Doina Jela: Referendum pe Corabia Nebunilor


Într-una din cărțile lui autobiografice, cunoscutul disident rus Vladimir Bukovski, invocă  faimoasă anecdotă cu cele două nave care se întâlnesc în mijlocul oceanului, una plină cu idealiști care se îndreaptă spre paradisul comunist din Uniunea Sovietică, iar alta plină cu realiști care evadează din acest paradis. Pasagerii fiecăreia dintre cele  două nave sunt toți pe punte și le strigă din rărunchi celor de la bordul navei ”adverse”: ”Sunteți nebuni!”

Surdă de fapt la argumente și chiar la fapte, populația României a optat azi pentru una dintre cele două nave și strigă isteric, în direcția celeilalte. Cu siguranță, niciuna dintre cele două  nave nu duce în paradis. Foarte probabil ca, din cauza haosului și furiei pasagerilor, care mai și votează, în privința direcției de urmat, ori de câte ori le vine pe chelie, nu cum se face în locuri sănătoase mintal, la intervale clar convenite o dată pentru întotdeauna, amândouă să ducă până la urmă tot în iad, iadul pe care de bine de rău l-am evitat până acum. Dar cel mai sigur vom avea onoarea să ne ducă în iad corabia beată  condusă de Ponta și Antonescu,  fiindcă tot a spus primul la Bruxelles, că o țară nu e o navă. Dar ce e? O corabie a nebunilor în care nebunii au legat fedeleș echipajul și s-au îmbrăcat în uniformele lor. Cel mai sigur asta ne așteaptă și mă tem că bani de redresare nu vom primi, dacă-i trimitem la cerșit pe barcagiii ăștia doi. Nu numai fiindcă sunt plini de țâfnă și tupeu ciocoiesc, atunci când întind mâna, ci pur și simplu fiindcă sunt hoți dovediți. Ce mă interesează pe mine acum este întrebarea cum Dumnezeu se face că din nou, în cel mai nepotrivit  moment, românii se aruncă în acest război sinucigaș cu ei înșiși, așa cum se aruncă ori de câte ori la mijloc este soarta lor pur și simplu.

Nu am nicio certitudine că suntem, în mod fatal, mai învrăjbiți unii cu alții decât alte neamuri, nu există în sprijinul speculațiilor astea autodenigratoare nici un argument, cu excepția poftei într-adevăr remarcabile de autodenigrare și voluptuos autodispreț. Să nu-mi spună cineva că se poate extrage ceva serios despre identitate națională dintr-o singură frază, datând de mai bine de două mii de ani, a lui Herodot, dacă nu mă înșel, care ar fi spus că dacii sunt cei mai viteji dintre traci și ce minune ar realiza ei dacă ar fi uniți. Dezbinarea, ori unitatea populației unei țări, care, în ce ne privește, nu are două mii de ani, ci doar ceva mai mult de 150, fiindcă de atunci există statul său și conștiința sa de sine, nu vine din genă. Nimeni din cei care nu reușesc în ruptul capului să ne înțeleagă nu caută explicațiile acestui mister în urmă cu două mii de ani. Și nu e deloc indiferent dacă suntem sau nu înțeleși, fiindcă, din nou amintesc, plecăm curând cu traista în băț la cerșit prin Europa și prin lume. Ceea ce îi izbește pe ei, pe europeni, dincolo de acest dubios, clinic morb al autoderiziunii, este absența totală a unui set comun de valori, absolut indiscutabile pentru absolut toată lumea. Că este Constituția, sau Republica, sau Edith Piaf, sau Jean Monnet, sau democrația, sau Mohamed, toate popoarele structurate, coerente și funcționând ca o entitate aparte într-un ansamblu de entități, sunt alcătuite din indivizi, individualități care împărtășesc una, sau mai multe dintre aceste valori pe care nimeni nu le neagă nesancționat, nimeni nu le ia în râs fără risc și nimeni nu le pune la îndoială. Cum și în ce fel se formează o națiune, o comunitate în jurul unor asemenea valori, este foarte lung și complicat de spus. O spune istoria fiecărei nații în parte. Până atunci, constat doar că nu-mi vine în minte niciuna dintre aceste valori despre care să se poată spune că este împărtășită de absolut toți românii, iar asta cu siguranță pentru că ea nu există. Și cu siguranță niște dezbateri pe această temă organizate în instituții de învățământ, educație și cercetare, în programele școlare, prin tematica  de reflecție dată copiilor, ori la atât de lipsita de viziune, obedienta, slugarnica televiziune națională, ar da rezultate interesante. În anii 90, când s-au publicat memoriile Regelui Mihai consemnate de marele scriitor Mircea Ciobanu, iar mai apoi, când Regele însuși a venit pentru prima dată în România, după aproape 50 de ani de absență, am fost uimită de  profunda, statornica, fireasca iubire a acestui rege pentru poporul său. Știu că fără să fiu conștientă atunci de marea noastră carență națională, mi-am spus: Dacă un om de calitatea acestui om, ne iubește atât, înseamnă că este ceva de iubit în noi, iar noi nu vedem.

De la începutul anilor 90, ani ai tuturor speranțelor, e de spus că nefondate pe nimic, lucrurile n-au avut timp să se  amelioreze în direcția acestui autoexamen lucid-iubitor. Dacă întrebați astăzi o sută de adolescenți ”Ce iubești tu la poporul tău?” mă tem că 80 dintre ei vă vor râde în nas, iar de la ceilați 20 veți obține 20 de răspunsuri diferite.

Veți vedea mai ales că în mai toate cazurile, răspunsul va trăda o endemică, alarmantă absență a stimei de sine, adică rușinea de a fi român, a atât de popularului Cioran.

Construirea unui set de valori comune ar putea începe cu un vast program național de reclădire a stimei de sine. Într-adevăr, dacă regele Mihai ne-a iubit 50 de ani, o fi ceva de iubit în noi înșine. Și numai când ne vom iubi destul pe noi înșine, nu ne vom mai îmbarca pe două corăbii, urlând isteric unii la alții, frați la frați, copii la părinți, prieteni la prieteni, în loc să privim atenți  la barcagii noștri care nu-și iubesc decât propria piele și nu vor deloc, săracii, să ajungă cu ea la răcoare.

*

DOINA JELA  este  scriitoare, autoare a unui important numar de volume care investigheaza si analizeaza regimul comunist din Romania, cum ar: „Cazul Nichita Dumitru, încercare de reconstituire a unui proces comunist”- 1995- Humanitas, Bucureşti, „Telejurnalul de noapte”, Polirom, Iaşi,  1997, ( Ediţia a II-a Vremea, 2005), „Această dragoste care ne leagă”, Humanitas, Bucureşti, 1998, ( ediţia a II-a Humanitas, 2004), „Drumul Damascului. Spovedania unui fost torţionar”,  Humanitas, 1999, (Ediţia a II-a, Humanitas, 2002), carte ecranizată de Lucian Pintilie în „După amiaza unui tortionar”, 2001), „Lexicomul negru, Unelte ale represiunii comuniste”, Humanitas, 2001; „Afacerea Meditaţia Transcendentală”,  în colaborare cu Cătălin Strat şi Mihai Albu,  „Reuşeşti sau mori” – convorbiri emailate cu Vladimir Bukovski; „Ungaria 56, Revolta minţilor şi sfârşitul mitului comunist” în colab. cu Vladimir Tismăneanu(Curtea Veche, 2006); „O suta de zile cu Monica Lovinescu„, editura Vremea, 2008.

A îngrijit ca editor la Humanitas si apoi Curtea Veche Publishing numeroase volume de acelasi profil.  A fondat si a fost multi ani  secretar al Asociaţiei Ziariştilor Independenţi din România (AZIR), filiala românească a Asociaţiei Jurnaliştilor Europeni  cu sediul la Bruxelles (AEJ).

Reclame

tabara perdantilor


pai si tabara asta …a perdantilor … vesnicii perdanti plangareti si frustrati. Nemultumitii neintelesi care sunt mereu furati si inselati: la voturi, la numaratoare, la mai stiu eu ce … nu-si mai schimba o data strategia? Nu s-or fi saturat sa ia bataie non stop? Pe bune acuma … sa o tot tii laaaanga asa, cu aceeasi oameni, care spun aceleasi lucruri pe 4 posturi TV (parca 4 sunt, nu?), nu stiu cate ziare si radiouri (si va mai plangeti de audienta! va spun eu de ce n-aveti audienta: ne-am plictisit! Faceti programe pentru sefi nu pentru noi) ….. zau! Am mai „insinuat” asta pe aici: de ce nu schimbati echipele? Chiar sunteti multumiti de rezultatele lor? A guristilor? A pupincuristilor? NU vedeti ca nu fac treaba? Pana si Badea s-a tocit de mult, ii stim toti tot repertoriul pe de rost, chiar nu mai are niciun haz. De ce nu aduceti oameni noi, proaspeti … sa ne incante auzurile cu noi triluri, cu noi pozne, cu nemaiauzite enormitati? Vrem niste silicoane mai proaspete, niste chelii mai plesuve, niste burti mai osanzoase, neshte fosti dizidenti mai putin ridati de pixeli si care nu cresc gaini si curci, neshte formatori de opinii cu aer mai vestic, cu vocabular mai bogat, cu priviri mai putin poznase, eventual mai misterioase; vream alte caractere, unii care sa ne aminteasca mai mult de Paris si mai putin de Stanbul, vrem neshte tineri mai tineri daca se poate in ganduri si-n simtiri … batrani venerabili pe care sa-i admiram, neshte eseisti mai vigurosi … vrem revolutie, noi vrem alt guvern, am vrea si alta tara, si alti oameni in ea, dar n-avem cu cine! Chiar nu vedeti asta? Aduceti-ne ALTII, astia si-au dat examenul, nu-s buni, unii noi poate o sa ne atraga atentia pentru o vreme si asa o sa ne fentati mai usor …

*

Nu-si schimba strategia. Asteapta tradatori, asta e planul lor istet :))))))))))))))))))

si daca cade Boc, ce …?


… m-am trezit cu nasu’n teveu: cade guvernu’, nu cade guvernu’? Doua trusturi de presa mari, cu multi, foarte multi angajati, se straduiesc de ani de zile sa ne convinga de „adevarul” lor. De ce ar vrea ei sa fie adevarat, de parca adevarul ar fi o notiune … maleabila, cameleonica, adaptabila. Azi adevarul lor e ca toata tara e nemultumita de B&B, ca toti vrem sa cada Boc, ca toti ii spunem in gand „javra ordinara”, ca doar stiu eu ce – serviciul sau boala, sau ce? chiar ce? – ne-a impiedicat sa ne ducem la miting. Si s-au straduit, oh, cat s-au straduit … au urlat, tipat, demonstrat, au angajat cei mai si mai latratori, cele mai mari goarne, cele mai tari megafoane, cei mai mari pacalici din tara in stare sa regurgiteze zilnic pe ecran ce-au inghitit de cu dimi’ de la patron.

*

pe aia cateva sute de angajati ii inteleg. Au ales sa faca asta; daca maine zic „nu mai vreau” raman fara job, le e frica, nu stiu sa faca altceva decat sa latre, s-au obisnuit cu celebritatea asta suspecta in care s-au scaldat, daca le tragi scaunul de sub poponet, sunt distrusi. Ii mai inteleg si pe ipocritii de la sindicate, toate tarile din toate istoriile posibile au asa ceva.

*

dar oamenii de rand ce interes ar avea? Si daca cade guvernul Boc, ce? Ce se intampla mai exact? Dupa ce-o sa exulte in piata cateva mii de manipulati ametiti de-o promisiune sau alta, dupa ce spiritele o sa se blegeasca si corpul, amortit de frig si ploaie o sa te indemne sa te duci undeva sa te incalzesti si tu si eventual sa-i urmaresti pe ceilalti entuziasti la televizor … dupa ce toate aceste faze se vor fi consumat …. si-a pus cineva intrebarea: CE O SA URMEZE?

*

O sa cada Boc. Bun. Siiiii???

*

O sa faca PSD-ul si PNL-ul sa curga prin Bucuresti lapte si miere? N-o sa mai fure ca-n trecut? O sa lase mostenire poporului,  Nastase, 3 din cele 40 de case? O sa ni le dea noua sa avem unde sta? O sa ne dea Geoana 20 000 de euro sa ne intoarcem in tara? Vantu o sa mai fure alti 300 000 de fraieri? Noul guvern o sa scoata banii pe care astia ii tineau ascunsi asa, de-ai naibii ce sunt, ca sa ni dea degeaba? O sa ne tina pe toti acasa pe ajutor social? O sa angajeze si mai multi oameni la stat si o sa ne transforme in „democratie comunista”? Nu au murit niste oameni in ’89 pentru libertate dar si … capitalism? O sa plateasca PSD-ul si PNL-ul pe angajatii ministerelor cu 1000 de euro pe luna? De unde??? 🙂 . De unde aduna banii aia? Starpesc economia neagra? Aduna TVA-ul? Zau? 🙂 In tara asta aproape nimeni nu mai munceste, nimeni nu mai gandeste si nimeni nu mai stie sa faca nimic.

*

In afara de secunda asta in care ni se pare foarte distractiv sa strigam „joooooss” … ne mai intereseaza altceva? eventual secunda urmatoare?

*

Romanul mai stie sa gandeasca? Inainte sa reactioneze, sa scuipe pe gura prima lozinca de doi lei auzita in agora moderna „arena TV”? Ce vrem? Vrem sa cada Boc? Vrem instabilitate politica? Vrem din nou sa trecem prin aiureala alegerilor? Sa le mai dam o data tuturor, de data asta in mod egal, prilejul sa fure? Caci de unde sunt toti banii aia, tonele de bani scurse prin toate canalele intr-o campanie electorala? Pentru asta ati iesit in piata?

:):):):):):):):):):):):):):):):):):):):):):):):):):):):)

macar unu’ sa castige maica, macar unu’ :)))))


Inca n-avem rezultatele finale ale alegerilor; nu ştim suta-n mie-n suta cine va deveni noul preşedinte al României gratie a 20-30 poate 50 000 dintre noi. Dar acum, we can look at the big(ger) picture. Suntem juma – juma şi asta-i foarte tare, ţinând cont de campania aproape paroxistica duse de câteva trusturi media în ultimii ani + toţi banii lui Patriciu, Vantu & Voiculescu. Apropos, am auzit ca Realitatea, poate chiar trustu’ Realitatea – Caţavencu a fost cumpărat de Patriciu, dar ca tranzacţia nu s-a făcut publica? O fi adevărat?

Revenind la alegeri … poate unii dintre cei implicaţi în lupta ar trebui sa stea strâmb şi sa judece drept. Cum poate o mare coaliţie adânc înrădăcinată în societate şi bine sponsorizata de banii cei noi sa nu-i facă vânt marinarului din barca? Poate strategia n-a fost tocmai buna? Poate sa-ţi doreşti prea mult sa auzi ca vei avea succes ii face pe oamenii tai sa-ţi spună ca vei avea succes chiar dacă ştiu ca n-o sa ai? Poate vechea meteahna de-a raporta recolte babane, recorduri absolute şi depăşiri de plan,  nu s-a pierdut de tot şi uite ca  întunecă vederea ce ar trebui sa fie clara şi limpede când joci asa un joc? Poate încă nu-i putem ierta pe comunişti indiferent câte garanţii ne-ar da monarhistul Crin? Poate ni se pare ciudata o astfel de struto-cămilă, socialisto-monarhisto-liberala-vadimista-becalista-udemerista? Poate candidaţii ar trebui aleşi după alte criterii decât invidie şi luptele personale? Poate totuşi multi nu-l voiau pe Vanghelie rânjind la teveu, satisfăcut ca e în echipa câştigătoare? Si multe … multe altele de care unii sau alţii se fac ca nu ştiu sau n-au importanta. Si nu în ultimul rând, poate studiourile acelea pline ochi doar de susţinătorii unei cauze, acele studiouri teve ne-echilibrate, care nu reflecta corect toate părerile, opiniile, dorinţele electoratului, care nu discuta despre fapte cu argumente şi contraargumente, poate ele n-au făcut decât sa tragă în jos … va gândiţi vreo secunda la asta? Ca propaganda lătrată şi urlata la nesfârşit sastiseşte şi plictiseşte stârnind repulsie? Poate lupta unora şi îmbăţoşarea altora, aroganta şi mândria, dorinţa evidenta şi arătata de putere, mai mult a scârbit decât a incantat jumătate de electorat?

Caci şi de-ar pierde, Băsescu a câştigat nespus în fata unei asa cavalcade numeroase şi năprasnice, a cavaleriei, infanterie şi aviaţiei şi a tuturor forţelor posibile şi imposibile care s-au năpustit asupra lui orbite de manie (atât de orbite încât aproape şi-au dat reciproc la gioale). Caci cine nu şi-a dat mana în aceasta hora turbata şi nebuna? Pro-monarhiştii cu pesedistii, ungurii cu Vadim, Becali cu Antonescu şi toţi doamne şi toţi 3, mogulii …. ieeeeiii! Băieţi, vedeţi ca asta-i obişnuit cu tangaju’ … vouă însa, s-ar putea sa vi se facă rău!

P.S.: Lăsaţi băieţi, lăsaţi, nu mai strigaţi hoţii! ca nu sunteţi Vadim – mai ştiţi din primul tur? El a câştigat alegerile!Hahahaha! Nu trebuia sa ajungeţi în situaţia de a depinde de 50 000 de voturi – furate sau nu!!!! – dacă eraţi tari.