The Englishman Who Went Up a Hill But Came Down a Mountain


Entry for April 29, 2009

Pentru inviorarea spiritului, poate ar trebui sa vizionam cu totii un film caldut de vara, o comedia de dragoste, cu mesaj adanc si numa’ bun pentru noi:

The Englishman Who Went Up a Hill But Came Down a Mountain

Ar trebui sa-l vedem, pana lectia de dincolo de glumele scenaristilor ne va fi impregnata in subconstient. Pe scurt, intr-un sat din tara Galilor, o echipa formata din 2 cartografi vine sa masoare ceea ce se credea a fi singurul munte din zona. Spre stupoarea satenilor, „muntele” era mai scund decat limita legala cu cativa metri. Adicatelea, devenea intr-o clipita deal. De neiertat. De neacceptat. Asa ca, nevrand sa fie lipsiti de ceea ce aveau mai de pret, satenii se hotarasc sa-l „inalte” cu propriile maini, asta in timp ce regizorul si scriptwriter-ii ii incurca cu diverse pozne, farse si poticneli.

N-ai sa vezi asa ceva la noi niciodata. Iar respectivul film pare a fi inspirat dintr-o intamplare asemanatoare.

N-o sa vezi romani adunandu-se si organizandu-se sa treaca un hop impreuna. Nope. Never. Mai ales unul care pare imposibil: cum poti sa faci dintr-un deal, un munte?

Reclame

Entry for April 29, 2009 Concluzii


Ieri mi-am copiat blogul in calculator, intr-un fisier special. Ca back-up – desi n-am auzit sa se piarda vreun blog prin jungla internetului – si ca sa-l pot vedea integral. L-am recitit pe alocuri. M-a surprins numarul de pagini adunate cat si evolutia, de la stangacia inceputului pana la concizia prezentului. Unele subiecte m-au amuzat, altelele m-au intristat. De altele chiar am uitat.

Sunt totusi nemultumita.

Vorbesc la fel ca orice prezentator TV, moderator, formator de opinie ma rog, stiti voi, aia de apar pe sticla mereu. Adica critic, cam acru si cinic. Parca toti am fii epigonii lui Cioran. Cu o spranceana ridicata, ii privim aspru pe cei din jur. Stim noi ce stim: tara se duce de rapa. Pana mai putem privi asta cu spranceana ridicata si fara sa fim intr-o reala primejdie, o s-o tinem tot asa. Imperturbabili. Criticam (moi aussi) si nu punem nimic in loc. Suntem ironici dar nu constructivi. N-avem solutii. Nici eu n-am. Sau, chiar de am, m-am obisnuit sa nu caut.

Oare asa suntem? O fi vreo trasatura nationala? … lipsa eficientei, a eficacitatii, a solutiilor … Ne-am molipsit de la teveuri? De la ai’ de stau in kur intre 4-6 ore si turuie non stop, de preferinta pe acelasi subiect? De aia nu mai stim altceva? De aia nu putem adopta alta atitudine? Suntem atat de previzibili si repetitivi incat nu stiu cum de nu fugim de noi insine.

Aveam astazi vreo doua subiecte in cap, legate de nesfarsita acreala si interminabilul mizerabilism romanesc. Dar nu mai imi vine sa le scriu. M-am blocat.

Simt nevoia sa fac altceva, altcumva.

Dar nu stiu cum ……………………

Entry for April 28, 2009 Oftica


Sunt ofticata. Rau. Am ratat o excursie in Tunisia, pentru ca am promis cuiva ca vom merge impreuna undeva de 1 mai. Asa ca, in momentul in care a venit propunerea de a pleca in Tunisia facuta de cei de la serviciu (excursie care s-ar fi desfasurat cam in aceeasi perioada), un fel de premiu pentru buna mea purtare, n-am avut ce face decat sa refuz. Mi-ar fi placut sa plec in Tunisia, dar promisiunea e promisiune. Nu se face s-o calci. Nu se face sa incurci omu’.

Bineinteles ca acum au cazut si planurile de 1 mai pentru care renuntasem la excursia in Tunisia. De parca toate deciziile corecte si faptele bune cer razbunare. De parca trebuie sa-ti para rau, sa fii ofticat si mahnit de cate ori iei o decizie … OK, de bun simt, de buna purtare. De cate ori incluzi in decizia ta si feelingurile altuia. Daca decideam egoist, numai pentru mine, azi eram super OK si maine plecam pentru o saptamana in Tunisia. Pe banii firmei.

Sunt foarte ofticata. Si oricum nu mai inteleg nimic. Data viitoare o sa aleg Tunisia.

Entry for April 27, 2009 Fericire resemnata


Ma bucur de o vreme incoace de o fericire resemnata. Mi-am dat seama de asta la vernisajul de fotografie al lui Harris Wallmen „Ultimul sas”. Sunt si eu la fel, ca ultimul lui sas, Helmuth, care-si traieste ultima parte din viata, intr-un sat parasit din Transilvania. El e ultimul, singurul, unicul locuitor al satului sau. E cel din urma, e ultimul strop, e ultimul gand, ultima pulsatie. Dupa el nu mai e nimic. Si el nu mai e mult. Toate ruinele sunt ale lui, el locuieste in toate. Dupa privirea surprinsa in fotografii, e oarecum euforic si ambetat, nu e nefericit ci poate resemnat. Euforic, ambetat si resemnat. Si ne-nefericit. Logic, inversul lui nefericit ar trebui sa fie fericit. Si totusi vremurile moderne ne-au adus un nou soi de stare sufleteasca: un fel de fericire resemnata. O ne-nefericire.

Ma bantuie lipsa nefericirii si prezenta ne-nefericirii. Ce vremuri complicate ……

Entry for April 27, 2009 Self fulfilling prophecy


…. ori poate sufar de un ciudat si extrem de rar sindrom psihologic: self fulfilling prophecy. Ca si cum as fi propriul meu profet, Casandra mea proprie. Adicatelea, ce gandesc despre cineva sau ceva, mi se indeplineste intocmai. Daca intalnind pe „X” simt ca n-am nimic in comun cu el/ea si ca zambetul larg ascunde si alte fatete mai putin placute, feeling nedovedit de nimic la prima vedere, respectivul/a „X” se grabeste, da navala in perioada urmatoare sa-mi demonstreze ca aveam dreptate.

Asa ca, nu-mi place intuitia mea. Ea imi indica multi oameni nu tocmai OK. E ca un fel de busola spre „mm, nu. Asta nu”. Daca m-as lua tot timpul dupa ea, n-as mai trai nimic sau aproape nimic. N-as mai avea nici un soi de experienta. Pentru ca stiu de la inceput ca X sau Y nu-i ceea ce pare. Ma protejeaza foarte bine intuitia mea. De propria mea viata.

Entry for April 27, 2009 Despre ce …


Despre ce sa scriu azi? Despre care lucru grav pe care l-am vazut in ultima vreme? Despre care aspect al vietii sau al personalitatii unui om care m-a socat si surprins negativ? Sa scriu despre cauzele esecului uman in societate, in lume si in viata? Sa spun cam cum vad eu ca lumea nu s-a schimbat in ultimele 2-3000 de ani aproape de loc? Sa povestesc ( a cate oara veti auzi asta) despre conditia femeii in societatea romaneasca? Sa va spun ca am intalnit recent pe cineva care vede teatrul (si cinematografele) ca pe un loc frecventat de curtezane, gheise, ma rog, corvete de clasa mai buna care tin mortis sa se culturalizeze? Persoana care se crede perfecta sau oricum apropiata de perfectiune?

Sa povestesc despre cei ce au obsesia banului in forme extreme: ori sa-l vanture aiurea pe toate prostiile, fara rost, fara sens si fara a obtine vreo placere durabila, ori cei ce-l tezaurizeaza de dragul de a-l sti in banca, ori de-al privi sub saltea, avarii moderni, care se dezumanizeaza inainte de vreme, intr-o epoca a lejerului si tolerabilului, incapabili sa traiasca in afara poruncilor zeului lor, incredibil de asemanatori cu cei descrisi in romanele secolelor trecute?

Despre cine-i fata buna si cine nu – ma stric deja de ras – despre casnicie in viziunea unor tineri si despre relatii sentimentale?

Din nou despre lipsa de coloana vertebrala a femeilor, lipsa lor de respect fata de ele insele? Din nou despre puritate? Din nou despre cum vedem noi, romanii sexualitatea?

Si toate astea intr-o dimineata minunata, fructuoasa …. in timp ce astept sa inceapa o seara interesanta; toate astea dupa o dimineata insorita in care drumurile m-au purtat si printr-un parc minunat, o dimineata in care m-am simtit foarte bine, doar ceva mai ganditoare ca deobicei?

De ce nu gasesc nimic bun de spus? Nimic realmente pozitiv ….

Entry for April 24, 2009 Rufe la uscat


De multa vreme, gandirea, comportamentul si atitudinile sociale ale romanilor mi se par contradictorii, bizare si nesanatoase. De la cele mai banale exemple pana la aspecte grave, de neiertat.

Cred ca as putea baga in aceasi categorie:

  • rufe la uscat intr-un balcon dintr-un bloc de pe bulevardul Decebal – agatate sus, la acelasi nivel cu geamul si foarte, foarte vizibile din strada
  • nu facem niciodata curat in jurul locului in care traim dar ne plangem de murdarie
  • „sa-i ia naiba pe toti cainii vagabonzi. Acu’ vreun an am dat si eu unu’ afara din curte, o scarba dom’le, latra pe aici, facea mizerie”
  • mila starnita de arestarea lu’ Jiji – wow, ne e mila de unu’ ce ia infractori de pe strada si-i baga in portbagaj, ne identificam cu el si ne spunem ca si noi am face la fel in locul noi – fireste, traim intr-o societate democratica; mai mult DEMO decat CRATICA
  • il credem pe Nastase, aka Bombonel, cel mai bun candidat la presedentie iar cand vine vorba de dosarul Zambaccian il scuzam spunand ca daca am fi fost in locul lui toti am fi facut la fel. Ce, Basescu n-a vandut flota? Pai vedeti? Macar Nastase e mai cultivat, are prestanta. E el mai fonfanit asa, dar nah, cine-i perfect? Si ce-i cu zvonurile astea c-ar fi homosexual? S-a mai schimbat lumea, dom’le, eee …
  • „sa-i ia naiba de hoti ca uite unde am ajuns din pricina lor – pai daca nu protestam … – ce sa protestam dom’le, ce sa protestam – pai sa facem ceva – ce sa mai facem ca nu mai avem ce face. Cine sa faca? Cine o sa se ocupe de asta?”
  • nu mergem la vot da’ unii au murit pentru conceptul de democratie (altii chiar fac campanie in mass media impotrivarii votarii de orice fel, folosindu-se de job-urile lor si pozitia publica pe care o detin)
  • „nevasta tre’ sa fie doamna in societate, curva in pat si gospodina in bucatarie.” … am uitat. Barbatu’ ce tre’ sa fie?
  • „toate femeile e curve, mai putin mama mea”
  • „slabeste mancand cat vrei”
  • „Copilu’ meu nu vrea sa faca nimic. Culmea, i-am facut toate voile, i-am asigurat toate conditiile, nu stiu ce sa ma mai fac, sta toata ziua la calculator si joaca jocuri d-alea. S-a lasat si de facultate … I-am luat si masina, i-am promis ca-i iau o garsoniera si el nimic …”

And the list is really endless ….