stimați alegători, iată ce ați votat:


De o vreme încoa, primesc de la Antena 3 un newsletter. Nu pot explica de ce mi-l trimit tocmai mie. Azi, am deschis unul dintre ele și iată ce am citit (redau cu copy-paste, că la „ei” e voie):

Listă concedieri:

CFR Infrastructură şi CFR Călători – 2.000 angajaţi
CFR Marfă – 2.500 angajaţi
UCM Reşiţa – 960 de angajaţi
CET Bacău – 100 de angajaţi
Administraţie – 2.800 de angajaţi
ANAF, Autoritatea Vămilor, Garda Financiară – 1.500 de angajaţi

*

Cînd concedia Boc, era sigur mai rău. Acum, cînd concediază Ponta îi așa, mir, balsam și binecuvîntare. Nah, dă-i încolo pe ăștia cîteva mii de nefericiți. Mai exact: 9860 de angajați. De asta o să ne supărăm noi pe USL? Păi nu? Păi da. Păi Băsescu n-a vîndut flota? Și nu stă într-o vilă de protocol cu piscină la Snagov? E? E. Ce să mai vorbim atunci …

Reclame

un bilet de mulţumire: „Adevărata faţă a lui Traian Băsescu”


aş vrea să-l citez pe autorul acestei cărţi, Marius Oprea, de la bun început: „Trăim într-o lume care funcţionează clientelar, pe baza a două idei: gintă şi geantă.”. E un fragment dintr-un interviu publicat de Ion Longin Popescu (pot să mă întreb şi eu acum din care gintă face parte domnul I.L.P. şi cît are în geantă? Dar doamna Lucia Hossu Longin? Ori doar domnul M.O. are acest drept?), în revista Formula AS. Bună observaţia lui M.O., şi chiar i se potriveşte perfect, mai ales în prezent, căci el este, după cum vedem cu toţii, într-o disperată şi caraghioasă cursă între o gintă sau alta şi geantă.
*
Caraghioasă şi deloc subtilă e şi coperta. Asta ca să fie clar de la bun început. Portocalie ca şi defuncta alianţă, din care făcea parte şi PNL-ul aflat azi la putere (să ştiţi domnule Oprea, că în ultima campanie PDL a folosit altă culoare), cu Băse’, cum îl alintă toată Antena 3, care are nasul lung şi roşu (îmi amintesc de cheful cu Becali, petrecut cum ar veni în afara orelor de program, dar nu-mi amintesc, de pildă, să-l fi văzut pe Preşedinte sughiţînd şi bîţîindu-se ameţit pe la conferinţe de presă cum a făcut Sarkozy la începutul mandatului de preşedinte, link către faimoasa scenă aici  , ori cu părul vîlvoi şi ochii umflaţi de nesomn ca interimarul de tristă amintire), Băse’ care are o bărcuţă de hîrtie în mînă inscripţionată cum altcumva decît: RO, pe care cred că autorii vor să ne convingă că vrea s-o înece în lacrimile vărsate cu atîta emoţie. Vă mulţumesc că nu mi-aţi băgat cu această ocazie TOATE deştele în ochi ca să-mi dea şi mie lacrimile şi n-aţi reluat toate clişeele niciodată dovedite de tovarăşii antenişti, fix de la prima-prima pagină.
*
Apoi, aproape mă miră generozitatea cu care aţi luat asupră-vă, TOATĂ responsabilitatea juridică.

Adevărul e că trustul Intact e vai şi amar, de abia îşi trage pingelele de sărăcie şi … „nevoile şi neamul.

Şi de-aceea tot ce mişcă-n ţara asta, rîul, ramul,
Mi-e prieten numai mie, iară ţie duşman este,
Duşmănit vei fi de toate, fără-a prinde chiar de veste;
N-avem oşti, dară iubirea de moşie e un zid
Care nu se-înfiorează de-a ta faimă …..”

Pardon. M-am crezut C.V.T. pentru cîteva secunde.

Da. Aveau chiar nevoie de-un filantrop, de-un Mecena, ca să mai facă şi ei un ban. Bine că v-au găsit pe dumneavoastră.

*
cu alte cuvinte trebuie să ne bazăm exclusiv pe … ce spuneţi. Ştiţi replicile acelea din B.D., nu (link aici)? Haideţi, trebuie să le ştiţi!

– Cine vă recomandă?
 – Vocea şi talentul meu!”

Cam aşa şi dumneavoastră. Cartea are, ce-i drept, 115 note de subsol dar care fac mai TOATE trimitere la ziare şi reviste: Flacăra, Bilanţ, Libertatea (o sursă demnă de toată încrederea, pe cuvînt de pionier, că atît am apucat, mă scuzaţi), Jurnalul Naţional (ăsta da!), Adevărul, România Liberă, Telegraf, Evenimentul Zilei („mai apăreţi?” – vorba cuiva), Scînteia (buuun!), Curentul, Cotidianul, Cuget Liber, Gardianul, Realitatea TV (n-a dat faliment?), 7 Plus, Ziua, Zona Interzisă, Atac, etc, etc, etc …. aproape nimic altceva.
*
Aş putea să continui aşa, făcînd praf pagină cu pagină, paragraf cu paragraf. Şi nu sunt nici măcar Preşedintă de Scară de Bloc (CEO of PSB. Ee? E.). Şi încă azi nu sunt în formă, nu sunt în vînă, n-am chef, n-am zvîc, n-am dracii la mine …

Dintr-un „Wiesenthal al României”, cum îl numeşte Ion Longin Popescu în interviul pe care l-am menţionat la început, Marius Oprea se transformă o dată cu această carte, prin propriile afirmaţii şi declaraţii într-un apărător al mamelor şi copiilor oropsiţi. Un fel de Maica Tereza, de Lady Di … di Târgovişte …


*
Bine, foarte bine, mamele şi copiii oropsiţi chiar au nevoie de ajutor … Din păcate, apăraţi mamele şi copii doar o pagină … ca mai apoi să aveţi probleme mari cu unele dintre ele. De pildă cu Maria Băsescu, care e vinovată TOCMAI pentru că e soţie şi mamă.
*
M-am plictisit. Cartea are această dublă calitate: e şi rău-voitoare şi plictisitoare. Măcar de-ar fi fost scrisă incitant şi alert. Am altceva mai bun de făcut decît să diger ceva aşa de nesănătos. Ceva atît de perfid şi insidios. Nu e nimic de această carte, dar absolut nimic, doar bîrfe penibile, supoziţii, păreri. N-are nici măcar poze. Nu e nici de colorat. Înşiruiri nesfîrşite de fapte, adevărate sau nu, din biografia aceluiaşi personaj sau nu menite să ducă într-un final la distrugerea imaginii Preşedintelui Băsescu. Răzbunare ieftină, de colţ de mahala. Tot căutînd adevărata faţă a lui T.B. v-aţi pierdut-o pe a dumneavoastră, domnule Oprea.

Bun, Băsescu, bun. Bun la cîştigat încă un ban. Şi ce uşor cîștigat! Mai uşor decît să tot dezgropi morminte.

Da, ați fost destituit în 2010 din postul de preşedinte al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului (care vă aducea în afară de un salariu, ohooo!, şi prestigiu: casă, maşină, şofer).  Da, aţi fost repus în funcţie. Şi aţi scris un bilet de mulţumire. Şi ăla prost. În acest context, mi se face greaţă. Dintr-un expert în crimele comunismului aţi devenit un excelent părerolog, un debutant într-ale limbismului, ceea ce, sincer, mă face serios să mă îndoiesc de calităţile dumneavoastră anterioare. „Brazii se frîng, nu se îndoiesc”, mă gîndesc că atunci cînd v-aţi ocupat cu arheologia terorii aţi auzit şi de asta.

Nu se-ndoaie omul drept, doar pentru că-l frige azi la lingurică. Şi ăia pe care vă lăudați că i-aţi dezgropat din gropi comune şi i-aţi reabilitat, să ştiţi că au răbdat mult şi bine pentru crezul lor.

N-aţi învăţat nimic din toate astea.
*
Semnează: Una care are şi ea păreri. Dar n-o să se apuce să scrie o carte cu ocazia asta. Mă mulţumesc să-mi vărs năduful pe acest blog.
*
Alte articole pe aceeaşi temă:

Vladimir Tismăneanu: Marius Oprea şi istoria contemporană a României

Vanesa Paradiz: O carte despre dicotiledonate

Pactul cu diavolul. Cazul Stelian Negrea şi noi toţi


Cazul Stelian Negrea mi se pare emblematic.

Haideţi să ne închipuim o poveste. O poveste care e pînă la un punct povestea noastră, a tuturor: un om se angajează undeva, la o firmă, să zicem că omul a vrut o dată să se facă jurnalist, asta după ce văzuse în adolescenţă „All the President’s Men” (făcut în 1976 după un caz real, în regia lui: Alan J. Pakula, scenariul: Wiliam Goldman după cartea scrisă de Carl Bernstein & Bob Woodward, cu Dustin Hoffman, Robert Redford şi Jack Warden în rolurile principale.), o meserie admirabilă, onorabilă, cel puţin în acel film … exact locul de unde, ca tînăr ambiţios, te poţi transforma într-un fel de erou al umanităţii, sau măcar al urbei tale de provincie. Ce mai, un adevărat prinţ contemporan, înscăunat pe-un maldăr de ziare! Ce vis frumos!

Apropos, cîţi v-aţi făcut jurnalişti pentru că aţi văzut filmul ăsta? Omul, deci, s-a făcut jurnalist învăţînd din film (şi din cazul real), că, din poziţia aia POŢI  răsturna chiar şi un preşedinte, şi nu oricare, ci unul tare şi mare ca Nixon, dacă-ţi pui mintea, ambiţia şi intuiţia la contribuţie, şi mai ales dacă-l prinzi cu mîţa-n sac … Şi după atari promisiuni măreţe, (nu ne promitea viaţa acum 10-20 de ani că NOI vom răsturna lumea cu susu-n jos? nu era, parcă, aşa?), omul s-a angajat, întîmplător la trustul INTACT, (cine bănuia acum 10-15 ani ce va deveni trustul INTACT?), a vieţuit ce a vieţuit pe acolo, şi-a făcut mai multe visuri, poate s-a însurat, a avut ambiţii şi poate că le-a avut pe drept, pe ce şi de ce să şi le construiască, poate a făcut un împrumut la bancă, şi-a cumărat un apartament, o maşină, da, vrea mai sus, mai bine, face un copil, vrea mai mulţi bani şi mai mai multă influenţă, pentru el, pentru familia lui – poate – vrea, vrea, vrea, şi ştiţi voi, dacă eşti un bărbat adevărat te conduci după deviza „I will and I can”, şi, ca să fie în acord cu această viaţă pe care şi-a ales-o, cel mai probabil face tot felul de compromisuri cu conştiinţa lui ca să ajungă acolo unde şi-a propus, compromisuri pe care nu şi-a imaginat niciodată că le va face.

Spun „cel mai probabil” pentru că, modelul aceste e modelul nostru al tuturor, nu neapărat parcursul lui SN. Nici nu l-am întrebat direct pe Stelian Negrea cîte compromisuri a făcut, în cele două minute cît am vorbit faţă în faţă, i-am cerut doar permisiunea să-i duc povestea mai departe, nu ştiu dacă fix aşa s-a întîmplat în viaţa lui, am să aflu, sper, într-o zi, exact cum a fost şi cu el. Deşi, pot să-mi închipui. Poveştile astea sunt atît de tipice, toţi patronii de trusturi sunt atît de înţeleşi între ei, politica asta în privinţa angajaţilor este atît de universal răspîndită … În timp ce ei, mai marii acestei lumi sunt la un anumit nivel aproape prieteni, soldăţeii lor îşi dau răsuflarea în tranşee, în războaie care au trecut de mult dincolo de orice limită a sordidului şi a meschinului… Prinşi între ciocanul şi nicovala trusturilor şi dezamăgiţi de propriile lor aşteptări se află la ora actuală mii de jurnalişti, din TOATE trusturile de presă. Stai de vorbă 60 de secunde cu un om şi deja parcă îi vezi în faţa ochilor şefii, colegii, birourile, atmosfera, calculatoarele jerpelite, viaţa întreagă, ce slalom ameţitor printre valorile propriei conştiinţe şi abisurile în care se pot scălda ceilalţi trebuie să facă. Ce-o mai dăm şi o mai frecăm, TOŢI CEI DIN BREASLĂ ŞTIU EXACT CUM STĂ TREABA. Aşa că îmi închipui uitîndu-mă la programele Antenelor şi mai ştiind şi anumite lucruri şi de prin alte trusturi de presă, că nu poţi ajunge uscat ca un tricou proaspăt călcat şi apretat atît de sus.

Nu-l blamez pentru ambiţia lui. Ba chiar, fiind conştientă că trăim în capitalism, sunt de acord că trebuie să fii în stare să faci multe ca să te caţeri în vîrful piramidei. Senior Editor sau Director Departament de Investigaţii sau ce-o fi fost el acolo, că foştii lui angajatori nici nu mai recunosc că a lucrat la ei, hehehe, deci aşa o poziţie într-un trust mare de presă sună bine. Moamăă, cîte bale se scurg prin toate colţurile numai la gîndul că aşa ceva ţi s-ar putea întîmpla într-o bună zi. Da, cred că tot de prin filmele americane am învăţat că în capitalism trebuie să fim ATÎT de ambiţioşi. Şi că asta-i răsplata supremă după o viaţă de sclavie: să scrie pe cartea ta de vizită ŞĂF. Şi apoi viaţa noastră, a românilor, e foarte complicată. Şi nimeni nu e vinovat pentru asta, decît noi.

Şi totuşi … Există în toţi nişte limite. Există nişte limite în noi, chiar dacă societatea nu le mai reglementează, nu ni le mai cere, nu ne mai educă în sensul ăsta, chiar dacă şcoala condusă de Abramburica e harcea-parcea şi numai la valori morale nu se gîndeşte, chiar dacă valorile în general par să nu mai însemne nimic, chiar dacă biserica ne-a lăsat de izbelişte iar familia vrea numai de mîncare, mai multe tzoale şi excursii în străinătate. Sunt limitele acelea ale umanităţii, ale bunului simţ înnăscut, nu numai făcut, sunt valorile fundamentale ale omului, şi n-am să le enumăr aici pentru că le ştiţi cu toţii, sunt cele cu care unii dintre foştii lui colegi: Gâdea, Badea, Dana Grecu & Co. şi mulţi alţii, s-au luptat din toate puterile lor în aceşti ultimi 23 de ani … şi … s-au înfrînt. Au trecut dincolo. Şi dincolo de aceste limite mă îndoiesc profund, mai ales după vara asta, după anii ăştia, după tot ce-am făcut din noi şi din viaţa noastră în ultimii 23 de ani că te mai poţi numi om.

Cred că într-o zi, Stelian Negrea s-a izbit de aceste limite ale lui. Şi a zis: pînă aici.

Fix în acel moment Sistemul l-a scuipat în afară cu o virulenţă care are nevoie de TOATĂ atenţia noastră, dacă vrem să mai avem o lume sănătoasă în care să trăim. Nu doar a plecat, demis sau dat afară, nu are nicio importanţă, ci a început să fie hăituit. Da, de gaşca aia de caftitori pe care-i vedem seară de seară la teveu. A fost dat în judecată, i s-au cerut daune materiale ce cumulează, dacă am înţeles bine cam un milion de lei noi, în condiţiile în care cea mai mare amendă care i se poate da Antenei 3 pentru gravele derapaje pe care le face pe bandă rulantă nu poate fi mai mare de două sute de mii de lei noi. A trimis 11 dosare CNA-ului despre cazul lui şi presiunea la care e supus în prezent, şi a fost tot el admonestat pentru o prezumtivă şi înţeleg neadevărată lipsă de probe.

Nu l-a mai angajat nimeni. „Ce credeţi că fac?” – mi-a răspuns oţărît. „Mai nimic. Mai colaborez pe ici pe colo.”. Adică e prea fierbinte ca să pună cineva acum mîna pe el. Un parcurs, ăă, firesc în România de azi.
*
Acest firesc este ABSOLUT ÎN-SPĂI-MÎN-TĂ-TOR. ÎNSPĂIMÎNTĂTOR.
*
Să-l salvăm pe Stelian Negrea? „Salvînd un om, salvezi lumea toată” – eu cred cu tărie în acest principiu talmudic. Păi cum să facem? Ce pot eu să fac? Mai vine cineva? Cîţi se înghesuie? Cîţi s-au înghesuit pînă acum? De un an de zile de cînd e cazul ăsta pe tava tuturor meşterilor în ale televiziunii şi informaţiilor şi mai ştiu eu ce, s-a făcut ceva, s-a întîmplat cu adevărat ceva? Şi cînd te gîndeşti cîte informaţii are omul ăsta din interior! Pfiii … Dar poate toate interioarele-s la fel, mai ştii? Dar cum a ajuns în situaţia asta? Cum a ajuns să se murdărească aşa? Dar cum am ajuns toţi să ne murdărim aşa? Cum am ajuns în această situaţie aparent fără ieşire? De ce am lăsat să ne fie furate visele? Cum s-a întîmplat?
*
dar de ce am ajuns să ne întrebăm toate acestea? Unde este reacţia firească, normală, de apărare împotriva unui Sistem care te atacă neîncetat? Unde-i solidaritatea firească, normală, a grupului împotriva unui singur TIP asupritor? Să fim serioşi, TOŢI PATRONII din acest sistem, hai, să fac o concesie, APROAPE toţi sunt la fel. Unde-i sistemul imunitar al unui popor infestat, infectat cu boli comparabile cu comunismul şi care, multe derivă din el? Unde-s anticorpii? Unde-s românii? Ce-aţi făcut cu noi? Ce-aţi făcut cu voi?
*
eu am sărit ca arsă când am auzit în fine, acum cîteva zile la GDS, această poveste, relativ necunoscută. A ajuns şi prin ceva grupuri pe FB. Reacţia? Mai bine nu vă spun.
*
am putea să folosim cazul lui Stelian Negrea ca o autentică şi generoasă temă de campanie în următoarele luni? Că şi aşa se vor vorbi necontenit verzi şi uscate, se va da cu petarde şi mult fum în ochi. În loc să discutăm în limba aia de lemn cu care am crescut şi care nu se mai sfîr-şeş-te despre NIMIC? Am putea? Am putea. De ce n-o s-o facem, cel mai probabil? Pentru că sunt puţini cei ce înţeleg că o luptă se începe de undeva. Pentru că puţini au simţul a ceea ce e important ACUM. Pentru că am senzaţia destul de amară că puţini nu sunt atinşi de inutile şi gogonate orgolii şi mîndrii. Pentru că încă mai avem de unde sărăci. Pentru că habar n-am de ce.

Am putea să ne solidarizăm cu el numai şi numai pentru această lecţie de conştiinţă? Am putea. De ce n-o facem?

Poate pentru că mai mulţi ca mai puţini au făcut deja pactul cu diavolul. Şi nu prea mai e cale înapoi.

*

P.S.: La dezbaterea de la GDS dedicată cazului Stelian Negrea, Andreea Pora spunea: „(…) Stelian Negrea e singur. Poate mai puţin în raport cu instituţiile statului care sunt încorsetate de legi, judecă ce e pe ecran, e singur din cauza lipsei de reacţie a societăţii civile, a ONG-urilor care se ocupă de media, a celorlalţi jurnalişti. Ce poate face un ziarist în situaţia lui Stelian Negrea de unul singur împotriva unui trust ca a lui Dan Voiculescu, cu bani şi cu o hoardă de avocaţi? Ajungi la puşcăria datornicilor dacă pierzi ….
Aceasta lipsă de reacţie legată de ce se întîmplă în interiorul trusturilor …. Informaţii mai există. Dacă oamenii ar fi sprijiniţi, dacă s-ar simţi susţinuţi, protejaţi poate ar spune mai mulţi, poate ar căpăta curaj să denunţe mai multe lucruri din ceea ce se petrece în spatele unor astfel de trusturi media.”

Romania, o societate tribala?


nu inteleg ce vor romanii. Nu un grup sau altul, nu grupul – largit – din care fac parte, nu. Romanii in general. Ce vor romanii? Ce vor romanii de la viata? Cum vor sa-si traiasca viata asta? Vor o tara ca afara – un slogan usor idiot dupa parerea mea, dar in fine – vor o tara ca afara dar sa vina altcineva sa le-o faca asa, sau cum? Sa vina Sfanta Vineri si sa dea cu niste licoare de ierburi descantate sa se faca asa peste noapte? Sa-i dau un telefon acum?
*

Lucifer - torturing souls as well as being tor...

Lucifer – torturing souls as well as being tortured himself in hell (Photo credit: Wikipedia)

Cateodata, cand ma trezesc noaptea din cauza caldurii – traim la propriu in vara asta intr-un iad, care incepe sa semene tot mai mult cu cel biblic: arde! – in ceasul acela rau dinainte de zi, am senzatia cumplita ca Romania s-a transformat intr-o societate tribala. Doar ca triburile se numesc acum: grupuri de interese, partide politice, parlamentari; sunt formate de pilda din toti doctorii din Romania care ameninta cu demisia in bloc daca mai indrazneste cineva sa-l ancheteze pe unul de-al lor, si chiar nu conteaza pentru ei daca ala a gresit cumplit sau nu; un trib se numeste Antena 3; altul: jurnalistii in general, cei care-si pot negocia tot mai mult pentru ei ignorand interesele noastre; intelectualii lui Base’ si basistii (in grupurile astea mai degraba artificial formate esti inghesuit fie ca vrei, fie ca nu, de cei din afara, daca te dezici de ei), etc.
*

Disperarea cu care unii il sustin si-l apara pe Base’, indiferenti si surzi la multele acuze care i se pot aduce, (la fel de surzi ca si ceilalti, din tabara cealalta), vine tocmai din faptul ca Base’ e singurul care s-a oferit sa se lupte cu aceaste triburi. S-a oferit sa mai sparga monopolul, punandu-se ca buturuga mica in calea carului mare (plin cu paiate ahtiate dupa bani). Si-a adus propriul lui trib, unul nou, care n-a crescut pe bordurile din Primaverii si Cotroceni („groaznica culpa! cum sa fii doar un nasparliu de ardelean? basti de-aici!” – si-or fi zis unele odrasle de nomenclaturisti scuipand in san) si le-a luat borcanul cu miere celorlalti de sub bot. Le-a schimbat pana si bordurile, nah, sac! Si sac a fost. Oftica! Ce mai, suparare mare! Pentru toate acestea, cei ce nu stiu cum sa lupte cu aceste triburi, nu stiu cum sa transforme singuri Romania intr-o tara democratica, l-au acceptat ca liderul lor.
*
Nici eu nu stiu sa lupt cu triburile astea. Nici n-am stiut vreodata – nici chemata – cum sa fac parte dintr-unul.
*
Acest sistem tribal permite si explica, de pilda, existenta Metrorex, populat exclusiv de familii si unde, intrarea se face doar prin aceste mini-clanuri. Spuneti-mi, si daca ne apucam din seara asta, de la ora 19.00, de reforma, cum spargem buba de acolo? Cum dam cu piatra? pe cine concediem mai intai? Acest sistem tribal le permite parlamentarilor sa vanda si sa cumpere ce vor in Parlament; fiind aproape intangibili, putred de bogati si de corupti. Tot pentru ca traim intr-o societate tribala, nu intr-una democratica, tribul parlementarilor isi permite sa reactioneze violent ori de cate ori este amenintat cu Justitia. Tot pentru ei Justitia a fost siluita si transformata in ceva urat mirositor si mai degraba frustrant pentru noi, ceilalti: in ceva ce, din nou, se vinde si se cumpara. Va dati seama, ce stres trebuie sa fi insemnat pentru astfel de oameni, amenintarea ca intr-o zi, nu numai ca borcanul cu miere nu va mai exista, ci, si, ca vor fi pedepsiti. Buba asta, Buba Mare, Buba Cea Mai Mare, cum o spargem dragii mei? Cum o spargem in asa fel incat sa nu daramam complet democratia?
*
O societate tribala permite impartirea resurselor intre triburi dupa criterii care tin exclusiv de cantitatea de putere detinuta. Puterea si influenta, asta conteaza. Vedeti, Romani, ce inseamna sa nu va fi uitat la stiri externe in ultimii 23 de ani? Daca v-ati fi uitat fie si numai in treacat, ati fi remarcat ca, societatile tribale contemporane sunt indeobste sarace, ca cele sarace sunt caracterizate prin lupte inter-tribale extrem, extrem de violente – vezi masacrele si genocidurile din Africa din ultimii 20 de ani -, ca statele arabe, chiar si cele vizitate de Europeni, sunt bogate pentru ca, brusc, dupa mii de ani de ratacit prin desert intr-o saracie lucie au gasit niste sacoi de galbeni si acum ii cheltuie; dar ca sacoii aia sunt pe sfarsite si, in curand, triburile vor recadea si mai rau in mizeria de dinainte, mai ales daca n-au reusit sa se reformeze.

Societatile tribale nu sunt bazate de meritocratie, competente profesionale ori valori morale; nu promoveaza calitatea, competenta, eficienta. Ele promoveaza inrudirea si un sir lung de aliante; tupeul si parsivenia. Fiecare trib isi promoveaza oamenii lui. In trib e ca la secta: trebuie sa spui ce spune toata lumea, te duci sa lucrezi acolo unde iti aranjeaza parintii tai si ar fi bine sa te casatoresti devreme cu cine-ti spun ei. Scoala nu are o prea mare importanta desi niste diplome inramate pe perete dau bine (mai ales printre bibelouri si mileuri). Mai ales cele de doctor. Acumularile sunt materiale si atat; sefii de trib nu exceleaza in nimic altceva.

Nu stiu de ce, si nici n-am citit nimic vreodata pe tema asta, societatile tribale cad in extreme religioase. Iar extremismul religios aduce dupa sine afurisenia femeilor si a minoritatilor de tot felul. In plus ofera pretexte berechet pentru a porni un razboi cu oricare alt trib care are mai multi bani dar nu-ti impartaseste parerea asupra nu stiu carui psalm obscur … Terenul e pregatit si la noi; biserici exista, se tot construiesc altele si altele tot mai impaunate si poleite cu aur, doar ca, intre timp, mai nimeni n-a mai pus mana pe Biblie, asa ca, nu stie ce e scris acolo. Si Biblia e o carte tare complicata. Apoi, misoginismul romanesc n-a murit niciodata, doar s-a inmuiat in ultimii ani iar acum e pe cale sa renasca.
*
Asa ne trebuie! Asa ne trebuie pentru ca, am privit cu destula nepasare cum s-au prabusit TOATE valorile morale ale societatii romanesti. TOATE. Totul a fost pus la indoiala si rastalmacit. Saracia e rea in comparatie cu furtul care e bun; cinstea e inutila si nu-ti aduce nimic; smecheria si ipocrizia iti pot aduce recompense financiare. Curvia, preacurvia, ah, ce bine e sa fii curva … in societatea asta noua, care ni se re-ofera acum pe tava, ce bine-i sa fii curva, asta-ti aduce bani si faima si poze la pagina 5! Ca premiu suprem o sa apari in fine, la teveu!! O sa fii asistenta de platou la Un Sou Pacatos! Calitatile tale, educatia, scoala, talentul primit de la Dumnezeu nu conteaza deloc daca nu te-ai nascut in familia potrivita. Daca, de tanar, n-ai intrat in partidul potrivit. Daca nu te-ai afiliat vreunui grup puternic.
*
E normal ca triburile sa intre in vrie, sa se lupte, sa dea din gheare, din picioare, din coada. Sunt amenintate pe bune. E normal sa se caute la oase, sa afle daca nu cumva se trag din cumani, daca, nu pot, macar asa, dintr-o ipoteza, sa justifice disperarea cu care se intorc mai degraba spre Est decat spre Vest. Asta e cam ultima lor lupta, pe lumea aceasta, in timpul asta … daca o s-o piarda trebuie sa astepte un moment nestiut si nevazut din viitor … e normal ca unii oameni vad in ochii aprinsi, lucitori, in nesfarsitele minciuni spuse de cei angajati in armata unui Vociculescu, diavolul, necuratul, iadul … Mda, de cele mai multe ori, necuratul se uita la noi prin televizor …
*
Cateodata parca aud Adevarul cum plange …
*
Doamne, trezeste-ma din cosmarul asta …