Grecia versus Romania. Niste comparatii


prima mea vizita in Grecia trebuie ca a fost prin august-septembrie 2004, la Loutraki, o statiune aflata cam la 70 de km de Atena, un loc preferat de cei din capitala elena pentru  cea de-a doua casa. O statiune relaxata, in aparenta nespectaculoasa, situata pe malul Marii Mediterane, pierduta printre dune de nisip, maslini, portocali si stuf salbatic, si frecventata mai degraba de localnici. Acea prima vizita (si urmatoarele) avea sa-mi aduca pe langa placerile reale ale sejurului o serie de nedumeriri si intrebari care si-au gasit raspunsurile doar in ultimul an si ceva.

Din Grecia 006

Prietenul meu care avea destula treaba in zona, mi-a aranjat atunci sa petrec una din zile la plaja privata a lui Aristoteles, un fost manechin, inalt, bine facut, cu capul cam turtit, dar cu trasaturi frumoase, un pic efeminat si poate, putin gay. Una pesta alta, un personaj demn de mentionat. Plaja, o minune dupa gustul meu, ceva mai retrasa, mica, selecta, marginita de un mal inalt de pamant pe o parte si un bar acoperit cu stuf pe de alta, arata mai degraba ca un fel de plaja romantica si salbatica pe care o vezi in filme. Am intrat repede in vorba cu Ari (stoteles), si i-am marturisit plina de entuziasm, dupa ce l-am rugat sa-mi pregateasca un cocktail cum stia el mai bine, incantarea mea autentica! Caci mi se parea afacerea ideala, job-ul ideal, mai ales mie, care urasc multinationalele si slujbele care te incorseteaza in meetinguri, program fix, birou, monitor si o tinuta absolut nefeminina.

O mie de ani daca as fi incercat, in Romania n-as fi putut sa fac asa ceva. Lasa ca nu exista plaja propriu zisa, dar nici restul nu era de crezut ca putea fi facut! Unde? Langa Mamaia lui Mazare unde sezonul tine cam 2 luni??

Din Rodos 041

Dar, surpriza, Ari era blazat! Nu-mi impartasea deloc impresiile pozitive si invidia pentru un job care-ti permitea sa stai tot timpul langa mare, in aer liber, fiind in acelasi timp si propriul tau stapan. M-a anuntat, lasandu-si colturile gurii in jos a lehamite, ca e ultima vara cand mai statea acolo.

– Din iarna ma angajez la stat!
– La staat?
– Daa … aici fac doar 2000, poate 2500 de euro pe luna. 2800 intr-o luna buna. Acolo o sa iau 3000, ba poate chiar 4000.

Nu mi-a pomenit de spagi desi, probabil se gandea si la asta.

– Asa de mult? – intreb eu pe un ton neincrezator.
– Da. Acum toti ne angajam la stat.

Declaratia asta neasteptata si promisiunea acelor venituri incredibile provenite dintr-o slujba la stat m-au umilit suficient incat sa-mi iau cocktailul si s-o sterg spre sezlong. 4000 de euro la stat? Si cati greci erau angajati la stat cu salariile astea? Moama… si eu in ce tara traiasc? Nu intelegeam cum se poate asa ceva, si, pe vremea aceea inca nu castigasem atata incredere in mine incat sa-mi anunt cu voce tare toate opiniile critice si eventual sa mi le si mai argumentez. M-am gandit destul de posaca la cei de acasa, care traiau din salarii amarate, desi nu eram in criza, la doctorii si profesorii nostrii ce pluteau intr-o saracie lucie, si m-am simtit intr-un real dezavantaj.

100_1100
Serile ieseam, fireste, la restaurant. Desi am fost prevenita ca grecii mananca tarziu, n-am reusit sa ma acomodez cu programul lor in acea prima calatorie. Abia la urmatoarele – si aveam sa merg in Grecia in urmatorii ani cam de 4-5 ori pe an – am inteles mai multe. Cert e ca la acea prima cina la un restaurant bun cu specific – cum altfel? – grecesc, am mers primii, ca sa n-am eu un soc prea mare, si am plecat cam pe cand lumea buna iesea la masa.

Caci grecii isi urmau netulburati programul lor indiferent ce si cine, si aveam sa aflu asta pe propria piele, in urmatoarele calatorii. Magazinele si chiar orice fel de afacere nu se deschideau si nu incepeau inainte de ora 10.00. Daca iti programai o intalnire inainte de ora 11.00 o faceai pe barba ta. La 13.00, cam toata lumea pleca acasa sa-si faca siesta, si nu o data vanzatoarele sau proprietarele mi-au trantit indignate usa in nas!, caci nu aveau timp de mine, ele trebuiau sa  odihneasca si sa manance. Se reintorceau la munca la ora 17.00. Pe la 20.00 pleacau acasa unde se odihneau din nou pana la 22.00 cand ieseau la restaurant, deobicei cu familia largita. Petreceau cam pana la 3 dimineata cand, in fine, se duceau, poate!, la culcare.

Din Rodos 079
Multe alte lucruri mi-au atras atentia. Degajarea cu care intarziau la intalnirile de afaceri – am mai spus -; faptul ca se mandreau ca aproape niciunul nu-si platea impozitul pe casa, placerea cu care-mi aratau padurea de ace metalice care ieseau din fiecare acoperis plat, dovada ca aceea constructie nu e chipurile terminata si de aceea nu aveau ce plati. Nivelul de colectare a taxelor în Grecia face guvernul României si ANAF-ul să pare niste campioni, niste eroi. Asta e soarta noastra: noi nu sintem Grecia si trebuie sa devenim eroi ai corectitudinii si eficientei.

100_1104

Politistii circulau prin orasele antice sau medievale pe motocicleta fara casca pe cap si cu cea mai mare viteza posbila si ochelarii de soare temeinic infipti in ochi. Nesfarsitele accidente de motor sau scuter pe care le aratau non stop la televizor si nimeni nu le lua in seama. Nimeni nu taia niciunde niciun bon. Cei mai multi barbati isi petreceau dupa-amiezele la o cafea, urmarind printre genele mijite orice femeie care le intersecta privirea, cu acea obraznicie specifica doar masculilor din sud-estul europei. Mda, iti laseau senzatia ca le apartineai, daca le treceai prin fata, mai ales neinsotita. Si treceai intrebandu-te daca asta era o tara de rentieri sau daca toti cafegii adormiti aveau o insula pe undeva pe care o inchiriasera si acum isi puteau permite sa faca nimic non-stop.

Din Rodos 147

Si mai erau… si altele. Ca noi membrii ai UE, grecii au fost singurii care si-au permis sa-si treaca in pasapoarte mentiunea „crestin-ortodox”, in conditiile in care, a face diferenta intre diferitele culte religioase e socotita in uniune o discriminare si o lipsa de respect pentru valorile la care, chipurile, toti aderam. Grecia e o tara laica in teorie; in practica masiv influentata de popime. Nu neaparat de valorile moralei crestine cat de ocosenia unei tagme care confunda credinta cu puterea. Nicio dezbatere  – aproape – nu se facea fara vreun preot si indeobste acesta era si cel mai galagios. Cateodata se inclinau atat de tare inspre oponentii lor din studio incat aveam senzatia ca o sa iasa din ecran. Apoi, pe aeroportul din Atena am auzit cu stupoare si destul amuzament cum o cursa catre Istanbul a fost anuntata ca una catre Constantinopele, grecii nerecunoscand nici astazi mai noua denumire a vechii capitale bizantine. Cum de altfel socotesc ca zacusca, cafeaua frappe, saorma, pardon, cum am putut sa spun asa ceva?, gyrosul, si diverse alte bucate specifice zonei sunt inventie 100 % greceasca iar turcii sunt niste impostori in materie de bucatarit… desi, priviti de un ochi strain, intre turci si greci nu-s mari deosebiri nici la infatisare nici intr-ale gurii. Doar numele sunt diferite. Dealtminteri  ei le vad mai pe toate inventie greceasca desi, de la Aristotel, Platon si Socrate, de la Eschil, Sofocle si Euripide incoa … nu prea au mai dat ceva. Apoi, regretau drahma si trecerea la euro, care le adusese preturile la acelasi nivel cu cele de pe coasta Marii Adriatice si, in felul acesta ii pusese in competitie cu cateva noi state europene: Croatia, Cehia, Slovacia si mai stiu cine si ce. Vechii lor clienti, est-germanii se reorientasera brusc inspre niste destinatii la fel de frumoase, dar necunoscute lor si mai aproape de casa. Deci, mai ieftine. Dupa ce ani de zile grecii investisera masiv in marirea propriilor hoteluri pentru a atrage contracte babane de la marii operatori de turism de tipul TUI, acum erau fortati sa scada preturile drastic sau sa ramana cu ele goale. Ce mai! Trebuiau sa se puna pe muncit.

IMGP0962
De atunci ii urau pe nemti. Îi mai urau e nemti și pentru ca la bancile lor private s-au imprumutat si de atunci aveau sa le dea o groaza de bani inapoi. Asa ca si-au adus aminte  de datoria gogonata, care impreuna cu dobanzile facea nush cate miliarde de euro, datorata lor de germani din timpul celui de-al doilea razboi mondial. De parca germanii o sa si plateasca vreodata datoria aia chiar de-ar fi fost reala. De atunci se auzise ca de fapt masluisera rapoartele economice si intrasera pe burta in uniune. Dar criza era departe si ei pareau posesorii incredibil de norocosi ai unui stil de viata de negasit altundeva in intreaga Europa.
*
Ultima oara am fost in Grecia prin 2009. Intr-o dimineata mi-am fixat GPS-ul catre prima destinatie din peninsula, aflata in linia dreapta fata de Bucuresti: Alexandroupouli. Un oras aflat pe malul Marii Egee (Grecia e inconjurata de 3 mari: Egee, Mediteraneeana, Ionica), placut, destul de modern, departe de-a fi o destinatie turistica. I-am gasit pe greci asa cum i-am lasat. Plutind in dolce far niente. La intrarea pe autostrada faceau un concurs de masini si motociclete, sub supravegherea incantata a politistilor tot fara casca. Mi-au facut nerabdatori semn cu mana: „treci o data, avem treaba”. Treaba sa ne rupem capul pe aici. Receptionerul hotelului la care ne-am cazat se misca din doi in doi si, precum stiam, cina se servea dupa ora 10 seara. Pana atunci am flamanzit amarnic pentru ca toti bucatarii din oras dormeau.

Ah, ce viata minunata!

Din Rodos 058
Abia m-am intors acasa din acea calatorie si am aflat ca valul amagirii se rupse. Cazusera din rai, mai ales cei din Atena. In uniune, cu atatia ochi de fata, nu poti sa printezi la nesfarsit bani si sa dai mereu rapoarte false. Pana la urma s-a aflat ca deficitul lor era urias si ca traisera in ultimii ani, cum ar veni, TOTI, dintr-un fel de furat. Isi furau singuri caciula. Si apoi, nu doar eu observasem TOATE acele amanunte si multe altele. Zeci de mii de turisti germani, englezi, francezi, olandezi, belgieni, austrieci, danezi etc, vazusera acelasi lucru. Auzisera aceleasi povesti spuse cu nonsalanta. Vorba s-a dus, intr-un fel sau altul.

Si s-a intors sub forma de bumerang.

Macar la noi cand s-a taiat, s-a taiat din nimic. Ei au ramas fara miile de euroi… si fara stilul acela magnific de viata. Fara nesfarsitele mese in oras. Fara relaxarea cu care-ti tranteau usa magazinului in nas daca nu stiai programul locului. Nemtii s-au intors, dar nu sub forma de turisti ci de adminstratori draconici: le-au retezat-o din prima si, in plus, i-au invitat sa-si mai vanda din insulele alea, peste 2000 la numar. Blasfemie, nu alta! Ii tin din scurt si, dupa cate se pare n-au nicio iesire. Nici popii nu-i pot ajuta caci dupa cate stim, Dumnezeu nu-si amesteca treburile cu cele ale cezarului.

IMG_3632
La Aristotel ma gandeam, si la cel din antichitate si la cel din prezent, cand l-am auzit pe Osanza Multa Mihalache Burta Verde, mormaind furios ca el n-a fost dat afara. Nuuu. El a fost… avansat in prostie c-un sut in fundul neomenos de mare. Atat de mare incat n-a simtit sutul in fund. Nuu. A simtit asa, ceva ca o adiere. Ingamfarea si obraznicia lui mi s-au parut incredibil de nelalocul ei, mai ales intre aceste ganduri.

(Nota mea: era o perioadă în 2012 în care situația Greciei și situația lui Mihalache, cel ce e acum consilier prezidențial, erau cumva subiectul zilei. Acum, acele povești sînt uitate.)

Din Rodos 042

Sa-i spuna cineva lui Mihalache si lui Antonescu si tuturor celor ca ei din TOATE partidele, ca noi, romanii, NU ne putem compara cu grecii. Ei pot juca rolul de copii razgaiati si iresponsabili ai Europei, noi NU. Asa cum nici degetele de la mana nu sunt egale intre ele desi au toate statutul de degete, nici europenii nu sunt de fapt egali intre ei. Avem drepturi egale, cateodata sanse egale si aceleasi obligatii. Unii, precum grecii, vor beneficia de mai multa ingaduinta, dar nu va fi pentru toti la fel. In plus grecii au avantaje naturale si istorice mult, muuult peste noi. Nici macar nu suntem comparabili. In afara de cerul nespus de albastru (putine tari europene au un cer la fel de albastru ca al nostru si al Greciei), nimic nu ne apropie de pozitia geografica unica si privilegiata pe care o ocupa Grecia in Europa. Apoi, rolul lor in istorie, in arta si civilizatie… Poate, in loc sa infulece a zecea masa pe ziua asta, Mihalache Osanza Multa ar face mai bine sa faca o pauza si sa se gandeasca cat de important e rolul jucat de anticii greci in educatia clasica vestica. Stiu ca la noi nu se incepe de la Aristotel si Platon, caci Abramburica cu mintea ei n-ar putea concepe asa ceva, totusi, marile scoli ale lumii de la ei incep de sute de ani. Fara nicio exagerare, aproape TOTUL in cultura si educatia occidentala incepe de la Aristotel. Definitiile lui sunt simple si enervant de exacte pana si azi. Timp de sute de ani, greaca veche a fost predata si invatata in toata Europa. Grecii au fost mari navigatori, arhitecti, artisti. Au inventat teatrul si astfel, prin extensie, sunt la originile filmului. De la ei avem Olimpiadele. Civilizatia europeana n-ar fi aceeasi fara contributia lor. Pe cand fara noi, romanii…

IMG_0178

Noi, romanii, desi ne mandrim cu dacii nostrii priceputi oieri si agricultori facem o branza destul de proasta luand in calcul lauda asta. Mda, si Primul Oier al Tarii ar putea face o vizita prin Franta si Olanda, pe la ei pe la tara, sa vada ce branza si ce vin!, sau bere!, se face acolo. Am adus putine Europei, si daca va bazati in continuare ca Nadia, Hagi, Cioran, Enescu, Coandă si Brancusi ne vor scoate din galeata cu mediocritate va indemn sa va treziti la realitate. Treziti-va la realitate si voi, politicieni nesimtiti! Preocupati exclusiv ca ego-ul vostru sa nu fie cumva mototolit de vreo spranceana ridicata a dojana. Noi platim toate prostiile voastre, toata imbecilitatea voastra, la fel cum o platesc si grecii pe-a lor, dar fara sa avem plasa de salvare generoasa a acestora. Caci si daca pica din uniune afara, pica pana la urma tot in insulele lor, la fel de frumoase, intre miile de sit-uri arheologice realmente valoroase care impanzesc Grecia, intre maslinele lor care dau un foarte bun ulei de masline. Pica intre florile de portocal. Au de unde cadea si in ce cadea. Pe cand noi… Uitandu-ma la Mihalache imi spun a mia oara ca nici sa mancam nu stim. Cu tot sedentarismul si cu toata comoditatea lor, n-am vazut niciun grec atat de desfigurat de osanza. La doar 40 de ani! Nimeni n-o sa ne vrea daca vom fi dati afara, caci azi, nici Rusia nu pare prea incantata sa ne primeasca, ca n-are unde si n-are probabil nici cu ce. La o adica, am incredere ca am putea sa ne inecam linistiti in insula noastra de latinitate din sud-estul Europei, ignorati de toata lumea buna si am incredere in ei, occidentalii, ca pot face asta. N-avem decat culoarul ingust pe care am incaput nu stiu cum, si trebuie sa jucam in corzi. Trebuie sa incercam sa facem ceva din ce avem, iar cu minciunile nesfarsite ce duhnesc a putrezit trecut comunist nu vom ajunge prea departe. Nu mai mintiti oamenii, care da, cad usor in toata lumea in capcane din astea, ca pot trai intretinuti de stat, ca noi n-avem 2000 de insule si 5000 de ani de istorie ca sa asteptam ca nemtii sa se plictiseasca de Dubrovnik si sa revina la noi!

Treziti-va la realitate, pentru Dumnezeu, pana nu e prea tarziu!

***

UPDATE 29 IUNIE 2015: Situația Greciei s-a agravat atît de tare încît acordul cu negociatorii UE s-a rupt iar Grecia se pare că va intra în default în zilele următoare. Este deja în default intern: nimeni nu mai plătește nimic. Pe 5 iulie Tsipras cere un referendum în care grecii ar trebui să voteze dacă acceptă condițiile de austeritate ale vestului sau nu. Nu văd ce mai e de acceptat. Vestul a încheiat discuțiile cînd a văzut că nu mai are cu cine vorbi. Nu văd nici care e viitorul Greciei. Nu înțeleg nici ce vor grecii.

Dar văd și înțeleg cum te poate nenoroci corupția larg răspîndită. Politicienii lor sînt corupți și, treptat, statul i-a corupt și pe cetățeni. Și au ajuns aici.

100_1135

21 thoughts on “Grecia versus Romania. Niste comparatii

  1. nu stiu cine sunteti, e prima oara cand intru pe blogul Dvs, dar atat am de zis: ESTE CEL MAI BUN ARTICOL PE CARE L-AM CITIT DE O LUNGA VREME INCOACE (si citesc destule)! Felicitari

  2. În această listă sunt cuprinse toate statele suverane și recunoscute ca atare la nivel internațional. Teritoriile care nu fac parte integrantă dintr-un stat, ca teritoriile dependente, au fost trecute în tabel separat (cu caractere italice) sau au fost notate ca incluse în suprafața statului de care depind. Nu sunt incluse în această listă teritoriile nelocuite, ca, de exemplu, teritoriile din Antarctica revendicate de diferite state ale lumii (14.400.000 km²), entitățile ca Uniunea Europeană 4.324.782 km² care au o oarecare suveranitate, dar care nu intră nici în categoria statelor suverane, nici în aceea a teritoriilor dependente. Statele nerecunoscute diplomatic, care nu sunt enumerate în standardul ISO 3166-1 , au fost listate ca făcând parte din țările corespunzătoare care au primit recunoaștere internațională.

  3. Atentie la tastatura, nu prea stie gramatica. Controleaza textul de zece ori inainte de postare.
    ”iar Grecia se pare că v-a intra în default în zilele următoare”. Acest v-a ti-a stricat tot textul.
    Altfel impresiile tale reflecta realitatea. Asta e Grecia. Ma mir ca factorii de decizie europeni nu au stiut de aceste lucruri si nu si-au luat masuri din timp. Grecia traia bine fara ”ajutorul” UE.
    Acum sa se spele pe cap cu ea.

  4. Un articol excelent. Totusi noi inca nu depindem de euro ca moneda nationala, cu banii europeni n-am facut nici 1/4 din infrastructura Greciei, iar italienii inchid si ei la 12.30 si se duc toti la masa. In plus viata in Italia si Spania incepe la ora 21.

  5. Felicitari pentru articol, adica pentru prima parte a lui. Se putea insista pe evaziunea fiscala: unde primesti si unde nu primesti bonuri fiscale.
    Comparatia cu Romania, mi se pare foarte nepotrivita. Romania are in acest moment o datorie publica de 3000 euro/cap de locuitor, iar Grecia vreo 42.000 euro/cap de locuitor. Romanii au un salariu minim de 800 lei, iar in Grecia este de 600 euro. Romanii sunt obisnuiti sa traiasca cu bani putini, dar grecii???

  6. vorba lui Paul, nu stiu cine sinteti, am intrat prima oara aici, dar sint 100% de acord cu cele scrise. am fost si eu de citeva ori in Grecia si asa e. felicitari!

  7. Apropos, mai tine cineva minte ce model propunea pentru Romania candidatul la prezidentiale Mircea Geoana? Domnia sa, cu binecunoscuta sa istetime ne propunea „modelul grecesc”! Un articol care mi-a retrezit amintiri asemanatoare. S-a intamplat ca si eu sa cunosc in etape diferite aceasta tara. Am cunoscut-o mai intai cu euforia romanilor care ieseau si ei in lume dupa 89. Urmatoarele vizite mi-au degradat incet dar sigur parerea despre aceasta tara. Ultima oara s-a intamplat in 2011. Era anul cand Atena organizase Jocutile Olimpice Speciale. A fost si momentul in care sindicatele grecesti au tinut sa se dea in spectacol. Sigur, democratia inseamna si proteste. In cadrul acestor proteste am vazut masini CNN incendiate, Mc Donald s devastate si binerinteles foptografia Angelei Merkl alaturi de cea a lui Hitler! Aceste proteste incepeau de regula diminieata si se incheiau pe la pranz cand protesrtatarii se strangeau in carciumi pana mai pe seara.

  8. Deci, atata palavrageala ca sa cuprindem 1 idee? WOW… ‘grecii sunt lenesi si iresponsabili, atentie Romania!’ Singura parte corecta e totusi ‘atentie!’

    1. Toata LUMEA are datorii! http://www.economist.com/content/global_debt_clock

    Germania are o datorie de 85,3% din PIB, respectiv o datorie de 2793 miliarde de euro, respectiv 34.202 euro/locuitor, iar in anul anterior datoria a crescut/scazut cu zero% in timp ce Grecia are o datorie de 263 miliarde = 149% fata de PIB si 23.014 euro/locuitor, anul trecut a restituit 17,8% din datorie…. urmatoarea dupa Grecia cu datoria mai mare decat PIB-ul este Portugalia, apoi Italia, apoi Marea Britanie (cu datorie de 100% din PIB), apoi Franta (99,7% din PIB) apoi la o relativa egalitate Spania, Germania, Canada, SUA cu cate 85-88% din PIB, desigur unele au PIB-ul mai mare deci si datoria cantitativ mai mare…..

    acum sa ne gandim la nivel micro: daca eu aduc acasa la copil un salariu de 1500 de lei si am de dat bancii rata de 1500 de lei , ce fel de artificii trebuie sa fac pentru a plati apa, curentul, mancarea, si restul existentei in general , CUM TRAIESC tarile care au datorie de 85% din PIB , tarile care ne dau noua lectii de „economie” ????

    2. Fara povesti cu Aristotel (cui ii pasa?)

    3. Si am fost in Grecia de 2 ori (2013,2014) si m-am indragostit pe veci de locuri si oameni. Oameni primitori si harnici, ca noi… romanii. Daca grecii sunt lenesi atunci si noi suntem. La inceput spuneai ca ravnesti la viata pe malul marii si nu intr-o corporatie… iar apoi totusi te deranjeaza ca Grecia nu e o fabrica nemteasca iar oamenii nu sunt robotei. Pai, hotaraste-te!

    Si inca ceva: in primul rand nu poti compara o tara cu clima calda cu una cu clima rece, in tarile „calde” iti creste mancarea in copaci si pe garduri tot anul si nu esti obligat sa cumperi 3 randuri de haine si nici sa platesti caldura din calorifere, deci avand cheltuieli MULT mai mici iti poti permite si sa muncesti mai putin, mai ales cand si caldura de vara te moleseste( si vorbim de o traditie in aceste tari de peste 2000 de ani, de cand Merkel inca nu se nascuse) ….. in al doilea rand, pana acum cativa ani (5-6?) Grecia n-avea nici pe dracu, toata operatiunea cu „datoria” e o inscenare ORDINARA construita pe vezi-Doamne cheltuielile facute de un director la caile ferate (de stat), datorii preluate la bugetul national si ras-ras-ras-inmultite cu dobanda la dobanda, absolut orice tara care este atacata miseleste la modul asta printr-un guvern de ticalosi poate ajunge ca Grecia in maxim 2 ani…. iar guvernul de acum e disperat fiindca tradatorii de dinaintea lor nu doar ca au construit „datoria” dar au si semnat si parafat ca PERSOANA JURIDICA GRECIA are de platit suma X ….interesul este sa ii faca sa-si vanda cele 100 de tone de aur din vistieria bancii nationale pe niste datorii FICTIVE…. o suta de tone de aur e mult, e jumatate din ce ne promiteau golanii de la Rosia Montana, plus ca e gata prelucrat si poansonat, Germania din cauza problemelor proprii anul trecut a fost nevoita sa-si vanda 6 tone, are nevoie de aur , de o valoare reala si tangibila care sa dea un back-up la magariile cu hartii de valoare facute de Deutche Bank, una din bancile cele mai adanc implicate in declansarea crizei din 2008……

    PS: locuiesc in Germania de 4 ani si sustin in totalitate Grecia. SPER din tot sufletul sa demonstreze ca se poate fara Uniune. Paradoxal, exact asta ii sperie pe multi… dar daca Grecia va reusi ?!!

    • Multumesc pentru acest raspuns bine argumentat, Ada! Cat despre articol, mi se pare scris pe un ton cam „suparat”. Si eu as avea de comentat destule in privinta Germaniei (am locuit o perioada acolo). De exemplu as lua prin comparatie programul de lucru in Germania si Grecia: primii intr-adevar incep mai devreme, dar si inchid totul la 18:00, cel tarziu 20:00, pe cand grecii muncesc „in ture”, daca vrei. Per total programul de lucru dpdv cantitativ este acelasi. Daca este diferit de al nostru, nu inseamna ca este gresit!!

    • Ori bati campii, ori habar n-ai ce vorbesti.

      Datoria Greciei nu e nicio inscenare dupa cum insinuezi nu. E o problema sistemica ce afecteaza atat sectorul privat cat si pe cel public. E efectul a peste 40 de ani de trait pe datorie, de cerut bani de la creditori externi (FMI, Banci, alte state, etc, etc) pentru a realiza proiecte de infrastructura si pentru a plati salarii si pensii umflate… e rezultatul a zeci de ani in care grecii au consumat (constant) mult mai mult decat au produs. Toate cifrele demonstraza asta … uita-te numai pe balanta lor comerciala ca sa-ti faci o idee:

      Year Account balance (in billions of $)
      1980 -2.209
      1981 -2.408
      1982 -1.892
      1983 -1.878
      1984 -2.132
      1985 -3.276
      1986 -1.676
      1987 -1.223
      1988 -0.958
      1989 -2.561
      1990 -3.537
      1991 -1.574
      1992 -2.14
      1993 -0.747
      1994 -0.146
      1995 -2.864
      1996 -4.554
      1997 -4.86
      1998 -3.682
      1999 -7.295
      2000 -9.82
      2001 -9.4
      2002 -9.582
      2003 -12.804
      2004 -13.476
      2005 -17.874
      2006 -29.832
      2007 -44.686
      2008 -51.212
      2009 -35.961
      2010 -31.926
      ….
      (Sursa: http://www.indexmundi.com/greece/current_account_balance.html)

      ….an de an, balanta Greciei a fost una NEGATIVA (asta pentru ca an de an, vreme de vreo 40 de ani, grecii au cheltuit mult mai mult decat au produs.LOGIC!)

      Uite si balanta Germaniei, ca sa-ti faci o idee:

      Year Current account balance (in billions of dollars)
      1980 -14.254
      1981 -4.638
      1982 4.55
      1983 4.08
      1984 9.284
      1985 16.96
      1986 38.499
      1987 43.819
      1988 50.847
      1989 55.441
      1990 45.307
      1991 -24.253
      1992 -22.742
      1993 -19.033
      1994 -30.52
      1995 -29.587
      1996 -14.017
      1997 -10.01
      1998 -16.33
      1999 -26.859
      2000 -32.558
      2001 0.38
      2002 40.584
      2003 46.27
      2004 127.852
      2005 140.654
      2006 182.068
      2007 248.291
      2008 227.87
      2009 186.279
      2010 187.232

      (Sursa: http://www.indexmundi.com/germany/current_account_balance.html)
      Nemtii au avut si ei perioade in care mergeau pe negativ (de ex: intre 1991 si 2000), in urma reunificarii Germaniei (proces care a avut costuri enorme)…dar, spre deosebire de nemtii, grecii demonstreaza ca nu stiu decat sa cheltuiasca si sa se comporte iresponsabil.

  9. Nu stiu daca ai ajuns si in Spania, ori poate nu ai vizitat suficiente tari străine. Dar peste tot e așa legat de cina începând la 9-10.

    Grecii si in general țările care au litoral frumos, plaje si insule, stiu sa trăiască. Si asta este motivul pentru care ti-a plăcut in Grecia si ai revenit, pe lângă business probabil.

    Acum sa ii critici pentru lucruri care ti-au plăcut, nu se cade.😉

  10. Articolul este f.bun prin faptul că reflectă realitatea. Am avut ocazia să vizitez Grecia încă din1985 fără a fi membra de partid (comunistă) și încă de atunci majoritatea bărbaților greci își petreceau timpul ( ore in sir) frecând mătănii cu un uzo și trei masline in față in timp ce la noi sr muncea pe branci pentru salarii de mizerie. Atunci m-am intrebat cum de au o viață de huzur fără să facă nimic. Poate nu știți că au fost singura țară din E in care bătrânii au avut 14 pensii pe an!!!! Nu vreau să jicnesc dar articolul și comentariile îi definesc așa cum sunt : iresponsabili, leneși, zgârciți și f. naționaliști.

  11. Pentru Romania as vrea sa urmam cam asa, toti, impreuna (da, suna idealistic, dar poate merita..):
    „Our progress as a nation can be no swifter than our progress in education. The human mind is our fundamental resource.” John F KEnnedy, mesaj special pt Congres, 20 Feb 1961

    Salutari..

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s