5 guvizi si 2 mahalagioaice …


„5 guvizi si 2 mahalagioaice stau in fata camerelor de luat vederi, pe un linoleum ieftin si obosit si comenteaza ce-a mai facut Base’ si partidul. Ca de ce Base’, vorba lu’ Plesu, asta se stie, nu se mai discuta. S-a zis deja. S-a dat. Cam la asta se reduce presa romaneasca de azi. Ca doar mogulii nu si-or angaja jurnalisti profesionisti. Mogulii isi angajeaza slugi.”

Auzit astazi in masina de la Liviu Mihaiu (la radio Guerilla; citat aproximativ din memorie).

*

Pai bine … vad ca suntem multi care gandim asa. De ce nu schimbam atunci nimic?

Reclame

filmele lor si filmele noastre


aseara ma uitai – a treia oara cred – la A.I. Artificial Intellingence, filmul lui Steven Spielberg facut in parte dupa planul si scenariul lui Kubrick, parte dupa inspiratia proprie a surprinzatorului (pentru mine) si talentatului regizor american. Cu ochii mijiti si luptandu-ma din greu cu toropeala si somnul, am mai trecut o data alaturi de robotelul David prin toate angoasele unei existente in care a fost aruncat fara explicatii si fara menajamente. Cine e? Ce poate deveni? Cum ii poate regasi pe cei pe care-i iubeste si cum ii poate face sa-i intoarca dragostea neclintita pe care le-o poarta? Ce-l diferenteaza pe un om de tot ceea ce e in jurul lui? Personajul principal, un robot-in-forma-de-copil, trebuie sa raspunda la toate aceste intrebari pe care, cei mai multi dintre noi nici nu ni le punem pe parcursul unei vieti obisnuite.

*

N-o sa va povestesc filmul, va asigur in schimb ca o sa gasiti macar ceva care sa va placa in el, chiar daca aveti acum doar putin in jurul a 25 de ani. N-o sa va povestesc nici despre geneza lui lunga si complicata – a stat cam 16 ani in pre-productie si s-a materializat dupa moartea lui Kubrick. O sa sar direct la critici, analize si comentarii.

*

Azi am citit cronicile romanilor la adresa acestui film. O parte bine scrise, fara indoiala. Mai ales cea a lui A.L.S. pe care l-am apreciat intotdeauna mult. Dar cum sa va spun eu, din patria firmelor banale, ultra minimaliste, care – si pentru cel mai ingaduitor ochi – frizeaza de cele mai multe ori mediocritatea pura, nealterata, care ocolesc cu fantastica incapatanare orice e mare subiect, mare intrebare, mare tema filozofala, existentiala. Cum sa va spun? Criticile „noastre” sunt … intransigente. „Noua” nu ne place sentimentalismul kitsch a lui Spielberg, nici ca si-a luat sarcina sa dea niste raspunsuri unor intrebari atat de grele. Pana la urma parca-s prea multe intrebari. Prea multe filme intr-unul singur. Prea filozofeaza dom’ regizor, prea faine cadrele, prea sugubete unghiurile (zice Iulia Blaga in Romania Libera). Prea calofil. Prea stilat si stilizat totul. Dom’le, ce mai! Prea-prea si foarte-foarte. Nu se poate asa ceva! Nu e bine. Uitati-va la noi: se poate mic, prost, naspa.

*

Acuma, ce sa zic. In tara intransigentei desavarsite si nepatate unele din comentariile astea ar cam avea sens. Finalul parca nu se mai termina, concluzia nu stiu daca-i trista sau seamana cu reveriile unei femei gonflabile, si inca cateva … (ca sa mai preiau din cuvintele si expresiile folosite in cronici).

Problema e … ca noi nu traim in tara aia, a intransigentei desavarsite. Nici macar in tara filmelor de succes, nici in tara filmelor de arta. Traim in tara in care mediocritatea si banalitatea cotidiana (care la noi e mereu vulgara, abrupta, inestetica, murdara si lipsita de orisice profunzime) are pretentii de lebada. Vrea sa se dea pe la marile festivaluri de film, vrea sa ia premii si isi umfla singura buza daca nu le-a luat. E un concurs mai nou pe maidanele cinematografiei romanesti, de subiecte cretine si urate, de actori care mai de care mai gretosi, disproportionati, de autori care cred ca ne pot livra nimic-murdar-si-negru in loc de film romanesc, sau nu cred, si tot iau banii CNC-ul (adica banii contribuabililor) si fac ce vor cu ei. Din tara asta si dintre produsele astea ce se vor culturale, noi ridicam ochii spre un film gandit si facut de zeci de oameni geniali (nu talentati), ridicam ochii plini de un august dispret … si … criticam.

*

caci stim atat de bine sa fim intrasigenti cu altii si mult prea ingaduitori cu noi.

*

Mama are o filozofie extrem de subtila, pe care n-am prins-o decat acum, in ultimii ani. Aplicata la acest subiect ar suna cam asa: o teorie, un crez, un fel de viata asumat si proclamat de mii de guri, orisicat de ciudat, nociv si prost ar fi – e cel ales si cel placut de oamenii in cauza. Romanilor le place asa si nu le place altminterea. Cel mai probabil romanilor nu le plac sentimentalismele – decat asortate cu alcool, mici si manele -, nu le plac lucrurile stilate si stilizate, nu le place filozofia, nu le plac intrebarile existentiale. Nu le plac oamenii care-si planuiesc existenta din adolescenta si apoi isi duc planul la indeplinire cu extrem de mult succes („aia nu-s spontani draga, nu mai stiu sa traiasca. Pfii, parca-s roboti, nu alta. Sa innebunesti!”). De aia noua ne ies filmele astea meschine, cu anvergura de bob de mazare scofalcit si lor – fraierilor si superficialilor aia de americani – niste epopee. Gandim scurt, inspid si incolor pentru ca asa ne place. Unora dintre noi. Majoritatii. Restul, cei ca mine, incep sa se intrebe ce au in comun cu poporul acesta si cu felul in care intelege sa-si traiasca viata? Mai nimic …

Un targ bun


Ratko Mladic a fost prins – ne anunta aseara blanc si plictisit o pipita care prezinta stirile la Realitatea. Stirea, nefiind despre vreo persoana cunoscuta de ea, o interesa prea putin. Ne-a mai zis ca, cica la un moment dat, l-au cautat si prin Romania, ca asa aveau ei (care ei, nu prea ne-a zis ca cerea un efort prea mare) neshte informatii venite pe surse.

*

Sarmanul Ratko. Arata ca un batranel terminat, obosit si deconectat de la realitate. Nu-ti vine sa crezi ca unul ca el teroriza acum 18 ani Srebenica si punea pistolul la ceafa la mii de musulmani (cum probabil nu ti-ar fi venit sa crezi ca Osama-i teroristu’ number 1, daca-l vedeai alergand prin casa in chiloti, ca sa scape de gloantele diavolului american, asa cum inteleg ca s-a intamplat). Si cum ziceam, ai nostri trateaza subiectul, despre care puteau afla foarte multe cu un simplu telefon dat corespondetilor lor din zona, ca pe unul intamplat in Pakistan sau Afganistan. Si il povestesc ca si cum ar vorbi de Pepe sau Iri. Nu ne pun informatia in context, cine e si ce a facut Ratko si de ce e cautat de 15 ani, ne dau amanunte false sau irelevante si scapa, chiar evita exact esentialul si ce-i mai interesant.

Ratko a fost chipurile de negasit pana acum in mica Serbie. In ultimii ani a facut 3 atacuri de cord si 2 infarcturi. Cred ca o sa-i fie mult mai bine in inchisoarea europeana de la Haga si cred ca acolo o sa primeasca un tratament medical mai profesionist decat mai puteau conationalii lui sa-i ofere in localitatea in care locuia, in fond, nestingherit. In plus sarbilor li s-a promis ca vor fi primiti in UE daca-l predau. Cat il priveste pe Ratko, el poate sa moara linistit si bine ingrijit, pana se starneste masinaria birocratica a Uniunii Europene o sa de duca pe lumea ailalta nejudecat si necondamnat, fix ca Slobodan Milosevic. Este cam cel mai mare rau care i se poate intampla. Un targ bun, cu foloase maxime mai ales pentru sarbi. Si cea mai buna solutie pentru problemele lui Ratko insusi. Cine a avut pana la urma de castigat de aici?

*

Sarbii au iesit aseara pe strazi cu fotografia lui si drapelul fluturand, proclamandu-l erou national.

*

jurnalistii nostri n-au gasit aceste fapte suficient de interesante.

Later edit: am primit complains ca nu se intelege ce am scris asa ca, am mai reformulat pe ici pe colo si am mutat bucata asta despre un film romanesc aici, jos, poate intr-adevar paralela care se facea in mintea mea nu era foarte clara pentru ceilalti.

*

e ca-ntr-un scurt metraj pe care l-am vazut recent (pe HBO?), unde 2 tipi si o femeie insarcinata vor sa fuga fosta Iugoslavie, pe vremea lu’ ala, comunistu’, si trec Dunarea inot. Unul din barbati ii spune celuilalt sau despre celalat de mai multe ori de-a lungul filmului: svabul, uite svabul, i-au gresit numele svabului. Daaa! Ca asa se vorbeste acolo. Klaaar. Romanii le zic nemtilor svabi si svabii romanilor romani ca sa nu uite din ce neam provin. E o chestie greu de tinut minte. „Baa, ce esti tu ba? A, stai ca mi-am amintit: esti svab.”. Nu stiu cum sa categorisesc asta: regizorul si scenaristul sunt prea prosti si au trebuit sa-si detalieze singuri scenariul ca sa-l inteleaga sau ne cred pe noi tampiti si ni-l explica ca unor retardati?

ma intereseaza. Pe voi?


ha! Citesc astazi in ZF, editia online ca familia Tiriac (Ion si Ion Ion) isi trage un bloc turn pe Buzesti (mai multe despre asta puteti citi urmand acest link, adica pe celalat blog pe care-l pastoresc mai nou). In sfarsit am explicatia plauzibila pentru zelul demolator ce l-a cuprins pe Oprescu. Are dom’le si el niste prieteni care au si ei nevoie „dă” niste bani si care o sa-i dea si lui niste maruntis cand va fi sa fie in campanie. Caci stiu, mi s-a povestit, pacat ca n-am inregistrat – pe vremea aia nu ma interesa Oprescu – ca musiu primar e antrenat temeinic  in gajbirea unor mite faine. De la grecii care aduc in RO consumabile medicale si care-l aprovizionau cand era sef la Municipal, lua cam un sfert de milion de dolari pe an (chiar ei mi-au povestit). Acu’ cred ca s-o fi mai dăştăptat si el si lucreaza la nivel mai inalt. Pe masura blocurilor pe care le infige in buricul targului, peste cadavrele unor monumente istorice.

*

Asa ca el demoleaza senin far’ autorizatie si far’ de PUZ (care ii fu anulat de niste judecatori din Cluj) dar sub ochii ingaduitori ai zeilor lui cu bani. E caz penal si chiar i-a fost intentat proces penal de asociatia „Salvati Bucurestiul”, dar si ce daca, sta el putin asa cu gura aia a lui neagra si botita si fata de buldog wannabe si se gandeste ca daca dupa asta nu-l mai spala banii lu’ Tiriac si a lu’ Patriciu (care are si el teren in zona Buzesti), nu-l mai spala toata apa din Marea Neagra.

*

Dau pe paginademedia.ro si incep sa rad. Cica pe 31 mai, la Hotelul Intercontinental, unii de la Media Management Institute (cine???) organizeaza Conferința Națională a Presei.

Din temele conferinței (aici am inceput sa rad):

Cum îi facem pe oameni să citească print din nou?

De ce au tăiat advertiserii bugetele pentru presă?

Cum ii faceti pe oameni sa citeasca print din nou? Hahahahahahahaha! Greu, greu o sa va fie. Tre’ sa va scapati de toate buruienile angajate pe post de lipitori si pupatori in fund, de toate vio(relele) vecine avansate pe post de directori ( o mai fi „Vio” publisher pe la Medien :)) ?), de toti publisherii incuiati care-s acolo unde sunt numai pentru ca v-au cantat in struna … greeeu nenicaa, tre’ sa va aduceti profesionisti in firma si aia au pretentii sa nu le puneti sefi semidocti, sa aveti grija de ei, sa nu le ingraditi libertatea, sa nu le cereti sa faca imbecilitat! Si viata o sa va fie tot mai grea, nu tre’ sa mai scrieti la comanda politica (si v-ati invatat!), nu tre’ sa scrieti ca sa-l multumiti pe ala mai mare (ci mai degraba pe ala mai mic), tre’ sa fiti impartiali si voi nu mai stiti ce-i aia, tre’ sa va preocupe omu’ – si ala de rand si ala de sta la rand si ala de e soarece de biblioteca la Academie – tre’ sa va dati pe langa oameni cu talent la scris, sa va re-aduceti documentaristi in redactii … Trebuie sa incepeti sa scrieti despre subiecte care ii intereseaza pe aia de cumpara ziarele, nu pe VOI si pe sales manageru’ vostru, vro pipita care are acasa intreaga colectie VIVA – si crede ca aia-i literatura -, si seara si-o petrece admirandu-l pe DD la televizor. A! Si degeaba, nu merge cu bau-bau asta nou: „promovam tineret, dam afara batranet”, ca tineretu’ nostru cam habar n-are pe ce lume traieste, ca i-am crescut prost si n-au invatat nimic pe la scoli. Si poate cand o sa vada ca nu mai sunteti atat de handicapati, o sa va dea si advertiserii niste bugete, mici la inceput, de proba, ca deh, s-au fript cu voi in ultimii ani


*

De ce ma preocupa asta? Presa avea si ea un rol o data!!!- cica de informare -, ba chiar in unele epoci de demascare a nemerniciilor facute de unii (mai putini) in detrimentul altora (mai multi). Unii, prin alte tari, chiar au dat jos presedinti puternici cu niste articolase de prin ziare. Si, nu in ultimul rand, nu si-a facut inca toata Romania cont pe FB ca sa putem tine legatura acolo si sa ne informam unii pe altii ce se intampla prin tara. Cand si-or face, putem sa-i ingropam pe astia din presa


*

Cred ca ma duc la conferinta. Ma gandesc ca o sa fie distractiv. Va tin la curent 🙂

complexul antieroului


filmele romanesti facute in ultimii ani ne arata mai degraba o Romanie care nu exista. Romani care nu par a fi adevarati, facuti din carne si oase, din vise si nevoi, din bucurii si pacate. Oricat de jalnici am fi in realitate (si numai voi stiti cat ma plang eu de asta, aici, pe blog), oricat de fraieri, de ignoranti, de inculti, usor influentabili, labili, ingamfati, oricate pacate postdecembriste surprinzatoare am fi adunat, nu suntem atat si asa cum ne arata personajele din filmul „Schimb valutar”.
*
Bine ca am vazut doar ultimele 20 de minute. Bine ca n-am adaugat banilor publici irositi pe un film de o asa proasta calitate si singura resursa inepuizabila din lume: timpul.
*
Nimic din ce ziceau sa ce faceau personajele nu semana cu realitatea. Nici cu vreun alt model literar ori cinematografic. Nimic nu era nici adevarat nici inventat. Nici nu-ti oferea vreo tema majora de cugetare. Filmul nu analizeaza nimic, nu digera nimic la fel cum nici nu surprinde nimic din ce ne inconjoara. E plat, fad, sub banal, sub mediocru. De fapt nici nu e film. E … nimic. Actiunea, feţele, locatiile, nimic nu era atragator. Nici suficient de inspaimantator sau respingator. Actorii sunt mai urati decat media nationala (autorii romani de film au dezvoltat o adevarata obsesie in ultimii 20 de ani pentru actorii prost proportionati, cu capul adanc varat intre umeri, urati, pentru actritele inexpresive, scunde si fara forme, cu ochi mari si goi, eventual cu o celulita vizibila pe picioare), iar interpretarea lor variaza undeva intre sleampat si monoton. Chiar cred producatorii, regizorii ca eu vreau sa vad un barbat rotofei, cu ochii perpetuu injectati (Cosmin Selesi) care se fataie disgratios prin fata camerei 1 ora si 40 de minute? Chiar isi inchipuie ei ca eu ii cred cand imi spun ca toate moldovencele sunt curve si proaste si mai mult decat atat locuiesc intr-o garsoniera absolut sordida din cel mai naspa (eventual) cartier al Bucurestiului? (unde, btw, sunt vizitate de avocati impliniti profesional, care probabil au dezvoltat un fetis pentru mizerie, altfel nu-mi explic cum au ajuns sa se dea de-a berbeleacu in asa hal de conditii). Dar autorii chiar nu s-au uitat la televizor in ultimii 20 de ani. Moldovencele noastre, dimpotriva, au dobandit o faima de fete absolut descurcarete, prin succesul celor mai cunoscute reprezentante ale lor: Monica (aproape fosta) Columbeanu, Mihaela Radulescu, Andreea Marin, Anna Lesko, s.a.m.d. Iar sponsorii lor numai apetit pentru farmecul sordid al garsonierelor de cartier n-au.
*
Zau! Romania a dat ticalosi mult mai talentati. Mult mai interesanti. Colorati, zemosi, plini de viata, plesnind de incantare in fata propriei persoane. Un fel de amuzament cinic le incalzeste fata, mai ales cand se gandesc cat de usor de pacalit suntem.  Ticalosi, escroci despre care chiar poti spune o gramada de lucruri. Uitati-va in jur. Amintiti-va de un Vantu, de un Patriciu, de altii ca ei. De Severin, prietenul lobby-stilor din parlamentul european. De PDL-istul ala amator de carnati (am uitat cum il cheama). Uitati-va la „baietzii dashteptzi”, mai mari si mai mici din jur. Nici unul nu e atat de vested, de stereotip, de lipsit de haz.
*
Cinematografia se ineaca din nou intr-o balta periculoasa. Aceea a mediocritatii depline de unde, nu pot rasari nici macar anti-eroi exemplari, precum cel jucat de Javier Bardem in „Biutiful”, precum hotii fermecatori din „Once upon a time in America”, de mafiotii pe care toti i-am imitat o data-n viata, din „Nasul”. Regizorii nostri nu par a fi regizori ci niste dubluri, scenaristii par a fi inexistenti. Nu vad nimic in ei, nimic nu li se reflecta in imaginatie si in ratiune. Gandesc in scheme ieftine. Se folosesc doar de proptele de doi lei. Nu fac filme pentru nimeni, caci ma indoiesc ca ei s-ar uita, cinstit la asa ceva. Dupa cateva zvacniri ce-mi redasera speranta, filmul artistic si chiar documentar se pravale dramatic …
*
Pana sa ajunga sa faca un film adevarat, mai va …

Hedi Fried


Auschwitz concentration camp

Image via Wikipedia

ieri am baut o cafea cu o supravietuitoare a lagarului de exterminare Auschwitz, originara din Romania si care traieste in prezent in Suedia. Hedi Fried s-a nascut pe 24 iunie 1924 in Sighet si a fost deportata in 1944 la Auschwitz impreuna cu familia ei. A supravietuit, spune ea in cartile ei, mai mult datorita norocului, datorita educatiei primite de la parinti (ucisi in lagar) si datorita faptului ca a trebuit sa aibe grija de sora sa.
*
In timp ce ii intindeam pe rand pliculetele de zahar alb / zahar bun, paharul de carton si betigasul de plastic, nu-mi puteam scoate din minte gandul ca aceasta persoana din fata mea a stat in fata lui doctorului mortii Mengele, tremurand pentru viata ei, pentru viata celor dragi. Ca viitorul ei a depins de dispozita acelui om malefic. Ca a indurat tot ce se intampla acolo, toate ororile acelea pe care ni le imaginam ca apartinand doar unui trecut foarte, foarte indepartat si care nu se va intoarce niciodata. Imagini formate mai ales cu ajutorul scenelor din filme (Lista lui Schindler, Sophie’s Choice spre exemplu …) se perindau extrem de rapid prin fata ochilor mei. Toata aceasta istorie formata din informatii, scene reale sau cinematografice a navalit in mintea mea vijelios si aproape m-a paralizat. M-a amutit. N-am spus prea multe lucruri, nici nu stiam ce mai poate fi spus. „Aceasta femeie a fost acolo, a fost acolo, a fost acolo!, iar acum e aici, cu mine, bem o cafea impreuna.” Cum pot toate aceste momente sa existe deodata in aceeasi persoana … Dar uite ca pot. Exista oameni pe lumea asta care sunt de fapt depozitarul viu a unor franturi de istorie. Ea poarta in ea amintirile uneia ingrozitoare, abominabile, ce nu trebuie uitata sau subevaluata niciodata!
*
Cafeaua am baut-o pe treptele Muzeului Enescu de pe Calea Victoriei, date afara de managementul acestei institutii publice ce NU ingaduie, nici macar unei persoane atat de speciale cum e Hedi Fried, sa bea o cafea inauntru (acolo si-a lansat Hedi Fried ultima carte tradusa in romaneste). „N-avem cafea si nici n-aveti voie sa aduceti bauturi sau mancare inauntru. Doar e muzeu aici, ce Dumnezeu!”
*
Adevaratul muzeu era afara, pe scari, sorbea usor obosita un capuccino dintr-un pahar de carton.
*
Romania, trezeste-te! In curand o sa fie prea tarziu …….

viata in felii


* „ei, chiar exista Osama? Credeam ca-i o poveste!” – zise pe un ton total neincrezator L., 25 ani, facultate terminata, casatorita, doi copii, concediu maternal, din cand in cand face pe traducatoarea, (schema femeii realizate), desi, Doamne iarta-ma … . … si se intoarse cu gandul si cu fapta catre ceea ce o interesa cu adevarat: sa faca rost de niste acte care sa o ajute la obtinerea unui credit

* … aceste ganduri minunate le-am regasit mai tarziu pe internet, in forma comentariilor la diferite articole pe tema lichidarii liderului Al-Quaeda. Su-perb. Superba generatie … au convingerea ferma ca viata pe pamant a inceput o data cu ei (ma rog, cu unii dintre ei).

* babele de la scara 4 (nu fiti fals ofensati ca le-am numit asa, chiar ele se alinta astfel), stranse in fata blocului sa dezbata problema, credeau „in” Osama, dar nu intelesesera nimic din istorie si geopolitica. „Pai cum, si era fugit in America ala?”, „Nu, nu, fugise din America!” (bine, daca au obtinut informatiile de la Realitatea si Antene nici nu ma mir. De fapt nu ma mir deloc, sigur de acolo au aflat. N-aveau de unde altundeva.)

* plin de acreala ca un fel de muratura inestetica si tinuta prea mult la borcan, CTP-ul comenta nemultumit si plin de naduf si acest eveniment. Ce mai, totul miroase anapoda in nasul si-n mintea acestui crucisator sifonat … In amintirea vremurile (imemoriale) cand nu stiam atatea despre el si-l credeam un ziarist impartial, nepatat si redutabil, ii recomand un control amanuntit ORL. Si mult sapun cu sulf!

* Iertare! Am incalcat singura postul negru catodic la care m-am supus in ultima vreme! (adica no TV at all, bro’). Pentru nunta lui Will & Kate. A meritat. In ziua aia m-am uitat doar pe CNN, asa ca am considerat abaterea insignifianta. Dar ieri, (si o ora azi dimineata), Obama (si implicit Osama) m-au facut sa zappez din nou ca-n vremurile bune, zburdalnica, i-huuu! … Inca o data iertare! M-am umplut de pacate 🙂

* … si din nou de un fel de dispret superior: gafele pe posturile romanesti de stiri se succedau intr-un numar atat de mare incat n-am reusit sa le numar. Poza trucata si veche de un an, publicata pe nu stiu ce site, aratand un Osama mort, data ca fiind facuta pe 1 mai 2011, afirmatii precum ca americanii au obtinut informatiile care au dus la prinderea lui Osama in Romania (deci, ati confirmat ca in Romania, probabil prin metode neortodoxe, s-au obtinut informatii de la niste detinuti arabi. Adica tot ce s-a negat ani de zile. Dar bineinteles, fara dovezi si argumente); citate inexistente din time.com; stiri fals atribuite Reuters, analize gresite, lipsa specialistilor adevarati invitati in platou …

*… Dar n-a durat mult si ai nostri au trecut la lucruri serioase.  Smardoieli in aburi de alcool si parfum de gratar, prin cimitire, terase obosite de la mare, parcuri vieneze. Si doua jurnaliste cu tonuri acre, stridente, buzite stranse a indignare suverana, obraji obositi, falci inclestate, priviri inchizitoriale si intrebari de cartier: „dom’le politist, cat aveti salariu’?”, „da’ dumneavoastra cat il aveti?”, „no, io’s la privat, nu tre’ sa spun. Dumneavoastra sunteti platit din bani publici. Deci din banii mei!” (daca o fi platit Vantu darile inainte sa-i vanda lu’ Elan. Altfel nu-i platit din banii tai!), „nu cred ca-i cazul sa vorbim despre asta …” – vrea sa evite politistul discutia penibila, „ba da” – rasera ele pline de satisfactia unui lucru bine facut. L-au facut de comanda si p-asta. Sa va invatati, domnilor si doamnelor, sa mai intrati in direct pe la vreo televiziune sau alta si sa va spuneti parerile

* … in cazul imbrancelii de la mare, asezonata cu burti osanzoase, cutite lungi si talpi in spate, pare-se ca un numar mare de persoane au stat si s-au uitat ca la luptele antice de gladiatori, fara sa sune macar la 112. Pai da, ce?, erau telefoane pe cand au construit aia Collosseumul? Nu erau! Or fi fost prieteni de-a lui Mircea Badea, aia se comporta asa. Gasca lui de fricosi deghizati in baieti dashtepti. In loc sa ne faceti pe noi sa vrem sa plecam din tara, de rusine si dezgust ca suntem numiti romani ca si voi, de greata ca vrem-nu-vrem tot va vedem, auzim, mirosim, nu mai bine plecati voi, including you Mirciulica? E mai simplu asa, sunteti mai putini. Ia-n du-te si prin alte zari si testeaza-ti acolo replica ieftina: „traiesc aici si asta-mi mananca tot timpul” si filozofelile gen: „noo, cand vedeti ca cineva o ia masiv in freza sa nu va bagati”; sa vedem: o sa ai succes?

* si ce ma faceam, cum treceam peste ziua de azi fara vestea ca Iri ne-a informat ca Irina i-a spus ca Moni n-o mai bate si ca, auzind toate aceste fapte imbucuratoare, el s-a razgandit si o vrea pe Moni inapoi!?

*”Mana intinsa care nu spune o poveste, nu primeste nimic.” (replica spusa inconfundabil de Gheorghe Dinica in Filantropica, regia Nae Caranfil) – ar trebui sa fie noul motto al emisunii „Romanii au talent”. Dealtminteri, dupa cum s-a vazut, romanii sunt sensibili la abordarea asta (iar unii se si pricep la ea si o exerseaza si prin tari straine)

***

Dar ca s-o sfarsesc cu bine si cu optimism, desi imprumutat de prin alte parti: bravo America, tine-o tot asa, bucura-te de zilele astea si nu te lasa, lupta in continuare; bravo Will&Kate, un spectacol care ar trebui sa sune un clopotel de alarma in capul romanilor, amatori de nunti pantagruelice cu 500 – 600 de invitati, bravo britanicilor care s-au bucurat de nunta regala si au iesit sa sarbatoreasca de parca ar fi fost nunta lor proprie … ii felicit pe toti cei ce stiu sa-si faca o viata adevarata, frumoasa, multumitoare la ei in tara

***

si daca chiar n-oi mai putea pe aici, intr-o zi chiar oi pleca