Cazul Stelian Negrea mi se pare emblematic.
Haideţi să ne închipuim o poveste. O poveste care e pînă la un punct povestea noastră, a tuturor: un om se angajează undeva, la o firmă, să zicem că omul a vrut o dată să se facă jurnalist, asta după ce văzuse în adolescenţă „All the President’s Men” (făcut în 1976 după un caz real, în regia lui: Alan J. Pakula, scenariul: Wiliam Goldman după cartea scrisă de Carl Bernstein & Bob Woodward, cu Dustin Hoffman, Robert Redford şi Jack Warden în rolurile principale.), o meserie admirabilă, onorabilă, cel puţin în acel film … exact locul de unde, ca tînăr ambiţios, te poţi transforma într-un fel de erou al umanităţii, sau măcar al urbei tale de provincie. Ce mai, un adevărat prinţ contemporan, înscăunat pe-un maldăr de ziare! Ce vis frumos!
Apropos, cîţi v-aţi făcut jurnalişti pentru că aţi văzut filmul ăsta? Omul, deci, s-a făcut jurnalist învăţînd din film (şi din cazul real), că, din poziţia aia POŢI răsturna chiar şi un preşedinte, şi nu oricare, ci unul tare şi mare ca Nixon, dacă-ţi pui mintea, ambiţia şi intuiţia la contribuţie, şi mai ales dacă-l prinzi cu mîţa-n sac … Şi după atari promisiuni măreţe, (nu ne promitea viaţa acum 10-20 de ani că NOI vom răsturna lumea cu susu-n jos? nu era, parcă, aşa?), omul s-a angajat, întîmplător la trustul INTACT, (cine bănuia acum 10-15 ani ce va deveni trustul INTACT?), a vieţuit ce a vieţuit pe acolo, şi-a făcut mai multe visuri, poate s-a însurat, a avut ambiţii şi poate că le-a avut pe drept, pe ce şi de ce să şi le construiască, poate a făcut un împrumut la bancă, şi-a cumărat un apartament, o maşină, da, vrea mai sus, mai bine, face un copil, vrea mai mulţi bani şi mai mai multă influenţă, pentru el, pentru familia lui – poate – vrea, vrea, vrea, şi ştiţi voi, dacă eşti un bărbat adevărat te conduci după deviza „I will and I can”, şi, ca să fie în acord cu această viaţă pe care şi-a ales-o, cel mai probabil face tot felul de compromisuri cu conştiinţa lui ca să ajungă acolo unde şi-a propus, compromisuri pe care nu şi-a imaginat niciodată că le va face.
Spun „cel mai probabil” pentru că, modelul aceste e modelul nostru al tuturor, nu neapărat parcursul lui SN. Nici nu l-am întrebat direct pe Stelian Negrea cîte compromisuri a făcut, în cele două minute cît am vorbit faţă în faţă, i-am cerut doar permisiunea să-i duc povestea mai departe, nu ştiu dacă fix aşa s-a întîmplat în viaţa lui, am să aflu, sper, într-o zi, exact cum a fost şi cu el. Deşi, pot să-mi închipui. Poveştile astea sunt atît de tipice, toţi patronii de trusturi sunt atît de înţeleşi între ei, politica asta în privinţa angajaţilor este atît de universal răspîndită … În timp ce ei, mai marii acestei lumi sunt la un anumit nivel aproape prieteni, soldăţeii lor îşi dau răsuflarea în tranşee, în războaie care au trecut de mult dincolo de orice limită a sordidului şi a meschinului… Prinşi între ciocanul şi nicovala trusturilor şi dezamăgiţi de propriile lor aşteptări se află la ora actuală mii de jurnalişti, din TOATE trusturile de presă. Stai de vorbă 60 de secunde cu un om şi deja parcă îi vezi în faţa ochilor şefii, colegii, birourile, atmosfera, calculatoarele jerpelite, viaţa întreagă, ce slalom ameţitor printre valorile propriei conştiinţe şi abisurile în care se pot scălda ceilalţi trebuie să facă. Ce-o mai dăm şi o mai frecăm, TOŢI CEI DIN BREASLĂ ŞTIU EXACT CUM STĂ TREABA. Aşa că îmi închipui uitîndu-mă la programele Antenelor şi mai ştiind şi anumite lucruri şi de prin alte trusturi de presă, că nu poţi ajunge uscat ca un tricou proaspăt călcat şi apretat atît de sus.
Nu-l blamez pentru ambiţia lui. Ba chiar, fiind conştientă că trăim în capitalism, sunt de acord că trebuie să fii în stare să faci multe ca să te caţeri în vîrful piramidei. Senior Editor sau Director Departament de Investigaţii sau ce-o fi fost el acolo, că foştii lui angajatori nici nu mai recunosc că a lucrat la ei, hehehe, deci aşa o poziţie într-un trust mare de presă sună bine. Moamăă, cîte bale se scurg prin toate colţurile numai la gîndul că aşa ceva ţi s-ar putea întîmpla într-o bună zi. Da, cred că tot de prin filmele americane am învăţat că în capitalism trebuie să fim ATÎT de ambiţioşi. Şi că asta-i răsplata supremă după o viaţă de sclavie: să scrie pe cartea ta de vizită ŞĂF. Şi apoi viaţa noastră, a românilor, e foarte complicată. Şi nimeni nu e vinovat pentru asta, decît noi.
Şi totuşi … Există în toţi nişte limite. Există nişte limite în noi, chiar dacă societatea nu le mai reglementează, nu ni le mai cere, nu ne mai educă în sensul ăsta, chiar dacă şcoala condusă de Abramburica e harcea-parcea şi numai la valori morale nu se gîndeşte, chiar dacă valorile în general par să nu mai însemne nimic, chiar dacă biserica ne-a lăsat de izbelişte iar familia vrea numai de mîncare, mai multe tzoale şi excursii în străinătate. Sunt limitele acelea ale umanităţii, ale bunului simţ înnăscut, nu numai făcut, sunt valorile fundamentale ale omului, şi n-am să le enumăr aici pentru că le ştiţi cu toţii, sunt cele cu care unii dintre foştii lui colegi: Gâdea, Badea, Dana Grecu & Co. şi mulţi alţii, s-au luptat din toate puterile lor în aceşti ultimi 23 de ani … şi … s-au înfrînt. Au trecut dincolo. Şi dincolo de aceste limite mă îndoiesc profund, mai ales după vara asta, după anii ăştia, după tot ce-am făcut din noi şi din viaţa noastră în ultimii 23 de ani că te mai poţi numi om.
Cred că într-o zi, Stelian Negrea s-a izbit de aceste limite ale lui. Şi a zis: pînă aici.
Fix în acel moment Sistemul l-a scuipat în afară cu o virulenţă care are nevoie de TOATĂ atenţia noastră, dacă vrem să mai avem o lume sănătoasă în care să trăim. Nu doar a plecat, demis sau dat afară, nu are nicio importanţă, ci a început să fie hăituit. Da, de gaşca aia de caftitori pe care-i vedem seară de seară la teveu. A fost dat în judecată, i s-au cerut daune materiale ce cumulează, dacă am înţeles bine cam un milion de lei noi, în condiţiile în care cea mai mare amendă care i se poate da Antenei 3 pentru gravele derapaje pe care le face pe bandă rulantă nu poate fi mai mare de două sute de mii de lei noi. A trimis 11 dosare CNA-ului despre cazul lui şi presiunea la care e supus în prezent, şi a fost tot el admonestat pentru o prezumtivă şi înţeleg neadevărată lipsă de probe.
Nu l-a mai angajat nimeni. „Ce credeţi că fac?” – mi-a răspuns oţărît. „Mai nimic. Mai colaborez pe ici pe colo.”. Adică e prea fierbinte ca să pună cineva acum mîna pe el. Un parcurs, ăă, firesc în România de azi.
*
Acest firesc este ABSOLUT ÎN-SPĂI-MÎN-TĂ-TOR. ÎNSPĂIMÎNTĂTOR.
*
Să-l salvăm pe Stelian Negrea? „Salvînd un om, salvezi lumea toată” – eu cred cu tărie în acest principiu talmudic. Păi cum să facem? Ce pot eu să fac? Mai vine cineva? Cîţi se înghesuie? Cîţi s-au înghesuit pînă acum? De un an de zile de cînd e cazul ăsta pe tava tuturor meşterilor în ale televiziunii şi informaţiilor şi mai ştiu eu ce, s-a făcut ceva, s-a întîmplat cu adevărat ceva? Şi cînd te gîndeşti cîte informaţii are omul ăsta din interior! Pfiii … Dar poate toate interioarele-s la fel, mai ştii? Dar cum a ajuns în situaţia asta? Cum a ajuns să se murdărească aşa? Dar cum am ajuns toţi să ne murdărim aşa? Cum am ajuns în această situaţie aparent fără ieşire? De ce am lăsat să ne fie furate visele? Cum s-a întîmplat?
*
dar de ce am ajuns să ne întrebăm toate acestea? Unde este reacţia firească, normală, de apărare împotriva unui Sistem care te atacă neîncetat? Unde-i solidaritatea firească, normală, a grupului împotriva unui singur TIP asupritor? Să fim serioşi, TOŢI PATRONII din acest sistem, hai, să fac o concesie, APROAPE toţi sunt la fel. Unde-i sistemul imunitar al unui popor infestat, infectat cu boli comparabile cu comunismul şi care, multe derivă din el? Unde-s anticorpii? Unde-s românii? Ce-aţi făcut cu noi? Ce-aţi făcut cu voi?
*
eu am sărit ca arsă când am auzit în fine, acum cîteva zile la GDS, această poveste, relativ necunoscută. A ajuns şi prin ceva grupuri pe FB. Reacţia? Mai bine nu vă spun.
*
am putea să folosim cazul lui Stelian Negrea ca o autentică şi generoasă temă de campanie în următoarele luni? Că şi aşa se vor vorbi necontenit verzi şi uscate, se va da cu petarde şi mult fum în ochi. În loc să discutăm în limba aia de lemn cu care am crescut şi care nu se mai sfîr-şeş-te despre NIMIC? Am putea? Am putea. De ce n-o s-o facem, cel mai probabil? Pentru că sunt puţini cei ce înţeleg că o luptă se începe de undeva. Pentru că puţini au simţul a ceea ce e important ACUM. Pentru că am senzaţia destul de amară că puţini nu sunt atinşi de inutile şi gogonate orgolii şi mîndrii. Pentru că încă mai avem de unde sărăci. Pentru că habar n-am de ce.
Am putea să ne solidarizăm cu el numai şi numai pentru această lecţie de conştiinţă? Am putea. De ce n-o facem?
Poate pentru că mai mulţi ca mai puţini au făcut deja pactul cu diavolul. Şi nu prea mai e cale înapoi.
*
P.S.: La dezbaterea de la GDS dedicată cazului Stelian Negrea, Andreea Pora spunea: „(…) Stelian Negrea e singur. Poate mai puţin în raport cu instituţiile statului care sunt încorsetate de legi, judecă ce e pe ecran, e singur din cauza lipsei de reacţie a societăţii civile, a ONG-urilor care se ocupă de media, a celorlalţi jurnalişti. Ce poate face un ziarist în situaţia lui Stelian Negrea de unul singur împotriva unui trust ca a lui Dan Voiculescu, cu bani şi cu o hoardă de avocaţi? Ajungi la puşcăria datornicilor dacă pierzi ….
Aceasta lipsă de reacţie legată de ce se întîmplă în interiorul trusturilor …. Informaţii mai există. Dacă oamenii ar fi sprijiniţi, dacă s-ar simţi susţinuţi, protejaţi poate ar spune mai mulţi, poate ar căpăta curaj să denunţe mai multe lucruri din ceea ce se petrece în spatele unor astfel de trusturi media.”
verzi și uscate s.r.l. 