amenințarea rusă IV. La Kiev


Războiul e o soluție pentru Putin. Sună incredibil, nu-i așa? Și totuși, de-a lungul istoriei, războiul a fost o soluție la multe probleme. Poate cea mai rea soluție dar, totuși o soluție care a dus la o rezolvare. Așa cum a fost ea. Războiul e o soluție și unii ruși ar porni la război mai repede ca noi. De ce? Din cauza sărăciei, a umilinței pe care cred că o îndură – Rusia nu reușește să se impună deloc pe plan extern cum visează rușii c-ar trebui – din cauză că nu reușeșsc deloc să se reformeze și nici să lupte împotriva noii oligo-stocrații, din cauza plictiselii, pentru că altfel Putin ar pierde puterea într-o zi și el nu acceptă ideea asta. Cred că acest posibil viitor îl înspăimîntă îngrozitor. Și o să-ntoarcă lumea pe dos de frică. O să vedeți. Da, dacă o să-l lăsăm. Rușii pot porni la război pentru că n-au ce pierde. Pentru că, aparent ei au mai multe de cîștigat: teritorii, populații, resurse, faimă, influență, putere. Ei n-au vreo viață fabuloasă pe care s-o dea pe nenorocitul de război. Unora, violențele specifice unui război le-ar aduce plăceri și posibilitatea de-a mai fura una-alta fără să fie trași la răspundere. Vă amintiți davai ceas, davai palton? Nu sînt doar niște cuplete cîntate în vechi cabarete. Așa a fost, așa s-a întîmplat pe străzile Bucureștiului. Oamenii erau jefuiți pe stradă de armata prietenă. Rușii pot porni la război și doar pentru că altfel n-au cum să ne domine. Pentru că nu le e frică de măcel. Pe unii ruși, un mic măcel acolo s-ar putea să-i stimuleze. Nu uitați că ei s-au măcelărit între ei peste 70 de ani, just for fun. Nu uitați că ucrainienii sînt tot ruși, unii mai de la țară cred rușii din Rusia, dar ruși. Cam cum e republica Moldova față de noi.

Războiul e o soluție la niște probleme. Gîndiți-vă la asta. Întoarceți-o pe toate părțile. Doar înțelegînd această opțiune o putem, poate, ocoli.

*

Printre călătoriile mele la Moscova, despre care am povestit cîte ceva în primele trei articole din seria amenințarea rusă, s-a strecurat și una la Kiev. Drept să spun, am plecat la drum fără niciun chef: dacă Moscova mi se părea excesiv de făloasă și găunoasă, cum avea să-mi placă Kievul?

Kievul e altceva, aveam să aflu.

Adevărul e că nu știm nimic despre Ucraina. În afara unei generații care are azi peste 60 de ani, a făcut rusă la școală și a învățat multe despre fosta URSS, pe noi, – risc și generalizez, dar cred sincer că așa e – pe noi deci, profii ne-au scutit de prea multe detalii despre țările de la est. La mine la școală profa de engleză era noul star, noi, toate fetele, o admiram și, din cîte îmi dau seama acum și majoritatea profilor. Și profii de nemțească ar fi fost staruri, dacă ar fi stat pe-acolo mai mult de un trimestru-două pînă își primeau viza de Germania. Cît despre istoria țărilor slave, în special a celor din jurul Rusiei… da, nu-mi amintesc nimic. Nimeni n-a pus accent pe asta. La Geografie lecțiile se opreau la ”și de aici încolo e… URSS”. Și gata. ”De aici începe hăul, n-are rost să ne uităm în direcția aia”. Nimeni nuvorbea chiar așa, dar nu știu cum naiba era subînțeles. O fi fost Petru cel Mare un țar vestit, ăăă? vestit unde?, duh, după comentariile rușilor și rusofonilor disperați că n-am spus un cuvînt bun, zău, în postările anterioare despre Rusia, but guys, nobody cared about him in Romania. Then or now. În copilărie și adolescență citeam cărți despre Napoleon, despre Ludovic al XIV-lea, despre Henric al VIII-lea și toate nevesticile lui, cu sau fără cap. În partea de țară unde m-am născut și am crescut eu exista un singur fel de legătură cu Rusia: prin romanele scrise uneori de boieri și/sau aristocrați precum Tolstoi, Dostoievski, da, mult iubitul Dostoievski făcea parte dintr-o stirpe veche și cam scăpătată de nobili lituanieni intrați în Rusia pe filieră ucraineană (sic!)…

Tatăl scriitorului, Mihail Dostoievski, descinde dintr-o stirpe de lituanieni din regiunea Pinsk. Strămoșii săi, cu rădăcini nobile datând încă din secolul al XVI-lea, sărăcesc și devin parte a castei clericale. Străbunicul lui Feodor Dostoievski dinspre tată este un protopop al bisericilor de rit oriental unite cu Roma din orașul ucrainean Bratslav. Bunicul este preot al aceluiași cult. Tatăl, căruia destinul părea să-i rezerve aceeași carieră clericală, fuge la Moscova în 1809 (…) –  wikipedia

… dar și fii de țărani ca Mihail Șolohov (ulterior acuzat de plagiat, încă nedemonstrat), sau comuniști ca Nicolai Alekseevici Ostrovski, (”Așa s-a călit oțelul” – o pătimașă și cumplită osana comunistă, mi s-a părut bine scrisă dar plină de o propagandă asurzitoare).
*
Tot ceea ce știam deci despre Rusia, era ce citisem în cîteva romane, plus istoria bunicii care era să fie furată de ruși – sau poate de ucrainieni sau bieloruși, cine mai știe, căci numele de rus s-a întins peste aproape toate popoarele vasale pînă au încceput a fi confundați, dar a scăpat printr-o manevră isteață și eroică fugind prin grădini și ascunzîndu-se (o poveste destul de comună, în ultima vreme am citit diverse relatări pe tema asta, toate cu bunici și străbunici care erau cît pe ce să fie răpite de soldații ruși care ne-au traversat țara în anii 40). Am mai crescut cu istoria ceva mai sumbră a nașului meu, neamț de origine, care a fost prin Siberia vreo 5 ani, deși avea vreo 15 ani cînd s-a terminat războiul dar nah, era neamț cum am mai zis și cineva trebuia să plătească. Și el ne-a scutit de informații din mama Rossia așa că toți am putut visa la Londra și Paris, la Viena și alte orașe despre care auzeam și citeam mult mai des.

Dacă despre Rusia nu știam mai nimic cînd am ajuns la Moscova și nici ei, moscoviții, după cum am povestit, n-aveau niciun entuziasm în a-și dezgropa trecutul, a-l povesti și a-l face înțeles, despre Ucraina nu știam absolut, dar ABSOLUT nimic. Sau despre Letonia. Chiar! Ce știți despre Belarus? Ați întîlnit vreodată un bielorus? Un turkmen? Un tadjik? Un uzbek? Vreun leton? Ați auzit vreodată de un alt lituanian în afara noului GM al PRO TV-ului?? Am senzația că, în afara unor cercuri care au rădăcini și legături slave, ori cu Moldova ori cu Rusia direct, sau interese profunde în direcția respectivă, nimeni nu știe nimic despre toate aceste țări foste membre ale URSS. Habar n-avem cum arată oamenii lor, ce fac, cărui grup aparțin popoarele, ce limbi vorbesc, ce mănîncă, ce au dat culturii universale… știm mai multe despre China la o adică, decît despre tot spațiul ex-sovietic. Sau, dacă ne concentrăm o țîră, despre țara cunoscută azi ca Iran, mai demult o parte a imperiului persan. Asta e moștenirea anticomuniștilor: o mare de uitare și indiferență, un loc gol și mare pe hartă de la noi pînă pe la indieni și chinezi, o lipsă de interes față de spațiul ăla geografic și istoric, față de poporul ăla, lipsă de interes care-i irită pe ruși mai rău ca rîia, căci, oricît de gherțoi ar fi unii, sînt alții care-și dau seama și suferă că le ignorăm și bagatelizăm pînă și marile și realele lor realizări. Își dau seama că, pe undeva, îi disprețuim, le purtăm pică pentru ce ne-au făcut și nu i-am iertat deloc. De ce altfel s-ar stropși atît de indignat înspre România un mare prelat demnitar al Kremlinului cum e Rogozin? De ciudă, de ce altceva.

*
Deci, ce e Ucraina? Ce caut eu în Ucraina? Ce știu eu despre Ucraina în afara unor povești despre racheți ucrainieni care, de pildă, la un moment dat cereau taxă de protecție unui prieten care avea o afacere deschisă în București, și, deși taxa a fost plătită, biroul lui tot i-a fost vandalizat, oamenii bruscați și niște bunuri furate. Vedeți ce rău e ca primul contact cu reprezentanții unei țări despre care nu știi nimic să fie prin intermediul unor infractori? dacă tot ce știi despre țara aia e că niște unii fură, violeză femeile din țara ta sau sparg bancomatele cînd te gîndești la țara respectivă și la oamenii ei DOAR imaginile astea îți vin în minte. Pentru că altele n-ai. În loc să-i blamăm atîta pe vestici că nu ne privesc cum trebuie, că ne discriminează, că se schimbă la față cînd aud că sîntem români, înainte să le cerem lor să-și schimbe prin efort propriu părerea, (ce prostie, de parcă o s-o facă vreodată, dar de ce să facă așa ceva??) TREBUIE să ne arătăm noi în altă lumină. Dar cîți dintre noi înțeleg asta?? Cam la asta mă gîndeam plină de lehamite în avionul care mă ducea de la Moscova la Kiev: ”o să văd o altă variantă de ruși, fix ce să-ți spun, asta-mi trebuia”.

Bineînțeles aeroportul e(ra) mai mic și mai puțin aglomerat. M-am gîndit că seamănă cu Băneasa și, după grandoarea rusă, am fost dezamăgită. Boryspil nu e un hub internațional cum sînt de-acum cele două mari aeroporturi din Moscova, pe unde treci și schimbi abionul ca să te duci înspre China, India, Mongolia, Nepal și alte țări din îndepărtatul est. Nu mirosea așa tare a comunism. (V-am spus că printre primele lucruri care m-a lovit la Moscova, cum am coborît din avion a fost mirosul de comunism? Comunismul miroase într-un fel, a praf, a vechi, a nespălat, a…. A delăsare. A incultură. Un miros care mie îmi face rău.) N-am prins cozi interminabile pentru că n-aveam de ce și la ce. Dacă Moscova nu e vizitată, vă închipuiți că nici Kievul nu e. Se vizitau ei între ei, acum cred că nu-s mai așa prieteni, nush de ce. Am mers o vreme pînă-n centru unde ne-am cazat dar pe drum nu era atît de aglomerat ca la Moscova. Deși nu m-am relaxat, am stat înțepată și cam îmbufnată și m-am mai agățat multe ore de prejudecățile mele, da, de data asta chiar am avut PREJUDECĂȚI, am remarcat imediat, în ciuda faptului că îmi propusesem să nu-mi placă, că ceva este diferit.

IMG_4753

Una din nenumăratele mănăstiri/biserici pe care le-am vizita la Kiev. Toate, extrem de bine renovate, aurite… aurul da, o veritabilă obsesie slavă, culmea, nu occidentală. De ce atîtea biserici și mănăstiri chiar în inima Kievului? O să vă explic mai jos.

La Kiev nu e chiar ca la Moscova, deși sînt unele asemănări pe care nu poți să le ignori. Și ei au complexe de inferioritate-superioritate dar mai puține și altfel ca rușii. De fapt, complexele lor de inferioritate-superioritate sînt condiționate chiar de ruși, de vecinătatea cu ei și istoria comună. Nici ei nu mai știu cine sînt, cîteodată, ca rușii sau ca românii. Dar… sînt și destule deosebiri destul de interesante. În primul rînd, deși am stat mult mai puțin am văzut chestii mult mai faine: un oraș mai îngrijit – culmea! – deși și Moscova era curată (mult mai curată ca Bucureștiul, cel puțin în centru), oamenii erau mai puțin încordați, era mai puțină îngîmfare în aer. MAI PUȚINĂ EXAGERARE. Mîndriei îi trebuie o palmă, două, trei ca să lase ochii în jos. Cred că tocmai vecinătatea cu Rusia îi face pe ucrainieni să fie așa, și faptul că, de sute de ani, sînt în umbra lor și primesc palme după palme. Ceea ce am văzut și auzit acolo mă face pe mine să cred că nu-s prea mari șanse de împăcare între cele două țări, și, că, dac-ar trebui să facem o alianță împotriva Rusiei ar trebui să o facem cu Ucraina, Moldova și țările baltice. Nu cred în ”poziția noastră independentă”, nu ne-a reușit niciodată faza asta, ba, în ultima sută de ani am trecut prin cumplite zvîrcoliri soldate cu pierderi teritoriale de cîte ori ne-am declarat independenți. Sîntem mai degrabă oportuniști decît neutri așa că… va trebuie să alegem o tabără sau alta. Și să rămînem loiali. Asta, privind în istorie, s-ar putea să ne pună probleme.

Desigur, pseudo-politicienii noștri n-au încercat deloc să regleze problema ”Cernăuți” și asta ne ține într-o izolare față de Ucraina care nu ne folosește la nimic. Acum ar fi un moment prielnic – poate – să tranșăm cumva această problemă care doar stă și coace. Trecerea timpului NU NE AJUTĂ: uitați-vă la Crimeea. Cică a fost odată a tătarilor, acum e a rușilor. Pentru că așa își amintesc oamenii care locuiesc acolo: că s-au născut în mama Rossia. Așa și cu ținuturile noastre istorice, luate de URSS/Ucraina și alte țări în care visăm că mai avem oameni, pămînturi și drepturi: dacă mai așteptăm mult, nimeni în viață n-o să-și mai amintească că s-a(u) născut în România. Și atunci frustrarea noastră o să devină una ușor penibilă. Că o să tot cerem să ni se dea înapoi niște teritorii locuite de niște oameni care nu se vor mai considera români.

IMG_4686

(Cea mai veche construcție din Kiev: un turn care face dintr-un vechi zid de apărare.)

Deci, am ajuns la Kiev, în centru. Orașul, surprinzător: destul de îngrijit și aerisit, multe mașini dar parcă nu pînă la sufocare. Tot o arhitectură de tipul slav-imperialist-comunist, dar parcă mai faină (o să vedeți și din fotografii). Bucureștiul nostru este, față de Kiev, din păcate, foarte urît. Foarte, foarte urît așa cum arată azi. Trotuarele noastre desfundate și pline de gropi, mașinile parcate peste tot, nebunia din trafic, clădirile care stau să-ți cadă-n cap, România face tot posibilul să arate ca o țară exotică, murdară, din lumea a III-a, fără peisajele fabuloase din unele din aceste țări sau siturile arheologice vechi de mii de ani. Am stat cîteva zile la Kiev, într-un hotel aflat la vreo 100 de metri de acum vestitul Maidan, care, sincer, este imens. IMENS. Dacă piața aia s-a umplut de oameni luni de zile, e ceva. Pe bune. Piața aia nu poți s-o umpli cu cîteva mii, acolo au fost zeci de mii de oameni care au luptat de-o parte și de alta.

IMG_4675

(Maidanul e o piață de 3-4 ori cît piața din fața Casei Poporului. )

Nici ucrainienii nu-s chiar ca rușii. Deși seamănă la înfățișare. De aia, poate mai au o șansă. Cît am stat la Kiev am fost în grija unui cuplu ucrainean. Ca-ntr-o vizită de stat oficială, eu am stat mai mult cu nevasta, bărbații au stat între ei, să vorbească ”de afaceri”. Cu cît de duci mai înspre est, revine mentalitatea asta pe care o aveau pe la țară, prin provincie doar oameni de vîrsta bunicilor/străbunicilor. Îmi îmintesc de o mămăiță care m-a tras dintr-o cameră plină de bărbați pe cînd aveam 12-13 ani, certîndu-mă: ”Ce cauți tu cu bărbații, acolo?” Mda. Cu cît te duci spre est, femeile sînt tot mai izolate de bărbați, pînă la extrema talibană din Afganistan, aceea-n care trebuie să-ți pui un sac albastru-n cap dacă ții la viața ta.

 

IMG_4728

(Ce curat e pe jos, observați? Și acum gîndiți-vă la orașele românești. … Ca să revenim la ucrainieni, doamna asta mi-a predat cursul intensiv de cucerire a bărbaților, varianta slavă/rusă. Bărbații noștri, în primul rînd, că nu i-am slăbit din ochi nicio clipă, dar bun și-n-general. M-a învîrtit, m-a sucit, m-a dus într-un colț: ”oare se uită la noi?”, dă-i și oftează și hai să ne mutăm în colțul ăsta: ”dar acum se uită”, of… ”să ne deschidem umbrelele și să stăm așa… acum ce fac?”. La început mi s-au părut cam nepotrivite toate pentru vîrsta ei dar ce știu eu despre bărbați? Nici azi nu știu prea multe. Doamnelor, din cîte am văzut, tehnica slavă este mortală. La cele cîteva ponturi pe care vi le-am vîndut ieeeftin, mai adăugați următorul: cel puțin odată pe zi vă uitați în ochii lor și ori le ziceți ori faceți ceva care să aducă a: ”ești un zeu. Nu, că ești un zeu. N-am văzut niciodată așa ceva.” Imposibil să nu cadă doi, trei lați. Orice vîrstă ați avea și orice greutate. Și după cum vedeți, nu ne-am foit degeaba prin piața aia. Cineva tot s-a uitat la noi și ne-a făcut și-o poză, că deh… avea ce vedea. Nooo? P.S.: umbrela nu e a mea. Și ucrainienii, ca și rușii și românii au obsesia brandurilor și a definirii clasei sociale de care aparțin prin brandurile pe care le poartă la vedere.)

IMG_4688

(mai relaxați, mai normali, arată aproape ca o țară europeană. Copii se cațără pe statui, normal, tinerii se așează direct pe jos și beau o bere. Normal. Statuia avea explicație în ucraineană. Repet: vreți să ne cunoacă străinii altfel? Informații în mai multe limbi, nu doar în română și engleză. Văd prin București străini năuci pe străzi, cum eram eu la Moscova.)
*
Ucrainienii ne-au arătat tot ce credeau că aveau mai bun. Am fost la niște restaurante foarte bune, cafenele elegante, am vizitat un imens tîrg în aer liber, un imens muzeu în aer liber, am fost la o petrecere de firmă, la care lumea a jucat jocuri, au dansat, au încercat să se simtă bine… deja sună altcumva, nu?. Ah, iar trebuie să vă dărîm un mit. Ce să fac, cred că asta mi-e menirea în viață, să îi scot pe oameni din visele lor frumoase, să îi supăr, să-i mîhnesc. Pregătiți batistele! Sarmalele nu sînt o invenție românească, muahahahaîhaha… nici murăturile, nici mămăliga!! Rușii, ucrainienii, uzbecii, bielorușii știu să pună la murat și-o talpă de cizmă stricată. Fac sarmale cu de toate și din de toate, de la stafide pînă la pește, mămăliga lor e excelentă iar mezelicurile, pfoa, uimitoare!

IMG_4694

În afara unor restaurante foarte, foarte bune – of, ce prost se mănîncă în România, oriunde în lume se mănîncă mai bine! – am văzut multe, enorm de multe biserici și mănăstiri care se aflau în centrul Kievului. Și, ușor-ușor, între o biserică și alta, ucraineanca care mă însoțea, a început să-mi spună tot felul de lucruri. Știu eu că ei au fost capitala Rusiei odată? Am auzit de Rusia Kieveană? Nu, nu știam, istoria țărilor slave nu m-a interesat niciodată. Sincer, și azi mă interesează mai mult în contextul în care Rusia ne bate iar la uși. Iar pe rușii de azi îi interesează și mai puțin ce-a fost acum 1000 de ani. Nu mai pot ei de Rusia Kieveană. Iaca, a ridicat Putin o sprînceană și Crimeea a trecut la ei. Și aseară am văzut pe CNN mii de moscoviți care s-au adunat în fața Kremlinului să urle de fericire. Mdea.

Rusia Kieveană sau Rutenia Kieveană a fost cel mai timpuriu stat al slavilor estici dominat de orașul Kiev, aproximativ din anul 880 până la mijlocul secolului al XII-lea. Din punct de vedere istoriografic, Rusia Kieveană este considerat statul predecesor a trei națiuni slave răsăritene din zilele noastre: Belarus, Ucraina și Rusia. Domniile lui Vladimir cel Mare (980-1015) și a lui Iaroslav I cel Înțelept (1019-1054) constituie Epoca de Aur a Kievului, când slavii au fost creștinați și au primit primul cod de legi al slavilor de răsărit, Russkaia Pravda. (Zice Wikipedia)

IMG_4762

Eu știu mai multe despre Henric al VIII-lea, despre Ludovic al XIV-lea, despre Napoleon, despre… Ana de Austria, despre cine să mai zic? despre templieri – am avut o pasiune pentru ei, odată -… Cred că despre Henric al XVIII-lea al Angliei am o imagine mai detaliată și mai completă ca despre mulți voievozi români. Da, se datorează celuilalt tip de propagandă: cea vestică. Care mie îmi place mai mult. Poate e totul o alegere subiectivă, nu știu…

Și iar, în curtea altei biserici – amatorii de ortodoxism ar fi fost probabil, copleșiți, pe mine arhitectura ortodoxă mă lasă cam rece și cea comunistă mă scîrbește – mai îmi spunea ucrainianca, că doar știa că stau la Moscova: dar de holodomor am auzit? N-am auzit, ce-i ăla? A avut puțin timp la dispoziție, trebuia să mă și ”distreze” dar și-a făcut și datoria față de țară între timp. Mi-a transmis ce era important și eu transmit azi mai departe.

Foametea ucraineană (1932-1933), cunoscută și ca Holodomor (în limba ucraineană: Голодомор), a fost una dintre cele mai grave catastrofe naționale ale ucrainenilor din istoria modernă, cu un număr de morți estimat la câteva milioane. În timp ce foametea din Ucraina a fost parte a unei foamete care a afectat și alte regiuni ale Uniunii Sovietice, prin Holodomor se înțeleg strict evenimentele care au afectat teritoriile locuite de etnicii ucraineni.

Cercetătorii sunt de acord că foametea a fost cauzată mai degrabă de politica agricolă a guvernului sovietic și a lui Stalin decât din cauze naturale, iar Holodomorul este denumit și „genocidul ucrainean”, ceea ce ar implica faptul că Holodomorul a fost pus la cale de guvern, cu scopul distrugerii națiunii ucrainene ca factor politic și entitate socială. Istoricii încă mai discută dacă politicile care au dus la Holodomor cad sau nu sub incidența prevederilor Convenției asupra genocidului, iar mai multe țări au recunoscut între timp Holodomorul ca genocid. La 28 noiembrie 2006, parlamentul Ucrainei a aprobat o rezoluție care afirmă că foametea forțată din perioada sovietică a fost un act de genocid împotriva poporului ucrainean. (Zice wikipedia)

Pe scurt, văzînd că ucrainienii nu se înscriu de bună voie în colective, după o așteptare de cîțiva ani, rușii au trimis cîteva mii de activiști în Ucraina să rezolve problema. Profitînd și de un an agricol mai prost, rușii au confiscat toată mîncarea  și i-au lăsat pe țărani să moară de foame. Foametea a fost atît de cumplită încît în unele cazuri s-a ajuns la canibalism. Nu am găsit cifre sigure despre numărul de morți, spre deosebire de naziști, comuniștii nu țineau evidențe așa clare ca să nu poată fi învinuiți după aia. Se vorbește de 5-7 milioane de morți. Ucraineanca zicea c-au fost mai mulți.

*

Va continua!

Anunțuri

amenințarea rusă III


așa m-am plictisit de argumentul marilor valori ruse :)). Ce face îndoctrinarea din oameni, ce putere are ÎNCĂ! mitologia comunistă!! Ce proastă ești, n-ai înțeles nimic! Așa, așa, luminați-mă voi cu lumina de la est, ce era de înțeles și n-am înțeles? Vai dragă, dar cum se poate să nu fi întîlnit marea intelectualitate, să nu scrii nimic despre VALORILE RUSE, mi-au scris unii care n-au ieșit nici pînă la Balcic. După care au dat repede un search pe Google după ”valori rusești” și rezultatele mi le-au copiat într-un comentariu, fără să știe nici ei cine-s ăia. Dar nu mi-au răspuns la întrebarea: CE PRODUSE DE PROVENIENȚĂ RUSEASCĂ AVEȚI ACUM ÎN CASĂ? Numiți-mi unul, măcar. Unul. Ceva făcut de ei care să ne placă, să ne folosească. De ce n-am scris despre valorile rusești… oamenii ăia nemaipomeniți, deosebiți, laureații Nobel… Păi nu i-am întîlnit pentru că nu stau pe stradă. Sper, spre binele lor. Nu te servesc la restaurant, nici măcar nu vînd bilete la intrarea în muzee. Sper, spre binele lor. Nu, că nu i-ai căutat tu, nu te-ai străduit să-i înțelegi. Pe bune?? Rîd, ce să mai fac.

IMG_1882

(O valoare românească de pe Bulevardul Ana Ipătescu. Oare ce zic străinii cînd trec pe aici? Credeți că se-ntreabă unde-s valorile românești sau ne judecă așa cum sîntem?)

N-ai căutat valorile ruse, proasto! Credeți că atunci cînd vine un străin în România și stă lîngă o clădire care stă să-i cadă cap, înconjurat de mii cabluri, afișe lipite peste tot, trotuare mizere și pline de mașini și o lume mohorîtă și agresivă gîndește: Oare unde-or fi valorile acestui popor MI-NU-NAT? Pe ce drumuri umblă? În ce grotă s-or fi ascuns? De ce umblă pe străzi numai oamenii ăștia răi, îmbufnați care tot mai des arată ca niște saci plini de oase? În ce peșteră să mă duc să întîlnesc VALORILE românești? Pe bune, chiar așa credeți? Aoleo… rîd cu lacrimi.

IMG_2223

(Cea mai veche stradă din București, din cîte știu eu: Stavropoleos. Orașul ăsta are un potențial mare de care ne batem joc în fiecare zi. De fapt ne batem joc de noi. Pe aici am văzut străini admirînd, în alte părți unde era urît și murdar, rîzînd, ridiculizînd sau uitîndu-se stupefiați. Cred că lumea e de fapt, obiectivă. Ce și cum arăți așa răspuns primești.)

Străinii judecă, ne judecă și încă aspru, unii. Asta fac oamenii, se uită în jur și judecă. Și voi faceți la fel. TOȚI. Uite ce clădire frumos restaurantă, uite ce cocină împuțită, uite ce oameni delăsători, cărora nu le pasă de istoria lor – vesticilor le pasă de istoria lor! – n-au indicatoare bilingve, ce indicatoare? deja ar trebui să avem google maps adaptat, apps-uri care să poate fi descărcate etcetera, cu informații în MAI MULTE LIMBI despre obiective turistice, restaurante, chestii-trestii-socoteli. Am văzut niște englezi care se mirau de niște meștereli tipic românești de care e plin Magheru: aerul condiționat improvizat, atîrnat pe fațadă cu scurgere pe trotuar. ”Ce oameni!” – își spuneau englezii ăia suficient de tare încît să-i aud eu. Și rîdeau. Sigur s-au dus după aceea să caute valorile românești.

IMG_2239

(Și le-au găsit un kilometru mai departe. Mai bine că-i blurată, că-mi vine să vomit. Strada Sfinților, Strada Franceză, centrul Bucureștiului. (Mulțumesc doamnei Colfescu pentru corectură. Deși, strada Sfinților are cîteva ganguri care nu-s mai prejos cu nimic.) Clădirea e monument istoric, după cum vedeți. Oare cum ne judecă ”străinii”? Că noi nu judecăm deloc, după cîte văd.)

*

apropo, românii văd valoare numai în cine a scris ceva sau a luat un premiu la Cannes. Nu. Și inginerii au valoare. Și CE valoare. Olanda era plină de niște inginerii de-mi stătea mintea-n loc, zăgazuri și mori de acum 500-600 de ani, toalete publice care intrau peste zi în pămînt… Și fizicienii. Și chimiștii. Și ăia de vînd în magazine ar trebuie să fie într-un fel. Mai TOȚI ar trebui să fim într-un fel. Ca să ridicăm media. Nadia Comăneci nu ne ajută cu nimic acum. A fost, s-a dus. Și-a făcut treaba, la vremea ei. Dar acum e acum. Cînd se plimbă cineva prin România ACUM nu-și zice: vai ce chestii nașpa pe aici, dar ce bine că o au pe Nadia Comăneci!

*

IMG_0875

(O valoare românească într-o cruntă mizerie: Cazinoul din Constanța, una dintre puținele clădiri din România cu elemente de arhitectură art nouveau. Da, frate da’ și pămîntul de sub ea are valoare da? Ce bloace am putea trage aici! Și e în Împărăția lu’ Mazăre, alt votat permanent, ca Putin. Valori rusești, valori românești, aha…)

412393_10150967578483379_766822260_o

(Cred că încă e deschis pentru vizitare. Lumea care-l vizita, se scălda-n uimire: vai de mine, dar de ce e lăsat așa? De ce nu vine CINEVA să facă CEVA? Cine să vină? Putin? Noi de ce nu facem nimic?)

IMG_0872

(M-am dus la Constanța să cer o autorizația să fac niște spectacole, în cazino sau pe lîngă. A fost o experiență și asta. Distractivă dacă n-ar afecta direct viața mea. După ce-am alergat de la o instituție la alta lăsîndu-i pe ăia cu gura căscată cu întrebarea mea, și-am vorbit și cu doamna Hașotti, mda nevasta domnului ex-ministru, directoarea unui muzeu și obsedată la momentul acela de Udrea, am ajuns la un domn care mi-a dat răspunsul final care a sunat cam așa: ”nu se poate. Avem aici un băiat deștept care tocmai a obținut niște finanțări europene și o să intre totul în reconstrucție.” Asta a fost acum doi ani. Constănțeni, s-a renovat ceva?)

*

Vaaai, să nu-i judecăm pe alții, ca să nu fim și noi judecați. Să căutăm valorile ruse. Foarte, foarte dăștept, ce să spun. Sigur așa o să fie. Faceți-vă voi că nu vedeți și nu auziți și atunci nici străinii nu o să ne vadă așa cum ne arătăm. Iar cînd vă duceți la Paris și vedeți un șobolan, să veniți acasă și să le spuneți tuturor: vai dragă, împuțit mai era Parisu’!

IMG_4367

(Avem parcuri frumoase, unele chiar curate, o plăcere să te plimbi prin unele. Am o tonă de fotografii frumoase din parcurile bucureștene.)

IMG_2727

(…dar lăsăm ce-a fost făcut frumos de mîna omului într-o mizerie cruntă. Oare ce zic străinii după ce văd așa ceva? Se mai duc să caute valorile românești? Sau se gîndesc că ăștia sîntem?)

Pentru că cei mai mulți români, ca și cei mai mulți ruși n-au trăit NICIODATĂ o altă viață, s-au obișnuit cu mizeria, urîțenia, dezorganizarea din jur. Asta e normalitatea lor și nu văd mai departe de ea. Și se alimentează cu mituri. Românii au inventat penicilina băi, și savarina, și l-au dat pe Tesla, și bunica lu’ Obama era de pe lîngă Făurei, la noi s-a înfințat omenirea, la noi în Dacia, băi, inculților, băi inglejilor, francejilor care sînteți. Da, da. Și dac-ar fi așa și am fi inventat noi cine știe ce, lumea trăiește în prezent. ACUM vin străini în România, ăia care mai vin și se uită în jur. Se freacă de mașinile parcate pe trotuare, se uită la blocuri și la cartiere și le spun ghetouri… le-am arătat unora un film din România, de care sînt mîndră și care a luat și un premiu la Veneția și m-au întrebat de ce arată Bucureștiul ca după război? Și de ce avem atîtea ghetouri?

IMG_1616

(”Peisaj urban” tipic bucureștean. Și ăsta e un cartier îngrijit.)

IMG_1071

(… și dacă știi unde să cauți, găsești locuri care te uimesc… da, avem valori și noi, dar v-ați întrebat, la cum arătăm și CUM NE ARĂTĂM, cîți stau să le caute??)

Sigur, dacă iei om cu om o să găsești excepții și la noi. Oameni talentați, oameni frumoși la suflet, oameni de excepție. Dar noi vorbim aici de impresia generală pe care o lasă o țară, nu despre excepții.

***

SĂ revenim la VALORILE RUSE și AMENINȚAREA RUSĂ. Orice călător, chiar dacă stă ca mine, mai mult într-un loc, ia pulsul de pe stradă, de la omenii pe care-i întîlnește în mod normal, NU ÎN MOD EXCEPȚIONAL. Dacă marea masă are nivelul jos, așa e percepută și țară. Și AȘA ȘI E ȚARA. E drept că eu am văzut Moscova dintr-un colț, faza nasoală pentru noi, românii, atît de apropiați de Rusia, e că eu am văzut Moscova FIX DIN INTERIORUL MINORITĂȚII CARE CONDUCE. Și minoritatea aia așa e, cum am descris-o eu. Și mai exagerat de așa, sînt sigură că nu mi-au arătat mie turismul sexual cu minore care totuși se simțea, depravarea maximă, raptul, crima și alte rele. Am mai văzut și o clasă de mijloc interesată să acceadă în cercurile superioare. Și atît. Nu exclud că au valori, dar nu valorile-i conduc pe ei acum. Asta e problema. Ca și în cazul României.

IMG_1155

(Uite, pun și două fotografii frumoase din Moscova, să nu facă rusofonii infarct, totuși. Nu le doresc să moară, le doresc să se mute-n Rusia definitiv. Cred că-i cea mai bună soluție pentru toți. N-am prea multe fotografii frumoase din Moscova, oricum, nu pentru că am privit-o eu cu ură ci pentru că… așa arată, ca-n pozele din articolele mele. Asta e grădina botanică și aici e o ”cascadă” făcută dintr-un fel de frunze cred. Arăta spectaculos în realitate. Dar rar vedeam așa ceva.

IMG_1159

(Frumos. Dar rar.)

*

N-avem nevoie să adăugăm la defectele noastre și defectele lor. Adică să ne înmulțim bubele de 100 de ori. Dacă așa își aleg să trăiască, n-au decît. De ce să suferim noi, printr-o apropiere de Rusia și mai mult decît suferim acum? Rusia n-are ce să ne dea la ora actuală în afară de gaz mai ieftin. Ba chiar mai poate să ne ia și din puținul pe care-l avem. Ai mei îmi zic că pe vremea comuniștilor mai toată producția se trimitea în Rusia și cînd au fost ei în excursie la Moscova în anii 80 magazinele nu erau așa goale ca-n România și au găsit acolo și pui românești. Vedeți după ce plîng rușii? După niște țări pe care să le mai jefuiască nițel. Ieri am auzit de două sondaje pe CNN, nici cel mai obiectiv post din lume, nici cel mai prost. Unul spunea că Putin are undeva între 70 și 75 % susținere națională după trei mandate. Cred că în timpul vieții noastre o să-l vedem și cu titlul de împărat. De facto, este. Rușii cred cu tărie în soluția pumnului de fier. ȘI-O VOR APLICA PESTE TOT UNDE POT. Ca și unii români cretini care-și doresc un tiran luminat. Nu știu de ce nu se mută în Coreea de Nord ăștia, pe bune. Să vadă acolo tiranie cît cuprinde. Celălalt sondaj arată că 95 % din ruși sînt de acord cu anexarea Crimeei. Sigur că și EU are bube și trebuie să te lupți acolo ca să-ți faci un loc, dar per total sînt mai multe bune ca proaste în EU. De ce am alege ceva mult mai prost? Doar pentru că nu vrem să luptăm cu complexele noastre, cu înapoierea noastră vizibilă dar nu netratabilă, cu retadrul, cu prejudecățile noastre? Sîntem chiar ATÎT DE LENEȘI? De ce ne-am duce înspre unii, care, în medie, sînt dacă se poate așa ceva, și mai retardați din cauza țării și condițiilor în care s-au născut? Și care sînt atît de îndoctrinați încît acum vor să se facă împărăție? DE CE? DE CE? DE CE?

IMG_2694

 

*

citiți și: ”este un război, prostule” – garry kasparov. amenințarea rusă IV

amenințarea rusă II


amenințarea rusă e posibilitatea de-a recădea din nou într-o mare minciună. Într-o societate profund mincinoasă, găunoasă, profund bolnavă. În care indivizii de calitate se pierd și lichelele, nonvalorile prosperă. Care nu mai are standarde duble, are standarde făcute pentru fiecare categorie în parte. Un standard pentru cartierul Primăverii, altul pentru Balta Albă, altul pentru Ferentari, unul pentru sîrbi altul pentru maghiari, ca să folosesc repere bucureștene/românești. O societate care, după cum cei mai mulți am văzut în timpul vieților noastre, sucombă la un moment dat, pentru că, de fapt, nu se bazează pe nimic. Și nu numai că sucombă dar nu lasă nimic în urmă și CULMEA, din cenușa ei, pînă acum, puține au crescut. Nu mi-a ieșit articolul anterior, n-am reușit să explic ce e nociv în societatea rusă. Rușii se țin cu disperare cu o mînă de cîteva din simbolurile marxiste, leniniste, comuniste, fără să le privească cu adevărat în față, fără să le analizeze obiectiv și fără să-și spună sincer și deschis: da, noi am făcut gulagurile și ne-am omorît între noi. Am omorît în gulagurile sovietice mai mulți ruși decît toți oamenii din toate țările care au murit în timpul celui de-al doilea război mondial. Da, n-am făcut nimic din ce-am promis: utopia marxistă, egalitaristă, blablabla. N-am înfrînt consumersimul, ba DIMPOTRIVĂ, consumerismul ne-a învins pe noi. Și, cu cealaltă mînă tremurîndă, aduc tot ce pot din străinătate. Copiază tot. Și cu încrîncenare cred în continuare, deși nu le iese nimic, că AȘA e bine.

IMG_0523

(Am ales fotografia asta neclară și prost încadrată ca să vă arăt, din nou, steaua sovietică și secera și ciocanul, nelipsite, neclintite. Erau peste tot. A fost un șoc major pentru mine, această nerenunțare la comunism. Ei sînt încă niște comuniști care au pașaport, blugi, mașini, țoale străine și coca-cola.)

E ATÎTA disperare în felul în care cumpără și importă tot, tot, TOT, încît nu poți să nu te gîndești la cît de frustați au fost. Și ce efect perves și invers a ieșit din comunism. Olandezii sînt niște oameni extrem de cumpătați și socotiți, aproape zgîrciți, mult mai egali între ei decît au fost comuniștii. Pe lîngă ei, rușii sînt niște consumatori deșănțați. Și noi, românii, am fost frustrați, dar Doamne iartă-mă, nu mă gîndeam că rușii sînt în halul ăsta. Un rus, care-și zicea Gregory, mi-a povestit, cam tot în perioada aia, cît de umilit a fost cînd s-a mutat în SUA (unul din visele rusești, dacă vă vine să credeți: să se mute taman la inamicul cel mare: în USA, peste gîrlă, la Miami), și soția lui s-a angajat la cabinetul unui doctor și doctorul acela a trimis-o să-i cumpere un tuna sandwich și ea nu știa ce-i ăla. Plîngea Gregory cînd îmi povestea. ”Îți dai seama – zicea printre sughițuri – nu știa ce-i tuna sandwich!”. UMILINȚĂ. Asta simt rușii în fața vesticilor. RESENTIMENT. Comunismul nu le-a ieșit.

IMG_0514

(Tot ce-i roșu are legătură cu kremlinul, armata roșie, comunismul roșu…)

Sînt profund confuzi. Nu numai că n-au convins pe alții de superioritatea lor, de excepționalismul rus, de magia sufletului slav, dar nu s-au convins nici pe ei. Dar continuă să o provlame. În ciuda a toate, nu încetează să afirme superioritatea valorilor ruse comparativ cu cele ale capitaliștilor. Tot spunînd atîția ani o minciună ajungi s-o și crezi. Mintea ți se reformează. După 80 de ani de comunism și ”egalitarism” și luptă împotriva capitalismului mîrșav au dat iama în magazinele capitaliste ca o hoardă flămîndă de sălbatici. Asta după ce s-au omorît din nou între ei, ca să facă bani pe care să-i spargă prin capitalismul împuțit. Asta mi-au povestit moscoviții: Abramovici și gașca, ocrotiți de Putin în schimbul titlului de împărat, s-au îmbogățit punînd pistolul la tîmpla țăranilor care aveau pămînt în zonele petrolifere. Uneori au mai și tras cînd țăranul era prea încăpățînat. La sfîrșitul anilor 90 și începutul anilor 2000, pînă am ajuns noi acolo, oligarhii s-au omorît și între ei, că erau prea mulți, pe stradă, în casă, cu lunetiști, cu toate alea. De aia aveam geamuri antiglonț și veste antiglonț în apartament. Pentru că eram într-un grup de bogați care au supraviețuit acestor lupte interne. Despre luptele astea interne mi-a povestit și Gregory. El fusese un fel de ”vîîîînd blugi, vîîîînd țigări, vîîînd de-toate” în comunism și bineînțeles îi știa pe toți. Parteneri de ”afaceri” de-ai lui au fost omorîți pe stradă, în lift, în fața blocului… Moscova era relativ liniștită cînd am ajuns eu, dar frica persista și da, vestele antiglonț erau acolo. Și la mine-n debara. Deși n-am înțeles niciodată la ce foloseau toate gărzile și vestele cînd un lunetist te putea face oricînd de pe blocul de vis-a-vis.

IMG_1134(Mai ieșea și soarele. Vara :). Vedere din balconul meu moscovit, Sub acoperișul pe care-l vedeți e unul din cele mai bune restaurante fusion din lume, oricum, cel mai bun în care am mîncat eu. Îngrozitor de scump. Nu există nimic similar în București, de fapt în București se mănîncă extrem de prost.)
*
Și apoi s-au pus pe benchetuit, cumpărături și călătorit. Și capitaliștii, cum scriu ei, comuniștii, în cărțile lor, atît au așteptat. În galeriile Lafayette din Paris totul e ȘI în limba rusă, inclusiv anunțurile că se închide magazinul. (Pînă azi probabil totul e și în chineză). Ăia n-au grețuri să vorbească rusa dacă așa pot să vîndă. Rușii nu vorbesc alte limbi că deh, planul era să fie lumea împărțită în două, juma’ americană, juma’ rusă. Deci ei așteaptă încă să învățăm rusa. Bine, așteptați băieți, ce să zic. Cine are interes să le vîndă ceva rușilor, învață rusa. Cumpărați, cumpărați, banii n-au miros. Așa s-au îmbogățit capitaliștii: profitînd de prostia altora. ”Ce dracu scria în cărțile alea comuniste că văd că n-ați învățat nimic” – o tot întreb pe mama. ”Nu că, socialismul științific era ceva. Da’ nu s-a aplicat.” – răspunde ea. PĂI!! Dacă nici ăia care l-au făcut nu cred în el??

IMG_0513

(Cerul, mai mereu gri…)

E greu să accepți că ai făcut parte dintr-un sistem de valori false. Sau imposibil de pus în practică. Cum a fost comunismul. După îndelungate și aprige discuții în contradictoriu cu mama, am acceptat asta. Nu poți să negi dintr-o dată că în ce-ai crezut a fost COMPLET greșit. Citiți măcar una din cărțile lui Tismăneanu. La noi, primii comuniști au fost marxiști puri, au luptat în războiul civil din Spania, au stat prin închisori, credeau în egalitarism, tralalala, dar cînd au ajuns la putere n-au făcut NIMIC. Au luptat pentru marxism și egalitarism, s-au dus la închisoare pentru asta și cînd au ieșit de la Doftana s-au mutat în Primăverii. Aici e MAREA ÎNTREBARE: DE CE? Cum s-a putut întîmpla așa ceva?

Și capitaliștii au furat, și ÎNCĂ FURĂ, dar mai deștept. Au furat lucruri de valoare și au investit în valoare. Și investesc în continuare în adevărata valoare. Artistică, științifică, sportivă… UMANĂ. De aia prosperă. Cîte produse rusești aveți în casă la ora asta?? La cît sînt de mari, de ce nu fac și ei nimic? Capitaliștii colecționează tot ce-i bun și se folosesc de proști ca să se îmbogățească. Dacă ești prost și mănînci enșpe mii de hamburgeri pe zi, bei cola și-ți dai banii pe prostii, treaba ta. Dacă ești deștept însă…

În Veneția, Londra, Roma, Monte Carlo, mă rog, pe unde se mai duc rușii la cumpărături, totul e la fel. Îi ajută: luați-o pe aici, dacă vreți să cheltuiți. Indicatoare, panouri, explicații ȘI personal care vorbește limba rusă. Cumpărați, cumpărați, cumpărați. Capitaliștilor nu le pasă.

IMGP1678

(Galeriile Lafayette. Orice rusoaică care se respectă își face cumpărăturile la Paris. Francezii nu se supără, ba chiar și-au angajat personal care vorbește rusă.)

IMGP1681

În schimb, la Moscova, în afară de top managementul din anumite companii, nimeni nu vorbește alte limbi în afară de rusă și eventual limba țării de baștină, alta ca Rusia. Degeaba te duci la cumpărături, nu poți întreba pe nimeni nimic. Am înțeles că au aproximativ 400 de teatre. Piesele nu sînt subtitrate ca să te poți duce dacă nu știi rusa. Nu există indicatoare stradale în altă limbă decît rusa. Hărțile sînt în rusă. Totul e în rusă. Cînd am ajuns prima oară la Paris, Londra sau Roma, mi-am cumpărat o hartă din prima stație de metrou și n-am mai avut nevoie de nimic altceva ca să mă descurc prin oraș. Ca să nu mai spun că peste tot m-am înțeles pînă la urmă cu toată lumea. Chiar dacă nimeream pe cineva care nu vorbea niciuna din limbile pe care le știam eu. Pentru că vesticii sînt dezinhibați și comunicativi. Rușii sînt îngîmfați și inhibați. La Frankfurt, cînd am fost prima oară, în trenul care venea de la aeroport, un tînăr neamț mi-a zis în engleză, văzînd că nu știu ce stație e: ”aici e capăt de linie”. Nu, nu l-am întrebat, și-a dat el seama și m-a ajutat. Un gest spontan, care a spus multe despre el. La Moscova rareori am reușit să vorbesc cu alte persoane în afara celor pe care le-am întîlnit prin intermediul partenerului meu. Și mulți din cei pe care i-am întîlnit erau tot străini: englezi, argentinieni, elvețieni, alți olandezi. La Moscova, surprinzător, nu există o viață culturală vivantă pe care s-o simți de pe stradă, cum o simți la Berlin sau la Londra, sau la Roma unde te poți opri tot la al doilea colț și să te tot miri și să admiri. Și unde poți COMUNICA cu oamenii. Tot ce poți să admiri pe stradă sînt țoalele, mașinile, reclamele, EXTERIORUL. Ce au VĂZUT ei prin străinătate și au reprodus acasă.

IMG_0499(Ca și românilor, le lipsește un real simț estetic. Termopanele, fie și maro, ornate cu neoane roșii sînt de prost gust lîngă pasărea asta exotică și gardul de marmură care, împreună, ar mai fi cumva. Peste tot vezi combinații de astea, ca și în București. Doar că la scară mult mai mare. De o sută de ori mai mare. Cum sînt și ei de 70 de ori mai mulți și au mult, muult mai mult teritoriu ca noi.)
*
Sînt o populație închisă. Prizonieră. Într-o limbă, într-o istorie, într-un set șubred și dubios de valori. În visul lor imperialist. Cineva mi-a replicat plin de țîfnă la postul anterior că n-am încercat să înțeleg deloc marele popor rus. Problema e c-am încercat. Doar că nu era nimic mai mult de înțeles. În plus nu prea puteam comunica între noi. Șoferului cu care mă duceam la cumpărături îi desenam cînd voiam ceva. Asta era una din puținele forme de comunicare cu rușii de rînd. Dar nu poți să te duci cu un bloc de desen pe stradă și să le desenezi oamenilor ce vrei să-i întrebi. Nu? Middle managementul care știa engleză… ei bine, ei îmi aminteau de românii care cultivau prezența străinilor doar-doar i-or invita străinii prin oraș și le-or plăti mese bogate în restaurante scumpe la care altfel nu se puteau duce. N-ați întîlnit așa ceva? Hai că se purta foarte mult și-n România într-o vreme. Cînd ni se părea OK să pozăm în ex-comuniștii săraci. Cam așa și cu middle managementul care vorbea engleză. Sau italiană. Italiana era ceva mai la modă ca engleza în cercul în care mă învîrteam eu (sic). Așteptau să-i invităm noi în oraș. Colegii soțului meu vorbeau engleză. Dar nu erau interesați de teatre, filme, expoziții… ci de bani. De țoale, de restaurante. Foarte mult au investit moscoviții în acele restaurante, foarte mult. În acele cluburi. ACOLO era cultura lor. Visul lor occidental. Probabil foamea din timpul comunismului care și la noi a refulat într-o obsesie a îmbuibatului cu salam și mici… nu știu ce să zic.

Oamenii banali, mediocri, bogați sau nu, se gîndesc numai la burtă și la plăceri erotice, fără o elită culturală, fără o elită a oamenilor de știință. Mda. De aia aveau regii de pe vremuri artiști aciuiați pe la curte. Și ”oameni de știință”, atît cît se putea în fiecare epocă.

Și românii sînt prizonieri într-un spațiu și-o istorie defavorabilă. În tot felul de mituri național-caraghioase și prejudecăți. Dar cînd îi vezi pe ruși îți dai seama că românii parcă vor să iasă din limitele astea. Greu, chinuit, dar se văd încercări. E bine că sînt mulți plecați afară din țară și muncesc, chiar și muncă de jos, curățenie, pamperși, ”la fix” în Italia, din astea ce ni se par umilitoare și scîrboase, tot sînt mai bune, mai cinstite decît să ne amăgim c-a fost mai bine-n comunism. Munca e-o treabă sănătoasă și cinstită. Și cînd mai e și plătită… femelile alea de spală funduri prin străinătate nu și-au părăsit toate copiii acasă, unele și i-au dus la școală, acolo, cînd au avut suficienți bani. În cîțiva ani vom avea și-o generație școlită afară, în contradicție și competiție cu cea școlită în țară. Contactul cu lumea dură, capitalistă, care te ejectează imediat ce nu mai poți produce și nu te poți întreține curăță moștenirea aia cumplită, comunistă. Deschide mintea chiar de-o umple cu altfel de frustrări. Nu există viață fără frustrări, societate perfectă… Trece un timp pînă să realizezi că viață fără frustrări nu prea există. E bine că românii pleacă la muncă chiar dacă inițial se umplu de mînie, furie și umilințe. În final, mulți o să înțeleagă. Și poate o să se și întoarcă. Rușii în schimb, nu-și doresc să se schimbe, și cred că după încă cîțiva ani de periplu prin lume o să se întoarcă înspre sînul strămoșesc și-o să se închidă acolo. Pentru că doar acolo pot să-și proclame supremația fără să fie contraziși de realități. De fapt ei n-au nevoie de realitate ci de iluzie. Și multă vodcă. Sau mai nou, orice fel de drog.

Putin, la București, prin 2004 parcă, mi-am notat într-o agendă, a spus: ”RUSIA E O ȚARĂ AUTOSUFICIENTĂ”. Și fix așa se comportă toți. Or fi și printre ei oameni minunat de sensibili, de citiți și cultivați, dar dacă nu poți ajunge la ei? Ce faci? Și dacă ajungi pînă la ei sau ei pînă la tine și-ți vorbesc numai rusă? La un moment dat, un rus mi-a bătut la ușă și mi-a cerut ”voda”, semn că știau că o străină e printre ei, pe acolo. Și că erau interesați. Am dat amîndoi dîn mîini cam juma’ de oră. Degeaba. Italiana, franceza, engleza, toate-i sunau la fel. Credea că-s franțuzoaică. Mulți credeau asta, nu știu de ce. Pînă atunci învățasem cîteva cuvinte și am înțeles cumva că era într-o orchestră și cînta la un instrument. Și atît. Gata. Rusia e o împărăție închisă. Și-ntr-un final, cine poate, fuge. C-așa-i în tenis. Una spui, alta faci.

IMG_0558(Ateismul comunist a eșuat atît de tare încît Moscova s-a umplut de biserici, una mai aurită ca alta. Frumoase, nimic de zis)
*
Așa că, distracția mea cea mai mare era să urmăresc cum se plictisesc acești multi milionari ruși. Am ieșit de cîteva ori în oraș cu unul dintre cei cu adevărat bogați. Oh, să fac o nouă paranteză aici, românii nu știu ce-i aia: ”mulți bani”. Ai noștri așa ziși milionari sînt mici copii și penibili pe de-asupra. Rușii nu erau penibili, erau doar ca niște copii mari, bătrîni, auriți toți și hilari.

Și m-am distrat copios. De cum am ieșit din scara blocului și ne-au înconjurat cei 6 bodigarzi care vorbeau în pumn, cum vezi în James Bond, m-a bufnit rîsul. Mă rog, m-am abținut, ca să văd ce se-ntîmplă mai departe. Olandezul, culmea, era complet impresionat. El, crescut într-o țară cinstită, socotită, cumpătată, măsurată, echilibrată… EL ERA IMPRESIONAT. NU EU. Îmi venea să rîd pentru că era ca-ntr-un film, pentru că nu mai văzusem niciodată așa ceva, pentru că-mi părea complet inutil: bodigarzii te pot apăra pe orizontală dar dacă voia cineva cu adevărat să-l omoare pe nenea, ar fi tras de pe un bloc, presupun. Am mers cu merțanul cu 7 uși – n-am mai văzut de atunci așa ceva – blindat, înconjurat de jeepurile spărgătoare, de ariergardă și tot tacîmul. Am vizitat cluburi, cazinouri, restaurante unde o masă de 4 persoane e de la 5000 de euro în sus, mă rog, tot ce considera nenea că e mai bun pe-acolo. Am văzut lucruri complet aiuritoare. Am văzu fete de 15 ani dezbrăcîndu-se prin dușurile construite în pereții cluburilor, am fost la Vesna, clubul anotimp care se închidea cînd trecea primăvara și proprietarul făcea altul numit ”Vară”, și-apoi unul numit ”Toamnă” și tot așa, la Market, un restaurant aflat la etajul 3 sau 4 al unei clădiri informe pe dinafară, care avea o fermă întreagă construită în restaurant, la care te puteai uita prin niște geamuri speciale, cu vacă, oaie, găini și o rusoaică care torcea și mai strîngea balega, pe care, pentru autenticitate, o evacua prin restaurant… V-am zis că rușii mi-au arătat tot ce aveau mai bun, nu? Ei bine ASTA AVEAU MAI BUN. CE VĂ POVE’ EU AICI. Am văzut-o într-un cazino pe Ala Pugaciova, grasă, îmbrăcată în colanți albi, cu cizme lungi albe, fustă mini, un top mulat și turnată în aur și diamante. (Bine, mi s-a zis, uite-o pe Ala, o știi, nu? Eu nu, dar mama mi-a amintit cine e, cînd i-am povestit.) Se juca plictisită la slot machines, lîngă soțul ei, un tînăr de 30 de ani, la fel de plictisit ca și ea. Cîți ani să aibe Ala Pugaciova? 60? 70? Cît am stat la Moscova au și divorțat. Ala avea un astrolog personal, un fengshuit personal, doctori personali, șoferi, bodigarzi, un întreg alai. Fiecare oligarh care se respectă, și despre ea se spunea că e șefa mafiei artiștilor, avea o mică curte. Cu astrologi care le spuneau cînd să iasă din casă, cînd au noroc la joc, în dragostea, din astea… cu doctori, unii, alții după posibilități, cu apartamente întregi construite ÎN spitale. Olandezul a făcut o criză de nervi cînd fengshuistul companiei i-a rearanjat biroul în funcție de data nașterii în timp ce eram într-o vacanță. Dar așa funcționau lucrurile acolo. Cît nu l-a înnebunit de tot stilul de viață rusesc, am putut rîde împreună de toate astea.

*

IMG_0420

(Și după atîtea bogății, cînd mă plimbam prin oraș, pe lîngă gările unde veneau trenurile din provincie, CÎTĂ SĂRĂCIE, ce oameni obosiți, necăjiți, care de abia își mai trăgeau amarul după ei… egalitatea comunistă, da-da, aha…)

Dar valorile ruse, marii lor scriitori, regizori, îmi replica oțărît altcineva… Da, sigur, i-am citit, i-am văzut, unii îmi plac… dar comparați ce-a realizat imperiul rus cu ce-a realizat imperiul britanic. Două imperii comparabile ca întindere, ca populație, ca număr de țări subjugate. Rușii îi au pe Dostoievski și pe Tolstoi și pe Bulgakov, da. Englezii, numai ei, au vreo 100 de scriitori mari, de neratat într-o viață, numai în biblioteca mea. Rușii îl au pe Cehov. Foarte, foarte bun. Îmi place Cehov. Englezii îi au pe Shakespeare, pe Marlowe, pe Becket (irlandez). Da, dar rușii îl au pe Gagarin. Sigur. Și la Geneva, unii caută particula lui Dumnezeu. Pînă și unul din cele mai tinere imperii din lume, cel american, a produs enorm, cultural și științific în ultimele 200 de ani. Am văzut niște documentare TED zilele astea de mi s-au încîlcit complet circomvoluțiunile.

NU AVEM LA CE NE ÎNTOARCE! ROMÂNI, NU VĂ MAI UITAȚI ÎNSPRE EST!! Asta vreau să spun cu atîta blăblăială și niște texte atît de lungi. Oricît de nedrept ni se pare capitalismul, oricît de nașpa am fi trăit în ultimii 25 de ani, înspre Rusia NU E NIMIC!! Dar absolut nimic. E doar un hău din care se nasc crime odioase, crime în masă, răsturnări sociale, un nonsens cumplit. E greu să accepți că te-ai născut într-o țară satelit a URSS care a avut parte de-un post comunism mizer care ne-a adus într-o stare de disperare cruntă. DAR NU URASIA sau EURASIA lui Putin o să fie soluția. Pentru că acest imperiu estic va fi fondat pe același tip de societate strîmbă care NU PRODUCE NIMIC BUN. Ați uitat cum nu funcționa nimic în comunism? CHIAR AȚI UITAT?? Nici acum nu funcționează nimic la ei, în afară de tot ce-i importat din afară.

IMG_0518

(Roșul ăsta îl vedeai numai în centru-centru, v-am zis. E roșu-kremlin. Nu știu cine e nenea din poză, am uitat și bruma de rusă pe care am învățat-o.)

Și-n plus, săracii… după atîtea nenorociri… Au un dublu complex: inferioritate-superioritate, probabil că există așa ceva în psihologie, dacă nu-l există, ar trebui inventat, și-l aplică în exces. Eu am suferit în Moscova, enorm, pentru că eram izolată fără voia mea, dar după ce impresiile astea s-au mai șters, mi-a fost, cumva, milă de ei. În mintea lor, în inima lor, în tot ceea ce trăiesc și-n tot ceea ce cred se ciocnesc niște extreme care sînt nesănătoase. Și pe care nici măcar nu se gîndesc să le atenueze. Suferă, nu vor să recunoască și nu vor să se trateze. Cînd nu mai pot, fug, dar rar se adaptează sistemului capitalist.

Cînd n-ai bani e cumplit și în capitalism, dar totuși, nu vreți să trăiți ca-n Rusia. Nu ȘTIU CUM SĂ VĂ SPUN. Nu reușesc să fiu complet credibilă, pentru că e incredibil ce se-ntîmplă și ce vă spun.

MI-E FRICĂ DUPĂ FAZA ASTA CU CRIMEEA. DUPĂ ANEXAREA ASTA UȘOARĂ, CA O ZI DE PRIMĂVARĂ. MI-E FRICĂ DE NOSTALGIILE COMUNISTE DIN JURUL MEU. MI SE FACE RĂU CÎND MĂ GÎNDESC. DE ASTA AM SCRIS CE-AM SCRIS, POATE MAI CONVING PE UNUL, DOI, CĂ DINCOLO DE PROPAGANDĂ NU EXISTĂ NIMIC. DOAR UN ORGOLIU IMENS ȘI NESATISFĂCUT. O COMBINAȚIE CATASTROFALĂ. PUTIN CARE VREA SĂ FIE ÎMPĂRAT. ÎMPĂRATUL ROȘU. ȘI ATÎT.

P.S.: Citiți și amenințarea rusă III … pentru comparații 🙂 și ”e un război, prostule” – garry kasparov. amenințarea rusă IV pentru invazia rusă din Ucraina

4 more years …


a macanit Obama pe Twitter … lasandu-l pe Mitt Romney absolut fara grai. Daca nu ma insel, a castigat aceste alegeri cu o majoritate a electorilor mai mare ca acum 4 ani. Iar daca voturile Floridei se vor duce tot la Obama, Romney poate sa organizeze o sesiune publica de stropsit, urecheat, si apostrofat cu toti consilierii lui de campanie (luati aminte la Coreea de Nord, ei stiu sa-si puna la punct cetatenii. Va mai amintiti ce le-au facut antrenorilor si jucatorilor echipei de fotbal care se prezentat rusinos la nush ce campionat mondial?), consilieri care l-au sfatuit, dupa cum se vede, destul de prost. Foarte prost. Cu situatia economica a Americii si cu piedicile pe care republicanii le-au pus programului de reformare a sistemului de sanatate – ObamaCare -, impiedicandu-l si incalcindu-l prin institutiile lor legislative la fel de abil cum impiedica si ai nostri tot felul de legi care nu le convin, nu e de acceptat ca Romney a pierdut. Mai ales ca, votul popular (care NU da presedintele in America), a fost aproape fifty-fifty.

*

In toata aceasta euforie pre si post alegeri americane – chiar si eu am fost incantata de rezultat desi, pana la urma, habar n-am de ce – am citit pe FB cateva comentarii surprinzatoare ale romanilor. De pilda un domn ce detine un ziar online prin America astepta cu nerabdare ca Mitt Romney sa iasa invingator, precizand ca nu-i place Obama pentru ca s-a „bagat” in treburile noastre romanesti prin intermediul lui Gittenstein si a tinut partea presedintelui Basescu si a PDL-ului. Nu-i inteleg logica, marturisesc. Mitt Romney imi pare mai degraba un cowboy pus pe harta, gata de razboi cu oricine si mai ales cu adversarii traditionali cum e Rusia. Gata sa implementeze fortat „democratia” oriunde in lume daca asta ii poate aduce ceva faima de Salvator Universal si neshte viitoare afaceri … Tocmai unul ca Mitt Romney i-ar fi facut praf si pulbere in an instant pe Ponta si a lui ceata de ametiti mai ales dupa declaratiile lor usor ticnite privind apropierea de mama Rossia, dupa incantarea cu care Marga a lasat balta salonul de carte de la Paris ca sa deschida un ICR taman la Moscova …. Asa, cu Obama, care pare mai inclinat sa se bucure de acesti urmatori 4 ani si s-o pupe infocat pe nevasta-sa de cate ori are ocazia, decat sa porneasca razboaie inutile, e mai liniste pe terenul de joaca. Adica ai nostri isi pot trage la gioale mai in voie, cat Big Brother e neinteresat si ocupat cu altele.

*

Apropos, ati observat cat de incordati erau combatantii nostri azi, la intalnirea de la Cotroceni? prima, cred, de la destituirea nereusita din vara? Pareau aproape de explozie. Sau implozie. Nici Romney nu era asa suparat. Si el a pierdut juma’ de continent si titlul neoficial sau semi-oficial de cel mai influent om din lume. Presedintele Basescu era de-a dreptul congestionat, ca sa nu zic extrem de buhait, parca luase in greutate 10 kilograme intr-o noapte, iar Ponta privea in jos prin ochelarii aburiti de emotie ca o scolarita prinsa cu tema nefacuta. Zau, ego-urile dambovite au ajuns de rasul curcilor. Caci eu nu mai rad de mult.

*

aud ca Bill se pregateste de un nou desant la Casa Alba. Al naibii Bill, asta, ce sa mai zic. Tare. Cum care Bill? L-ati si uitat? Ce oameni mai sunteti si voi, pe cuvant acum … Bill „Trabuce” Clinton. (Stiu, pluralul e trabucuri, dar in cazul lui, Trabuce suna mai bine. Nu?). Mda. El. De data asta in calitate de prima doamna. Ca titlul de prim domn inca nu s-a inventat. Cum nici situatia asta in care sotia unui fost presedinte vrea sa candideze ea insasi la presedentia aceluiasi stat inca nu s-a … mai intamplat niciunde in lume. Bineineteles sunt curioasa, in cazul in care Hilary Rodham Clinton va ajunge prima femeie presedinte al SUA, daca Bill va mai avea acees la Biroul Oval. Sau il vor inchide in vreo pivnita pe acolo si il vor hrani printr-o ferestruica. Nu de alta dar omul e periculos. Trage-n tot ce-i trece prin vizor. Ce credeti,  importul de trabucuri va avea de suferit incepand din 2016 incolo? Hm … sau credeti ca productia de rochite cu pete din dotare va cunoaste o crestere spectaculoasa? I’m thinking, breathing, talking business here … you know. Zic sa ne imbogatim. Da-o-ncolo de politica. Chiar n-are niciun haz.