon acum?
*

Lucifer - torturing souls as well as being tor...

Lucifer – torturing souls as well as being tortured himself in hell (Photo credit: Wikipedia)

Cateodata, cand ma trezesc noaptea din cauza caldurii – traim la propriu in vara asta intr-un iad, care incepe sa semene tot mai mult cu cel biblic: arde! – in ceasul acela rau dinainte de zi, am senzatia cumplita ca Romania s-a transformat intr-o societate tribala. Doar ca triburile se numesc acum: grupuri de interese, partide politice, parlamentari; sunt formate de pilda din toti doctorii din Romania care ameninta cu demisia in bloc daca mai indrazneste cineva sa-l ancheteze pe unul de-al lor, si chiar nu conteaza pentru ei daca ala a gresit cumplit sau nu; un trib se numeste Antena 3; altul: jurnalistii in general, cei care-si pot negocia tot mai mult pentru ei ignorand interesele noastre; intelectualii lui Base’ si basistii (in grupurile astea mai degraba artificial formate esti inghesuit fie ca vrei, fie ca nu, de cei din afara, daca te dezici de ei), etc.
*

Disperarea cu care unii il sustin si-l apara pe Base’, indiferenti si surzi la multele acuze care i se pot aduce, (la fel de surzi ca si ceilalti, din tabara cealalta), vine tocmai din faptul ca Base’ e singurul care s-a oferit sa se lupte cu aceaste triburi. S-a oferit sa mai sparga monopolul, punandu-se ca buturuga mica in calea carului mare (plin cu paiate ahtiate dupa bani). Si-a adus propriul lui trib, unul nou, care n-a crescut pe bordurile din Primaverii si Cotroceni („groaznica culpa! cum sa fii doar un nasparliu de ardelean? basti de-aici!” – si-or fi zis unele odrasle de nomenclaturisti scuipand in san) si le-a luat borcanul cu miere celorlalti de sub bot. Le-a schimbat pana si bordurile, nah, sac! Si sac a fost. Oftica! Ce mai, suparare mare! Pentru toate acestea, cei ce nu stiu cum sa lupte cu aceste triburi, nu stiu cum sa transforme singuri Romania intr-o tara democratica, l-au acceptat ca liderul lor.
*
Nici eu nu stiu sa lupt cu triburile astea. Nici n-am stiut vreodata – nici chemata – cum sa fac parte dintr-unul.
*
Acest sistem tribal permite si explica, de pilda, existenta Metrorex, populat exclusiv de familii si unde, intrarea se face doar prin aceste mini-clanuri. Spuneti-mi, si daca ne apucam din seara asta, de la ora 19.00, de reforma, cum spargem buba de acolo? Cum dam cu piatra? pe cine concediem mai intai? Acest sistem tribal le permite parlamentarilor sa vanda si sa cumpere ce vor in Parlament; fiind aproape intangibili, putred de bogati si de corupti. Tot pentru ca traim intr-o societate tribala, nu intr-una democratica, tribul parlementarilor isi permite sa reactioneze violent ori de cate ori este amenintat cu Justitia. Tot pentru ei Justitia a fost siluita si transformata in ceva urat mirositor si mai degraba frustrant pentru noi, ceilalti: in ceva ce, din nou, se vinde si se cumpara. Va dati seama, ce stres trebuie sa fi insemnat pentru astfel de oameni, amenintarea ca intr-o zi, nu numai ca borcanul cu miere nu va mai exista, ci, si, ca vor fi pedepsiti. Buba asta, Buba Mare, Buba Cea Mai Mare, cum o spargem dragii mei? Cum o spargem in asa fel incat sa nu daramam complet democratia?
*
O societate tribala permite impartirea resurselor intre triburi dupa criterii care tin exclusiv de cantitatea de putere detinuta. Puterea si influenta, asta conteaza. Vedeti, Romani, ce inseamna sa nu va fi uitat la stiri externe in ultimii 23 de ani? Daca v-ati fi uitat fie si numai in treacat, ati fi remarcat ca, societatile tribale contemporane sunt indeobste sarace, ca cele sarace sunt caracterizate prin lupte inter-tribale extrem, extrem de violente – vezi masacrele si genocidurile din Africa din ultimii 20 de ani -, ca statele arabe, chiar si cele vizitate de Europeni, sunt bogate pentru ca, brusc, dupa mii de ani de ratacit prin desert intr-o saracie lucie au gasit niste sacoi de galbeni si acum ii cheltuie; dar ca sacoii aia sunt pe sfarsite si, in curand, triburile vor recadea si mai rau in mizeria de dinainte, mai ales daca n-au reusit sa se reformeze.

Societatile tribale nu sunt bazate de meritocratie, competente profesionale ori valori morale; nu promoveaza calitatea, competenta, eficienta. Ele promoveaza inrudirea si un sir lung de aliante; tupeul si parsivenia. Fiecare trib isi promoveaza oamenii lui. In trib e ca la secta: trebuie sa spui ce spune toata lumea, te duci sa lucrezi acolo unde iti aranjeaza parintii tai si ar fi bine sa te casatoresti devreme cu cine-ti spun ei. Scoala nu are o prea mare importanta desi niste diplome inramate pe perete dau bine (mai ales printre bibelouri si mileuri). Mai ales cele de doctor. Acumularile sunt materiale si atat; sefii de trib nu exceleaza in nimic altceva.

Nu stiu de ce, si nici n-am citit nimic vreodata pe tema asta, societatile tribale cad in extreme religioase. Iar extremismul religios aduce dupa sine afurisenia femeilor si a minoritatilor de tot felul. In plus ofera pretexte berechet pentru a porni un razboi cu oricare alt trib care are mai multi bani dar nu-ti impartaseste parerea asupra nu stiu carui psalm obscur … Terenul e pregatit si la noi; biserici exista, se tot construiesc altele si altele tot mai impaunate si poleite cu aur, doar ca, intre timp, mai nimeni n-a mai pus mana pe Biblie, asa ca, nu stie ce e scris acolo. Si Biblia e o carte tare complicata. Apoi, misoginismul romanesc n-a murit niciodata, doar s-a inmuiat in ultimii ani iar acum e pe cale sa renasca.
*
Asa ne trebuie! Asa ne trebuie pentru ca, am privit cu destula nepasare cum s-au prabusit TOATE valorile morale ale societatii romanesti. TOATE. Totul a fost pus la indoiala si rastalmacit. Saracia e rea in comparatie cu furtul care e bun; cinstea e inutila si nu-ti aduce nimic; smecheria si ipocrizia iti pot aduce recompense financiare. Curvia, preacurvia, ah, ce bine e sa fii curva … in societatea asta noua, care ni se re-ofera acum pe tava, ce bine-i sa fii curva, asta-ti aduce bani si faima si poze la pagina 5! Ca premiu suprem o sa apari in fine, la teveu!! O sa fii asistenta de platou la Un Sou Pacatos! Calitatile tale, educatia, scoala, talentul primit de la Dumnezeu nu conteaza deloc daca nu te-ai nascut in familia potrivita. Daca, de tanar, n-ai intrat in partidul potrivit. Daca nu te-ai afiliat vreunui grup puternic.
*
E normal ca triburile sa intre in vrie, sa se lupte, sa dea din gheare, din picioare, din coada. Sunt amenintate pe bune. E normal sa se caute la oase, sa afle daca nu cumva se trag din cumani, daca, nu pot, macar asa, dintr-o ipoteza, sa justifice disperarea cu care se intorc mai degraba spre Est decat spre Vest. Asta e cam ultima lor lupta, pe lumea aceasta, in timpul asta … daca o s-o piarda trebuie sa astepte un moment nestiut si nevazut din viitor … e normal ca unii oameni vad in ochii aprinsi, lucitori, in nesfarsitele minciuni spuse de cei angajati in armata unui Vociculescu, diavolul, necuratul, iadul … Mda, de cele mai multe ori, necuratul se uita la noi prin televizor …
*
Cateodata parca aud Adevarul cum plange …
*
Doamne, trezeste-ma din cosmarul asta …