o recomandare: nu vă pierdeți vremea cu „De ce România este altfel”


Bucharest

Bucharest (Photo credit: thaiz_mm)

Urmînd un instinct care nu mă înșeală niciodată, nu am cumpărat și nici n-am împrumutat anul trecut cartea domnului Boia: „De ce este România altfel?”, intens promovată de oameni pe care în general îi stimez, îi aprob și-i urmez în alegerile lor intelectuale, și de care, indiferent de indiferența mea, s-a tot vorbit pînă la refuz.

Dar azi am primit-o prin intermediul unei platforme la care sunt abonată, în format digital. Și, ajutată de vremea îmbufnată și de niște întîlniri anulate, o citesc acum în diagonală – cum altfel? – și am ajuns pe la pagina 95.

(Cum în diagonală? – mă întreabă cineva pe Facebook, căci la pagina 95 am făcut o pauză cu dorința de a împărtăși cu lumea virtuală satisfacția intuiției, atenuată de-o urmă de mirare. Păi așa bine, în diagonală. Posed o miraculoasă însușire care mă ajută să  fotografiez un pasaj înainte de a-l citi dublată de-o capacitate de analiză rapidă; drept urmare dacă e mai degrabă un clișeu, cum sunt cele din cartea domnului Boia, îl înghit nemestecat, dacă e mai complicat zăbovesc cît e necesar …)

… da, o citesc pe diagonală din cauza nenumăratelor clișee pentru care nu am nevoie de prea mult timp ca să le înțeleg. România ca periferie, România schimbătoare, teoria formelor fără fond (insuficient explicată, dacă cartea se dorea a fi pentru niște neinstruiți), România mozaic etnic, (mie-mi spui?, am crescut în Lipova, copil al unei familii de refugiați din Austro-Ungaria, adică de pe lîngă Cluj, între nemți, unguri, bulgari catolici, sîrbi, vreo 2-3 sămînțe de italieni, cehi, și ce-o mai fi fost pe acolo), perioada interbelică care n-a fost chiar așa o fericire (dar ocolește ușor și grațios problema legionară și o execută din două fraze care încep cu „se zice că …”),  încăpățînarea cu care elita comunistă a rămas la putere, intelectualii gata să ridice în slăvi toți dictatorii, începînd cu Carol al II-lea, trecînd prin Antonescu și terminînd cu Dej sau Ceaușescu … toate sunt subiecte discutate și răsdiscutate în jurul meu în ultimii … să nu exagerez, 10 ani. Măcar în cazul mozaicului etnic să-mi dea voie domnul Boia să-i spun că a enunțat o evidență atît de clară încît e plată, iar în cazul intelectualilor osanaliști (scuze, știu, am inventat un cuvînt), să-mi amintesc că și Leonardo și Michelangelo lucrau la curțile celor mai înstăriți și mai dornici să plătească, nu la curțile celor mai morali și mai etici. Asta nu scuză delațiunea din perioada comunistă, nici compromisurile, nici anumite derapaje, dar nici nu ne face ALTFEL. Adică tocmai ceea ce dorea domnia sa să demonstreze.

ce este romania altfelÎNTREBARE adresată celor care ați citit-o deja: nu vi se pare că e o înșiruire de enunțuri la modă despre români și România și nimic mai mult decît atît? Nu găsesc nimic fundamental nou, niciun unghi surprinzător, nicio demonstrație dusă pînă la capăt, nici măcar niște statistici mai consistente, mai insistent inserate în conținut. Nu e nici măcar cu un pas înaintea valului de trezire la realitate care a început să ne cuprindă … nu e cu nimic mai presus decît unele discuții pe care le am de cîțiva ani într-un cerc ce-i drept restrîns. Discuții care din bibliotecă s-au mutat pe nesimțite la bere. Iar intensitatea acestor discuții și numărul de argumente pro și contra crește întotdeauna direct proporțional cu numărul de beri comandate. Și atunci mă mir: de ce a fost atît de promovată anul trecut? Pentru urechile cui? Dacă aș fi publicat eu astfel de reflecții personale, cum și fac adeseori pe blogul personal, aș fi fost considerată ceva mai mult decît o elitistă feministă ciudată, înfumurată și frustrată?
*
dar mi-ar publica cineva cît de cît serios așa ceva? Eu mă tem c-aș fi luată în rîs. De asta nu m-am gîndit niciodată de pildă, că aș putea să public ceva de genul ăsta, deși de-a lungul timpului am strîns cîteva milioane de caractere scrise, suficient material din care să aleg.
*
am ajuns la note bibliografice. Așa am aflat ce cărți trebuie de fapt să citesc: Bogdan Murgescu, România şi Europa. Acumularea decalajelor economice (1500–2010), Polirom, Iaşi, 2010 și sinteza Elenei Siupiur, Emigraţia: condiţie umană şi politică în sud-estul european, Editura Academiei Române, Bucureşti, 2009
*
Merită să vă pierdeți vremea cu cartea domnului Boia, doar dacă în ultimii 15 ani ați crescut 5 copii avînd în același timp două servicii obositoare. Și cred că a crește copii e în sine un full time job și un lucru nobil pe deasupra, așa încît, e absolut de înțeles că n-ați avut timp de atîta analiză și discuții despre cum și ce este România. Dacă românii sînt sau nu sînt altfel. În rest, cred că trebuie să citim cărțile menționate mai sus și altele ca ele. Ne vor fi de mult mai mult ajutor. Și asta în cazul în care nu simțim că timpul veșnicei analize în ton ironic a la Caragiale a trecut cumva de mult. Și că a venit timpul mult așteptat al acțiunii.

***

Later edit: mi s-a spus aseară că greșeala e a editurii, a celor care au promovat un eseu drept o carte. Și că am început cu stîngul în relația mea cu dl Boia, întrucît el chiar a scris niște cărți interesante. O … chei …. Totuși, nu, nu înțeleg, era nevoie de un eseu scris de un istoric reputat, (care mai apoi să fie prezentat drept carte) ca să aflăm că România e perferică? La periferia marilor imperii din zona: Austro-Ungar, Otoman, Leșesc (sau polonez, sau cum s-o fi numit) și cel rusesc? Are cineva mirări și revelații citind așa ceva? Pe buunee?? Cîți ați avut o revelație citind așa ceva? Eu așa am învățat la școală. Și apoi e suficient să mă uit pe o hartă ca să observ că nu sîntem taman în centru Europei. Sau trebuia să citesc acest eseu ca să aflu că România a fost un mozaic etnic înainte de intrarea în comunism și a ieșit din comunism mai curată? Nu. Cu asta am crescut. Cu nemții care plecau sau fugeau înspre vest. Și cu o parte din Români. Azi vorbeam cu X, mîine aflam că trecuse la sîrbi. Despre daci mai puține, cum spuneam, bine că ne mai lasă

Solar disk

Sarmisegetusa, solar disk (Photo credit: nycgeoff)

Terry Jones, în documentarul lui: „Barbarii lui Terry Jones”, o speranță că au mai supraviețuit cîțiva genocidului roman. Dar tot în documentarul acesta, lăsat la voia întîmplării de istoricii români, văd niște englezi săpînd pe la Sarmisegetusa, și aflînd despre daci că erau destul de sofisticați, cunoșteau inginerie, arhitectură, astronomie, aveau înclinații artistice ……….. Românii ori îi declară morți ori pretind că de aici s-a născut tot universul. N-ar fi mai bine să puneți mîna pe hîrleț? și să nu ne lăsați atîta loc de speculații? Aceeași englezi au transformat istoria și arheologia lor în comerț, și-i văd practic de aproape 10 ani săpînd veseli prin curți, scormind prin latrine de acum 400 de ani, analizînd fecale cu un aer doct și trăgînd și de acolo învățături: uite ce și cum mîncau. Noi, în curînd, o să turnăm cîteva tone de ciment peste sarmisegetusa, ca să facem acolo o parcare.

Mă rog … înțeleg că unii au fost complet stupefiați citind această carte-eseu și că au avut nenumărate revelații. Și mulțumirea că cineva cu patalama a spus ceva ce ei doar gîndeau în taină și cu destulă spaimă. Mi-e milă de ei. Zău. Ori eu sînt prea dezinhibată, ori ei sunt destul de ………….

Anunțuri

2 gânduri despre „o recomandare: nu vă pierdeți vremea cu „De ce România este altfel”

  1. Avem nevoie de confirmare, asa am fost educati: fara viziune si puterea de a ne sustine parerea fara frica.

    Am ascultat ceva emisiuni despre carte dar tot nu m-au facut sa pun mana efectiv pe carte.

  2. E o carte slaba a unui autor el insusi din ce in ce mai slab. De la o vreme, Boia nu mai face altceva decat sa se repete (uneori mai bate si campii, ma rog). Daca ar fi cantaret, ar fi deja la al 10lea ‘best of’ intr-un singur an.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s