Tzatza la masculin


Țață – (a treia definitie, conform DEX) Epitet pentru o femeie vulgara, lipsita de gust si finete, mahalagioaica.

Credeam ca nu exista un corespondent masculin pentru țață, dar iata ca …

Mahalagiu – bărbat care locuieste intr-un cartier marginas, la periferia unui oras; barbat cu apucaturi grosolane, care se cearta si barfeste.

Femeile au reputatia (proasta) de guri sparte, vorbitoare fara sir, barfitoare, rele, certarete. Si am vazut tate la viata mea, slava domnului, destule. Le-am luat ca atare, mi se parea normal sa fie astfel,  asa am fost invatata sa cred.  Femeile-s alea care nu-si pot controla gura, nu pot trai fara sa rostogoleasca in aerul deja poluat, tone de sunete inutile … pe cand ei, domniiii, ei da, alta viata, alt decor,  alt aer, mai plin de ozon, de O2, de ce vreti voi  …..  Mare mi-a fost uimirea cand m-am surprins cautand un termen sinonim cu tata, dar la masculin, pentru a caracteriza un barbat …

*

Cand ma uit la femeile pe care le-am cunoscut, ele nu-s cu nimic mai prejos/presus decat barbatii. Tocma’ printre ei am intalnit cele mai rele exemple de tate: barfitori, invidiosi, gelosi,  infatuati si ignoranti. Niciuna din femeile pe care le cunosc, n-a comentat atat comportamentul celor din jur, cum o fac unii barbati. Nu i-a catalogat pe toti prosti, scotandu-si defectele ei in evidenta ca pe niste calitati. Niciuna nu mi-a servit niste platitudini ca pe niste revelatii, si neshte complexe ca pe niste mari virtuti. Niciuna nu mi-a cerut sa-mi ajustez comportamentu; dupa tiparu’ ei ingust, intocmai cat o moneda de 2 bani.

D-o fi fost vreuna guresa, sigur va spun ca a trecut prin a mai rea perioada din viata, era cu nervii la pamant, a recunoscut macar in fata noastra ca a depus armele si apoi s-a tratat cum a putut si ea. Mai cu lavanda, mai cu extraveral. Acu’ de toate cate stiu sunt aprox. bine la cap, s-au vindecat, au o viata normala si  preocupari interesante.

Oh nu, nu va faceti probleme, n-am sa incerc sa le dau extraveral … lor, domnilor. Nu prea mi-a reusit nici macar cu crema cu factor de protectie, UVB-urile fiind la fel de speriicioase pentru ei ca Baubauuul mioritic. Asa ca … pana la tratarea de mahalagism, mai va … Si daca s-ar trata doar cu lavanda si extraveraaal, wow, ce bine-ar fi!

Reclame

igno, infa, ires


Adica: ignoranta, infatuare, iresponsabilitate. Caracteristici care umbla deobicei impreuna. Din pacate. Mai ales prin codrii romanesti. Cand o intalnesti pe una, uita-te si dupa celelalte. Sunt prin preajma. O sa le simti in curand. Prietene bune cu: need, neci si neto. Din gasca cu gher, marl, tata (a se citi tzatza).

Stiti voi, ca i-ati intalnit mereu. Din pacate.

Frankfurt am Main 4


… to cut a long story short:

la Frankfurt

-am vazut barbati f. f. f. misto. Bine imbracati, atletici, inalti, prezentabili, spalati, rafinati. De toate varstele. Cu si fara verigheta. Amabili. Si am vazut destui!!!! Nu erau raritati, exceptii. Ati auzit fetelor 🙂 ? Exista barbati misto … don’t worry, n-au disparut. Poate doar ne uitam in directia gresita 🙂 🙂 🙂 .

-nici femeile nu aratau ca niste mierle de  pe Radu Beller; erau bine imbracate si prezentabile si la 60 de ani

-copiii nu erau isterici; nu tipau si nu alergau prin restaurante, pe strada, prin locurile publice sub privirile ingaduitoare ale parintilor: „lasa draga, is copii, cum vrei sa se poarte?”. Probabil copiii din Frankfurt nu erau copii, pen’ ce se purtau altfel. La noi in schimb se poarta naturaletea desavarsita: copii urla, tipa, se imbrancesc, stropesc, fac pipi si caca (pe plaja) cu degajare totala. Asta cu pipi si caca pe plaja … moama, e trendu’ din ultimii ani de pe litoral. Parintii indica locu’: la 20 cm de patura, apoi arunca o mana de nisip peste umezeala

-nu stiu cum au reusit, dar nici un strain nu m-a atins pe strada, la targ, la restaurant, etc. La noi, neam de iesi pe strada fara sa se frece vreunu, vreuna de tine, fara sa simti si tu, taria unei clavicule, intensitatea unui cot …

-mancarea, of course, diferita si inspirata. Buna si la restaurantele cu autoservire de la targ. Chiar foarte buna.

-sa spun cum parem (priviti in ansamblu) in comparatie cu ei? Mai bine nu ……………………………

That’s it folks … for this time!

Frankfurt am Main 3


Din gara mai erau probabil cateva statii de autobuz sau tramvai pana in locul unde trebuia sa ajung. Totusi am gasit un indicator (fireste, nemtii nu-s zgarciti cand vine vorba de indicatoare, cum nu-s zgarciti nici alti vest-europeni), deci am gasit un indicator care-mi arata ca destinatia mea it’s on a walking distance. Si tot uitandu-ma pe harta si apoi in jur, mi-am luat ca reper un zgarie nor, de-a dreptul un zgarie nor din ala, cu varful ca un creion ascutit.

Si p-aci mi-a fost drumu’.

In 5 minute am ajuns pe niste strazi absolut linistite, fara trafic, fara agitatie si zgomot. O parte rezidentiala a Frankfurtului. Cladiri cu 2-3 etaje. Mai trecea cate unul / una pe bicicleta. Multa verdeata. Dealtfel, din avion am observat ca Germania e temeinic impadurita.

*

Pai … ia sa vedem noi, cum traiesc astia pe aici. Pai … in primul rand, desi e sambata, nu vad nicio o rufita in balcoane. Un chilotel, ceva, cu sau fara dunga galbena,  o ismanuta, un sutien. Mai sa fie … poate astia nu spala sambata, vinerea. Poate NU spala deloc. Pfiii … ne-curatilor ce sunteti! Ne-gospodarilor! Pai nu asa se face. Tre’ sa vada lumea din jur cand faceti curat. Sa vada, sa auda si sa miroasa.

A doua chestie … in fiecare cladire in parte, toate geamurile sunt la fel. Cladirile au fatade unitare si armonioase. Adica nu vezi un ochi de geam mai mic, unu’ mai mare, unu de termopan maro, altu’ alb, si altu’ cu tamplaria originala.  Neshte balcoane inchise intr-un fel, altele intr-altu’ si altele cu tencuiala gata sa-ti cada in cap. Astia n-au auzit nici de reclame, baaa, ce fraieri! Nu stiu sa-ti pui mesuri d-alea, sa-ti mai scazi niste costuri,  sa ai bani p-orma pentru mici si bere. Prin asta trag concluzia ca germanii dovedesc lipsa totala de imaginatie.  Pai sa vina ei la noi, sa vada creativitatea poporului roman, ne-am facut neshte fatadeee, muah, nici ala, cum ii zice, spaniolu’ cu gresia lui, aaaa, ala de spargea faiante si apoi le lipea pe case si credea ca-i funny, cum ii zice mah ca am un laspus, aaaa, ziiii mah, fir-ar … asa mah, da mah, Gaudi; deci nici lu’  Gaudi asta nu-i venea asa idei.

A treia chestie … in jur aud ciripit de pasarele. Nu tu o manea, niste boxe scoase pe geam, neshte muzica d-aia buna, un Michael ceva, ca tot e la moda, Dumnezo sa-l ierte, c-a murit sarac, si n-a lasat nimic la copii lui, s-au ceva-ceva sa vad si io neshte viata in ei. De-a dreptu’ plictisitor. Sa auzi tu pe strada pasarele, auzi. Ai mai auzit asa ceva?

A patra … astia nu prea au masini; si nici alea pe care le au nu-s prea mari. Si-s parcate ele cu doua roti pe trotuar da’ ai loc sa treci. Nu tre’ sa te feresti, sa baleiezi, sa-ti arati  miscarile din bazin pe care le exersezi zilnic in Bucuresti. Nu poti sa te freci si tu d-un porse caien, d-un chiu 7, nici de-un chiu mai mic, d-un bentlei ceva, pai daca becali nu s-a nascut la ei! Sa zica merci c-a ajuns in parlamentu’ european, ca nu ne-am dus noi la vot, asa sa mai vada si ei ceva distins si delicat.  D-un din ala cum are patronu meu, un maibah … pai asa are patronii, nu ca aici, pfii, am nemerit intr-un cartier de sarantoci… Pfiii … deci nu.

Ia sa ies io de pe strazile astea, ca nah, ce sa vezi aicishea …

***

… will be continued …

Frankfurt am Main 2


Trenul se oprește într-o gara mare și destul de impresionanta. Eu încă stau liniștită pe scaun pentru ca am înțeles de la recepționera ca trebuie sa cobor după 5 stații. Or trenul oprise doar în 3. Cam toata lumea se ridica și se îndreaptă înspre uși. In mintea mea începe sa se insinueze ușor gândul ca probabil nu mai exista o alta oprire.

Tânărul din fata mea răspunde gândurilor nerostite:

„This is the end of the line.”

Se uita o secunda în ochii mei măriți de atâtea senzații și imagini noi sa vadă dacă am prin mesajul apoi se ridica și pleacă. Apuc sa-i mulțumesc pe când se întoarce. Cobor și eu. Inca 5 minute îmi rămâne în minte tonul vocii lui: politicos, lipsit de aroganta sau superioritate. A priceput ca nu stiu unde sunt si a vrut sa ma ajute. Atat. Si-mi amintesc de infatuarea atât de des întâlnită la noi acasă și de bășcălia ce se simte în unii sau alții care te vad dezorientat, nedumerit. Multi romani nu stiu sa dea o mana de ajutor fara sa faca un caz din asta. Fara sa dramatizeze momentul respectiv, sa-l transforme in inspasirea tuturor pacatelor lor.

I gotta change, gotta change, have do something ……

***

… will be continued …

Frankfurt am Main


„Goood morniiig madam! Please, come in! Yes, yes, here … Are you alone or waiting for someone? Can I get you something to drink, a coffee or somethin’ …”

Cel mai simpatic afro-frankfurtez (cum o fi polically corect sa-l numești la Frankfurt???) îmi zâmbea cu toata fata, cu mâinile și cu corpul în timp ce ma îndruma convingător spre o masa mai buna și mai aproape de bufet. Pana ce, cu ochii abea mijiți de somn mi-am ales ceva de mâncare, pe măsuța mea au poposit un fresh de portocale și un capucino.Tot el îmi trage  scaunul extrem de politicos și amabil, ca eu sa ma pot așeza ca o noua prințesă (în devenire …), apoi se întoarce la treaba pe care o avea de făcut. Nimeni nu sta, nimeni nu freacă menta, nu se uita nici unul pierdut în zare (ma refer la staff); nu știu cum reușesc sa nu piardă intrarea niciunui client deși intre timp curata mesele, au grija ca bufetul sa fie mereu aprovizionat și clienții sa aibe destulă cafea pe masa. Au aud în permanenta acel „Gooood morniiiing” spus de diferite glasuri toate la fel de voioase și energice. Este exact ceea ce vreau și îmi face bine sa vad, dimineața, înaintea unei zile lungi …

Am zăbovit ceva la micul dejun, nu pentru ca mi-era lene sau foame, sau pentru ca nu ma grăbeam ori pentru ca n-aveam nimic de făcut. Aveam a lot of work for that day și o grămadă de chestii de văzut.

Totuși, micul dejun în străinătate, la hotel, e un spectacol pe care nu vreau și nu pot sa-l ratez. El îmi da măsura civilizației lor și a indolentei noastre; îmi arata calitatea vieții lor și puținătatea vieții noastre.

Iar acest gust diferit, aceasta senzația clara și rece, aceasta diferență intre doua lumi ma însoțește pe tot parcursul călătoriei mele.

Tocmai m-am întors de la Frankfurt am Main …

***

… will be continued …

Niste piromani refulati …


BURN this thing!!!!

Auzind despre incendiul care a devorat celebrul bilding de lângă biserica Armeneasca m-a încercat un sentiment de profundă și luciferică satisfacție.

„Wooow … Bine c-a ars! Excelent! Ce bine! Păcat ca n-a ars de tot!”

… ma tot gândeam, ba chiar și  ziceam cu voce tare.  Mi-a părut sincer rău ca n-a ars de tot, că nu s-a prăbușit, că nu a devenit de nefolosit. „Mâna criminală” care ar fi pus focul (dacă a existat aşa ceva) a devenit pentru mine mâna salvatorului, a eroului necunoscut, a supermenului local, care, în sfârșit s-a născut! a venit! și care va face dreptate acolo unde legea nu se bagă (… de seamă).  Mi-a mijit în suflet și speranța că în viaţa nu toate relele vor rămâne nepedepsite.

„păi acolo nu era sediul Sanofi?”
„parc da”
„Păi aia e o firma mega responsabilă, de ce să-i vrei răul? Nu-ți pare rău de oamenii care lucrau acolo? Eu dacă aveam de ales între sediul acela și altele din zone mai proaste, alegeam să mă mut acolo.

„dacă era o firmă mega responsabilă nu alegea acea clădire ca sediu. Singura modalitate prin care putem lupta împotriva acestor plăgi care sufocă Bucureștiul este să le evităm, să nu le folosim, să le ignorăm. Să nu cumpărăm apartamente în clădirile construite în parcuri; să nu închiriem spaţii în clădiri ca cea de lângă biserica Armenească sau în cea care se construiește acum lângă catedrala catolică. Am putea face asta, stă în puterea noastră. Dacă n-o facem înseamnă că suntem niște nesimțiți”

P.S.: Câți dintre noi, dintre voi mai gândesc asa? Citiți articolașul lui Mircea TOMA din B 24 FUN:

„(…) Dar si eu cred ca nu toate incendiile sunt periculoase pentru sanatatea unui oras. Probabil ca suntem amandoi bolnavi. Niste piromani refulati. (…)”