Barbatii insurati si nevoia de diversitate


Nevoia de diversitate a bărbaţilor însuraţi

Deunăzi, l-am întrebat pe unu’ însuratu’ care mă cîntărea din ochi şi din vorbe să vadă dacă e loc şi pentru el în lumea mea, în viața mea şi în alte alea ale mele, dacă s-a săturat de nevastă şi copii şi de aia-şi caută de treabă prin viața reală şi lumea virtuală, cu altele decît cea consacrată şi oficială. Răspunsul plin de năduf şi plin de venin, menit să mă îndoaie, să mă năucească şi să mă pună în colțul meu, și la locul meu definitiv, nu s-a lăsat aşteptat:

„la vîrsta asta nemăritatăăă? Păi să pupi tu picioarele cui te-o mai băga în seamă de acum. Te pomeneşti că mai stai şi cu părintii, o partidă adevărată pentru toţi bărbaţii ce mai! Ştiu ca în mintea ta îngustă şi plina de prejudecăţi o să-ţi fie greu sa înţelegi, dar nu m-am săturat de nevastă şi copii, vreau doar diversitate.” – şi-a încheiat el triumfător pledoaria pentru o viață deschisă noului şi împotriva fetelor ce nu vor pupa ele vreodată așa paradis cum ar fi fost cîteva ore petrecute cu el. Și-a asortat speech-ul cu o privire superioară de om intrat în rându’ lumii, şi prin față şi prin dos.

Aștepta un răspuns, un răspuns la nivelul lui de înțelegere. Ceva de genul: „băă, am casă, băă, dar n-o să stai tu în ea!”, ori: „și ce băăă dacă n-am casă și stau la părinți?” – ca să se dumirească ce are de cîștigat și ce are de pierdut în toată afacerea.  Or părea femeile oarecum penibile cînd se mărită pentru bani, dar ele pot invoca la nesfîrşit scuza lăuziei, a debilității fizice, a mamei perfecte și gospodinei de neegalat … în schimb … închipuiţi-vă cît de distruși, total nefolositori, caraghioși  se văd bărbații, de pe meterezul nostru, al femeilor, cand te caută si se caută la pungă în probleme de amor.

Eu, nesimțitoare, n-am zis nimic din ce se aștepta. În schimb am izbucnit în rîs mai instant decît caf’a’ aia instant. Zgomotos şi cu lacrimi. Abia i-am putut spune printre sughiţuri:

„Nevasta-tă ce zice de nevoia ta de diversitate?”

Și i-am întors spatele ca să nu mai aud șuvoiul de blesteme și înjurături.

Reclame

După concert


Zappam aseară (cam plictisită)  şi deodată, pe un post TV văd o transmisie în direct din parcul Izvor din timpul concertului Madonnei. Lumea pleca dezamăgita. Da, da, ridicau din umeri a lehamite. Show-ul nu s-a ridicat la înălţimea aşteptărilor lor. Diva a dezamăgit – amândouă cuvintele încep tot cu „D”, poate de aia.

„n-are voce … şi şoul ala, ce-i aia? Faze fumate de mult …”

(sau mă rog, aproximativ aşa, chiar de cuvintele-s schimbate, ideea de baza rămâne aceeaşi: Madonna n-are voce, n-are show). Sau ca să citez clar şi precis, de exemplu din forumurile Antenei 3 (exemple similare cu cele de pe alte forumuri de la alte televiziuni):

„Am dat 160 RON să văd pe un ecran o tanti de 51 de ani sărind coarda pe scenă, şi care făcea pe alocuri play-back.”

„Si eu am fost la concert, şi eu am fost dezamăgita. Madonna nu mai face banii, îmi pare rău ca am pierdut atâta timp din viaţa mea ca să ascult o băbăciune ramolită. Păcat.” (înţeleg că o dată făcea banii? O mai fi văzut alte concerte de ştie aşa bine?)

„Îmi pare rău de tine dacă te-ai dus la băbăciunea aia şi ai mai şi suferit pe banii tăi. Ai fost victima „spălării pe creier” adică să crezi ca m u j i s t a aia e un idol.”

„E ridicola babeta asta. Vrea să fie originală dar e penibilă. Seamănă cu Udrea. Doua m u j s t e.”

……..etc .. etc .. etc … la nesfârşit peroraţii care spun acelaşi lucru folosind şi aceleaşi cuvinte: babă, dezamăgire, voce.

Pai … vorba doctorului Phil, la ce te aşteptai? Pe bune acuma, a trebuit să plăteşti câteva milioane bune pentru un bilet ca să afli că Madonna n-are voce? Unde ai fost în ultimii 25-30 de ani? Nu era mai ieftin, mai simplu şi mai comod să asculţi câteva melodii de pe un CD sau să-i vizionezi videoclipurile pe Youtube? Te incomodează vârsta ei în vreun fel, că nu înţeleg? Tu eşti nemuritor şi suferi de sindromu’ tinereţe fără bătrâneţe?

Romanii sunt absolut distractivi cu revelaţiile lor amare despre lume şi viaţă.

Femei despre femei


„……. se reinventează tot timpul, acum e o mama model, înainte era o târfă; am aici o carte scrisa sigur de un admirator, o fi iubit-o mult pentru ca a urmărit-o peste tot vreo 15 ani, face în carte referiri foarte personale şi obscene, o carte care o prezintă ca ceea ce era pe vremea aceea, o târfă ……….. Madonna este … ei bine, ce am zis mai devreme ca e, nu mai zic o data ca se mai uita şi copii la televizor la ora asta ( pana acum 30 de secunde nu se uitau? sau ? .. te pomeneşti ca vroiai de fapt sa le atragi atenţia asupra afirmaţiei „e o târfă”?) … de-a dreptul machiavelica, nu este cameleonica, n-are o voce nemaipomenita, este o târfă …………”

Cam asa vorbea Liana Stanciu de dimineaţă despre Madonna.

Nu zău! Madonna e o târfă? Pe bune? Eşti sigura? Dupa ce criterii se stabileşte asta, nu m-am prins niciodată; poate, în coada intervenţiei tale televizate, trebuia sa ne descrii şi sistemul de referinţă.

Asa vorbesc femeile despre alte femei, bravos, ce sa mai zic? Asa se vorbeşte dimineaţa la televizor, pe la posturile astea TV mai gomoase, mai cu pretenţii.

Le doresc scădere a ratingului tot mai plăcută, salarii din ce în ce mai mici. Ţineţi-o tot asa, poate scăpăm de voi într-un final.

P.S. Nu-s fan Madonna, nu ma duc la concert, nu-i ascult muzica. Mi se par insa din ce in ce mai jenante aparitiile televizate ale persoanelor publice din RO, a celor care chipurile ar trebui sa aibe influenta, ceva de spus, o personalitate remarcabila, etc ……..

O alta tara


Sibiul parcă e într-o altă țară. Şi asta pentru că toata țara, în mod special Bucureştiul, arată deplorabil si trăiește prost. Pare că restul ţării e lipsită de bun gust şi simţ estetic, de bun simţ si demnitate. Parcă oamenii din restul ţării vor să trăiască inconfortabil, n-au noţiunea vieţii de calitate si tot ce fac, fac pentru a-şi limita opţiunile de mai bine.

Noțiunea de fericire a fost înlocuită cu vreo zbuciumare trecătoare, cea de mulțumire cu un reportaj mai sinistru de la OTV. Speranțele se leagă de cine știe ce tombola și viitorul stă pe rafturi între E-uri şi borcane exportate-importate în România. Şi în chiftelele dintre feliile de chiflă, înecate în ketchup si muștar.

„Cine ştie ce pretentii ai. Pari greu de multumit.”

Păi nu-i normal să NU te mulţumesti cu nimic? Nu vreau să-mi petrec viaţa în 17 mp între două beri şi un pachet de seminţe. Vi se pare prea mult?

Romania, tara lesurilor de animale


Cruzimea românilor faţă de animalele lor se vede în carnea sfârtecată ce se întinde de-a latu’  României, şi de-a lungu’, pe toate şoselele, fie ele naţionale, judeţene sau săteşti. Câteodată şi pe peticelele de autostradă. E cruzimea cu care sunt lovite şi înainte de asta e cruzimea cu care sunt abandonate, uitate, înfometate, hăituite, alungate.

Parcă am duce un război împotriva mâţelor şi a câinilor, parcă îi urâm din tot sufletul, parcă ne-au invadat şi acum trebuie să-i stârpim. Şi îi stârpim dând cu beamveu în ele.

România e ţara lesurilor de animale.

Nu am văzut niciunde în lume, nici măcar în Bulgaria, ceva asemănător. Doar aici, de cum treci graniţa, vezi şoseaua năclăita în sânge de căţel.

„Firea-r al naibii, da’ ştiţi ce cap tare au? Mi-au îndoit de tot bara din fata, vedeţi?”

Cum puteti trai asa?

Targuri, targuri, targuri …


Weekendul asta, Bucureştiul a fost plin de târguri.

Târgul Anticarilor în parcul Carol, fain … l-am mai văzut acum 2 luni în acelaşi loc și anul trecut în Obor.

Târgul Meşteşugarilor de-a lungul bulevardului Aviatorilor, foarte fain … am fost impresionata de unele produse, mi-am și luat câte ceva. Multe lucruri originale, direct de la producători; puţine chinezării și kitschuri.  A nu se confunda cu tarabele de pe marginea drumului (DN1 de exemplu, zona Sinaia, Predeal), de produsele de acolo ne-am saturat cu toţii. Nu. Ceramica veritabila, autentica, romanească. Modele rare, unele făcute de ultimele familii din România care fac asa ceva, icoane pe sticla foarte frumoase, pictura naiva, etc. Artizanat de bun gust, mai sic decât Ikea :). Go and see, you don’t have to believe me.

High Heels Vintagae Fair, tocmai am scris despre el … şi asta merita vizitat măcar pentru atmosfera. Si pentru chilipiruri faine, io mi-am achiziţionat o rochie foarte-n-mbulinata.

Una peste alta, un sfârşit de săptămâna cu cheltuieli și cu târguri frumoase într-un târg nu tocmai frumos cum e Bucureştiul. Ah, nu-l am la inima, nu l-am avut prea avut niciodată 😦 … totuşi în weekendurile în care lumea e plecata și sunt mai puţine maşini pe străzi parca e mai altfel, mai suportabil, acceptabil pe alocuri.

Târgurile o sa se tot repete, cel de pe lângă parcul Kiseleff o sa aibe în fiecare săptămâna alta tema, eh .. asta-i chiar o provocare. Sa vedem, o sa recidivez.

Merita vazute toate 🙂

atata frumusete …


atâta frum’sete adunata la un loc :); oh, dar asta se întâmplă rar, când mai vezi asa ceva? Ma tot plimbam pe acolo, mai dădeam o tura, ma mai uitam la o tzoala, mai ascultam o poveste. Vorbeam cu fetele – una mi-a spus ca vinde rochii care-s făcute pe la 1950. Am holbaat niște ooochi! Nu credeam ca textilele sa păstrează atâta timp. Toate fetele mi se păreau draguțe … într-un fel, speciale. Fara infatuare (vădită), fără aere de prost gust, fără fitze și figuri. Alea erau fara fitze si figuri nu antifitzii pe care-i întâlnești de obicei și care miorlaie acru si frustrat: „Vaaai, da’ te duci tu acolooo, da’ porți tu aia sau ailaltă?!”, etc, etc, etc …  Feminine, delicate, chiar și cele urate. Îmbrăcate original. Apropos, se poate original și fără luiz vuton și Hermes.  Can you believe that? In plus conversația era o plăcere … haioase, relaxate, cool.

A fost weekendul acesta: High Heels Vintage Fair. Goagal it, o sa afli când, unde și ce.

Se organizeaza periodic in Bucuresti si-ti recomand sa te duci.  Nu trebuie sa cumperi nimic; nimeni n-o sa te preseze sa faci asa ceva.