televiziunea nu sanctifica!


in mod destul de ciudat romanii cred in oamenii care apar la televizor mai ceva ca intr-un Dumnezeu. De parca tubul ala catodic, pixelii si rezolutia te-ar auri si te-ar absolvi de toate pacatele.

Numai asa pot sa-mi explic socul resimtit de multi  la noul scandal inceput o data cu plangerea depusa impotriva lui Cristian Tabara de catre o minora care pretinde ca a fost molestata sexual de catre acesta.

– vaai, dar cum e posibil asa ceva??!! Un om ca el! Nuu, nu putem crede, precis fosta iubita e nebuna si geloasa!

*

precis?

*

Habar n-am ce-a fost acolo, nu stiu cine e vinovat si cine nu si nu despre asta vreau sa vorbesc. Sper ca macar o data politia (si justitia mai apoi) sa-si faca datoria – mai ales intr-un caz atat de grav – si sa cerceteze cu atentie si echidistanta, sanctionand intr-un final partea care a gresit. Ma uimeste totusi impresia  eronata pe care si-au facut-o toti romanii despre cei ce apar des pe micul ecran.

*

ca sa apari la televizor iti trebuie anumite … caracteristici. De pilda, capacitatea de a pretinde in fiecare dimineata ca esti pliiiiin de energie, bine dispus si fericit. Ca atat de prea plin ti-e sufletul incat le poti da si altora. Si asta indiferent de ce ti s-a intamplat ziua trecuta. Sau, trebuie sa raspandesti groaza si teroare, ura si dispret, de faci parte din grupul baietilor de bine de la Antene. Indiferent de opiniile si convingerile tale, tu, pe post trebuie sa sustii constant ce vor altii, chiar daca asta inseamna sa contrazici ce ai zis acum o luna. Cand iti spune sefu’ sa zambesti – zambesti, cand iti zice sa latri – latri. Ca altfel gata banutzu mult si papica buna, audientele si statutu’ de vedeta. Unele se fac vestite vanzandu-si trupul, altele si altii – sufletul si mintea. Nimic nu ne garanteaza ca indaratul fetelor zambitoare sau dimpotriva excesiv de incruntate si vexate de le TV nu se ascund cu totul alte persoane decat cele care ni se servesc contra cost abonament, in mod regulat.

*

Cu cat masca e mai desavarsita, cu atat poti ascunde mai multe in spatele  ei. Si apoi cand vezi, auzi si simti ca atatia oameni cred ca televiziunea te sanctifica, ce mai … incepi sa crezi ca poti face orice.

*

preferam in permanenta sa credem fara sa cercetam – asa cum ne indeamna doar biserica!!! – sa inghitim fara sa mestecam, sa privim fara sa cugetam.

De ce?

Reclame

Libertate?


cred ca romanii au inteles conceptul de libertate (dupa 89) in modul cel mai libertin si prost cu putinta: a fi liber inseamna sa faci ce vrei, cand vrei, cum vrei, fara sa te gandesti la conjuncturi, consecinte si efecte asupra celorlalti sau chiar mai departe, in viitor asupra propriei tale vieti. A fi liber inseamna a fi suspendat undeva in aer, intr-o lume mai mult imaginara, fara niciun fel de granite, oprelisti, reguli sau limitari, achitat apriori de toate crimele pe care le-ai putea comite cu sau fara de voie. Doar esti liber, nu asa ne-am inteles? Pai ce mama naibii!

*

iar libertatea asta tot mai mare, pe care am experimentat-o cu totii in ultimii 20 de ani nu ne-a prea adus nimic bun. Libertatile celorlalti ne vexeaza, ne ofenseaza si ne ranesc, libertatea s-a transformat in mitocanie, grosolanie, imbecilitate, prostie, fanfaronism. OK, unii au furat tot ce-au putut si acum se relaxeaza pe Cote d’Azur langa o blonda siliconata si botoxata care se reface la randul ei dupa marea surpriza cauzata de picatu’ la BAC. Trag chill si kuul dintr-un trabuc si-si ascund ochii de peste obosit dupa neshte lentile negre marca Armani (but made in Thailand). Intr-adevar asta e viata lor si cei mai multi dintre noi nici nu vom ajunge la 1 km departare de Coasta aceea azurie si fantastica in toata viata noastra. Dar … e doar atat. In afara silicoanelor, programului de recuperare sofisticat pe care-l pun la cale ca fata sa depaseasca invidiile si micimea profesorilor la toamna si sa ia bacu’; in afara discutiilor despre bani, moda si haleala (eventual whisky, vodka si droguri), nu mai e nimic acolo. Nothing at all.

*

Dar multi isi doresc viata asta si ar face orice pentru a o avea. Si cum sa treci de la salariul minim pe economie la asa finante care sa-ti permita asa activitati? Ei bine … doar fraierii nu se descurca. Doar luzarii, aia mai de jos. Restul … sunt bine acum, nu stau sa transpire aici citind asta 🙂

*

Cei mai frumosi si mai interesanti oameni i-am intalnit intotdeauna printre cei ce-si impun anumite reguli, cauta anumite valori, si traiesc o viata altfel decat asta a tuturor. Printre cei care se straduie sa nu injure in masina, sa nu faca raliuri prin oras, sa mearga pe bicicleta, sa alerge, sa nu fie invidiosi, rautaciosi, ipocriti, inculti. Printre cei generosi, nu printre zgarcitii care o data cu leul parca-si scot si sufletul din buzunar; nu printre amantii priceputi – acestia-si prea egoisti si prea preocupati doar de o latura a vietii ca sa mai fie buni in altele – oamnii misto sunt rari, tot mai rari si parca tot mai ascunsi. Aproape ca-mi vine sa cred ca nici ei nu mai ies din casa.

*

Pentru ca orice aventurare in jungla asta de beton si praf, de P + 4 + 3 R, de Lexusuri si Q7, iti cere tot mai ferm sa treci la actiune. Sa-ti incepi prorpriul razboi la care propria ta libertate te indreptateste. Sa-ti aperi libertatea de a face fix ce vrei si ce-ti trece la orice ora prin cap fara nicio opreliste.  Dar cum poti face asta fara sa-i afectezi pe ceilalti? Pai tocmai asta e, nu poti. Si atunci? ce trebuie sa faci?  Sa porti arme, sa-ti asculti coltii, sa-ti lasi ghiare lungi. Sa scoti fum pe nari si decibeli pe geam, sa lovesti, sa cuceresti, sa treci peste orice cadavru.  Asta daca vrei sa fii castigator, daca vrei sus, daca vrei intre cei tari, aici, in lumea asta. Vrei? Then eat it up! This is the game, this is the life, aint no other.

cum resetezi creierul romanilor


oare cum o mai putea oare fi resetat creierul romanilor? Mintea, judecata, gandirea … ma rog, mecanismul care ne face sa traim astazi cum traim. Cum poti reseta judecata „sociala” comuna a segmentului de populatie care se crede indreptatit sa traiasca peste nivelul lui de trai: peste posibilitati, peste oportunitati, peste venit, peste mosteniri sau propria devenire. Peste meritele si statutul castigat prin munca si lupta dreapta. Cum ii inveti ca nu mai trebuie sa spere si sa se  astepte la ceva de furat, de smecherit, de dosit … ceva care sa-i ridice abrupt pe scara sociala fara eforturi si fara sa treaca prea mult timp?

*

Cum ii inveti pe altii ca valorile nu stau in televizor ca muraturile la borcan si ca acum, mai mult ca niciodata, discursurile televizate sunt dictate exclusiv de interesele unui grup restrans; ca aparitia pe micul ecran nu e o carte de vizita (tot acolo apare si Simona Sensual, Eva Kent, Becali, Vanghelie …), ca cei pe care-i vezi seara de seara mint, mint cu nerusinare, manipuleaza (sau incearca) si-si confectioneaza contra-cost parerea si argumentele. Ca oamenii „de televiziune” sunt la fel de limitati si parsivi ca altii care n-apar la televizor si ca tubul catodic, plasma sau LCD-ul nu te feresc de promiscuitatea morala. Nu, nu actioneaza ca un fel de sita prin care trec doar unii pe cand altii raman pe dinafara.

*

cum il resetezi pe romanul care se vede traind tot in economia centralizata – comunista, in care statu’ i-a dat si casa si masa, si care acum indoaie un scaun in fata casei langa o bere, abatut si fara servici dar si fara initiative, suspinand dupa un conducator cu o mana forte, de fier (care sa vina si sa-i rezolve toate problemele, sa-i sape-n gradina, sa-i mature ograda, sa-i construiasca un dig!) … of-of-of! conducatorul iubit! … acelasi om care ar vrea sa se bucure si de avantajele capitalismului. Si care in consecinta l-ar vota pe noul model de haiduc romanesc: DD  2-in -1, si one-man-show si presedinte (de altfel o calitate o va sustine pe cealalta in acest caz; de abia astept sa vad cum o sa conduca toata tara prin televizor),  cel ce ne promite salvarea nationala totala si definitiva. Cred unii, el ne va da si paine si circ, adica, dupa ce l-am vota si am primi de la el cu to(n)tii cate 20000 de euro … nu ne-am ridica un an sau doi din fata televizorului pana n-am termina si ultimul cent pe SMS-urile din care s-a imbogatit ‘mnealui (printre altele).

*

lumea intreaga pare rasturnata si orice demers inspre bine e mereu si mereu gresit inteles.  E foarte greu azi sa spui adevarul, sa simti realmente ceva, sa arati ceea ce simti si sa joci in permanenta cinstit. Nimeni nu-ti cere asta si cu cat ma afund in hatisurile vietii cu atat sunt mai apostrofata pentru acest stil de viata de catre cei din jur. Este iritant sa ai pe langa tine pe cineva care-ti contesta in permanenta convingerile subrede, castigate peste noapte si care iti zgandare mereu pojghita de maretie in care iti inchipui ca te-nvalui ca intr-un val nuptial.

*

si totusi cum poate fi resetat creierul romanilor? Ce fel de actiune in masa ar determina o rasturnare a valorilor, o criza de constiinta nationala, o transformare profunda? O mare nenorocire? Un prapad, un cataclism nemaivazut? Un razboi???

ma, da’ Madalina …


ma, da’ Madalina a reusit sa faca ceva totusi! sa realizeze ceva in viata si … dupa moarte! De acum chiar i se pot pune in carca niste succese!  Ieri a sunat-o pe mama o vecina depresiva (dar care are reale probleme financiare, emotionale, familiale, sociale, in fine … de toate!!! si abia avand bani sa traiasca n-are bani de psiholog) si i-a spus ca stie si ea de Furadan, doar ca pana acu’ nu stia doza!!! Da’ acu’ stie! Stie de la Mada! Si de la TEVEEE! Si am mai auzit deunazi ca o femeie de 54 de ani parca, tocmai si-a tras pe gat sus numitul pesticid grabindu-se s-o ajunga pe Mada din urma, ca deh, macar acolo, la porta … care poarta o fi …  sa stea si ele de vorba ca egalele si ca doua ce au cate ceva in comun, ca aici nu se putea.

*

Si nu numai Mada’ si-a facut bine treaba ci si televiziunile! Pe bune! De data asta chiar au nimerit-o! Ne-au livrat informatii noi, la cald, la minut, totul detaliat si documentat, sa n-avem indoieli sau dubii. Si daca am fost cumva neatenti si ne-a scapat ceva, ne-au repetat totul pana ne-a intrat bine in cap. N-auzisem niciodata de acest pesticid, de fapt nici nu stiam pana acum numele vreunui pesticid da’ acum stiu. Si in caz ca-mi trece un gand mai negru prin cap stiu de acum si cum se face: sun un membru al fan clubului propriu si personal (hei! cineva interesat de aici de blog? Vreunu’ vexat rau de articolele mele?) si ii zic sa-mi aduca o doza de 400 de ml, de chestia de aia de omorat gandaci. Ba nu, cred ca io am sa incerc cu 250 ca-mi place mult cana proprie si personala si nu vreau s-o schimb cu ocazia asta.

*

brrr … vorba unuia de la TV – mare om, mare, mare, al mai tare din parcare – care atunci cand se opreste din kiss his boss ass si din cantat politica companiei si a partidului mai scoate neshte chestii interesante pe gura: „ma simt de parca l-as fi privit pe diavol in ochi!” –  desi el nu cred in chestiile astea! sic! Pai l-ai privit, privit … il privesti in fiecare zi. Da, despre Mircea Badea vorbeam.

*

Ca parca televizoarele nu tot „ochii diavolului” se numesc in … limbaj de specialitate.

cine stie ce-i in sufletul nostru


ce-i in sufletul nostru? Cat lasam sa se vada? Cat le spunem celorlalti? Si daca le spunem, cat ii intereseaza? Cat ne asculta, cat inteleg din ce aud? Cat chef au de noi?  Dar in sufletul celor de langa noi? Cine stie cu adevarat ce-i in sufletul celei mai apropiate persoane?
*
Cat chef mai avem unul de altul? Aproape deloc …
*
Traim intr-o societate care respinge problemele celuilalt. Problemele in general … Totul trebuie sa fie shinny, rooz, nou, zambaret, glumet – chiar daca gluma-i idioata si rasuflata – botoxat, tunat, in efervescenta, alert, vivace. In „atitudine”, in chef, in draci … e chiar mai bine asa. Nu jos, nu cu probleme, nu! problemele nu exista decat in cazul luuzarilor de profesie. Unu’ dashtept, una descurcareata nu o sa aibe probleme niciodata. Numai prostii au. Klaar?
*
Daca intalnesti un barbat care tocmai s-a despartit de nevasta, de logodnica – chiar de-ti place, chiar de-i apetisant – prietenele vor reactiona in cor vehement: „sa nu cumva sa te transformi in umarul pe care plange!”, „ai grija, nu fi tu relatia de sacrificiu!” … si tu, descurcareata si desteapta cum esti ai grija sa n-o faci si nu stai prea mult pe ganduri pana sa nu-l mai asculti, pana sa-l eviti, pana sa ti-l scoti din minte.  Doar n-o sa-ti pierzi timpul cu asa ceva, nu, viata asta e prea pretioasa ca  sa  fie impovarata de gandurile altuia. Daca ai vreo prietena sau prieten care se vaicareste mereu, incepi sa-l eviti, pentru ca, nu-i asa, de ce sa te mai incarci cu problemele lui. Nu le ai pe ale tale? Un om abatut, distrus, cazut psihic la pamant e izolat de societate si exclus pana si din cercurile cele mai apropriate: strica cheful, petrecerea, rostul. Aduce ghinion!!! Daca si-a pierdut slujba ti-e jena de el pentru ca nu mai are bani si tu nu mai stii cum sa te porti, te intrebi daca-s mai permite sa bea o cafea cu tine sau nu, daca sa i-o platesti sau nu … Dar daca se invata la asta? Uite cate probleme iti face deodata ala care era CEO, sau manager nu stiu unde sau in nu stiu ce functie importanta. De asta te-ai imprietenit cu el? Ca sa faci pe psihiologu’ de serviciu? Si oricum nu mai e interesant, nu mai are relatiile si oportunitatile pe care le avea mai de mult, nu mai are pozitia sociala, are doar probleme si e mai bine, pentru o vreme macar, sa nu-i mai raspunzi la telefon. Femeia divortata poate sa-ti ia barbatul, prietenului nu-i spui de interviu pentru ca poate te duci tu, si in general, fetele mohorate si posomorate sunt … de evitat. De ce sa-ti bati capul sa agati asa ceva?Sa bei o cafea cu unu / una din astea? De asta ai tu nevoie, sa stergi lacrimi si sa ridici moralul?

Toata viata mi s-a reprosat ca nu rad si nu zambesc destul si asa ca, pana si eu am ajuns sa fac asta si cand am si cand n-am chef si bineinteles – avand si pregatirea de specialitate – imi iese de minune.
*
Nu spunem si nu aratam ce suntem si in fond nu intereseaza mai pe nimeni.

singuratate


daca la noi singuratatea, gospodariile formate dintr-o singura persoana dar si familiile monoparentale sunt privite nu ca alegeri personale ci cu un soi de neincredere si suspiciune: aceea persoana care e singura e asa datorita unor defecte personale majore sau a unui ghinion de sorginte supranaturala, ori o pedeapsa divina ori un blestem, in Elvetia de pilda***, 35 % din populatie traieste asa si … traieste bine.

*

nu zic ca-i OK ca genul de societate bazata pe familie se destrama in vest dar nici ingustimea mintii celor care te judeca si te judeca prost pentru faptul ca esti singur / singura nu e mai buna. Judecata lor e  chiar mai proasta pe undeva; macar dac-ar avea constiinta faptului ca resping un model social care-l ameninta pe cel prezent … dar nu! ei zic ca daca te scot la marginea societatii sunt ei mai castigati. Daca te trateaza numa’ dupa masculu’ din ograda – adica doar daca exista – li se pare ca-s mai destepti. Iar daca nicio femela nu sta in preajma ta, clar nu poti sa prestezi. E idiot, arhaic, urat sa gandesti asa azi, nu vi se pare? Si nici nu ne foloseste la nimic. Nu ajuta deloc modelul familial pe cale sa se destrame si la noi; pentru ca nu cei ce aleg sa fie singuri sunt cauza destramarii familiei, asta e un efect … cauzele trebuie cautate in cu totul alta parte si nu le cauta nimeni.

***

Informatie gasita intr-un pliant informativ ce mi-a fost furnizat de ambasada Elvetiei.

tzeapa din Pipera


… din nou despre tzeapa numita Pipera – cum am mai spus pe aici – cea mai mare tzeapa trasa bucurestenilor, nascuti sau facuti,  in ultimii 20 de ani. Tzeapa pe care si-au infipt-o singuri in vene si in conturi extaziati de fericire si importanta autodeclarata si asumata, umflati de aerul puturos al succesului gonflabil, hilar de nesocotiti …

Era o vreme, uau, imi amintesc, era o vremeee, cand daca n-aveai casa in Pipera sau macar un apartament mai micut, erai fraier rau nene. Erai luuzar de luuzar. Valorai cam cat un boschetar pentru ei, clasa aleasa sa culeaga roadele democratiei p(r)ost – decembriste. Caci doar baietii dashtepti si fetele descurcarete se puteau ridica in rang intr-o asa masura incat sa stea in Pipera. Erau o clasa aleasa ce nici n-avea atata rabdare cu tine, nimicule ce stateai in alt cartier – cat sa-ti traga o flegma-n cap.

*

– auzi, daca mai vrei sa te muti, vezi ca in Pipera, pe langa lac in sus, sunt niste case de vanzare, 360 mp construiti + 300 mp curte la 120 000 euro. Au dat faliment aia de le-au construit, incurcaturi cu bancile, intelegi, asa ca tre’ sa se scape repede de ele – imi zice deunăzi o prietena bine informata in domeniu.

M-am dus sa le vad desi stiam din start ca sunt sanse de 1 la 100 sa-mi placa. Si nu mi-au placut. Vazute de dinafara – pentru ca desi sunt de vanzare, portarul nu ne-a lasat inauntru – constructiile sunt greoaie, cu arhitectura urata, masiva, lipsita de gratie, fara un echilibru bun al volumelor, cu geamuri meschine, mici, case facute parca din ramasitele placilor prefabricate ale blocurilor comuniste. Presupun ca finisajele sunt pe masura – urate, chicioase, de proasta calitate. … Si bucata aia de cartier rezidential, era toata doar betoane, un peisaj arid si dezolant, peste care mai trecea din cand in cand cate un avion, in concluzie un loc demn de-un Lexus tunat ori de Q7 condus de o pipitza.

Adauga la asta aglomeratia din Pipera, faptul ca drumurile nu-s asfaltate si ca nici in urmatorii 10 ani n-o sa le asfalteze; ca nimic n-a fost gandit pe masura constructiilor care s-au facut; ca nu exista parcuri, locuri de joaca, locuri publice, trotuare, spatiu public, ce mai! nimic in afara bucatii de pamant pe care dai o gramada de bani … si ca majoritatea dasteptzilor de acolo au in loc de strada o alee pe care nu le incape noua varianta de BMW pe care si-au luat-o.  Ca nu e nimic frumos – n-am vazut in Pipera decat doua case care-mi plac – ca nu e nimic de vazut, de vizitat, ca o data mutat acolo chiar trebuie sa te incui in casa!!! pentru ca altundeva in apropiere n-ai unde sa te duci. Nu vei putea socializa cu nimeni, nici macar cu vecina enervanta de la doi, si daca te apuca o frica de singuratate sau mai stiu eu ce nevroza moderna n-ai decat sa-ti bagi capul in WC si sa tragi apa. S-ar putea oricum sa nu te îneci din cazua lipsei de presiune.  NU cred ca in timpul vietii mele acel cartier se va mai ridica vreodata mai mult decat ce e acum; si acum e mult. Daca lumea nu va cumpara restul caselor ramase nevandute, totul se va degrada incet – incet, pana la ruina cvasi-totala.

*

pai du-te sa le vezi si inaunutru – asta e o ocazie! cand o sa mai intalnesti asa ceva! Iti fac eu rost de un numar de telefon … Pai astea se vindeau ca painea calda cu 400 000 de mii euro in zilele bune!

*

Haida-de! Cat de prosti sa fi fost unii?