rareș bogdan, între ficțiune și (i)realitate


observ de foartă multă vreme în jurul meu obiceiul unora de a apropria atît de mult ficțiunea de realitate încît ajung să le confunde. Și nu, nu sînt scriitori, poeți sau dramaturgi. Pentru unii, granițele celor două lumi, una reală alta imaginară, se amestecă în așa hal încît ajung să se compare cu personaje din cărți sau filme, să-și dorească ce au sau fac aceste personaje. Să le transforme-n repere morale, în principii de viață, în religie. Pe la sfîrșitul anilor 90 era faimos un nene care-și construise un ranch ca cel din serialul Dallas, o copie aproape identică, la care a mai adăugat o replică la scară mult mai mică a turnului Eiffel. Am vizitat acel loc, mi s-a părut halucinant. Victor Becali, mi se pare, (un Becali cu siguranță), și-a construit o casă în Pipera copiată după casa gangsterului Tony Montana din filmul Scarface (1983), un remake al unui film din 1932. E o casă mare, mare de tot, cu un exterior roșu, dacă treceți vreodată prin Pipera cînd nu e aglomerat, s-ar putea s-o remarcați. Circula prin cîteva cercuri, deasemenea, și ”dorința” acestui membru al clanului Becali de-a muri precum Scarface, împușcîndu-și dușmanii de la balconul interior al casei lui, la fel cum moare Tony ”Scarface” Montana în film. Vitejească, dorință, nu-i așa? Vitejim, Măria Ta. Deși întotdeauna m-am întrebat cine or fi fiind acei dujmani, dujmani care merită să moară secerați de niște ak-uri, de niște kalașnicoave în timp ce și el, ca personajul lui idol, moare luptînd, e posibil ca logica și rațiunea să n-aibe sens în cazul ăsta și explicația ar trebui căutată în folclorul de-acum popular: ”duujmanii-mi poartă pică, căci la valoarea mea, în toată viața loor…”… cam așa ceva.

Cunosc chiar o mamă care și-a pregătit fiica pentru viața adultă spunîndu-i că e posibil să întîlnească dragostea vieții pe stradă, cum se întîmplă în filmele ei favorite: ”Strada Hanovra”, ”Un bărbat și o femeie” etcetera… Am văzut și eu ”Strada Hanovra”, un film vechi și bun, dar sincer, n-am întîlnit pe nimeni, niciodată, la coadă la autobuz. Poate pentru că la noi nu se stă la coadă ci la îmbulzeală, pentru că străinii nu comunică firesc între ei dintr-o rușine care ține de lipsa unei elementare educații sociale, pentru că a i te adresa unui bărbat necunoscut sau unei femei necunoscute e în mintea multor români un apropo sexual și nu o încercare educată de-a fi civilizat și dintr-o discuție civilizată, poate cine știe, nu neapărat și obligatoriu, dar… pentru că sîntem, deci, o altă societate, care funcționează după alte cutume sau pentru că unele lucruri se întîmplă mai ales în filme, și e foarte greu să găsești un exemplu identic și-n realitate, și ăla va fi excepția de la regulă. Ca să nu mai spun că a merge cu zîmbetul pe buze și uitîndu-te plină de speranțe în stînga și-n dreapta în București e egal cu a cere niște scuipături și niște apropouri deloc subtile de la o societate frustrată, misogină și talibanizată. Deci, tinere doamne, nu faceți așa ceva. Cunoașteți și învățați societatea în care trăiți și luptați-vă pentru drepturile voastre eficient. Nu e nevoie să vă consumați cu flegmele unor frustrați.

Pe Facebook, în conversațiile acelea în care toată lumea se contrazice cu toată lumea, e destul de comun să te ”întîlnești virtual” cu vreun nene sau vreo tanti care își argumentează vreo teorie cu exemple ficționale.

– Da, da’ Sheherezada! Sheherezada ce viață bună a avut în lumea musulmană! – intervine un nene din ăsta într-o polemică ce se ducea pe wall-ul meu pe tema condiției femeii în lumea arabă. Schimbasem pînă atunci două-trei comentarii cu el fără să-mi dau seama cu cine vorbesc, cum îndeobște nu-ți dai seama cu cine vorbești cînd vorbești cu necunoscuți pe net.

Ceea ce e amuzat și trist în același timp la acești oameni este că, cei mai mulți, se pare, nici n-au înțeles nimic din viața personajelor pe care le dau ca exemplu. Nu știu dacă se poate spune că Sherezada a avut o viață minunată, nici ficțional vorbind. Ea s-a oferit ca victimă sigură unui tiran psihopat care dezvoltase un nou obicei: în fiecare noapte invita în camerele lui o fecioară, căreia îi tăia capul a doua zi. Și pentru că numărul acestor victime tinere nevinovate părea fără sfîrșit, și jalea a cuprins toată împărăția și poate și pentru că într-o zi tot i-ar fi venit rîndul în ritmul ăsta, ea s-a gîndit că ar putea găsi o cale de-a se și le salva. Așa că a făcut ce știm în mare cu toții: l-a distrat pe sultan cu o poveste și jumătate în fiecare noapte, făcîndu-l pe acesta să-i amîne pe termen nedeterminat execuția. O viață a-ntîia, nu?

*

Da, dar oameni din ăștia care confundă ficțiunea cu realitatea există mai ales sau numai în cercurile inferioare ale societății, nu? Cumva credem asta și ne spunem asta. Nu pot fi printre noi. Printre noi sînt oameni raționali care au discernămînt, nu?

Asta pînă-l vezi pe unul ca Rareș Bogdan, acum pe mare val la Realitatea TV, făcînd pe larg și cu multă, foarte multă convingere și chiar indignare, o paralelă între ”filmele acelea cu mafioți” – vorba lui – și familia lui Hrebenciuc și mai ales Hrebenciuc Sr. însuși, filmele acelea cu mafioți și mafioții din filmele cu mafioți ieșind în avantaj. Ieșind… superiori. Exemple! Niște exemple de la care hrebe sr. are de învățat – după părerea lui. (Rareș Bogdan declarînd în cîteva rînduri în ultimele săptămîni că-l cunoaște pe hrebe jr. care-i e și prieten, un lucru care se pare că nu miră pe nimeni. De ce nu miră pe nimeni că R.B. e prieten cu hrebe jr.?) Rareș Bogdan nu numai că are o emisiune în prime time la Realitatea TV, dar e și plin de atîta convingere că tot ce-i trece prin cap și iese pe gură e un adevăr sfînt, că el e o sentință morală în lumea asta păcătoasă, încît relaxarea și autoritatea cu care slobozește în eter astfel de comparații între ficțiune și realitate te lasă întîi cu gura căscată înainte să te facă să rîzi.

Ca să vă explic mai pe larg, ieri dimineață era invitat într-o altă emisiune decît a lui, și-l certa de la întălțimea pupitrului din teveu pe hrebe sr. că n-a învățat nimic din filmele acelea cu mafioți (?), în care, uite dom’le, pînă și ăia își fereau copiii și nu-i lăsau să se amestece în afacerile lor murdare. Pînă și personajele din filme își apără copiii și femeile și familia!!

(Și animalele vorbesc, cum văzut cu toții în ”Madagascar”, oamenii răi se îmbunează-n fața copiilor ca-n ”Despicable Me”, roboțeii roboțesc pînă găsesc dragostea ca-n ”Wall-E”… ce mai, e o viață minunată, asta pe care o trăim, nu, domnule Rareș Bogdan? Nu-l cunosc pe hrebe jr. și nici nu știu cum mi-am permis să mă adresez așa, dintr-o dată dvs., poate, și eu, cîteodată, am senzația că trăiesc într-un film…)

Am două comentarii de făcut pentru ”domnia sa”. (Ați observat cum se domnesc ăștia prin studiourile tv? Mai ales bărbații: ”Domnia sa, ”Domnia ta”, ”Domnia lui”… Sînt adevărate dinastii acolo, aristocrații, care se închină unii la alții, care își perie tronurile reciproc, care își consolidează zi de zi rangul și voi nu știti nimic.)

1. cred că orice om care nu mai face diferența între ficțiune și realitate ar trebui să facă o pauză și un control. La cap. Pentru igiena lui mentală, pentru igiena familiei lui, a grupului lui, și în cazul unui moderator în vogă, pentru igiena noastră, a tuturor. La nebunia generală din această țară fix un moderator și realizator tv care să ne spună că filmele de ficțiune sînt adevărate și că trebuie să le luăm ca modele de viață ne mai trebuie.

2. nu știu la care filme cu mafioți s-a referit că n-a precizat dar, ca și-n cazul domnului cu Sheherezada, n-a înțeles prea multe din ele. Și cînd citează, citează dintr-un fel de colecție personală de impresii, mult diferită de ce se întîmplă în filmele respective. Dacă s-a gîndit la trilogia ”Nașul”, îi reamintesc că în acea trilogie, în familia mafioată conducătoare existau 5 copii, 4 băieți (unul adoptat) și o fată. Dintre cei 5 copiii, 4 erau implicați direct în ”afacerile” familiei: Sonny Corleone fiind primul în linia… ăăă… dinastică, Tom Hagen, fiul adoptat fiind consigliere, Connie Corleone măritată într-o altă famiglie mafiotă și fiul mijlociu, Fredo Corleone…. avînd și el un rol pe acolo. Doar cel mai mic dintre fii, Michael Corleone scăpase din acea caracatiță, cu acordul întregii familii și la începutul filmului se îndrepta înspre alt loc în viață, ca mai apoi să fie nevoit să preia chiar el conducerea. O concluzie ar fi, dacă tot facem atîtea referințe cinematografice, că din astfel de famiglii nimeni nu scapă. În ”Once Upon a Time in America”, viața de gangster începe din copilărie și singura valoare și virtute a eroilor din acest film fiind pînă la un moment dat prietenia și ea cumplit trădată. În filmele italiene cu și despre mafioți am văzut copii care luptă cot la cot cu părinții lor, omorînd, siluind, furînd ca să-și apere famiglia, ”afacerile”, teritoriul. Femeile din aceste famiglii sînt complici tăcuți ai taților, soților, fraților sau fiilor lor, ajungînd pînă la diverse grade în armată. Repet, mesajul acestor filme e tocmai pe dos de cum l-a înțeles domnul Rareș Bogdan: copiii și femeile nu scapă. Și nici n-au cum: o astfel de afacere poate fi păstrată doar în famiglie.

*

Arta este o imitație a vieții – ne spunea Aristotel acum peste 2000 de ani și mare dreptate are. Doar că Arta, și cea de-a șaptea artă în cazul nostru, are – chiar și în cazul documentarelor sau a filmelor biografice – o inevitabilă caracteristică ficțională. Întotdeauna mai e cineva între spectator și poveste: un operator, un regizor, un actor… Iar cînd e vorba de filme de ficțiune… nici nu știu de ce ar trebui să explic că ele nu-s reale și nu pot fi luate ca exemple. Rareș Bogdan pică – odată cu aceste referințe pe care el probabil le crede culturale și pe care le declamă cu multă autoritate și superioritate, cu emfază și aplomb din televizoarele noastre, ale tuturor – fix în categoria adolescentelor care-l așteaptă pe Făt Frumos, respectiv pe Edward Cullen din trilogia Twilight, să vină să se îndrăgostească de ele.

Din păcate pentru noi, am impresia (ca să citez și eu din impresiile personale, evident, fără audiența domnului Rareș Bogdan), că acest caz e doar un exemplu al unui sindrom mult mai larg și mai grav. Presa, Politica și Biserica trăiesc într-o lume paralelă cu realitatea, într-un triumvirat nefericit și nociv pentru România, într-o ierarhie și-o aristocrație proprie și ermetică. Tot Rareș Bogdan își citează frecvent în emisiunile lui ca ”argumente” prietenii: x, y și z, îi invită în studio, și ei la rîndul lor citează alți ”prieteni” și tot așa. Totul e o mare gașcă acolo, și toți din gașca aia sînt atenți doar la ei. Se legimitează în permanență între ei: ”prietenul meu x a zis că y a făcut împreună cu z… și x și y sînt prietenii mei buni.” Legăturile lor cu lumea reală sînt tot mai firave și mai inexistente. Lumea lor se aseamănă foarte tare cu lumea din filmele cu mafioți, în care tot felul de grupuri sociale care dețin puterea sînt interconectate și se luptă între ele pentru putere. De aici și senzația noastră de nesfîrșit film sau nesfîrșită telenovelă cînd ne uităm la o televiziune de știri: oamenii aceia care apar frecvent la televizor trăiesc în propria lor realitate, care are anumite carcateristici asemănătoare filmelor cu și despre mafioți și care are în comun cu realitatea noastră doar faptul nefericit că în prezent ne conduce și ne influențează negativ viața.

De asta vă zic: uitați-vă de două ori la omul care vă dă argumente din irealitate. Mai ales dacă apare la televizor, ca moderator, realizator. S-ar putea să fie……….

Reclame

un carambol de acum 10 ani


Acum vreo 10 ani am fost și eu implicată într-un carambol împreună cu alte 9 mașini, într-o seară, pe Valea Oltului. Era înspre iarnă, nu ningea cînd am plecat de acasă, nici nu erau anunțate ninsori, dar pe drum a început să burnițeze, apoi burnița s-a transformat în lapoviță. Apoi s-a format polei. Am început să patinăm dar am sperat că trecem de defileu. N-am apucat. Am văzut cum un tir se ondulează în fața noastră și cîteva secunde mai tîrziu ne-am izbit de el. Am apucat să ne dăm jos în timp ce un alt tir care venea în urma noastră se străduia cu disperare să nu ne strivească cu remorca. Îmi amintesc cum m-am uitat în prăpastie și m-am gîndit că dacă sar, am mai multe șanse să trăiesc. Să-mi rup picioarele dar să trăiesc. În ultima sutime de secundă am văzut că remorca tirului va trece prin fața noastră și n-am mai sărit. A trecut la juma’ de metru de nasul meu. Mașina mea a fost făcută terci între cele două tiruri. Am scăpat pur și simplu printr-o minune, din noroc chior, cum vreți s-o luați.

*

Totul a durat cîteva secunde. De reținut: dacă nu vă pierdeți cu firea, mintea vă ajută într-un mod neașteptat în astfel de situații limită: timpul se dilată și ai timp să faci cîteva calcule care pot, sau nu, să-ți salveze viața. Eu am început să plîng și să țip la vreo 10 minute după ce s-a terminat totul, cînd eram în siguranță. Pînă atunci mintea se setase singură pe modul: salvează-te cu orice preț.

*

A, dar era pe vremea cînd asta nu era un subiect de breichin niuz. De fapt, nu-mi amintesc să fi fost menționat niciunde în presă. Era doar un accident. ȘOC: accidente se mai întîmplă, mai ales în preajma iernii.

IMG_5227

N-a venit nici Arafat să ne salveze. Nici nu știu dacă Arafat era Arafat pe atunci. Și totuși ne-am descurcat și fără. Au venit doar ambulanțele, poliția, descarcerarea, mă rog, autoritățile locale, cele care trebuiau să acționeze în caz de așa ceva. Destul de repede, din cîte îmi amintesc, în 10-15 minute au fost acolo, deși era pe valea Oltului, între nicăieri și niciunde. A fost un accident foarte complicat cu multe mașini și tiruri și camioane făcute praf, fără victime din fericire, dar care a oprit circulația pe acel drum foarte circulat preț de cîteva ore. Și totuși, NE-AM DESCURCAT. Am pus toți mîna, inclusiv cei ce stăteau în coada care atinsese cîțiva kilometri, să tragem, să împingem, mă rog, ce trebuia făcut. Toți… vreau să spun toți bărbații, cum e și firesc. Femeile, copii și bătrînii s-au înghesuit prin mașini străine, la căldură, într-un bar de parcare de tiruri care era la cîteva sute de metri, ș.a.m.d. Lumea s-a comportat cam cum trebuie să se poarte într-un astfel de caz. Fără dramatisme inutile, fără atîtea isterii, fără milă inutilă. FĂRĂ CELULĂ DE CRIZĂ OFICIALĂ. FĂRĂ TRANSMISIUNI ÎN DIRECT. FĂRĂ JURNALIȘTI. FĂRĂ POLITICIENI. Frate, nu mai înțeleg nimic: cum au putut poliția, ambulanțele și descarcerarea (adică un tractor și încă ceva pe aproape) să se descurce fără cele două comisii și para-comisii ale lui Ponta?? Pe la mijlocul nopții eram complet dărîmată. Circulația fusese restabilită. Noi, cei implicați în accident am rămas în barul din acea parcare de tiruri, mai aveam încă kilometri de declarații de dat. Un șofer de tir care nu fusese implicat în accident ne-a oferit mie și prietenului meu unul din paturile din cabina lui de tir (un Mercedes nou pentru vremurile alea, apropo). El l-a ocupat pe celălalt împreună cu o clientă de-a locului. Nu s-a întîmplat nimic kinky, dacă vă întrebați, sau eram prea terminată de șoc și oboseală ca să mai observ ceva. Și nici nu era treaba mea.

*

N-am văzut niciun picior de așa zis jurnalist, deși am stat pe-acolo aproape 24 de ore. Nu era chiar așa o știre sau o noutate, nu? Se formează polei, mașinile mai derapează, se mai lovesc… de ce să faci din asta un breaking news? E anormal să prezinți asta ca și cum ar o știre de interes pentru toată țara. Dar… azi nu mai e așa. Față de cum se desfășoară astăzi lucrurile, acea întîmplare care a fost atît de aproape să fie tragică, are așa UN AER DE NORMALITATE!

*

E o poveste pe care o mai povestesc cîteodată amicilor, dar nici ei nu o ascultă prea interesați. Daaar cînd e arătat, acum, azi, la televizor un caz asemănător, milioane stau cu ochii lipiți. Ce s-a întîmplat de atunci cu România? S-a prostit uitîndu-se la televizor? ȘOC: E IARNĂ. ȘOC: NINGE. SUPER-MEGA-ȘOC: VISCOLEȘTE. ȘOC: A RĂSĂRIT SOARELE. PE BUNE???

*

Azi, cînd văd cum se comportă lumea din jur, vreau să le mulțumesc anonimilor care au ajutat atunci. Fără să aștepte sau să primească vreo răspală. Șoferului din tirul care a venit după noi și care a rupt capul tractor trăgînd de tir în disperare înspre pădure, ca să nu ne strivească. Și care s-a dat jos din tir țipînd: unde-s cei din Dacie, unde-s cei din Dacie? Celor care ne-au ajutat să ne scoatem mașina dintre tiruri și s-o tragem din drum, celei care încerca să mă consoleze la o cafea cam lălîie, celui care a luat-o pe mama în mașină și a dus-o pînă la Sibiu (trebuia să ajungă urgent la Arad), șoferului care mi-a oferit un pat pe cînd eram gata să leșin de șoc și oboseală. Niște anonimi. Ne-am întîlnit cu ocazia unui accident, ne-am mobilizat, fiecare a ajutat cît a putut și apoi fiecare a luat-o pe drumul lui. Și gata.

Sînt puține lucruri care trebuiau îmbunătățite. Autoritățile au reacționat destul de repede. În cazul unor accidende cu victime poate ar fi contat, sau nu?, 5-10 minute. Dar vedeți? vorbim de minute care trebuiau cîștigate, cînd colo s-au pierdut ore. Apoi, am plecat cam ușor, fără să fim obligați să mergem la un consult medical riguros. Adevărat, aveam doar cucuie, contuzii, vănătăi, dar, dar… bine că n-a fost mai mult. Și apoi, șocul: aproape 2 ani n-am trecut pe lîngă niciun tir, în mașină fiind, fără să-mi vină să închid ochii și să mă bag sub bord. Poate puțină consiliere ar fi ajutat? Puține lucruri trebuiau îmbunătățite, dar în loc să le îmbunătățim…………..

*

Mass-media prostește, oameni buni, distruge tot. Și-a pierdut de mult sensul, menirea, rolul. Acum e doar un instrument eficient de spălat creiere. Cum îmi scria J.M. pe Facebook:

De atunci, cei mai multi romani si-au pierdut viata personala, o traiesc pe cea distribuita la televizor. De atunci oamenii au pierdut bucuriile simple ale vietii: prietenia, iubirea, contemplarea unui apus de soare, bucuria unei seri in pat, citind o carte buna, am pierdut simtul masurii, simtul responsabilitatii si toata bucuria vietii simple in famile cu sot, cu copii, cu catel si purcel.

*

Nu vă e dor să fim oameni, din nou? Nu vă e dor de normalitate?

*

IMG_5223

sîmbătă


toată dimineața, mama și colegii ei au așteptat controlul surpriză (de băgat în priză, probabil) al gărzii financiare în Antrefrig, anunțat de ieri. L-au așteptat acasă, în fața televizorului, fiecare crezînd că o să-i vadă pe ceilalți colegi filmați printre mascați. Dar cum nimeni nu s-a dus la muncă, Antrefrigul a rămas gol, iar garda n-a mai avut ce căuta. Pe la 10.00, dezamăgiți, au închis televizoarele si s-au dus în treaba lor. Așa am pierdut toți un spectacol in plus: breichin niuz, breichin niuz, garda și mascații fac razie surpriză în antrefrig. enșpe tone de marfă confiscate, amenzi fără număr, fără număr. breichin niuz, breichin niuz”
*
rămîne pe luni, la aceeași ora … Cică.
*
pe aia care bagă marfă în țara prin firme fantomă și nu plătesc TVA, să nu-i căutați! protejați-i! Falimentați-i pe ăia care plătesc taxe, ce mama naibii.
*
din ciclul: rîzi tu, rîzi, dar nu-i rîsul tău, am rîs mult și bine văzînd oda filmată, inchinată patronului iubit, Dan „Felix” Voiculescu. Uite și un link aici. Cine a făcut ceva atît de scîrbos? Niște „tineri” de vîrsta celor morți la revoluție pentru niște idealuri … idealuri, bine spus, căci nimic din ce-am visat atunci nu s-a întîmplat. Îi vedem în schimb pe unii dintre noi, în genunchi, gudurîndu-se, făcînd sluj, lătrînd cît mai tare – poate totuși, îi bagă în seamă cineva -, întrecîndu-se în activități care implică multă salivă: lins, scuipat și tot așa, adică în ipostaze mai nefericite și mai inexplicabile ca cele de pe vremea lui Ceaușescu.
*
De fapt e explicabil. Sunt doar ahtiați, ahtiați, ahtiați după bani și o faimă oarecare, n-are importanță. Sînt disperați să apară la teveu. Nimic altceva nu mai contează.
*
din ciclul „Vitali are () mica” mi-a plăcut cum l-au plasat pe puc pe Băsescu. Și pe Voiculescu măreț lîngă el, în costumul de supercaftitor, cu crosa  amenințătoare în mînă. Faza mișto e că, pînă și în montajul ăsta grețos-adulator, de pe pucul mic și de lîngă crosa mare, Base’ tot îi rînjea în față magnatului Voiculescu.
*
zic să începeți cu vocalizele de-acu, cine știe ce va trebuie să faceți peste cîțiva ani. De exemplu să vă începeți dimineața cîntînd un imn Voios, Voiculescului strălucit?
*
tot pe această tema, am lăsat un comentariu acolo. Iar un domn amabil, probabil un goffer, un troll, un din asta, cum îi zice, un … in fine, îmi transmite că Badea îmi dă iemu. Sirecul. Așa disperat a ajuns? Dar … Cum, mă întreb? Cum se va petrece această treabă? O aduce dumnealui în gura? Intermediarul, adică. Aha, deci o aduce el în gură. Merci, miroase, pare cam expirată, poți s-o duci înapoi.
*
am găsit niște fonduri europene, destinate persoanelor care locuiesc în zone defavorizate și care sînt defavorizate economic. Teme eligibile: comportament civic, comportament ecologic, educație sanitară. Cam jumătate din Romania poate fi vizată. Mă bag. Organizator și ong-ist cu experiență. Luni îi sun.
*
l-am scapat și pe prințul Albert de Monaco. Oare cîți au mai rămas?
*
și dacă nu mă lasă S.D. să-i scriu lui A.S. nici săptămîna asta, chiar mă supăr pe viață. Cît să mai rabde omul, cît?

obsesii erotico-scatologice


fara prea multe comentarii, fragmente din „opera” noului redactor sef al Academiei Catavencu, Denis Dinulescu:

AVERTISMENT: cele ce urmeaza nu-s pentru ochii si urechile celor sub 18 ani, desi, unii dintre ei vorbesc la fel de urat si pe strada si acasa!

„Dromichete unde eşti / Mie pula să-mi beleşti / Că romanii-s în zăvoi / Apucam-ar de un coi” – (Cele zece neveste ale lui Oedip, editura Semne, 2007)

sau:

„Soarele a răsărit / Vai ce căldură / Pe mine mă doare / Direct în pulă” – (Cele zece neveste ale lui Oedip, editura Semne, 2007)

sau:

„Din 21?/ Da, bă, blonda pe care ai agăţat-o în staţie la Bucur/ A, da, gata. Şi? I-aţi pus-o? /Normal, era pe roşu, tâmpita.”
*
wow, da! ACUM o sa se vanda Academia Catavencu! Daa … daaaa … 🙂 🙂 🙂 Pentru asta ati dat 800000 de euroi? Pentru cateva zeci de euro obtineati niste scuipaturi si niste injuraturi mai acatarii de la jumatate din cei care trec pe strada.  Pana la urma exista dreptate pe lume 🙂 🙂 🙂
*
Incalificabil.
*
dar i se potriveste de minune lui Adrian Rus – directorul presei lui Adamescu – si echipei lui tinere si pline de voiosie. Este exact talentul care le mai lipsea.
*
:)))))))))))

Mircea Badea are de dat la stat 100000 USD. Nu-i da


s-a pornit asa, in Romania, un concurs ce seamana foarte bine cu o  disperare cu dimensiuni de catastrofa printre cei ce au bani de dat la stat. Le e atat de groaza sa se desparta de ce le-a intrat in cont – ori in plic – incat ar intoarce pe dos toata lumea, indiferent de consecinte, numai ca sa nu trebuiasca sa faca asta. Concursul il castiga ala care indeplineste cu brio urmatoarele 3 conditii: are multi bani de dat la stat; nu-i da; se lauda ca nu-i da si devine faimos pentru asta. E un fel de re-adaptare a legendelor haiducilor autohtoni la prezent; desigur trunchiata si otravita de prostie; si unu’ ca Mircea Badea chiar se crede Iancu Jianu si Zapciu doar pentru ca are bani de dat la stat si nu-i da.
*
dupa ce ca nu-si platesc datoriile, se lauda tuturor ca n-o fac si asteapta aureolati de neuronii lor scurti si limitati – pe post de carlionti -, sa-i si aplaudam pentru asta.
*
cum intorc ei povestea si o prezinta ca pe un mare, maaare act de dreptate sociala, facuta cu barda vorbelor grele? Sa luam exemplul lui Badea. El nu da pentru ca … nu-i da banii lui Blejnar. Caci, ma intelegeti, cei 100 000 de USD (singur-singurel a confirmat in emisiunea lui ca e pe lista celor care au depasit cu mult plafonul de 35000 de euro dupa care trebuie sa platesti TVA), deci cei 100 000 de USD pe care-i are de dat, vor intra direct, di-rect in buzunarul sefului fiscului. Si el, Badea, nu vrea sa-i dea aluia bani. Ca Blejnar e urat si e corupt si merge in Bamboo si nu stiu ce mai e. Iar Badea e cinstit si are muschii lucrati si el merge sa alerge, nu merge in Bamboo si mai apare si la teveu in fiecare seara. De asta trebuie sa-l aplaudam pe Badea si sa-l huiduim pe Blejnar, desi, in fond, daca e sa luam toate acuzatiile de bune, sunt amandoi la fel de hoti.
*
Daaa, da’ Badea nu stiaaa, nu l-a sunat Boc sa-i spuna ca peste 35 000 de euro tre’ sa se declare platitor de TVA si sa-l si plateasca. Nici Udrea nu l-a sunat. Saracutul de el! Va inchipuiti? Atata nebagare de seama … Dupa cata sudoare depune si cata saliva iroseste? Deci, pe Badea trebuie sa-l placem – si sa-l iertam de datorii – nu numai pentru muschii din dotare ci si pentru ca e nestiutor, e cam prost si nu intelege chestiuni de principiu, deoarece confunda omul cu institutia si institutia cu legea, si (ne) spune, ne invata el parinteste ca dac-ai dat in cap cuiva dar n-ai stiut ca-i ilegal esti absolvit de vina si pedeapsa.
*
banii dati statului se fura si se cheltuie ingrozitor de prost. Dar solutia acestei probleme nu e inca un furt, pe care-l faci chiar tu, justitiaru’ lu’ peste prajit, mama si tata tuturor ametitilor cu doar doi neuroni ramasi in dotare, care-si rezolva frustrarile stand in fata televizorului si injurand o data cu tine, aleator, in dreapta si-n stanga, in fata mesei naclaita de bere si acoperita de seminte.
*
Eu cred ca tu, Badea, esti doar ingrozit sa te desparti de atatia bani, pe care i-ai strans din greu, sufland in fiecare seara intr-o goarna atat de jegoasa ca ma mir ca nu ti s-a taiat rasuflarea. Cred ca esti un zgarcit si un ahtiat dupa bani si inavutire, dupa doldoroiu de valuta, dupa o situatie (falsa si subreda) in viata, la fel ca orice parvenit de 2 bani care se faleste pe Beller cu ultima pipitza culeasa aseara la discoteca. Doar cineva atat de disperat dupa banet si de frustrat ca n-are nicio valoare ar putea face ce faci tu pentru bani. Cred ca ti-e greu sa te desparti de ei. Tot sufletul tau e acolo. L-ai vandut pentru bani.
*
Nota bene: Daca MB are sa dea fiscului 100 000 de mii de USD, calculati cam cati bani a castigat in ultimul timp sufland non stop in goarna antenista, dupa care mai adaugati 35 000 euro

Later edit: … si mai citesc undeva ca el se considera coleg de suferinta cu Maia Morgenstern si cu Marin Moraru … Lichea! Cu cine esti tu coleg?

Even later edit: „cum de ti-ai adus aminte de MB, Laura?” – intreaba bland, un prieten. Pai, de dimineata, am vazut din cea mai pura intamplare, ultimele 3 minute din emisiunea lui. Ne prezenta la rugamintile producatorului revista Business Woman, cu o scarba dusa aproape in pragul vomitatului. Sa moara nu alta, acolo pe birou, ca trebuie sa faca asa ceva. „Cum? atatea femei fac afaceri in Romania?” – zise el cu superioritatea-i inconfundabila, bazata desigur pe ore intregi de suflat in goarna. Si cu o grimasa din aia, de zile mari. Da mai Mirciulica, suntem multe in afaceri. Afaceri cu cratiţe, mah, cu tigai … nu vrei si tu una? in cap?

Nota pentru M: nah, te-am ascultat, am schimbat „derbedeule” cu „lichea”. Mai bine asa?