FNT, ziua a II-a si a III-a

ziua a II-a a FNT-ului mi-am petrecut-o in cea mai mare parte la repetiile lui Andrei Serban de la Odeon. Am vazut prima distributie a spectacolului Unchiul Vania evoluand in sala, printre scaune, pe scena, la bara, la balcoane, la palanci, in pamant, pe dulap, sus pe decor, cat mai sus. Stiu ca toata lumea il lauda pe Bogdán Zsolt, dar mie mi-a placut foarte mult András Hatházi. N-am ramas la spectacol asa ca nu i-am vazut evoluand si in apa, pentru ca inteleg ca ploua toata piesa. Repetitii lungi si obositoare chiar si pentru spectatori, dupa care actorii s-au pregatit cu totii pentru spectacol. Mda, asta inseamna sa fii profi … Azi imi pare rau ca n-am ramas. Imi aduc aminte insa, ca la repetitii gandeam ca mai bine ma duc si vad spectacolul direct la Cluj, acolo, acasa la el. Nota maxima pentru efort, prefesionalitate, seriozitate … pentru dorinta ungurilor (de la teatrul maghiar din Cluj) de-a arata ca sunt altfel. Da, vazuti asa, sunt altfel.

*

totusi, cea mai interesanta zi a festivalului national de teatru de pana acum, a fost ziua de azi, si, mai precis, conferinta tinuta in sala Atelier a UNATC de catre Octavian Saiu si invitatul sau Cristopher Wynn.

Christopher Wynn este director pentru Dezvoltare şi Parteneriate al Festivalului Internaţional de Teatru de la Edinburgh. Si-a inceput cariera ca actor si a evoluat pana acum ca un foarte bun manager si mai mult decat atat, ca un excelent fundraiser. Banii, ah, banii, cuvantul magic care ne ameteste si ne impietreste pe toti. In Romania, cam toate proiectele culturale se impotmolesc deja lamentabil de previzibil in aceasta mlastina fara fund. Nimeni nu pare a sti cum sa rezolve problema, si toti, de la mic la mare, tineri sau batrani, atarna pe langa cate o institutie de stat, sperand cu disperare, ca mai pica si de acolo cate ceva.

La final a fost inconjurat de Constantin Chiriac, excelentul manager al festivalului de la Sibiu si al teatrului Radu Stanca si cativa alti cativa cunoscuti de-ai lor si n-am apucat sa stau de vorba cu el. Dar mai sunt cateva zile pana la inchidere …

P.S.:

in antet: András Hatházi

astazi, 31 octombrie, 2011

… Romania se scalda intr-o miasma macabra, cu aura de Halloween adevarat, nu mimat.

14 morti si 2 raniti din care unul in stare foarte grava – sunt victimele coliziunii unui microbuz si a unui tir pe o autostrada din Ungaria. Dintre morti, 3 sunt copii. Toti veneau din Spania. Soferul microbuzului se afla in stare critica la spital. Soferul tirului e stabil. El e cel care se pare ca a adormit la volan. Tirul lasat in deriva, a spart bariera protectoare dintre benzi, a intrat pe contrasens si a lovit frontal microbuzul. Rezultatul: un carnagiu, nenumarate familii in doliu, tragedii imposibil de cuprins in cuvinte. Daca jurnalistii nostri s-au distrat saptamanile trecute judecandu-l pe Huidu pentru cele 3 morti cauzate de el … vreau sa-i vad: acum ce fac? Mai alearga dupa putina audienta? hai, pe bune … niste copii facuti bucati, nu ne aratati? Ne era greu sa ne inchipuim cum trece el peste asa ceva: peste 3 vieti rapuse. Cum va trece atunci soferul camionului peste 14 vieti facute terci , poate in curand 15, dintre care 3 copii + toate familiile indoliate? Adevarul e ca dupa ce spui/faci: 2, 3, 4, 5 morti, numerele nu mai au niciun sens.

1 suporter …. suporter? ce valoare mai au cuvintele azi? cuvintele de azi nu mai sunt ca cele de ieri … 1 suporter, cica, a intrat ieri pe un teren de fotbal in timpul unei partide oficiale si i-a tras un pumn sanatos unui fotbalist in cap. Apoi l-a scuipat cu atat de multa saliva incat ma gandesc ca, daca cariera lui de caftitor amator s-a incheiat aici, poate candida cu succes la o functie de fantana arteziana publica. Colegii de echipa ai fotbalistului l-au imobilizat si apoi l-au calcat in picioare. 2 dintre ei, aia mai agresivi, au fost imediat eliminati din teren de catre arbitru. Patronul lor, Becali, a declarat ca bine au facut ca l-au calcat in picioare pe ala. Pai nu? Pai dupa capul lui, da. A fost scos cu greu de pe pe teren de catre jandarmi. Azi s-a aflat ca era drogat. Cu etnobotanice poate? Ca unele-s chiar legale …

21 de ani se implinesc in curand de la asa-numita revolutie din 1989. Pentru asta ne-am luptat atunci? Pentru ca legea bunului-plac sa devina regula nationala? Pentru ca patronii sa-si trimita in cursa soferii obositi, de abia veniti de pe alte drumuri? Pentru ca soferii cand au liber 8 ore, sa bea 5 ore, sa doarma 3, sa plece in cursa si apoi sa adoarma la volan? Pentru ca romanii sa plece ca servitori, sclavi benevoli in Spania, sa fie umiliti in strainatate de alti conationali, carora li se pare normal sa cerseasca, sa fure, sa ucida pe acolo, si, mai apoi, cand se intorc cu cateva sute de euro in buzunar acasa, sa fie macelariti pe drumurile europene de alti romani? Pentru ca mita in fotbal sa devina o regula, un principiu? Pentru ca unii sa se angajeze pe 10 functii la stat in timp ce altii mor de foame? Totul incurajat de o liota de javre disperate dupa bani, care s-au inhaitat in tot feluri de clanuri, gasti, haite prin presa, justitie, politie … sufocand orice urma de speranta, dreptate, demnitate …

Happy Haloween to All of You!

Later Edit:

Firma de transport ce are in proprietate tirul implicat in accident este detinuta de un fost politist de frontiera, Alexandru Frăţilă si de mama acestuia.

„Alexandru Frăţilă este fost poliţist de frontieră din Arad, care a fost demis în 28 februarie 2011, după ce a fost condamnat definitiv pentru ucidere din culpă, în urma unui accident rutier.” – Mediafax

Pe bune??? … zau asa, ce coincidenta. Seful o sa-l poata certa in cunostinta de cauza. Bine, daca ar fi fost inchis 1 an, 2, pentru asa ceva, sau macar daca unele drepturi civile i-ar fi fost ingradide pentru o perioada de timp, de exemplu, sa zicem, la modul ideal, tocmai dreptul de a detine o firma de transport, poate nenorocitii aia traiau azi? Erau fericiti pe la casele lor din Romania, impartind gumite si ciocolatele copiilor din vecini? Hmm …

Happy Bloody Halloween, nu?

a inceput Festivalul National de Teatru …

… aseara, pe un frig paralizant, la TNB (aflat in plina reconstructie), sala mare. Ce-i drept nimeni n-a comentat negativ acest lucru, nici actorii maghiari la repetitii, nici publicul din sala, vadind toti o tot mai neasteptata intelegere pentru inconvenientele cauzate de lucrarile ce se fac acum acolo. A inceput cu cateva scurte mesaje transmise noua de Alice Georgescu – selectioner unic al festivalului, Hunor Kelemen si Ion Caramitru (director TNB, regizor si actor tot in acest teatru SI presedinte Uniter, adica un alt caz notoriu de cumul de functii in institutii finantate din bani publici si conflict de interese. El se afla chiar intr-un si mai clar conflict de interese, mai clar decat al senatorului-director-actor-sofer-scenograf-amator Mircea Diaconu. Ion Caramitru e anual in situatia in care, in calitate de presedinte Uniter, patroneaza selectionarea si apoi premierea in cadrul evenimentului „premiile Uniter” a unor productii din propria ograda. Astept cu mare amuzament momentul in care se va premia singur. A!, de ani buni este si unicul prezentator si cred, realizator al acestui eveniment. Mai mare rasul zic eu, dar n-o sa rada nimeni, va asigur. N-o sa rada de frica ca n-o sa mai prinda in veci un loc, un rol sau un ciolan de ros in vreun teatru de stat in Romania.)

*

mi-au placut mesajele celor trei. Au fost decente si la obiect. Hunor Kelemen i-a inchinat un moment de reculegere lui Liviu Ciulei, toata lumea s-a ridicat in picioare si pentru cateva secunde un val puternic de emotie a pus stapanire pe mine si sunt convinsa ca si pe cei din jurul meu … Alice Georgescu a continuat prin a reaminti ca marii artisti ies din scena aplaudati … si toti l-am mai aplaudat inca o data pe marele artist. Au fost momente autentice, fara niciun pic de patetism.  Un fel de umbra surda, neagra si pesimista s-a asezat in sala impiedicandu-ne sa ne mai dam frau liber emotiilor cu adevarat: oamenii de tipul lui Ciulei pleaca dintre noi, sunt tot mai putini, tot mai batrani si tot mai fragili. Ce ramane in loc? Sincer, nimic comparabil pana acum … nimic cu adevarat valoros. O sa ramanem in curand doar noi, cu micimile noastre, cu meschinariile de fiecare zi, cu fierea si veninul improscate la teveu de diversi indivizi cu educatie, cultura si mentalitate de ghertoi. Gandurile acestea fiind consumate, Alice Georgescu ne-a mai spus ca aceasta piesa a fost aleasa sa deschida festivalul tocmai pentru ca … in urma cu ceva vreme, Robert Alfoldi, in calitate de director al teatrului national din Budapesta, in urma unor presiuni cu iz politic, amenintat cu demonstratii de protest, a fost nevoit sa refuze cererea MAE de a serba ziua nationala a Romaniei in incinta Teatrului. De fapt ea nu s-a exprimat chiar asa, a fost mult mai precauta si mai putin specifica: „domnul director a avut in trecut relatii complicate cu Romania, etc …”.  Explicatia e a mea.

*

FNT a inceput deci cu „Trei surori” de A.P. Cehov, o productie a Teatrului National Maghiar din Budapesta, in regia lui Andrei Serban. Pe directorul acestui teatru, Robert Alfoldi (si cel care l-a interpretat pe Versinin in piesa), il puteti vedea in antetul acestei postari. Piesa este un rezultat firesc al „cehoviziunii” din ultimii ani a lui Andrei Serban, despre care a vorbit ades in conferinte publice, interviuri scrise sau televizate. Pe scurt, in viziunea lui Andrei Serban, Cehov identifica cateva boli ale societatii, boli de care n-am scapat pana astazi. Una dintre ele ar fi „boala lui maine”. Nu traim „azi” ci intotdeauna traim „maine” sau „ieri”. Ne inchipuim mereu ca „ieri” a fost un loc mai placut ca „azi” si ca „maine”, atunci cand vom pleca in cutare loc, vom avea cutare slujba, vom fi casatoriti, iubiti, s.a.m.d. , vom fi fericiti. Niciodata nu suntem fericiti „azi” … Cum arata aceasta viziune transpusa in limbaj scenic? Va recomand sa descoperiti singuri, vizionand macar unul din cele 4 spectacole ale lui Andrei Serban alese in sectiunea focus: „Trei Surori”, „Unchiul Vanea”, „Ivanov” – de Cehov -, si „Strigate si Soapte” dupa Ingmar Bergman.

Discursul Majestății Sale Regele Mihai I

în fața Camerelor reunite ale Parlamentului României,
25 octombrie 2011, ora 10

Doamnelor și domnilor senatori și deputați,

Sunt mai bine de șaizeci de ani de când m-am adresat ultima oară națiunii române de la tribuna Parlamentului. Am primit cu bucurie și cu speranță invitația reprezentanților legitimi ai poporului.

Prima noastră datorie astăzi este să ne amintim de toți cei care au murit pentru independența și libertățile noastre, în toate războaiele pe care a trebuit să le ducem și în evenimentele din Decembrie 1989, care au dărâmat dictatura comunistă. Nu putem avea viitor fără a respecta trecutul nostru.

Ultimii douăzeci de ani au adus democrație, libertăți și un început de prosperitate. Oamenii călătoresc, își împlinesc visele și încearcă să-și consolideze familia și viața, spre binele generațiilor viitoare. România a evoluat mult în ultimele două decenii.

Mersul României europene de astăzi are ca fundament existența Parlamentului. Drumul nostru ireversibil către Uniunea Europeană și NATO nu ar fi fost posibil fără acțiunea, întru libertate și democrație, a Legislativului românesc de după anul 1989.

Dar politica este o sabie cu două tăișuri. Ea garantează democrația și libertățile, dacă este practicată în respectul legii și al instituțiilor. Politica poate însă aduce prejudicii cetățeanului, dacă este aplicată în disprețul eticii, personalizând puterea și nesocotind rostul primordial al instituțiilor Statului.

Multe domenii din viața românească, gospodărite competent și liber, au reușit să meargă mai departe, în ciuda crizei economice: micii întreprinzători și companiile mijlocii, tinerii și profesorii din universități, licee și școli, cei din agricultură.

Încearcă să-și facă datoria oamenii de artă, militarii, diplomații și funcționarii publici, deși sunt puternic încercați de lipsa banilor și descurajați instituțional. Își fac datoria față de țară instituții precum Academia Română și Banca Națională, deși vremurile de astăzi nu au respectul cuvenit față de ierarhia valorilor din societatea românescă.

Sunt mâhnit că, după două decenii de revenire la democrație, oamenii bătrâni și cei bolnavi sunt nevoiți să treacă prin situații înjositoare.

România are nevoie de infrastructură. Autostrăzile, porturile și aeroporturile moderne sunt parte din forța noastră, ca stat independent. Agricultura nu este un domeniul al trecutului istoric, ci al viitorului. Școala este și va fi o piatră de temelie a societății.

Regina și cu mine, alături de Familia noastră, vom continua să facem ceea ce am făcut întotdeauna: vom susține interesele fundamentale ale României, continuitatea și tradițiile țării noastre.

Nu m-aș putea adresa națiunii fără a vorbi despre Familia Regală și despre importanța ei în viața țării. Coroana regală nu este un simbol al trecutului, ci o reprezentare unică a independenței, suveranității și unității noastre. Coroana este o reflectare a Statului, în continuitatea lui istorică, și a Națiunii, în devenirea ei. Coroana a consolidat România prin loialitate, curaj, respect, seriozitate și modestie.

Doamnelor și domnilor senatori și deputați,

Instituțiile democratice nu sunt guvernate doar de legi, ci și de etică, simț al datoriei. Iubirea de țară și competența sunt criteriile principale ale vieții publice. Aveți încredere în democrație, în rostul instituțiilor și în regulile lor!

Lumea de mâine nu poate exista fără morală, fără credință și fără memorie. Cinismul, interesul îngust și lașitatea nu trebuie să ne ocupe viața. România a mers mai departe prin idealurile marilor oameni ai istoriei noastre, servite responsabil și generos.

În anul 1989, în ajutorul României s-au ridicat voci cu autoritate, venind de pe toate meridianele globului. Ele s-au adăugat sacrificiului tinerilor de a înlătura o tiranie cu efect distrugător asupra ființei națiunii. A sosit momentul, după douăzeci de ani, să avem un comportament public rupt complet și definitiv de năravurile trecutului. Demagogia, disimularea, egoismul primitiv, agățarea de putere și bunul plac nu au ce căuta în instituțiile românești ale anului 2011. Ele aduc prea mult aminte de anii dinainte de 1989.

Se cuvine să rezistăm prezentului şi să ne pregătim viitorul. Uniţi între noi şi cu vecinii și frații noştri, să continuăm efortul de a redeveni demni și respectați.

Am servit națiunea română de-a lungul unei vieți lungi și pline de evenimente, unele fericite și multe nefericite. După 84 de ani de când am devenit Rege, pot spune fără ezitare națiunii române:

Cele mai importante lucruri de dobândit, după libertate și democrație, sunt identitatea și demnitatea. Elita românească are aici o mare răspundere.

Democrația trebuie să îmbogățească arta cârmuirii, nu să o sărăcească. România, ca și toate țările din Europa, are nevoie de cârmuitori respectați și pricepuți.

Nu trebuie niciodată uitați românii și pământurile românești care ne-au fost luate, ca urmare a împărțirilor Europei în sfere de influență. Este dreptul lor să decidă dacă vor să trăiască în țara noastră sau dacă vor să rămână separați. Europa de astăzi este un continent în care popoarele și pământurile nu se schimbă ca rezultat al deciziilor politicienilor. Jurământul meu a fost făcut și continuă să fie valabil pentru toți românii. Ei sunt toți parte a națiunii noastre și așa vor rămâne totdeauna.

Stă doar în puterea noastră să facem țara statornică, prosperă și admirată în lume.

Nu văd România de astăzi ca pe o moștenire de la părinții noștri, ci ca pe o țară pe care am luat-o cu împrumut de la copiii noștri.
Așa să ne ajute Dumnezeu!

Mihai Rege