Iranian movies: A Separation


Nader and Simin, A Separation

Nader and Simin, A Separation (Photo credit: Wikipedia)

tensiunea creștea aseară, la MȚR în NCRR, pe măsură ce acțiunea din „A Separation” se complica și ni se dezvăluia în toate complexitatea ei, tensiunea creștea, cei cîțiva zeci de oameni prezenți de abia mai respirau, și a tot crescut pînă în momentul în care filmul digial s-a „rupt”, cu vreun sfert de oră înainte de final, luminile s-au aprins, lumea a început să chicotească, organizatorii au pus filmul de la început și au început să-l deruleze pe repede înainte, în timp ce un tip din spatele meu încerca din răsputeri să-i facă pe ceilalți trei cu care a venit (două femei și un bărbat) să plece, întrucît: „n-auzi cum vorbesc ăștia <mdlfiaglablaglaba> și ăștialalți traduc: <da>. Hăhă. Ce limbă au. Hăhă. Și ăștia cum traduc. Hăhă. N-ar trebui să fie filmele mai artistice? De ce mai se numesc filme atunci? Ăsta e atît de realist încît mi-a făcut o stare de rahat. De as-ta-se-nu-me-sc-fil-me-spe-ci-ale – începe el să apese pe fiecare silabă în urechea partenerei lui (inconștient și în a mea), în speranța că-i va mișca pe însoțitorii lui – fes-ti-va-lul-de-la-Ber-lin-de-la-Can-nes-din-Pa-na-mea-pen-tru că sînt speciale! Hai să ne cărăm! Hai să ne cărăm! Hai să ne cărăm!”
*
Discursul lui n-a convins pe nimeni, cîteva apostrofări din jur l-au amuțit și uite așa, nu s-au cărat și a trebuit să înghită totul pînă la sfîrșit.
*
autoportretNu mă îndoiesc că a fost atins de acest f-i-l-m s-p-e-ci-al, mai ales că din el, cel mai șifonat iese personajul principal masculin, un bărbat între 35-40 de ani, un exemplar superb dintr-o familie bună, cu un job bun – mi-a părut că lucrează într-un fel de bancă – cu o nevastă extrem de frumoasă și de rafinată și o fiică prea inteligentă și sensibilă pentru binele ei. Tipul bărbatului de succes, cu fața mai albă ca a concetățenilor lui, (culoarea pielii mi-a părut să joace un rol important), cu casa plină de cărți, filme și muzică, printre care deslușim clar o copie a 3g08927u.1autoportretului lui Leonardo da Vinci dar și o imagine a unui native american indian care semăna foarte bine cu cea din stînga. Un om de la care ne puteam aștepta să-și ducă viața într-un anume fel, într-un fel superior, dar pe care-l descoperim plin de idei fixe și certitudini, pradă ușoară acelorași slăbiciuni ca unul mai de rînd. „Un lucru e adevărat pentru că e adevărat nu pentru că cineva spune că-i adevărat sau nu!” – (ni se traduce aproximativ, într-adevăr, tot timpul în film) o învață el într-o zi pe fiica lui, un principiu de care se va ține cu îndîrjire tot filmul.
*
Problema adevărului și cine decide ce e adevărat sau nu, și bazat pe ce, e una din temele majore ale filmului.
*
A separation începe chiar cu divorțul dintre el și soția lui, ambii reprezentanți ai unei clase superioare, privilegiate și bine situate în Iran. Ea – Simin – vrea să plece din țară pentru binele fiicei lor, el – Nader – vrea să rămînă în țară pentru binele tatălui lui bolnav de Alzheimer. Ea spune că pentru bătrîn oricum nu mai contează întrucît nu mai e conștient de ce se întîmplă în jurul lui. Soțul îi replică că poate să plece cînd vrea, el rămîne să-și îngrijească tatăl. Astfel, se separă de comun acord și, conform legii iraniene, fiica îi revine tatălui. Simin își face bagajele imediat după acest episod, în timp ce ne face cunoștință cu un alt personaj: Razieh, o femeie care venise să se angajeze pe post de infirmieră/menajeră pentru bătrînul bolnav de Alzheimer.

Razieh ne introduce într-o altă realitate iraniană, familiile mai puțin privilegiate, cele sărace, asediate de probleme, de datorii, asediate de cămătari și pline de o fervoare religioasă aproape fanatică. Familiile în care bărbații își agresează femeile și copii doar pentru că sînt nervoși. Familiile la care și noi și ei ne uităm cu condescendență.  Cu dispreț. Familii din care găsim cu miile și în România. Razieh încearcă să trăiască după TOATE regulile Coranului, în LITERA lor, așa că, ori de cîte ori are o mică îndoială sau bănuială că ar săvîrși un păcat, sună pe cineva, iar acest cineva, niciodată văzut în film, îi spune dacă ce urmează să facă e sau nu un păcat pentru ea. Obsesiva ei teamă de păcat, și urmarea legii după literă, nu după spirit, duce exact cum e de bănuit la situații absurde. Cînd bătrînul face pe el, ezită să-l spele, iar mai tîrziu, după ce s-a simțit suficient de vinovată, dă acel telefon și cere cumva voie să facă ceva pentru el. Cere de fapt o asigurare că a spăla un bărbat care nu făcea parte din familia ei, senil și aproape inconștient, de urina în care se scălda, nu e un păcat pentru ea. Cu toate acestea, pînă la finalul filmului aflăm că a făcut și ea destule păcate, dorind să-și păstreze familia, să-și protejeze soțul falit, datornic și agresiv, fiica și copilul nenăscut – căci e însărcinată. Și ea, ca și toate personajele, aproape reușește ce și-a propus, plătind pînă la urmă cel mai mult, chiar cumplit, pentru dorințele ei.

O dată separația celor doi soți produsă în fapt, adică imediat după ce Simin pleacă (e sfîșietoare despărțirea bătrînului bolnav de ea, nu vrea să-i dea drumul, repetă mecanic: Simin, Simin, Simin, poate din reflex, poate cu ultimele picături de rațiune), lucrurile se complică și necazurile încep să se adune în viețile tuturor. Astfel, Simin își demonstrează prima punctul ei de vedere, familia ei nu se descurcă nicio zi fără ea, fără să intre în vreun bucluc. Aceasta e o altă temă a filmului: fiecare are ceva de demonstrat, de obținut, de apărat, și nimeni nu e dispus să renunțe, în ciuda costurilor financiale, sentimentale, spirituale, personale, sociale ENORME. Indiferent de prețul pe care-l au de plătit, nimeni nu renunță la nimic.

Nader nu cedează niciun milimetru, se ține tare și face tot ceea ce poate pentru a-și asigura pe vecie afecțiunea fiicei lui, care părea la început că înclină înspre el. O învață cum să pună benzină, cum să nu se lasă păcălită cînd plătește, cum să ceară restul și să nu lase bacșiș cînd nu e de lăsat, face cu ea lecțiile, o învață farsi. (Aici îmi scapă nenumărate nuanțe locale, iranienii nu se consideră arabi ci persani, sau măcar o parte dintre ei, iar persanii vorbesc farsi nu arabă. E posibil deci să fie vorba de o familie persană și una arabă, de niște musulmani și cel puțin de niște descendenți zoroastrieni ..?). O duce și o aduce de la școală și, într-o zi, împreună, ajung mai devreme acasă. Găsesc ușa încuiată, nimeni nu răspunde. Cînd în sfîrșit reușesc să intre îl găsesc pe bătrîn căzut din pat, cu o mînă legată de spătar și aparent mort sau inconștient. Bătrînul își revine, dar e evident într-o stare mai proastă ca înainte. Undeva pe parcursul acestei reveniri, Razieh se întoarce de unde a fost plecată. (Nu vom afla cu certitudine unde). Între cei doi izbucnește evident o ceartă, Nader o acuză că l-a părăsit pe tatăl lui care s-a accidentat în lipsa ei, dar și că a furat, o minciună, cum va recunoaște mai tîrziu, una din multele care s-au spus și se vor spune de acum înainte în tot filmul. Cearta degenereză, Razieh se întoarce de mai multe ori pentru a-și clama nevinovăția dar și pentru a-și cere banii pentru ziua respectivă, bătrînul leșină din nou în baie, și Nader, sătul de insistențele lui Razieh și exasperat de starea tatălui său, îi dă femeii un brînci pe scări.

*

De aici încolo totul devine aproape nebunesc. Razieh pierde sarcina și doctorul îi spune că era un băiat care a murit în urma unei lovituri. Intră complet în scenă și soțul lui Razieh, Hojjat, un individ mic, urîcios, negricios, agresiv și frustrat (are corespondent identic și în societatea românească), care, desigur, nu are de gînd să trateze problema rațional ci emoțional și pînă la final caută răzbunare. Ajung la tribunal. Nader poate fi acuzat de crimă dacă se dovedește că știa că Razieh e însărcinată. Așa spune legea. De aici încolo chiar toată lumea minte puțin cîte puțin, denaturează puțin adevărul pentru a-și susține povestea, fiecare avînd altceva de cîștigat. Apar personaje secundare care mint sau manipulează și ele, sau măcar pun povestea într-o altă lumină. Bineînțeles, tot certîndu-se, reiese la iveală povestea bătrînului abandonat și așa Nader ajunge s-o acuze pe Razieh de neglijență.
*
Acest dans macabru în 4 nu se termină pînă la sfîrșit. Nimeni nu cedează. Cum am mai spus, fiecare are ceva de demonstrat, fiecare are ceva de obținut. Simin vrea să-l facă pe Nader să vină cu ea, Nader vrea s-o facă pe Simin să stea cu el și acum să-și demonstreze nevinovăția, Razieh vrea mai degrabă ca Nader să-și retragă acuzația prin care a făcut-o hoață și ar vrea să primească compensații fără să iasă din litera Coranului și Hojjit care începe prin a cere în mod violent răzbunare pentru pruncul lor mort, într-un final, s-ar mulțumi cu niște bani cu care să-și poată plăti creditorii. Toți ajung într-un final aprope de ce și-au dorit. Chiar primesc ce și-au dorit de la Allah, frecvent invocat în film. Dar cu ce preț!
*
MV5BMTM0NDE2Mzg4N15BMl5BanBnXkFtZTcwMDcxMjYyNw@@._V1._SX214_CR0,0,214,314_E un film și despre pierderea inocenței, mai grea decît un viol, pentru fiica lui Simin și Nader, și despre imposibilitatea alegerii între doi părinți care se depart pe zi ce trece mai mult, dar, într-un sens mai larg, parcă și despre inutilitatea oricărui demers care e doar un demers în sine. Toți acești oameni sînt atît de consumați de propriile ego-uri și dorințe, de propriile idei despre viață, încît uită să iubească (și în acest sens să trăiască cu adevărat). Nu iubesc pe nimeni, nu-și iubesc soții/soțiile, nu-și iubesc copii, care-s mai degrabă unelte încă ușor de manipulat, nu-l iubesc nici pe Allah, pe care-l folosesc mai degrabă ca pe o sperietoare, tot vînturînd Coranul de ici-colo și tot cerîndu-le unora și altora să jure pe el că spun adevărul. Și Allah face ce face și le dă tuturor dreptate, le face tuturor pe plac: Simin îi demonstrează soțului că nu se descurcă fără ea, Nader e absolvit de vină în final chiar de cea care pierdut copilul (există și alte posibile cauze pentru pierderea sarcinii), Razieh evită o ultimă minciună și să jure pe Coran, iar Hojjit primește banii, dar doar pentru căteva clipe … Allah le împlinește deci toate poftele pentru cîteva clipe luîndu-le imediat totul înapoi și arătîndu-le totodată care e prețul pentru toate aceste dorințe ale lor.
*
O poveste care putea să se întîmple la fel de bine și în România.
*
Vă recomand acest film cu căldură. E intimist și elegant, extrem de bine jucat, EXTREM de bine jucat și nuanțat, superb filmat. O cu totul altă imagine a Teheranului și a Iranului decît cea cu care sîntem noi obișnuiți. O lecție pentru amatorii sau specialiștii (sic) în filme minimaliste și realiste.
*

A separation / O despărțire

Regia: Asghar Farhadi
Scenariul: Asghar Farhadi

Distribuția:

Payman Maadi          …         Nader
Leila Hatami   …                   Simin
Sareh Bayat   …                     Razieh
Shahab Hosseini        …        Hojjat
Sarina Farhadi           …        Termeh

Anunțuri

4 gânduri despre „Iranian movies: A Separation

  1. Felicitari pentru ca ai vazut filmul asa cum este el; lucru foarte rar in indiferenta critica romaneasca. Ce este interesant este ca aceea este clasa de jos a Iranului. Și e ceva ce s-ar traduce prin clasa de mijloc de la noi (sau, hai, low-middle class). Este o imagine reala a Iranului, aflat intre fundamentalism islamic si dorinta majoritatii de a scapa de corvoada asta. E un film care a scapat de filtrele religioase, precum Oglinda a lui Tarkovsk, de exemplu (ca si mesaj de protest). O secventa importanta e cea in care tatal ii spune fetiteti sa nu mai utilizeze cuvinte arabe (atunci cand recita din Coran). Este miscarea de identificare a iranienilor fata de arabi. Asa ca iti dai seama ce jignire simt cand noi, occidentalii ignoranti, ii numim ‘arabi’; parca uitand primele lectii de la istorie. 🙂
    On topic: Sa cauti sa vezi in continuare filme iraniene, vei descoperi niste povesti fascinante dintr-o tara superba cu o cultura puternica. Primul care imi vine acum in minte, Children of Heaven, este fabulos. 🙂

  2. am vazut mai multe filme iraniene, asta e ultimul dintr-o serie … m-a impresionat pînă la lacrimi „No One Knows About Persian Cats”, mi-a plăcut „White Baloon”, m-a intrigat „Blackboards” …… nu știam că în „A Separation” e vorba de clasa de jos. Aveam senzația că sînt portretizate două clase: cea de mijloc și cea de jos.

  3. Ai observat bine. La ei, „clasa” de jos e alcatuita de oamenii de la „tara”, spus in cel mai ne-peiorativ mod cu putinta. In orase, datorita specificului economic si al bogatiilor solului, nu exista oameni saraci (poate doar cei care chiar nu vor sa puna mana pe o carte sau o sapa). Ca o nota aparte, iti dai seama unde erau daca nu li se impuneau abuziv atatea embargouri si daca nu sufereau de pe urma fundamentalismului religios? 🙂 Daca tot suntem aici, in loc sa fiu subiectiv si sa recomand eu ceva, aici e lista de „cumparaturi”: http://www.imdb.com/search/title?countries=ir&sort=moviemeter,asc

    • interesanta lista ta de cumparaturi, merci. M-am gindit si eu la ei, la cita imagine negativa le face fundamentalismul religios, la prejudecatile pe care si eu le aveam o data ….. filmul asta are insa o gratie si o eleganta pe care rar o gasesti in Romania. Din pacate.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s