Nefericiri … sau norociri?


Motto:

„V-o amintiţi pe Raluca Stroescu, angajatul model de la Ernst & Young, care a murit de suprasolicitare în urma cu câţiva ani? Daca ar fi fost concediata cu trei luni înainte de supra doza de munca care avea s-o coste viata, ar fi considerat asta o mare nefericire personala, nu?”

Cristian Dogaru – http://www.baniinostri.ro

Fraza asta, întrebarea retorica a lui C.D. – redactorul şef al revistei online Banii Noştri – pe care-l citesc frecvent, mi-a adus aminte de o tema la care meditez de mult, pe care o … repun pe prima pagina interioara cu diverse ocazii, personale sau nu, trăgând mereu cam aceeaşi concluzie … oarecum ciudatica.

De ce trăim drame dărâmătoare, ce ne aplatizează self esteemul pana la nivelul caldarâmului încins şi murdar (ori  îngheţat şi murdar, depinde de anotimp), de ce ne simţim nenorociţi, deposedaţi de nu ştiu ce statut sau posesie, iubit sau iubita, de ce ne vedem ca ultimii oameni de pe pământ, de ce avem depresii sufocante în anumite momente din viata, dacă mai apoi, (şi doar dacă le-am supravieţuit după cum vedem din exemplul de mai sus … cu tot cu neuronii din dotarea iniţială), dacă mai apoi, când ne uitam în urma sa ne reconsideram poziţia şi sa vedem respectivele nenorociri ca pe nişte …. noroace providenţiale?

*

Eu sunt campioana mea personala la treb’soare din astea.  De câte ori nu m-am necăjit pentru diverse … de la relaţii sentimentale pana la alegeri profesionale. Cat n-am plâns la propriu când (tot eu) am ales sa renunţ la ceea ce mi-am dorit dintotdeauna sa fac … şi cât am mai suferit. Am trecut prin momente când simţeam ca lumea se sfâşie pur şi simplu în multe bucăţi şi toate ma dor pe mine.

Si totuşi iată-ma aici, întreagă, vesela şi completa. Uitându-ma în urma cu un big grin, la unii care mi-au trecut prin viata, la anumite situaţii, momente, evenimente.

Si văzându-i pe aceia (acelea), urmărind evoluţia  instituţiilor din care am plecat, sistemele pe care le-am abandonat, cercurile în care n-am fost primita … îmi spun un „Doamne ajuta şi păzeşte, bine ca nu m-ai lăsat acolo ca uite cum ajungeam … „, … la care adaug o salba de cruci, mai toate în închipuire. Asa, sa fie acolo, nu c-as fi vreo mare cucernica.

Caci niciunii, niciunele n-au ajuns prea bine. N-au evoluat mulţumitor. Pe moment, alegerile voite sau forţate pe care le făceam erau dureroase, păreau dubioase  şi sunau a pierdere. In timp însa lucrurile s-au schimbat radical. Am plâns eu când m-am lăsat de teatru … dar ce piese extraordinare am văzut de atunci prin Bucureşti? Ce puneri în scena emoţionante? Cate? Doua, trei? Patru???!!! Câţi din generaţia mea au făcut o cariera fulminanta, s-au ajuns, sunt personalităţi model, sunt cunoscuţi şi iubiţi de toată lumea? Cate filme exemplare s-au făcut? Cate au avut un real succes la public?

Pe câţi dintre oamenii de care m-am despărţit ii regret cu adevărat? Câţi mi-au lipsit pe bune, câţi au avut o influenta benefica în viata mea? M-am simţit realmente mai rău când au dispărut efectiv din jurul meu unii sau alţii? Ma rog, după perioada tampon … Când ma reîntâlnesc cu ei (ele), când ii revăd din întâmplare, mai simt aceleaşi lucruri, pozitive sau negative?

Nu …. chiar nu.

*

Viata se schimba, situaţiile din jurul tău se schimba şi te schimbi şi tu o data cu ele. Eu cel puţin … Si am învăţat, e adevărat cu un preţ piperat, ca lucrurile „mari” care ţi se iau din viata (mari în viziunea ta/mea de atunci), nu sunt de obicei nenorociri. Chiar dacă tu asa le percepi pe moment. Ci nişte mici izbăviri personale, nişte piedici pe care nu le vedeai şi care de fapt te blocau şi te opreau din ce puteai sa faci mai bine – piedici pe care, o mana aproape divina – ti le ia din drum.

*

(inca o concluzie ca sa fie multe, multe, multe)

De multe ori când primesti din plin e mai rău, mult mai rău decât sa pierzi radical.

Reclame

I can see …


I can see who you are … din felul in care te porti cu mine. Stiu cu cine te-ai intalnit mai demult din felul in care ma tratezi.  Stiu ce te-au invatat celelate femei – invatatura lor se simte mai tare decat mirosul unei oale cu sarmale.  Stiu si cum au fost ele,  si pot aproxima si cate … in timp se arata, se reliefează, se diferenteaza.  Stau in permanenta in jurul tau. Aproape ca-mi vorbesc: „eu l-am lasat sa faca asta, l-am invatat ca poate trai asa sau asa, ca-si poate permite sa spuna, sa zica … sa pretinda, sa astepte asta sau ailalta”.  In scurt timp se arata si ai tai si prin tine intind spre mine mainile lor, parerile, conceptiile, principiile.  Vor sa ma educe si pe mine la fel cum te-au educat pe tine. Ii vad pe prietenii tai, chiar de nu-s prezenti. Imi dau seama daca-ti conduc viata sau nu, daca te influenteaza, conditioneaza, dirijeaza. Le aud vorbele, barfele, comentariile. In timp, tu devii mai mic – daca ASTA alegi – si toti acestia devin mai mari, mai plini, mai prezenti.

*

Vad ce sentimente ai dupa cum intri pe usa. Stiu daca ma iubesti din ceea ce faci nu din ceea ce spui. Poti sa-mi versi la picioare o galeata de te iubeeesssc, daca nu vad asta in ochii tai, in bratele tale, in călcâiul tau si-al lui Ahile, e egal cu zero. Poti sa-mi declami in fiecare zi ca nu mai poti daca nu ma vezi – daca atunci cand ma vezi nu te intereseaza decat cum te simti tu si cum arati tu in lume, nu cred nimic.

Nu cred nimic daca tu nu crezi si n-are rost sa te spetesti sa minti.

Pe cine (sa) iubim 2


Entry for February 14, 2009

Pe cine (sa) iubim atunci?

„You are what you love not what loves you. I decided that a long time ago”

Nu-mi apartine, e dintr-un film pe care l-am vazut aseara. Filmul – ce sa zic acum – n-am inteles nimic din el. Cum nu intelegem nimic din viata. Pana la urma si daca ne decidem sa iubim pe cienva, ce alegem ne defineste imediat ca persoana. Si, pe cine iubim, poate fi extins si inspre „ce iubim”. Suntem CE si PE CINE iubim.

Dar avem pe cine iubi, fie el/ea oricum, orice? Daca te uiti 360 de grade in jurul tau, ai pe cine alege? Sa zicem ca doar atat ar trebui sa faci, sa spui: aleg persoana X. Ai pe cine alege?

Pe cine (sa) iubim?


Entry for February 13, 2009

Nu iubim atat de des in viata precum ni se pare, maxim de 2-3 ori (dar vorbim mereu despre asta ………). Cateodata nici macar pe cine ar trebui (n-avem atatea rezerve in schimb fata de copii, caini si pisici). Cei frumosi si drepti si buni, amabili, sensibili, rabdatori si doritori nu ne inspira. Dragostea noastra nu face cealalta persoana mai buna – de cele mai multe ori. Nici mai desteapta, nici mai frumoasa … dragostea noastra n-o face nici sa se poarte mai frumos cu noi – dimpotriva – cateodata ne chinuie cu atat mai mult cu cat vede ca are succes. Se poate ca durerea si chinul sa fie pe masura dragostei … aproape ca-n religie :)))). Iubirea nu-l innobileaza pe celalalt – desi parca ceva de genul asta am retinut din carti si din romane; si dupa noile standarde si principii de viata – nu ne mai innobileaza nici pe noi.

Sa fii indragostit si sa suferi din dragoste neimpartasita … e asa … naspa.

Naspa ca te-a parasit, parca si tu esti naspa pentru ca esti parasit; a fi o victima din dragoste te face o si mai usoara prada in ochii societatii. „Ai fost un fraier/a, ca n-ai vazut la timp, noi toti speram sa inveti din lectia asta si sa n-o mai repeti data viitoare. Esti un natang/a ca te-ai pus in situatia asta si l-ai/ai lasat-o sa te paraseasca. Trebuia sa-l parasesti tu. Sa se invete minte. Sa vezi atunci cum venea dupa tine.”

Ne imbulzim atata sa fim primii care parasim ca nici nu mai ramane timp sa facem altceva.

Nici pozitia de indragostit fara speranta nu-i mai buna. Oftaturile dese, ochii dati peste cap, starea de visare, impleticeala nu distreaza pe nimeni. Doar de ai ceva talente actoricesti, stii sa faci pe clovnul si-ti trambitezi iubirea ca la circ, peste tot si peste toate, spre amuzamentul maselor largi. Doar ca atunci te-am putea banui de ipocrizie.

Daca nu stii sa-ti faci iubirea inteleasa esti incuiat, daca nu te iubeste, n-ai succes, esti un luuuuzaaar, daca te-a parasit esti ghinionist. Si iar esti luzar. Si fraier. Si nu stii ce sa alegi. Esti un prost/proasta. Nu esti jmecher deloc. Doar fetele rele ajung in raiul unde fac ce vor. Daca nu esti una dintre ele, mai bine stai acasa. Ce mai, mai bine nu te mai apuci de treaba asta. Sanse sunt s-o sfarsesti prost.

P.S. : ia-ti un caine, cadou de Valentine’s Day. Si numeste-l Vali ……

P.S. bis: Mi-e teama c-am sa mor si n-am sa apuc sa iubesc niciodata, pentru ca nu cred ca mi s-a intamplat pana acum 😦

Entry for October 21, 2007 – „Inainte de a fi, orice lucru este perfect” :)))))))))


…… De ce am vrea sa fie iar zăpada cum a fost, neîncepută, iar cei pe care ii iubim sa fie cum erau? Pentru ca înainte de a fi, orice lucru frumos este perfect. Apoi, cu fiecare clipa în care îl trăieşti, frumosul devine cunoscut, banal, uşor de ignorat. De ce era asa de bine pe vremea primului sărut, apoi el se transforma-n pupătură de forma, din obişnuintă? De ce în pat te-ntorci din ce în ce mai des cu spatele la omul pe care la-nceput ţi-l doreai aproape de tine sau chiar pe dinăuntrul tău?

Pentru ca el nu îţi mai e străin deloc; si nu mai simţi emoţii când îl întâlneşti; şi nu te temi de el, şi nu-l mai suspectezi deloc.

E vina lui ca ţi s-a dăruit. El n-a păstrat o parte pentru el. In felul asta, cunoscându-l peste tot, tu ai trecut prin el şi nu-l mai vezi, îţi este transparent. El e deja o etajera în interiorul tău, nu mişcă. Te sprijini uneori pe el, când ai nevoie. Doar dacă ar ceda sau ar pleca te-ar mai uimi.

Faci dragoste cu el şi nu mai e ce-a fost. Nu sexul e acela care s-a banalizat (la urma urmei este un instinct, ar trebui sa se repete întocmai ca intre Adam şi Eva). Împrejurările-s de vina. Acelaşi pat; aceeaşi ora; aceleaşi aşteptări.

Hai, scoate-ti masca. Mutate-n pădure.

Priveşte-ti diferit dorinţa. Opreşte-te din cum erai şi fa-te de nerecunoscut. Creează confuzie, uimire, curiozitate peste tot in jurul tău, iar cel sau cea cu care te culcai aseară va avea din nou o noapte frământată lângă tine.

……”
… zise Cristian Andrei, binecunoscutul doctor ….

i-auzi! :). Pare uşor din afara. E suficient atât?

„fa-te de nerecunoscut” – :)))