oamenii care vor sa placa tuturor


… imi par destul de dubiosi. Orice atitudine „programata” in acest sens presupune multe compromisuri. In fond, daca-i placi lui „A” care e semidoct si poate aproape-comunist, n-o sa-i placi lui „B” care a avut rude ce au suferit pe vremea fostei dictaturi. Daca te ridici profesional mergand la Zumba cu o parte a angajatilor – cum se facea de exemplu la MH, fostul meu loc de munca – atunci sigur n-o sa te placa: „C”, „D” si „E” care n-au venit cu tine la Zumba. Daca „X” e incult si pupincurist  si devii prietenul lui, n-o sa te mai poti imprietenii pe bune cu „Y” care e educat si principial. Practic nu poti sa le impaci pe toate fara sa lasi mereu de la tine. Fara sa joci un fel de v-ati-ascunselea printre pareri. Ai nevoie de convingeri supra-elastice, de o morala de carton si de un vid al memoriei. De obraz gros, mai gros ca pielea de hipopotam. Trebuie sa-i zici bravos si celui ce-si toarna un prieten, un coleg, pentru un pas inainte, si celui ce nu e de acord cu asta. Si curvei si sfintei, si baiatului de casa si celui de oras.

*

Asa ca, de ani de zile, refuz sa ma afiliez rapid vreunei cauze sau unei persoane cand intru intr-un grup nou. Mi se pare stupid sa faci nenumarate greseli de orientare dupa o anumita varsta. E ca si cum ai trai perpetuu intr-o adolescenta neinteleasa si rebela. Vreau sa raman independenta si echidistanta. Sa am timp sa-mi formez clar parerile inainte sa pasesc.

*

Dar nici asa nu e bine. Exista categorii de romani – cei ce mizeaza in viata pe o aparenta de baieti si fete bune – care sunt foarte ofuscati daca nu ii iei imediat de mana. Daca nu te „dai cu ei”, validandu-le astfel comportamentul discutabil. Uite, vezi!, ei nu te-au injurat, ti-au zambit larg si cuceritor si tu … nesuferito!, nu vrei sa faci echipa. Te dai mai cu staif, ai nasul in vant si nu stii sa „conlucrezi”. Esti egoista.  Ai mai cu carte iti reproseaza ca suferi de individualism. Vrei sa iei tu tot caimacul in loc sa-l imparti, cum se face, tuturor.

*

„Stii ce, mie nici nu imi plac oamenii ( … ca mine vroia sa zica) care vin mereu la fix si sunt tot timpul pregatiti si … si … punctuali. Imi plac oamenii mai naturali asa, care sunt mai spontani, mai intarzie si ei, le fac pe toate din mers … ca toata lumea” – imi arunca sageti printre gene si dinti, plina de naduf o colega care n-a ajuns de cand o stiu la nicio intalnire, niciun curs si aproape niciun examen la timp. Si asta dupa ce facuse cateva incercari de imprietenire. De cucerire cu postura de fata buna. Daca eram fata buna si eu, cooperam. Lucram in echipa. Lasam de la mine. Treceam cu vederea. Ea ma placea pe mine si eu pe ea. Schimb egal. A win-win situation, nu? Si asa ea nu s-ar mai fi simtit judecata. Poate vreodata aveam si eu nevoie de indulgenta …? Si sa ma placa cineva asa cum sunt …

*

… iar eu chiar sunt o fata buna, dar nu tin deloc, chiar deloc sa ma placa toata lumea. Dificil caracter! Ce te faci cu asa o persoana? Ca n-ai de unde s-o mai apuci :))))))))

Anunțuri

4 gânduri despre „oamenii care vor sa placa tuturor

  1. Avand in vedere pretioasa prezentare a ta si a frustrarilor tale ( firesti altfel si pe care ti le impartasesc in mare masura) am zabovit o clipa in a-mi alege introducerea.
    Dar mi-a trecut la fel de repede tinand cont de faptul ca nu as fi eu, pe de o parte si chiar nu imi doresc sa iti placa neaparat pe de alta parte.
    Si uita asa cred ca m-am facut inteles mai repede ….. si anume ca nu fac parte din categoria de oameni de care aminteai tu ……desi,
    aceasta pozitie exprima o usoara lipsa de toleranta fata de cei care incearca sa supravietuiasca manati de acel instinct ( banal de natural) de conservare…..ei bine acestia sunt cei multi……acea masa de manevra sau cum mai vrei tu sa o numesti.
    Desigur, sunt f multe de povestit pe aceasta tema..nuami ca am senzatia ca nu am cu cine – uneori, iar in ceea ce te priveste am certitudinea ca stai intr-un colt de lume de unde mai emiti cate un postulat sau sa ceva – desi te-ma vazut ( zu coada ochiului) intr-o duminica la biserica, la SF Elefterie, parca insotita de o doamna mai in varsta.
    Nu pun mana in foc dar parca asa imi aduc aminte. Deci, ai „curajul” sa te si afisezi in lume, in lumea asta asa cum o cataloghezi cum vrei tu ( e dreptul tau si ma bucur ca te folosesti de el, dar atat).
    Concret, sunt f multe de spus pe aceasta tema – pe atat de banala pe atat de ampla, si de aceea as vrea sa cred ca ai suficient fler pentru a-l dezbate la o cafea ( turceasca neaparat) caci, curaj am observat ca ai. Sau trebuia sa pun ghilimelele din nou.

    L

    P.S. Oricum meriti felicitari pentru subiectele abordate.

  2. Bun articol, mi-a placut. Eu am primit un raspuns naucitor de la o amica ce intarziase in repetate randuri la niste iesiri: ” care e problema , ne grabim undeva ?”. Nu am mai simtit nevoia sa ii explic despre respectul pentru ceilalti … probabil auzise povestea de foarte multe ori si nu a interesat-o. Am observat ca cele care ” isi dau ochii peste cap” si se ofilesc la cea mai mica replica ce nu le convine, sunt mereu compatimite de majoritatea. Nu imi plac oamenii care nu-si iau singuri apararea, ci mizeaza pe „protectia” celor din jur… astfel au mereu aura de oameni buni care nu supara pe nimeni.

  3. mda, atitudinea de „baiat/ fata bun/buna” s-a raspandit rapid si a prins bine in societatea romaneasca. O fatada sub care se ascund o gramade de tare: de la prostie pana la lene, indolenta si nesimtite – ar fi printre cele mai comune.

    Rar mai intalnesti pe cineva diferit, care imbratiseaza alte convingeri si le sustine consecvent. Asta poate pentru ca e din ce in ce mai dificil sa nu fii un „baiat bun”, nu? Un neafiliat niciunei gasti este din ce in ce mai dubios/periculos :)) … nu stii de unde sa-l iei

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s