contemporanii mei


aveți vreodată sentimentul că nu v-ați născut în timpul potrivit? În epoca potrivită? Că mai bine vă nășteați mai devreme sau mai tîrziu … aveți vreodată un sentiment de alienare? vă întrebați: ce fac eu aici? în orașul ăsta? în țara asta … între oamenii ăștia? De ce oamenii ăștia sînt contemporanii mei? Ce legătură am eu cu ei? Ce legătură am eu cu ei cînd nu pot să am nicio legătură? … adică de ce a trebuit să fiu contemporană cu oamenii ăștia, să-mi umplu gîndurile cu șantejele mediocre și vulgare ale trustului Intact, cu scălămbăielile demne de ospiciu a lui Badea … (m-am uitat 10 minute asera și m-am îngrozit. Asta credeam eu că puteam să fac în locul meseriei mele, într-unul din nenumăratele momente cînd teatrul și filmul nu-mi ofereau niciun venit? De fapt nu credeam că pot face așa, ca Badea, dar se pare că așa trebuie să faci ca să te angajezi la televiziune. Nu, de fapt eram foarte departe de a fi ceea ce trebuie pentru o televiziune … eu credeam că trebuie să fiu serioasă, să mă antrenez continuu intelectual, mental, să citesc, să mă documentez ca să am ce spune, ca să am de ce să fiu acolo, în spatele unei camere de luat vederi … WRONG!! ) Eu sînt contemporană cu Jiji cel care are numărul de telefon al lui Dumnezeu și-l sună cînd vrea, cu Piți cartoforul, tată care nu-și recunoaște copii (și asta nu miră și nu indignează pe nimeni, nimeni nu-i pune la îndoială moralitatea și discernămîntul doar pentru așa ceva) și în timpul liber antrenor al echipei naționale de fotbal, cu Felix Voiculescu care și-a turnat familia la Secu’ și drept răsplată a ajuns unul dintre cei mai puternici oameni din România, cu Patriciu, cu Vadim, cu Dan Diaconescu, cu sereseul, cu Morsa Competentă, cu pastorul Gâdea, cu tot felul de pițipoance de televizor, cu oameni care-și parchează limuzinele pe trotuar și apoi, eventual, te mai și scuipă dacă te uiți întrebător la ei, cu toți șoferii dezaxați din București și de oriunde, cu tinerii care lovesc o femeie de 50 de ani cu mașina și apoi fug unde văd cu ochii fără să verifice dacă mai respiră (și cu televiziunile care o numesc „o bătrînă”), cu oamenii care se pensionează de la 40 de ani pentru că-s bătrîni și bolnavi și nu mai vor să muncească și să facă odată Ponta ceva, să le dea ceva pe gratis, să-i țină și pe ei cineva că ei nu mai au chef, nu mai pot, nu mai știu …, cu tipii din cartierul meu care i-au ars motocicleta unuia pentru și-o lega de gard, lîngă intrarea în bloc, și pentru că le stătea lor în gît treaba asta, că el are motocicletă și ei n-au; cu toți cîinii aruncați pe străzi și necastrați care apoi sînt acuzați că sînt pe străzi și se înmulțesc, cu Oprescu și Onțanu care visează telegondole în loc de o șosea de centură sănătoasă care să absoarba traficul din București, cu Mazăre și carele lui alegorice … de ce sînt contemporană cu toți oamenii ăștia? Și de ce printre ei îi văd atît de rar și tot mai departe, tot mai departe pe Liiceanu, HR Patapievici, Cărtărescu ………………….

*

mă puteți acuza că mă uit în direcția nepotrivită și că mai sînt și alții care suferă și ei. Da. Dar cîți? Dacă sunăm acum adunarea și ne dăm întîlnire în … Piața Victoriei, cîți o să ne adunăm? Cîteva sute?

Reclame

Ce mai zice Plesu :)


TREBUIE sa-l citez, nu am ce face, ma obliga, imi tine loc de ganduri, imi exprima parerile, o face excelent in scris cu un stil fermecator, comunica in locul meu, mai ales zilele astea cand n-am mai avut timp sa scriu ceva personal, original p-aci-silea (am scris corect?), pe blog. Maria Sa, Andrei Plesu:

„Moderatorul român nu moderează: ia la întrebări, dojeneşte, demonstrează şi condamnă.

Am mai scris, în treacăt, despre unii dintre moderatorii noştri de televiziune. Degeaba. Nu că m-aş aştepta să-i văd transformându-se peste noapte în figuri exemplare ale meseriei. Dar mi-aş dori să întrezăresc, pe chipul lor, măcar din când în când, o umbră de reflexivitate, un mic dubiu de sine, un minim efort de autoeducaţie. Mi s-ar părea normal să simt că îi preocupă statutul lor profesional, rolul şi rostul prestaţiei lor. Inutil. Dacă e să dau o definiţie globală a „breslei” aş spune că e vorba de o sumedenie de inşi cu trei caracteristici:

1. o suverană siguranţă (şi mulţumire) de sine,

2. un fond nevindecabil de proastă dispoziţie şi arţag şi

3. conştiinţa unei competenţe fără breşă, în toate domeniile, dublată de convingeri politice ferme.

(… … …) Moderatorul român nu moderează: ia la întrebări, dojeneşte, demonstrează şi condamnă. Nu e o fire interogativă: are, încă dinaintea emisiunii, toate răspunsurile.

Acest tip de comportament e la antipodul tuturor definiţiilor pe care termenul „moderator” le subînţelege. Moderatorul e un „prezentator”, adică cineva care facilitează prezenţa a ceva sau a cuiva, în beneficiul publicului. Evident, treaba lui nu e să se prezinte pe sine. Mai departe: moderatorul e, structuralmente, „gazdă”. El invită, primeşte şi se străduieşte să-şi slujească cu graţie musafirii, aşa încât toată lumea să se simtă bine: nu-i ceartă, nu le varsă vinul în poală, nu le dă lecţii. Şi face tot ce poate ca să stimuleze conversaţia. Când unii dintre invitaţi intră în contradicţie cu alţii, rolul moderatorului este să potolească asperităţile, să destindă atmosfera, să asigure tonul civilizat al discuţiei. Moderatorul e, prin excelenţă, un „arbitru”. Nu ţine partea nimănui, nu acceptă complicităţi cu o opinie împotriva alteia. Aliatul lui este telespectatorul care vrea să se lămurească, ascultând argumentele tuturor celor angajaţi în dispută. Moderatorul e un „mediator”: el încearcă să creeze o punte între exponenţii taberelor opuse, să întreţină şi să modeleze dialogul, astfel încât fiecare voce să se audă distinct, iar cei care ascultă să-şi facă o idee proprie despre subiectul aflat în dezbatere. Aud că, în Statele Unite, moderatorului i se spune, prescurtat, MC, adică „maestru de ceremonii”. E o bună circumscriere a profilului său: el administrează „protocolul” unei confruntări, o pune în scenă, are grijă ca regulile „coreografiei” dialogale să fie respectate. Înţeles astfel, moderatorul e responsabil cu „ţinuta” şi cu „stilul” evenimentului. Mai nou, a apărut şi conceptul „moderatorului de forum” care, în principiu, se îngrijeşte tocmai de igiena textelor expediate pe internet, suprimând insulta, divagaţia, manifestările extreme. (La noi e o meserie încă inexistentă). În sfârşit, până şi în fizică, se numeşte „moderator” o substanţă folosită în reactoarele nucleare pentru a tempera viteza neutronilor prea rapizi. E vorba, aşadar, tot de un agent regulator, de o instanţă care „încetineşte” pripelile, care ţine energiile disparate sau excesive sub control.

Mă întreb dacă moderatorii noştri s-au gândit vreodată la această semantică a posturii lor. Nu le-ar strica. Ar înţelege, poate, că nu trebuie să-şi ia aere de dresori severi, de gospodine nervoase sau de diriginţi nemulţumiţi. Şi că nu ne interesează foarte mult ce cred ei despre lume şi viaţă, pentru simplul motiv că, deocamdată, nu au de raportat nicio ispravă personală, în afara micilor lor bombăneli pe sticlă.”

 

dupa 20 de ani … no.2


„Copiii noştri vor avea de ce sa plângă. Noi am râs destul.”*

Caragiale

„Ia uitaţi-vă, uitaţi-vă cum le patinează … moaaamă cum fac cu maşinile alea. Ha, a început diCStracţia!”- făcea deunăzi un nene la TV, la început mai serios aşa, că doar apărea la TV şi ştia ca de fapt ar fi trebuit să-i urecheze măcar verbal pe ăia de făceau pe cascadorii fix pe Magheru, adică pe Uliţa Mare, apoi aproape invidios că în loc să fie şi el acolo, în miezul distracţiei, e aici cu cameramanu’ ăsta obosit şi fătuca anorexică.

Nu am văzut nimic altceva în aceasta ţară – în ultimii 20 de ani – decât o dispoziţie maladiva şi obsesivă înspre râs. Distracţia, zeflemeaua, miştocăreala, gluma, ironia, gargara, hlizeala este tot ceea ce ne dorim. Toate laolaltă şi dacă se poate la un şpriţ. Nu contează nimic altceva. Dacă exista ceva care ne-ar putea stârni gâlgâituri, hăhăituri homerice, râsete deşucheate, atunci … totul ar fi bine. Am găsit nişte proşti de care să râdem? Totul e perfect. Prin gaura asta a umorului îndoielnic, scapă toate frustrările noastre zilnice. Dă-o-ncolo de viaţă, de calitate a vieţii, de-le încolo pe toate. Dacă putem să ne diXXtram noi, „să ne râdem” atunci suntem mulţumiţi. Ce lăsăm în urma? O sa vadă ei, copii noştri. Doar trebuie şi ei sa se aibe cu ce se ocupa.

*

…….. în anul 1907, de la Berlin, Caragiale avertiza într-un strigat parca al deznădejdii şi previziunii sumbre care nu mai putea avea nimic comun cu rasul: „Începem o alta istorie mai puţin vesela decât cea de pana ieri: rasul şi gluma nu ne vor mai putea sluji de mângâiere ca altădată fata cu cele ce se vor petrece în lumea românească. Copiii noştri vor avea poate de ce sa plângă noi am ras destul.”

Fragment din scrisoarea trimisa lui Petru Th. Missir.

Votul negativ


Cu cît stau să mă gîndesc mai mult, cu atît votul negativ mi se pare mai … putred, mai vicios, mai bolnăvicios.

Din cauză că noi votăm negativ, şi EI se străduie să ne ofere motive să votăm negativ. Da, adică arată tot mai abitir înspre defectele celuilalt, cu cît mai multe degete, de la cît mai multe mîini; semnalizează verbal tot mai tare şi mai strident un fault … etc, etc, etc. Pentru că ne-au convins să votăm negativ – oh, şi cît au contribuit la asta grupul părerologilor şi opiniologilor de la teveu (da, ştiu, deja e un clişeu să-i enumeri: Gâdea, Ciutacu, Stan, Badea şi mai nou şi colegii lor de Realitatea TV) – pentru că ne-au convins să votăm negativ, candidaţii LOR nu mai trebuie să facă nimic pentru a-şi merita poziţia.

Asta înseamnă un vot negativ în masă, votăm defecte în loc să ne mai interesăm de calităţi. Dacă nu ne mai interesăm de calităţi, ele încetează să mai existe, oricum erau subţirele rău. Parcă am dori ca răul să ne conducă și de acum înainte dintr-o parte sau alta atît de tare ne preocupă.

Sînt convinsă că mulți, foarte mulți sînt în stare să expună, ba chiar să țină nişte lecţii despre cum s-au fraudat alegerile, despre progresia logică sau ilogică a procentelor electorale, despre căpșunari şi proletari; despre toate defectele de exprimare ale lui Băse şi prostănăceala lu’ Geoana.

Dar cîţi pot să spună şi să argumenteze sau să demonteze într-o conversaţie decentă, punctele pozitive din campania celor doi candidaţi?

De ce nu ne concentrăm pe părţile lor pozitive, să încercăm să vedem dacă au, dacă n-au de ce sunt acolo? există cineva în aproprierea lor care are mai multe de oferit? pe proporţia dintre ce e bine şi ce e rău în legătură cu fiecare şi pe un vot constructiv?

Oare pentru că de ani de zile, cei ajunşi acum prezentatori, formatori de opinii, ce-i ce-şi dau cu părerea despre orice, oricînd şi oricum – pentru că în asta s-a transformat jurnalismul – nu ne predau decît teoria păcatului, a răului, a ororii, a defectului absolut? Iar noi, pentru că ne e lene să ne mai folosim şi mintea o acceptăm ca pe singura teorie şi atitudine în fața vieţii posibilă şi valabilă?

Cu cît stau să mă gîndesc mai mult, televiziunile au ajuns să ne înece într-o masă nocivă de teorii negative declamate cu ură, răutate, necaz, nervozitate, mînie. Nu am auzit niciunde o analiză profi despre cum va arăta o guvernare sau alta, cu puncte forte reale, puncte slabe credibile, o prezentare clară pe ani a proiectelor; o urmărire eficientă a promisiunilor care nu s-au ţinut. Aceşti oameni la care ne uităm în fiecare seara nu fac decît sa ne asmută pe sistemul gonacilor: „hai-hai mușcă-latră, hai-hai mușcă-latră, hai-hai mușcă-latră” – şi atît.
*
EI n-o să se schimbe de bunăvoie. Nici politicienii, nici jurnaliştii. Le e bine așa, le e comod, să staaaai şi să dai din gură în permanență, iată un job la care ţaţa Floarea, cînd stătea în poartă de bîrfă cu vecinele nici că visa că va deveni atît de rentabil. Trebuie să ne schimbăm NOI modul de a privi lucrurile, de a le aborda, şi atunci ei – pentru ca EI, toţi aceştia  depind 100 % de noi – n-o să aibe ce face şi vor …. dispărea ….
**
Parcă am fi într-un mariaj prost, pe care l-am acceptat de frică că nu ne mai ia altcineva şi că nu ne mai măritam / însurăm. Și astfel am ajuns într-o familie ce nu ne place; pe care o considerăm nedemnă de noi şi cu care sîntem într-un conflict mocnit. Și cum cunosc foarte multe exemple din categoria asta, mă tem că atît ne duce capul şi în mod logic, aplicăm la nivel macro ce facem şi la nivel familial.

si ce urmari?


şi ce urmări o sa aibe campania asta pentru învinşi? Oare ce-aţi face voi? Ati fi mulţumiţi de prestaţia lui Gadea şi a lui Stan? A lu’ Ciutacu? A celorlalţi din echipa lor? A tuturor din echipa media care au intrat de bunăvoie şi nesiliţi de nimeni în acest plan? Ati considera ca au transmis mesajul vostru corect şi eficient? Eficace? Ca după 5 ani de spume la gura şi-au atins scopul? I-aţi plătit degeaba? Sau şi-au făcut bine treaba şi ăştialalţi au furat tot? L-aţi schimba pe Geoana sau l-aţi propune şi peste 5 ani? De ce l-aţi ales şi l-aţi propus dacă acu’ deja va gândiţi sa-l schimbaţi? Oare din calcule meschine de genul: mai bine asta prostănacu’,  îl manipulam cu toţii din umbra?

E bine sa continuaţi pe aceeaşi linie de comunicare: „ham-ham uaaa base, ham-ham uaa base, ham-ham uaa base! base şi cu nuţiii, spaima constitutii! ham-ham uaaa base”?

P.S. Vai dragilor, dar într-o ţară în care adulterul e unul din principalele moduri de diXXtractie; acolo unde morala bărbaţilor e mai laxa decât dulcolax (şi a femeilor şi-a luat avânt pe aceeaşi pârtie) unde aventurile de budoar sunt mai frecvente şi mai banale decât muştele pe timp de vara; unde mesagiuala, bipaiala, flirtuiala, tolaneala, datu de-a berbeleacu cu alţii decât partenerii  oficiali şi legitimaţi cu verigheta e fix ceea ce-ţi tre’be ca sa pari mai interesant; în aceasta ţară, în aceste condiţii voi credeţi ca tot bombănind de nuti o sa convingeţi pe cineva sa nu-l mai voteze pe base? Poate eventual sa-i faceţi sa creadă pe câţiva ca-i viril şi mai poate ca uite ce tare e, uite ce femei are! Cu asta o sa câştigaţi voi alegerile?  Sunteţi penibili dragilor, politicienilor, oamenilor de televiziune. Ajunşi la nivelul lui Vanghelie. Aproape îmi vine sa cred ca muriţi de invidie când o vedeţi.

macar unu’ sa castige maica, macar unu’ :)))))


Inca n-avem rezultatele finale ale alegerilor; nu ştim suta-n mie-n suta cine va deveni noul preşedinte al României gratie a 20-30 poate 50 000 dintre noi. Dar acum, we can look at the big(ger) picture. Suntem juma – juma şi asta-i foarte tare, ţinând cont de campania aproape paroxistica duse de câteva trusturi media în ultimii ani + toţi banii lui Patriciu, Vantu & Voiculescu. Apropos, am auzit ca Realitatea, poate chiar trustu’ Realitatea – Caţavencu a fost cumpărat de Patriciu, dar ca tranzacţia nu s-a făcut publica? O fi adevărat?

Revenind la alegeri … poate unii dintre cei implicaţi în lupta ar trebui sa stea strâmb şi sa judece drept. Cum poate o mare coaliţie adânc înrădăcinată în societate şi bine sponsorizata de banii cei noi sa nu-i facă vânt marinarului din barca? Poate strategia n-a fost tocmai buna? Poate sa-ţi doreşti prea mult sa auzi ca vei avea succes ii face pe oamenii tai sa-ţi spună ca vei avea succes chiar dacă ştiu ca n-o sa ai? Poate vechea meteahna de-a raporta recolte babane, recorduri absolute şi depăşiri de plan,  nu s-a pierdut de tot şi uite ca  întunecă vederea ce ar trebui sa fie clara şi limpede când joci asa un joc? Poate încă nu-i putem ierta pe comunişti indiferent câte garanţii ne-ar da monarhistul Crin? Poate ni se pare ciudata o astfel de struto-cămilă, socialisto-monarhisto-liberala-vadimista-becalista-udemerista? Poate candidaţii ar trebui aleşi după alte criterii decât invidie şi luptele personale? Poate totuşi multi nu-l voiau pe Vanghelie rânjind la teveu, satisfăcut ca e în echipa câştigătoare? Si multe … multe altele de care unii sau alţii se fac ca nu ştiu sau n-au importanta. Si nu în ultimul rând, poate studiourile acelea pline ochi doar de susţinătorii unei cauze, acele studiouri teve ne-echilibrate, care nu reflecta corect toate părerile, opiniile, dorinţele electoratului, care nu discuta despre fapte cu argumente şi contraargumente, poate ele n-au făcut decât sa tragă în jos … va gândiţi vreo secunda la asta? Ca propaganda lătrată şi urlata la nesfârşit sastiseşte şi plictiseşte stârnind repulsie? Poate lupta unora şi îmbăţoşarea altora, aroganta şi mândria, dorinţa evidenta şi arătata de putere, mai mult a scârbit decât a incantat jumătate de electorat?

Caci şi de-ar pierde, Băsescu a câştigat nespus în fata unei asa cavalcade numeroase şi năprasnice, a cavaleriei, infanterie şi aviaţiei şi a tuturor forţelor posibile şi imposibile care s-au năpustit asupra lui orbite de manie (atât de orbite încât aproape şi-au dat reciproc la gioale). Caci cine nu şi-a dat mana în aceasta hora turbata şi nebuna? Pro-monarhiştii cu pesedistii, ungurii cu Vadim, Becali cu Antonescu şi toţi doamne şi toţi 3, mogulii …. ieeeeiii! Băieţi, vedeţi ca asta-i obişnuit cu tangaju’ … vouă însa, s-ar putea sa vi se facă rău!

P.S.: Lăsaţi băieţi, lăsaţi, nu mai strigaţi hoţii! ca nu sunteţi Vadim – mai ştiţi din primul tur? El a câştigat alegerile!Hahahaha! Nu trebuia sa ajungeţi în situaţia de a depinde de 50 000 de voturi – furate sau nu!!!! – dacă eraţi tari.

Românii, teveul și formatorii de opinii


Ultima campanie electorală (care nu s-a încheiat încă) m-a făcut să închid televizorul aproape de tot. Spun aproape de tot pentru că încă nu l-am aruncat pe fereastră, nu am tăiat cu foarfeca cablul şi nu m-am dezabonat. Cît mai e pînă acolo – nu ştiu – dar nu pare a fi mult.
În acest moment cel mai mult mă dezgustă nivelul la care au decăzut majoritatea „oamenilor de presă”, a „oamenilor de televiziune”. Nu politicienii, care şi-o trag la gioale jalnic, mîrşav, mizer, parşiv şi gregar, de parcă s-ar juca de-a rușii şi nemţii pe maidanele din Primăverii*. NU.
NU. Cel mai tare mă deranjează atitudinea formatorilor de opinie, a starurilor părerologiei, a specialiştilor în opiniologie care, se iau pe ei înşişi drept reper pentru ce gîndeşte populaţia României, şi se dau neobosit şi neostoit ca exemplu.
” – mă, voi de aici din studio, aţi votat vreodată vreunu’ cu Băsescu?”
Cîţiva umeri ridicaţi a nu ştiu ce, cîteva nu-uri înfundate şi priviri rătăcite după beculețul roșu al camerelor în direct. Dacă zice vreuna/vreunu că da, sută-n-mie sare din schemă şi nu mai prinde directu’ şi ecranu’ hăăăt …
” – deci niciunu’ – concluzionează foarte doct şi satisfăcut prezentatoru’. Păi atunci înseamnă că n-o să voteze nimeni cu el … io consider ca noi sîntem o masă clară şi reprezentativă.”
Unanimitatea şi docilitatea înspăimîntătoare a opiniilor din acel studio m-a adus aproape în stadiul de atac de panică. Îmi aminteau de congresele ceauşiste pe care le mai vedeam la teveu în copilărie. Bu-hu-huuu! Oare o să trăim din nou în comunism? Unii pare-se că așa vor …
Drept pentru care am a vă spune două lucruri, domnule prezentator-moderator-formator-de-opinie-şef-de-gaşcă & restul oiţelor docile:

1. Chemaţi-mă şi pe mine la întrunirile voastre. Deşi NU l-am votat pe Băsescu (dar nici pe Iliescu sau alt membru al PSD-ul vreodată) în celelalte 99% din cazuri am alte păreri / opinii. Concluzionînd după modelul vostru de gîndire: „eu sînt centrul Universului, toţi ceilalţi sînt făcuți după chipul şi asemănarea mea” – mai sînt şi alţii ca mine, deci, nu toţi oamenii gîndesc la fel – ceea ce printr-un lanţ de concluzii trase după logica voastră duce la deducţia că pe pămîntul ăsta sînt mai mulți Dumnezei. Pare tare complicat şi parcă fără logică ce spun? Așa sînt şi dezbaterile voastre. …. Și da, o să fiţi mega şocaţi că cineva vă poate contrazice şi are altă părere. Wow! Ce groaznic, nu-i așa?
2. Pentru părerologii şi opiniologii există bloguri. Pe bune, aici chiar poţi spune ce vrei, cine te citeşte bine, cine nu – nu; poţi să fi ce vrei, cum vrei – nu e nimeni obligat să te vadă nici măcar o juma’ de secundă în timp ce zapează înspre alt program – eventual OTV, care oricum vă ia pe toţi, atît de buni cum sînteţi. În cazul ăsta – sinistru şi el – oare chiar sînteţi ceea ce trebuie? Chiar sînteţi buni?

La ora asta îmi păreţi mai vinovaţi de starea absurdă şi deplorabilă în care se scufundă România ca politicienii (tuturor partidelor) care din start trebuie să-şi asume înghiţirea unor cantităţi imense de rahat şi o gîndire cvasi ilogică, contradictorie şi uneori chiar schizofrenică, un comportament de hahaleră şi o personalitate aşişderea. Nașpa de ei – aș renunţa la toţi, la tot sistemul care clar nu merge.
Dar cu voi, părerologii şi opioniologii lu’ pește prăjit, ce ne facem? Gureşelor, stropşiţilor, crispaţilor, închistaţilor, atoate şi atot ştiutori, văzători, auzitori? Ce naiba ne facem cu voi?

–-

* Dacă vreţi să pierdeţi nişte ore din viața voastră aiurea, o dată, cînd n-aveţi altceva mai bun de făcut, analizaţi cîţi dintre politicienii de marcă de azi s-au născut în Primăverii sau Cotroceni (unde de mici se jucau de-a hoţii şi vardiştii antrenîndu-se vajnic pentru luptele televizate de mai târziu) şi cîţi au venit din … afară. De pe mare să zicem :))

Later edit (26 mai 2013)
Citiți din Dilema Veche și:

Opinologi, părerişti, părerologi

un articol scris de Rodica Zafiu care analizează cum și dacă e corect să spunem/scriem: părerolog, opiniolog, etc …

Rodica Zafiu este prof. dr. la Facultatea de Litere, Universitatea Bucureşti. A publicat, între altele, volumele Limbaj şi politică (Editura Universităţii Bucureşti, 2007) şi 101 cuvinte argotice (Humanitas, Colecţia „Viaţa cuvintelor“, 2010).