Un om extraordinar


Nu-i vedem pe cei de langa noi. Indiferent cat ne-am propune, cat de avertizati ne-am crede vreodata, cat de acord cu principiul: „traieste aici si acum”. Indiferent cat ne-am inarma cu aceasta incredere in noi si-n puterea noastra de-a ne bucura de viata. Nu ne bucuram. Indiferent cate carti am citi, cat am invata. Indiferent cate ppt-uri plicticoase am primi, majoritatea cu acest subiect: traieste, iubeste, aminteste-ti sa-ti celebrezi viata.

Dupa 5-10 minute, atentia noastra va zbura inspre alt gand. Alti demoni ne-or ocupa mintea, ai trecutului sau ai viitorului … Trecem pe langa oameni si nu-i vedem. Trecem pe langa viata si n-o simtim.

– da, da, da, o sa trec maine pe la ea, o sa vorbesc mai mult cu ea data viitoare, data viitoare o sa ma opresc o clipa din drumul meu, o sa stau chiar sa beau o cafea, o sa-i tin de urat, o sa-i alung gandurile negre, da, da, da, maine, poimaine, astazi n-am timp.

*

Acum cateva saptamani, vecinul meu de la parter a murit. Scurt. Repede. Am auzit cateva vorbe pe scara, cum c-ar fi in spital, cum ca doctorii nu stiu ce are, ca moare cu zile, ca nu mai vrea sa traiasca. Sotia lui stia, desi nimanui nu-i venea sa creada, stia in felul acela ciudat in care intelepciunea adanca a cerului si pamantului ii ajuta pe unii sa aibe masura exacta a vietii lor:

– se duce, sigur se duce, nu se stie de ce … nu mai are zile …

*

Dupa inmormantare m-am intalnit intr-o zi cu ea in hol. Tinea usa deschisa, parca astepta pe cineva. A intrat prietenos cu mine in vorba cum a facut intotdeauna. Am intrat cu ea in casa. Era indurerata, privea pe geam si-mi spunea cu aceeasi voce inceata cu care vorbea mereu, parca un pic tematoare sa nu deranjeze, sa nu-ti tulbure sirul gandurilor atat de importante:

– stau aici, la geam si ma uit si tot astept sa se intoarca de la magazin cu ziarul sub brat si punga cu cumparaturi in mana cealalta. A fost un om extraordinar, niciodata nu mi-a zis nici du-te incolo, nu m-a intrebat ce tin pe aici prin bucatarie, nu m-a controlat, puteam sa fac ce vreau, am avut o viata extraordinara cu el, o viata extraordinara, extraordinara, stau aici si tot astept sa vina, si nu pot sa cred ca n-o sa mai vina niciodata. Cum sa nu mai vina niciodata, nu pot sa cred ca n-o sa-l mai vad pe geam cum vine de la magazin cu ziarul sub brat si plasa in mana …

*

Eu ma grabeam undeva. Unde? Dumnezeu stie. Eu nu mai stiu. Ce era atat de important in ziua aceea de n-am stat jumatate de ora cu ea? Nimic, pentru ca nu-mi aduc aminte.

Pur si simplu am crezut ca o sa mai am multe zile inainte in care o sa ma pot revansa; o sa pot bea altadata cafeaua aia, o sa stam altadata mai mult de vorba, o sa recuperam. Am invitat-o calduros pe la mine, ea m-a invitat pe la ea, am prins-o tandru de brat, am privit-o cu reala compasiune in ochi, mi-era mila de ea, dar eram grabita si ea-si tot intorcea ochii inspre geam, astepta, si eu eram atat de grabita, atat de grabita, trebuia sa fiu urgent undeva, altfel lumea s-ar fi oprit in loc. Am zambit si am plecat.

*

Vecina mea de la parter a murit ieri dimineata, la doar cateva saptamani dupa sotul ei. Pur si simplu nu l-a mai putut astepta, n-a putut sa mai stea singura in bucatarie, n-a putut sa se mai uite pe fereastra cum a facut atatia ani, asteptand sa-l vada cum vine de la magazin cu ziarul sub brat …

*

O sa bem cafeaua aceea pe lumea cealalta.

*

Un om extraordinar? Doi oameni extraordinari pe care nu mi-am facut niciodata timp sa-i cunosc. Doi oameni discreti, zambareti, linistiti. O poveste de dragoste rara pe care nu v-o pot povesti pentru ca n-am avut timp s-o ascult, eram foarte grabita, ma duceam undeva sa rezolv ceva foarte important, foarte urgent, care nu suferea amanare, ceva, ceva, ceva, nu-mi amintesc ce anume, si n-am avut timp sa stau sa ascult povestea, eram grabita, trebuie sa fi fost ceva foarte important, nu? Nu-mi amintesc …

Anunțuri

3 gânduri despre „Un om extraordinar

  1. Cat de trist … Trecem prin viata uneori foarte egoisti , ne intereseaza din ce in ce mai putin cei de langa noi. Cred ca lumea s-a schimbat , cand eram mica strada si cartierul er o adevarata familie , ne cunosteam , ne intalneam , vorbeam , ne ajutam . Si acum cad calc pe acasa descopar urmele caldurii de altadata , insa multi dintre oamenii de atunci nu mai sunt , cei de acum sunt in faza cu epoca in care traiesc.

  2. Pingback: liste, liste | Laurailica's Blog

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s