Știți de cînd au femeile drept de vot?


Pe scurt, (adică după ce am goagăl it), pot rezuma conform Wikipedia  și a altor surse online că femeile au început să primească drept la vot universal începând cu secolul XX. Trebuie să precizez că, local, și numai în anumite condiții, femeile au putut vota cîteodată în consiliile municipale încă din 1718 în Suedia și apoi și în alte țări din lume. Cîteodată legile care le dădeau dreptul la vot în consilii au fost schimbate dar ideea generală e că începînd din 1718 mișcarea a prins încet dar sigur amploare.

1889

  •  Franceville grants universal suffrage. Loses self-rule within months.
  • Franceville, o republică autoproclamată din insulele Hebride introduce sufragiul universal în 1889, odată cu proclamarea indepenței, dar totul nu durează decît cîteva luni

1906

  • The Grand Principality of Finland was the first country to have universal suffrage. First country to give the right to vote and right to stand for elections to everyone of age regardless of wealth, race or social class
  • Marele Pincipat al Finlandei a fost prima țară care a avut sufragiu universal. Prima țară care a dat drept la vot și la a fi ales tuturor indiferent de vîrstă, rasă sau clasă socială.

1915

  • Denmark (full voting rights, with Iceland) / drepturi depline de vot în Danemarca și Islanda

1918

  • Anglia & Germania

1920

  • SUA

1938

  • România

1944

  • Franţa

2005

  • Kuweit (!)

Cât despre drepturile femeilor in Afganistan, Pakistan, Iran, Irak, chiar India sau Malaezia … ah, să mai vorbim? Vă recomand un film: Osama (Persian: أسامة‎) făcut în 2003, în Afghanistan, de Siddiq Barmak. Te face să te bucuri că te-ai născut la periferia Europei, fie şi într-o ţară zbuciumată şi amărâtă cum e România.  „Osama” e pseudonimul luat de o fată, care se travesteşte în băiat pentru a-şi ajuta familia: mamă şi bunică, să nu moară de foame. Pe vremea talibanilor (adică din 1995 încoa), vreme ce nu-i sigur deloc că a trecut definitiv; femeilor le era interzis să iasă din casă neînsoţite de bărbaţi (şi bineînţeles le era interzis să muncească pentru a-şi câştiga existenţa), ceea ce le condamna pe cele rămase fără bărbaţi – morţi de exemplu, ca în film, în războaie – să moară de foame în casă.

*

Oricum, lista asta – fie ea şi încropită – anii ăştia, mă, mă … înfioară. Una e să ştii că femeile n-au obţinut de multă vreme dreptul de a vota, alta să conştientizezi de cât de puţină vreme s-a întâmplat asta. Plus că … dreptul la vot n-a adus dreptul la şanse egale, n-a redus discriminarea (nici până azi!!!) şi – în niciun caz – n-a plasat femeia pe poziţia potrivită ei.

*

În cea mai mare parte, lupta feministelor, a sufragetelor a fost deturnată şi pervertită, deformată în doar câteva decenii. Astăzi, în loc de egalităţi şi şanse egale, femeile se supun aproape de bunăvoie unei presiuni sociale extreme, stupide şi nocive: trebuie să facă şi carieră şi bani şi copii (de care să aibe doar ele grijă, căci ce mamă e mamă adevărată dacă îşi lasă copii pe mâna altora??),  şi să n-aibe celulită, și să ţină un bărbat aproape (care de cele mai multe ori n-o merită), etc, etc, etc. Cu alte cuvinte, azi sunt încă şi mai exploatate ca acum 71 de ani, de când au drept de vot în România. Majoritatea femeilor de carieră, cu soţ (cel puţin pe hârtie, ce mai contează dacă-s fericite cu el au ba. S-au măritat? S-au! ) şi copii, femeile care au îndeplinit cu succes cerinţele  societăţii în care trăim, sunt complet lipsite de feminitate, au deseori puseuri asemănătoare cu cele isterice, mustesc de o frustrare neasumată, sunt agresive şi vulgare în limbaj. Ăsta e un portret. Celălalt e cel al sclave de bunăvoie, din lipsă de imaginaţie sau din lipsă de soluţii, care au renunţat complet la identitatea lor pentru a îndeplini toate aceste cerinţe extreme. În toată alergătura asta după succesul iluzoriu al unei societăţi (strâmbe şi bolnave după mintea mea) ne mai gândim la noi, la ceea ce devenim, sau la ce vrem cu adevărat să fim şi să facem?

Fetelor ….. ?
*
Updated: 4 mai, 2012
Updated: 16 septembrie 2014

Reclame

Aaaa, pai tu vrei sa te mariti!


… și mai e câte unul, care atunci când simte în glasu-ți o doză clară de seriozitate,  se uită la tine încruntat și îngrețoșat și te ceartă cum ceartă un lucrător la deparazitare un gândac încăpățânat și netrebnic:

Aaa, păi tu vrei să te măriți!

… și fălcile i se schimonosesc întru veșnicia celibatului și a amorului liber. Hoo băieți, că demult nu se mai ard vrăjitoarele pe rug. Ş-apoi deh, căsătoria E celula de bază a societății, cred că n-au scos asta din constituție (sau …??).  O grămadă de lume consideră uniunea de genul ăsta un gest normal și firesc, chiar romantic (nu te strâmba! nu mai da a lehamite din umeri! nu te mai uita la mine de parcă ți s-au strepezit brusc dinții!!!).  E OK să NU vrei să te căsătorești, NU e OK să-i admonestezi pe cei ce vor, pe cei ce caută aşa ceva și speră. Acrelile pe care mi le verși pe post de comentarii cinico-istețe, apropo de femeile care abia așteaptă să te lege cu un inel … mi se par la fel de insipide cum ți se pare ție sexul o dată pe săptămâna cu aceeași persoană și în rest doar cu tine însuţi. Si apoi, de ce ai senzația că o femeie care arată că vrea să se mărite, te-a ales tocmai pe tine, dintre toți cipăndeii de pe lumea asta, drept preopinent şi candidat, a? Doar pentru că ea vrea să se mărite te simți și tu vizat? Câteodată e bine să te crezi buricu’ pământului, face bine la self istimuu ăla, da’ nici chiar aşa fratee …

A! Ţi s-au strepezit dinții pentru că tocmai ai realizat că trufandaua după care ți-au curs balele în ultima jumătate de oră nu prea pare a fi disponibilă categoriei motanilor vagabonzi? Astea’s riscurile meseriei, ce să-i faci.

Ori tu interpretezi conceptul de libertate numai în interesul tău? Libertate e doar pentru cei neînsurați? Si cine nu e liber (în sensul aplicat de tine) e prost?

*

Eu nu înţeleg o treabă foarte simplă … Care-i problema dacă cel din faţa ta, pe care nici măcar nu l-ai cunoscut de mult timp, are alte planuri în viaţă decât ai vrea tu? De ce tre’ să-i arăţi prin schimonoseli şi strâmbături că nu se încadrează în scenariul tău?

Love of my life, vers. 1.0.1


Entry for February 16, 2009

Love of my life

Pe când eram în clasele primare asa, a apărut primul bărbat din viata mea care m-a cerut de nevasta. Il chema Bogdan Vuianovici, avea 5 ani (era ceva mic ca mine, da, dar era precoce) şi toată lumea se minuna cât de special este. Chiar era. Locuia pe aceeaşi strada cu mine, pe aceeaşi parte, câteva case mai la dreapta. De câte ori trecea prin fata porţii noastre – cu buni’ lui de mana – intra sa ma vadă şi nu uita sa le precizeze rudelor mele – care erau atunci de fata – ca ne vom căsători când va mai creste puţin. Nu ţin minte sa ma fi întrebat dacă vreau; oricum toată lumea părea entuziasmata de idee şi după un timp am acceptat-o si eu. Il ţin minte in schimb pe el: chiar părea mult mai matur decât vârsta lui şi era si foarte hotărât. Cel mai hotărât bărbat pe care l-am întâlnit pana acum. Din nefericire, înainte sa împlinească 6 ani, a fost într-o excursie la bunici (alţii decât cei din oras), aceştia au gătit ciuperci de pădure – naturali /eco – fapt care l-a intoxicat la propriu. Si a murit lăsându-ma aproape văduvă. A fost o mare tragedie pentru toţi cei care l-au cunoscut; eu am simţit-o mai puţin atunci … cât încep s-o resimt acum întrebându-ma daca nu cumva acela a fost bărbatul sortit mie … si mi-a fost luat atât de timpuriu ?

P.S.: Next … love of my life, vers. 1.0.2