tabara perdantilor


pai si tabara asta …a perdantilor … vesnicii perdanti plangareti si frustrati. Nemultumitii neintelesi care sunt mereu furati si inselati: la voturi, la numaratoare, la mai stiu eu ce … nu-si mai schimba o data strategia? Nu s-or fi saturat sa ia bataie non stop? Pe bune acuma … sa o tot tii laaaanga asa, cu aceeasi oameni, care spun aceleasi lucruri pe 4 posturi TV (parca 4 sunt, nu?), nu stiu cate ziare si radiouri (si va mai plangeti de audienta! va spun eu de ce n-aveti audienta: ne-am plictisit! Faceti programe pentru sefi nu pentru noi) ….. zau! Am mai „insinuat” asta pe aici: de ce nu schimbati echipele? Chiar sunteti multumiti de rezultatele lor? A guristilor? A pupincuristilor? NU vedeti ca nu fac treaba? Pana si Badea s-a tocit de mult, ii stim toti tot repertoriul pe de rost, chiar nu mai are niciun haz. De ce nu aduceti oameni noi, proaspeti … sa ne incante auzurile cu noi triluri, cu noi pozne, cu nemaiauzite enormitati? Vrem niste silicoane mai proaspete, niste chelii mai plesuve, niste burti mai osanzoase, neshte fosti dizidenti mai putin ridati de pixeli si care nu cresc gaini si curci, neshte formatori de opinii cu aer mai vestic, cu vocabular mai bogat, cu priviri mai putin poznase, eventual mai misterioase; vream alte caractere, unii care sa ne aminteasca mai mult de Paris si mai putin de Stanbul, vrem neshte tineri mai tineri daca se poate in ganduri si-n simtiri … batrani venerabili pe care sa-i admiram, neshte eseisti mai vigurosi … vrem revolutie, noi vrem alt guvern, am vrea si alta tara, si alti oameni in ea, dar n-avem cu cine! Chiar nu vedeti asta? Aduceti-ne ALTII, astia si-au dat examenul, nu-s buni, unii noi poate o sa ne atraga atentia pentru o vreme si asa o sa ne fentati mai usor …

*

Nu-si schimba strategia. Asteapta tradatori, asta e planul lor istet :))))))))))))))))))

Anunțuri

si daca cade Boc, ce …?


… m-am trezit cu nasu’n teveu: cade guvernu’, nu cade guvernu’? Doua trusturi de presa mari, cu multi, foarte multi angajati, se straduiesc de ani de zile sa ne convinga de „adevarul” lor. De ce ar vrea ei sa fie adevarat, de parca adevarul ar fi o notiune … maleabila, cameleonica, adaptabila. Azi adevarul lor e ca toata tara e nemultumita de B&B, ca toti vrem sa cada Boc, ca toti ii spunem in gand „javra ordinara”, ca doar stiu eu ce – serviciul sau boala, sau ce? chiar ce? – ne-a impiedicat sa ne ducem la miting. Si s-au straduit, oh, cat s-au straduit … au urlat, tipat, demonstrat, au angajat cei mai si mai latratori, cele mai mari goarne, cele mai tari megafoane, cei mai mari pacalici din tara in stare sa regurgiteze zilnic pe ecran ce-au inghitit de cu dimi’ de la patron.

*

pe aia cateva sute de angajati ii inteleg. Au ales sa faca asta; daca maine zic „nu mai vreau” raman fara job, le e frica, nu stiu sa faca altceva decat sa latre, s-au obisnuit cu celebritatea asta suspecta in care s-au scaldat, daca le tragi scaunul de sub poponet, sunt distrusi. Ii mai inteleg si pe ipocritii de la sindicate, toate tarile din toate istoriile posibile au asa ceva.

*

dar oamenii de rand ce interes ar avea? Si daca cade guvernul Boc, ce? Ce se intampla mai exact? Dupa ce-o sa exulte in piata cateva mii de manipulati ametiti de-o promisiune sau alta, dupa ce spiritele o sa se blegeasca si corpul, amortit de frig si ploaie o sa te indemne sa te duci undeva sa te incalzesti si tu si eventual sa-i urmaresti pe ceilalti entuziasti la televizor … dupa ce toate aceste faze se vor fi consumat …. si-a pus cineva intrebarea: CE O SA URMEZE?

*

O sa cada Boc. Bun. Siiiii???

*

O sa faca PSD-ul si PNL-ul sa curga prin Bucuresti lapte si miere? N-o sa mai fure ca-n trecut? O sa lase mostenire poporului,  Nastase, 3 din cele 40 de case? O sa ni le dea noua sa avem unde sta? O sa ne dea Geoana 20 000 de euro sa ne intoarcem in tara? Vantu o sa mai fure alti 300 000 de fraieri? Noul guvern o sa scoata banii pe care astia ii tineau ascunsi asa, de-ai naibii ce sunt, ca sa ni dea degeaba? O sa ne tina pe toti acasa pe ajutor social? O sa angajeze si mai multi oameni la stat si o sa ne transforme in „democratie comunista”? Nu au murit niste oameni in ’89 pentru libertate dar si … capitalism? O sa plateasca PSD-ul si PNL-ul pe angajatii ministerelor cu 1000 de euro pe luna? De unde??? 🙂 . De unde aduna banii aia? Starpesc economia neagra? Aduna TVA-ul? Zau? 🙂 In tara asta aproape nimeni nu mai munceste, nimeni nu mai gandeste si nimeni nu mai stie sa faca nimic.

*

In afara de secunda asta in care ni se pare foarte distractiv sa strigam „joooooss” … ne mai intereseaza altceva? eventual secunda urmatoare?

*

Romanul mai stie sa gandeasca? Inainte sa reactioneze, sa scuipe pe gura prima lozinca de doi lei auzita in agora moderna „arena TV”? Ce vrem? Vrem sa cada Boc? Vrem instabilitate politica? Vrem din nou sa trecem prin aiureala alegerilor? Sa le mai dam o data tuturor, de data asta in mod egal, prilejul sa fure? Caci de unde sunt toti banii aia, tonele de bani scurse prin toate canalele intr-o campanie electorala? Pentru asta ati iesit in piata?

:):):):):):):):):):):):):):):):):):):):):):):):):):):):)

barbatii (si femeile) de pe net


De ce mai scriem pe net? Pentru ca … nu vi se pare ca barbatii si femeile cu care interactionam in plan virtual (da, cred ca putem vorbi de un grup nou social, cu caracteristici si trasaturi tot mai clare: „oamenii de pe net”) sunt majoritar de o calitate ………. infiorator de scazuta? (M-am hotarat sa scriu asta ca raspuns la ultimul comentariu ce mi s-a lasat pe blog). Am inceput prin a lua in serios comentariile de pe internet – acum cativa ani, desigur -, am cercetat la un moment dat si mediul „socializarii online”, si am facut asta cu cele mai optimiste ganduri. Wow, ce de nebuni am intalnit pe acolo! Cata deraiere, cati oameni nedusi la psiholog, la spital, vaaaai! unii potential periculosi. Ce obsesii, cate manii, cate frustrari vechi, nerezolvate, somatizate. Oameni plini de boli si-n cap si-n trup … o colectie fantastic de variata de nevrotici si nevroze. Cate specii pe care nu le-as fi intalnit niciodata in viata mea reala (sau nu le-as fi vazut atat de aproape), doar pentru ca eu ma invart in alte cercuri care brusc, prin comparatie inevitabila au devenit nespus de inalte si superioare. Singurul beneficiu, dar la mine e un caz particular, e ca am sa ma folosesc de aceste tipologii in proza pe care o scriu, exact, am de gand sa public!

Am inceput sa citesc observatiile si afirmatiile facute si pe baza altor articole si toate astea, adunate, insumate si sublimate daca vreti, m-au dus la una si aceeasi concluzie, singura posibila: desi Internetul si implicit toate produsele si serviciile legate de el sunt culmile tehnologiilor ultimelor decenii, desi sunt produse de top, desi trebuie sa fi terminat macar clasele primare pentru a putea tasta doua-trei litere (de exemplu: asl pls, brb, lol, omg, cf, vb, vr … si tot asa … brrr, exemplele astea mai mult dovedesc ce vreau sa spun decat infirma!) internetul zic, reuseste sa adune in mod greu explicabil, majoritar tipuri umane submediocre. E adevarat, vorba cuiva, ca dintre o mie de oameni intalniti iti plac maxim unul – doi, ca statistic nu e posibil ca toti sa fie la nivelul tau, oricare ar fi acela, ca mediul virtual invita, gresesc, lasa loc, fara posibilitatea unei pedepse, la manifestari tip: exhibare, exorcizare (a demonilor proprii, of course), obraznicie, impertinenta, ura, prostie, incultura ….

*

Dar tocmai asta mi s-a parut in prima faza ciudat. Cum atatia oameni care fac parte dintr-o subcultura atat de traumatizanta pana la urma, si pentru ei si pentru noi, au acces la internet si mai ales reusesc sa ajunga sa te gaseasca in marea asta fara fund care incepe cu www sau http, sa-ti trimita mesaje tie, care nu faci politica, nu esti persoana publica, nu detii site-uri comerciale?

*

Am gasit doua raspunsuri.

1. In Romania, desi deficitara la absolut toate capitolele privitoare la educatie sociala, ridicarea standardului de viata, inaltare spirituala, rafinament estetic, definirea unor valori morale … s-au impartit prin „n” programe, cai si metode … calculatoare mai tuturor. In special celor „defavorizati”. Orice Bica, Lica, Marinica a primit cumva de la stat, de la scoala, de la vreun ONG serios si milos … un PC. Menit desigur sa-l educe. Si iac-asa, tot neamu ce sta acu’ acasa pe banu’ statului si inclusiv al platitorului de taxe, hranit din nu stiu ce stipendiu social, a avut timp cu nemiluita sa se deprinda cu caile absconse ale acestei unelte buclucase.

*

2. … si ce-a descoperit Lica? Ca aici, ne-admonestat de nimeni, poate injura, scuipa (virtual), ponegri, defaima, critica, improsca cu orice tip de dejectie pe oricine. Si o face entuziast, plin de energie si vigoare, de satisfactie suspecta, plin de nerv si plin de draci. IN SFARSIT nu mai e mediocrul ce sa zbatea sub umbra unuia mai educat si mai rafinat decat el. Mai bogat poate, sau doar mai frumos. Aici, cu putina tenacitate ii poate aranja el pe toti. Pe oricine. Este egalul tuturor, de la duo-ul la moda B&B, (si din cauza asta ce-a mai ramas din ideea de presedentie, guvern, democratie? Nimic.), pana la stalpii si sustinatorii culturii si educatiei consacrati prin chiar activitatea lor. Lica a aterizat virtual in cea mai adeva’ democratie inventata pe pamant. Asta e chiar democratia LUI.

*

Toti oamenii educati si inteligenti pornesc in aceasta lume cu un dezavantaj: doar n-ai sa te cobori, doar n-ai sa raspunzi, doar n-ai sa iei in seama, doar n-ai sa-i bagi in seama … Dar poti la nesfarsit? E ca-n masina, in Bucuresti: esti inchis in propria capsula, teoretic aparat si de neatins, cu muzica preferata urland eventual la maxim ca sa nu mai auzi claxoanele nebunilor din jur, concentrat doar pe deslusirea sensurilor si benzilor ilizibile, incalcite si abslout cretin trasate, atent sa nu care cumva sa nu te dai la timp din calea vreunui posedat ce schimba scurt si irevocabil directia de mers, si totusi, macar o data pe an, vezi cum o flegma uriasa aterizeaza si se prelinge edificator pe geamul din stanga ta.

*

Eu cred ca toti nebunii de pe net si-au luat masina si circula liberi prin Bucuresti.

idei sifonate


Imi dau seama ca pentru majoritatea oamenilor ideile mele sunt cam sifonate*. In acest context vreau sa va spun ca pentru o minoritate ele sunt mandre, drepte si corecte.  Chiar frumoase. Si de cand am certitudinea ca fac parte din aceasta minoritate ma simt de parca as purta o medalie de onoare, aproape ultima din lume,  infipta drept in inima, prin piele, muschi, sange si umori.

*

asa ca, voi continua sa afirm ca femeile nu si-au dorit „iegalitatea-n drepturi” ca sa ajunga nevrotice, sclave, anorexice, workaholice si defeminizate. Ca ne-am dorit de fapt mai multa dreptate si mai mult respect pe care nu cred ca le-am obtinut. Si mai stiu ca in Romania, unde n-a existat neam si ioc militantism feminist, femeile chiar nu inteleg asta (nu inteleg de ce-au ajuns asa, cum, cand si unde se indreapta. Nici ce trebuie sa faca de acu’ inainte). In schimb, da-da-da, exista anumiti barbati care au inteles ca pot pune bocancu’ pe psihicu’ mai fragil al femeii in asa fel incat sa le faca sa creada ca de buna voie ele tre’ sa mearga si la serviciu si sa presteze acasa in chip de menajere. Dupa care sa treaca la treaba aia dealtminteri f.f.f. placuta (desi cam scurta uneori) … si sa-i multumeasca si in ast fel. Ca daca nu, benzina vars pe tine, ca schizofrenicul acela ce si-a ucis taman astfel femeia intr-o piata publica de nu stiu unde din Romania, pentru ca a indraznit sa-l paraseasca. Femei din toate tarile, treziti-va! Si uniti-va!

*

bineinteles ca vreau sa ma marit, doar ca vreau sa si fiu indragostita de barbatul cu care am sa fac asta. Imi plac barbatii (degeaba va imbatosati pe aici, pe net, sa-mi spune-ti ca nu, ori ca ba, imi plac dar ca ei nu ma plac pe mine, ca-s frustrata, ca m-au lasat. Asta e doar o simpla colectie de afirmatii stereotipe, de clisee rasuflate, inaplicabile la nivel general, of si atat de ME-DI-O-CRE!!!!); imi plac barbatii, pe unii chiar vreau sa-i iubesc si am facut demersul asta de cateva ori in viata cu o incapatanare care si mie imi starneste uimirea, daca ma uit in urma, trag linie si analizez. Refuz in continuare un act marital doar de frica c-as putea imbatrani si vezi Doamne nimeni nu m-ar mai lua. Iete na! In fiecare an s-au gasit unu-doi care au vrut sa ma ia, in neshte conditii desigur pe care nu le-am putut accepta, unele prea ridicole pentru a fi relatate. Sau poate, cand voi simti mai mult umor prin vene decat azi, vi le voi spune si pe acelea … Si DA, barbatul acela pe care-l voi iubi si-mi va sta alaturi, sper pentru vecie, trebuie sa se inscrie intr-un Ideal. Oricat ar parea de ciudat nu imi propun sa ma marit c-un tarnacop, cu o doza de bere, cu un pachet de seminte, c-un batator de covor, c-un portmoneu sau posesor de carnet auto. Mai ales ca eu am carnet de pe la 19 ani. Stiu, SUNT CIUDATA, sunt tot mai putine femei ca mine si si mai putini barbati care sa raspunda nevoilor mele, dar imi asum constienta aceste „minusuri”, aceste „neajunsuri”, aceste …. handicapuri – asa cum sunt vazute ele in societatea de azi. Of … oare tot de cand cu egalitatea asta intre barbati si femei (prost, prost, foarte prost inteleasa si sinistru aplicata), barbatii au abdicat din toate pozitiile, calitatile si responsabilitatile care trebuiau sa-i defineasca?

*

Vreau sa avansez in viata prin propriile calitati, nu prin compromisuri idioate, atitudine de spinare in forma de virgula, pupincurism sau aderarea la cin’ stie ce clan sau haita. Imi vine si mie sa rad cand scriu asta, imi dau seama cat de idiot suna pentru unii si cat de defazata si neadaptata sunt. Si cat de putine sanse am.

*

DA! Sunt in permanenta ranita si mahnita de agresivitatea, brutalitatea, mediocritatea si rudimentarismul societatii in care traiesc. EU am ales sa ma mut in Bucuresti din capatul celalalt al tarii, dintr-un mic oras de 11 000 de locuitori, pe care la 18 ani il dispretuiam cu toata infatuarea tineretii. N-am descoperit in capitala NIMIC superior acelui oras de provincie, nici oamenilor de acolo, si incep …. uf, mai bine nu ma mai gandesc.

*

Si oricat e de dureros, de anapoda in ochii unora, de deosebit fata de atitudinea masei, cat de iesit din regulile cotidiene, o sa-mi pastrez, educ si CONSERV acest tip de Sensibilitate, chiar daca unii o vor cataloga in extrem nevrotica. NU cred in dezumanizare, si nici ca cei ce se poarta asa – abrutizant si dezumanizant – sunt mai fericiti decat mine. NU. Cred, doar, ca in ei, sufletul a murit.

––––––––––––––––––––––-

*idei schifonate, nu sifonate cum s-ar putea intelege. Si da, nu mai pun diacritice pentru ca am observat ca, daca incerci sa accesezi acest blog in strainatate, toate caciulitele noastre neaose romanesti se transforma aici si acolo in (in) semne pseudocabalistice.

–––––––––––––––––––––––

Recomandare: Acest articol merge foarte bine cu o sticla de Chablis si cu Filmul cu fe mare, „Flawless” … absolut genial (cel din 1999 cu Robert de Niro si Philip Seymour Hoffmann, regia Joel Schumacher; precizez asta pentru ca vad ca exista mai multe Flawless). Completeaza tot ce eu, prin metodele mele schioape, nu pot sa va transmit.

Love, love, love of my life


Love, love, love of my life …. (of course, ascult exact asta acum, on and on and on, replay and replay pe YouTube pentru ca nu stiu cum se face dar nu am Queen acasa, sau am? Aveam ceva dar nu stiu unde e.) En fin, my love, my beautiful, dear, deep love, my reason to be, prea putina, prea scurta, prea rara … si intotdeauna asociata cu muzica. Niciodata n-am gandit, simtit, respirat dragoste fara sa aud in minte o melodie sau alta … sau fara ca toate posturile de radio din lume sa inceapa sa puna muzica exact pentru mine si exact ceea ce vreau sa aud, in acel moment, in acele minute, in acele zile. In restul zilelor, atunci cand nu iubesc, cei de la radio sunt plictisitori, nesuferiti, misogini, agresivi, rautaciosi, uraciosi cu mine … (ma pedepsesc poate??). Ma detesta si ii detest. Doar cand simt fiorul acela, inconfundabil, viu, imbatator, esenta vietii insasi, scala radio sare intr-un mod magic (precum Harry Potter prin zidul care-l duce la peronul 9 si 3/4), de la bombanelile zilnice inutile si iritante la muzica celesta, divina care acompaniaza dragostea. E ca si cum as trai intr-o adevarata conspiratie mondiala, reala, frumoasa, pe care mi-o reamintesc, pe care o regasesc, care ma reprimeste in sanul ei atunci cand ma indragostesc sau cand imi aduc aminte macar cum e sa te indragostesti. Si cea mai importanta regula in conspiratia asta este ca muzica este cealalta fata a iubirii si dragostea …. canta!

*

Zilele astea mi-am adus aminte cum e sa te indragostesti! Ce minunat e! Fara egal …

*

dar e asa de putin :((((( Pe la 20 de ani imi doream sa iubesc TOATA viata si …. Doamne, cat de putin am iubit.

Ce mai zice Plesu :)


TREBUIE sa-l citez, nu am ce face, ma obliga, imi tine loc de ganduri, imi exprima parerile, o face excelent in scris cu un stil fermecator, comunica in locul meu, mai ales zilele astea cand n-am mai avut timp sa scriu ceva personal, original p-aci-silea (am scris corect?), pe blog. Maria Sa, Andrei Plesu:

„Moderatorul român nu moderează: ia la întrebări, dojeneşte, demonstrează şi condamnă.

Am mai scris, în treacăt, despre unii dintre moderatorii noştri de televiziune. Degeaba. Nu că m-aş aştepta să-i văd transformându-se peste noapte în figuri exemplare ale meseriei. Dar mi-aş dori să întrezăresc, pe chipul lor, măcar din când în când, o umbră de reflexivitate, un mic dubiu de sine, un minim efort de autoeducaţie. Mi s-ar părea normal să simt că îi preocupă statutul lor profesional, rolul şi rostul prestaţiei lor. Inutil. Dacă e să dau o definiţie globală a „breslei” aş spune că e vorba de o sumedenie de inşi cu trei caracteristici:

1. o suverană siguranţă (şi mulţumire) de sine,

2. un fond nevindecabil de proastă dispoziţie şi arţag şi

3. conştiinţa unei competenţe fără breşă, în toate domeniile, dublată de convingeri politice ferme.

(… … …) Moderatorul român nu moderează: ia la întrebări, dojeneşte, demonstrează şi condamnă. Nu e o fire interogativă: are, încă dinaintea emisiunii, toate răspunsurile.

Acest tip de comportament e la antipodul tuturor definiţiilor pe care termenul „moderator” le subînţelege. Moderatorul e un „prezentator”, adică cineva care facilitează prezenţa a ceva sau a cuiva, în beneficiul publicului. Evident, treaba lui nu e să se prezinte pe sine. Mai departe: moderatorul e, structuralmente, „gazdă”. El invită, primeşte şi se străduieşte să-şi slujească cu graţie musafirii, aşa încât toată lumea să se simtă bine: nu-i ceartă, nu le varsă vinul în poală, nu le dă lecţii. Şi face tot ce poate ca să stimuleze conversaţia. Când unii dintre invitaţi intră în contradicţie cu alţii, rolul moderatorului este să potolească asperităţile, să destindă atmosfera, să asigure tonul civilizat al discuţiei. Moderatorul e, prin excelenţă, un „arbitru”. Nu ţine partea nimănui, nu acceptă complicităţi cu o opinie împotriva alteia. Aliatul lui este telespectatorul care vrea să se lămurească, ascultând argumentele tuturor celor angajaţi în dispută. Moderatorul e un „mediator”: el încearcă să creeze o punte între exponenţii taberelor opuse, să întreţină şi să modeleze dialogul, astfel încât fiecare voce să se audă distinct, iar cei care ascultă să-şi facă o idee proprie despre subiectul aflat în dezbatere. Aud că, în Statele Unite, moderatorului i se spune, prescurtat, MC, adică „maestru de ceremonii”. E o bună circumscriere a profilului său: el administrează „protocolul” unei confruntări, o pune în scenă, are grijă ca regulile „coreografiei” dialogale să fie respectate. Înţeles astfel, moderatorul e responsabil cu „ţinuta” şi cu „stilul” evenimentului. Mai nou, a apărut şi conceptul „moderatorului de forum” care, în principiu, se îngrijeşte tocmai de igiena textelor expediate pe internet, suprimând insulta, divagaţia, manifestările extreme. (La noi e o meserie încă inexistentă). În sfârşit, până şi în fizică, se numeşte „moderator” o substanţă folosită în reactoarele nucleare pentru a tempera viteza neutronilor prea rapizi. E vorba, aşadar, tot de un agent regulator, de o instanţă care „încetineşte” pripelile, care ţine energiile disparate sau excesive sub control.

Mă întreb dacă moderatorii noştri s-au gândit vreodată la această semantică a posturii lor. Nu le-ar strica. Ar înţelege, poate, că nu trebuie să-şi ia aere de dresori severi, de gospodine nervoase sau de diriginţi nemulţumiţi. Şi că nu ne interesează foarte mult ce cred ei despre lume şi viaţă, pentru simplul motiv că, deocamdată, nu au de raportat nicio ispravă personală, în afara micilor lor bombăneli pe sticlă.”

 

pupezele resapate de la teveu


Cineva foarte apropiat si drag mie imi zicea deunazi ca sunt foarte dura in articolele mele de pe blog. In contrapartida si drept argument (prin comparatie), i-am citit aseara cu intonatie si fara patima, din ultimul numar al Dilemei Vechi (… de cand lumea), mai precis din articolul lui Valentin Stanga: „Bastinasii reflectoarelor si monstrii TV”. Ceea ce pe scurt va citez si voua:

„Dupa 1990, ecranele televizoarelor din casele romanilor au dat in seboree, sulf si schizofrenie (… … …) Amestec de complex provincial, blazon suspect, cochetarie indarjita si febrilitate destramatoare, vedeta fixeaza astazi norme infailibile pentru tinerele generatii. ( … … …) Exista o categorie aparte de vedete, de „celebritati” care au fentat episodul gloriei profesionale. Nu au medalier, nu au opera, nu au cinat cu regine, nu au aparat patru penaltiuri. Si, de regula, vorbesc o romana infecta, dureroasa, cand nu ridicola. Sunt ipochimeni care muta voit, cu acordul patronului, toata atentia natiunii dinspre zona excelentei, a meritului, a performantei propriu-zise, inspre colocvialismul sugubat, confesiunea picanta si tumba de balci. Acestea sunt fructele noului entertainment, stari de spirit rezultate din transplantul mediocritatilor sau al trogloditilor pe trunchiul unei noi constiinte colective. Acestea sint vedetele de ultima ora, spionate, invidiate, persiflate, curtate: bacante de lavoar, pipite de Bamboo, cadine de mosnegi pricopsiti, fanti interlopi, pupeze resapate, scandalagioaice veterene, scolarite apostate, fachiri porno, ocultisti bombastici sau huidume lascive. Toate aceste jivine s-au instalat confortabil pe retina locala. In locul modestelor rigori, se dezlantuie astazi impostura cu panas. Mi-e dor de Amza Pellea …”

*

Si mie. Si in aceasta companie, nimic din ce scriu aici nu e dur, nu e suficient de dur. Scrierea mea n-are farmecul vituperant al acestui eseist, stilul meu n-are carisma stilului lui Andrei Plesu, dar cred si simt ca ne anima aceeasi dezamagire crunta pe care o resimtim pusi fata in fata cu majoritatea semenilor nostri.

*

Caci cea mai mare lectie crestina, morala, umana – cum vreti sa o luati – pare a fi astazi iubirea pentru aproapele tau.