un carambol de acum 10 ani


Acum vreo 10 ani am fost și eu implicată într-un carambol împreună cu alte 9 mașini, într-o seară, pe Valea Oltului. Era înspre iarnă, nu ningea cînd am plecat de acasă, nici nu erau anunțate ninsori, dar pe drum a început să burnițeze, apoi burnița s-a transformat în lapoviță. Apoi s-a format polei. Am început să patinăm dar am sperat că trecem de defileu. N-am apucat. Am văzut cum un tir se ondulează în fața noastră și cîteva secunde mai tîrziu ne-am izbit de el. Am apucat să ne dăm jos în timp ce un alt tir care venea în urma noastră se străduia cu disperare să nu ne strivească cu remorca. Îmi amintesc cum m-am uitat în prăpastie și m-am gîndit că dacă sar, am mai multe șanse să trăiesc. Să-mi rup picioarele dar să trăiesc. În ultima sutime de secundă am văzut că remorca tirului va trece prin fața noastră și n-am mai sărit. A trecut la juma’ de metru de nasul meu. Mașina mea a fost făcută terci între cele două tiruri. Am scăpat pur și simplu printr-o minune, din noroc chior, cum vreți s-o luați.

*

Totul a durat cîteva secunde. De reținut: dacă nu vă pierdeți cu firea, mintea vă ajută într-un mod neașteptat în astfel de situații limită: timpul se dilată și ai timp să faci cîteva calcule care pot, sau nu, să-ți salveze viața. Eu am început să plîng și să țip la vreo 10 minute după ce s-a terminat totul, cînd eram în siguranță. Pînă atunci mintea se setase singură pe modul: salvează-te cu orice preț.

*

A, dar era pe vremea cînd asta nu era un subiect de breichin niuz. De fapt, nu-mi amintesc să fi fost menționat niciunde în presă. Era doar un accident. ȘOC: accidente se mai întîmplă, mai ales în preajma iernii.

IMG_5227

N-a venit nici Arafat să ne salveze. Nici nu știu dacă Arafat era Arafat pe atunci. Și totuși ne-am descurcat și fără. Au venit doar ambulanțele, poliția, descarcerarea, mă rog, autoritățile locale, cele care trebuiau să acționeze în caz de așa ceva. Destul de repede, din cîte îmi amintesc, în 10-15 minute au fost acolo, deși era pe valea Oltului, între nicăieri și niciunde. A fost un accident foarte complicat cu multe mașini și tiruri și camioane făcute praf, fără victime din fericire, dar care a oprit circulația pe acel drum foarte circulat preț de cîteva ore. Și totuși, NE-AM DESCURCAT. Am pus toți mîna, inclusiv cei ce stăteau în coada care atinsese cîțiva kilometri, să tragem, să împingem, mă rog, ce trebuia făcut. Toți… vreau să spun toți bărbații, cum e și firesc. Femeile, copii și bătrînii s-au înghesuit prin mașini străine, la căldură, într-un bar de parcare de tiruri care era la cîteva sute de metri, ș.a.m.d. Lumea s-a comportat cam cum trebuie să se poarte într-un astfel de caz. Fără dramatisme inutile, fără atîtea isterii, fără milă inutilă. FĂRĂ CELULĂ DE CRIZĂ OFICIALĂ. FĂRĂ TRANSMISIUNI ÎN DIRECT. FĂRĂ JURNALIȘTI. FĂRĂ POLITICIENI. Frate, nu mai înțeleg nimic: cum au putut poliția, ambulanțele și descarcerarea (adică un tractor și încă ceva pe aproape) să se descurce fără cele două comisii și para-comisii ale lui Ponta?? Pe la mijlocul nopții eram complet dărîmată. Circulația fusese restabilită. Noi, cei implicați în accident am rămas în barul din acea parcare de tiruri, mai aveam încă kilometri de declarații de dat. Un șofer de tir care nu fusese implicat în accident ne-a oferit mie și prietenului meu unul din paturile din cabina lui de tir (un Mercedes nou pentru vremurile alea, apropo). El l-a ocupat pe celălalt împreună cu o clientă de-a locului. Nu s-a întîmplat nimic kinky, dacă vă întrebați, sau eram prea terminată de șoc și oboseală ca să mai observ ceva. Și nici nu era treaba mea.

*

N-am văzut niciun picior de așa zis jurnalist, deși am stat pe-acolo aproape 24 de ore. Nu era chiar așa o știre sau o noutate, nu? Se formează polei, mașinile mai derapează, se mai lovesc… de ce să faci din asta un breaking news? E anormal să prezinți asta ca și cum ar o știre de interes pentru toată țara. Dar… azi nu mai e așa. Față de cum se desfășoară astăzi lucrurile, acea întîmplare care a fost atît de aproape să fie tragică, are așa UN AER DE NORMALITATE!

*

E o poveste pe care o mai povestesc cîteodată amicilor, dar nici ei nu o ascultă prea interesați. Daaar cînd e arătat, acum, azi, la televizor un caz asemănător, milioane stau cu ochii lipiți. Ce s-a întîmplat de atunci cu România? S-a prostit uitîndu-se la televizor? ȘOC: E IARNĂ. ȘOC: NINGE. SUPER-MEGA-ȘOC: VISCOLEȘTE. ȘOC: A RĂSĂRIT SOARELE. PE BUNE???

*

Azi, cînd văd cum se comportă lumea din jur, vreau să le mulțumesc anonimilor care au ajutat atunci. Fără să aștepte sau să primească vreo răspală. Șoferului din tirul care a venit după noi și care a rupt capul tractor trăgînd de tir în disperare înspre pădure, ca să nu ne strivească. Și care s-a dat jos din tir țipînd: unde-s cei din Dacie, unde-s cei din Dacie? Celor care ne-au ajutat să ne scoatem mașina dintre tiruri și s-o tragem din drum, celei care încerca să mă consoleze la o cafea cam lălîie, celui care a luat-o pe mama în mașină și a dus-o pînă la Sibiu (trebuia să ajungă urgent la Arad), șoferului care mi-a oferit un pat pe cînd eram gata să leșin de șoc și oboseală. Niște anonimi. Ne-am întîlnit cu ocazia unui accident, ne-am mobilizat, fiecare a ajutat cît a putut și apoi fiecare a luat-o pe drumul lui. Și gata.

Sînt puține lucruri care trebuiau îmbunătățite. Autoritățile au reacționat destul de repede. În cazul unor accidende cu victime poate ar fi contat, sau nu?, 5-10 minute. Dar vedeți? vorbim de minute care trebuiau cîștigate, cînd colo s-au pierdut ore. Apoi, am plecat cam ușor, fără să fim obligați să mergem la un consult medical riguros. Adevărat, aveam doar cucuie, contuzii, vănătăi, dar, dar… bine că n-a fost mai mult. Și apoi, șocul: aproape 2 ani n-am trecut pe lîngă niciun tir, în mașină fiind, fără să-mi vină să închid ochii și să mă bag sub bord. Poate puțină consiliere ar fi ajutat? Puține lucruri trebuiau îmbunătățite, dar în loc să le îmbunătățim…………..

*

Mass-media prostește, oameni buni, distruge tot. Și-a pierdut de mult sensul, menirea, rolul. Acum e doar un instrument eficient de spălat creiere. Cum îmi scria J.M. pe Facebook:

De atunci, cei mai multi romani si-au pierdut viata personala, o traiesc pe cea distribuita la televizor. De atunci oamenii au pierdut bucuriile simple ale vietii: prietenia, iubirea, contemplarea unui apus de soare, bucuria unei seri in pat, citind o carte buna, am pierdut simtul masurii, simtul responsabilitatii si toata bucuria vietii simple in famile cu sot, cu copii, cu catel si purcel.

*

Nu vă e dor să fim oameni, din nou? Nu vă e dor de normalitate?

*

IMG_5223

2 thoughts on “un carambol de acum 10 ani

  1. se pare că bombele de presă au scopuri mult mai adânci decât faptul că sunt realizate de jurnaliști slabi, nu există altceva mai interesant sau … lumea primește circ și pâine pentru că asta cere… bombele de presă acoperă lucrurile esențiale din care profită cei din conducere (la orice nivel), iar plebea se preocupă de ce e bombă, pierzând din vedere …trinitrotoluenul…
    mie chiar mi-e dor de normalitate… și de cele mai multe ori reușesc să o creez, măcar în jurul meu, dacă alții nu vor să se integreze în ea.

  2. Corect. De apreciat faptul ca le multumesti celor care s-au purtat ca niste oameni normali si saritori acum multi ani (sint sigura ca le-ai multumit pe loc, atunci, asa cum face orice om normal, chiar si in stare de soc).
    Azi…rara avis.
    Ma bucur ca mai sint oameni care gindesc asa. Mai mult, faptul ca o declara in scris.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s