memorialul durerii familiei Năstase


(Încep cu o paranteză foarte lungă …….. trecerea bruscă a Luciei Hossu Longin din tabăra „gherilei” anticomuniste în cea urît mirositoare a lui Voiculescu „Il Tornatore”, m-a lăsat la vremea ei, drept să spui, cu gura căscată. Ani de zile îi ridicasem un piedestal doamnei Hossu-Longin, atît de înalt, încît atunci cînd a căzut de pe el a făcut un fel de explozie atomică.

Apoi, cînd mi s-a spus că, în fond, doamna n-a facut decît un pas înapoi, înspre zona gri-murdar unde activase pînă în ’89, gura mea căscată a rămas căscată definitiv. Cum adică? LHL fusese șefă la propagandă în TVR?

PE BUNE??
*
PĂI ȘI DE CE NU NE-AȚI SPUS PÎNĂ ACUM?
*
Nu pot să mă simt la nesfîrșit vinovată despre toate cele pe care nu le știu despre complicata elită bucureșteană în care morții se amestecă cu vii, bunii cu răii, răspopiții cu popii, marțafoii cu oneștii și tot așa, clamînd toți aceleași locuri în față. Și eu încă acumulez informații cu ușurință, din varii domenii, le clasez pe teme, nu mă simt rușinată să întreb cine?, de ce?, cum? de cînd?, și n-am crezut niciodată, și sper să nu cred vreodată, că am aflat sau am învățat destul. Eu încă m-am străduit să aflu cîte ceva despre orașul ăsta. Dar alții? Dar tinerii al căror interes s-a ofilit la 20 de ani? Dar marea masă de „provinciali” veniți aici doar să-și caute o slujbă mai bună și încă trăind după obiceiurile de acasă (cum îi acuză pe drept bucureștenii)? A cui e această responsabilitate: voi trebuie să ne spuneți cum stau lucrurile aici sau noi trebuie să căutăm să aflăm? Dar dacă habar n-ai că trebuie să cauți? De ce m-aș fi gîndit eu VREODATĂ, de ce aș fi bănuit că patima cu care Lucia Hossu Longin vorbea despre crimele comunismului e fix aceea cu care va vorbi și despre „drama familiei Năstase”? în mai noul memorial al durerii familiei Năstase? …….. am închis paranteza).
*
… căci astăzi, văzîndu-i pe cei doi trei (aflu acu’, după nu știu cîte ceasuri) membrii ai familiei Năstase încă în libertate, cum defilează înconjurați de gorile agresive și de jurnaliști cu ochii pe cale să fie învinețiți, cu o morgă desprinsă parcă din filmele anilor ’40, vrînd cu disperare să joace rolul pozitiv – adică cel al comunistului – din „Cu mîinile curate” (filmul, complet cred, aici), cei doi trei aproape că m-au făcut să rîd. Au coborît niște trepte în viață și li s-a făcut rău. Au ajuns să nu fie mai „băgați în seamă” de jurnaliști ca altădată, alții le-au luat locul, riscă să NU prindă prima pagină, cu tot blogul lui Năstase cad în fiecare zi mai jos și mai jos în iadul anonimatului; Pleșu – vă dați seama ce oroare! – la ultima ieșire în public la Humanitas-Cișmigiu a avut mult mai mulți spectatori ca ei și o audiență mult mai interesantă, așa că, trebuia făcut de urgență ceva. Ceva, cevaa dramatic. Și au găsit: i-au bagat ei în seamă pe jurnaliști. Cu pumnul! Ce roluri, ce dramoletă, ce isterie artificial creată! Mama și fii – trei pitzipoance cu talent, victime ale dictatorului Băsescu – ce-și puteau dori mai mult decît puțină pseudodramă care se la mai spele păcatele puturoase!
*
Îmi venea să strig, nu știu de ce: „dați cu sulf, dați cu sulf, că miroase mai bine!”.
*
În afară de furt la scară națională și distrugerea a tot ceea ce se clădise – cum se clădise – pînă în ’89, familia Năstase și acoliții lor – și o includ aici și pe LHL -, camarila infectă care ne-a distrus, efectiv, viața,  au mai dat ceva sociatății românești: pitzipoanca. De fapt, varianta ei superioară, „elita”: pitzipoanca de televizor.

Sînt convinsă azi că cei ce au organizat și apoi au confiscat revolta populară din 1989, aveau cîteva dorințe teribile, acumulate în ani și ani, în anii aceia în care au privit permanent cu umilință în sus și au supt puroiul partidului. Dorințe care-i rodeau grozav pe dinăuntru și pentru care au pus în scenă isteria aceea colectivă în care au murit o grămadă de oameni, dorințe pe care și le-au îndeplinit cu vîrf și îndesat în ultimii 23 de ani. Una dintre ele era să apară la televizor. Să fie ei vedetele lipsite de orice talent la care ne uităm cu toții. Să fie ei Nicu și Leana a României.

Și le-a ieșit. Mai ales familiei Năstase.

Sînt pe toate ecranele. (De aia avem atîtea televiziuni de știri: ca să aibe ei unde apărea, că doar pe un canal sau două n-ar putea încăpea toți deodată.) Se bat pentru un loc în prime-time. Se invidiază pentru paginile și numărul de cuvinte care le-a fost acordate în ziare. Se exhibă, se dau în stambă. Urlă, țipă, fac scandal. Se scălămbăie. Își pun fustele în cap. Își publică discuțiile despre sex și relații intime pe YouTube. Și Paris Hilton a apărut goală, pe internet. Nu? Ea cum poate? Ce, o fi rușine? Cum zicea tipul ăla de la PNL … „vreau să fac sex cu tine/ cu ce?/ cu ce am și eu.”

Păi nu? Păi da.

De asta nu vedem mai nimic altceva la televizor. Martori am fost cu toții în decembrie 1989, atunci cînd AU CONFISCAT ÎN PRIMUL RÎND TELEVIZIUNEA. Doar că atunci, pe moment, am crezut că e o victorie, e un lucru bun. Cînd colo, ce să vezi? Au confiscat-o pentru ei. Ce, Ceaușescu apaărea la televizor pentru că avea rating? Apărea la televizor pentru că PUTEA. Păi vezi. Ratingul oricum îl stabilesc ei, dacă vor să fie rating o să fie. Căci dacă l-ar stabili altcineva, poate cei 100 000 de frustrați semi-psihopați care se uită la Gâdea și Badea în fiecare seară n-ar conta la fel de mult pentru nicio firmă care vrea să cumpere publicitate. Nu vă întrebați vreodată de ce rating-ul e confundat cu eficiența marketării și promovării unor produse? Distrușii care așteaptă să-i întrețină Ponta de-acum contra votului lor, vor avea din iarnă mai multă putere de cumpărare? Merită să-ți faci reclamă în emisiuni care au o astfel de „audiență”? Mai că-mi vine să zic că reclama aceea în care o pitzipoancă blondă își arată întrepicioarele bancarilor BCR, este de fapt, expresia cea mai fidela a democrației românești, așa cum este ea înțeleasă de tribul neocomunist. Adică: ne puteți regula cît vreți dacă dobînzile sînt mici.

Ce cultura? C-ești nebun? Cultura lor, poate. A personalității lor, așa precum au învățat. Să ne intre bine în cap că nimic altceva nu ni se poate întîmpla. O mostră extrem de elocventă din această permanentă și chinuitoare fandare a egoului lor supra-umflat și deșucheat ca o bubă mare, care stă să plesnească, am avut în vara asta, în telenovela: „falsa sinucidere a lui Năstase”. Parcă mă așteptam atunci, în noaptea aceea în care s-a difuzat primul episod, să iasă din casa aia vro’ trei pirande de diferite vîrste, cu fuste largi și inflorate și să ne arate pe rînd, unde țin ele originea lumii. Aia, din tabloul lui Gustave Courbet (să pun o poză? Să nu pun? Uite pun un link aici.). Dar fără atîta artă și talent.

În cazul acestor nomenclaturiști, așchia n-a sărit deloc departe de trunchi. Ba, într-un fel, de teama pierderii privilegiilor pe care le-au avut, a sărit cumva ÎNAPOI ÎN TRUNCHI.

Apele se retrag la matcă, și, după 20 de ani de peregrinaj, LHL poate liniștită să facă vreo douăj de episoade despre prigoana băsistă. Și despre martirul Năstase.

Memorialul durerii familiei Nătase. Și al nătăfleților de români.
*
așa că, am două lucruri a vă spune/cere. Ba nu, trei.

1. voi cei ce știti cine ține de care trib, nu vă mai ascundeti sub falsul non-combat românesc. Povestiți. Povestiți, povestiți tot ce știti, altfel sîntem pierduți.
2. aștept ziua cînd o să renunț de tot la contractul de cablu. Aștept ziua cînd o să-mi fac destul curaj și o să mă car de aici. Nu știu ce mai aștept.
3. Cred că în decembrie n-am să mai votez. Nu mai am cu cine. Nici cu ce.

Reclame

Grecia versus Romania. Niste comparatii


prima mea vizita in Grecia trebuie ca a fost prin august-septembrie 2004, la Loutraki, o statiune aflata cam la 70 de km de Atena, un loc preferat de cei din capitala elena pentru  cea de-a doua casa. O statiune relaxata, in aparenta nespectaculoasa, situata pe malul Marii Mediterane, pierduta printre dune de nisip, maslini, portocali si stuf salbatic, si frecventata mai degraba de localnici. Acea prima vizita (si urmatoarele) avea sa-mi aduca pe langa placerile reale ale sejurului o serie de nedumeriri si intrebari care si-au gasit raspunsurile doar in ultimul an si ceva.

Din Grecia 006

Prietenul meu care avea destula treaba in zona, mi-a aranjat atunci sa petrec una din zile la plaja privata a lui Aristoteles, un fost manechin, inalt, bine facut, cu capul cam turtit, dar cu trasaturi frumoase, un pic efeminat si poate, putin gay. Una pesta alta, un personaj demn de mentionat. Plaja, o minune dupa gustul meu, ceva mai retrasa, mica, selecta, marginita de un mal inalt de pamant pe o parte si un bar acoperit cu stuf pe de alta, arata mai degraba ca un fel de plaja romantica si salbatica pe care o vezi in filme. Am intrat repede in vorba cu Ari (stoteles), si i-am marturisit plina de entuziasm, dupa ce l-am rugat sa-mi pregateasca un cocktail cum stia el mai bine, incantarea mea autentica! Caci mi se parea afacerea ideala, job-ul ideal, mai ales mie, care urasc multinationalele si slujbele care te incorseteaza in meetinguri, program fix, birou, monitor si o tinuta absolut nefeminina.

O mie de ani daca as fi incercat, in Romania n-as fi putut sa fac asa ceva. Lasa ca nu exista plaja propriu zisa, dar nici restul nu era de crezut ca putea fi facut! Unde? Langa Mamaia lui Mazare unde sezonul tine cam 2 luni??

Din Rodos 041

Dar, surpriza, Ari era blazat! Nu-mi impartasea deloc impresiile pozitive si invidia pentru un job care-ti permitea sa stai tot timpul langa mare, in aer liber, fiind in acelasi timp si propriul tau stapan. M-a anuntat, lasandu-si colturile gurii in jos a lehamite, ca e ultima vara cand mai statea acolo.

– Din iarna ma angajez la stat!
– La staat?
– Daa … aici fac doar 2000, poate 2500 de euro pe luna. 2800 intr-o luna buna. Acolo o sa iau 3000, ba poate chiar 4000.

Nu mi-a pomenit de spagi desi, probabil se gandea si la asta.

– Asa de mult? – intreb eu pe un ton neincrezator.
– Da. Acum toti ne angajam la stat.

Declaratia asta neasteptata si promisiunea acelor venituri incredibile provenite dintr-o slujba la stat m-au umilit suficient incat sa-mi iau cocktailul si s-o sterg spre sezlong. 4000 de euro la stat? Si cati greci erau angajati la stat cu salariile astea? Moama… si eu in ce tara traiasc? Nu intelegeam cum se poate asa ceva, si, pe vremea aceea inca nu castigasem atata incredere in mine incat sa-mi anunt cu voce tare toate opiniile critice si eventual sa mi le si mai argumentez. M-am gandit destul de posaca la cei de acasa, care traiau din salarii amarate, desi nu eram in criza, la doctorii si profesorii nostrii ce pluteau intr-o saracie lucie, si m-am simtit intr-un real dezavantaj.

100_1100
Serile ieseam, fireste, la restaurant. Desi am fost prevenita ca grecii mananca tarziu, n-am reusit sa ma acomodez cu programul lor in acea prima calatorie. Abia la urmatoarele – si aveam sa merg in Grecia in urmatorii ani cam de 4-5 ori pe an – am inteles mai multe. Cert e ca la acea prima cina la un restaurant bun cu specific – cum altfel? – grecesc, am mers primii, ca sa n-am eu un soc prea mare, si am plecat cam pe cand lumea buna iesea la masa.

Caci grecii isi urmau netulburati programul lor indiferent ce si cine, si aveam sa aflu asta pe propria piele, in urmatoarele calatorii. Magazinele si chiar orice fel de afacere nu se deschideau si nu incepeau inainte de ora 10.00. Daca iti programai o intalnire inainte de ora 11.00 o faceai pe barba ta. La 13.00, cam toata lumea pleca acasa sa-si faca siesta, si nu o data vanzatoarele sau proprietarele mi-au trantit indignate usa in nas!, caci nu aveau timp de mine, ele trebuiau sa  odihneasca si sa manance. Se reintorceau la munca la ora 17.00. Pe la 20.00 pleacau acasa unde se odihneau din nou pana la 22.00 cand ieseau la restaurant, deobicei cu familia largita. Petreceau cam pana la 3 dimineata cand, in fine, se duceau, poate!, la culcare.

Din Rodos 079
Multe alte lucruri mi-au atras atentia. Degajarea cu care intarziau la intalnirile de afaceri – am mai spus -; faptul ca se mandreau ca aproape niciunul nu-si platea impozitul pe casa, placerea cu care-mi aratau padurea de ace metalice care ieseau din fiecare acoperis plat, dovada ca aceea constructie nu e chipurile terminata si de aceea nu aveau ce plati. Nivelul de colectare a taxelor în Grecia face guvernul României si ANAF-ul să pare niste campioni, niste eroi. Asta e soarta noastra: noi nu sintem Grecia si trebuie sa devenim eroi ai corectitudinii si eficientei.

100_1104

Politistii circulau prin orasele antice sau medievale pe motocicleta fara casca pe cap si cu cea mai mare viteza posbila si ochelarii de soare temeinic infipti in ochi. Nesfarsitele accidente de motor sau scuter pe care le aratau non stop la televizor si nimeni nu le lua in seama. Nimeni nu taia niciunde niciun bon. Cei mai multi barbati isi petreceau dupa-amiezele la o cafea, urmarind printre genele mijite orice femeie care le intersecta privirea, cu acea obraznicie specifica doar masculilor din sud-estul europei. Mda, iti laseau senzatia ca le apartineai, daca le treceai prin fata, mai ales neinsotita. Si treceai intrebandu-te daca asta era o tara de rentieri sau daca toti cafegii adormiti aveau o insula pe undeva pe care o inchiriasera si acum isi puteau permite sa faca nimic non-stop.

Din Rodos 147

Si mai erau… si altele. Ca noi membrii ai UE, grecii au fost singurii care si-au permis sa-si treaca in pasapoarte mentiunea „crestin-ortodox”, in conditiile in care, a face diferenta intre diferitele culte religioase e socotita in uniune o discriminare si o lipsa de respect pentru valorile la care, chipurile, toti aderam. Grecia e o tara laica in teorie; in practica masiv influentata de popime. Nu neaparat de valorile moralei crestine cat de ocosenia unei tagme care confunda credinta cu puterea. Nicio dezbatere  – aproape – nu se facea fara vreun preot si indeobste acesta era si cel mai galagios. Cateodata se inclinau atat de tare inspre oponentii lor din studio incat aveam senzatia ca o sa iasa din ecran. Apoi, pe aeroportul din Atena am auzit cu stupoare si destul amuzament cum o cursa catre Istanbul a fost anuntata ca una catre Constantinopele, grecii nerecunoscand nici astazi mai noua denumire a vechii capitale bizantine. Cum de altfel socotesc ca zacusca, cafeaua frappe, saorma, pardon, cum am putut sa spun asa ceva?, gyrosul, si diverse alte bucate specifice zonei sunt inventie 100 % greceasca iar turcii sunt niste impostori in materie de bucatarit… desi, priviti de un ochi strain, intre turci si greci nu-s mari deosebiri nici la infatisare nici intr-ale gurii. Doar numele sunt diferite. Dealtminteri  ei le vad mai pe toate inventie greceasca desi, de la Aristotel, Platon si Socrate, de la Eschil, Sofocle si Euripide incoa … nu prea au mai dat ceva. Apoi, regretau drahma si trecerea la euro, care le adusese preturile la acelasi nivel cu cele de pe coasta Marii Adriatice si, in felul acesta ii pusese in competitie cu cateva noi state europene: Croatia, Cehia, Slovacia si mai stiu cine si ce. Vechii lor clienti, est-germanii se reorientasera brusc inspre niste destinatii la fel de frumoase, dar necunoscute lor si mai aproape de casa. Deci, mai ieftine. Dupa ce ani de zile grecii investisera masiv in marirea propriilor hoteluri pentru a atrage contracte babane de la marii operatori de turism de tipul TUI, acum erau fortati sa scada preturile drastic sau sa ramana cu ele goale. Ce mai! Trebuiau sa se puna pe muncit.

IMGP0962
De atunci ii urau pe nemti. Îi mai urau e nemti și pentru ca la bancile lor private s-au imprumutat si de atunci aveau sa le dea o groaza de bani inapoi. Asa ca si-au adus aminte  de datoria gogonata, care impreuna cu dobanzile facea nush cate miliarde de euro, datorata lor de germani din timpul celui de-al doilea razboi mondial. De parca germanii o sa si plateasca vreodata datoria aia chiar de-ar fi fost reala. De atunci se auzise ca de fapt masluisera rapoartele economice si intrasera pe burta in uniune. Dar criza era departe si ei pareau posesorii incredibil de norocosi ai unui stil de viata de negasit altundeva in intreaga Europa.
*
Ultima oara am fost in Grecia prin 2009. Intr-o dimineata mi-am fixat GPS-ul catre prima destinatie din peninsula, aflata in linia dreapta fata de Bucuresti: Alexandroupouli. Un oras aflat pe malul Marii Egee (Grecia e inconjurata de 3 mari: Egee, Mediteraneeana, Ionica), placut, destul de modern, departe de-a fi o destinatie turistica. I-am gasit pe greci asa cum i-am lasat. Plutind in dolce far niente. La intrarea pe autostrada faceau un concurs de masini si motociclete, sub supravegherea incantata a politistilor tot fara casca. Mi-au facut nerabdatori semn cu mana: „treci o data, avem treaba”. Treaba sa ne rupem capul pe aici. Receptionerul hotelului la care ne-am cazat se misca din doi in doi si, precum stiam, cina se servea dupa ora 10 seara. Pana atunci am flamanzit amarnic pentru ca toti bucatarii din oras dormeau.

Ah, ce viata minunata!

Din Rodos 058
Abia m-am intors acasa din acea calatorie si am aflat ca valul amagirii se rupse. Cazusera din rai, mai ales cei din Atena. In uniune, cu atatia ochi de fata, nu poti sa printezi la nesfarsit bani si sa dai mereu rapoarte false. Pana la urma s-a aflat ca deficitul lor era urias si ca traisera in ultimii ani, cum ar veni, TOTI, dintr-un fel de furat. Isi furau singuri caciula. Si apoi, nu doar eu observasem TOATE acele amanunte si multe altele. Zeci de mii de turisti germani, englezi, francezi, olandezi, belgieni, austrieci, danezi etc, vazusera acelasi lucru. Auzisera aceleasi povesti spuse cu nonsalanta. Vorba s-a dus, intr-un fel sau altul.

Si s-a intors sub forma de bumerang.

Macar la noi cand s-a taiat, s-a taiat din nimic. Ei au ramas fara miile de euroi… si fara stilul acela magnific de viata. Fara nesfarsitele mese in oras. Fara relaxarea cu care-ti tranteau usa magazinului in nas daca nu stiai programul locului. Nemtii s-au intors, dar nu sub forma de turisti ci de adminstratori draconici: le-au retezat-o din prima si, in plus, i-au invitat sa-si mai vanda din insulele alea, peste 2000 la numar. Blasfemie, nu alta! Ii tin din scurt si, dupa cate se pare n-au nicio iesire. Nici popii nu-i pot ajuta caci dupa cate stim, Dumnezeu nu-si amesteca treburile cu cele ale cezarului.

IMG_3632
La Aristotel ma gandeam, si la cel din antichitate si la cel din prezent, cand l-am auzit pe Osanza Multa Mihalache Burta Verde, mormaind furios ca el n-a fost dat afara. Nuuu. El a fost… avansat in prostie c-un sut in fundul neomenos de mare. Atat de mare incat n-a simtit sutul in fund. Nuu. A simtit asa, ceva ca o adiere. Ingamfarea si obraznicia lui mi s-au parut incredibil de nelalocul ei, mai ales intre aceste ganduri.

(Nota mea: era o perioadă în 2012 în care situația Greciei și situația lui Mihalache, cel ce e acum consilier prezidențial, erau cumva subiectul zilei. Acum, acele povești sînt uitate.)

Din Rodos 042

Sa-i spuna cineva lui Mihalache si lui Antonescu si tuturor celor ca ei din TOATE partidele, ca noi, romanii, NU ne putem compara cu grecii. Ei pot juca rolul de copii razgaiati si iresponsabili ai Europei, noi NU. Asa cum nici degetele de la mana nu sunt egale intre ele desi au toate statutul de degete, nici europenii nu sunt de fapt egali intre ei. Avem drepturi egale, cateodata sanse egale si aceleasi obligatii. Unii, precum grecii, vor beneficia de mai multa ingaduinta, dar nu va fi pentru toti la fel. In plus grecii au avantaje naturale si istorice mult, muuult peste noi. Nici macar nu suntem comparabili. In afara de cerul nespus de albastru (putine tari europene au un cer la fel de albastru ca al nostru si al Greciei), nimic nu ne apropie de pozitia geografica unica si privilegiata pe care o ocupa Grecia in Europa. Apoi, rolul lor in istorie, in arta si civilizatie… Poate, in loc sa infulece a zecea masa pe ziua asta, Mihalache Osanza Multa ar face mai bine sa faca o pauza si sa se gandeasca cat de important e rolul jucat de anticii greci in educatia clasica vestica. Stiu ca la noi nu se incepe de la Aristotel si Platon, caci Abramburica cu mintea ei n-ar putea concepe asa ceva, totusi, marile scoli ale lumii de la ei incep de sute de ani. Fara nicio exagerare, aproape TOTUL in cultura si educatia occidentala incepe de la Aristotel. Definitiile lui sunt simple si enervant de exacte pana si azi. Timp de sute de ani, greaca veche a fost predata si invatata in toata Europa. Grecii au fost mari navigatori, arhitecti, artisti. Au inventat teatrul si astfel, prin extensie, sunt la originile filmului. De la ei avem Olimpiadele. Civilizatia europeana n-ar fi aceeasi fara contributia lor. Pe cand fara noi, romanii…

IMG_0178

Noi, romanii, desi ne mandrim cu dacii nostrii priceputi oieri si agricultori facem o branza destul de proasta luand in calcul lauda asta. Mda, si Primul Oier al Tarii ar putea face o vizita prin Franta si Olanda, pe la ei pe la tara, sa vada ce branza si ce vin!, sau bere!, se face acolo. Am adus putine Europei, si daca va bazati in continuare ca Nadia, Hagi, Cioran, Enescu, Coandă si Brancusi ne vor scoate din galeata cu mediocritate va indemn sa va treziti la realitate. Treziti-va la realitate si voi, politicieni nesimtiti! Preocupati exclusiv ca ego-ul vostru sa nu fie cumva mototolit de vreo spranceana ridicata a dojana. Noi platim toate prostiile voastre, toata imbecilitatea voastra, la fel cum o platesc si grecii pe-a lor, dar fara sa avem plasa de salvare generoasa a acestora. Caci si daca pica din uniune afara, pica pana la urma tot in insulele lor, la fel de frumoase, intre miile de sit-uri arheologice realmente valoroase care impanzesc Grecia, intre maslinele lor care dau un foarte bun ulei de masline. Pica intre florile de portocal. Au de unde cadea si in ce cadea. Pe cand noi… Uitandu-ma la Mihalache imi spun a mia oara ca nici sa mancam nu stim. Cu tot sedentarismul si cu toata comoditatea lor, n-am vazut niciun grec atat de desfigurat de osanza. La doar 40 de ani! Nimeni n-o sa ne vrea daca vom fi dati afara, caci azi, nici Rusia nu pare prea incantata sa ne primeasca, ca n-are unde si n-are probabil nici cu ce. La o adica, am incredere ca am putea sa ne inecam linistiti in insula noastra de latinitate din sud-estul Europei, ignorati de toata lumea buna si am incredere in ei, occidentalii, ca pot face asta. N-avem decat culoarul ingust pe care am incaput nu stiu cum, si trebuie sa jucam in corzi. Trebuie sa incercam sa facem ceva din ce avem, iar cu minciunile nesfarsite ce duhnesc a putrezit trecut comunist nu vom ajunge prea departe. Nu mai mintiti oamenii, care da, cad usor in toata lumea in capcane din astea, ca pot trai intretinuti de stat, ca noi n-avem 2000 de insule si 5000 de ani de istorie ca sa asteptam ca nemtii sa se plictiseasca de Dubrovnik si sa revina la noi!

Treziti-va la realitate, pentru Dumnezeu, pana nu e prea tarziu!

***

UPDATE 29 IUNIE 2015: Situația Greciei s-a agravat atît de tare încît acordul cu negociatorii UE s-a rupt iar Grecia se pare că va intra în default în zilele următoare. Este deja în default intern: nimeni nu mai plătește nimic. Pe 5 iulie Tsipras cere un referendum în care grecii ar trebui să voteze dacă acceptă condițiile de austeritate ale vestului sau nu. Nu văd ce mai e de acceptat. Vestul a încheiat discuțiile cînd a văzut că nu mai are cu cine vorbi. Nu văd nici care e viitorul Greciei. Nu înțeleg nici ce vor grecii.

Dar văd și înțeleg cum te poate nenoroci corupția larg răspîndită. Politicienii lor sînt corupți și, treptat, statul i-a corupt și pe cetățeni. Și au ajuns aici.

100_1135

4 more years …


a macanit Obama pe Twitter … lasandu-l pe Mitt Romney absolut fara grai. Daca nu ma insel, a castigat aceste alegeri cu o majoritate a electorilor mai mare ca acum 4 ani. Iar daca voturile Floridei se vor duce tot la Obama, Romney poate sa organizeze o sesiune publica de stropsit, urecheat, si apostrofat cu toti consilierii lui de campanie (luati aminte la Coreea de Nord, ei stiu sa-si puna la punct cetatenii. Va mai amintiti ce le-au facut antrenorilor si jucatorilor echipei de fotbal care se prezentat rusinos la nush ce campionat mondial?), consilieri care l-au sfatuit, dupa cum se vede, destul de prost. Foarte prost. Cu situatia economica a Americii si cu piedicile pe care republicanii le-au pus programului de reformare a sistemului de sanatate – ObamaCare -, impiedicandu-l si incalcindu-l prin institutiile lor legislative la fel de abil cum impiedica si ai nostri tot felul de legi care nu le convin, nu e de acceptat ca Romney a pierdut. Mai ales ca, votul popular (care NU da presedintele in America), a fost aproape fifty-fifty.

*

In toata aceasta euforie pre si post alegeri americane – chiar si eu am fost incantata de rezultat desi, pana la urma, habar n-am de ce – am citit pe FB cateva comentarii surprinzatoare ale romanilor. De pilda un domn ce detine un ziar online prin America astepta cu nerabdare ca Mitt Romney sa iasa invingator, precizand ca nu-i place Obama pentru ca s-a „bagat” in treburile noastre romanesti prin intermediul lui Gittenstein si a tinut partea presedintelui Basescu si a PDL-ului. Nu-i inteleg logica, marturisesc. Mitt Romney imi pare mai degraba un cowboy pus pe harta, gata de razboi cu oricine si mai ales cu adversarii traditionali cum e Rusia. Gata sa implementeze fortat „democratia” oriunde in lume daca asta ii poate aduce ceva faima de Salvator Universal si neshte viitoare afaceri … Tocmai unul ca Mitt Romney i-ar fi facut praf si pulbere in an instant pe Ponta si a lui ceata de ametiti mai ales dupa declaratiile lor usor ticnite privind apropierea de mama Rossia, dupa incantarea cu care Marga a lasat balta salonul de carte de la Paris ca sa deschida un ICR taman la Moscova …. Asa, cu Obama, care pare mai inclinat sa se bucure de acesti urmatori 4 ani si s-o pupe infocat pe nevasta-sa de cate ori are ocazia, decat sa porneasca razboaie inutile, e mai liniste pe terenul de joaca. Adica ai nostri isi pot trage la gioale mai in voie, cat Big Brother e neinteresat si ocupat cu altele.

*

Apropos, ati observat cat de incordati erau combatantii nostri azi, la intalnirea de la Cotroceni? prima, cred, de la destituirea nereusita din vara? Pareau aproape de explozie. Sau implozie. Nici Romney nu era asa suparat. Si el a pierdut juma’ de continent si titlul neoficial sau semi-oficial de cel mai influent om din lume. Presedintele Basescu era de-a dreptul congestionat, ca sa nu zic extrem de buhait, parca luase in greutate 10 kilograme intr-o noapte, iar Ponta privea in jos prin ochelarii aburiti de emotie ca o scolarita prinsa cu tema nefacuta. Zau, ego-urile dambovite au ajuns de rasul curcilor. Caci eu nu mai rad de mult.

*

aud ca Bill se pregateste de un nou desant la Casa Alba. Al naibii Bill, asta, ce sa mai zic. Tare. Cum care Bill? L-ati si uitat? Ce oameni mai sunteti si voi, pe cuvant acum … Bill „Trabuce” Clinton. (Stiu, pluralul e trabucuri, dar in cazul lui, Trabuce suna mai bine. Nu?). Mda. El. De data asta in calitate de prima doamna. Ca titlul de prim domn inca nu s-a inventat. Cum nici situatia asta in care sotia unui fost presedinte vrea sa candideze ea insasi la presedentia aceluiasi stat inca nu s-a … mai intamplat niciunde in lume. Bineineteles sunt curioasa, in cazul in care Hilary Rodham Clinton va ajunge prima femeie presedinte al SUA, daca Bill va mai avea acees la Biroul Oval. Sau il vor inchide in vreo pivnita pe acolo si il vor hrani printr-o ferestruica. Nu de alta dar omul e periculos. Trage-n tot ce-i trece prin vizor. Ce credeti,  importul de trabucuri va avea de suferit incepand din 2016 incolo? Hm … sau credeti ca productia de rochite cu pete din dotare va cunoaste o crestere spectaculoasa? I’m thinking, breathing, talking business here … you know. Zic sa ne imbogatim. Da-o-ncolo de politica. Chiar n-are niciun haz.

stop this mindless …


eating. Stop this mindless drinking … aud ca propune pe un ton nu tocmai tandru mister Bloommberg, (foto stanga), primarul New Yorkului, cel care vrea sa interzica superportiile de mancare, pline de calorii, zahar si cine stie ce derivati toxici de petrol si plastic, consumate pe scara larga de cetatenii americani. Sa le interzica cel putin in NY cu ajutorul unei legi alcatuite atent in asa fel incat sa nu ingradeasca dreptul omului la libera alegere, atat de invocat in America si, pe de alta parte, sa-l apere pe acelasi om de niste obiceiuri atat de proaste incat mai au putin si pun in pericol toata natia. Conform unor studii, portiile de mancare ale americanilor au crescut de 2 pana la 4 ori in ultimii cativa zeci de ani, caloriile asisderea, in timp ce, desigur, efortul fizic a scazut. Urmarile acestui stil de viata, mindless, se reflecta direct in economie (nu numai in sanatatea indivizilor care se ineaca in grasime), si se reflecta negativ. Mai multi bani sunt pierduti pe deoparte decat sunt castigati pe cealalta. Iar cei care castiga bani de pe urma sanatatii oamenilor sunt de fapt foarte putini. O mana de oameni. Sistemul american de sanatate este afectat din plin, va dati seama ca intr-o tara in care obezitatea e considerata o boala mai degraba, si o epidemie in curand, asigurarile nu mai pot acoperi costurile ascunse ale acestei neinfranate pofte de mancare.

*

Cand termina cu ei, sa vina domnul Bloomberg si pe la noi. Sa ne spuna si noua cineva sa terminam cu acest fel de a trai. Acest stil de viata mindles. Mindless. Nesabuit. Complet ticnit. Ah, noi nu doar ca mancam si bem fara minte dar le facem si pe toate celelate fara minte. Muncim sau nu muncim fara minte; cheltuim absolut fara minte; construim si locuim fara minte; ne insotim cu altii fara minte; votam fara minte, alegem fara minte, ne facem planuri ab-so-lut fara minte … in general, ne comportam cu altii si cu noi fara minte. Cu cat ne e mai rau cu atat pare ca alegem mai prost si traim mai fara minte. Apoi, ne simtim foarte rau traind asa si ne razbunam pe noi insine si pe cei din jurul nostru pentru asta, uram ce facem si ce avem si alunecam pe o treapta si mai jos, inseland neincetat adevarul si spunandu-ne neobositi: „bineashea”. Desi pare ca nu mai avem unde sa cadem, eu cred ca inca n-am atins fundul sacului.

*’

Sa vina domnul Bloomberg desi nu cred ca va fi primit. Cum? sa vina cineva sa ne spuna ce avem de facut? Noua, care suntem atat de dashtepti? Sa calce pe orgoliul nostru nemasurat de mare, ce creste direct proportional cu haul in care cadem? Cum sa faca asa ceva? Cum sa ne faca cineva asa ceva? Sa ne spuna adevarul … o sa plezneasca ego-urile si o sa ne umplem de rahat. Nu. Nu. Nu. Nu, mai bine sa alegem vreun politician tip Mos Craciun, care ne promite cate in luna si-n soare …. mai bine alegem sa credem niste minciuni idioate decat sa alegem sa punem mana, piciorul, mintea, ce-o fi, sa indreptam ceva.

*

‘Faptul ca unele tari se afla in criza arata ca au anumite probleme care trebuie rezolvate. Daca problemele nu se rezolva inseamna ca masurile luate nu sunt cele potrivite.” – spunea aseara in cadrul unei conferinte organizate la Ateneu, reputatul economist polonez Leszek Balcerowicz, (foto dreapta), nominalizat recent la premiul Nobel pentru economie. Mai stiti probabil, la fel ca si mine, ca Polonia e una dintre tarile cel mai putin afectate de criza mondiala si asta tocmai datorita unor masuri istete luate de oameni ca dl. Balcerowicz (si bineinteles si de el, in calitatea sa de oficial al bancii nationale a Poloniei). Si, cu toate astea, la conferinta au participat maxim 200 de oameni, intre care am recunoscut un singur politician: Gabriel Biris. Unul singur. Si e un politician din noul val, cunoscut mai degraba in anumite grupuri de nisa, decat recunoscut pe strada, deci nu un politician-vedeta cum sunt cei mai multi de pana acum. Pai da. Pai nu? Nu vi se pare normal? Nu v-ati obisnuit? De ce sa vina politicienii sa asculte prelegeri despre  economie, pensii, asigurari sociale, etcetera … ce? Politicienii se ocupa de economie? Nu. Ei fac doar politica.

*

Nesabuiti, nesabuiti si far’ de minte ……… am obosit sa scriu mereu despre asta. Si nici nu cred ca mai ajuta la ceva. Nu. Poate un dezastru real, palpabil ne va trezi la realitate. Poate.

Dar nu e sigur ca se va intampla asa.

*

*

Va recomand sa cititi si: http://blogdecainerau.wordpress.com/2012/10/18/interviu-neconventional-gabriel-biris/