azi


Deutsch: Logo des Fernsehsenders BBC World News.

mă uit la BBC World News. Doi bărbați tocmai au fost linșați și spînzurați de sute, poate mii de oameni, undeva, în Egipt. Noile legi musulmane, numite pe scurt sharia, permit cred astfel de manifestări. (Sau greșesc?) După revoluția lor, nu au avansat în ceea numim valori și democrație, probabil nici măcar în prosperitate. Au regresat. Mă gîndesc la noi: cît mai avem pînă ajungem la linșări publice? Cît mai avem pînă decădem în acest tip primitiv de societate?
*
nici societatea noastră nu se manifesta atît de violent, ipocrit și mîrșav acum 23 de ani. De fapt, cred că nu numai eu, adolescentă fiind, aveam impresia că doar un grup restrîns și strîns în jurul Ceușeștilor erau răi, restul fiind toți victime. Cred că cei mai mulți dintre noi aveam impresia asta. Dar iată, evoluția sau mai degrabă involuția noastră ne arată cît de puțin departe suntem de acea societate musulmană.
*
mă îngrijorează ascensiunea unor astfel de societăți primitive, care de data asta sunt și islamice (multe de spus aici, nu-mi e clar dacă una o cauzează pe cealaltă neapărat). Nu doar femeile sunt în pericol acolo, azi au fost linșați doi bărbați tineri, femeile sunt doar mult mai vulnerabile pentru că se pot apăra mai greu singure și pentru că există deja o tradiție împotriva lor. Și asta se întîmplă la 2000 de ani după Isus, și nu, nu mă refer aici la natura lui religioasă ci la exemplele lui de atitudine socială. La reforma pe care a vrut s-o facă, sau care s-a petrecut atunci (cum vreți s-o luați). Există, nu, povestea acelei prostituate pe cale să fie linșată cu pietre (căci exact asta voiau să facă), pe care el o apăra. Poate fi doar o poveste, totuși, ideea e că de mult timp se încearcă înăbușirea acestor instincte exclusiv agresive și deloc raționale. Și doar în societățile în care această înăbușire s-a petrecut sute de ani cu îndărjire și tenacitate, s-a reușit ceva.
*
citesc încă, ÎNCĂ, cu stupefacție că Dinescu se va duce la salonul de carte de la Paris și-i va face praf pe francezi cu o demonstrație culinară. Văd că, fără nicio rușine, unii dintre noi se bălăcesc într-o mare de cretinism și penibilism, ridicat la rang de „așa trebuie”. O ciorbă și o sarma, în cazul puțin probabil în care Dinescu e în stare să facă așa ceva, vor compensa imaginea șifonată a lui Ponta în ochii occidentalilor, după mintea lui Marga. Suntem mici, foarte mici, mici, meschini și mediocri, ăsta-i adevărul. Iar pe cei ce mai pot ceva îi alungăm din toate puterile dintre noi. (De dimineața o distinsă penelistă m-a trimis la dracu și m-a invitat să mă car naibii de aici, din țară, un îndemn la care oricum cuget cu seriozitate de ceva timp).
*

Dortmund

Dortmund (Photo credit: wenedeux)

poate tocmai de aceea, tocmai mi-au căzut ochii pe o ofertă imobiliară din Dortmund, Germania. Apartamente de 3 camere, la 25 000 de euro. OK, pot așa ceva, întrebarea e: ce aș putea munci la Dortmund?

Anunțuri

4 gânduri despre „azi

  1. Vrem si noi link-ul la oferta imobiliara din Dortmund. Probabil ca si a presta o munca necalificata ne-ar face sa ne simtim mai demni la Dortmnd, decat a fi o somitate academica sau un antreprenor autentic in Romania.

  2. Sharia e codul legi (modul de guvernare) islamic şi nu e deloc nou, doar că noi am auzit despre Sharia recent la ştiri şi pentru că, odată cu expansiunea islamului, se vrea aplicată şi în Europa, în anumite regiuni din Londra se aplică deja. Extremismul permite ucideri mai mult sau mai puţin conforme cu Sharia, deci nu Sharia în sine e problema, ci extremismul. Şi Fraţii Musulmani acum la putere în Egipt nu reprezintă deloc partea moderată a Islamului, deci, vom mai vedea astfel de scene. Despre Sharia http://www.cfr.org/religion/islam-governing-under-sharia/p8034#p2
    Când bunul simţ şi valorile sunt înlăturate din sistemul de gândire prin spălare de creiere în diferite moduri, prostia şi primitivismul grosier le iau locul peste tot în lume. Asta se aplică şi în România acum, inclusiv la nivel de ICR.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s