năstase vs. banciu sau cum totul e despre ei


ACESTA ESTE UN PAMFLET. 

^^^^^^^^^^^^^^^^^^

Deschid laptopul. Intru pe Facebook. Surfez. Dau peste cineva care comentează bălăcăreala dintre adrian ”pușcărie” năstase și nenea banciu. Intru și citesc ce-i scrie năstase lu’ banciu. Mă irită îngîmfarea lui, siguranța lui, văd dincolo de veninul pe care-l aruncă înspre banciu convingerea lui că n-a greșit cu nimic.

Comentez despre asta într-un grup pe Facebook unde sînt activă. Și citită.

Și apoi mă lovește.

Toată viața noastră este despre ei. Cum s-ajungă ei la putere. Cum să rămînă ei la putere. Cum să plece ei de la putere. Cum sînt ei hăituiți de DNA. Săracii… Cum îi aleargă Kovesi cu cătușele prin curtea școlii. Cu cine se încuscresc. Ce amante au. Cum îi cheamă pe copiii lor. Cum arată copiii lor. Cu cine se întîlnesc copiii lor. Cu cine se căsătoresc copiii lor. Cum arată nunțile lor. Cum ajung ei la închisoare, băă, năstase, ai fost la închisoare, bă. ai fost la închisoare de două ori! Ai uitat deja? uite, scriu cu bă ca tine, bă, învăț de la ăia mai mari. o fi vreo chestie aristocratică asta, să scrii cu bă tot la două vorbe, bă. Cum fac ei depresii că sînt condamnați pe nedrept. cum se împușcă pe lîngă gît. cum își riscă cariera și onoarea doctorul brădișteanu pentru ei. Cum ies ei de la închisoare. Ce fac ei după ce ies de la închisoare. Cum îi nedreptățește lumea după ce ies de la închisoare. Cum au uitat că au făcut vreodată ceva greșit. Cum ne-au dat ei înapoi pensiile și salariile, ce, bă, ce? nu sînteți mulțumiți? că puteam să nu vi le dăm nici pe alea. cum au scăzut sau au mărit ei tva-ul. cum se îmbracă ei frumos și-n țoale de firmă. cum vorbesc ei la televizor. ce mașini au. cum n-au bani pentru profesori. nici pentru spitale. nici pentru cultură. ce afaceri de succes au ei, rudele lor, pretenarii lor. tu cîte afaceri de succes ți-ai deschis în ultimii 5 ani? cum să-i dăm jos și să mai petrecem o vară prin piețe să strigăm jos ponta, jos băsescu, cum trebuie ei încurajați și periați. cum n-au avut bani să termine o autostradă nici anul ăsta. astea sînt grijile noastre. avem și noi griji. nu, nu vă bateți capul cu noi, lăsați, domniile voastre, noi sîntem niște nimicuri, o masă informă și utilă doar la alegeri. mai murim cîte unul, mai se naște unul și-l învățăm de mic să aibe griji.

între timp ni se duce viața. visele de glorie, de dragoste, totul se duce și nu ni se întîmplă aproape nimic.

noi cînd mai trăim? noi cînd mai trăim? pe noi nu ne mai întreabă nimeni de nimic. nimeni nu se gîndește la noi, ce depresii om avea, ce dureri, ce nevoi, ce îndoieli, ce tristeți. noi unde să ne plimbăm copiii? sau cățeii? unde să ne scoatem nevestele? cu ce să le îmbrăcăm? nevasta ta se îmbracă de la salvatore feragamo? da de ce fratele meu? de ce? de ce ești tu un luzăr și n-ai bani de salvatore feragamo? de ce n-ai șase case? vile? de ce nu te întreabă nimeni cum trăiești? de ce n-ai cămăși de la paul and shark? de ce n-ai lexus? de ce nu se vorbește de tine la televizor? de ce fratele meu? pentru că nu contezi? da, cred că de aia.

pentru că ne-am spălat pe cap și-n cap cu ei.

totul despre casele lor, viețile lor, femeile lor, amantele lor, copii lor, frezele lor, gîndurile lor, durerile lor, părerile lor. totul este numai despre ei.

scriu și eu, ca ei, la începutul articolului: acesta este un pamflet. pentru că e adevărat. toată viața noastră e un pamflet. nimic autentic, nimic serios, nimic adevărat.

Reclame

cine a omorît-o pe Elena, femeia de serviciu de pe calea victoriei?


după 35 de ore de chin petrecut pe un bloc de 8 etaje, Elena, femeia de serviciu care avea ori 53 ori 60 de ani, (arafat a zis azi că avea 53 de ani, gizăăăs, ”bătrîna” de 53 de ani!), în funcție de surse, s-a ridicat brusc în picioare și s-a aruncat pe trotuarul dintre Biserica Albă și blocul a cărui scară o curăța în fiecare zi lăsînd angajații ISU, poliția, televizioniștii și privitorii cu gura căscată.

erau și mai mulți copii de față.

IMG_1629

eram și eu acolo, fix atunci. mda. eram de fapt în drum spre o premieră la cinema studio, care e la cîteva străzi distanță, și am trecut să văd dacă, așa cum am auzit, lîngă bloc NU s-a instalat o saltea pneumatică, o plasă de siguranță, ceva. ieri m-am contrazis pe tema asta:

nu, nu se poate să nu fi pus o plasă, o saltea, așa se face, sigur e acolo, de aia stă toată lumea așa liniștită. sigur e o plasă de salvare. au adus ei o plasă de salvare de atîta timp. nu se poate să fi stat și să se fi uitat la ea cum vrea să se omoare și să nu facă nimic.

În ciuda tuturor semnalelor de alarmă pe care mi le dă de 25 de ani viața în România, mintea mea refuză să creadă sută la sută că societatea asta nu are nicio plasă de salvare. nici la propriu, nici la figurat. că, dacă mă lasă mintea, dacă mă lasă puterile, dacă nu mai îmi găsesc o sursă de bani, pot muri în cîteva zeci de ore, ”cu zile”, cum urlau rudele și prietenii femeii după ce s-a aruncat.

a murit cu zile, să știți.

Știm. IMG_1631 Dar era cald și soare, și erau Rusaliile, și ea era bătrînă, BĂTRÎNĂ la 60 de ani 53 de ani!! – că speranța de viață în România la femei e pe la 75 de ani dar noi ne considerăm bătrîni și inutili de la 40 și atunci la ce ne mai folosește speranța de viață? de la 50 de ani pînă la 75 n-ai decît să traversezi 25 de ani de inutilitate după mințile înguste și meschine de azi – și mai era și femeie de serviciu, un păcat de neiertat, o vină. Era un rebut social deci, care nu merita atîta efort. Păi nu? Nu e munca rușinoasă? Să furi zeci de milioane de euro pînă la 39 de ani ca Vâlcov, să-ți ascunzi tablourile în pereții caselor prietenilor, să jefuiești România, astea nu-s rușini. astea-s fapte de laudă. dacă pe acel acoperiș de bloc ar fi stat adrian năstase, cuprins de remușcări pentru cum și-a bătut joc de țară, adrian năstase, un sinucigaș amator după cum ne amintim, sigur nu rămînea el nesalvat. pentru așa un ticălos s-ar fi găsit, cu siguranță, idei și resurse. și-a sacrificat doctorul brădișteanu onoarea, era să-și sacrifice și cariera, a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare, în dosarul privind favorizarea deținutului, pe atunci, Adrian Năstase… nu e rușine să furi, să fii un nenorocit. poate e rușine să furi puțin, să furi o găină, aia da. dar să furi zeci de milioane de euro e ceva mi-nu-nat! rușine e să fii sărac, să fii simplu, să n-ai nu știu ce cultură. e o rușine să-ți moară copiii, să fii trist, să fii melancolic, să ai depresii, să nu știi cum să tratezi cu mîhnirea ta. astea sînt rușini în românia. nu glumesc. nu sînt metafore astea. FIX AȘA SE GÎNDEȘTE. IMG_1636 cînd am ajuns lîngă biserica albă, prea albă și prea frumoasă și PREA LINIȘTITĂ în contrast cu tragedia de lîngă ea, lumea care o păzea sau o privea era calmă și mai degrabă plictisită. am auzit de prea multe ori chicoteli, rîsete și remarci foarte crude, făcute în special de tineri. nu pentru că ăia mai bătrîni ar fi fost înzestrați cu mai multă compasiune ci pentru că, dacă mai înaintezi în vîrstă, vezi că-n viață nu e chiar ca-n filme, mai și decazi, te mai și lovești, mai ai și insuccese, nu e totul numai o ascensiune pe un drum presărat cu petale de trandafiri:

nu se aruncă odată? să se arunce odată, să terminăm circul. să se arunce odată, să plecăm acasă. asta-i nebuna aia care stă de ieri pe bloc.

forțele de ordine 11149274_438456623003016_84335479554938789_nerau și ele calme și relaxate. de fapt, dacă n-aș fi văzut ceva ce semăna cu un cap pe acel acoperiș, asta mai din depărtare, era ca și cum nimic nu s-ar fi întîmplat. poate singurii care chiar s-au stresat în această lungă cumpănă au fost cei de pe acoperiș care îi mai dădeau din cînd în cînd apă. și ea o lua, chiar dacă nu vorbea cu ei. stătea acolo și dădea din picioare. stătea cam în aceeași poziție, vreo 25 de ore a stat aplecată și cu genunchii flexați. în ce hal de disperare să fi fost femeia asta dacă a stat zeci de ore aplecată cu privirea fixată într-un punct și cu genunchii flexați?? la un moment dat s-a așezat. nu vorbea cu nimeni.

aproape nimeni nu mai credea că Elena se va arunca. eu speram că va obosi și va renunța. la un moment dat, angajații ISU au adus salteaua, vestita saltea după care s-a scotocit timp de 35 de ore pînă în Argeș – probabil au mers pe jos pînă acolo după saltea și s-au întors tot pe jos -, și au lăsat-o pe trotuar nedesfăcută. apoi au plecat. după cîteva minute s-au întors și s-au uitat la saltea. au plecat. s-au întors și au luat-o de acolo. au mai trecut cel puțin 5 minute. apoi au adus-o desfăcută și dezumflată și au plecat. și gata. IMG_1668 Elena, aflată într-un șoc continuu, într-o criză de 35 de ore, n-a mai suportat să vadă și aceste vînzoleli amatoricești, s-a ridicat brusc în picioare și s-a aruncat. S-a lovit de un balcon, s-a rostogolit în aer și s-a lovit cu un zgomot înfundat de asfalt. capul i s-a făcut țăndări, și chiar de la distanța la care mă aflam am putut vedea asta. nu ca în filme, cu mortul căzut într-o poziție drăguță și cu un firicel de sînge estetic lîngă cap. Lumea a început să țipe și să plîngă. cunoștințe și rude de-ale ei erau de față. groaznic!

erau și copii de față. 

să vadă și ei, de mici cum e viață. sau? un bărbat între două vîrste a început să strige la forțele de ordine:

n-ați făcut nimic! nimic n-ați făcut. n-ați făcut nimic! nimic! nimic!

un cameraman a început să ne filmeze. căuta avid cu camera reacțiile noastre, lacrimile, urletele, frica. un alt bărbat, care venise cu prietenii lui să vadă ce se întîmplă de puțin timp, a început să strige la cameraman:

groparule, groparule, ești un gropar, groparule!!

m-am mai uitat cîteva minute la fețele celor din jur și am plecat. mai mulți din cei prezenți s-au îndepărtat atunci. o sfîrșeală și un sentiment tîmpit de neputință plutea în aer. eram fericită că trăiesc și mă simțeam vinovată că sînt fericită. și apoi iar eram fericită. viața e un dar. cît de des apreciem? sîntem conștienți de asta? de cîteva ori în viață, poate. Pe locul unde-a căzut a rămas o pată albastră. nu roșie, albastră. de la ceva detergent sau cine știe ce.

albastră.

erau și copii de față. 

albastră. o pată albastră. IMG_1666 românia n-are plase de siguranță. de niciun fel. doar cei bogați au plase de siguranță. ăsta e adevărul. urmărind drama acestei femei simple m-am gîndit la mine și la cei apropiați. știu că n-o să ne salveze nimeni și nimic dacă vom fi vreodată la vreo nevoie. pentru ei și pentru mine va trebui să mă întăresc 100% în așa fel încît să n-am nevoie de nimic de la cei din jur. doar că atitudinea asta mă dezumanizează. ne dezumanizează. oamenii sînt făcuți și din slăbiciuni nu numai din tării. oamenii sînt făcuți să stea împreună și să trăiască împreună cu slăbiciunile și tăriile lor. cu fericirea dar și cu bolile, cu necazurile. e ca-ntr-o căsătorie: cine ne-a unit ne-a unit la bine și la rău. și cine iese din legămîntul ăsta, nu face bine, face rău. IMG_1663 puține lumînări. poate pentru că nici nu știi ce să mai zici. nu niște forțe extraterestre trebuiau s-o salveze pe Elena ci noi. pentru că noi, românii, sîntem angajați și la ISU și la poliție și la ambulanță. cînd instituțiile astea menite să-i salveze pe oameni și de ei înșiși nu funcționează, nu e vina cuiva străin. vina vine din noi. o să plătim, nu mă îndoiesc. la primul cutremur, la prima catastrofă, la prima amenințare externă. tot ce n-am făcut, tot efortul pe care nu l-am depus, toată infeciența, toată indolența, toată nepăsarea, toată impotența, toată nepriceperea, toate zilele în care n-am făcut nimic ca să ne facem viața mai sigură și mai bună, toate astea se vor răzbuna crunt pe noi. o să ne vină toate înapoi.

o să vedeți.

s-a sinucis Elena sau a omorît-o nepăsarea din noi?

*

later edit:

azi, arafat a zis că asta e, nu se putea face mai mult, că au fost probleme cu umflarea saltelei, că și așa, nu se știe dacă salteaua atenua, că poate și Elena ar fi sărit din altă poziție dacă puneau salteaua. că blablabla… dunga pe care stătea era și îngustă și puțin lată, dacă s-ar fi mișcat nu știu cît ar fi ajuns prea aproape de negociatori. ce-i drept era greu de ”agățat” cum au sugerat unii pentru că există o balustradă în spate de juma’ de metru cum se vede în fotografii. singura șansă, mică, ținînd cont că s-a lovit în cădere, era tot o plasă de salvare.

later edit 2:

că mi-am adus aminte: nu tot ISU îi căra pe păcălicii ăștia doi cu barca, prin ape de 15-20 cm? pentru ei s-a găsit o soluție??

image-2014-04-22-17089515-41-liviu-dragnea-incadrat-victor-ponta-doina-pana-barca-ulitele-din-teleorman

mitul Elenei cea în stare să înnebunească un bărbat


mitul Elenei, cea în stare să înnebunească un bărbat, să-l facă din rațional irațional, din om neom, a revenit în forță odată cu alegerea Alinei Gorghiu în fruntea vechiului PNL. E amanta lui cutărică și a lui cutărică și iată că tocmai pe ea s-a grăbit s-o sprijine Iohannis făcînd din PNL un partid de toleranță. Fiecare președinte cu pupila lui, cu elena lui – s-au grăbit să comenteze toți păreriștii de feisbuc, toți cei nebăgați în seamă deloc sau de o vreme, toți nenumiții în funcții, toți cei ce n-au ajuns la sinecura mult visată. Dacă ar fi susținut un barbat cu care a făcut afaceri suspecte Bogdan Olteanu, ar mai fi fost la fel de mare agitația? Sau furtul nu e un păcat așa de mare ca adulterul?

Trec repede peste observația că orice adulter are nevoie de 2 persoane și că n-ai cum să pui vina numai pe o parte, eventual numai pe femei în oricare parte ar fi ele. Partea sau părțile căsătorite, căci pot fi amîndoi căsătoriți, caută activ o scăpare din mariaj de aia ajung într-o relație adulteră sau descoperă cu ocazia adulterului că aveau o problemă majoră în familie, cu ei înșiși, cu locul lor în viață ș.a.m.d. Dar în niciun caz nimeni nu te poate forța să intri într-o relație adulterină. Trec repede iarăși peste faptul că în politică probabil amantlîcurile sînt frecvente și păstrate în interiorul partidelor tocmai pentru a rămîne în familie. Sau peste gîndul că, așa cum e azi politica la noi, oricum trebuie să plătești cumva, să fii a cuiva, ca să faci politică.

Și ajung la mitul Elenei cea atotcorupătoare de suflete perfecte de bărbați.

Mie mi se pare că dragostea împărtășită e foarte rară. Adică acea întîmplare cînd găsești o persoană care nu e numai atractivă fizic dar și din alte puncte de vedere, cu care ai o chimie extraordinară și social și profesional și financiar, persoana aia care îți trebuie ție, ȘI, după ce ai găsit-o realizezi cu un fel de șoc că și persoana aceea simte și gîndește la fel și e și dispusă, ca și tine, să înceapă o relație. În general trebuie cam trei minuni ca asta să se întîmple: să fii în același loc, în același timp și în aceeași dispoziție sufletească cu acea persoană. Și cu posibilitatea ca ea chiar să existe, așa cum îți trebuie ție, tailor fit, iată că se fac patru minuni. Unora ni se întîmplă odată în viață, altora niciodată, puțini cred că au parte de două ori de așa ceva. Așa că dacă un bărbat își întîlnește Elena lui și aceasta e gata să fugă cu el, și ei fug împreună chit că asta distruge lumea din jurul lor, eu cred că aceasta e o relație în care amîndoi au intrat de bunăvoie și relația e atît de puternică încît orice gînd rațional dispare. E o relație care greu poate fi terminată rațional, tocmai pentru că e atît de rară și puternică. Dacă vă mai amintiți cum e să iubești, ei bine, atunci și numai atunci granițele firești dispar, legile lumii în care trăim pot fi și uneori trebuie încălcate, neputințele sînt uitate, găsim în noi rezerve care măcar temporar ne fac să ne simțim ca niște super eroi… asta e dragostea: e încrederea că împreună cu persoana iubită poți face orice. Mai amintesc că în povestea originală, Elena era cea căsătorită cam fără voia ei și Paris corupătorul, și el manipulat de zei, dar vedeți voi, tot femeia e de vină în percepția generală. De parcă ei nu i s-ar putea întîmpla să se îndrăgostească, căsătorită sau necăsătorită fiind și să înnebunească pentru un bărbat. Să fie înnebunită de un bărbat.

Și mi se mai pare că după acest mit, unii bărbați își ascund neputința lor de a evolua dincolo de un anumit proiect, de o anumită fază existențială. Mi se pare că unii bărbați scuză alți bărbați așa: l-a înnebunit aia de cap, nu era așa. Ba, așa era, doar că înainte nu se vedea.

Dacă TB și-a găsit elena lui, atunci a găsit acea persoană într-o viață de om, atunci i s-au întîmplat cele 3+1 minuni. Cu greu va scăpa de asta și pentru el personal nici nu știu dacă trebuie să ne dorim ca să scape. Pentru noi, însă, să ne bucurăm că am scăpat cu atît. Dacă se iubesc atît de tare, bine că și-au făcut partidul lor. Dacă nu se iubesc, TB va scăpa de Elena în curînd.

Și tot pentru noi, pentru calitatea vieții noastre, ar trebuie să mai țesălăm din miturile și clișeele cu care ne populăm mintea de atîta amar de ani. Ne țin pe loc, credeți-mă. Dacă tot rostogolim cu mintea și cu vorba aceleași clișee n-avem cum să obținem alte rezultate, să evoluăm. Ba, mi se pare cîteodată că mai degrabă involuăm.

Aș vrea să întîlnesc și eu o elenă în stare să înnebunească un bărbat fără voia lui. Voi nu? Ar fi ca o întîlnire cu o vrăjitoare adevărată…

Later Edit: De politicieni e ușor să scapi: dai cu puțin ignore peste ei și gata, arivederci și n-am cuvinte. Vin localele și europarlamentarele, nu vă mai îngrijorați din cauza unei pasiuni, dacă TB nu vine cu proiect real care să poată să facă opoziție, partidul lui cu tot cu elena lui o să dispară în neant. Desigur, dacă învățăm pînă atunci să folosim funcția asta ignore cu care sîntem dotați

domnule Iohannis, nu e bun nici MRU


L-am văzut pe MRU de cîteva ori de aproape: la protestele din 2012 din Piața Victoriei, la cîteva întîlniri ale defunctei ICCD, (păcat de acea construcție, mulți oameni buni au intrat în ea și a fost abandonată fix pe marginea drumului cu tot cu oamenii buni), și chiar la congresul de înființare al FC unde m-am dus de curiozitate, bănuind că n-o să mai văd în curînd așa ceva. Omul are cîteva calități dar și cîteva defecte care azi mă fac să mă gîndesc că nu e deloc varianta optimă pentru cancelaria lui Klaus Iohannis. Cei doi s-ar putea să se înțeleagă, avînd în comun un soi de reținere exterioară, de tentație de a munci în spatele ușilor închise, de a comunica puțin. Au în comun pînă și morga țeapănă, statura înaltă și iar, țeapănă, lipsa umorului de tip dîmbovițean, de tip sudist. Par a fi făcuți să fie împreună, deși unul e din dulcele Ieși moldovean și altul taman din Transilvania, de la Sibiu. Dar tocmai aceste puncte comune mi se par o combinație proastă pentru viitorul președinte. Nu ne dorim ca toate aspectele pentru care a fost criticat Klaus Iohannis: încetineală, muțenie, lipsa umorului să sporească, nu-i așa? Nu ne dorim ca Iohannis să înțepenească de tot la Cotroceni…

MRU nu are simțul momentului, al mulțimii. Ceea ce, după o vîrstă e și un semn al lipsei unui tip de inteligență. MRU nu are simțul contactului direct, nealterat de o mască: îți lasă, dimpotrivă, senzația că nu poate comunica cu cineva necunoscut fără o regie. Ceea ce te duce cu gîndul, inevitabil la prefecătorie. MRU poate are un tip de inteligență instituțională, se descurcă în ”servicii” și întîlniri de alcov supraregizate dar este inabil complet în fața publicului. Deși a fost așteptat cu înflăcărare în 2012 în Piața Victoriei, s-a lăsat rugat ȘI așteptat și a venit doar de cîteva ori, pășind pe vîrful picioarelor ca o fecioară care vine timidă să-și culeagă complimentele pentru fecioria ei pe care dorea s-o vîndă dar nu știa cum. Deși ICCD-ul îi acordase apriori rolul de unic mîntuitor el venea la întîlnirile cu susținătorii doar după ce toată lumea se aduna și forma un culoar regulamentar de aplaudaci prin care el trecea ca o primadonă după spectacol. Doar că el nu dăduse încă niciun spectacol.

Putea atunci să se instaureze ca lider pe un val de mînie morală, să-i zicem așa, val care s-ar fi rostogolit (avem astăzi certitudinea asta, valul s-a rostogolit și a produs mari uimiri la alegerile prezidențiale) și l-ar fi putut face azi președintele României. În plus, dacă mișcarea aceea avea un lider de la bun început, probabil că într-adevăr s-ar fi început o revoluție morală în mai multe straturi ale societății. MRU n-a simțit acel val, n-a simțit momementul, a ratat toate ocaziile care i s-au oferit pe tavă!, MULTE, a preferat mereu ușile din dos. A preferat să se ascundă într-o poziție misterioasă, inaccesibilă dar care, neproducînd rezultate, vezi și eșecul FC, arată că de fapt, nu ascundea nimic. Sau ascundea tocmai incapacitatea lui de a capta momentele esențiale și de a le fi lider, cum spuneam. E acesta un semn bun despre el? Dimpotrivă, e un semn rău. Am cunoștințe care ori au intrat în FC sperînd că se va face ceva prin acest partid, ori au gravitat foarte aproape de conducerea lui. Au ieșit din această aventură cu spiritul mai mototolit ca oricînd. MRU nu era disponibil niciodată, aproape pentru nicio întrevedere cu susținătorii lui, era mereu ”într-o întîlnire”. ”Într-o întîlnire” ultrasecretă, ultra importantă, cu cineva ultra important. MRU lasă tot timpul senzația că e undeva, într-o lojă, aflată într-o lojă, ascunsă într-o altă lojă. Ceva la care tu nu ai cum să ai acces, numai el, pentru că tu nu ești important, numai el e important și tu niciodată n-ai cum să fii ca el. Aroganță, aroganță… boală grea. Dar cum nici măcar un consiliu de război nu ține pentru totdeauna, după o vreme te întrebai dacă e posibil așa ceva și dacă nu, de ce se ferește omul să se întîlnească cu tine. Și cum ar putea guverna așa? Păi, voila, n-ar putea.

Mie mi-a lăsat impresia unui curios caz de om care, deși are orgoliul de a pretinde funcții și poziții înalte în stat, nu are anvergura interioară și exterioară necesară unui lider. Pe el îl jenează tocmai acele valuri sociale care produc un lider de anvergură: entuziasmul popular, ieșitul în stradă, euforia, avîntul. El nu poate să pășească printre niște oameni înfierbîntați, printre niște oameni pe care i-a bătut soarele-n cap pe caldarîmul din fața guvernului, la proteste de stradă, după multe după-amieze toride de vară. Energiile lor îl fac să se închidă într-o carapace, să se împleticească, să fugă. Cîte mîini nu s-au întins rugătoare înspre el: scapă-ne de ei, scapă-ne de ei!, și pe cîte le-a strîns? Dintr-un candidat la președenție propus de un val popular acum doi ani a ajuns un candidat la cancelaria prezidențială și pare fericit de situația asta. Nu mai bine ne spunea că nu vrea să fie președinte? Sau voia? Dar nu voia să facă nimic pentru asta, voia să-l punem noi și gata? Nu avea chef nici măcar de o campanie pentru funcția de președinte, ar fi vrut să se trezească direct pe scaun… mda. Și e bun de șef de cancelarie un om care nu mai departe de acum doi ani visa să fie el președintele României și nu i-a ieșit nici măcar de-o candidatură? N-o să vrea el să se transforme într-un fel președinte bis, de președinte doi, din frustrare?

Iohannis, pe de altă parte s-ar putea să aibe mai multă inteligență nativă, ca lider. De capul lui și dacă-și urmează cu atenție intuiția, pînă la urmă se repliază și punctează. Deși are fix aceeași expresie țeapănă și impenetrabilă ca MRU, Iohannis a arătat deja că nu se ferește de public. Am fost la lansarea lui de carte și mulțimea adunată acolo putea să amețească pe oricine. El n-a amețit și n-a plecat acasă. A stat și-a semnat neobosit cărțile alea o oră peste programul obișnuit al tîrgului. De capul lui, Iohannis pare să fie mai bun ca atunci cînd e sfătuit de cei ce-l înconjoară în acest moment. Nu degeaba s-a zvonit pe lîngă zidul lui Țucănberg că la prima întîlnire televizată cu Ponta a plecat tam-nesam de la o ședință nesfîrșită a ACL. S-a ridicat pur și simplu și a plecat la televiziune, așa se spune, pentru că ședința aceea, ca multe altele, nu ajungea la niciun rezultat.

La ora asta nu-i putem imputa lui MRU necinstea sau corupția. Însă ratările lui în plan profesional, atît de recente s-ar putea să-l afecteze într-un post care cere să știi să fii vioara a II-a, să știi să fii un bun PR, o bună conexiune cu toți românii. Nu se va uita el oare, la președinte, gîndindu-se: în locul lui aș putea fi eu? Va fi el în stare să renunțe la excelenta limbă de lemn pe care o vorbește cîteodată? Va fi el în stare să-l completeze pe președinte, în registrele inferioare? Ori vor forma împreună un fel de guvern 2, un guvern paralel, din umbră? Oricît de potriviți par, mie mi se pare nepotrivită această asociere.

Nu cred că cei din jurul lui Iohannis se vor simți la cititul – improbabil – al acestor rînduri, și vor ceda ceva din puterea și privilegiile lor. Mă îndoiesc tot mai tare că mentalitatea acestor oameni poate fi schimbată altfel decît cu forța. Prin presiune populară. Prin amenințarea lor cu debarcarea definitivă de la guvernare. Și și atunci vor fi schimbări minime, de suprafață, mai mult niște retrageri în umbră, abdicări forțate. Dar poate domnul Iohannis ar pricepe că are nevoie de altceva. De altcineva.

Președintele Iohannis are nevoie de oameni care să țină deschisă ușa cancelariei prezindețiale, nu s-o închidă într-o rîncezeală instituțională, atît de specifică mai tuturor instituțiilor statului român. Închidere pe care o practică MRU, care tot timpul se comportă așa. Iohannis are nevoie de cineva care să-l mai deschidă pe el, ca și om, poate chiar de o femeie, el fiind atît de serios-masculin. O tipologie atît de masculină: bărbatul tenace, taciturn, consecvent și serios poate are nevoie lîngă ea de tipologia lipsă: o persoană calină, veselă, blîndă, comunicativă, solară. Ideal ar cineva care să-l pună în valoare, prin contrast, fără să se facă de rîs, o persoană în același timp capabilă și cu imaginea nepătată. Iar MRU are nevoie urgentă de o schimbare profundă, de o trezire, de o urnire din obișnuințele lui, din ticurile lui îmbîcsite altfel își va rata tot viitorul politic.

Mai căutați, domnule Iohannis, mai căutați. Imposbil să nu găsiți ceva mai bun.

P.S.: Domnule Iohannis, nu aveți nevoie de oameni care să vă confirme, să vă gireze, de nume. Dumneavoastră ați fost ales cu un vot exemplar. În acest moment îi puteți gira o vreme dumneavoastră pe alții.

ia să rămînă ponta la guvernare :)


pînă prin aprilie, mai, așa… ia să ne treacă el, el însuși, victor viorel cel viteaz prin iarna asta. Că de-acumaaa, pînă hăăăăt, în martie, românu’ o s-o frece, în decembrie, ianuarie și februarie nu se întîmplă nimic de ani de zile, nimic nu merge. Ia să treacă el și guvernul lui de ger și de plata gazelor, și de întrețineri, și de lunile cînd românu’ strînge mațu’ după ce-a cheltuit ultimii bani de sărbători. Ianuarie și februarie sînt luni de sărăcie, țigări se mai vînd, pîine și cartele de telefon da’ nici din alea nu știu ce… Ia să ne dea Domnu’ și-o iarnă din aia mai aprigă ca anul trecut, cu zăpezi de 3 metri vreau, în bucurești, ilfov, dolj, olt, teleorman, constanța, hunedoara, în toate județele roșii și să ținăăă pîn’ la Paști… ia să guverneze ei, psd-iștii țara, să-și scoată singuri, SINGURI, castanele din foc. Ia să facă ponta curat după toată murdăria pe care a făcut-o, hai, ponta, strînge băierele pungii acum, strînge cioburile, mulțumește lumea, plătește ce-ai promis că plătești, din cifrele alea umflate de INS, din cer, din ce-o fi, pe noi nu ne interesează, hai, strînge-ți singur gunoiul înainte să te ejectezi de pe scena politică, hai, hai, mai repede!

Nici că se putea o pedeapsă mai ironică pentru el. Și nu trebuie să-l slăbim nicio clipă!

Ia să vină cu bugetul ăla pe masă. Ia să vedem cum dreg milioanele de pomeni electorale. Că au dat cu 10 mîini înainte de alegeri. ”Au dat…”… ponta a dat, cu acordul celor din spatele lui ca să se aleagă președinte. Și nu s-a ales. Foarte bine. Foarte, foarte, foarte bine. Acum să scoată banii de undeva. Să flutere bagheta magică de la Olivander, să se roage cu bor pentru o minune, nu știu și nu mă interesează. Ce? V-a luat bor banii și nu v-a dat nimic? Păi nu v-a zis de la început: domnu’ a dat, domnu’ a luat? Ha? Așa-i la ei, ce să faci. Ghinion. N-ați fost aleși de milioane de români? Nu vă dați mari cu susținerea lor populară? Nu sînteți cei mai deștepți, cei mai buni, cei mai ortodocși, cei mai cretini creștini și cei mai mîndri români? Păi? Păi!

De abia aștept să guvernați și voi ceva. Hai cu banii de sărbători, c-avem multe de acu’ pînă la anu’, și vrem mici și bere și cozonaci și la plăcinteee, înainte, tot înainte! Hăi, hăi! Hai cu banii de-o vacanță mică de Crăciun da’și una de schi după sărbători, că de sărbători e mai greu să schiezi cu burta plină. hai cu excursia de Paște, hai cu banii de 1 mai. Ce? N-o să avem bani de 1 mai să mergem la mare? Păi cum adică? Măi, ponto, măi, te dai la obiceiurile strămoșești? Păi îți luăm gîtul dacă ne faci să stăm acas’. N-ai zis că ne îmbogățești pe toți? Hai cu creșterea econommică, hai cu pensiile, hai.

Vezi, Ponto, că acum, taman acum cînd NU te aleserăm președinte, la G20, știi ce-i aia G20?, poate le știi ca și cu MTO-ul, ia de-aici un link și de-aici un link în engleză, mai elaborat, să nu mori prost, la G20 Cameron a zis că s-ar putea s-avem a treia recesiune, dar tu ești prea bun ponto, să te sperie englezoiu ăla pă tine, măh. Le rezolvi tu pe toate în doo ședințe televizate, noo? dai două oug-uri din alea și totu-i ca și pus cu mîna.

de abia aștept să văd cum le descurci tu. De abia aștept să număr cu 1,9% mai mulți bani în buzunar în FIECARE zi. De abia aștept să văd cum se va trăi bine în versiunea ta, că pînă acum n-am văzut. A, o să dai vină iar pe băsescu? Atît de penibil ai să fii? Tu, cu tăriceanu – dacă nu se mai îndrăgostește odată și te lasă baltă, cu diaconescu care nu mai are nici dinți în gură dar așteaptă să fie condamnat, cu oprea, care-și face uniforma de rîs de cîte ori poate, cu partidul fantomă pc, și liderul lui de mucava… hai cu egalarea, ponta, de abia aștept să mă îmbogățesc de pe urma ta :))

P.S.: ponta, cum a fost popcornu’? bun? bun, a? te-ai uitat la teveu și ai mîncat popcorn de alegerile astea? se vede :))

 

de ce ne-ar decide soarta teleormănenii, doljenii, constănțenii…


Pentru că pot. Nu vă vine să credeți că-i așa simplu, nu? Eu cred că e așa simplu. Din păcate. Oamenii fac lucruri pentru că pot. Apoi pentru că așa vreau. Dar cum am ajuns la mîna unora ca ăștia? Păi… Păi construind o societate (am construit-o singuri, hai să fim sinceri: SINGURI, de 25 de ani), o societate care se bazează pe… doar pe niște neostoite dorințe consumeriste: case, mașini, țoale, concedii, crăpelniță și cît mai multă liniște-n cap. Să nu ne deranjeze vreo îndoială, vreo rușine, vreun gînd de viitor.  Românii s-au crezut nemuritori în sfertul ăsta de secol, nemuritori, așa că și-au permis să n-aibe niciun gînd, nicio problemă în afară de cea a grătarului de mîine, a micilor de poimîine, a gustului tare și amărui care ne face bărbați, a unei plaje murdare vara și a unei pîrtii prea aglomerate iarna. Românii au testat pe ei înșiși cum e să trăiești oricum, așa cum îți vine. Cum îți vine acum, pe loc. Au testat pe ei înșiși gratificarea absolută și imediată: vreau acum zece mici și acum îi și mănînc indiferent de. Vreau acum un merțan. Vreau acum o casă. Vreau acum o femeie, un copil, nu-i mai vreau, să se ducă, vreau să-mi trăiesc viața. Vreau o amantă tînără și siliconată, n-o mai vreau că e petardă, vreau o petardă, vreau o femeie serioasă, vreau un bărbat cu bani, vreau un job unde să nu muncesc, să țip la cei din jurul meu și să iau foarte mulți bani. Și cum s-au încîlcit în toate aceste dorințe, multe meschine, și nu și-au construit o plasă de siguranță din meritocrație, principii, valori, competiție, acum cad în gol și sînt la mîna celor mai disperați: cei mai săraci care depind de cei mai corupți. E bine așa?

N-am construit o societate bazată pe meritocrație.

Me-ri-to-cra-ție. Meritocrație… ce-o fi meritocrația? Pe principii, valori… Ce valori? Ce principii?

N-am construit un capitalism românesc. Am construit o societate rudiementară, consumeristă. Care încă se hrănește cu o colecție de fantezii împrumutate din filme și cărțile răsfoite în copilărie, din miturile despre etnogeneza poporului român și despre cum umblă cîinii cu covrigii-n coadă prin alte țări și cum cresc banii în pom fără să facă nimeni nimic.

Băă, ca acolo băă, să fie și la noi. Și-a mai luat o gură de vin contrafăcut sau coniac unirea nu mai puțin original.

Dorele, măi Dorele… ce ne-ai făcut, măh?

Nu județele cele mai bogate, mai bine gospodărite, mai socotite, mai îngrijite, mai cinstite dau conducătorii acestei țări ci tocmai cele unde sărăcia și hoția sînt cronice, sînt un fel de viață. Acele părți din țară în care oamenii sînt convinși că e bine să furi, mai bine decît să muncești, corupția e bună, conducătorii pot fi hoți, obraznici, mincinoși, chiar așa ar trebui să fie conducătorii: hoți și mincinoși și cine nu se pricepe la asta nu poate fi conducător, da?, dar să le mai dea și lor ceva. Și ei să nu facă nimic. Nu, nu sînt hiperbole astea, nu. Istoria ne spune că oamenii pot fi făcuți să creadă că nazismul e bun, că evreii sînt răi, că tătuca Stalin a iubit poporul, (citeam odată fascinată cum oamenii au plîns la moartea lui), că pui bani la Caritas azi și mîine iei de 8 ori mai mult, că doar Caritasul are o drojdie specială pe care o pune pe bani și gata, banii crește. Oamenii au crezut de-a lungul timpului că e bine și gustos să mănînci alți oameni, că e moral și creștinește să-i torturezi, să-i arzi pe rug. Se pare că nu sîntem o specie chiar atît de evoluată, after all…

Județele unde lumea iese la gard să-i vadă pe dragnea și ponta cum se dau cu barca pe uliță în apă de 2-3 palme, alea în care mazăre e ziua primar și noaptea faraon, faraoane, faraoane, nu ne-aduci niște-amazoane?, alea dau parlamentul, președintele. De ce?

Pentru că ei sînt cei mai disperați. Pentru că ei au cea mai mare nevoie să se perpetueze viața nocivă și sordidă în care trăiesc. Sună incredibil, nu-i așa? Și totuși, experiența ne arată că așa e. Cum să vrei să perpetuezi o viață nocivă, sordidă? Păi dacă alta nu cunoști? Și nici nu-ți poți imagina c-ar putea exista? Există plăcere și-n lenevie, și-n prostie, și-n văicăreală. ȘI-N PĂCAT, OHOO, CE PLĂCERI! Și-n isterie, și-n a fi o țață sau un papițoi. Și-n a-ntinde mîna. Și-ntr-un interminabil dezastru e o plăcere: plăcerea de-a fi permanent victimă, de-a apărea o dată pe an la televizor ca grup compact de victime de serviciu: săracii, cum i-au inundat apele, ce rele sînt și apele astea, cum li s-au dărîmat casele, ce săraci sînt, mvaai! Dacă atîta e orizontul lor? Dacă pînă acolo au involuat? Omul e o specie care are nevoie de constantă îngrijire și educație altminteri se degradează pînă la cele mai abjecte forme.

Cum să le spui unora care trăiesc din ajutoare de 10-20 de ani, în case de chirpici, cu buda-n curte da’ cu lcd-ul pe masă, cu sticla legată de gură, fără bani de pîine dar care vorbesc non-stop la telefon, că de mîine trebuie să tragă de ei și să-și schimbe viața? Păi schimbările majore în viață sînt cele mai grele perioade și pentru oameni relativ echilibrați: cînd te muți, cînd îți schimbi serviciul, cînd te hotărăști să te muți cu cineva, cînd divorțezi, cînd se naște un copi, cînd mori… Schimbările se fac cu un foarte mare consum de energie, de resurse interioare. Cum convingi milioane de oameni care s-au învățat să subziste într-un sistem finanțat de un stat corupt să-și schimbe viața pe care o duc cu alta? Cu alta în care există competiție, dar și stres, în care există bani dar și muncă? Mda, cum? Păi cum? Păi nu s-a gîndit nimeni la asta. Și uite unde s-a ajuns.

De ce nu ne-am gîndit la asta pînă acum, pînă nu ne-a ajuns cuțitul la os?

Pentru că sîntem încă încrezuți și superiori, pentru că încă avem ce mînca: pensiile părinților, că de aia votează românii cu ponta, pentru că încă ne pemitem să avem fantasme și fantezii.

Păi pentru că avem o falsă libertate, o falsă egalitate și o falsă democrație. Pentru că în România nu există încă o competiție reală, pentru că încă n-am ajuns în capitalism. Sîntem într-un limbo postcomunism, care, tare frică mi-e, ne poate duce oriunde. Pentru că n-avem valori.

Pentru că nu avem valori.

Poate ne trezim odată. Ce ziceți de chestia asta? O să fie cam ca un duș rece trezirea, un duș rece, iarna, într-o casă neîncălzită, dar poate tragem de noi.

Nimeni nu vine să facă asta pentru noi, români. Nimeni. Noi trebuie să facem ce e mai bine pentru noi.

*

O să ne decidă soarta tot cei mai corupți, mai stricați și mai săraci cu duhul atîta timp cît nu o să ne-o decidem noi.

de ce votează românii hoția, corupția…


pentru că unora le folosește. Corupția din instituțiile statului îi ține în funcții, le permite să-și angajeze toate rudele acolo unde lucrează, să muncească într-un ritm și cu o calitate ce n-au legătură cu o piață capitalistă a muncii, să fie obraznici, să aibe sentimentul unei siguranțe pe viață. Să muncească doar 8-9 ore pe zi, cînd la privați, pe criza asta, muncești cît e nevoie. Din unele funcții la stat nu te îmbogățești dar nici nu mori de foame și nici nu te poate da nimeni, de fapt afară. Dacă știi să te chivernisești poți duce o viață liniștită și tihnită. Alții, care se laudă că nu fură, de fapt fură puțin. O atenție, o relație, un serviciu din parte cuiva căruia i-ai rezolvat o problemă… Nu bagă mîna pînă la cot în borcan și se consideră sfinți din cauza asta. Nu fac nicio diferență între a uza sau a abuza de funcții și doar pentru că n-au devalizat și ei România se cred superiori moral.

Corupția le îngăduie oamenilor să-și rezolve încă diverse treburi pe scurtături. Nu stau la cozi, se duc la cineva care-i poate ajuta. N-au plătit cutare dări, vorbesc cu cineva. Au furat curent, nu l-au plătit și acum dă să li se taie, vorbesc cu cineva. Și tot așa.

Corupția le îngăduie și firmelor private să obțină contracte pe care altminteri nu le-ar merita.

Oamenii votează cu hoții pentru că nu cred că în România se pot face bani altcumva. Oamenii mai fură și din neputință, din prostie, nu numai pentru că sînt ei profund stricați interior. Fură ca să trăiască și nu știu cum să trăiască altcumva. Fură ca să aibe bani de nuntă, apoi de-o casă, apoi de-o mașină, apoi de naștere și botez, apoi de școala copilului, apoi ca să-l dea la facultate, apoi ca să-l însoare… În viață e greu, vorba unui amic, și mulți nu sînt neapărat răi, sînt doar neputincioși. Aleg calea cea ușoară nu cea dreaptă.

Probabil că dacă le-ai arăta…

Gîndiți-vă la fenomentul abrupt de cizelare pe care-l suferă românii care muncesc mai mult timp în străinătate: deodată se îmbracă altfel, vorbesc altfel, stau la coadă la vot 7-8 ore deși în România nici n-ar fi ieșit din casă dacă vedeau vreun norișor alb și pufos pe cer. După cîteva luni de profund șoc interior, în societăți în care ori de adaptezi ori mori, se schimbă. Acolo, în străinătate văd că se poate trăi și altfel și acest altfel le aduce de fapt o viață mai bună.

Oamenii votează un plagiator pentru că și ei au plagiat la viața lor. Și dacă s-ar afla… Au copiat din școala primară și pînă la ultima formă de învățămînt pe care au absolvit-o. Își copiază statusurile, comentariile, părerile, pozele, CV-urile, ah, CV-urile, să nu începem cu CV-urile care-s o minciună de la un cap la altul! … cultul proprietății încă nu s-a dezvoltat la noi. La noi, de fapt, încă funcționează o retardată mentalitate comunistă care încuraja așa ceva: să furi de la cei mai bogați: spiritual, material… Iar să lovești în astfel de vieți construite pe una sau mai multe minciuni înseamnă să le clatini sau chiar să le distrugi.

Oamenii se pot schimba. Oamenii se schimbă. Nu toți au compasul moral interior bine fixat și da, sînt influențabili. În bine sau în rău. Cred că și binele și răul se îmbracă întîi pentru ei în mantia vieții mai bune, a unui viitor mai prosper. Lumea votează cu ponta și psd-ul pentru că știu ce votează: binele imediat. Cu ACL-ul nu știu ce votează. Cu ce votezi cînd votezi cu ACL-ul? Cu România lucrului bine făcut? Pe cinstea mea dacă mai știu ce-i aia. Cine mai știe cum arată un lucru bine făcut în România?

În fond, ponta n-a făcut bine ce-a făcut? ce-a făcut? a mai plagiat, a stat în gașca care trebuie, a divorțat și s-a însurat în familia care trebuie, a făcut cel puțin o vizită unui om care apoi s-a sinucis, ce-a făcut, mai exact? N-a făcut el bine pentru el, familia lui, tribul lui? Nu asta e filozofia noastră, a tuturor?

Ca să învingi așa ceva + inerția a 50 de ani de comunism și a 25 de ani de dezamăgiri postcomuniste îți trebuie multă, multă putere de convingere.  MULTĂ. Ca politician nu poți să le vinzi oamenilor blabla-uri, principii morale, valori… mai ales azi. Poate într-o altă zi, într-o altă viață. Azi, oamenilor le trebuie soluții pentru mîine, pentru iarna asta, pentru acum. Le trebuie bani de sărbători, le trebuie soluții să treacă peste ianuarie și februarie, îngrozitoarele luni de iarnă cînd NIMIC NU MERGE ÎN ROMÂNIA. Le trebuie apoi bani de Paști, de bulgari, de o fugă la greci…

Revoluțiile în gîndire se fac încet, muntele se urcă pas cu pas, da, dar nu pierzînd mereu, nu un pas înainte și doi înapoi.

Poate ar trebui să ne propunem să cîștigăm, să căștigăm puterea da, și apoi să îi învățăm pe oameni că morala și principiile așează societatea pe un loc mai bun.

Zic și eu că nu mai știu ce să zic. Mă apucă disperarea.