Entry for January 31, 2009 Nu-mi aduc aminte


Inapoi la barbati; doar nu credeati c-o sa ma tina mult cu subiectele serioase

-Cand ma inviti la o cafea – intreaba el
-Nu mai beau cafea de azi – zambesc eu
Atunci la o citirica.

Intotdeauna m-a ‘nervat cuvantul asta – gandesc, dar nu-i spun.
Pentru ca nu-i spun asta probabil, tacerea se asterne intre noi.

Pauza.

-Vrei sa te scot eu in oras – intreb eu dupa un timp, nemaistiind ce sa zic.

Un zambet i se lateste pe fata, cel putin asa se vede in fereastra webcamerei. Am atins punctul … G al idilei noastre virtuale. In sfarsit m-am „prins”, da, asteapta sa-l invit eu. Chiar astepta sa-l invit eu, nu era doar un fel de-a face conversatie.

-Pai nu asa a ramas? – imi confirma el, monologul rostit doar inlauntrul meu
-Asa a ramas?

Constiincioasa, imi scotocesc mintea dupa vreo ramasita de memorie ce nu vrea sa iasa la suprafata. Una care sa-mi spuna ca da, in vreo convorbire anterioara, a ramas ca eu, urma sa-l invit in oras, sa-i fac program, sa-l plimb cu masina, ma rog, tot tacamul.

-Nu-mi aduc aminte – continui foarte serios.
-Nu prea vrei tu sa ne vedem.
-De unde ai dedus asta?
-Pai, nu vrei niciodata sa ne vedem.
-Eu???
-Da.
-M-ai invitat si te-am refuzat?
-Nu, dar nu vrei.
-Asa crezi?
-Da.
-N-ai facut niciun efort ca sa ma convingi.
-Pai daca nu vrei.
-Ce sa vreau? N-ai propus nimic pana acum.
-Sa ne vedem.
-M-ai pierdut cu desavarsire … ce trebuia sa fac eu in toata povestea asta si n-am facut?
-Sa ma inviti la cafea.
-A!

Anunțuri

Entry for January 21, 2009 Patrie, patriotism, presedinte. Doar in America?


M-au impresionat ceremoniile organizate in onoarea „inscaunarii” lui Barack Obama. Discursurile, festivismul, entuziasmul. Respectul. Emotia care se vedea de aici, din Romania. Si-am cazut pe ganduri. Cand om vedea asa ceva si-n mioritica si cam obosita noastra patrie? Cuvantul patrie ne mai spune ceva? Cred ca daca spunem „patriotism” ne cam umfla rasul … Cat despre presedinte si presedentie … Cat l-au mai urat americanii pe Bush … si lumea intreaga! Si totusi n-am vazut niciunde bascalia generalizata (pe posturile de televiziune); lipsa totala de respect fata de tot si toate; si in special fata de patrie, patriotism, presedinte (oricare ar fi fost acela, acelea). L-am vazut pe Jay Leno sau David Letterman facand zeci de aluzii si glume bine plasate la adresa fostului presedinte Bush; dar niciodata batandu-si joc, calcand in picioare statutul unui presedinte.

Mai are rost se ne alegem vreodata un presedinte daca oricum nu avem de gand sa-i dam nici un credit?

Entry for January 15, 2009 Comoditate. Bucuresti. Romania


Motto:

„Nu ma plang de conditiile in care traiesc daca comoditatea in care ma scald ma impiedica sa le schimb.”

Autor roman (ne)cunoscut inca in viata :)))))))

… si unul din raspunsurile la subiectul anterior: „Parcagii. Mila prost inteleasa”

Asta-i tot? Asta sa fie deviza societatii romanesti care se scalda intr-o mizerie continua, condimentata de fiori vagi de revolta ce zvacnesc din cand in cand pe o baza de frustrari? Din cauza comoditatii traim cum traim? Valeu … Tulai Doamne, cum zicea bunica-mea! D. unde esti? Cauta-mi repede serviciu, vin la Paris!

Entry for January 13, 2009 Parcagii. Mila prost inteleasa


-Pentru parcare domnita?

Ma fac ca n-aud, ca de obicei. Ies repede din masina, nu ma uit in directia lor, a lor pentru ca sunt doi, inchid masina, verific din ochi daca-i inchisa si n-am lasat nimic la vedere. Dar nu fac asta suficient de repede oricat as vrea si mai aud o data, de doua ori:

-Pentru parcare, v-am tinut loc aicea … pentru parcare … ne dati si noua ceva?

Drumul meu trece pe langa ei si inevitabilul se produce:

-Te faci ca n-auzi, suge-mi-ai … face-ti-as … drege-ti-as … poate nu ti-o mai gasesti cand te intorci.

Aceeasi poveste, in fiecare zi, in afara orelor de program ale parcarilor private. Parcagii sunt cat pot ei de jegosi si amenintatori; parcagioaicele imposibil si gretos de insistente.

Am vazut si politisti actionand si „luptandu-se” cu ei. Cei din piata Dorobanti au sute de amenzi in buzunar. In fiecare zi trece domnu’ politist si le mai da una. In piata Lahovari, am vazut un alt politist dandu-se jos din masina si alergand 2 cersetoare cu un zel demn de intreceri olimpice. Am vorbit cu el, dupa aceea. N-au ce sa le faca. Azi ii alunga,maine sunt inapoi. Sau in 20 de minute.

Este una din putinele probleme pe care am putea-o rezolva fara ajutorul politiei, al statului, al guvernelor, a partidelor. N-avem nevoie de Boc pentru asta. Pur si simplu, daca nici unul din nou nu le-ar mai da bani, ar disparea. Si ei, si cersetorii (care nu-s decat niste „unelte”) si spalatorii de parbrize. De a doua zi n-ar mai exista. E atat de simplu. Si totusi, n-o facem. Cateodata, cand am neuroni de consumat aiurea ii intreb pe cate unii de ce le dau bani parcagiilor. Asta in parcare si in fata pazitorilor de asfalt. Primesc de fiecare data acelasi tip de raspuns: o privire nedumerita, surprinsa si acelasi inaltat a nu stiu ce din umeri.

Entry for January 12, 2009 Policlinica Batistei


Piesa intr-un act si 4 personaje cu morala subinteleasa. Precum subiectul din propozitie cateodata

PRIMA:
(indignare prea putin vocala)
Stati putin!!!!!
A DOUA:
(tupeista, cu mana deja pe clanta)
Intru eu c-am ajuns prima …
PRIMA:
(o intrerupe sperand nesperatu’)
da’ io am numaru’ unu…
A DOUA:
(intra)
… S-am venit si din provincie pentru asta.

Tranteste usa. Moment de liniste. Sau de neliniste.

EU
(ca sa mai starnesc apele sau pentru ca nu-mi venea sa cred?):
Ce numar aveti?
PRIMA:
(victima, fara aparare cu speranta unui ajutor):
Unu si nu ma pot bucura de el.
EU
(intelegator)
Asa-i … Si cat de rar apuci sa ai numarul 1. Si daca suni la 7 si-un minut tot iti dau 4 sau 5.
VECINA MEA DE BANCA
(intepata, se stropseste)
Da’ dumneavoastra ce-ati face, dac-ati ajunge inainte, n-ati intra? Ati sta pe banca?
EU
(filozofico-inteleapta-chic)
Buna intrebare. Se intra in ordinea numerelor de pe tricou sau se aplica dreptul primului venit?

(pentru ca vezi tu, nu-s sinonime si nici concomitente)

VECINA MEA DE BANCA
(definitiv)
Io zic ca se intra dupa cum am venit.
PRIMA
Atunci de ce ne-am mai luat numar de ordine?

Entry for January 06, 2009 MATERIALISM


-eşti materialistă!
-Zău?!
-Umbli după d-ăştia cu bani; asta vrei tu.
-Cum ţi-ai dat seama?
-Se vede.
-Si tu ce cauţi?
-O femeie care să ştie să aprecieze un bărbat adevărat.

(o vreme am tăcut încercând să mă dumiresc cum naiba arată, cum se poartă o femeie care ştie să aprecieze un bărbat adevărat. Mă gândeam la interlocutorul meu, la emfaza lui gratuită, şi, îmi reprimam cu greu o replică ieftină care vroia neapărat să fie rostită: „adică cauţi o femeie care nu te apreciază pe tine”. Cu greu m-am abţinut …)

-Atunci, presupun că, din moment ce vrei să plăteşti nemţeşte, ai de gând să şi speli, să calci, şti să găteşti, faci curăţenie, speli wc-uri, schimbi pamperşi, duci copilu’ la grădi, toate în aceeaşi măsură cu nevastă-ta. În afară de astea, promiţi să vezi împreună cu ea toate episoadele din „Anatomia lui Grey”  (în cazul FERICIT), să înveţi numele actorilor; să mergi duminica la mama, să nu uiţi zilele de naştere, cele aniversare, să ieşi cu fetele, să nu ţi se pară ciudat că ea iese cu fetele şi pe tine te lasă acasă şi să înţelegi că, fâţâitul cu orele în faţa oglinzii nu-i o pierdere de timp ci pregătirea necesară înaintea oricărei ieşiri în oraş.

După privirea nedumerită şi tâmplele cam năduşite, am înţeles că respectivul nici măcar nu reuşise să înţeleagă tot ce-i spuneam. Era mult mai mult decât cu ceea ce era îndeobţte, probabil, obişnuit: „câine pâââna la mooarte!”

Entry for January 06, 2009 Paris


In metrou, in Paris am vazut ceva ce n-am vazut de prea mult timp, de atat de mult timp incat parca n-am vazut niciodata. Un tanar cedandu-si locul unei doamne mai in varsta. Priveam scena cu un fel de stupefactie: „exista asa ceva, mai exista si asa ceva! Poate suntem salvati. Nu stiu daca noi, romanii, dar poate si o parte din noi, cei care calatoresc in alte tari si alte lumi si vad asa ceva”.

Oare ei „vad” asa ceva?