amenințarea rusă III

așa m-am plictisit de argumentul marilor valori ruse :)). Ce face îndoctrinarea din oameni, ce putere are ÎNCĂ! mitologia comunistă!! Ce proastă ești, n-ai înțeles nimic! Așa, așa, luminați-mă voi cu lumina de la est, ce era de înțeles și n-am înțeles? Vai dragă, dar cum se poate să nu fi întîlnit marea intelectualitate, să nu scrii nimic despre VALORILE RUSE, mi-au scris unii care n-au ieșit nici pînă la Balcic. După care au dat repede un search pe Google după ”valori rusești” și rezultatele mi le-au copiat într-un comentariu, fără să știe nici ei cine-s ăia. Dar nu mi-au răspuns la întrebarea: CE PRODUSE DE PROVENIENȚĂ RUSEASCĂ AVEȚI ACUM ÎN CASĂ? Numiți-mi unul, măcar. Unul. Ceva făcut de ei care să ne placă, să ne folosească. De ce n-am scris despre valorile rusești… oamenii ăia nemaipomeniți, deosebiți, laureații Nobel… Păi nu i-am întîlnit pentru că nu stau pe stradă. Sper, spre binele lor. Nu te servesc la restaurant, nici măcar nu vînd bilete la intrarea în muzee. Sper, spre binele lor. Nu, că nu i-ai căutat tu, nu te-ai străduit să-i înțelegi. Pe bune?? Rîd, ce să mai fac.

(O valoare românească de pe Bulevardul Ana Ipătescu. Oare ce zic străinii cînd trec pe aici? Credeți că se-ntreabă unde-s valorile românești sau ne judecă așa cum sîntem?)

N-ai căutat valorile ruse, proasto! Credeți că atunci cînd vine un străin în România și stă lîngă o clădire care stă să-i cadă cap, înconjurat de mii cabluri, afișe lipite peste tot, trotuare mizere și pline de mașini și o lume mohorîtă și agresivă gîndește: Oare unde-or fi valorile acestui popor MI-NU-NAT? Pe ce drumuri umblă? În ce grotă s-or fi ascuns? De ce umblă pe străzi numai oamenii ăștia răi, îmbufnați care tot mai des arată ca niște saci plini de oase? În ce peșteră să mă duc să întîlnesc VALORILE românești? Pe bune, chiar așa credeți? Aoleo… rîd cu lacrimi.

(Cea mai veche stradă din București, din cîte știu eu: Stavropoleos. Orașul ăsta are un potențial mare de care ne batem joc în fiecare zi. De fapt ne batem joc de noi. Pe aici am văzut străini admirînd, în alte părți unde era urît și murdar, rîzînd, ridiculizînd sau uitîndu-se stupefiați. Cred că lumea e de fapt, obiectivă. Ce și cum arăți așa răspuns primești.)

Străinii judecă, ne judecă și încă aspru, unii. Asta fac oamenii, se uită în jur și judecă. Și voi faceți la fel. TOȚI. Uite ce clădire frumos restaurantă, uite ce cocină împuțită, uite ce oameni delăsători, cărora nu le pasă de istoria lor – vesticilor le pasă de istoria lor! – n-au indicatoare bilingve, ce indicatoare? deja ar trebui să avem google maps adaptat, apps-uri care să poate fi descărcate etcetera, cu informații în MAI MULTE LIMBI despre obiective turistice, restaurante, chestii-trestii-socoteli. Am văzut niște englezi care se mirau de niște meștereli tipic românești de care e plin Magheru: aerul condiționat improvizat, atîrnat pe fațadă cu scurgere pe trotuar. ”Ce oameni!” – își spuneau englezii ăia suficient de tare încît să-i aud eu. Și rîdeau. Sigur s-au dus după aceea să caute valorile românești.

(Și le-au găsit un kilometru mai departe. Mai bine că-i blurată, că-mi vine să vomit. Strada Sfinților, Strada Franceză, centrul Bucureștiului. (Mulțumesc doamnei Colfescu pentru corectură. Deși, strada Sfinților are cîteva ganguri care nu-s mai prejos cu nimic.) Clădirea e monument istoric, după cum vedeți. Oare cum ne judecă ”străinii”? Că noi nu judecăm deloc, după cîte văd.)

*

apropo, românii văd valoare numai în cine a scris ceva sau a luat un premiu la Cannes. Nu. Și inginerii au valoare. Și CE valoare. Olanda era plină de niște inginerii de-mi stătea mintea-n loc, zăgazuri și mori de acum 500-600 de ani, toalete publice care intrau peste zi în pămînt… Și fizicienii. Și chimiștii. Și ăia de vînd în magazine ar trebuie să fie într-un fel. Mai TOȚI ar trebui să fim într-un fel. Ca să ridicăm media. Nadia Comăneci nu ne ajută cu nimic acum. A fost, s-a dus. Și-a făcut treaba, la vremea ei. Dar acum e acum. Cînd se plimbă cineva prin România ACUM nu-și zice: vai ce chestii nașpa pe aici, dar ce bine că o au pe Nadia Comăneci!

*

(O valoare românească într-o cruntă mizerie: Cazinoul din Constanța, una dintre puținele clădiri din România cu elemente de arhitectură art nouveau. Da, frate da’ și pămîntul de sub ea are valoare da? Ce bloace am putea trage aici! Și e în Împărăția lu’ Mazăre, alt votat permanent, ca Putin. Valori rusești, valori românești, aha…)

(Cred că încă e deschis pentru vizitare. Lumea care-l vizita, se scălda-n uimire: vai de mine, dar de ce e lăsat așa? De ce nu vine CINEVA să facă CEVA? Cine să vină? Putin? Noi de ce nu facem nimic?)

(M-am dus la Constanța să cer o autorizația să fac niște spectacole, în cazino sau pe lîngă. A fost o experiență și asta. Distractivă dacă n-ar afecta direct viața mea. După ce-am alergat de la o instituție la alta lăsîndu-i pe ăia cu gura căscată cu întrebarea mea, și-am vorbit și cu doamna Hașotti, mda nevasta domnului ex-ministru, directoarea unui muzeu și obsedată la momentul acela de Udrea, am ajuns la un domn care mi-a dat răspunsul final care a sunat cam așa: ”nu se poate. Avem aici un băiat deștept care tocmai a obținut niște finanțări europene și o să intre totul în reconstrucție.” Asta a fost acum doi ani. Constănțeni, s-a renovat ceva?)

*

Vaaai, să nu-i judecăm pe alții, ca să nu fim și noi judecați. Să căutăm valorile ruse. Foarte, foarte dăștept, ce să spun. Sigur așa o să fie. Faceți-vă voi că nu vedeți și nu auziți și atunci nici străinii nu o să ne vadă așa cum ne arătăm. Iar cînd vă duceți la Paris și vedeți un șobolan, să veniți acasă și să le spuneți tuturor: vai dragă, împuțit mai era Parisu’!

(Avem parcuri frumoase, unele chiar curate, o plăcere să te plimbi prin unele. Am o tonă de fotografii frumoase din parcurile bucureștene.)

(…dar lăsăm ce-a fost făcut frumos de mîna omului într-o mizerie cruntă. Oare ce zic străinii după ce văd așa ceva? Se mai duc să caute valorile românești? Sau se gîndesc că ăștia sîntem?)

Pentru că cei mai mulți români, ca și cei mai mulți ruși n-au trăit NICIODATĂ o altă viață, s-au obișnuit cu mizeria, urîțenia, dezorganizarea din jur. Asta e normalitatea lor și nu văd mai departe de ea. Și se alimentează cu mituri. Românii au inventat penicilina băi, și savarina, și l-au dat pe Tesla, și bunica lu’ Obama era de pe lîngă Făurei, la noi s-a înfințat omenirea, la noi în Dacia, băi, inculților, băi inglejilor, francejilor care sînteți. Da, da. Și dac-ar fi așa și am fi inventat noi cine știe ce, lumea trăiește în prezent. ACUM vin străini în România, ăia care mai vin și se uită în jur. Se freacă de mașinile parcate pe trotuare, se uită la blocuri și la cartiere și le spun ghetouri… le-am arătat unora un film din România, de care sînt mîndră și care a luat și un premiu la Veneția și m-au întrebat de ce arată Bucureștiul ca după război? Și de ce avem atîtea ghetouri?

(”Peisaj urban” tipic bucureștean. Și ăsta e un cartier îngrijit.)

(… și dacă știi unde să cauți, găsești locuri care te uimesc… da, avem valori și noi, dar v-ați întrebat, la cum arătăm și CUM NE ARĂTĂM, cîți stau să le caute??)

Sigur, dacă iei om cu om o să găsești excepții și la noi. Oameni talentați, oameni frumoși la suflet, oameni de excepție. Dar noi vorbim aici de impresia generală pe care o lasă o țară, nu despre excepții.

***

SĂ revenim la VALORILE RUSE și AMENINȚAREA RUSĂ. Orice călător, chiar dacă stă ca mine, mai mult într-un loc, ia pulsul de pe stradă, de la omenii pe care-i întîlnește în mod normal, NU ÎN MOD EXCEPȚIONAL. Dacă marea masă are nivelul jos, așa e percepută și țară. Și AȘA ȘI E ȚARA. E drept că eu am văzut Moscova dintr-un colț, faza nasoală pentru noi, românii, atît de apropiați de Rusia, e că eu am văzut Moscova FIX DIN INTERIORUL MINORITĂȚII CARE CONDUCE. Și minoritatea aia așa e, cum am descris-o eu. Și mai exagerat de așa, sînt sigură că nu mi-au arătat mie turismul sexual cu minore care totuși se simțea, depravarea maximă, raptul, crima și alte rele. Am mai văzut și o clasă de mijloc interesată să acceadă în cercurile superioare. Și atît. Nu exclud că au valori, dar nu valorile-i conduc pe ei acum. Asta e problema. Ca și în cazul României.

(Uite, pun și două fotografii frumoase din Moscova, să nu facă rusofonii infarct, totuși. Nu le doresc să moară, le doresc să se mute-n Rusia definitiv. Cred că-i cea mai bună soluție pentru toți. N-am prea multe fotografii frumoase din Moscova, oricum, nu pentru că am privit-o eu cu ură ci pentru că… așa arată, ca-n pozele din articolele mele. Asta e grădina botanică și aici e o ”cascadă” făcută dintr-un fel de frunze cred. Arăta spectaculos în realitate. Dar rar vedeam așa ceva.

(Frumos. Dar rar.)

*

N-avem nevoie să adăugăm la defectele noastre și defectele lor. Adică să ne înmulțim bubele de 100 de ori. Dacă așa își aleg să trăiască, n-au decît. De ce să suferim noi, printr-o apropiere de Rusia și mai mult decît suferim acum? Rusia n-are ce să ne dea la ora actuală în afară de gaz mai ieftin. Ba chiar mai poate să ne ia și din puținul pe care-l avem. Ai mei îmi zic că pe vremea comuniștilor mai toată producția se trimitea în Rusia și cînd au fost ei în excursie la Moscova în anii 80 magazinele nu erau așa goale ca-n România și au găsit acolo și pui românești. Vedeți după ce plîng rușii? După niște țări pe care să le mai jefuiască nițel. Ieri am auzit de două sondaje pe CNN, nici cel mai obiectiv post din lume, nici cel mai prost. Unul spunea că Putin are undeva între 70 și 75 % susținere națională după trei mandate. Cred că în timpul vieții noastre o să-l vedem și cu titlul de împărat. De facto, este. Rușii cred cu tărie în soluția pumnului de fier. ȘI-O VOR APLICA PESTE TOT UNDE POT. Ca și unii români cretini care-și doresc un tiran luminat. Nu știu de ce nu se mută în Coreea de Nord ăștia, pe bune. Să vadă acolo tiranie cît cuprinde. Celălalt sondaj arată că 95 % din ruși sînt de acord cu anexarea Crimeei. Sigur că și EU are bube și trebuie să te lupți acolo ca să-ți faci un loc, dar per total sînt mai multe bune ca proaste în EU. De ce am alege ceva mult mai prost? Doar pentru că nu vrem să luptăm cu complexele noastre, cu înapoierea noastră vizibilă dar nu netratabilă, cu retadrul, cu prejudecățile noastre? Sîntem chiar ATÎT DE LENEȘI? De ce ne-am duce înspre unii, care, în medie, sînt dacă se poate așa ceva, și mai retardați din cauza țării și condițiilor în care s-au născut? Și care sînt atît de îndoctrinați încît acum vor să se facă împărăție? DE CE? DE CE? DE CE?

 

*

citiți și: ”este un război, prostule” – garry kasparov. amenințarea rusă IV

amenințarea rusă II

amenințarea rusă e posibilitatea de-a recădea din nou într-o mare minciună. Într-o societate profund mincinoasă, găunoasă, profund bolnavă. În care indivizii de calitate se pierd și lichelele, nonvalorile prosperă. Care nu mai are standarde duble, are standarde făcute pentru fiecare categorie în parte. Un standard pentru cartierul Primăverii, altul pentru Balta Albă, altul pentru Ferentari, unul pentru sîrbi altul pentru maghiari, ca să folosesc repere bucureștene/românești. O societate care, după cum cei mai mulți am văzut în timpul vieților noastre, sucombă la un moment dat, pentru că, de fapt, nu se bazează pe nimic. Și nu numai că sucombă dar nu lasă nimic în urmă și CULMEA, din cenușa ei, pînă acum, puține au crescut. Nu mi-a ieșit articolul anterior, n-am reușit să explic ce e nociv în societatea rusă. Rușii se țin cu disperare cu o mînă de cîteva din simbolurile marxiste, leniniste, comuniste, fără să le privească cu adevărat în față, fără să le analizeze obiectiv și fără să-și spună sincer și deschis: da, noi am făcut gulagurile și ne-am omorît între noi. Am omorît în gulagurile sovietice mai mulți ruși decît toți oamenii din toate țările care au murit în timpul celui de-al doilea război mondial. Da, n-am făcut nimic din ce-am promis: utopia marxistă, egalitaristă, blablabla. N-am înfrînt consumersimul, ba DIMPOTRIVĂ, consumerismul ne-a învins pe noi. Și, cu cealaltă mînă tremurîndă, aduc tot ce pot din străinătate. Copiază tot. Și cu încrîncenare cred în continuare, deși nu le iese nimic, că AȘA e bine.

(Am ales fotografia asta neclară și prost încadrată ca să vă arăt, din nou, steaua sovietică și secera și ciocanul, nelipsite, neclintite. Erau peste tot. A fost un șoc major pentru mine, această nerenunțare la comunism. Ei sînt încă niște comuniști care au pașaport, blugi, mașini, țoale străine și coca-cola.)

E ATÎTA disperare în felul în care cumpără și importă tot, tot, TOT, încît nu poți să nu te gîndești la cît de frustați au fost. Și ce efect perves și invers a ieșit din comunism. Olandezii sînt niște oameni extrem de cumpătați și socotiți, aproape zgîrciți, mult mai egali între ei decît au fost comuniștii. Pe lîngă ei, rușii sînt niște consumatori deșănțați. Și noi, românii, am fost frustrați, dar Doamne iartă-mă, nu mă gîndeam că rușii sînt în halul ăsta. Un rus, care-și zicea Gregory, mi-a povestit, cam tot în perioada aia, cît de umilit a fost cînd s-a mutat în SUA (unul din visele rusești, dacă vă vine să credeți: să se mute taman la inamicul cel mare: în USA, peste gîrlă, la Miami), și soția lui s-a angajat la cabinetul unui doctor și doctorul acela a trimis-o să-i cumpere un tuna sandwich și ea nu știa ce-i ăla. Plîngea Gregory cînd îmi povestea. ”Îți dai seama – zicea printre sughițuri – nu știa ce-i tuna sandwich!”. UMILINȚĂ. Asta simt rușii în fața vesticilor. RESENTIMENT. Comunismul nu le-a ieșit.

(Tot ce-i roșu are legătură cu kremlinul, armata roșie, comunismul roșu…)

Sînt profund confuzi. Nu numai că n-au convins pe alții de superioritatea lor, de excepționalismul rus, de magia sufletului slav, dar nu s-au convins nici pe ei. Dar continuă să o provlame. În ciuda a toate, nu încetează să afirme superioritatea valorilor ruse comparativ cu cele ale capitaliștilor. Tot spunînd atîția ani o minciună ajungi s-o și crezi. Mintea ți se reformează. După 80 de ani de comunism și ”egalitarism” și luptă împotriva capitalismului mîrșav au dat iama în magazinele capitaliste ca o hoardă flămîndă de sălbatici. Asta după ce s-au omorît din nou între ei, ca să facă bani pe care să-i spargă prin capitalismul împuțit. Asta mi-au povestit moscoviții: Abramovici și gașca, ocrotiți de Putin în schimbul titlului de împărat, s-au îmbogățit punînd pistolul la tîmpla țăranilor care aveau pămînt în zonele petrolifere. Uneori au mai și tras cînd țăranul era prea încăpățînat. La sfîrșitul anilor 90 și începutul anilor 2000, pînă am ajuns noi acolo, oligarhii s-au omorît și între ei, că erau prea mulți, pe stradă, în casă, cu lunetiști, cu toate alea. De aia aveam geamuri antiglonț și veste antiglonț în apartament. Pentru că eram într-un grup de bogați care au supraviețuit acestor lupte interne. Despre luptele astea interne mi-a povestit și Gregory. El fusese un fel de ”vîîîînd blugi, vîîîînd țigări, vîîînd de-toate” în comunism și bineînțeles îi știa pe toți. Parteneri de ”afaceri” de-ai lui au fost omorîți pe stradă, în lift, în fața blocului… Moscova era relativ liniștită cînd am ajuns eu, dar frica persista și da, vestele antiglonț erau acolo. Și la mine-n debara. Deși n-am înțeles niciodată la ce foloseau toate gărzile și vestele cînd un lunetist te putea face oricînd de pe blocul de vis-a-vis.

(Mai ieșea și soarele. Vara :). Vedere din balconul meu moscovit, Sub acoperișul pe care-l vedeți e unul din cele mai bune restaurante fusion din lume, oricum, cel mai bun în care am mîncat eu. Îngrozitor de scump. Nu există nimic similar în București, de fapt în București se mănîncă extrem de prost.)
*
Și apoi s-au pus pe benchetuit, cumpărături și călătorit. Și capitaliștii, cum scriu ei, comuniștii, în cărțile lor, atît au așteptat. În galeriile Lafayette din Paris totul e ȘI în limba rusă, inclusiv anunțurile că se închide magazinul. (Pînă azi probabil totul e și în chineză). Ăia n-au grețuri să vorbească rusa dacă așa pot să vîndă. Rușii nu vorbesc alte limbi că deh, planul era să fie lumea împărțită în două, juma’ americană, juma’ rusă. Deci ei așteaptă încă să învățăm rusa. Bine, așteptați băieți, ce să zic. Cine are interes să le vîndă ceva rușilor, învață rusa. Cumpărați, cumpărați, banii n-au miros. Așa s-au îmbogățit capitaliștii: profitînd de prostia altora. ”Ce dracu scria în cărțile alea comuniste că văd că n-ați învățat nimic” – o tot întreb pe mama. ”Nu că, socialismul științific era ceva. Da’ nu s-a aplicat.” – răspunde ea. PĂI!! Dacă nici ăia care l-au făcut nu cred în el??

(Cerul, mai mereu gri…)

E greu să accepți că ai făcut parte dintr-un sistem de valori false. Sau imposibil de pus în practică. Cum a fost comunismul. După îndelungate și aprige discuții în contradictoriu cu mama, am acceptat asta. Nu poți să negi dintr-o dată că în ce-ai crezut a fost COMPLET greșit. Citiți măcar una din cărțile lui Tismăneanu. La noi, primii comuniști au fost marxiști puri, au luptat în războiul civil din Spania, au stat prin închisori, credeau în egalitarism, tralalala, dar cînd au ajuns la putere n-au făcut NIMIC. Au luptat pentru marxism și egalitarism, s-au dus la închisoare pentru asta și cînd au ieșit de la Doftana s-au mutat în Primăverii. Aici e MAREA ÎNTREBARE: DE CE? Cum s-a putut întîmpla așa ceva?

Și capitaliștii au furat, și ÎNCĂ FURĂ, dar mai deștept. Au furat lucruri de valoare și au investit în valoare. Și investesc în continuare în adevărata valoare. Artistică, științifică, sportivă… UMANĂ. De aia prosperă. Cîte produse rusești aveți în casă la ora asta?? La cît sînt de mari, de ce nu fac și ei nimic? Capitaliștii colecționează tot ce-i bun și se folosesc de proști ca să se îmbogățească. Dacă ești prost și mănînci enșpe mii de hamburgeri pe zi, bei cola și-ți dai banii pe prostii, treaba ta. Dacă ești deștept însă…

În Veneția, Londra, Roma, Monte Carlo, mă rog, pe unde se mai duc rușii la cumpărături, totul e la fel. Îi ajută: luați-o pe aici, dacă vreți să cheltuiți. Indicatoare, panouri, explicații ȘI personal care vorbește limba rusă. Cumpărați, cumpărați, cumpărați. Capitaliștilor nu le pasă.

(Galeriile Lafayette. Orice rusoaică care se respectă își face cumpărăturile la Paris. Francezii nu se supără, ba chiar și-au angajat personal care vorbește rusă.)

În schimb, la Moscova, în afară de top managementul din anumite companii, nimeni nu vorbește alte limbi în afară de rusă și eventual limba țării de baștină, alta ca Rusia. Degeaba te duci la cumpărături, nu poți întreba pe nimeni nimic. Am înțeles că au aproximativ 400 de teatre. Piesele nu sînt subtitrate ca să te poți duce dacă nu știi rusa. Nu există indicatoare stradale în altă limbă decît rusa. Hărțile sînt în rusă. Totul e în rusă. Cînd am ajuns prima oară la Paris, Londra sau Roma, mi-am cumpărat o hartă din prima stație de metrou și n-am mai avut nevoie de nimic altceva ca să mă descurc prin oraș. Ca să nu mai spun că peste tot m-am înțeles pînă la urmă cu toată lumea. Chiar dacă nimeream pe cineva care nu vorbea niciuna din limbile pe care le știam eu. Pentru că vesticii sînt dezinhibați și comunicativi. Rușii sînt îngîmfați și inhibați. La Frankfurt, cînd am fost prima oară, în trenul care venea de la aeroport, un tînăr neamț mi-a zis în engleză, văzînd că nu știu ce stație e: ”aici e capăt de linie”. Nu, nu l-am întrebat, și-a dat el seama și m-a ajutat. Un gest spontan, care a spus multe despre el. La Moscova rareori am reușit să vorbesc cu alte persoane în afara celor pe care le-am întîlnit prin intermediul partenerului meu. Și mulți din cei pe care i-am întîlnit erau tot străini: englezi, argentinieni, elvețieni, alți olandezi. La Moscova, surprinzător, nu există o viață culturală vivantă pe care s-o simți de pe stradă, cum o simți la Berlin sau la Londra, sau la Roma unde te poți opri tot la al doilea colț și să te tot miri și să admiri. Și unde poți COMUNICA cu oamenii. Tot ce poți să admiri pe stradă sînt țoalele, mașinile, reclamele, EXTERIORUL. Ce au VĂZUT ei prin străinătate și au reprodus acasă.

(Ca și românilor, le lipsește un real simț estetic. Termopanele, fie și maro, ornate cu neoane roșii sînt de prost gust lîngă pasărea asta exotică și gardul de marmură care, împreună, ar mai fi cumva. Peste tot vezi combinații de astea, ca și în București. Doar că la scară mult mai mare. De o sută de ori mai mare. Cum sînt și ei de 70 de ori mai mulți și au mult, muult mai mult teritoriu ca noi.)
*
Sînt o populație închisă. Prizonieră. Într-o limbă, într-o istorie, într-un set șubred și dubios de valori. În visul lor imperialist. Cineva mi-a replicat plin de țîfnă la postul anterior că n-am încercat să înțeleg deloc marele popor rus. Problema e c-am încercat. Doar că nu era nimic mai mult de înțeles. În plus nu prea puteam comunica între noi. Șoferului cu care mă duceam la cumpărături îi desenam cînd voiam ceva. Asta era una din puținele forme de comunicare cu rușii de rînd. Dar nu poți să te duci cu un bloc de desen pe stradă și să le desenezi oamenilor ce vrei să-i întrebi. Nu? Middle managementul care știa engleză… ei bine, ei îmi aminteau de românii care cultivau prezența străinilor doar-doar i-or invita străinii prin oraș și le-or plăti mese bogate în restaurante scumpe la care altfel nu se puteau duce. N-ați întîlnit așa ceva? Hai că se purta foarte mult și-n România într-o vreme. Cînd ni se părea OK să pozăm în ex-comuniștii săraci. Cam așa și cu middle managementul care vorbea engleză. Sau italiană. Italiana era ceva mai la modă ca engleza în cercul în care mă învîrteam eu (sic). Așteptau să-i invităm noi în oraș. Colegii soțului meu vorbeau engleză. Dar nu erau interesați de teatre, filme, expoziții… ci de bani. De țoale, de restaurante. Foarte mult au investit moscoviții în acele restaurante, foarte mult. În acele cluburi. ACOLO era cultura lor. Visul lor occidental. Probabil foamea din timpul comunismului care și la noi a refulat într-o obsesie a îmbuibatului cu salam și mici… nu știu ce să zic.

Oamenii banali, mediocri, bogați sau nu, se gîndesc numai la burtă și la plăceri erotice, fără o elită culturală, fără o elită a oamenilor de știință. Mda. De aia aveau regii de pe vremuri artiști aciuiați pe la curte. Și ”oameni de știință”, atît cît se putea în fiecare epocă.

Și românii sînt prizonieri într-un spațiu și-o istorie defavorabilă. În tot felul de mituri național-caraghioase și prejudecăți. Dar cînd îi vezi pe ruși îți dai seama că românii parcă vor să iasă din limitele astea. Greu, chinuit, dar se văd încercări. E bine că sînt mulți plecați afară din țară și muncesc, chiar și muncă de jos, curățenie, pamperși, ”la fix” în Italia, din astea ce ni se par umilitoare și scîrboase, tot sînt mai bune, mai cinstite decît să ne amăgim c-a fost mai bine-n comunism. Munca e-o treabă sănătoasă și cinstită. Și cînd mai e și plătită… femelile alea de spală funduri prin străinătate nu și-au părăsit toate copiii acasă, unele și i-au dus la școală, acolo, cînd au avut suficienți bani. În cîțiva ani vom avea și-o generație școlită afară, în contradicție și competiție cu cea școlită în țară. Contactul cu lumea dură, capitalistă, care te ejectează imediat ce nu mai poți produce și nu te poți întreține curăță moștenirea aia cumplită, comunistă. Deschide mintea chiar de-o umple cu altfel de frustrări. Nu există viață fără frustrări, societate perfectă… Trece un timp pînă să realizezi că viață fără frustrări nu prea există. E bine că românii pleacă la muncă chiar dacă inițial se umplu de mînie, furie și umilințe. În final, mulți o să înțeleagă. Și poate o să se și întoarcă. Rușii în schimb, nu-și doresc să se schimbe, și cred că după încă cîțiva ani de periplu prin lume o să se întoarcă înspre sînul strămoșesc și-o să se închidă acolo. Pentru că doar acolo pot să-și proclame supremația fără să fie contraziși de realități. De fapt ei n-au nevoie de realitate ci de iluzie. Și multă vodcă. Sau mai nou, orice fel de drog.

Putin, la București, prin 2004 parcă, mi-am notat într-o agendă, a spus: ”RUSIA E O ȚARĂ AUTOSUFICIENTĂ”. Și fix așa se comportă toți. Or fi și printre ei oameni minunat de sensibili, de citiți și cultivați, dar dacă nu poți ajunge la ei? Ce faci? Și dacă ajungi pînă la ei sau ei pînă la tine și-ți vorbesc numai rusă? La un moment dat, un rus mi-a bătut la ușă și mi-a cerut ”voda”, semn că știau că o străină e printre ei, pe acolo. Și că erau interesați. Am dat amîndoi dîn mîini cam juma’ de oră. Degeaba. Italiana, franceza, engleza, toate-i sunau la fel. Credea că-s franțuzoaică. Mulți credeau asta, nu știu de ce. Pînă atunci învățasem cîteva cuvinte și am înțeles cumva că era într-o orchestră și cînta la un instrument. Și atît. Gata. Rusia e o împărăție închisă. Și-ntr-un final, cine poate, fuge. C-așa-i în tenis. Una spui, alta faci.

(Ateismul comunist a eșuat atît de tare încît Moscova s-a umplut de biserici, una mai aurită ca alta. Frumoase, nimic de zis)
*
Așa că, distracția mea cea mai mare era să urmăresc cum se plictisesc acești multi milionari ruși. Am ieșit de cîteva ori în oraș cu unul dintre cei cu adevărat bogați. Oh, să fac o nouă paranteză aici, românii nu știu ce-i aia: ”mulți bani”. Ai noștri așa ziși milionari sînt mici copii și penibili pe de-asupra. Rușii nu erau penibili, erau doar ca niște copii mari, bătrîni, auriți toți și hilari.

Și m-am distrat copios. De cum am ieșit din scara blocului și ne-au înconjurat cei 6 bodigarzi care vorbeau în pumn, cum vezi în James Bond, m-a bufnit rîsul. Mă rog, m-am abținut, ca să văd ce se-ntîmplă mai departe. Olandezul, culmea, era complet impresionat. El, crescut într-o țară cinstită, socotită, cumpătată, măsurată, echilibrată… EL ERA IMPRESIONAT. NU EU. Îmi venea să rîd pentru că era ca-ntr-un film, pentru că nu mai văzusem niciodată așa ceva, pentru că-mi părea complet inutil: bodigarzii te pot apăra pe orizontală dar dacă voia cineva cu adevărat să-l omoare pe nenea, ar fi tras de pe un bloc, presupun. Am mers cu merțanul cu 7 uși – n-am mai văzut de atunci așa ceva – blindat, înconjurat de jeepurile spărgătoare, de ariergardă și tot tacîmul. Am vizitat cluburi, cazinouri, restaurante unde o masă de 4 persoane e de la 5000 de euro în sus, mă rog, tot ce considera nenea că e mai bun pe-acolo. Am văzut lucruri complet aiuritoare. Am văzu fete de 15 ani dezbrăcîndu-se prin dușurile construite în pereții cluburilor, am fost la Vesna, clubul anotimp care se închidea cînd trecea primăvara și proprietarul făcea altul numit ”Vară”, și-apoi unul numit ”Toamnă” și tot așa, la Market, un restaurant aflat la etajul 3 sau 4 al unei clădiri informe pe dinafară, care avea o fermă întreagă construită în restaurant, la care te puteai uita prin niște geamuri speciale, cu vacă, oaie, găini și o rusoaică care torcea și mai strîngea balega, pe care, pentru autenticitate, o evacua prin restaurant… V-am zis că rușii mi-au arătat tot ce aveau mai bun, nu? Ei bine ASTA AVEAU MAI BUN. CE VĂ POVE’ EU AICI. Am văzut-o într-un cazino pe Ala Pugaciova, grasă, îmbrăcată în colanți albi, cu cizme lungi albe, fustă mini, un top mulat și turnată în aur și diamante. (Bine, mi s-a zis, uite-o pe Ala, o știi, nu? Eu nu, dar mama mi-a amintit cine e, cînd i-am povestit.) Se juca plictisită la slot machines, lîngă soțul ei, un tînăr de 30 de ani, la fel de plictisit ca și ea. Cîți ani să aibe Ala Pugaciova? 60? 70? Cît am stat la Moscova au și divorțat. Ala avea un astrolog personal, un fengshuit personal, doctori personali, șoferi, bodigarzi, un întreg alai. Fiecare oligarh care se respectă, și despre ea se spunea că e șefa mafiei artiștilor, avea o mică curte. Cu astrologi care le spuneau cînd să iasă din casă, cînd au noroc la joc, în dragostea, din astea… cu doctori, unii, alții după posibilități, cu apartamente întregi construite ÎN spitale. Olandezul a făcut o criză de nervi cînd fengshuistul companiei i-a rearanjat biroul în funcție de data nașterii în timp ce eram într-o vacanță. Dar așa funcționau lucrurile acolo. Cît nu l-a înnebunit de tot stilul de viață rusesc, am putut rîde împreună de toate astea.

*

(Și după atîtea bogății, cînd mă plimbam prin oraș, pe lîngă gările unde veneau trenurile din provincie, CÎTĂ SĂRĂCIE, ce oameni obosiți, necăjiți, care de abia își mai trăgeau amarul după ei… egalitatea comunistă, da-da, aha…)

Dar valorile ruse, marii lor scriitori, regizori, îmi replica oțărît altcineva… Da, sigur, i-am citit, i-am văzut, unii îmi plac… dar comparați ce-a realizat imperiul rus cu ce-a realizat imperiul britanic. Două imperii comparabile ca întindere, ca populație, ca număr de țări subjugate. Rușii îi au pe Dostoievski și pe Tolstoi și pe Bulgakov, da. Englezii, numai ei, au vreo 100 de scriitori mari, de neratat într-o viață, numai în biblioteca mea. Rușii îl au pe Cehov. Foarte, foarte bun. Îmi place Cehov. Englezii îi au pe Shakespeare, pe Marlowe, pe Becket (irlandez). Da, dar rușii îl au pe Gagarin. Sigur. Și la Geneva, unii caută particula lui Dumnezeu. Pînă și unul din cele mai tinere imperii din lume, cel american, a produs enorm, cultural și științific în ultimele 200 de ani. Am văzut niște documentare TED zilele astea de mi s-au încîlcit complet circomvoluțiunile.

NU AVEM LA CE NE ÎNTOARCE! ROMÂNI, NU VĂ MAI UITAȚI ÎNSPRE EST!! Asta vreau să spun cu atîta blăblăială și niște texte atît de lungi. Oricît de nedrept ni se pare capitalismul, oricît de nașpa am fi trăit în ultimii 25 de ani, înspre Rusia NU E NIMIC!! Dar absolut nimic. E doar un hău din care se nasc crime odioase, crime în masă, răsturnări sociale, un nonsens cumplit. E greu să accepți că te-ai născut într-o țară satelit a URSS care a avut parte de-un post comunism mizer care ne-a adus într-o stare de disperare cruntă. DAR NU URASIA sau EURASIA lui Putin o să fie soluția. Pentru că acest imperiu estic va fi fondat pe același tip de societate strîmbă care NU PRODUCE NIMIC BUN. Ați uitat cum nu funcționa nimic în comunism? CHIAR AȚI UITAT?? Nici acum nu funcționează nimic la ei, în afară de tot ce-i importat din afară.

(Roșul ăsta îl vedeai numai în centru-centru, v-am zis. E roșu-kremlin. Nu știu cine e nenea din poză, am uitat și bruma de rusă pe care am învățat-o.)

Și-n plus, săracii… după atîtea nenorociri… Au un dublu complex: inferioritate-superioritate, probabil că există așa ceva în psihologie, dacă nu-l există, ar trebui inventat, și-l aplică în exces. Eu am suferit în Moscova, enorm, pentru că eram izolată fără voia mea, dar după ce impresiile astea s-au mai șters, mi-a fost, cumva, milă de ei. În mintea lor, în inima lor, în tot ceea ce trăiesc și-n tot ceea ce cred se ciocnesc niște extreme care sînt nesănătoase. Și pe care nici măcar nu se gîndesc să le atenueze. Suferă, nu vor să recunoască și nu vor să se trateze. Cînd nu mai pot, fug, dar rar se adaptează sistemului capitalist.

Cînd n-ai bani e cumplit și în capitalism, dar totuși, nu vreți să trăiți ca-n Rusia. Nu ȘTIU CUM SĂ VĂ SPUN. Nu reușesc să fiu complet credibilă, pentru că e incredibil ce se-ntîmplă și ce vă spun.

MI-E FRICĂ DUPĂ FAZA ASTA CU CRIMEEA. DUPĂ ANEXAREA ASTA UȘOARĂ, CA O ZI DE PRIMĂVARĂ. MI-E FRICĂ DE NOSTALGIILE COMUNISTE DIN JURUL MEU. MI SE FACE RĂU CÎND MĂ GÎNDESC. DE ASTA AM SCRIS CE-AM SCRIS, POATE MAI CONVING PE UNUL, DOI, CĂ DINCOLO DE PROPAGANDĂ NU EXISTĂ NIMIC. DOAR UN ORGOLIU IMENS ȘI NESATISFĂCUT. O COMBINAȚIE CATASTROFALĂ. PUTIN CARE VREA SĂ FIE ÎMPĂRAT. ÎMPĂRATUL ROȘU. ȘI ATÎT.

P.S.: Citiți și amenințarea rusă III … pentru comparații 🙂 și ”e un război, prostule” – garry kasparov. amenințarea rusă IV pentru invazia rusă din Ucraina

amenințarea rusă

am fost în Rusia. De vreo 25 de ori. Un număr aproximativ pentru că niciodată n-am reușit să număr vizele încurcate și încălecate din pașapoartele mele. Am stat la Moscova, cumulat, cam un an și jumătate. A fost una din cele mai șocante perioade din viața mea.
*
Am plecat după un bărbat, din dragoste. Altceva nu m-ar fi dus niciodată în Rusia. A fost o experiență intensă și complet neașteptată. Cunoștințele mele despre Rusia erau, acum realizez, vagi, ceva din cărțile de istorie, ceva din cei cîțiva scriitori și dramaturgi ruși pe care i-am citit pînă atunci. Legenda sufletului slav, excepționalismul rus, bla-bla, eu n-am găsit nimic din toatea astea acolo.

(Singura zonă mai colorată era centrul, cu tot cu odiosul roșu-kremlin).

Primul contact a fost crîncen, sinceră să fiu. Am plecat cu un avion Tupolev din București, eu, alți trei pasageri și echipajul care fac pariu că s-a îmbătat pînă am am aterizat. Ș-am aterizat cu vreo 50-60 de minute mai DEVREME decît eram așteptați. Aeroportul Sheremetyevo Dva m-a întîmpinat cu un miros cumplit de praf stătut și kerosen și o coadă imensă de chinezi. Aterizasem după cursa chinezească. Sînt puține lucruri mai neplăcute decît să stai într-un aeroport rusesc, la coadă după 500 de chinezi care au mai toți actele în neregulă. Și nu vorbesc nicio limbă străină. Ca și rușii, dealtminteri. După conversația pe care am purtat-o în ruso-română, eu în română, funcționarul în rusă, desprinsă fix din Bulgakov, am pășit în sfîrșit în Rossia, cum îi spun, de fapt, rușii. Și spiritul lui Bulgakov m-a însoțit în toate aceste călătorii. Fără un tip de umor absurd n-aș fi rezistat. În zona bagajelor doar valiza mea se mai învîrea singură, și înainte să ajung la ea un rus s-a împiedicat și a căzut cît era de lung și de lat fix în fața mea. Era mort de beat. Mi-am luat bagajul și am ieșit. Ajunsesem prea devreme și logodnicul meu încă nu ajunsese să mă ia.

(Ia să vedem, ce credeți că e în fotografia asta? Nota zece, ați ghicit, e chiar Kremlinul.)

Ruși înalți cît casa și lați în spate cît un dulap m-au înconjurat vorbindu-mi mereu rusește. Eu nu vorbesc o boabă rusește, nici măcar nu deosebeam atunci literele alea a lor între ele. Rușii de rînd nu vorbesc altă limbă în afara rusei. Și pentru că toate filmele și programele străine sînt dublate nici nu deosebesc limbile străine între ele. Poți să le vorbești și în blablaneză, ei tot franceză cred că este. Panouri în alte limbi, indicatoare? Niet. Treaba ta dacă te duci în Rusia, lor nu el pasă. Lor nu le pasă! Nimeni nu crede asta, culmea. Cînd în sfîrșit am fost recuperată și am ieșit afară din aeroport m-a lovit frigul rusesc, o nenorocire pentru mine, care nu suport frigul. Era 14 februarie și erau -14 grade afară, munți de zăpadă și un vînt de sincer nu știu cum am ajuns și pînă la mașină.

Mașina… of, Doamne! Logodnicul meu, un olandez, căzusese în cele cîteva săptămîni cît l-am scăpat din vedere, în vraja orientalismului rusesc. Voia să blend in, pana mea, cine știe ce voia. Venise cu un șofer – bineînțeles! – și cu o Volga. Nu există taxiuri la Moscova, apropo, bine, dacă-i nu-i pui la socoteală pe malacii din aeroport care nu știi unde te duc. Te riști cu unu’ din ăla? Eu nu m-aș risca nici să știu că tre’ să aștept acolo următorul avion… nici la noi nu-i safe, în Otopeni, acolo cum credeți că e? sfatul meu: ar fi bine să nu vă urcați în vreun taxi, singuri, dacă ajungeți pe acolo.

Volga, spre oroarea mea, spre oroarea mea prea sensibil olfactivă, era veche și fusese probabil conservată în motorină pînă ce a venit logodnicul meu amator de senzații tari, rusești. A fost unul din ultimii iubitori de Volgi din Rusia, cred. Și am plecat. Zdranga-banga pe canapelele desfundate și prost retapițate, și deja întrebîndu-mă ce caut eu acolo.

(Puțin din fosta capitală a rămas nedemolată. Sigur, a fost și sever bombardată în al doilea război mondial. Vechiul Arbat care începea pe aici pe undeva, păstra ceva din ce a fost odinioară. Noul Arbat era în schimb o copie capitalistă, plină de reclame și neoane orbitoare cum se vede în fotografia de mai jos. Între timp, Putin a desființat și interzis – cel puțin oficial – toate cazinourile în Moscova).

Am făcut mult pînă la apartamentul nostru din centrul Moscovei. Mult de tot. Poate chiar și două ore, cred că am prins din prima ambuteiajul de la ora 19.00. Sub un cer gri închis, apoi negru smoală. Vara se face gri deschis și cîteodată e chiar senin. Dar, în general, o pîclă cenușie crește parcă fix deasupra blocurilor lor. Moscova e un oraș imens, populat oficial de vreo 7-8 milioane de locuitori. Aproape cît jumătate din populația care trăiește efectiv în România de azi. Neoficial nu știe nimeni cîți sînt. Nu cred. Au bulevarde largi, și de 10-12 benzi, cîte 5-6 pe sens, au șosele de centură, ”inele” în interiorul capitalei, largi și bine asfaltate dar care sînt într-un permanent ambuteiaj. Fă șosele largi și toată lumea își va cumpăra o mașină și o va lua pe acel drum larg. Și de cîteva ori pe zi, toți se vor înțepeni într-un ambuteiaj. Lărgește șoselele și vor apărea și mai multe mașini. Ambuteiajele vor fi și mai mari. Atunci am înțeles prima oară ce vrea să zică cine zice asta. Pînă atunci urlam și eu din toți bojocii să ne facă drumuri și parcări prin București, că n-avem unde să ne dăm cu mașinile. Moscoviții au. Și degeaba.
*
Apartamentul era în interiorul inelului central, lîngă o stație de metrou, într-un bloc de 20 de etaje. Blocurile au în general 20 de etaje în Moscova, am impresia că nu e o zonă seismică. Mare, generos, și dotat cu geamuri antiglonț. 20 de minute mai tîrziu logodnicul meu mi-a arătat că avem și două veste antiglonț într-o debara, să se asorteze cu geamurile. Great, m-am gîndit. Asta e ce-mi doresc de la viață. O iarnă rusească, geamuri și veste antiglonț.

(martie, 2005, vedere din balconul meu moscovit. Afară, un frig de crăpau pietrele.)

Și toate astea s-au întîmplat doar în primele mele ore în Rusia.
*
Și apoi, Rusia mi-a oferit surpriză după surpriză. Rușii m-au primit extrem de bine, nu pentru că-s ei calzi și buni din fire ci pentru ca să-mi arate că-s una de-a lor. Am făcut parte din împărăție, spre deosebire de olandez, care era din tabăra inamică. La mine se uitau într-un fel, la el în altul. El nu vedea nimic. Pe bune. Olandezul nu pricepea nimic și nici pînă azi nu cred c-a priceput. Nu înțelegea sentimentele amestecate ale rușilor față de capitaliști. RESENTIMENTELE. Frustarea că n-au reușit. Că nu le-a ieși nimic de fapt. Din momentul în care rușii aflau că-s româncă, o deplină înțelegere și compasiune se așternea pe fața lor și doar prezența olandezului îi oprea să nu mă ia în brațe și să mă scalde-n lacrimi. Lacrimi pentru ce-am îndurat: lipsurile, și pentru ce-am fost și nu mai sîntem: un imperiu. Căci rușii – nu doar Putin – plîng după ce-au fost: moțul unui imperiu vast și de temut: imperiul ruso-comunist. Statuile lui Lenin și a altor comuniști stau la loc de cinste la Moscova.

Cine, oare cine se odihnește obosit în fața institutului Lenina? Ironic, e chiar Fiodor Dostoievski, un nobil cu mult sînge lituanian, extrem de pasionat de jocuri de noroc, băutură și probabil și droguri, un veșnic exaltat a cărui viață s-a desfășurat la propriu între crime și pedepse pe care și le autoadminsitra. Azi, poate cel ai vestit nume al culturii ruse. Și pe bune dreptate aș zice, întrucît toate acele excese făcute de el și descrise în cărțile lui îi definesc și azi.

Stema comunistă strălucea pe imensa cortina de la Balșoi. Rușilor nu le era rușine că au fost comuniști. Le era și le este ciudă că au pierdut influența asupra atîtor țări. Rușii îl urăsc pe Gorbaciov pentru ce le-a făcut, și vorbesc de rușii de rînd, căci în nomenclatura lor de azi n-am avut acces. Rușii par a fi cei ce au înțeles și aplicat cel mai puțin utopia marxistă care promitea egalitate deplină și eradicarea consumerismului.

(nu cumva scrie acolo proletari? Și ce seceruță și ciocănuț stilizate în dreapta…)

Ei nu se văd egali între ei, ba dimpotrivă, sînt deja împărțiți pe caste. Există o castă de jos, despre care vorbesc ca despre niște animale, cam cum se spune la noi: bobor, pulime, prostime, doar că parcă și mai rău. Îi tratează prost și afirmă plini de îngîmfare că ”ăia” sînt atît de proști încît doar dacă țipi la ei și-i tratezi inuman poți lucra cu ei. Culmea, ”ăia” se și poartă de parcă ar fi spălați pe creier. Dar viața-i grea la Moscova, nu mi-am dat seama dacă sînt spălați pe creier sau doar se apără într-un fel de ce se întîmplă în jur. Cînd îi vezi cum ies din vagoanele de metrou – da! am încercat de multe ori să renunț la șofer și să merg pe jos sau cu vestitul metrou și a fost de fiecare dată o experiență! – te lipești de primul perete. Cel puțin eu așa făceam. Marea masă a moscoviților par a fi o vită mare, cam agitată și cam nervoasă de la care te poți aștepta să-ți tragă și-o copită dacă îi stai în cale. Muu-muu, mguu, mguu, cam așa. Vara erau ceva mai înmuiați, poate de la votcile cu care se plimbau în mînă și prin centru.

Există multe diviziuni în societatea rusă, nu le știu pe toate. Unele sînt date de cantitatea de bani. Miliardarii umblă doar între ei. Din ăștia am văzut doar cîțiva și doar de la distanță. Se plimbă în mașini de sute de mii de euro, tunate de încă cîteva sute de mii de auro și apoi aurite. Mie mi se pare penibil să tunezi un lamborghini, chiar și-un merțan de ultimă generație, lor nu. Lor li se pare kuul. Înconjurați de alte mașini scumpe, pline de bodigarzi, mai toți foști militari sau kaghebiști. Prima mașină, un jeep ramforsat se numește ”spărgătoare” pentru că gonește prin ambuteiaje cu 150-160 la oră. Alte trei mașini înconjoară mașina în care se află miliardarii. Problema ta dacă ești în calea lor.

Asta era în centru undeva pe lîngă fostele grajduri imperiale. Multă lume a rămas stupefiată văzînd aceste fotografii: Moscova nu seamănă cu cea citită de ei în cărți. Cu cea din imaginația lor. Păi, pentru că… aceea nu mai există.

Am mers de multe ori pe Tverskaia cu 130-140 la oră, nu conduceam eu ci niște ruși excitați de viteză, Tverskaia fiind un fel de Magheru bucureșten, mult, mult mai lung. Mult mai lung. De fiecare dată am fost sigură c-am să mor. Pietonii n-au niciun drept. Există treceri subterane, și la distanță de un kilometru una de alta, și dacă n-ai chef să mergi atît, n-ai decît să pariezi pe viața ta. Pierzi sigur.

Există apoi cei ce au sute de milioane, cei ce au zeci de milione și luzării: simpli milionari. Dacă cîștigi doar 10-20 de mii de euro pe lună în Moscova te simți aproape prost. Nu poți să te duci într-o grămadă de locuri făcute pentru cei ce au mult mai mulți bani ca tine. Și aproape nu-ți ajung, oricum, pentru un trai cît de cît bun. Moscova e unul din cele mai scumpe orașe din lume. Un salariu de 800-1000 de dolari, cît avea o secretară îi permitea să închirieze un apartament aflat la 5 stații de autobus de ultima stație de metrou. Făcea și cîte o oră și jumătate pînă la serviciu.

Comunismul s-a născut pe fondul unei grave inechități sociale? A unei grave inegalități? Pe bune? E la fel de mare prăpastia între caste și acum ca și-acum 150 de ani. Există aristocrați și sclavi. Prinți și cerșetori. A, și multe biserici, pentru că rușii eu redevenit din atei, ați ghicit, bisericoși. Numa’ să fie bisericile aurite, în rest nu mai contează cît sînt ei de săraci. Și cu cardul și cu duhul.

(Biserica în care se filmează Putin de Paști și de Crăciun și unde mitropolitul îi pupă mîna lui și nu invers. Putin, un fost kaghebist. E imensă, și evident aurită.)

Dorința de-a trăi într-un lux grețos, de-a avea, de-a poseda, de-a se auri, de-a se lăfăi e feroce la Moscova.

Definiția comunismului dată de wikipedia, de exemplu, este de-o eroare monstruoasă. Comunismul, în final, n-a fost o societate în care lumea era egală și în care consumerismul și iubirea de bani au fost eradicate. Dimpotrivă, disperarea cu care rușii au importat TOTUL din vest după 90, au copiat totul și și-au adus totul sub nas, denotă o suferință cumplită după produsele capitaliștilor veroși. Această suferință după blugi, cafea, ciocolată, sucuri, țigări și programe TV plus dorința unora din eșalonul 2, 3, 4 al nomenclaturilor de a-i da jos pe cei din eșalonul 1, au dus la relaxarea politică din anii 90, care ne-a permis, parțial, să ieșim din caracatița rusofonă. În Rusia nu numai că toată lumea copiază ce e prin vest, dar e și un lucru de cinste să aduci niște englezi, francezi, olandezi etcetera, care se pricep la ceva, să faci o firmă cu ei, să prinzi ”modelul” și apoi să le dai un picior fix în cur, cît să zboare peste graniță, la ei, în capitalism. E chiar ceva de admirat să faci așa ceva în Rusia, mai ales unora care te umilesc cu realizările lor, cum sînt germanii sau englezii. Sau olandezii, veniți dintr-o țară cam cît 3 județe din România, al 4-lea net payer în UE, dacă mă înțelege cineva ce spun. Deci e ceva de fală să fraierești un prost din vest, un prost care crede-n democrație, în piață liberă, în gentleman agreement, idioțenii capitaliste din astea, e fală mare să prinzi un fraier din ăsta în Rusia, cum era de fapt și-n România odată, cînd mai veneau străini pe-aici. Nu odată am ieșit în oraș cu familii înstărite de ruși care să mîndrau cu așa ceva fix în fața partanerului meu care, cum spuneam nu putea înțelege așa ceva. De fapt, ei îmi povesteau mie, știind că eu înțeleg. Și eu ÎNȚELEGEAM, da. Doar mai văzusem așa ceva, doar la scară mai mică, la mine acasă.

De asta cred, de pildă, despre Ponta că e comunist pînă-n măduva oaselor. Acel plagiat de proporții îmi arată cît de infestat e de acest… model rusesc de-a fi: mîndria copy-paste. Mîndria copy-paste e derivată din lupta secretă din timpul războiul rece și înseamnă să dai o lovitură porcilor de capitaliști furîndu-le ce au ei mai bun, mai folositor și mai original spre gloria comunismului. Există așa ceva. În Rusia. Și la Ponta.

(Statuia lui Nu-Știu-Cine. Fără panouri care să explice în mai multe limbi ce naiba e acolo și fără o populație cu care să poți comunica… rămîi așa, cu ce-ai pozat. Lor nu le pasă. Nici românilor nu prea le pasă, puține indicatoare măcar bilingve și la noi. Dar la ei, DELOC. Cum spunea Putin cînd a fost în România și nimeni nu l-a băgat în seamă: ”Rusia e o țară autosuficientă”………… Mă rog, e Petru cel Mare, dar trebuie să sapi tu după informațiile astea. Rușii nu se străduie să te informeze ei, deși-s direct interesați, se mulțumesc cu mantia indignării: cum, nu știi cine-i ăsta? Nu dragă, uite, eu am avut nocorc: nimeni nu m-a spălat pe creier cu măreața istorie ruso-comunistă așa că da, în privința Rusiei, am fost incultă.)

Apropo, n-ai ce vedea în Rusia. În afară de femei, restaurante și cluburi, bineînțeles. Femeile între 13 și 33 de ani sînt ceva… un vis. Eu rămîneam zilnic cu gura căscată și pînă să mă duc la Moscova aveam o părere bună despre mine. Dar la Moscova… acolo se duc cele mai bune exemplare din toată Asia, adică din cele 143 de milioane să reluăm, deci, adică din cele 143 de milioane ale lor și ce mai scapă dinspre China. E… rupere. Și toate au un singur gînd. Să se mărite și să scape de acolo. Și fac orice pentru asta. (Notă: la început am scris 200 de milioane, și apoi, după ce mi s-a atras atenția în comentarii, am rectificat. Oricum, remarc depopularea excesivă a acestui teritoriu uriaș, de unde și eroarea mea: îmi închipuiam că într-o așa imensitate locuiesc mult mai mulți oameni. Dar e mai bine că-s mai puțini. Pentru sănătatea noastră.)

Bine, dac-ai ști rusește poate te-ai mai putea duce la un teatru, la un film, dar așa… balet, concerte și galerii. Atît. Iar în galeriile Tretyakov am ”admirat” doar cum pictorii ruși s-au chinuit prin secolul XIX să-l copieze mai ales pe Turner. Booooring. Am încercat să mă duc la un festival de film și n-am putut trece de cotoroanța care vindea bilete și vorbea numai rusește. Din șto nu m-a scos așa c-am șto-pe-mă-tu-i-to și am plecat să mă plimb. Ceea ce era iar boring, căci Moscova nu-i Roma, Londra, Paris, Florența, Barcelona să-ți și placă se te plimbi prin ea. NU e nimic romantic acolo, sau interesant estetic, arhitectural, sau… confortabil măcar.

Cel mai nociv în Rusia nu e furtul, care e întîlnit și-n ”imperiile” capitaliste, nici măcar corupția endemică, ci lipsa de inclinație spre original. Spre cercetare, spre inovație, spre… spre o viață de calitate. O cantitate enormă de bani nu aduce neapărat o viață de calitate. O viață de calitate se trăiește într-un anume fel, e rezultatul mai multor decizii, unele luate într-un grup mai mare sau mai mic – familie-societate -, și, foarte important, a unor VALORI. Rușii nu mai au valori, dacă au avut vreodată, doar orgolii gonflate de prețul petrolului. Ce-au exportat rușii de 25 de ani în afară de gaze și petrol și vreo 2-3 ani trupa t.a.t.u.? A, și Sharapova. Foarte ciudat, mai nimic. Pentru că, ei nu produc nimic original, care să-ți placă, să-ți folosească. Oh, au cele mai bune restaurante… italienești, franțuzești, fusion, musion, pana mea… cele mai scumpe mall-uri, cele mai exclusiviste branduri… toate din alte țări, cele mai tari mașini făcute-n Germania, Italia, țoale șanel, genți eirmez. Am o singură chestie rusească în casă după atîtea zeci de călătorii: păpușa Matrioshka. În rest… nu produc nimic. Au cumpărat extrem de mult din și în străinătate. Din cauza banilor rusești și a dependenței de gazul lor, EU nu se poate scutura azi de ei. Dar și ei, fără capitaliști, nu vor fi nimic. S-au plictisit de cumpărături la Monte Carlo și acum vor să se dea mari. Și dau să pună mîna pe ce e în jur. Vă întrebați dacă rușii sînt de acord cu ce face Putin? Îl adoră pentru asta. Chiar dacă știu ce fel de om este sau cum s-au îmbogățit cei din jurul lui. Tot rușii o spun: furt, crimă, șantaj. Și ce dacă? Atîta timp cît nu s-a furat de la ei, nu? Dar dacă redevin imperiu, pot spune, în sfîrșit, sau pot crede de fapt, se pot minți din nou că sînt și ei cineva, ceva. De mult n-au mai simțit ei că dau fiori în străinătate, că lumea se uită la ei într-un fel cînd spun că vin din Rusia. Ca și noi, doar că de vreo 100 de ori mai mult, sînt mai degrabă văzuți ca infractori, ca foști securiști, ca oameni coruptibili. Dar vesticilor nu le mai e frică de ei, nu simt nimic pentru ei, nu mai impresionează pe nimeni – nici nu înțeleg că nu fac eforturi în direcția asta – și lor le e dor. Le e dor de vremea cînd trăiau într-o lume numai a lor, în care-și închipuiau ce vor, că-s buni, că-s drepți, că-s deștepți, că americanii n-au ajuns pe lună, numai au mințit, că ei vor face și vor drege, că imperialismul capitalist e rău și comunismul e bun, că doar Stalin a fost nașpa…

(Noul Arbat, care pe vremea aceea voia să concureze cu Las Vegasul, ca număr de cazinouri, lux, neoane și iluminat stradal. Cum am spus mai sus, de atunci, Putin a desființat cazinourile din Moscova.)

Avem de ales între două imperii. E drept, și EU  e plină de nedreptăți și ciudățenii și inechități. Dar cel puțin EU promovează valoarea, sistemul merge, chiar dacă uneori șchioapătă, și într-un final, dacă le înțelegi regulile poți prospera. Te poți afirma și prin valori. În Rusia te afirmi dacă poți sparge pe zi cîteva zeci de mii de euro pe prostii. Lumea liberă va avansa. Rusia doar va copia. Dacă nu s-ar fi deschis în 90, închipuiți-vă că azi am fi socotit pe abac în timp ce restul lumii se juca pe aifon și pe feisbuc. Distanța dintre tipul de societate produs de comunism: ipocrit, fals, incapabil de inovație și originalitate, autosuficient, plin de contradicții și standarde duble și societatea vestică, capitalistă cu toate bubele ei, E ENORMĂ!!

VĂ ROG, români, nu vă lăsați prinși în plasa rusească. Nu e nimic acolo. Doar marele suflet rusesc, care obosit de atîtea cîte-a înghițit se zbate violent cînd spre stînga cînd spre dreapta.

*

CITIȚI ȘI amenințarea rusă (II) / amenințarea rusă III și amenințarea rusă IV. ”e un război, prostule” – garry kasparov pentru mai multe explicații. O să scriu zilele astea și despre vizitele mele în KIEV și RIGA și cum se vede MOSCOVA de acolo.