Barbatii insurati si nevoia de diversitate


Nevoia de diversitate a bărbaţilor însuraţi

Deunăzi, l-am întrebat pe unu’ însuratu’ care mă cîntărea din ochi şi din vorbe să vadă dacă e loc şi pentru el în lumea mea, în viața mea şi în alte alea ale mele, dacă s-a săturat de nevastă şi copii şi de aia-şi caută de treabă prin viața reală şi lumea virtuală, cu altele decît cea consacrată şi oficială. Răspunsul plin de năduf şi plin de venin, menit să mă îndoaie, să mă năucească şi să mă pună în colțul meu, și la locul meu definitiv, nu s-a lăsat aşteptat:

„la vîrsta asta nemăritatăăă? Păi să pupi tu picioarele cui te-o mai băga în seamă de acum. Te pomeneşti că mai stai şi cu părintii, o partidă adevărată pentru toţi bărbaţii ce mai! Ştiu ca în mintea ta îngustă şi plina de prejudecăţi o să-ţi fie greu sa înţelegi, dar nu m-am săturat de nevastă şi copii, vreau doar diversitate.” – şi-a încheiat el triumfător pledoaria pentru o viață deschisă noului şi împotriva fetelor ce nu vor pupa ele vreodată așa paradis cum ar fi fost cîteva ore petrecute cu el. Și-a asortat speech-ul cu o privire superioară de om intrat în rându’ lumii, şi prin față şi prin dos.

Aștepta un răspuns, un răspuns la nivelul lui de înțelegere. Ceva de genul: „băă, am casă, băă, dar n-o să stai tu în ea!”, ori: „și ce băăă dacă n-am casă și stau la părinți?” – ca să se dumirească ce are de cîștigat și ce are de pierdut în toată afacerea.  Or părea femeile oarecum penibile cînd se mărită pentru bani, dar ele pot invoca la nesfîrşit scuza lăuziei, a debilității fizice, a mamei perfecte și gospodinei de neegalat … în schimb … închipuiţi-vă cît de distruși, total nefolositori, caraghioși  se văd bărbații, de pe meterezul nostru, al femeilor, cand te caută si se caută la pungă în probleme de amor.

Eu, nesimțitoare, n-am zis nimic din ce se aștepta. În schimb am izbucnit în rîs mai instant decît caf’a’ aia instant. Zgomotos şi cu lacrimi. Abia i-am putut spune printre sughiţuri:

„Nevasta-tă ce zice de nevoia ta de diversitate?”

Și i-am întors spatele ca să nu mai aud șuvoiul de blesteme și înjurături.

Reclame

Toți bărbații sînt la fel?


Chiar toți, toți … toți?

Eh … eu aș putea să spun un vajnic NU. Și nu înțeleg femeile care afirmă ca toți bărbații sînt la fel și o mai și cred.

Am întîlnit bărbați de toate felurile. Cu opinii suficient de diferite. Prea diferite.  Cu stiluri de viață diametral opuse. Unora le place VW Passat (ori Skoda, pe sistemul „îmi iau Skoda, e foarte bună), altora le plac Mercedes-urile. Sau Dacia Sandero. Unii m-au lăudat cînd mi-am luat mașină nouă, alții m-au criticat și m-au certat: „de ce n-ai întrebat și tu pe cineva care știe, înainte să faci gestu’ asta fatal? La banii ăștia îți luai un beamveu antîia ” – second hand bineînțeles. Și îi plătea el benzina/motorina, impoztul și asigurările. Unii vor să stea mai mult în casa. Alții se plictisesc teribil dacă nu ies. Unii se simt bine doar înconjurați de prietenii lor. Cînd rămîn doar cu tine, perspectiva li se ofilește ca o floarea de cactus dimineața. Alții nu suportă lume în jurul lor și vor să-ți dedice doar ție, toate gîndurile din tărtăcuță.

„e sub-turata” – „e supra-turata”.
„Virajul ăsta trebuia să-l iei mai strîns.”
„Nu e nimeni pe șosea. De ce iei așa strîns virajele?”
„Am fost o singura dată în Vama. E pentru drogați și rockeri nespălați”
„Nu merg decît în Vama și la 2 Mai. Nu-mi plac fitzele de la Mamaia și Neptun.”
„Arăți bine, nu mai trebuie să slăbești. Ai o problema cu asta? Nu înțeleg de ce ești așa stresată.”
„Dacă mai slăbești 5-6 kilograme, o să arăți fix cum trebuie”
„Îmi place cum te îmbraci …”
„ce-i cu tzoalele astea? De ce te îmbraci așa?”
„îmi plac prietenele tale …”
„frustratele alea? Și aia … cum o cheamă? … aia cu teoriile ei …”
‘Stai liniștită, doar nu te-am invitat în oraș să platești tu” – sau – „ce impresie și-o fi făcut despre mine prietena ta? Ca n-am bani să plătesc?”

(….. am intalnit și inversul, bineînțeles, deși doar unul pînă acum:) „ție ți se pare normal să nu plătești, să fii așa, o întreținută? Dacă aștepți să-ți plăteasca cineva e ca și cum te-ai vinde.”
„sînt întreținută pentru că plătești tu un ceai? M-ai cumpărat cu un ceai?”
„da, ție nu ți se pare?”
„nu”
……….
„Vrei prea multe.”
„Fii și tu mai demanding, ce naiba.”
„Ai prea multe fitze-n capu’ ăla”
„pentru nivelu’ tău ar trebui să umbli doar în anumite locuri și să frecventezi doar anumiți oameni”
„Nu te-ai măritat pînăăă acuuum???”
„Foarte bine ai făcut că nu te-ai măritat”
„Mă irită femeile care dau prea mult din gură”
„Mai zi și tu ceva. Nu mai zici nimic?”
………………………………….
Cred că aș mai putea scrie încă pe atat. Concluziile de bază sînt:

Nu toți bărbații sînt la fel.
Nu doar aia buni sînt dați/luați.

Nu poți să-i multumești pe toți. Dealtfel ar fi o prostie să încerci, pentru că ar trebui să schimbi radical, o grămadă de lucruri în viața ta, o dată cu apariția oricărui nou Gigi, Nae ori Vasile.  Așa că … ascultă, urmărește … dar nu te grăbi să te faci blondă doar pentru că domnul s-a uitat mai lung la un poster cu Paris Hilton. Celuilalt domn s-ar putea să-i placă Angelina Jolie.

Entry for March 16, 2009 Sex and the city no.3


In pat, calitatea nu creste neapărat o data cu trecerea anilor. Deşi, pe la începuturi ma aşteptam ca experienţa sa adauge acolo, nuanţe, înţelegere, tandreţe, răbdare, tehnici, etc. Ma aşteptam ca, pana se strica aparatul, performanta sa fie pe trend ascendent. In real life însă, se prea poate ca fricile de la 20+ sa fie înlocuite cu complexele de la 30+ sau cu comoditatea de la 40+. De 50+ nu ştiu ce sa zic ca n-am încercat. Deşi fetelor/femeilor li s-a dus vestea ca-s prea pudibunde sa faci treaba adevă’ cu ele, ca tre’ sa depui munca de convingere ca sa se întoarcă de pe o parte pe alta, poţi avea surpriza sa întâlneşti bărbaţi care n-au trecut în viata lor de poziţia misionarului. Sa te vad cum le explici … Ori, la extrema cealaltă, unii care au văzut prea multe filme porno, în comparaţie cu practica pe „teren” şi care cred ca dacă te învârt ca pe un tirbuşon, sau ca pe sticla-n tirbuşon, o sa urci treptele fericirii cât ai zice …… poc.

Care-i concluzia – ca tot am fost întrebată? Cumva ca nu-s mulţumită de viata mea sexuala? Nu. Concluzia e ca, pentru a avea calitate în orice – chiar şi în pat – nu contează vârsta, nici măcar atât de mult de experienţa ci altele, mult mai „grele”: sensibilitate, respect, atenţie, un pic de altruism.

Entry for February 27, 2009 Mmda, mmnu, mmpoate


mmda, mmnu, mmpoate

… vreau un bărbat care sa-mi răspundă cu mmda, mmnu, mmpoate. Sa nu fie ni’ca klar in vorbele lui; sa fie aşa, interpretabile, ca la o adică el sa zică c-a zis una şi io sa zic c-am înţeles alta. Care sa-mi spună ca mă suna EL mai târziu şi sa mă sune peste 3 zile reproşându-mi ca nu-l bag în seama. Mai târziu nu înseamnă peste o ora, doua, klar? Cine ţi-a băgat în cap asa ceva? Sa-mi spună ca e interesat de mine, ca-i plac, da’ sa nu-mi răspundă la esemesuri. Sa-mi fac un program cu el de care sa nu ne ţinem niciodată. Sa mă tina aşa în suspans perpetuu, sa mă frece, sa nu-mi dea atenţie. La asta cu atenţia ţin în mod deosebit. Sa mă cheme la el doar când chiar n-are altceva mai bun de făcut. Unu’ care sa-mi sugereze ca tre’ sa iau iniţiativa dacă vreau sa-l am. Sa-mi dea exemplu mereu alte femei, mai hotărâte, mai sexi, mai competitive. Mai tinere, mai blonde, mai frumoase. Sa aibe muuulte tare după relaţiile anterioare; în consecinţă sa nu vrea nimic serios şi sa nu mai creadă în iubire. Sa-mi repete asta frecvent. Sa umble şi cu altele – neapărat. Sa butoneze toată ziua la telefonu’ mobil; asta în caz ca nu și l-a lipit de ureche deja. De fapt sa aibe vreo 4 prin casa – și sper sa sune toate o data. Sa fie veşnic fără serviciu dar în căutare de finanţare pentru afacerea lui traznet. Ori sa fie tipul clasic al omului de afaceri de succes. Sa-şi facă toate afacerile la telefon în timp ce conduce cu o mana sigura, ultima belea de maşină, înjurând prin Bucureşti. Daca greşeşte cu ceva, sa-mi ia un cadou scump, da’ sa nu încerce sa remedieze cu nimic situaţia altfel. Sa nu-și ceara niciodată scuze. Sa nu vrea sa iasă din casa pe motiv ca peste tot e fitze; ori dimpotrivă sa fie frate cu Fratelli mai mult decât Fratelli însuşi. Fotbalul sa fie viaţa lui şi sa ne organizam tot timpul după asta. Sa nu citească, sa nu scrie şi sa nu se uite la filme fără bătăi. Mai exista aşa ceva pe lume? Io cred ca nu  🙂

Love of my life, vers. 1.0.1


Entry for February 16, 2009

Love of my life

Pe când eram în clasele primare asa, a apărut primul bărbat din viata mea care m-a cerut de nevasta. Il chema Bogdan Vuianovici, avea 5 ani (era ceva mic ca mine, da, dar era precoce) şi toată lumea se minuna cât de special este. Chiar era. Locuia pe aceeaşi strada cu mine, pe aceeaşi parte, câteva case mai la dreapta. De câte ori trecea prin fata porţii noastre – cu buni’ lui de mana – intra sa ma vadă şi nu uita sa le precizeze rudelor mele – care erau atunci de fata – ca ne vom căsători când va mai creste puţin. Nu ţin minte sa ma fi întrebat dacă vreau; oricum toată lumea părea entuziasmata de idee şi după un timp am acceptat-o si eu. Il ţin minte in schimb pe el: chiar părea mult mai matur decât vârsta lui şi era si foarte hotărât. Cel mai hotărât bărbat pe care l-am întâlnit pana acum. Din nefericire, înainte sa împlinească 6 ani, a fost într-o excursie la bunici (alţii decât cei din oras), aceştia au gătit ciuperci de pădure – naturali /eco – fapt care l-a intoxicat la propriu. Si a murit lăsându-ma aproape văduvă. A fost o mare tragedie pentru toţi cei care l-au cunoscut; eu am simţit-o mai puţin atunci … cât încep s-o resimt acum întrebându-ma daca nu cumva acela a fost bărbatul sortit mie … si mi-a fost luat atât de timpuriu ?

P.S.: Next … love of my life, vers. 1.0.2