Omul Nou


Candva, expresia asta producea greata. Candva. Si totusi n-a produs destula. Pentru ca Omul Nou exista, e gata, s-a facut, s-a format. Moartea comunismului s-a produs asa … ca declaratie, ca schimbare de nume si eventual scoaterea stemei de pe steag. In rest, tot ce si-a dorit comunismul s-a intamplat si s-a infiltrat pana in cea mai profunda fibra. Cine a ramas nealterat,  este anihilat azi, in vazul tuturor, cu acordul unanim al tarii.

*

In Romania de azi, daca ai peste 40 de ani, nu, daca ai peste 35 de ani, si sub 65, educatie buna si ceva in cap si nu esti intr-un post de super-conducere, asigurat prin toate mijloacele posibile, inlantuit prin legaturi de rudenie, complicitate la furturi si alte alea, esti probabil pe cale sa fi mazilit (asta in rarele cazuri in care n-ai fost inca). Aruncat, concediat, umilit, exilat la coada unui departament, la iesirea din spate a unei vieti, cu un birou care iese jumatate pe hol, cu toti tinerii proaspat angajati razandu-ti in nas (oh, si cand povestesc asta ma gandesc la un caz concret, la fostul meu coleg B., care, demis fiind din functia buna pe care o avea, a ajuns intr-un post care nu insemna nimic, stapan pe un birou ce iesea cam jumatate in holul de trecere; incomod, in calea tuturor. Intentionat pozitionat asa de cei ce aveau puterea sa faca asta. Intentionat umilit si calcat in picioare. Pentru ca era unul din putinii care aveau un punct de vedere si mai avea si curajul sa si-l sustina prin sedinte. Statea fata in fata cu cei ce l-au lucrat ani de zile pe la spate si care, in fine, i-au luat postul. De cate ori vorbeam cu el, ma intrebam, continuu-continuu-continuu, cum poate suporta asa ceva. Suporta. Asta e viata de acum din Romania si el avea 50 de ani atunci. Adica, alternativa era sa se spanzure. Probabil.) Daca esti discriminat de pe la 35 de ani, inchipuiti-va cum e cand ajungi la 50. Sau la 55. Dar cum o fi la 60? Trage-ti un glonte in cap de pe acum, nu astepta sa implinesti 60 aici.

*

„Laura, nu mai lucrez acolo, pentru ca, domnisoara X, un fel de sefuta, 23 de ani (23 de ani? un fel de sefuta? cum poti fi sefuta la 23 de ani?), si inca cateva colege, cam tot de varsta asta, m-au dat afara – imi zice tremurand inca, de furie inghitita, de amar, o amica. O saptamana am luat Xanax, ca sa pot trece peste socul asta, nici acum nu mi-am revenit. Am un copil mare, si-a facut credit la prima casa, i-am promis ca-l ajut …”

Xanax 0.25, 0.5 and 1 mg scored tablets

Xanax 0.25, 0.5 and 1 mg scored tablets (Photo credit: Wikipedia)

*

ce cunoscut imi suna! Aveam si eu o sefuta de 23 de ani. Cred ca nici 23 impliniti nu avea. Postul de redactor sef la un fel de site cu tematica de arhitectura si design interior l-a primit pentru docilitate si lipsa de cunostinte si impresii de care dadea dovada. Nu stia mai nimic. Nu era rau intentionata, era doar lipsita de orice fel de cultura. Si de o cat de mica dorinta de a-si repara hiba asta. Imi amintesc ca a trebuit sa mergem o data impreuna la o intalnire la Carturesti – Verona; a fost o experienta neverosimila. Nu stia unde e, ce e, de ce si ce se intampla acolo. Era bulversata. Nu stia nici de ce venise la intalnirea respectiva, o intalnire programata cu vreo luna inainte cu presedinta unui ONG. N-auzise de locul acela. Nici de ONG-ul respectiv. „Ce-i aici” – ma intreba sincer mirata. Nu era vreo angajata la REBU, asa ca n-am stiut CUM sa-i raspund. Era, vorba amicei mele in necaz, o „sefuta”. Nu, nu m-a dat afara. Era putin incurcata de pozitia ei, nu stia cum sa vorbeasca cu multitudinea de colaboratori pe care-i avea datorita postului; nici ce sa le ceara. Dar nu fusese angajata pentru asta. Reusea in schimb sa transmita fara ezitare ordinele „de sus”. Fara nici un fel de indoiala. Pentru asta fusese avansata.

*

„Doamna, am 30 de ani de taximetrie, stiu fiecare straduta din Bucuresti pe de rost, stiu toate scurtaturile, orele de trafic intens, spuneti-mi acum o strada de care n-a auzit nimeni, cea mai anonima fundatura, va duc acolo cat ati clipi. Si ce credeti? M-a recomandat zilele trecute un actor pe care-l duc si-l aduc de la spectacole de 15 ani, m-a recomandat la TVR, acolo, pentru un post de sofer, am sunat, si ce credeti ca m-a intrebat? Cati ani ai – zice; 49 ii raspund. Si-mi tranteste telefonul. Imi tranteste telefonul doamna!, nimic mai mult sau mai putin. Nu m-a intrebat nimic altceva. Nici buna ziua nu mi-a zis. Cum se poate asa ceva?”

*

ati fost vreodata intr-un taxi condus de vreun tanar semi-isteric, descreierat, care se ia la harta cu toti cei din jur? Eu am fost. Era sa mor in intersectia de la Perla, impreuna cu Dana, intr-un taxi. Acum vreo 4 ani. Taximetristul nostru, un tanar de vreo 20 de ani, ii scuipase pe altii, nu stiu de ce, asa, din mers. Aia s-au luat dupa noi. L-au prins la Perla. El a inceput sa se invarta in cercuri largi, cat e intersectia aia de mare, in timp ce ii chema alarmat prin statie pe colegii lui. Volanul il tinea cu o mana si un picior. Masinile franau disperate in jurul nostru, noi ne tineam de sufletul din gura …. nu stiu cum de-am scapat.

*

dar cine se uita la asta? Nu asta e viitorul pe care-l vrem?

*
N-ai 20 de ani?
Mori dreacu, ce ne stai in drum?!     

*

Discriminarea crunta, pe criterii de varsta, sex, orientare sexuala, religioasa, filozofica sau politica se practica la scara infricosator de larga. La stat, la particular. Pe strada, in scara blocului, la magazin, in familie. Oriunde. In cazul locurilor de munca, zeci de ani de experienta si cunostinte acumulate sunt aruncate pe apa Sambetei, (prea frumos spus), pentru ca niste natafleti sa poata indeplini ordinele unor distrusi ahtiati in genere dupa bani si putere. Vietile a sute de oameni au fost anihilate in ultimii ani, exclusiv din aceste motive. Si nu orice fel de oameni. IN SPECIAL cei ce mai STIAU SA FACA CATE CEVA. Amica mea (bineinteles, cu multa experienta in domeniul ei) era intr-un loc unde vedea cum anumite fonduri sunt invartite si distribuite dupa cheful unora si al altora. Sefuta ei trebuia sa se scape de aceia ce puteau intelege, observa asa ceva. Sefuta mea de pe vremuri – in mediu privat – fusese numita acolo pe criterii similare; site-ul nu valora nimic, dar, cu minciuni si evaluari mult umflate afisa un aflux de cititori mult, mult, mult peste cel real.

*

Cei mai vulnarabil sunte cei trecuti de 30, 35 de ani, cu credite la banci si copii. Pe astia poti sa-i obligi sa inghita orice rahat. O s-o faca pentru copii. Si pentru ca nu stiu o alta viata. Foarte vulnerabili cei trecuti de 45. Cei de 50. Pe astia chiar nu-i mai angajeaza nimeni niciunde. Toti stiu asta. Sunt si cel mai usor de umilit. De distrus. De pus la punct. Le pui vreun sef, vreo sefa ce n-a facut nici trei ani de faculta la Spiru Haret, vreuna umflata de de impresii si pleznind de dorinta de a-si arata muschii crescuti in loc de creier. Vreo tampita, vreun vretin care habar n-are ce vorbeste. E cel mai comun scenariu. Si cel mai sinistru.

*

Am vazut-o si pe mama mea in situatia asta. Vreo cateva luni. Ea nu are decat vreo 45 de ani de experienta in contabilitate. A „primit” intr-o zi o colega noua, de vreo 23 de ani. Din prima zi s-a asezat pe scaunul ei. Plina de importanta momentului. Din a doua vorbea despre ea plina de dispret, chiar suficient de tare sa aud si eu, daca intamplator treceam pe acolo, si patronul si femeia de serviciu, toata lumea. „N-o vezi si pe baba asta cum se misca? In reluare? Pana da drumu’ la calculator trece dimineata! Pfii … pai io … cat de tare sunt …”. Doar ca, in contabilitate, nu e chiar ca-n presa. Acolo mai trebuie sa stii cate ceva si „doamana-tanara-bengoasa-stie-tot” a belit-o dupa doua luni. Naspa. Bineinteles ca nu stia mai nimic. A fost inlaturata cu tact. Macar atat. S-a pus pe facut copii si acum se roaga sa fie primita inapoi. N-o sa fie.

*

Am patit-o si eu. Bineinteles. Aveam prea multe pareri, prea tineam la ele. Eram si sunt Atipica. Si, de pilda, anti-tabloid.  Cei din jurul meu erau, ha, normali. Cum e normalitatea acum. Erau tari, se simteau marfa. Nu puneau pret pe nimic. Ba da. Pe … Barfe, smenuri, susanele. Isi doreau. Visau la ceva gen. Ieftin si usor. Trecuse vremea subiectelor si vedetelor de carton care chiar spargeau piata. Si ce? Antologica a fost seara cand a venit tipa de la vanzari – si atunci se punea pret pe parerea unei astfel de tipe – si mi-a spus emotionata toata, „tu fata, nu simti asa, ceva, cand pui mana pe o Viva? Eu de abia astept sa ajung la pagina de vedete.” Vedetele alea … stiti voi. „Nu fata, raspund, eu daca citesc Viva, e pentru ca n-au alta revista la coafor.” A plecat infricosata. Dezgustata. A cautat febrila in sertar un anti-vomitiv. La sedinta mi-a dat un vot de blam pentru blasfemia pe care tocmai o rostisem. Alta mi-a tinut o prelegere despre cat de dezamagiti erau de mine. „Nu, nu … nu stim ce-i cu tine, ne-ai dezamagit. Ne asteptam ca tocmai tu sa intelegi mersul lucrurilor, sa vii in barca noastra …”. Poate nu era o fata rea, era doar la revista nepotrivita. N-o primisera la Viva sau la Click si esuase lamentabil la o revista de cultura, arta si design interior. Naspa. Si uite asa, s-au decis ele sa-si faca o revista (sau un ziar, dupa caz) pe masura puterilor lor; au stat pe rand la usa directorului general – vestitul Adrian Rus, cel ce n-are nicio carte in toata casa si nici nu le intelege pe astea cu citit, scoli inalte, masterate, doctorate, cah, cultura, rahat, ce-i aia? Vinde? Nu. Pai vezi?, bleah, nu-mi mai zi ca-mi vine rau, soro – au navalit peste el, i-au facut, i-au dres, el le-a ascultat, caci deh, il treceau fiori de incantare cand se gandea cum o sa faca el parte din lumea buna a unor Botezati, Daniele Crude si mai stiu eu ce ipochimeni din astia. Impreuna, m-au sanctionat pentru ca le-am spus ca gresesc daca aleg astfel de politica editoriala. Si ca o sa le scada tirajul. Ah, da. Si pentru ca am avut tupeul sa candidez la o functie de redactor sef. M-au trimis acasa doo luni si apoi m-au chemat inapoi. Sa ma invat minte. M-am invatat. I-am dat in judecata. M-au cautat pe rand toti, de la Adrian Rus pana la Viorica, directoarea-de-nu-stiu-ce, si tipa de la juridic. „Vai, dar noi n-am stiut, dar proastele alea au facut si-au dres … au mintit, au zis despre tine ca aia si ailalta. Noi am crezut ca ai plecat tu asa, ca te-ai suparat. Si tu te-ai lasat asa? De ce n-ai venit la noi? Vai, dar ne-a scazut tirajul. Dar NU, n-am zis sa pleci. Vai de mine, cum sa fi spus noi asa ceva? doar erai cea mai buna, cea mai apreciata … Si te facem si redactor sef, ce vrei tu. Iti dam ce vrei tu, numai nu … ” Intr-adevar, le-a scazut tirajul pana sub nivelul marii. Asa ca le-au dat afara si pe o parte din Pipitze. Too late.

*

Morala? Povestea merge mai departe.

*

Una dintre ele, cea mai pitzipoanca dintre toate, disperata cea mai disperata, una din proastele alea, cea care a petrecut cel mai mult timp pe la usile directorilor si prin birourile lor (si asta cere un soi de talent), cea mai putin interesata de calitate, de arta, de pictura, de sculptura … cea care cadea in extaz daca vorbea cu vreo manelista, cea mai in stare sa linga, sa scuipe, sa minta, sa prosteasca, sa se prefaca, cea mai falsa dintre toate, ce mai, mama toparlancelor din firma, data afara pana la urma pentru rezultatele deosebite obtinute in munca, si pentru falimentarea probabil definitiva a unei reviste de design interior – Caminul – aflai din intamplare, a ajuns PR Specialist, sau ceva de gen, taman la GOLDART. Anca Ghiorghiu, PR la GoldArt. Hahahahaha! Adica ceva cu arta, cu pictura, chestii de care nu NUMAI ca n-avea habar, dar erau din zona aia … cah, naspa, iecs, puah! Nu e cu manele? Cu Andreea Banica? sau cum le cheama pe cantaretele astea cu vocea facuta pe sintetizator? Deci nu e cu Botezati? Andree Marin? Bleah! Hahaha!

*

Mi se pare absolut corect. Au nevoie si galeristii de angajati capabili, nu? Au si ei bani de ascuns, opere de arta de furat – e unul din primele domenii in care s-au facut bani grosi in Romania – … doar s-au „pierdut” pinacoteci intregi din patrimoniul national, tiruri de icoane, pana si Coloana Infinitului,

The Endless Column a sculpture created by Cons...

The Endless Column a sculpture created by Constantin Brâncuşi, Târgu Jiu (Gorj County) (Photo credit: Wikipedia)

ce ne-a mai lasat Brancusi pe aici, pana si aia era vorba la un moment dat ca era pe cale sa dispara; asa ca, probabil, draga de Anca si-a gasit tocmai locul potrivit. Un loc in care astfel de aptitudini: „mint, fur, ii torn pe colegi, mananc rahat cu tona, n-am principii sau vreo chestie din asta gretoasa lipita de creier care sa ma impiedice sa fac ceva naspa si sa avansez in viata”, aptitudini care in mintea mea sunt cel putin indoielnice daca nu cumva de blamat, se pot pune in valoare. Ca sa vinzi un fals ai nevoie de talent. Sau ca sa prostesti un idiot cu bani facuti peste noapte sa cumpere cine stie ce panza colorata. In Romania e inca nevoie de astfel de oameni. E o explicatie pentru care ne merge atat de prost.

Restul fufitzelor cu care am avut de-a face, cand ma vad in public, se comporta absolut caraghios. Se dau cu capul de stalpi (la propriu, in cazul fostei art directorese care la 20 de ani de viata si 2 luni de experienta in munca avea un ego pe masura unui Bill Gates, Michelangelo, sau asta cu aifoanele, cum ii zice?, in fine. Sa-i spui ca n-a inteles sau ca a gresit? vai de mine! Mai bine iti dadeai drumul in cap, pe geam. Oricum iti facea praf articolele … daca mai si comentai … naiba te lua. Sa-i spui tu ca intr-o revista de design nu pui caseta opaca de text tocmai peste detalii de arhitectura si design? pai fulgi am mancat! naiba m-a luat! Doua saptamani nu s-a mai oprit circaraia. Ii dau eu lectii ei? In veci n-a mai paginat articolul ala. Cum adica? Mi-am permis eu, sa-i spun ei, ea care avea cam 2-3 luni de experienta si 20 de ani de viata, in total, ca a gresit? Mama mia! Dar cine ma credeam? Intr-un final, se pare ca au retrogradat-o pe un post mai potrivit varstei si mintii ei, dar dupa ce a facut praf vreo 8-10 luni o revista), ei bine tipa mai ca nu s-a dat cu capul de un stalp incercand sa ma evite prin Centrul Vechi; alta s-a bagat efectiv sub masa la Cafe Godot (Mihaela Balaban, trage-ti o punga pe cap data viitoare, se poate?, face rau la coloana sa stai atata in pozitia aia incomoda. Ah, am uitat! Tu n-ai coloana vertebrala! Si tot fara folos. Nu te-ai ascuns suficient de bine, te-am vazut, sa stii. Degeaba te-ai fofilat in spatele colegelor si ti-ai tinut ochii lipiti de telefon. Si a mai trebuit s-o stergi in graba cand s-a terminat. Pfiii …). Promit ca daca iti pui punga, data viitoare ma fac ca nu te vad :)).

Nu, nu cred ca vreun simt al rusinii le face sa se comporte asa. Nu mai stiu ele/ei de zeci de ani ce e aia. Astfel de reactii exagerate, stupide le pun seama fricii. S-o fi asteptat si Balaban sa ma cobor la nivelul ei: sa ma duc la ea la masa si sa-i torn un pahar cu ceva in cap, sa-i trag un sut in cur la iesire … stiu si eu ce le trece prin cap? Ce simt ele/ei ca merita? Ce consecinte anticipeaza? Habar n-am … minte murdara, bolnava, slinoasa, chiar nu vreau sa stiu ce e pe acolo. Si apoi, ele, ei stiu bine ce au facut si se asteapta ca intr-o zi, sa le faca cineva la fel. ( Am vesti pentru voi: da, intr-o zi o s-o patiti. Nasol. Foarte Nasol. I promise. Nu azi, maine. Atunci cand va asteptati mai putin. Cand n-o sa mai credeti ca se mai poate intampla ceva.)

*

Bine, toata astea s-au intamplat si intr-un loc in care fufaneala, prosteala, idiotenia, cretinismul, trufia, incultura, toparlanismul erau la rang inalt, inalt. Cel mai inalt. Un mini trust de presa. Medien Holding. Proprietatea familiei Adamescu. Securistii. Aia care au „mostenit” magazinul Unirea :))). Continuatorii de facto ai regimului comunist. Ne-au cumparat si pe noi, din pacate; ca nu m-am angajat eu din proprie initiativa la niste niste unii cu ascendente atat de dubioase. Au mai scris si altii despre ce se intampla acolo; am postat si eu aici scrisoarea de demisie a fostului art-director al Romaniei Libere … oh, da, acolo, si in multe alte parti, de doi, trei ani – poate chiar cinci, sase – se fac epurari masive, in special de educatie, bun simt, cultura, valori morale si/sau crestine si niscaiva neuroni. Si se cauta oameni noi. Cu creiere moi. Nealterate de vreun printip. De vreo adiere de morala. Daca vreti … daca va simtiti :), sunt locuri garla. Puteti fi mai rai ca cei ce sunt deja odiosi? Viitorul e al vostru. Ma rog, ala care este, vorba primarului indragostit. Si vanzarile scad, scad, scad, vaaai, ce tragedie, ce tragedie, lumea nu mai citeste ce scriem „noi”, si nimeni nu intelege de ce :)))))))) … dar, las’, ca mai tragem niste aer puturos in piept, mai dam o tura pe la BRAT si o spaga mica si trecem noi cumva si de luna asta :)))

*

„… pai i-au concediat pe toti cei lucrau la Vodafone Constanta de mai mult de 5 ani. Sau de 10. Aveau salarii mari, prea mari, aveau dreptul la beneficii si concedii. Costau prea mult. Au angajat numai tineret din asta cu 3 ani de faculta sau chiar fara, doar cu liceu. Pe nimica toata. Pe zece, cinspe milioane. Nu. E mult. Cinspe ia acum un sef.  Mergeti intr-un magazin sa vedeti daca mai va serveste cineva cum trebuie sau stie cineva ce si cum sa va spuna. Am plecat inainte sa ma dea afara. M-am intors la nea Marin aici, tot mai bine asa”. Cate povesti din astea n-am auzit in ultimii 10 ani!

*

Capitalism, cica. „Reteta noastra secreta” – vorba aluia. Lume nebuna. Si un viitor pe care sigur, nu vreau sa-l mai prind aici, in Romania. Sa stea ei, distrusii astia intre ei. Sa vezi atunci distractie! De abia astept sa vad momentul in care, nu le va mai ramane nimic de facut decat sa se sfasie intre ei.

*

„Laura, mi-au motivat ca vor sa formeze oameni tineri …” – imi spune inca gafaind a disperare amica mea. Te tulbura astfel de lucruri. Dar cand se va limpezi, va sti ca a fost ca un fel de compliment. „Vor sa formeze oameni tineri si eu eram prea batrana si intelegeam prea multe.”

*

Aha. Da. Normal. Pai sa-i formeze. Succesuri! Sunteti pe drumul cel bun.

Anunțuri

6 gânduri despre „Omul Nou

  1. Nu stiu ce sa-ti spun. Bucurestiul e un etalon negativ; se vede dupa cum arata, dupa cum se comporta lumea pe strazi, in magazine; in sali de spectacol; in familie, peste tot. E un moment critic aici. Un moment foarte, foarte rau. Nu sunt chiar la curent cum e situatia peste tot in tara; desi … mi-am amintit de un episod de la Constanta – l-am si adaugat in articol – acolo i-au dat afara pe toti angajatii Vodafone cu vechime pentru ca nu mai vroiau sa le plateasca salariile mari. E un moment foarte tulbure in Romania, in cel mai profund sens al cuvantului si sa fii precaut e cel mai bun lucru. Nu cred ca poti fi suficient de precaut. Eu n-am credite, datorii si nici copii, in plus intotdeauna am mai avut bani pusi deoparte si o sursa colaterala de castig asa ca mi-am permis sa ma razboiesc cu fostii colegi si sa nu ma las calcata in picioare. Mi-am permis sa-mi sustin parerile si sa le demonstrez ca ei gresesc. Imi permit in continuare pentru ca procesul nu s-a incheiat si negocierile noastre au ajuns intr-un punct mort. Si pentru ca am putere sa lupt. Pentru altii in schimb, nu e chiar asa, usor, la indemana, sa faca ce fac eu.

  2. In Timisoara nu prea am auzit de discriminari(mari), asta nu inseamna ca oamenii trecuti de o varsta nu se confrunta cu fel de fel de probleme. In schimb prieteni si cunoscuti se plang tot mai mult din cauza cerintelor tot mai multe care nu iti mai lasa timp deloc pentru relaxare sau alte lucruri ce-ti fac placere. Vad ca bugetarilor li s-a dat liber si luni pentru a avea o mica vacanta. Pai eu daca voi avea liber de 1 mai, atunci e pentru ca seful meu e foarte marinimos, iar la alte cunostinte nici nu se pune problema de liber. Si daca incerci sa comentezi esti pe lista neagra. Cat despre incapabilii si parvenitii care ajung intr-un post de conducere si apoi se comporta ca niste taranoi prosti, asta e la ordinea zilei. Si asa se intampla in orasele mari unde sunt tot felul de „emigranti” care au un singur scop: sa faca multi bani si sa calce in picioare tot ce le iese in cale. Nu vreau sa fiu rau dar unele specii din tara asta parca s-au nascut in acelas car. Nu au nici un respect pentru orasul in care traiesc si isi castiga banii.
    Am cam deviat de la subiect….
    Nici eu n-am credite, n-am copii, dar totusi instabilitatea asta te face sa inghiti multe si asta chiar imi reprosez :(((

    • Lasa ca a cazut guvernu’ si acum totul va fi perfect :)))))))). Vin astia cu buzunarele goale si ne mai fura si gaura din turul pantalonilor :))))

      • Mda, chiar am citit ultima ta postare si vroiam sa te incurajez sa intri in politica(normal in opozitie,mai ales acum). Te votez cu ambele maini!

      • In poltica asta, in partidele astea, care se rotesc la putere, azi tu, maine eu, n-as intra. As face multe pentru tara mea; dar nu se poate dintre hoti. Astept un val real si general de nemultumire, nu demonstratiile penibile si platite de la Bucuresti (am fost, am vazut cu ochii mei), si atunci poate, cine stie

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s