domnule Iohannis, nu e bun nici MRU


L-am văzut pe MRU de cîteva ori de aproape: la protestele din 2012 din Piața Victoriei, la cîteva întîlniri ale defunctei ICCD, (păcat de acea construcție, mulți oameni buni au intrat în ea și a fost abandonată fix pe marginea drumului cu tot cu oamenii buni), și chiar la congresul de înființare al FC unde m-am dus de curiozitate, bănuind că n-o să mai văd în curînd așa ceva. Omul are cîteva calități dar și cîteva defecte care azi mă fac să mă gîndesc că nu e deloc varianta optimă pentru cancelaria lui Klaus Iohannis. Cei doi s-ar putea să se înțeleagă, avînd în comun un soi de reținere exterioară, de tentație de a munci în spatele ușilor închise, de a comunica puțin. Au în comun pînă și morga țeapănă, statura înaltă și iar, țeapănă, lipsa umorului de tip dîmbovițean, de tip sudist. Par a fi făcuți să fie împreună, deși unul e din dulcele Ieși moldovean și altul taman din Transilvania, de la Sibiu. Dar tocmai aceste puncte comune mi se par o combinație proastă pentru viitorul președinte. Nu ne dorim ca toate aspectele pentru care a fost criticat Klaus Iohannis: încetineală, muțenie, lipsa umorului să sporească, nu-i așa? Nu ne dorim ca Iohannis să înțepenească de tot la Cotroceni…

MRU nu are simțul momentului, al mulțimii. Ceea ce, după o vîrstă e și un semn al lipsei unui tip de inteligență. MRU nu are simțul contactului direct, nealterat de o mască: îți lasă, dimpotrivă, senzația că nu poate comunica cu cineva necunoscut fără o regie. Ceea ce te duce cu gîndul, inevitabil la prefecătorie. MRU poate are un tip de inteligență instituțională, se descurcă în ”servicii” și întîlniri de alcov supraregizate dar este inabil complet în fața publicului. Deși a fost așteptat cu înflăcărare în 2012 în Piața Victoriei, s-a lăsat rugat ȘI așteptat și a venit doar de cîteva ori, pășind pe vîrful picioarelor ca o fecioară care vine timidă să-și culeagă complimentele pentru fecioria ei pe care dorea s-o vîndă dar nu știa cum. Deși ICCD-ul îi acordase apriori rolul de unic mîntuitor el venea la întîlnirile cu susținătorii doar după ce toată lumea se aduna și forma un culoar regulamentar de aplaudaci prin care el trecea ca o primadonă după spectacol. Doar că el nu dăduse încă niciun spectacol.

Putea atunci să se instaureze ca lider pe un val de mînie morală, să-i zicem așa, val care s-ar fi rostogolit (avem astăzi certitudinea asta, valul s-a rostogolit și a produs mari uimiri la alegerile prezidențiale) și l-ar fi putut face azi președintele României. În plus, dacă mișcarea aceea avea un lider de la bun început, probabil că într-adevăr s-ar fi început o revoluție morală în mai multe straturi ale societății. MRU n-a simțit acel val, n-a simțit momementul, a ratat toate ocaziile care i s-au oferit pe tavă!, MULTE, a preferat mereu ușile din dos. A preferat să se ascundă într-o poziție misterioasă, inaccesibilă dar care, neproducînd rezultate, vezi și eșecul FC, arată că de fapt, nu ascundea nimic. Sau ascundea tocmai incapacitatea lui de a capta momentele esențiale și de a le fi lider, cum spuneam. E acesta un semn bun despre el? Dimpotrivă, e un semn rău. Am cunoștințe care ori au intrat în FC sperînd că se va face ceva prin acest partid, ori au gravitat foarte aproape de conducerea lui. Au ieșit din această aventură cu spiritul mai mototolit ca oricînd. MRU nu era disponibil niciodată, aproape pentru nicio întrevedere cu susținătorii lui, era mereu ”într-o întîlnire”. ”Într-o întîlnire” ultrasecretă, ultra importantă, cu cineva ultra important. MRU lasă tot timpul senzația că e undeva, într-o lojă, aflată într-o lojă, ascunsă într-o altă lojă. Ceva la care tu nu ai cum să ai acces, numai el, pentru că tu nu ești important, numai el e important și tu niciodată n-ai cum să fii ca el. Aroganță, aroganță… boală grea. Dar cum nici măcar un consiliu de război nu ține pentru totdeauna, după o vreme te întrebai dacă e posibil așa ceva și dacă nu, de ce se ferește omul să se întîlnească cu tine. Și cum ar putea guverna așa? Păi, voila, n-ar putea.

Mie mi-a lăsat impresia unui curios caz de om care, deși are orgoliul de a pretinde funcții și poziții înalte în stat, nu are anvergura interioară și exterioară necesară unui lider. Pe el îl jenează tocmai acele valuri sociale care produc un lider de anvergură: entuziasmul popular, ieșitul în stradă, euforia, avîntul. El nu poate să pășească printre niște oameni înfierbîntați, printre niște oameni pe care i-a bătut soarele-n cap pe caldarîmul din fața guvernului, la proteste de stradă, după multe după-amieze toride de vară. Energiile lor îl fac să se închidă într-o carapace, să se împleticească, să fugă. Cîte mîini nu s-au întins rugătoare înspre el: scapă-ne de ei, scapă-ne de ei!, și pe cîte le-a strîns? Dintr-un candidat la președenție propus de un val popular acum doi ani a ajuns un candidat la cancelaria prezidențială și pare fericit de situația asta. Nu mai bine ne spunea că nu vrea să fie președinte? Sau voia? Dar nu voia să facă nimic pentru asta, voia să-l punem noi și gata? Nu avea chef nici măcar de o campanie pentru funcția de președinte, ar fi vrut să se trezească direct pe scaun… mda. Și e bun de șef de cancelarie un om care nu mai departe de acum doi ani visa să fie el președintele României și nu i-a ieșit nici măcar de-o candidatură? N-o să vrea el să se transforme într-un fel președinte bis, de președinte doi, din frustrare?

Iohannis, pe de altă parte s-ar putea să aibe mai multă inteligență nativă, ca lider. De capul lui și dacă-și urmează cu atenție intuiția, pînă la urmă se repliază și punctează. Deși are fix aceeași expresie țeapănă și impenetrabilă ca MRU, Iohannis a arătat deja că nu se ferește de public. Am fost la lansarea lui de carte și mulțimea adunată acolo putea să amețească pe oricine. El n-a amețit și n-a plecat acasă. A stat și-a semnat neobosit cărțile alea o oră peste programul obișnuit al tîrgului. De capul lui, Iohannis pare să fie mai bun ca atunci cînd e sfătuit de cei ce-l înconjoară în acest moment. Nu degeaba s-a zvonit pe lîngă zidul lui Țucănberg că la prima întîlnire televizată cu Ponta a plecat tam-nesam de la o ședință nesfîrșită a ACL. S-a ridicat pur și simplu și a plecat la televiziune, așa se spune, pentru că ședința aceea, ca multe altele, nu ajungea la niciun rezultat.

La ora asta nu-i putem imputa lui MRU necinstea sau corupția. Însă ratările lui în plan profesional, atît de recente s-ar putea să-l afecteze într-un post care cere să știi să fii vioara a II-a, să știi să fii un bun PR, o bună conexiune cu toți românii. Nu se va uita el oare, la președinte, gîndindu-se: în locul lui aș putea fi eu? Va fi el în stare să renunțe la excelenta limbă de lemn pe care o vorbește cîteodată? Va fi el în stare să-l completeze pe președinte, în registrele inferioare? Ori vor forma împreună un fel de guvern 2, un guvern paralel, din umbră? Oricît de potriviți par, mie mi se pare nepotrivită această asociere.

Nu cred că cei din jurul lui Iohannis se vor simți la cititul – improbabil – al acestor rînduri, și vor ceda ceva din puterea și privilegiile lor. Mă îndoiesc tot mai tare că mentalitatea acestor oameni poate fi schimbată altfel decît cu forța. Prin presiune populară. Prin amenințarea lor cu debarcarea definitivă de la guvernare. Și și atunci vor fi schimbări minime, de suprafață, mai mult niște retrageri în umbră, abdicări forțate. Dar poate domnul Iohannis ar pricepe că are nevoie de altceva. De altcineva.

Președintele Iohannis are nevoie de oameni care să țină deschisă ușa cancelariei prezindețiale, nu s-o închidă într-o rîncezeală instituțională, atît de specifică mai tuturor instituțiilor statului român. Închidere pe care o practică MRU, care tot timpul se comportă așa. Iohannis are nevoie de cineva care să-l mai deschidă pe el, ca și om, poate chiar de o femeie, el fiind atît de serios-masculin. O tipologie atît de masculină: bărbatul tenace, taciturn, consecvent și serios poate are nevoie lîngă ea de tipologia lipsă: o persoană calină, veselă, blîndă, comunicativă, solară. Ideal ar cineva care să-l pună în valoare, prin contrast, fără să se facă de rîs, o persoană în același timp capabilă și cu imaginea nepătată. Iar MRU are nevoie urgentă de o schimbare profundă, de o trezire, de o urnire din obișnuințele lui, din ticurile lui îmbîcsite altfel își va rata tot viitorul politic.

Mai căutați, domnule Iohannis, mai căutați. Imposbil să nu găsiți ceva mai bun.

P.S.: Domnule Iohannis, nu aveți nevoie de oameni care să vă confirme, să vă gireze, de nume. Dumneavoastră ați fost ales cu un vot exemplar. În acest moment îi puteți gira o vreme dumneavoastră pe alții.

Reclame

Domnule Mihai Răzvan Ungureanu


nu pot să nu mă întreb şi azi, ca şi ieri, şi ca şi în toate zilele trecute, mai ales după dialogul dvs de azi cu internauţii, dialog în care n-aţi răspuns la mai nicio întrebare importantă, ce mai faceţi? Sau, ce aveţi de gînd să faceţi?

Știți, noi, mulţi dintre ăştia „dă dreapta”, cum se spune prin această capitală, (într-un mod care pe mine mă zgîrie cel puţin în urechea stîngă), ne-am săturat „dă” politichie. „Dă” genul ăsta de politichie. Mda, noi ăştia de la care aşteptaţi voturi multe, multe, avem senzaţia că le aşteptaţi aşa, doar ca să nu ne lăsaţi pe mîinile ălorlalţi. Ne simţim ca şi cum ne-aţi spune: „vedeţi, dacă n-aţi ieşit să ne votaţi? Acu’ o să vedeţi voi care drac îi mai negru.”. Pe bune? Chiar aşa? Asta aşteptaţi? Cred că … cred că … o să fie cam naşpa, cum se spune tot pe aici. S-ar putea să aveţi mari surprize. Chiar aşteptaţi să muncim noi cumva, pentru voi? Să vă dăm neshte putere şi neshte privilegii de-a gata? Ştiţi ce? Mulţi dintre noi ne-am săturat „dă” atîtea fasoneli „dă” stînga şi „dă” dreapta. De etichete care oricum nu înseamnă nimic. Dacă mă caut la pingele, am probabil mai multe păreri stîngiste decît însuşi Ponta care-i un fel de J.R. de cîmpie, fără farmecul aceluia. Adică-i fix un capitalist veros, nu unul interesat de „binile poporului obidit”, gata s-o vîndă şi pe mă-sa ca să dea mîna cu vreun Barosso sau să mai pună un ban cu însemnele EU de-o-parte. Aşa că, treaba asta, că vezi Doamne, noi suntem de dreapta şi că de aia nu vom vota cu stînga, că în ţara asta mai există stînga şi dreapta, nu mai ţine. Nu votăm cu stînga pentru că, într-adevăr, nu înghiţim aşa comunişti şi turnători nesimţiţi deghizaţi în gheişe. Dar asta nu înseamnă că vă vom vota neapărat pe voi.

Faza e că ne-am săturat. De răspunsuri ambigue. Deopotrivă, de isterici, de sfertodocţi şi de oameni educaţi, așezați şi adunaţi, care dau frumos la teveu şi nu dau nimic altceva. Ne-am săturat să tot aşteptăm să vă reglaţi scaunele, volanul, tetiera, farurile, să vă programaţi GPS-ul, să vă alegeţi cel mai bun traseu. Cei mai mulţi dintre noi ne-am trăit adolescenţa şi cei mai buni ani din tinereţe într-o vînzoleală şi o mizerie morală de nedescris, neştiind mai mereu ce rău să mai alegem dintre toate. Am făcut pe rînd toate depresiile din lume, am căzut în toate abisurile posibile, ca să supravieţuim am făcut compromisuri pe care nu vrem să ni le amintim şi cîndva nu ni le puteam imagina. Nu mai avem ce să aşteptăm. Nu mai vrem să trăim aşa.

Ne-am săturat să vă aşteptăm ca pe sfintele moaşte. Să vă aplaudăm şi să vă încurajăm orice mic gest, orice ieşire periscopică din găoace. Ieşiţi odată! Ieşiţi acum! Ce mama naibii faceţi? ce aşteptaţi? Potopul?

Acționați, numai acţionaţi! (ca să-l parafrazez pe Maiorescu, că şi aşa, de pe vremea lui … ). Acționați o dată!, reformaţi-vă, deveniţi, reinventaţi-vă, aşa cum suntem TOŢI obligaţi să facem din cauza timpurilor în care trăim, fiţi pe măsura acestor timpuri şi pe măsura oamenilor care credem că suntem! Fiţi prezenţi, vorbiţi pe înţelesul nostru, COMUNICAŢI, nu vă mai comportaţi ca nişte cadîne care ne ademenesc cu privirile lor jilave de după porticele decupate în armonii florale. Mai bine greşiţi şi vă admiteţi şi corectaţi apoi greşelile decît lîncezeala asta ce n-aduce nimic bun.

ce aşteptaţi? Să cumpere unul ca Dan Diaconescu Oltchim-ul și să crească vertiginos în sondaje? Nah, că v-a făcut voia şi l-a cumpărat. Sau a cîştigat licitaţia. Sau s-a dat mare. Sau ce-a făcut el acolo. V-a făcut azi, ăsta-i adevărul. Şi acum, prostimea sireaca, tot ea e de vină?  Pulimea, nu?, cum ziceţi toţi pe ascuns, pardon … bate-m-aş singură peste gură, cum am putut să spun aşa ceva lîngă nişte urechi atît de delicate … Luaţi-vă toţi acum de el să vedeţi, ce se întîmplă? Să vedem, cum reacționează prostimea asta … Chiar vă minţiţi cu gîndul că lumea o să vadă acum cît e, vezi Doamne, de mîrşav DD ot PPDD? N-o sî vadă, sau n-o sî li piese, pentru că nici voi nu faceţi nimic. Pentru că omul de rînd se întreabă de ani zile: ce fac bogații noștri? De ce nu investesc în nimic? De ce nu creează locuri de munca? De ce nu cumpără EI Oltchim? Ei bine, iată, el le arată că se poate. Măcar le DĂ SPERANŢA asta!  IMPRESIA ASTA! Voi nici impresii nu ne mai dati. Deşi nu cred ca va face nimic, bineînţeles că-i o mascaradă împuţită, bineînţeles că se folosește de Oltchim ca de un excelent vehicul electoral. Şi-i iese, fir-ar să fie. Tot pentru că VOI nu faceţi nimic. Ah, da, voi nu sunteți ca el! Mda, am uitat. Ce bine. Ce uşurare. Ce-o să ne mai mîngîiem cu asta din decembrie încolo! Ce să-ţi spun!

Dar cum sunteți? Că nu vă vede nimeni făcînd nimic altceva decît înțelegeri și paraînţelegeri și certîndu-vă pe fustele uneia și vuitoanele alteia. Că de aia v-ați ales în conduceri NUMAI BĂRBAȚI.

Ce aşteptaţi? Să pierdeți dramatic in alegeri? să votam iar din ură, din jale, de frică și neputință?

A dat virusul Miorița în voi?

ce este un partid (politic)?


o adunare de fecioare? Un grup de domni batosi si cateodata barbosi care vin la intalnire cu o carte in mana si daca nu-i asculti cand iti citesc iti mai si trag una cu ea in cap? Un grup de intelectuali exaltati? Conteaza sexul? Conteaza religia? Conteaza inaltimea? Perfectiunea fizica? Sa fie grasi? sa fie slabi? sa le masuram colesterolul si trigliceridele? Grasimile saturate si alea nesaturate? Intensitatea din priviri? Acuitatea auzului? Daca n-au miros bine dezvoltat, mai au ce cauta aici? in discutia noastra? Deci … Cum sa fie? Sa aibe ochi albastri? Sau ochii negrii si tenul marmorean? Sunt mai eligibili daca au ochelari?
*
Nu cumva oamenii se asociaza in functie de interese? Mai degraba in functie de asemanari decat de ‘osebiri? In functie de cum isi imagineaza ei viitorul? In mod natural puristii – si cei ce doar se cred puristi – vor sta cu puristii, cei ahtiati dupa bani alaturi de cei ce gandesc la fel, reformatorii vor fi cu ai lor. Oamenii se „sorteaza” dupa interesele lor, puterea (financiara sau influenta) ne imparte natural in clase sociale; si, istoria ne invata, chiar si dezamagitoarea istorie a ultimilor 23 de ani ca cei ce joaca azi in liga mare sunt urmariti indeaproape de cei din liga de mijloc si tot asa.

*

Recentele ciorovaieli din sanul dreptei mi se par rezultatul firesc al unor noi asezari in sanul societatii. Ne ciorovaim pentru ca, in sfarsit ne cunoastem, acceptam ce si cum suntem, si, fiecare dintre noi vrem sa ajungem pe locul potrivit noua … ne ciorovaim pentru ca, in sfarsit, s-au mai coagulat si alte grupuri sociale, nu mai avem doar comunisti, dizidenti si din aia, a treia cale: mai putin comunistii. Ne ciorovaim pentru ca unii, pana acum stangisti de profesie, s-au trezit ca ei de fapt n-au nicio legatura cu stanga, ca foamea mare de bani i-ar incadra mai degraba intr-un partid care vrea sa promoveze un capitalism feroce, o economie dereglementata unde sa poata face ei, daca se poate chiar legal, legea. Ne ciorovaim pentru ca, multe lucruri nu sunt asezate in societate. Pentru ca, tot un reformator entuziast – ca sa nu zic exaltat – ca domnul Neamtu, arunca in aer nervii si asa fragili ai femeilor, atacandu-le ba vuitoanele, ba locul neclar in ierarhiile profesionale, familiale … Ne ciorovaim pentru ca, multi intelectuali si artisti simt in sinea lor, iarasi in mod natural, ca ei ar fi mai degraba de stanga, dar vezi, cum la noi stanga miroase gros, dar gros a „valori” comuniste, intelectualii si artistii nostri intorc capul cu destula lehamite spre centru-dreapta. Ne mai ciorovaim si pentru ca, grupurile astea de interese se reunesc tot mai fatis si negocieaza tot mai pe fata ce poate pune fiecare pe masa. Si asta contrazice foarte tare imaginea angelica pe care am avut-o pana acuma despre ceea ce putem noi. Ne mai ciorovaim si pentru ca asa ne e firea, mai cu seama de o vreme incoace, si pentru ca nu ne simtitm bine cu noi. Si eu m-as ciorovai cu mai toti barbatii din politica romaneasca, (mai putin cu Presedintele Basescu in privinta asta),  pentru ca, dupa cate vad, in echipele de conducere ale noilor partide, misoginismul da in floare.

Acestea fiind zise, consider ca in prezent avem de toate in politica romaneasca. De la ultrasii lui Neamtu, care o data cu Vade Retro arunca in arena funia cu usturoi (normal, nu?, la retorica si ideologia lor, cu fundatie teologic-crestina, cu vagi arome legionare, sa faca asa … mi se pare amuzant dar in acelasi timp consecvent din partea lor. Da, sunt consecventi cu ei insisi.), trecand pe la MRU si prin Partidul Forta Civica, (facut mai degraba dupa criterii pragmatice si foarte in ton cu realitatea sociatatii romanesti si cu nerabdarea „generatiei de 40 de ani”, din care dealtminteri, face parte si Ponta), pana la varanii tot mai puturosi de tipul lui Voiculescu. Si toti acestia, sa nu uitam!, vor fi colegi cu Dan Diaconescu, (poate si in vreo alianta parlamentara, mai stii?), cel ce manipuleaza fara rusine mentalul colectiv, ala obscur si intortocheat ce colcaie de stereotipii, imagini false despre sine, cel ce mulge seara de seara TOATE asteptarile nerealiste a cel putin 10 % din populatie. Da, DD, cel ce a anuntat ieri ca va cumpara impreuna cu poporul Oltchimul. Chiar el.

Toti avem interese financiare.

Multi am vrea sa avem un cuvant de spus legat de cum se tin fraiele economiei. Multi credem despre noi ca am sti ce sa facem dac-am reusi sa ajungem in varful piramidei. Interesant de observat este ca, alaturi de toate astea, alaturi de furia cu care ne-am pornit sa zmotocim societatea ca s-o facem cumva mai buna pentru noi, fiecare grup de interese in parte mai adauga nitica etica, morala,  ceva citate biblice, sau niste fuste noi. INTERESANT este ca, mai nou, alegatorii sunt tentati sa aleaga SI in functie de acestea din urma.

Dar nu pot sa nu ma intreb ce se ascunde in spatele noilor vuitoane agitate si ce mai vine la pachet cu funia de usturoi.

*

Foto: Octav Dragan

Fotografiile au fost facute la Conventia Nationala a Partidului Forta Civica. In fotografii, de sus in jos si de la stanga la dreapta: Mihai Razvan Ungureanu, Adrian Iurascu (fostul presedinte FC, actual prim-vice presedinte), MRU (presedinte FC), Stefan Daniel Pirpiliu (secretar general), Smaranda Vornicu (VP), Danut Liga (VP).

Echipa completa: Mihai Razvan Ungureanu, Adrian Iurascu – prim-vicepresedinte, Stefan Pirpiliu – secretar general, Ion Bazac, Dan Liga, Doru Maries, Dan Cristian Popescu, Marian Saniuta, Gabriel Biris, Florin Bolchis, Radu Botezatu, Sergiu Fendrihan, Daniel Ionascu, Ioan Mircea Hancu, Adrian Semcu, Smaranda Vornicu – vicepresedinti, Gheorghe Moisescu si Valentin Suvar – secretari generali adjuncti, Despina Munteanu si Denis Soare – secretari executivi, Sorin Parcalabu – trezorier.

Doina Jela: Cu consternare şi durere, foştilor mei prieteni, chinezii


     La început, în vremuri totuși calme, evitam cu prudență subiectul, punând dezacordurile noastre pe seama diferențelor de opinii, a apolitismului, a neutralității. Erau prietenii mei, sau pur și simplu oameni pe care îi prețuiam, îmi plăcea să-i întâlnesc, să-i ascult, să mă asociez cu ei, îi creditam și simțeam că avem, în general aceleași valori din sfera onestității intelectuale, cu toate idiosincraziile pe care, din motive subiective, fiecare, nu ni le depășeam și nu era cazul să ne cerem să le depășim. ”Cine nu e cu mine e împotriva mea” este, în general, o atitudine în capcana căreia, nimeni, onest intelectual, cu excepția marilor fanatici, nu-și dorește să cadă.

Așadar, aveam o listă de oameni cărora le citeam cărțile, le urmăream evoluția, cariera, le încredințam cu plăcere opiniile mele și le ascultam pe ale lor. Despre Băsescu nu mai vorbeam de câțiva ani buni. Nu-l puteau suferi. Dreptul lor. Erau oameni subțiri, iar tipul se hăhăia, ceva de groază. Ei citiseră  tone de cărți, iar el nu știa cine este Cărtărescu. Și această ultimă obiecție este de înțeles: aflat la a treia-a patra generație de vorbitori, scriitori și consumatori de limbă română cu alfabet propriu, intelectualul român are o oroare specială, de oamenii necultivați. Există excepții, desigur. Una dintre aceste excepții, un om enervat de cât de frecvent se gargarisesc oamenii subțiri din România cu cuvântul ”elite”, a precizat că pentru el ”elită” înseamnă acea categorie de oameni, de indiferent ce profesie, agricultori, vânzători, tâmplari, profesori, medici, care-și fac treaba cât pot ei de bine. Care nu pot, nu concep s-o facă prost cu bună-știință.

Mă intorc deci: se hăhăie, nu a citit, se poartă golănește cu femeile, ziariste obraznice și indiscrete; în general, este autoritar și grăbit, poate chiar violent. Îi plac femeile, ceea ce este evident după câte femei frumoase și nu tocmai virtuoase a promovat. Țineam pentru mine observația că astea sunt cel mult criteriile după care îți alegi un soț, nu un președinte de țară. De dragul de a ne păstra prietenia. În chestiunea că nu  ascultă părerile altora și este prea încrezător în părerile proprii, mai aveam și eu câte o observație, care mi se părea de bun simț: când l-a numit pe H.R.Patapievici, i-a cerut și a ascultat sfatul lui Andrei Pleșu. La fel, când l-a promovat pe Mihai Răzvan Ungureanu. L-am văzut o dată într-o emisiune, în care o mare ziaristă îl critica, iar el o asculta respectuos, cu capul plecat, ca un școlar codaș pe diriginta clasei, aspră dar dreaptă.

În fine, ne aflăm azi, și eu și prietenii mei, într-o situație extremă. Două tabere se înfruntă sub ochii noștri și pe socoteala noastră. De o parte este Voiculescu, de cealaltă parte, Băsescu. De o parte Toni Greblă, de alta Monica Macovei. De o parte clanul Butoane, de alta Toader Paleologu, Sever Voinescu, Andrei Cornea, Sorin Alexandrescu și Ion Vianu, de o parte panouri de 20 de metri pătrați: ”I-AI FUNCȚIA!” cu Radu Mazăre, de alta, toate instituțiile și personalitățile europene. De o parte un plagiator și un aventurier susținuți de același Voiculescu, fiindcă Vântu s-a dezumflat, dispărând ca o bășică de săpun, de alta, în fine, acest președinte autoritar, hăhăit și care tot n-a reușit să-l citească pe Cărtărescu. Nu mai sunt vremuri să fii neutru. Iar prietenii mei nu mai sunt. Și în virtutea aceluiași drept la opinie, ei s-au aliniat în spatele lui Voiculescu, firește, despărțiți sanitar de el, prin girul unor nume onorabile, nu-i așa: Lucia Hossu Longin, Marius Oprea (Marius Oprea!!!!). Iar asta e o dramă pentru mine, indiferent ce se va întâmpla după duminică: prietenii aceștia ai mei, sau, mă rog, oameni pe care îi stimez, îmi plăcea să-i citesc, îmi inspirau încredere și, în ultima vreme, îi înțelegeam: unora le tăiase salariile, ca bugetari, altora le lăsase fără slujbă, soții/ soțiile – bugetari/bugetare, se află acolo. Unora, le-am spus că de pildă, dacă cineva a scris cu titlu de o șchioapă, în ziare, în timp ce era funcționar public: NU MI-E FRICĂ NICI DE SECURIȘTI, NICI DE CĂCAȚII ĂȘTIA DE LA PETERE (sic și pardon!), era cam de așteptat, să i se ia funcția. Că acest om, adevărată legendă a luptei antisecuristică, a trebuit să facă foame, îmi pare rău, firește,  dar că alt loc de muncă, decât în subordinea unui guvern pe care l-au  tratat astfel, n-a putut cu nici un chip să mai ocupe, n-am mai înțeles. Că acum trage în securiști cu gloanțe furnizate de Dan Voiculescu mi se pare halucinant.

Dar nu mă doare. Ce nu te omoară, te întărește, zicea un filosof. Mă doare însă că neutralitatea aceasta, în vremurile noatre de criză, când nu ești totuși, pus să alegi între ciumă și holeră, ci între ciumă bubonică și un guturai, nu a mai funcționat în cazul prietenilor mei; și îi văd zilele acestea alegând, senin, ba chiar cu convingere, – dreptul inalienabil al fiecăruia la alegere, nu? –  , ciuma bubonică. Nu-mi amintesc să fi trăit vreodată coșmarul de acum, când îmi văd prietenii, sau mă rog, prietenii de idei, aliniindu-se, senin, în spatele Antenelor, a lui Voiculescu, a lui Victor Ponta și a lui Antonescu, cauționând, e prea mult spus senin, dar n-am alt cuvânt, fărădelegile lor, minciunile lor, dublul lor limbaj, proasta lor calitate umană și intelectuală, lipsa lor de onestitate și de caracter. Nimic din tot ce-am înșirat eu aici să nu aibă pentru ei vreo valoare  nici înainte și eu să fi crezut asta?

Imediat după mineriadele din 1990, dacă nu mă înșel, eminentul critic Valeriu Cristea a scris un articol în care-și exprima compasiunea și înțelegerea pentru….Ion Iliescu. Monica Lovinescu, care-l prețuia foarte mult pe Valeriu Cristea, a scris atunci, consternată și îndurerată, un articol care se intitula ”Valeriu Cristea este un chinez”.  Era absolut pentru prima dată, când această femeie de o probitate morală și de o capacitate de înțelegere ieșite din comun, își exprima totala neputință de a înțelege.

Sunt convinsă că nu sunt singura care, în aceste zile, nu-și mai înțelege prietenii.  În ce mă privește,  minții mele total blocate i-ar fi cred mult mai ușor să înțeleagă un chinez-chinez, care-și vorbește în fața mea limba maternă, din care nu știu semnificația nici unui sunet. Și cât de bine mi-i înțelegeam, până mai ieri, pe prietenii mei…

*

DOINA JELA  este  scriitoare, autoare a unui important numar de volume care investigheaza si analizeaza regimul comunist din Romania, cum ar: „Cazul Nichita Dumitru, încercare de reconstituire a unui proces comunist”- 1995- Humanitas, Bucureşti, „Telejurnalul de noapte”, Polirom, Iaşi,  1997, ( Ediţia a II-a Vremea, 2005), „Această dragoste care ne leagă”, Humanitas, Bucureşti, 1998, ( ediţia a II-a Humanitas, 2004), „Drumul Damascului. Spovedania unui fost torţionar”,  Humanitas, 1999, (Ediţia a II-a, Humanitas, 2002), carte ecranizată de Lucian Pintilie în „După amiaza unui tortionar”, 2001), „Lexicomul negru, Unelte ale represiunii comuniste”, Humanitas, 2001; „Afacerea Meditaţia Transcendentală”,  în colaborare cu Cătălin Strat şi Mihai Albu,  „Reuşeşti sau mori” – convorbiri emailate cu Vladimir Bukovski; „Ungaria 56, Revolta minţilor şi sfârşitul mitului comunist” în colab. cu Vladimir Tismăneanu(Curtea Veche, 2006); „O suta de zile cu Monica Lovinescu„, editura Vremea, 2008.

A îngrijit ca editor la Humanitas si apoi Curtea Veche Publishing numeroase volume de acelasi profil.  A fondat si a fost multi ani  secretar al Asociaţiei Ziariştilor Independenţi din România (AZIR), filiala românească a Asociaţiei Jurnaliştilor Europeni  cu sediul la Bruxelles (AEJ).